„Avocatul diavolului” - structură a
unui serviciu de Intelligence
Marian Ioan
22 August 2021
Ce
se întâmplă acum prin lume, inclusiv în România, în legătură cu ce se întâmplă
în Afganistan mi-a amintit câteva texte din lucrarea „Despre Intelligence,
altfel”, apărută în 2012, lucrare care nu știu dacă a primit „Interzis” de la
structurile de intelligence, dar știu că nu a constituit subiect al interesului
manifestat de cei care conduc acele structuri. Citind aceste materiale nici nu
trebuie să fii specialist în intelligence ca să-ți dai seama de ce a fost pusă
la spatele… din dos. Oricum, în România actuala, nimeni nu-i va lua la întrebări
pe cei care au favorizat moartea unor români trimițându-i să apere interese
străine, nicidecum ale României. Decorarea lor post-mortem și ceremonialele
oficiale de la primirea lor în sicrie nu au fost decât spectacole de
prost-gust.
Intelligence şi „politicaly correct”.
Undeva
mai la vest, peste ocean, cică se organizează o competiţie pentru cele mai
adecvate definiţii ale unor termeni contemporani. Pentru competiţia din 2010
termenul de definit a fost „political correctness”, (corectitudinea politică).
Câştigătorul a scris următoarele: „Corectitudinea politică este o doctrină,
cultivată de o minoritate delirantă, ilogică, şi promovată rapid de mass-media
oficiale lipsite de scrupule, care susţin afirmaţia cum că este întrutotul
posibil să apuci o bucată de c..at de partea curată”.
Bancul
ăsta mi-a amintit că, la noi, înainte de 1989, toată lumea îţi recomanda „să nu
te pui cu partidu' ”. Adică, ceea ce zicea partidu' era sfânt. Iar „ceea ce
zicea partidu' ” se rezuma, de fapt, la ceea ce zicea secretarul general. Aşa
se face că, de sus până jos, toată lumea vorbea în citate din Ceauşescu.
Consecinţa? Aproape nimeni nu mai conducea la modul concret, pe nimeni. Dacă şi
un şef de echipă le răspundea oamenilor pe care-i conducea printr-un citat din
Ceauşescu, în loc să le spună concret ce să facă…!
După
1989 am avut şansa să iau contact cu „patria tuturor libertăţilor”. Iar acolo
am constatat cu stupoare că „să nu te pui cu partidu' ” e mai al dracului decât
era la noi! Desigur, cu adaptarea corespunzătoare la personajele de acolo. Dar
şi la spusele lor! Aşa se face că, după ce „secretarul general” de acolo a
anunţat că Sadam Husein se pregăteşte să atace întreaga omenire cu toate
arsenalele posibile, toţi căţeii au sărit să justifice aberaţiile pronunţate de
„secretarul general”. Nenorocirea este că, în acest joc demenţial, au fost
împinşi şi cei de la intelligence. Și când spun asta, nu mă refer la cei care
conduc intelligence, ei fiind numiţi în acele poziţii, ca şi prin alte părţi,
după alte criterii decât cele profesionale. Mă refer la lucrătorii
profesionişti din domeniu. Acolo, la bază, unde se face intelligence, nu doar
se vorbeşte despre intelligence, formula „politicaly correct” nu ar trebui să
aibă loc, pentru că este otrăvitoare.
Lucrătorii
din intelligence trebuie să facă abstracţie de afirmaţiile liderilor politici,
indiferent de culoarea lor şi de propriile simpatii politice. Ei trebuie să
prezinte realitatea, aşa cum este ea, chiar dacă vin în contradicţie cu
afirmaţiile liderilor politici. În fond, ei nu au cum să ştie că evaluările lor
realiste nu vor modifica abordarea liderilor! Singura condiţie care-i
„salvează” din ghearele şefilor, este aceea ca ei să nu se pronunţe public în
legătură cu ceea ce ştiu. Ceea ce ştiu ei trebuie să prezinte numai celor
îndreptăţiţi prin poziţia ierarhică pe care o ocupă. Iar acolo trebuie să
prezinte realitatea, fără să urmărească să fie „politicaly correct”. Mai
departe, ce şi cum înţeleg ceea ce le spun cei de la intelligence, cum
răstălmăcesc ei ceea ce li s-a spus, şi ce fac, de fapt, cade în
responsabilitatea acelor lideri, iar istoria îl judecă pe fiecare prin prisma a
ceea ce a făcut.
Deşi
am început aceste rânduri în plan politic, pentru că acolo am eu „alergie” la
fals, afirmaţiile cu privire la ceea ce fac cei din intelligence sunt valabile
în orice domeniu. Adică, şi dacă structura de intelligence deserveşte un stat,
sau un minister, sau o companie.
Ce
este intelligence în aceste rânduri? Sunt sigur că cei din intelligence
înţeleg. Evident, numai cei care nu au ca obiectiv al vieţii doar să fie
„politicaly correct”. Partea proastă este că această „political correctness”
este o boală care se propagă mai ceva ca gripa „găinară”. Desigur, se propagă
mai ales în rândul … găinarilor.
P.S.
Citind acest articol, cineva mi-a scris: „Când se schimbă direcţia vântului,
schimb poziţia velelor ca să ajung unde doresc”. Cel care mi-a scris se pare că
nu ştie care-i rostul intelligence-ului! Intelligence-ul este cel care-ţi spune
din ce direcţie va bate vântul, nu este cel care schimbă poziţia velelor și
nici cel care-ți spune unde vrei tu să ajungi! Nenorocirea este că, într-o
colonie, nu stabilesc băștinașii unde vor să ajungă, ci le stabilesc stăpânii
coloniei.
Avocatul diavolului
Cu
ceva vreme în urmă, după o întrevedere cu câțiva studenți interesați de
subiectul „Intelligence”, am constatat că subiectul acesta a pus în mișcare
rotițele din capul unor tineri. Aș fi de-a dreptul încântat dacă aș auzi că,
între timp, s-au pus în mișcare și rotițele din capul celor care conduc
activitatea structurilor de intelligence, indiferent care sunt ele, și la ce
nivel lucrează. În urmă cu câțiva ani, când am scris eu rândurile de mai jos,
lucrurile stăteau așa cum rezultă din finalul acestor rânduri. Dacă mă poate contrazice
cineva, mă voi bucura. Eventualilor cârcotași, predispuși ca, în loc să cugete
la „cestiune”, să mă întrebe de unde știu eu, le răspund preventiv. Am locuit o
vreme în aceeași clădire cu un avocat al diavolului real, iar relația noastră
nu s-a redus la a intra și a ieși pe aceeași ușă.
De
bună seamă, există cititori care ştiu că „Avocatul diavolului” este numele unei
structuri dintr-un serviciu de intelligence. Ce nu ştiu toți este cu ce se
ocupă şi cum lucrează această structură. Foarte mulți se rezumă la a considera
că această structură este constituită, de fapt, dintr-un om care are o singură
misiune-aceea de a fi permanent „Gică contra”. Adică, el n-ar trebui decât să
contrazică întotdeauna orice ar zice ceilalți. Imagine falsă şi păguboasă căci
din cauza acestei abordări simpliste şi simplificatoare acest gen de structură
nu a fost preluat şi la noi. Desigur, nu fusese preluat atunci când știu eu.
Avocatul
diavolului a apărut la un serviciu de intelligence după ce acel serviciu fusese
surprins de o acțiune inamică. După nefericita întâmplare, s-a făcut o analiză
şi s-a constatat că existau informații care ar fi permis să se prevadă ceea ce
a urmat. De ce nu s-a prevăzut nefericita întâmplare? Pentru că există
întotdeauna o direcție care iese preponderent în evidență dintr-un mănunchi de
informații şi cei mai mulți analişti, dacă nu cumva chiar toți, urmăresc acea
direcție şi caută noi informații care să le confirme opinia. Cam ăsta este
trendul general. Avocatul diavolului a apărut pentru a judeca informațiile şi
din alte perspective decât cele obişnuite. Cu alte cuvinte, avocatul
diavolului, pe baza tuturor informațiilor disponibile creionează toate scenariile
posibile, nu numai pe cele care “sar în ochi” de la prima vedere, şi nu elimină
nici unul dintre ele de pe lista de monitorizare decât atunci când se obțin
dovezi indubitabile că acel scenariu nu este posibil.
Pe scurt, avocatul diavolului urmăreşte
două aspecte esențiale:
- să
fie analizate toate informațiile disponibile, nu numai cele care susțin un
anumit scenariu, chiar dacă acesta pare a fi de departe cel mai posibil şi
probabil;
- să
fie elaborate toate scenariile posibile pe baza informațiilor disponibile, iar
acestea să fie monitorizate atâta timp cât nu apar informații relevante din
care să rezulte indubitabil că nu este posibilă materializarea lor.
Avocatul
diavolului nu este o structură de analiză, ci este o structură post-analiză.
Adică, nu înlocuieşte analiştii, ci verifică dacă aceştia au analizat toate
informațiile şi dacă au proiectat toate scenariile posibile. Lucrările nu
pleacă mai departe decât cu avizul acestei structuri, indiferent cine le-a
întocmit şi indiferent cui se trimit. Este important de remarcat că nici
destinatarii acelor lucrări nu le primesc decât dacă au avizul avocatului
diavolului.
Desigur,
nimeni nu-şi poate permite să lucreze la modul ăsta pe toate direcțiile. Nici
nu ştiu dacă s-ar justifica. În acelaşi timp, însă, mi se pare impardonabil să
nu ai o asemenea abordare în probleme de maximă importanță pentru serviciul
respectiv, sau pentru instituția pe care o deserveşte acel serviciu. Iar
problema oamenilor care ar trebui să încadreze o astfel de structură nu este o
problemă de a-i selecta pe cei cu spirit de contradicție mai dezvoltat.
Nicidecum, căci nu aceasta trebuie să fie principala lor calitate. Ei trebuie
să fie oameni cu imaginație foarte dezvoltată și predispuşi la o muncă
sisifică, căci a trece în revistă toate informațiile disponibile şi a înțelege
semnificația fiecăreia nu este la îndemâna oricui. Apoi, prin poziția şi
importanța ce li se acordă, ei trebuie să fie de maximă probitate profesională
şi morală, de ei depinzând în bună măsură aprecierea muncii celorlalți
analişti. Nu întâmplător, în astfel de poziții sunt numiți oameni cu vastă
experiență în domeniul analizei informative, unanim recunoscuți şi apreciați
pentru corectitudinea lor, pentru judecata lor limpede şi pentru bunele lor
intenții în tot ceea ce întreprind.
Nu
avem noi probleme de maximă importanță? Avem! Nu am vrea noi să nu fim
surpinşi? Am vrea! Atunci ce ne împiedică? N-om fi având noi oameni care să
corespundă criteriilor profesionale şi morale? Eu cred că s-ar mai găsi, pe ici
pe colo. Atunci, ce ne împiedică? O fi lipsa de voință a unor oameni cu funcții
care s-ar vedea în situația de a nu mai prezenta ei lucrurile în funcție de
propriile interese personale, sau de interesele personale ale celor cărora le
prezintă? Te pomeneşti!
Notă:
Văzând „mersul istoriei” din ultimii ani, adaug: numai în colonii nu este
permis „Avocatul diavolului”, căci coloniile nu au interese proprii. Celor din
colonii le spune altcineva care-s interesele lor!
-
Oare, ce ar fi spus avocatul diavolului în legătură cu informațiile pe baza
cărora liderii românești au trimis atâția tineri să moară în Afganistan? Și
pentru ce?!?
-
Bine-nțeles că mă aștept ca politrucii să mă întrebe de ce nu zic nimic de încălcarea drepturilor și
libertăților fundamentale ale omului prin vaccinarea care introduce cipuri în
organism și de ce nu-i critic pe cei care au luat în derâdere grandioasa
manifestare a homosexualilor, simbol al democrației capitaliste.
Actualizare… la zi
Se
vaită lumea că americanii ar fi pierdut războiul din Afganistan. Eu aș întreba
lumea dacă știe de ce au invadat americanii Afganistanul? Căci, numai atunci ai
putea să-ți dai seama dacă, într-adevăr, au pierdut războiul. Eu nu cred că au
pierdut. În fond, care a fost motivul invadării Afganistanului? Întâmplarea cu
blocurile turnuri? Să fim serioși! Nici papagalii americani nu mai cred asta. O
acțiune la care nu a participat un singur om, ci mulți oameni, a cărei
pregătire nu a durat o secundă, ci multe, multe zile, nu putea scăpa tuturor
serviciilor secrete americane. Chiar dacă, așa cum bine zicea fostul președinte
Obama, acele servicii au avut informații, dar n-au fost capabile să extragă
necesarul intelligence din acele informații.
Atunci,
cum s-a realizat „surpriza” cu turnurile? Simplu: fie acțiunea a fost pregătită
chiar de americani, fie, dacă a fost pregătită de alții, americanii au știut,
dar au lăsat-o să se deruleze tocmai pentru a putea fi folosită ca pretext.
Car’va’zică, nu turnurile au fost motivul real al invaziei, ci altul, pe care
opinia publică nu l-a știut niciodată, turnurile fiindu-i băgate pe gât cu
obstinație.
Așa
că, pe ce bază se lamentează lumea, inclusiv românii, că au pierdut americanii
războiul din Afganistan?!? Mai bine i-am lua la întrebări pe cei care au trimis
militari români acolo, incapabili să prezinte un singur interes românesc al
sacrificării acelor oameni.
În
ceea ce-i privește pe cei care și-ai pierdut viața acolo, eu nu îi plâng. Au
făcut ce au vrut ei. Căci, contrar lozincilor clamate de diverși politruci,
inclusiv unii îmbrăcați în uniformă militară, nu s-au dus în Afganistan „ca să
apere independența României”. În fond, n-am văzut nici-un ceremonial național
atunci când un șofer român, angajat pe bani frumoși de o firmă străină, a murit
în accident pe o autostradă europeană.
Am
auzit și „gluma ridicolă” cu trimisul militarilor români în Afganistan pentru a
câștiga respectul partenerilor. Ca să câștigi respectul unui partener, mai ales
când e vorba de parteneriate militare, este esențial să-i câștigi în primul
rând încrederea. Iar încrederea nu se câștigă niciodată lingând dindosul
partenerului! Dimpotrivă, partenerul te va privi cu suspiciune și te va trata
ca atare[1].
Precizare
pentru eventualii cârcotași: Da, am spus astea și în septembrie 2001. Și?!?
---------------------------------------
[1]
https://altfel.wordpress.com/2021/08/17/ha-ha-ha-3-2/
https://www.art-emis.ro/jurnalistica/avocatul-diavolului-structura-a-unui-serviciu-de-intelligence
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu