Încălcarea frontierei de stat la
granița cu Ucraina, incident minor, implicații majore
Teo Palade
18 August 2021
„În
data de 7 august a.c., în jurul orei 06.00, un echipaj din cadrul Sectorului
Poliţiei de Frontieră Vicovu de Sus, aflat în misiune de supraveghere şi
control a frontierei de stat, a observat şi auzit un aparat de zbor de mici
dimensiuni care se deplasa dinspre Ucraina spre România. Imediat, la nivelul
Sectorului Poliţiei de Frontieră, s-au luat măsuri de informare a structurilor
operative din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei, Centrului de Operaţiuni
Aeriene Baloteşti din cadrul M.Ap.N. şi autorităţilor de frontieră ucrainene,
prin Punctul de Contact Porubne” (Comunicat al Poliţiei de Frontieră).
Evenimentul
de frontieră ucrainiano-român de la Vicovul de Sus este acum bine cunoscut. Media românească, dar şi
străină, l-au răspândit în lumea largă şi l-au judecat în diferite moduri.
Problema, care pare neelucidată încă, este dacă autorităţile româneşti cu
responsabilităţi legale privind paza frontierelor au procedat corect ori nu. Şi
dacă nu, cine a greşit. Pentru că, în mod sigur, nu numai Poliţia de Frontieră
are obligaţii în directă legătură cu securizarea graniţelor României. Cu atât
mai mult cu cât frontierele noastre estice şi, în parte, cele nordice coincid
cu ale Uniunii Europene, marcând totodată şi limita europeană estică a N.A.T.O.
Dacă
ne asumăm o călătorie printre nenumăratele atribuţii ale Poliţiei de Frontieră,
întâlnim şi următoarele misiuni, unele
aflate în conexiune cu incidentul atât de discutat:
-
execută supravegherea şi controlul la trecerea frontierei de stat a României,
previne şi combate migraţia ilegală şi criminalitatea transfrontalieră în zona
de competenţă, precum şi orice altă încălcare a regimului juridic al frontierei
de stat;
supraveghează,
prin observare directă permanentă, spaţiul aerian adiacent frontierei de stat
şi mării teritoriale;
-
organizează şi realizează cooperarea, în domeniile specifice de activitate, cu
organele similare ale statelor vecine, ale altor state sau comunităţi de state,
conform întelegerilor bi sau multilaterale la care România este parte;
-
organizează acţiuni pentru descoperirea şi identificarea persoanelor care au
încălcat sau despre care se deţin date că intenţionează să încalce normele
regimului juridic al frontierei de stat, precum şi alte prevederi legale
stabilite în competenţă[1].
Cunoscându-i
acum obligaţiile legale, se pare că, în situaţia dată, Poliţia de Frontieră nu
a greşit. S-a achitat de sarcinile specifice ce-i reveneau:
- a
descoperit dubla încălcarea a frontierei de către o aeronavă străină;
- a
identificat tipul avionului şi provenienţa sa;
- a
anunţat structurile interne obligate să intervină; - a informat oficialităţile
statului vecin;
- a
organizat imediat căutarea bunurilor traficate.
Toţi
cei care au fost angrenaţi, într-un mod sau altul, în activităţi conexe pazei
frontierei de stat, cunosc că pentru fiecare astfel de eveniment la Poliţia de
Frontieră există, stabilit prin regulamentele interne, un sistem clar de
raportare. Acesta include responsabilităţile fiecărui eşalon, modul de
raportare ierarhică, timpii limită de ajungere a raportului la nivelul cel mai
de sus, măsurile imediate luate la locul producerii evenimentului şi eventuale
propuneri. Este foarte puţin probabil ca cei de la Vicovul de Sus să fi
procedat altfel.
Deşi
pare un incident minor (presupunând că nişte cetăţeni ucrainieni au folosit un
avion utilitar pentru a arunca ţigări de contrabandă în România), la o analiză
atentă întâmplarea de la frontiera de nord are suficiente ingrediente menite să
ne pună pe gânduri.
Un
aparatul de zbor străin a evoluat nesupravegheat în spaţiul aerian al României,
al Uniunii Europene şi al N.A.T.O. timp de 40 de minute! Perioadă în care toate
(chiar toate!) structurile româneşti cu obligaţii de intervenţie imediată au
rămas pasive. Unităţile de radiolocaţie din zonă, care au misiunea de a
descoperi orice prezenţă străină în spaţiului aerian naţional, au fost oarbe.
Avioanele de interceptare, vestitele F-16 multirol, au rămas la sol. Centrul de
Operaţiuni Aeriene de la Baloteşti nu a schiţat niciun gest. Nici celelate
structuri responsabile de securitatea noastră, dispuse pe întreg teritoriu
ţării, cele mai multe aflate în apropierea frontierelor, unele încadrate cu
personal al N.A.T.O., nu par a fi intreprins ceva.
Desigur,
fiecare a prezentat o anumită motivaţie pentru propria pasivitate. Ministerul
Apărării, spre exemplu, ne anunţă că din punctul de vedere al armatei, avionul
ucrainian nu a existat. De ce? Pentru că radarele militare nu l-au interceptat.
Prin urmare, dacă nimeni nu a încălcat spaţiul aerian naţional pentru ce să fi
fost necesară o intervenţie din partea aviaţiei române? “Din analiza
informaţiilor la dispoziţie nu au rezultat date care să confirme, în mod
obiectiv, utilizarea neautorizată a spaţiului aerian naţional în zona de
referinţă”[2].
Numai
că, dacă în locul avionului relicvă (model 1947, supranumit Anuşca şi
Kukuruznik, cu o viteză de croazieră
comparabilă cu a unui automobil) ar fi fost un avion de luptă modern, 40 de
minute îi erau suficiente pentru a-şi descărca încărcătura la Kogălniceanu, sau
la Deveselu, sau la Câmpia Turzii, sau chiar asupra Parlamentului ori a
Palatului Victoria!
Şi,
de unde ştim că această incursiune, în urma căreia nu s-a descoperit nicio
marfă de contrabandă, nu a constituit un test al vigilenţei sitemului nostru de
apărare? Un test al capabilităţii de reacţie al N.A.T.O.? Poate garanta
Ministerul de Interne că nu acesta a fost motivul real al încălcării spaţiului
aerian naţional? Sau, poate fi sigur Ministerul Apărării integrat în marea
armată a N.A.T.O că nu i s-a verificat astfel operativitatea?
Ca
în marea majoritate a cazurilor când, ca stat, ne dăm cu stângul în dreptul,
structurile plătite pentru a fi evitate asemenea situaţii tac. Nu se discută
despre responsabilităţi, despre sancţiuni şi nici despre măsuri imediate de
nerepetare.
În
aceste condiţii, în care instituţiile româneşti cu obligaţii privind
securitatea ţării nu au mişcat nici măcar un deget pentru a reţine un avion
străin care zburda liber prin spaţiul nostru aerian, poate ar fi necesar să ne
întrebăm ce ne deosebeşte de ucrainieni. Ce au ei şi noi nu avem?
Să
ne întrebăm de ce ucrainienii, în exact timpul cât spaţiul nostru aerian a fost
încălcat fără ca noi să reacţionăm în vreun fel (40 de minute), au reuşit să
ridice de la sol un avion de luptă aflat la câteva sute de kilometri de Vicovul
de Sus, să realizeze interceptarea, să oblige aeronava aflată în culpă să
aterizeze şi, în plus, să-i aresteze pe ocupanţi? Au ştiut ei din timp de
“incursiune”? Sau, pur şi simplu, sunt mai
responsabili decât suntem noi?
Măsurile
ce au fost luate în urma acestui incident, eveniment de frontieră ce ar putea
avea implicaţii mult mai profunde decât par la o primă vedere, nu le cunoaştem.
Nici nu există semne că cineva ar fi preocupat de punerea la punct a ceea ce
s-a dovedit greşit în abordarea acestei probleme de securitate a frontierelor.
Cu atât mai puţin că s-ar intenţiona operarea unor modificări serioase acolo
unde ar fi necesar.
Chiar
dacă oficialităţile rămân insensibile, persiflând prin indiferenţă evenimentul,
situaţia rămâne gravă. Deşi pare marginală, ea reverberează puternic la nivel
nivel naţional pentru că ridică o problemă de încredere. Şi, precum în
dragoste, acolo unde încredere nu e, nimic nu e.
------------------------------------
[1]
https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/pg-atributii-27.html
[2]
https://www.libertatea.ro/stiri/cum-explica-ministerul-apararii-ca-i-a-trecut-avionul-din-ucraina-pe-sub-nas-evolutia-unor-aeronave-de-mici-dimensiuni-poate-fi-dificil-de-detectat-3689537
https://www.art-emis.ro/analize/incalcarea-frontierei-de-stat-la-granita-cu-ucraina-incident-minor-implicatii-majore
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu