Mariana Iancu - Iuliu Maniu - plătit de englezi pentru trădarea de 23 august 1944

 

Iuliu Maniu - plătit de englezi pentru trădarea de 23 august 1944

Mariana Iancu

22 August 2021

 

Istoria loviturii de stat gândite de Winston Churchill pentru România. Secrete de stat date de englezi, ruşilor[1].

 

Pe lângă cele două subiecte (sabotajele şi propaganda antinazistă) care erau cap de afiş al colaborării dintre Iuliu Maniu şi Special Operations Executive (Serviciul secret britanic - S.O.E.), o seamă de informaţii vizau secrete de stat. Istoricul dezvăluie faptul că în anul 1942, britanicii cereau informaţii despre Armata Română care operează într-un anumit raion. „Aici cam seamănă a trădare, pentru că britanicii nu aveau nicio unitate militară care se lupta cu românii. Ce-i interesa câte tancuri sau câte tunuri avea Armata Română într-o anumită zonă? Problema este că ei transmiteau asemenea informaţii sovieticilor. Existau şi spioni sovietici, dar N.K.V.D. dorea să verifice informaţia din două surse”. N.K.V.D. (Народный комиссариат внутренних дел - Н.К.В.Д. - Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne - n.r.) avea încheiat un protocol de colaborare cu S.O.E., care presupunea existenţa unor reprezentanţe ale serviciului la Moscova (condusă de generalul de brigadă George Alexander Hill) şi N.K.V.D. la Londra (condusă de colonelul Ivan Chichaev). Iuliu Maniu nu semna niciodată rapoarte, însă printre documente se află câteva scrisori adresate lui Alfred George Gardyne de Chastelain în care se abordau probleme politice şi îi cerea ajutorul în diverse probleme. Cele trei nume conspirative ale lui Maniu erau „Alecu”, „Miron” şi „Tom”[2].

 

Maniu, plătit cu valiza unui contrabandist turc.

 

Iuliu Maniu primea bani pentru serviciile sale, prin intermediul unui turc, folosit pe post de valiză diplomatică. Salvet Lufti Tozan era consulul onorific al Finlandei la Bucureşti şi avea paşaport diplomatic, însă se ocupa şi cu contrabanda cu arme. Fusese recrutat de serviciile secrete britanice în Primul Război Mondial şi acum era folosit şi în spaţiul românesc şi în cel unguresc. „Fiind consul onorific, nu-i deschidea nimeni valiza, nici măcar nemţii nu îndrăzneau s-o violeze, şi astfel putea să transporte în ea orice. Prin intermediul acestui turc, Maniu a primit 50.000 de dolari în două tranşe, diamante în valoare de 72.000 de lire, plus trei diamante mai mari a căror valoare nu o precizează britanicii”, spune istoricul. Într-un final, turcul a fost arestat în Ungaria pentru spionaj. Ce s-a întâmplat? Un agent al S.O.E. ungur care fusese arestat a interpretat greşit parolele turcului şi l-a turnat, temându-se că este agent provocator al Siguranţei maghiare. Este posibil ca turcul să fi greşit parola, fiind cam analfabet. Cert este însă faptul că a scăpat de condamnarea la moarte, Serviciul secret britanic plătind pentru el 20.000 dolari şi 20.000 de franci elveţieni într-un cont din Elveţia, deschis pe numele şefului serviciului secret ungar.

 

Hitler a cerut arestarea lui Maniu.

 

Relaţia lui Iuliu Maniu cu S.O.E. a fost permanent monitorizată de serviciile secrete germane, care i-au făcut în cele din urmă dosar de spionaj. „Însuşi Hitler i-a prezentat lui Ion Antonescu dovezi despre colaborarea lui Maniu cu serviciile secrete britanice şi i-a cerut să-l aresteze, însă mareşalul s-a opus. Acesta a părut surprins, semn că nu se aştepta. Cert este faptul că mulţi dintre oamenii politici de seamă ai României din acea perioadă chiar dacă nu erau efectiv spioni, colaborau cu marile servicii secrete engleze şi franceze”. Nici Siguranţa nu era străină de activitatea secretă a lui Rică Georgescu şi, mai apoi, a lui Iuliu Maniu, după arestarea primului, la 16 august 1941, direct din biroul său de la Societatea Româno-Americană. Procesul în care membrii reţelei lui Rică Georgescu au fost acuzaţi de spionaj nu s-a mai judecat, datorită intervenţiei lui Eugen Cristescu, şeful Serviciului Special de Informaţii al României, care a intervenit pentru ca ei să fie judecaţi fără să fie predaţi germanilor pentru interogatoriu, în ciuda presiunilor făcute de Misiunea Militară Germană şi de Abwehr.

 

În timpul anchetei, s-a constatat că fusese implicat şi Iuliu Maniu, în calitate de conducător, însă, anchetatorii au refăcut declaraţiile înlocuind numele Iuliu Maniu cu Rică Georgescu. Pe timpul detenţiei, în închisoarea din Calea Plevnei, Rică Georgescu a avut parte de un regim preferenţial. Soţia sa îl vizita în detenţie, făcea chefuri cu colegii de celulă, iar tratamentul stomatologic îl urma la o clinică din oraş. În drum, poposea pe acasă.

 

Dacă lui îi era bine în detenţie, reţeaua avea de suferit. La scurt timp după arestarea lui, membrii reţelei s-au trezit în imposibilitatea de a mai transmite informaţii. Aparatul T.F.F. al lui Rică Georgescu a fost ridicat, iar nemţii au instalat la graniţa turco-bulgară un post de control foarte puternic, monitorizând orice, astfel că diverşii curieri care transmiteau informaţii au fost supuşi la grele încercări. Se pare că Iuliu Maniu mai avea un T.F.F., dar nu ştia să-l folosească, el nefiind spion profesionist. Activitatea lui se limita la a coordona acţiunile de propagandă, în calitate de lider de partid.

 

Iuliu Maniu, presat să dea lovitura de stat.

 

În două rânduri, britanicii au încercat să îi forţeze mâna lui Iuliu Maniu să declanşeze o lovitură de stat. Prima dată în august 1943, britanicii au trimis în România prin Iugoslavia, pe mr. David Russel, de la serviciul secret britanic, care era şi comandantul misiunii, şi pe Nicolae Ţurcanu, un român stabilit în Canada, pentru a-l forţa pe Maniu să dea lovitura de stat împotriva mareşalului Ion Antonescu. Aceştia au venit prin Iugoslavia, cu o călăuză sârbă. În august, în timp ce se îndreptau spre Bucureşti, Russel a fost asasinat. Britanicii i-au bănuit pe cei doi însoţitori şi după război a fost un interogatoriu foarte dur, dar nu s-a dovedit nimic.

 

Nicolae Ţurcanu a ajuns la Bucureşti şi Iuliu Maniu a stabilit, prin intermediul lui, câteva contacte, prin T.F.F., cu Cairo. În iulie 1944, şi Nicolae Ţurcanu a fost arestat ca urmare a folosirii excesive a T.F.F.-ului. „Nemţii făceau filaj gonio printr-o maşină care se plimba pe străzi şi detecta semnalele, ori ei transmiteau chiar din casa lui Barbu Ştirbei, care era supravegheată şi de S.S.I., şi de nemţi. Eugen Cristescu chiar l-a avertizat o dată: « Domnule Maniu, aveţi un aparat T.F.F.? ». El l-a luat peste picior şi i-a zis: « Poate am unul, poate am două... Nu se ştie niciodată », conform memoriilor lui Eugen Cristescu".

 

O a doua încercare a britanicilor de a-l forţa pe Maniu să dea lovitura de stat a avut loc la scurtă vreme, în perioada Crăciunului din anul 1943. Atunci au fost paraşutaţi în România Alfred George. Gardyne de Chastelain, Silviu Meţianu, un român emigrat în Anglia, şi căpitanul Ivor Porter. Au fost prinşi însă de autorităţi după ce s-au paraşutat într-un alt loc decât în cel în care erau aşteptaţi de oamenii lui Iuliu Maniu. Ţăranii care i-au văzut au anunţat şeful de post şi au fost prinşi. Fiind consideraţi prizonieri de război, ei au fost aduşi în Bucureşti şi găzduiţi într-un apartament din sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei. Pe 2 aprilie 1944, a avut loc o întrevedere secretă între Chastelain şi Iuliu Maniu, cu acordul tacit al mareşalului Antonescu. Întâlnirea dintre Maniu şi Chastelain a avut loc în pădurea Andronache de lângă Bucureşti, când englezul i-a zis să dea lovitura de stat, însă Maniu a spus că mai aşteaptă câteva săptămâni. Nu au mai dat-o decât la 23 august 1944.

 

S.O.E. a vrut să-l însărcineze pe Iuliu Maniu să-i facă scăpaţi, dar a renunţat la plan după ce Mihai Antonescu, ministru de Externe, le-a dat asigurări că nu vor fi predaţi germanilor pentru a fi interogaţi. Şi astfel ofiţerii britanici au rămas în România până în seara zilei de 23 august 1944, când Chastelaine a plecat spre Turcia. Aşa a eşuat ceea ce a rămas în istorie sub denumirea de „Operaţiunea Autonomous”. Peste mulţi ani, Ivor Porter a povestit experienţa într-o carte intitulată „În România în vreme de război”.

 

Reţeaua S.O.E. a funcţionat în România până la 23 august 1944, când Chastelain a făcut raport de abandonare. A rămas doar serviciul clasic, MI6. Curios, spune istoricul Marian Zidaru, pe lista finală, apar şi doi comunişti de seamă ca fiind membri ai reţelei. Unul este Lucreţiu Pătrăşcanu şi celălalt, Ion Gheorghe Maurer, care fusese trimis la Istanbul cu o misiune. „Dacă despre primul nu am găsit şi alte informaţii, despre Maurer se spune că era agent dublu. Probabil a dat informaţii şi lui Cristescu, dar sigur britanicii îl considerau ca fiind de-al lor”.

 

Maniu, un „veşnic opoziţionist”.

 

Pentru nehotărârea sa, Iuliu Maniu era numit britanici „veşnic opoziţionist", careevita să se implice activ în preluarea puterii. Istoricul Marian Zidaru spune că acest lucru practic, ne-a salvat, întrucât dacă s-ar fi dat lovitura de stat când încă divizia blindată germană se afla în România, ţara noastră ar fi fost ocupată de germani. La începutul lui august, divizia era cantonată în Polonia. Pe de altă parte, actul de la 23 August trebuia făcut. Conform unui raport al diplomatului Grigore Gafencu, care la rândul lui a dat informaţii britanicilor, acesta povestea că în 1943 s-a întâlnit cu reprezentantul neoficial al N.K.V.D.-ului în Elveţia, Vladimir Sokolin. Acesta i-a zis clar: „Basarabia o pierdeţi. Dacă nu faceţi un pas concret să fiţi primii, pierdeţi întreaga Moldova. Şi dacă ungurii fac pasul înaintea voastră pierdeţi şi Transilvania”.

 

Spioni în jurul regelui

 

Iuliu Maniu a participat la pregătirea loviturii de stat, dar nu s-a implicat foarte tare, mai ales în perioada 23 august, când a dispărut câteva zile la tratament în clinica doctorului Jovin. Britanicii au numit lovitura de la Palat „Schema colonelului Black", care consta în infiltrarea unor oameni cheie la Palat, la Ministerul de Externe şi la Guvern. Practic, Regele Mihai I era un tânăr total lipsit de experienţă politică, dar care însă era manipulat de un grup de sorginte filo-britanică, format din Alexandru Ioaniţiu, Ioan Mocsony-Stârcea, Victor Pogoneanu Rădulescu şi Grigore Niculescu-Buzeşti. Mai mult decât atat, documentele arată faptul că Eugen Cristescu ştia de lovitura de stat de la începutul lunii august. Conform delaraţiei unui ofiţei german, Wilhelm Hoettl, Cristescu a transmis S.D.-ului (Sicherheitsdienst - S.D. - Agenția de informații a S.S şi a N.S.D.A.P. - n.r.) , informaţia despre iminenţa loviturii de stat. Spre norocul conspiratorilor români, baronul Manfred von Killinger reprezentantul german în România, nu i-a crezut pe cei de la S.D.

 

Notă: Textul este o adaptare a articolului jurnalistei Mariana Iancu cu referire la documentele prezentate de istoricul Marian Zidaru referitoare la evenimentele de la 23 august 1944. Istoricul Marian Zidaru a studiat de mai multe ori arhivele britanice ale Special Operations Executive (S.O.E.), unde în fondul referitor la România a dat peste documente care atestă faptul că marele om politic Iuliu Maniu a fost finanţat de guvernul britanic, condus de Winston Churchill, pentru a da o lovitură de stat care să ducă la arestarea Mareşalului Ion Antonescu şi la ieşirea României din alianţa cu Germania : „În Arhivele britanice ale Special Operations Executive (S.O.E.), se află şi alte documente care se referă la implicarea românilor în diverse acţiuni cu serviciile secrete britanice împotriva germanilor şi a lui Ion Antonescu, în fondurile: HS3, HS 7”, precizează istoricul Marian Zidaru, cel care a cercetat manuscrisele.

 

Conform declaraţiilor istoricului Marian Zidaru, Iuliu Maniu a fost abordat de serviciul secret britanic (S.O.E.) în anul 1940, după Dictatul de la Viena, prin intermediul omului de afaceri britanic Alfred George Gardyne de Chastelain. „În anul 1940, cei doi s-au întâlnit în casa lui Rică Georgescu, un inginer petrolist care era membru al reţelei britanice de spionaj. Prin intermediul acestui inginer, s-au realizat toate schimburile de informaţii până când a fost arestat pentru spionaj în vara anului 1941”. Iniţial, Chastelain i-a propus lui Maniu să vină la Londra să facă un guvern în Exil, însă reprezentanţii Ministerului de Externe englez, în subordinea căruia funcţiona S.O.E., au declinat oferta iniţială. Scopul atragerii de colaboratori în România ai S.O.E. era efectuarea de sabotaje împotriva nemţilor, propagandă de război şi susţinerea mişcărilor de rezistenţă în ţările unde serviciul activa. S.O.E. urmărea şi sprijinirea mişcărilor subversive, ori, din punctul lor de vedere, Partidul Naţional Ţărănesc, care funcţiona clandestin, era o astfel de mişcare.

 

Îi interesa ca instalaţiile petrolifere să nu mai funcţioneze şi astfel să nu mai alimenteze maşina de război a nemţilor pe durata celui de-Al Doilea Război Mondial, România, alături de U.R.S.S., fiind principalele furnizoare de carburant pentru tancurile germane. Maniu a evitat să organizeze sabotaje, însă a dus o campanie de propagandă care a avut succes. Astfel, afirmă Marian Zidaru, în ziarele clandestine se spunea că Germania şi nemţii vor să stăpânească lumea, că regimul nazist este unul criminal. Conform rapoartelor din fondul S.O.E. România, pentru aceste activităţi şi servicii, Rică Georgescu a primit 150 de milioane de lei. (Mariana Iancu)[3].

 

Aranjament graphic - I.M.

 

------------------------------------------------

[1] Reluare sursa - https://www.art-emis.ro/istorie/iuliu-maniu-platit-de-guvernul-britanic-pentru-complotul-de-la-23-august-1944 - 12 august 2018

[2]  Arhivele britanice - The National Archives United Kingdom, Folder HS5 750 la HS5 870; HS3, HS7.

[3]  https://m.adevarul.ro/locale/constanta/cati-bani-primit-iuliu-maniu-guvernul-britanic-sa-l-aresteze-ion-antonescu-istoria-loviturii-stat-gandite-winston-churchill-romania-1_5b236ae3df52022f752af3fa/index.html și