Pavel Ratundeanu-Ferghete - MERE PADURETE 60 Viata dupa Comunism (necorectat/necenzurat)

 

MERE PADURETE 60

Și chestia cu „pisicilor”, din America e o parodie ca cea a romanelor de aventură, sabie și capă, romane a lui Ioan Dan, romane care ne cuceresc asemeni romanelor lui Alexandru Dumas-tatăl. Timpul își lasă amprenta asupra mea, evidenția arama, în pădurile de argint. Ce trebuia să mai descopăr savuros, cu efort, în sportul cu perfomanță?

     - Cum se aranjeaza jocurile, coruptia si in mod special cum sa minti elegant si diplomatic.

     - Eu, nu-s cu ei, ca să văd cum se fudulesc. Ceva ca de cândva undeva tot așa nostalgic și filmul după romanul lui Sergiu Nicolaescu, mare actor și extraordinar regizor: Mihail câine de circ, ceva nostslgic ca vremurile pe care le-am trăit comunist-artist muncind agricultură, cu Vica, în cooperativa de producție, că eu cu Vica, trăiam model, cu sare și piper, model și cu stil armonios, îmbinând viața cu munca cooperatistă, de care noi cei al acelor vremuri eram foarte bine și le știam la nebunie gustul, artistul, în tot ce trăiam fiind dragoste și dor, un greu și ușor, seara alături, în pat uitând de suferința și osteneala de peste zi, chiar îmbrățisarea fiind și simțimd-o dulce, prin toți porii, cotrpitoare, în dreptul de a fi, că îmbrățișarea noastră era ca o melodie preferată, o plăcere și o vrere, un desfăț, că în ce trăiam se simțea sinfonicul, că, ea, Vica  se declara mulțumită, chiar afirmând ca Romain Roland mulțumit despre scriitorul Panait Istrate:

     - "Cred, că nu glumești, în tot dominând plăcerea, însuși nemurirea cu învierea, din codul Da Vinci, în verde-albastru, cu cer și pământ sub buiestru, bidiviul aventurii din copilăria lui Dumitru Găzdacului, Petrule și reper bio, în / din biochimia vieții pe a lui Iisus, Mesie a iubirii, în corabia-Arcă a Salvării și a Mântuirii neamurilor noastre, laudă de zestre, din neam, în neam, din colțul omenesc de rai și din gură și de pe picior de plai firesc românesc".

CU ȘCOALA DE DINCOLO DE ȘCOALĂ, IUBIRE PE VERTICALĂ

Vine trenul din Carpați,

aveți grijă să nu zburați,

optimizați și să vă responsabilizați,

ca pui de români botezați, blazați

ca valoare autentic, în tricolor colorați și ca zoro mascați, cu

indentitate națională, iubire pe verticală, în România educată ca a succesului artă, cu școală, în școala de dincolo de școală.

 

La Bonțida la castelul Banfi e sosit din București Florin Câțu și alți șefi din Guvernul României și din Cluj cu strălucire la Bonțida a venit și Boc Emil primarul Clunului, că-i mare, mare distrscție, festival muzical care omenește se va transfera pentru o săptămână și la Cluj ca erore/orare umană. Asta, această înghesuială nu ne va pune pe jar și ne va afecta și infecta, infecta  cu Coronavirus Delta, valul 4. La Tokyo calul n-a mers nici, în ruptul capului și pentru aiasta concurenta a plâns, cu lacrimi de crocodil și așidera a plâns și boxiera și a sărutat femeia mâna antrenorului, era comedie circ, nepoliteță, că asta nu ne lipsește și așa ceva nu s-a pomenit, nu se pomenește. Avem atmosferă. Pe dealurile de vest cer senin și vremea devine călduroasă atmosferă cu arșiță de zile mari la amiază. Masca lui Zoro, un alt film cu rebeliunea din munții Anzi. Unde-i rebeliune/ pandemie, nu-i de noi amândoi, Ben. E vorba de o Romànie mai curată și educată, cu mâinile curate, dar cine ne descurcă? Cum ajungem la rezultate ca Zorro? Știu ce fac pentru a fi și lui Dumnezeu pe plac? Nu-s jucător la ruleta criminal-rusească, că nenorociții și afurisiții de ruși, nu ne dau ce nu le aparține, nu ne dau comoara: cloșca de aur, care pe vremea lui Lenin le-a fost dată doar să ne-o păstreze (ca atare nu le-a fost dată de tot această laudă de zestre a neamului, nu le-a fost dată de tăt și normal, după primul război mondial ar fi trebuit să ne-o înapoieze dar cum n-au cinste și omenie au uitat țicniții și afurisiții să ne înapoieze ce era al nostru, dar n-au făcut-o afurisiții de bolșovici staliniști, bandiți, și despoți contra socio-umanității)

     - Daca rusii ne dau closca ajunge imediat la americani si pe urma ii uram in continuare pe afurisiti ca „de ce ne-au dat-o” si pe americani de ce nu ne-o dau. Rezultat: doua uri. Intreaga tara e vanduta/privatizata deacum. Sa ne pastram macar hainele de pe noi.

     - Câțu a venit la Bonțida ca să țopăiască ca haita de coiți, că lupii, chiar urlând la lună sunt eleganți, gentilomi-cavaleri, sanitari a pădurii, însă nu paznici de far, ci lupi, în piei de oaie. Detaliile-s de poveste. Fac liberalii, cocoșeii, de dragul jocului, fac ce fac de dragul corupției cosmopolit și capitalist, chiar dacă la casă le cântă găina ca la casele cele mari, că lăcomesc să acumuleze averi, că duc o luptă personală, că îmteresul le poartă fesul, grija și stresul. România e un Eldorado, prin Roșia Montană străveche Geto-Daco-Română. Vica avea ceva cuvincios și eu, Pavel, știu să-ți spun, că cunosc ce înseamnă să-ți moară cineva drag, știu prin toți porii, din adâncul inimii, sufletului ca sânge, din sângele neamului meu. Care nu-și făcea planuri pe afară, în timp ce se lucra umăr la umăr cu ea, cu draga de ea. Țăranul și țăranca, sunt însuși Pavel și Vica, după cum le umblă mintea și mâna, sunt țâțna, țâța, sunt: tata mama, că lucră harnic glia îmbelșugând  și înfrumusețànd România, sunt stejarul și rădăcina. Scriu și tot ce se întàmplă, de scriu / fac ce fac, un lucru, care nu-i puțin lucru, dar cu acest lucru artist, mă mândresc, că-i ca o naștere a femeii mele, naștere cu durere, cu durere și-i, chiar lui Dumnezeu pe plac ceea ce eu fac, e vrere și plăcere, e extraordinar și nu-i coșmar, că se procesează la nivelul cortical, în creerul mare, în creerul cu subtilități, crerul cu un plus, cu bonus Iisus. Ben, Tu și numai tu, poți trimite proză domnului Florin Țene pentru revista Agora (selectează te rog câteva fragmente, din Mere pădurețe/din Căutând după mere.

     - Textul nu e corectat gramatical/literar si e fara diacritice. Este un text de lucru care sta inpicioare asa in format de capitol. 60 de capitole. Un capitol are peste 50 de pagini A4, E cat o jumate de carticica. si in cazul asta eu nu pot sa aleg una sau doua pagini, cat ii trebuie revistei din care sa se inteleaga tema romanului Mere Padurete. Fragmente iei doar cand critici si analizezi un autor si atunci textul tre sa fie bine corectat/redactat ca sa nu te faci de bafta ca literat. Eu zic sa-i lasi pe ei sa scrie (ce cred ei) despre MERELE PADURETE. 

     - Bine, bine, fie cum ai zis, tu, că numai tu, înțelegi ce și cum, că doar tu ești ca un autor, chiar dacă eu am față de șoricel, oare cine-a zis ce a zis? De poezie ce zici? Dar hai s-o las, cum vrei tu, că tu, știi ce știi, maistre, că tu, ești și un altfel de Marcel Proust care mă iai ca din palmă extrem de serios. Tu, ce zici, e sfânt și credibil. Telefonul n-a păstrat poezia. Oare ce s-a întâmplat? Cu Vica aveam un potențial și simțeam o profunzime, o prospețime și cu ea mă igenizam ideal ca într-un domino și eram eficient-prospăt, cu ea, ea-mi era o aliată, în socio-celulă, mă descopeream, în momente bune. Vica nu era o prefăcută, era o ideală, ea nu era o absurdă, chiar dacă eram un Papă-Lapte, probabil cel care venea din Purcăreț, venea, în sat, în Sâmpetru-Almașului, că merele pădurețe erau, în formă originală, cum pădurea purifica aerul, erau, în Ciubăncuța, c-aici mă simțeam normal fără a mai avea impact, cu Vica având copiii, în jurul meu, cu surprizele plăcute care mi le făceau. Trăiam cu Vica, în mișcare și lângă ea mă regăseam (nu eram degeaba lângă, pângă ea). Vica era de bună credință, era pe sufletul meu, avea tot ce era bun, era și rămâne unică. Vica e mândra mea, țara mea, cu drag de România mea comoară de folclor și de tradiție, în socio-ecuație.

E o pâine de toate zilele

ca s-adunăm, prin agricultură binele,

pace și pâine, pentru a-l trage liturghie-n mâine.

Vica ca Vica, îți datorează nemurirea, celebritatea, că bate vântul, plouă și iarba crește, dar să ținem cont, că și tu, ești om de artă, om de succes, om la care nimic nu-i nimic mură-n gură, că tu ostenești ca un Enesc ca acel Cipariu, că noi, românii ne avem hărnicia ca strugurile de aur, un folclor fără precedent, în Merele pădurețe care-i cu dealuri și inima, cât un munte, pâine fierbinte, dragoste și dor, că eu și tu, îi ducem doru lui Vica, tu, cunoscându-ne doar prin ce scriu ca replică și pentru pur și simplu, chiar dacă fizic a fost să nu ne cunoaștem, dar e între noi e un permanent inteligent ca un cântec, hăulit pe pământ ca zbierăitul oilor sus, în munte cu multe oi miori și cornute ca-n Miorița, cu versuri recitate de Persic și Dorel Vișan, că prietenii s-au înpuținat considerabil chiar dacă nu știm de unde venim și nici unde merem dolojiți și obosiți, în acest circuit matern al naturii firii, ca Mesie al durerii și al iubirii, cu dor din stele, că ne paște dorul vieții noastre neântrerupte, c-aici ni cântul care doinit și horit ne cântă și ne încântă. Tu, ești un om de cultură, cu vastă spirituală aventură a limbii române promovată mondial și conservată printre străini. Avea Vica talentul ei de muiere / nevastă, deși talentul e doar acela care fiecare aparte, îl are specifiv neamului său (și ea, Vica, nu mă făcea de rușine, că-i semăna lui tată-su Iuănaș de-a Horjului și a lui mamă-sa de Bărăiții, Duma, din Osoiu performant, c-avea un Maștei, Pop cel care a trăit și pe vremea lui Tudor Vladimirescu, a trăit longigiv, 148 ani, c-a trăit cât Băbdiul, dealul cu monumentul Răscoalei de la Bobâlna, Or preț, că la bătrânul un nimănui nu a venit curioasă ANA Aslan și renumitul profesor și doctor Parhon, au venit de la București ca să-l cerceteze: ce a màncat și cum a trăit, de fapt ce a mai făcut, de a ajuns cel mai, în etate om, din lume? Ai mei, nu vă mirați, mulți dintre cei care mi-i știu, bunicul Viorel și acel George plecat, în America, precum și popa din Dâncu, Vasile au trăit ca tata lor, Rătundeanu, învățătorul, din Baica, au trăit până la 86 ani și nu era rău nici așa, că de la o etate devii nepunticios, cazi din bine și frumos, cazi, în vergea și ești un pricaz, un canon, pentru celalți, ești o greutate pentru cei din jurul tău, pentru cei care trebuie să te îngrijească (n-am de unde ști eu la câți ani voi ajunge, mai ales, că Dragomir a trăit doar 56 ani, aproape ca legendarul tipograf și povestitor de prestigiu ca Petre Dulfo, Petre Ispirescu care bate pe muchie 57 ani Ispirescu, dar a trăit cu folos, monumental național). În Grecia, în jurul Atenei focul face un iad, un infern, că pune, în pericol viața populației. Alo, atenție, dacă mor albinele, piere omenire, nu trebuie războaie / pandemie, că mor oameni, că apropo: sănătatea nu intră, în vacanță ca atare, mare grijă, să ne dăm șansă la viață! Iața are un frumos, e raiul pe pământ, în România, e un mirific și un bio luminos. Pot zice, că am avut o nuntă regală, chiar dacă, nu m-a îmbogățit unindu-mi destinul cu cel a lui Vica, dar nici nu pentru asta m-am însurat / ea cu mine s-a măritat, emoțional totul a fost cu valoare și cu culoare. Daria fără nici un comentariu, e rezultatul dragostei noastre, era și un înteres, că eu am avut grijă de ea oricât de greu ar fi să discutăm despre asta. În Vica mi-am găsit fericirea și am mers cu ea ca bărbat, am mers până la capăt și a fost o dăruire până la capăt și era chiar o iubire la mijloc. Aici e un exemplu pur și simplu nu aveam prejudecăți (a am recții potrivite, în relațiile noastre, cu timp potrivit cu stima, iubire, de sine). Nu facem haz de necaz. Lucru de admirat ce a fost între noi doi. Cum ne-am manifestat unul față de celalalt? Academicii / politicienii n-aveau ce calități am avut eu, cel care a căutat adevărul și viața, în calea spre Iisus, inimă lângă inimă. Tu, înțelegi tot ce exprim, din nobilul și din sublimul vieții. Printre tentații, noi ne-am depășit pe noi înșine. Aveam o mare  bucurie, că Vica era o Macarena, o iubire de o viață. A gost așa pe liniște și eram copatibil cu Vica, deci nu a fost doar pentru 5 zile, că nimic nu e întâmplător (e o parte spirituală, o atracție, că nu băgam mortul / pe dracul nu-l băgam cu ceterași, în casă, c-o aveam pe Vica cu aură. Eu cu sufletul, Ben, tot la  Vica sunt rămas și n-o denigrez, calomniz, că mai am respect față de ea, că n-ai scuze, pardon:

     - "am greșit".

      - "Unde iubire e, viață e." De chipul ei, Doamne, n-am unde mă ascunde. Atâta doar, că întreb bolund:

     - "Vica, unde ești, în ce povești, te topești, în proprile valori de neliniști ca anii de liceu, câmd tu nu erai, în viața mea, dar eu eram licean enigmatic și filozofic socratic / aristotelic, că dialectic aveam propria poezie, în revista școlară Orizont / Mugurii Silvaniei c-aici era mult calm, mult soare și multă înțelepciune, multă căldură de om și atitudine, în tot fiind iubirea ce urma. La Bistrița era idilica Pop, din Viișoara, "Floarea albastră", a recitat, în școală poezia aiasta și eu am recitat bărbătește: Noi vrem pământ și ea m-a admirat, mă făcea să las gustul amar deoparte. Vorbe, voarbe, verbe, proverbe. Noi nu putem zice, că pentru noi, mâine, nu există, după filmul Elexirul tinereți, o para frazare, ceva viceversa, acolo se scria, că: pentru mine, mâine nu există, dar noi nu putem zice, c-avem valențe, dimensiuni-tri dimensiuni, a vieții fără moarte, ziceai, Ben și erai un grozav. Nu vom trăii veșnici, cum nici Vica, numai prin ce am scris noi, cu încredere.

     - Atât de mult suflet este o adevărată binecuvântare, Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu

     - Politicienii sunt handralăii, trântorii din stup, niște huligani ieșiți la manifestații, acuma chiulesc, în vacanță pe la Castelul de la Bonțida, alții chiulesc prin cele străinătăți, în timp ce eu dau test Apia la Primăria Câțcău tocmai azi, mie pe aici mi vacanța învățând despre schemele de plată și să știu cum se întreține pămànturile care le am, în plată la Apia, o venit pentru ast doi domni ingineri (bărbat și femeie și trăncăne întruna, ne predă, în termeni de specialitate) de la Direcția agricolă au venit ca profesori, specialuști și ne desfată, ne plictisesc, cu ce nu de nici un folos ori mai știi, dar eu la vârsta mea, 72 ani, ce și cât rețin, mai ales, că am suferit și de două ori Hemipareză corp stâng, și pașii mei, deplasarea mi ca de om turmenta dintr-o scrisoare pierdute, unde și Dandanache, Farfuride, Trahanache și alți politicieni ca Boc și Câțu distrându-se pe la castelul lui Banfi, au dispută și răsfăț ca ortacii, în fosta mină șorecani, din Aghireș-Fabrici / muncitorii din fabricile Rapid ipsos, Caulină ori de la Șut, că era Aghireșu, un centru muncitoresc și aici muncea și Dragomir, omul ăla înalt și solid, cum ar veni tata, un muncitor ostenit, nu de chiul, ci de munca trudnică și harnică. Drăguț Doina e o drăguță fabulos-spirituală e un om cult, om citit cum se zice, om care știe, că nu se preface.

     - Si atunci cum supravietuieste? Ca daca esti drept iti taie "astia" sponzorizarea sau te crucifica.

     - Oarecum, mă bucur, că nu te plictisec, că altfel cum m-ai ierta pe linia de urgență de master șef ca reper, în țară, țară vrem ostași, militar, dar să nu cadă ca unchiul Petru, tata mătușii Elvira ajunsă educatoare, chiar dacă unchiul Petru Ferghete, nu se reântoarse din război ca să se bucure de propriul și de unicul copil, urmaș (tristă chestie pentru învățătorul din Sâmpetru-Almașului, el luptându-se cu legea Apony pe la 1907 ca să predea în școală (era din majoritatea românilor cu suflet mare și cu stil de viață gen: patriot), care a predat, în limba română, că el era cu adevărat român școlat la Cluj, era ca frate-su Vasile școlat, califcat ca învțător, el Petru, iar Vasile Ferghete ca preot, calificat de popă, cu srviciu religios, în Dâncu, Aghireșu (nu rețin numele școlii promovate, dar ce bai e? de acești frați, îi știu grozavi luptători pentru bine, deși am văzut monografia școlii acesteia, din Cluj, am uitat cum i-a zis, dar așa-i legea firii, să mai și uiți, că nu poți reține chiar tot, important e să pricepi, să înțelegi ca om cel mai fericit de pe mapamond). E codatrura vieții cu început bun. Azi plec la cursul de la Câțcău, un moment bun și inteligent, ne arătăm niște valențe spirituale ca o drumeție a lui Hogaș pe drumuri de munte cu cățeluș, motan, pisică și purceluș, că parcelele, loturile, n-avem cum să le cărăm cu noi la Primăria de la Câțcău. La Câțcău ne-a făcut prezența ing Mircea Tamaș de la Direcția județeană Cluj, de pe Fagului nr.1. EL Și-a făcut datoria ca un profesor veritabil. Domnul inginer Mircea Tamaș e din Nicula și a furat mere de la mănăstire, în timp ce călugării erau retași la slujbă, la serviciul religios. Mult succes, batrane invatacel agri.. cultural! Ne bate și noi cei de la țară, cu rabaturi agricole care au zăpăcit și îngrășat cu hormoni și pe americani, că proștii nu și-au dat seama care-i cauza, de unde le vine suferința. La englezi vacile le înebunesc, că au vaca nebună, iar americanii se îngrașă din cauza hormonilor.

     - Asa o sa patim si noi din cauza lacomiei magnate. Nu vor sa coboare cu picioarele pe pamant.

     - El ne spune ce nu trebuie făcut să apară prostii, cu pesticide. Avem obligația să fim corecți. Când vin, în control, poate fi, dacă am declarat greșit la agromediu, la Apia, baiul poate fi, cât casa, zice ing. Tamaș Mircea, că nu este iligibilitate, dacă nu este ilibiligitate. Vorbe superbe. Nimeni nu te plătește pe prietenie, te plătește dacă muncești și, nu, că muncești de mântuială. Nu știu dacă am băgat sau, nu: cămila, prin urechile acului. Mai degrabă-s nebun de legat, dintre nebunii marilor orașe, dar nu-i vorba, că la testul dat, am sărit oare peste gard sau peste cal am sărit, din banal? Am simțit, că îmi fuge o leacă, un pic, o scânteie pământul de sub piccioare, deși prost nu sunt, că sărac, dar nu prost, că prost nu-i confortabil și nu-i nici impecabil, că a fi prost n-aduce rezultate mulțumitoare, în zilele cu ritmul și algoritmul lor ca să n-ai agitație și stres, în ce-i pur, pur și simplu. Nu dreptatea doare, ci când lumea, omenirea, e curvă politică, că sfinții aieștea sunt dați dracului, a naibii, prin ce, că ne-a dat țeapă și ne dau țepe politicienii aieștea. Cursul aiest m-a mai deschis de cap ca și cum aș fi fost într-o excursie, deși  nu mă compar cu Calistrat Hogaș.

     - Ca nu stii cat si inima poate duce.

     - Morala ne ajustează comportamentul. Nu poți ignora lucru bine făcut. Se va pune steag, drapel, austriac cine zici, că o căzut, în cap / cui curu ii cap?

     - Aveti steagul european. Asta e idea. Sa fiti o europa unita formata din regiuni. Singurele care se opun sunt Ungaria si Polonia si din aceasta cauza conducatorii lor sunt etichetati de Bruxelles ca dictatori.

     - Singarov ce Ana Pokăr, ce rămăsătură mai e, tot bolșevic Putin e? Voi e duși de acasă unele lucruri le știți mai bine și mai divin, bine informați, le știți în termeni bărbătești.

     - Cand va-ti cerut sa fiti primiti in europa eu am strigat de ce faceti gresala asta uschita. Cum sa cereti sa fiti primiti intr-un loc unde voi romanii sunteti centrul europei de mii de ani. Trebuia sa le spuneti: iaca zdranga eurocubistilor! Ati facut vre-o masa rotunda la care toti europenii sa discute infintarea unei astfel de europe? Nu. Atunci?

     - Nu-s prea covins de ce-mi îndrugi, că nu-i iligibil. Unul Petru Rău, mi-a, zis s-o las mai moale, că n-aș ști politică și atunci ce bătaie de joc mai e ce-mi spui?

     - Bine atunci hai sa schimbam subiectul: Faci palinca anul asta?

     - Nu prea au fost prune dar dacă-mi ești musafir de rușine nu mă fac. Eu n-am cerut la nimeni nimic că mi se zicea a fi balcanic, din Balcani, nu din Europa (nu fac diferența, că-s mai prost). În ce povestești e ceva șic ca în vagabondul / articolul 42o. Că și aia din filmul articolul 420 avea politicieni de toată minunea și mirare,nu le fie de deochi!

     - Asta si sunt. Am plecat deacasa la 26 de ani, am trecut prin 18 tari si azi nu am nepoti pe care sa-i atraga o astfel de aventura. Pentru ca cei pe care ia entuziasmat fuga/aventura/calatoria mea nu mai sunt. Au murit odata cu tara mea comunista care a ramas undeva in istorie, in anul 1979. Fiecare avem dreptul la aventura vietii noastre. De ce zic tara mea comunista? E pentru ca doar pentru ea, pentru cei ramasi am fost un erou si reprezentam curaj. Azi nu mai excita pe nimeni astfel de eroisme: sa treci prin fata glontului din granita. Sa lasi o intreaga copilarie, familie, prieteni, iubiri etc. si sa te arunci in abisul instrainarii.

     - Unii zic, că și Eminescu nostru ar fi suferit de Hemipareză corp stâng. Comentarii există și fiecare zic după fantezia lor bogată / aiurită, cam ieșit constanți ca boii depe /din arătură. Totu-i viceversa, cum adică? Totu-i grozav, doar eu nu-s genial, nu-s grozav. Fantastic, nu-i așa?

Acuma se pote călători cu buletin / Pașaport sau...

eu sunt mic,

nu știu nimic,

tata-n pod belește o oaie

și mama la fântână

scarmănă și spală o lână.

O grevă, revoluție, nu știi cum se poate termina, vom vorbi mai târziu, dacă nu azi mâine, că poimine, nu vom ști, iubire, Vica, nu vom mai ști ce-am vrut, în decența noastră. Cine cunoaște genul nostru de oameni. Din tot sufletul vom face să fie bine, că cine să vrea să-mi facă rău, în țara mea?

     - Vecinul...

     - N-am, în jur meu academici. Cu vecinul n-am nimic. Sint prea neânsemnat.

     - Nu si pentru vecin. El mereu vrea sa fie mai sus. Sa te calce... Trebuie să prețuim viața, că viața fiecăruia din noi e importanta, mai ceva ca orice pe lume ca atare să salvăm viața și nu conteză a cui aparține, că noi nu facem discriminare, rasism, nu ținem cont de culoare / gen=sex. Unii, însă, își mai dau, în lupta personală, cu stângu, îm dreapta, cum des se aude și la doi pași și cum oi fi făcut și eu la test și cum n-o mărit nici guvernul pensiile și alocațiile de o venit de zile mari, de când o venit liberalii la putere ca să joace pe degete batjocurind poporul, fraierindu-le așteptările ca Păcală a lui Geo Saizescu, că minciuna la ei e cinstea incredibil, o bază și o atitudine și prin ce ei, liberalii te iau prin surprindere ca să faci stop cardiac și să-ți simți picioarele grele stând, în șezut și, în picioare ca, în expunere îndelugată, în soare trzându-te și cu arsură / cancer de piele, iar, în jur cu incendiu de mai multe zile ca, în Turcia / Grecia. La tine, de ce ți se înghedoaie la mișto, rânzându-ți de mine, de la tine din depărtări ca un fel, dint-un fel departe ca România de America, dracu de mă-sa, cum ar veni peste mări și peste țări, că România vrea să se pună, în rostul ei? Unii-s pămpălăi departe de America / Australia. Ai grijă ca să nu te faci și de poveste ca și cum n-aș fi eu destul fudul și nu fi deștept destul, deșteptule ! Sunt destul de pregătit, pentru orice-mi pregătește viitorul, că sistemul la noi a dat greș dacă nu mă înșel, că tu ai mâncarea pe foc și laptele dă, în foc și se umple casa de sfară și nu-i convenabil, că Mărgelatu și Gură de iepure aveau chef de revoluția de la 1848, c-avem regres, în loc de progres, cum ai observat și, tu, cu spiritul tău de observație? Mă parcă-s cu Sobeski și românii, în Cetatea Neamțului mai aval pe Ozana, cum zice aiesta a lu'Gheorghe / în Deliru Paul a lu Parizianu, Antonescu, cu Hitler, că Antonescu, îl cam ia la mișto, peste picior, pe acest Stalin al nemților. Cu Ro alert ține pasul ca să păstrăm România națională. Ioan Miclău a fost primul care a scris despre vlumul meu  de debut Iisus Hristos-dreptul la veșnicie la care prefață i-a scris mândru critic Lucian Gruia, a mai scris, în Făclia Dan Brudașcu și, în Scrisul românesc a mai scris publicistul Mihail Duțescu. Ești un om drag mie. E o groază focul, în Elena, în Grecia cea filozofică și-i trist, că și la noi, în Mehedinți, în Deveselu arde, e un haos apocaliptic și americanii militari cazați aici ce fac, care li mâna de ajutor? nu se ști ce să se facă, că piromani-s vinovați, dau foc prostește, imprudent, cu probleme, greu de înțeles fiind viețile oamenilor de salvat, cu cost, sacrificiu și martiraj, chiar dacă nu-i legal dau foc la miriști și situația e o prostituție îngrijorătoare, fără înțelepciune bătăi de cap și nu se justifică, că-i cu prăpăd focul fiind aducător de moarte și nu-i necesar și nici nu-i un caz izolat, cum nici la greci, că adevărul e maleficul, frate-meu, Ben!

     - Daca se termina cu industria militara o suta de ani planeta se va indrepta. Dati cu bombe fratilor si asteptati ca natura sa nu reactioneze.

     - Va ploua cu năduf, că-i caniculă și vântul ca o curvă care nu-ți face un bine, că dă jos acoperișuri, pomi, scot pomi, din rădăcină, că curva muieresc îți dă sifilis, pacoste, fără să știi de ce apare infecția care nu-i profitabilă, în consultanță cu nimic distinct, că-i ca și cum ai intra pe emag, cu răsplată și cu satisfacție, dar nu-i ca spălatul vaselor cu mașina care nu te lasă la greu, dar nu ca Vica mea un bio și eco țăranca, o curată fără boală muierească, că ea era o poveste de dragoste, în care am trăit o viață, cu ea că ea era ca festivalul Untold desfășurat la Cluj, în parcul mare predestinat, în bolunzenia de cartea recordurilor, fără ca Vica să-mi fi făcut pe născătoarea ei trippleți, că jocul dragostei ei nu o fost de așa natură. Tu, nu ești, un pacifist, un anti război?

     - Eu sunt ceferist, un anti butoi!

Florin Busu zice:

     - "În lume sunt mulți nebuni insistenți cu nebunia lor".

Mulți oameni-s făcuți varză, că li s-a împuțit brânza, că inteligent brânza, brânză, dar brânza-i pe bani, cu taxare, fără exceptare la electrica, că este și cu emitere de gaze. E scandalos. Și la Direcția... și cine face anchetă că la azil a murit un internat, pacient, beneficiar, a murit cu lovituri cauzatoare de moarte. Am cumpărat ochelari cu leduri, dar ledurile după câteva zile, în mod cert, nu se mai aprind și care li garanția (de fapt la cine-i, la cel care ți i-au vândut fără a fi cuminți, verticali și suferința e experența noastră, greu percepută. Care e beneficiu, că nu există. Parmentarii au benefiicii și cheltuiesc banii statului fără să dea cuiva socoteală curios cuiva. N-au documente justificative, însă cheltuielile și-n înteres personal li se decontează.

     - Urmeaza drumul coruptiei americane. Chiaburii au usite de scapare.

     - Ce-i inspiră să facă prăpăd, gaură neagră, în bugetul statului, dar cine-i condamnă pentru delapidare?

     - Capete de gaini cu gat golas. Nu sunt constienti. Victime fortelor financiare.

     - E super tare chestia, parachestia, păgubitoare? Economia nu trebuie făcută pentru fericirea celorlați? Tu crezi, că n-au porți de absolvire, fără nici o lecție, învățătură, de viață, dar nici vre-un glonț, nu-i atinge, dar nici pe scaunul supra încălzit a lui Doja, nu ajung, că ei pot visa, gândi, cum să mai tâlhărească, cum să corupă pe mai de parte, că atmosfera e încă însorită, neeclipsată. Ești un om drag mie. N-au nici un sevraj, însă-s irascibili. Au însă fastic, au libertate au dreptul de invidiat de a face control. Tu, n-ai teama de a vorbi, în public, că ești implicat într-un act artistic, public. Tu, te implici, așa cum se cuvine, cu grație și totul te încântă. Tu, poți întoarce timpul ca Reântoarcerea vlașinilor, a lui Ioana Postelnicu complectând romanul Vlașinii. Știi ce zici legat de Mere pădurețe, flețe și cu eco-noblețe și bio-frumusețe de fapt întregești dreptul de a fi răsăritu, imaginea zilei  chiar dacă e zdrențuită de nori, dar e o zi cu arșiță, cu caniculă, măi cu soare care mă însiruiești însiră-te mărgăritar de vorbe înșiruite, în salba lumini ca lumină a luminii care ne lumină cu atitudine și înțelepciune înlănțuită și cu prostie omenească care ne dă cu capul de piatră, dar și cu piatra de cap, că pe piatră și-a pus Isus biserica și Lucian Blaga: templu, cu temelia, veșnicia prin care ne-am născut, în firescul, în satul românesc. Eu nu te învinovățesc nici, când ieși, din contextul istoriei și ieși din scena ei, dând din frâu drumul gândurilor. Oricum ești un năstrușnic ca năzdrăvanii din basmele, legendele, copilăriei. Noi ne momeam și dușmanul, în capcane, din care n-aveau scăpare, că și ei ne treceau prin foc și sabie ca-n bisericuța unde se adăpostiseră bătrânii și femeile, cu copiii, picii cu lipici a satului.

     - Daca esti prea istet sau inteligent intri la zdup mai repede. Au astia grija sa te aranjeze asa cum fac cu Julian Assange.

     - Mulți fugeau pe păduri, prin pâraiele adànci, fugeau cu coadă, urmăriți de răii năvălitori și, în  cetatea de pe Dos de deasupra Fundăturii, își găseau scut: pe scut și sub scut, își găseau adăpost.

     - Noi nu incercam sa-i schimbam pe scorburosii de azi. Noi scriem pentru cei de maine. E mai important! Eminescu a scris pentru noi.

     - Nu-l știu pe cel ce care-mi zice, ca atare ce deșteptăciune mai găsești și la unul ca mine?

     - Pentru ca eu nu te privesc cu ochii tai. De asta nu vezi. Viata nu este ce vad americanii, chinezii sau rusii ESTE CE VAD EU. PENTRU CA ATUNCI CAND VOI MURI EA VA FI SINGURA CARE VA CONTA SI VA VENI CU MINE. EI VOR MURI CU CURVASARIILE LOR.

     - Bine cum ziceți dumneavoastră. Multe nu le știu, prietene Ben.

     - Crede in tine si mergi inainte frate Pavele.

     - Tu, nuanțezi, dai diversitate merelor pădurețe, le dai o paletă largă. Tu, vii cu subiect și predicat apropiind infinitul de obiect. Eu, sunt excelentul tău elev, Ben. Bai e, doar, că nu sunt discret, așa, de ai cumva, ai comentarii, las-o mai încet, că poanta, clama, o are epigrama și dacă cumva nu o are, e o lipsă de talent și de pricepere (zici ceva despre Melania Rusu care are gheget, c-are și miracol, spectacol cool.

     - Eu nu ma leg de sfinti.

     - Anticàrcel, dar cârcel-stop mi mai bun, că noptea nu mă trezesc cu durerea aia a naibii, fir-ar să fie! Nu, mai ai dureri? Cum mai trăiești, în alegerea isteață? Vinovat sunt, în ce sens, că în ce sens spun Da? Tu, ce încerci pipăiind ca Toma rănile lui Iisus, că te gândești și răzgândești, dar chiar cât ține dragostea, în aventura vieții care continuă? Viața ți echilibrată cu gust kivi, că nimic nu vine ușor, nici lucrurile bune, dar nu e gravă situația, că nu mergi la școală, că tot nu se face istorie, ci lecții despre sex la ora de religie? Te sacrifici pentru mine.

     - Eu tot ce fac, fac in credinta pentru ceia ce sunt - plamada a lui Dumnezeu. Suntem/sunt o iubire continua care arde etern. Cine nu crede si se razvrateste se dizolva in abisul ales de el. Noi suntem flacari eterne ale iubirii de lumina si frumos. Daca tu palpai si vrei sa te stingi e drumul tau. Libera alegere E Darul. Eu nu aleg Pavele, eu ma bucur.

     - Pentru unii banii contează.

     - Mie banii imi fac rau. De aia nici nu-i am.

      - Tu, nu alegi, că ai ales irezistibil original Mere pădurețe care langă cireșele cu miros de cânepă încâlcită de fuga mătușii și după el dànd și trântă inspirată, că Creangă era un cioclofender care nu l-a întàlnit pe Florin Persic și nici pe nemaipomenitul Lulu, din Dragu, Hida, zicese proverbial și el cu potențial, prin Cluj, oraș cu trandafiri pe cetățuia, unde era și turnul unde se instruia, indiferent de temperatură parașutiștii ca ceva făcuți din noi, cu acel frumos și emoțional, un național care doar, în aparență ne apropie de Dumnezeu și de delta, că nu vezi, că Ioan Miclău s-a vaccinat ca om cinstit cum e fără abatere de la principii cu iz de Biblie, că cineva îi spune că e o obligativitate, adică fără fizibilitate, c-așa-i și casa lui igenică cu grandioasa grădinuță cu flori a doamnei Florica, cu extra curaj care, îi poartă de grijă bunului nostru prieten unic-de adevărat român și el, cu tradiție și vorbă poetică, licență, cu iz de România pitorească Alexandru Vlahuță și Aleco Russo. Sunt mulțumit de credința ta ca român, ca român de omenie, că vorba ta ca inima ți însorită, n-are vijelie. Mă faci să fiu guraliv, uneori, în pragul disperării, când, deși nu știi precis cum va fi, că atunci vii amenințător ca un blestem al iubirii, că vorbele tale oricum ar fi mă face fericit, ceva neobișnuit / nu crezi? Nu ți-am cerut să m-ajuți, dar m-ajuți, cu toate, că binele nu se face cu forța, dar ești de groază ca o veste bună (O iei în serios ca ziua de sapă, chiar dacă nu mai eram liceian, în hotar cu Vica, lucram, c-așa hotărâse soarta, destinul, în care e mâna lui Dumnezeu, că Dumnezeu mi-a făcut și statuie, în Ciubăncuța, că mi-am descurcat și lucrat bine lucru bun. Vica nu mă lua la mișto, că nu spunea vorbe de clacă, de prisos. Avea o putere fără fițe, era plină de viață, era o providență, o magnifică neavând stare și așezare, liniște, cum n-are  apa-n vale și fata-n șezătoare, fir cu fir iarba aleasă de vacă la păsune. Nici tu, nu mă iai peste picior, cum o făcea bunicul, fătul Viorel, cu cei care fușăreau lucru și făceau tâmpenii. Tu, oricum ai vorbi cu mine, nu faci vre-o porcărie, nu mă superi și, tu, o știi foarte bine, că nu-mi cânți iordane de-a lelea. Tu, nici nu mă sudui:

     - "Du-te-n tri supărări", c-așa suduia Lăcătuș Gălățanu, țigan din Sâmpetru însurat, în Ciubăncuța cu Roza și mutat, în Căprioara. Gălățanu era a țigăncii cu gută și nu se rușină să spună, că, în Sâmpetru a locuit la podul țiganilor, pe lângă moara lui Lofanii, eu crezând că-i de a lui Lunga, dar Gălățan mi-a spus că mamă-sa a suferit de gută. Tu, din contră, îmi umpli isteț inima de bucurie, o faci cum te duce perfect inima, cu desăvârșire, lăsând lucrurile începătoare naibii. Mă bucuri prin ce scrii, răspunzi, că nu ești nici prostul, nici nesăbuitul, ci ești ca un înger păzitor, inger, îngerașul meu, înger a sufletulului meu, paznic de far, Geo Bogza. Nu-mi întinezi întru nimic reputația, ci din contră, îi dai evidență conștiinței care de la râm și Eminescu, mi se trage, cum, în cronica sa și Grigore Ureche scrie neaoș și profund, îngrijit gramatical, în vorbirea curat-românească și de înaltă clasă, elită a limbii române și liturghie a exprimării celebre. Ești semn de bună credință a națiunii române. La tine nimic din ce scriu eu inspirat, nu-i absurd și a naibii, fir-ar să fie! Ești o adevărată forță carpatică a limbii române. Ciudat, că tu, uneori, nu vorbești cosmetizat, estetic și etic, dar cum eu nu pot fi ușor rănit, te înțeleg, cu capela lui Ceaușescu și cu soarele-n cap. Dragostea nu-i doar un sărut furat, dat pe furiș ca atunci furi batista de la sânul, țâțăle, ei. Tu, intri, nu înțelegi, pe tarlaua, în subiect cu predicat, cu parcela mea ca să dea dracii, în mine și să mă ia, în balon. Hai, lasă gluma, caterinca și pune totul cap la cap. Oricum, ție, să nu-ți pice fața. Tu ca întodeauna ești un natural ca cel din Las Ferbinți, că ai habar... dar eu în cadrul Forumului naţional cultural „Brâncoveniana”, anul acesta s-a desfăşurat a treia ediţie a concursului de poezie patriotică nu am fost mentionat. 

     - Tu esti ca Gutza de la iUmor; nu-mi dati si mie un Like doamna Delia! Tu trebuie sa te simti tare trist si pus deoparte de generatia poetilor de azi. Nu trebuie sa fii pentru ca tu esti un alfel de poet. Daca vrei sa castigi si tu printre ei trebuie sa compui poezii „maneliste” ca ale lor si sa le trimiti. Nu ca ar fi rele doar ca sunt un stil trecut de a compune. Sunt maneliste in comparatie cu ale lui Eminescu. Ei nu tin pasul cu durerea vremurilor asa cum tu fara sa stii vibrezi, precum frunzele strabatute de vant. Tu vibrezi pentru ca esti un inocent, un gingas, un iubitor de viata si oameni, impletita cu dragostea animalelor car plang la vindecarea mangaierii tale. Am privit lista si nu am vazut decat un grup de galagiosi. Tu ramai si suspina in felul tau pentru ca esti unic frate Pavele, un original. Nu uita ca trairea noastra suntem si atat. Fruntea sus, Ben

     - N-am de ce fi cum zici tu, plouat, starea mea e dreaptă și demnă, că nici poezia eminesciană n-a fost înțeleasă, cu toate, că ce scria Eminescu scria altfel, genial, eu scriu ca mine, greu accesibil, s-ar putea mai puțin impecabil, că eu sunt de poveste, chiar pentru că nu respect  ce-ar fi clasic, că eu scriu cum mai rar inedit, original, cum scrie Mihail Duțescu, în Scrisul românesc (poezia mea trebuie citită cu răbdare, că-i din România pitorească a lui Aleco Russo, din viitor modern stil Labiș și Nichita Stănescu hibrid și filozofic Lucian Blaga / Bazil Gruia și Lucian Gruia ca sarea-n bucate, dați-ar Dumnezeu sănătate, bucate și banii să nu vi se gate, includ, în urarea mea dezinteresată și pe Ilie Marian, un drag ca tine scumpule, Ben, din povestea mea de apreciete, care mi-a dat ca tine, o lecție de viață, că la rândul lui m-a apreciat ca dragul Ioan Miclău și voi sunteți mândria mea, că voi faceți treabă bună.

     - Asa tu arzi ca frunza in cadere toamna ii spunea Eminescu reginei Maria despre vers. Si tu arzi molcom ardeleneste precum mama leagana bebelusul la san. Astia care dicteaza copiilor in gradinita sexul nu au cum sa-ti iubeasca versul.

     - Ca atare eu voi fi apreciat, în viitor, că voi fi fiind, cum zice artistic și sâmpetreanul ca despre un festival, eu având experența mea, cu valoare adăugată, cu posibilitate convențională, în acțiune ca un forbalist / Manea haiducul din balada cu pricina, cu reușita lui, din Europa, ca un cel mai tare care a reușit, în arta succesului din România, cu el, erou, chiar pentru asta, în România Educată și moral învingător. Sunt ca un macedon, grec, turc care se luptă cu focul, în viața asta complicată și cu reușită. Mai trist aș fi fost dacă m-ar fi premiat, că, în mine s-ar fi născut iscodiri, întrebări, nedumeriri și alte griji. Nebunatici să strâmbă, în fel și chip la Untold, un fel de circ, aici animale fiind oamenii mucaliți, cu țara pusă la cale, dar e-i peste tot, în lume, că e o molipsire (se pune focul și arde o țară, deși nu Caligula dă foc Romei antice). E o nebunie, că unii rânjesc, cu gura până la urechi, că paguba e distrasuoasă (cum să râzi la rău, văzând năpăstuirea?) Ochii mei sunt, cu lacrimi, în fața unor astfel de năpaste. Sunt mai nefericit dacă-s premiat gândind, că un nefericit mai bun ca mine a fost neândrepțit, deși a fost mai bun ca mine și era, omul, cu stil și cu valoare. Un altceva, îți umple inima de bucurie și, tu, îți închipui, empaticule, că și vodă trece prin lobodă, că e în treabă bună și serioasă, când Cabal spune cu o sută de români serioși și cu cap, că nu ratează treba, cu plus de treabă. Oricine ce-ar zice prin ce am scris, cum am scris eu mai ciudat, am adus un mare servici țării, chiar prin cum am scris mai aparte, mai maiastru, măiastre. Nu-s eu un nimeni și de nicăieri. Românii nu-s ca Călărețul fără cap și, în afara, chiar a premiului Nobel, că ce dacă nici marele comunist singuratic Ceaușescu n-a luat premiul pentru pace, el dorindu-l pentru poporul său, chiar sacrificându-se pentru aiasta, dragule, benule=phenex-ule, că nădejdea, speranța, nu ne-a pierit, România având-o felix ca o dacie a lui Zamolxis, că are drept, la veșnicie, în acest sens fiind cu înviere ca Sfântul poet Eminescu al României de pomină. Cuvântul scris și dat nefericiților ca să fie fericiți, că ce am dat am respectat și ca cuvânt scris ca-n poemele din iarba patriei sau Psalmii lui Pavel, omule! Cuvântul e respectat, că e ca o binecuvântare, fericire pentru ceilați, e fericirea ta dată sincer celorlalți ca la rândul lor să fericească națiunea ca tribunul Avram Iancu prin Testamemtul laudă de zestre lăsat neamului său. CANDIDÂND, IUBIRE, LA FERICIRE. Tot ce scriu e ca un credo, ca un jurământ de credință jurat CANDIDÂND IUBIRE, LA FERICIRE, în liturghia slujirii patriei și neamului, c-așa cum zicea George Coșbuc și eu sunt sânge, din sângele neamului, neamului, în sânul căruia ne-am născut pur și simplu ca Eminescu, un pur sânge a ce-ți doresc eu, ție, dulce Românie pur și simplu de: dulce doină cu lumimă de pomină ca veșnicia care ne-a născut, în veșnicia satului, sănătos încăpăținați, în bine și în ce se cuvine, cu drept la înviere candidând, iubire, la fericire. Focul, îi ține-n corzi și ți se rupe inima de necaz și de pricaz. Pe Dealul lui Gordon, Translvania, ești la Inima lui Iisus, cu drag de România mea și a lui Fuego renumitul ca Paul Surugiu de la Turda-Cluj, renumit ca Pavel Dan din câmpia Transilvaniei. Ionică din Gepiu scrii miraculos poetic și mă faci fericit ca om sincer, reper spre cer. Noapte-n straiță, că o oaie cufurită cufurește întrega turmă, bre omule! Nu știu dacă alegerea a fost evrika isteață. Eu am scris, cum am scris și basta, că austriacul general a distrus multe biserici, în Ardealul, transilvanie legendară și istorică, cu povești de viață și de vatră carpatică a noastră românească, după cum și tu, mitico-legendarule cunoști, că ce-i al nostru nu se părăsește dar nici nu se vinde, cum nici cinste, nu se cumpără nici nu se vinde, ci dacă n-ai bătrâni la casă, îți cumperi, te silești să ai înțelepți la casa ta, nu-i așa, dragule!? În 1977 după cutremurul din Vrancea am fost detașat la Tulcea, că la ruși era pseudo-pestă la păsări, pe la Kiev și era pestă la porci și, în vitrină am văzut o rochie care i s-ar fi potrivit lui Vica și i-am cumpărat și material ca să i-l croiască doamna croitorească și coasă, doamna din Escu, Pintea Nastasia, o femeie care și citea cărți pasionată cum o făcea și țiganca, Ana lui Buni Nicole, în Agireș-Fabrici, pe strada care o lua către Bara și încoace spre Bolban, Țugui și grădiniță. Aici eram ca Dincolo de America, un film care ne face de baftă, cum s-a trăit, în comunism ineficient și incredibil, puțin spus, deși noi copiii eram fericiți, că n-aveam pretenție decât să ne jucăm și noi eram, în largul nostru sprințar, zglobiu și gâlgâit. Noi de nimic nu puteam fi răniți, în paradisul prunciei roz și paradisiacă al amintirilor și trăirilor noastre. Eu sunt eu și v-am aflat pe voi, cu hrana, mana cerească și gura de oxigen, în drept de a fi. Norocul convingător și-l face omul cu mâna lui făcând viața mai ușoară. Cu toții suntem, în aceeași barcă. E o diferență, în egală măsură, dar cine o plătește, întreabă Mihaela, că noi suntem, în pădure dar nu pentru a o tăia pentru a o distruge. Drujba se ambalează ca să ne fac inutili ca paznici Geo Bogza cu cordonată gipies. Pădurea e o problemă mare: o gură de oxigen, în trecutul și viitorul României și a vieții. Chestia-i de a ne purifica sufletul. 

Au fost lipsuri, în viața noastră și copiii au fost și nu ne-am bucurat, în modul nostru de binecuvântare, nu ne-am bucurat de vacanțe balneare. Câțu Florin are un fel de umbrelă, însă are sau nu Bacalaureatul luat, că românii, tot nu-i fac sictir, nimic? Degeaba eu sunt integru și intrasigent, moral și grozăviile tot se întàmplă oricât om fi noi activi, că e agresiune și se creează diversiune, ca să acopere câcatul scormonit, că oricum pute și atunci  ce se întâmplă, că sunt multe suciri și învârteli a lui Sucă om sucit / a lui Stan-Pățitul (Orban Ludovic, că se fură vaca și vițelul și cifulim statul paralel? Dar ce se, i se întâmplă celui care-ți trage preșul de sub picioare? Cine se umflă, că alegerile-s pierdute? Unde-i vocația politică a lui Câțu? Totu-i doar o platformă de gunoi, la gunoi, la peștele împuțit de la cap, mânjit și cu muci? Talmeșul-balmeșul e bine ochestrat. În cazul nostru și a oricui, zice Vica, învinge obstacole. Credința ne ajută de asemenea, fără îndoială. În India Dragostea vine cu trenul, în Ciubăncuța trnul umblă pe mălăină și de pescuit se pescuiește pe miriște / pe acoperișul bisericii, unde și taurul tras cu funia băgată, în veriga din nas și tras, taurul comunal ca la hanul boeresc / la hanul lui Ancuța, să pască iarbă, tras pe acoperiș să pască iarbă. Parlmentarii-s cu mortu-n casă, asta explică de ce nu fac nimic, nici un miracol, pentru poporul român! Oricine ști ce-i dragostea nu știe ce-i pacostea. În inimă ai pătruns dragoste și acolo te-ai ascuns și niciodată nu te voi lăsa să pleci, cântă la careva. Peste tot se cântă ca și cum parcă ar mai trăii Vica mea. Vica teleportată-n timp o fi acea Irina la care a fost găzduit Nică, Ion Creangă și Dumitru care după acea ispravă au fugit cu utașii pe Bistrița înapoi acasă, c-au dres-o binișor, de poznă? 

Tu-mi tot mulțumești, deși aiurea-n tranvaiul de pe mălăini pentru reviste trebuie mulțumit poetului Ilie, că el mi le trimite, având tolba și sufletul plin de cultură ca om bun ce e cu mine, chiar dacă nu m-a premiat la festivalul concurs Brâncoviana și doar el știe de ce, că premiindu-mă pe mine ar fi văduvit de bucurie el știe pe cine, pe alcineva, cum zice, în filmul Vagabondul, pe cineva mai șic, mai român (ă) mai cu coloratură literară, mai cinașă, în valoare, fiecare scriind mai pe gustul munteanului, eu neputându-mă comporta cu cei din batalionul disciplinat al literaturii, eu fiind un rătăcit la apelul de seară, un prost care s-a însurat și cu Vica adăugându-și o greutate la casă având ca femeie văduvă și trei copiii pe cap, cum zice și colegul veterinar, Teh zootehnist din Cubleșu-Someșan, Vancea Augustin, feciorul brigaderului din Cubleș, Panticeu. O ponegrește pe Daria și nu contează, că-i prezent Marin Dejeanul Teci aiesta. Și ea ar trebui să fie mai scuturată ca să nu poată fi învinuită. Nici pescarul cu rechinul, în cârlig n-a avut cu ce se lăuda. Hai, că poți colicile să le alungi și să fii prefect, că calitatea contează (cine te oprește să fii făuritor de bine ca un master șef?) Doamnă Melania Rusu Cargioiu sunteți o doamnă, nu doar a literaturii, ci și a omenirii ca Maria Maria de România, că ești nașpa de omenie ca cele care au câștigat medalii la Tokyo, o meritrocrație, în socio- ecuație umană. În furie și răzbunare, îmi dai visurile, amintirile, înapoi, că-i o performanță și obligație, cu stil apăsând la 4 mâini clapele pianului (imaginile au fost surprinse de camerman). 

Mere pădurețe e scris într-un nou concept și stil, chiar. Nu-s om de modă veche ca Craii lui Matei Caragiale, că și el scrie altfel. Nu-s om de modă veche ca Craii lui Matei Caragiale, că și el scrie altfel. Unul Petre Vârlan scrie romanul Titus Bostan și stupina cu vespi (să-l întreb pe colegul Alexandru Berceanu care ca Sarca Nicolae / Grigore Stupar au ajuns medici veterinari, să-l întreb pe Berceanu dacă există așa ceva stupi de vespi, el având stupi de albine, mergând pastoral cu stupii că-i sălăjan ca mine, că și aiesta-i ca mine original, din Sălaj). Mihaiela făcând ordine face mai întâi  deranj. În tot trebuie o disciplină și eu nu sunt cu așa ceva compatibil, dar ce să tot comentez? Și Bostan aiesta, nu-i ca Titus popovici / Francisc Munteanu, cu scenariu la Pistruiatul, film care se turnase-n Cluj și Roșcovanul care nu mai știu pe unde se filmase. Hai, că poți colicile să le alungi și să fii prefect, că calitatea contează (cine te oprește să fii făuritor de bine ca un master șef?) Totul era un domino, din care prea puțin știu, însă nici nu-i musai să știu, că nu știu, că doar tu, Miroane, mă crezi, că eu le-aș cunoaște pe toate, dar nu-i așa. Mihaela mă împulăește pe mine și pe Daria și fără nici o rușine ne rușină, jignește, că mai bine ne-am spânzura eu și Daria și noi suntem gunoaie: eu din neputință, din cauza bolii AVC care-mi dă neputință, iar, Daria, că nu-i gospodină. Marin:

     - "Ca-n armată, nu poți, te ajut, nu știi te învăț, dar te descurci, că ești, Darie, fată descurcăreață." Eu nu mai dau ritmul, în altgoritmul vieții. Cum facem, Ben ca oamenii să fie, rădăcini de stejar, să fie de partea noastră, cu rămuriș și tulpină cu tot. Ca să ni se arate respectul cuvenit. Victorița, Vichi:

     - "și pe mătușa Vitorie de la Brașov, o  chema Victorie." Tot repeta la derută ca și cum n-ar fi fost henț și opsai ca cei care are șosei-midia ca să fie pe placul tuturora, că se expune pe rețelele sociale, că cum să stai cu dinozauri din epoca lui Fred Flindistone care, în epoca lui de piatră era o bucurie. Viața nu era una stâlcită. Ca pe muzica sufletului grăim, vorbim, în graiul limbii române.

     - Vorbeste-mi despre cultura betie, a palincii. De la ce varsta bea un copil si cat? Deasemeni cata palinca putea bea un maramuresan intr-o Duminica sau alta zi.

     - Da, fiecare e a pizdii măsi, că nu vorbește-n dodii, ci pe limba maternă, pe românește, chiar, în parlament, că nuanțat fiecare dau cu fugiții, că fuga-i păguboasă, însă doar eușinoasă, râioasă, că și Vica lui fută-l Stalin, nevasta lui Dănuț Chira a lui Doba și a lui Gorduna, Ursoaica... Cum să-ți spun ce mu știu / vrei să mințesc ca parlamentarii sau cei din guvern din epoca culturii Cucuteni? Vine valul 4 de pandemie Delta și o dăm de dracu? Asta nu-i bașca. Când spui ce spui, de ce te referi la Liceienii, că și vedetele trebuie să salute pe ceilalți. Că eu am băut, către seară, la Bistrița, sub castani, era curte din fostă cazarmă, de pe Avram Iancu, la Șimleu-Silvaniei, după transferul de la Bistrița eram pe Simion Barițiu nr.11 (eu nu mă laud cu vacanță în Maldive, Ruba, că n-am economii pentru așa ceva, dar nici nu-s pus pe distracții, chiar dacă orice cal ajunge globă și orice femeie curvă, zgaiba lui Dumnezeu și depinde cum se pune problema, că poate fi și greșit, că calci, în hârburi / bec. Lui Margareta aieștea i-au zis: 3,50, că pentru atâta a fost trasă, călărită pe banca de sub castani, din curtea școlii ca Janina din Las Fierbinți care dă  pe cei flexați de-a dura, în splendoarea ierbii, un alt film cu asemenea tăvălire, că nu prezi ovăsul cu vorbe nuanțate, pe gâște, în culori de neliniște, din Las Ferbinți ca Nicolae a lui Moromete, că pictoriței, îi curgeau ochii după flăcăul aiesta la care chestia-i place, să se înciotrice cu ea, că avea stil de campioană. La o femeie, o fată și un băiat, gemeni, îi cade de la etaj și mor. Eu lui Vica, îi juram iubire, că sătencile știindu-mă cu ea, mă refuzau, c-aveam cu cine mă giugiulii, cu Vica. O explozie din, oroare umană, greșală omenească și fân care se aprind, o gravidă e dusă la spital pentru îngrijire suplimentară. Din tot minuni umane. Se intră în carantină, e căutat uleiul uzat (România are potențial mare de colectarea uleiului uzat). Unii zic, că au loc de muncă, dar n-au contract, lucră la negru Tu cunoști pe acești păguboși. Zice Mihaela lui Dumnezeu despre mine și Daria:

     - "Știi pusta lui Dumnezeu cine i-a adus aici?" Cine-mparte, parte-și face și mie-mi rămâne coada câinelui. Departe de America e cu actor, în general cunoscuți care joacă a naibii de bune ca memorabilul Dorel Vișan ca-n Senatorul melcilor și... Marin:

     - "Vai, de ungur, când e singur și de român, când e flămând de limba română, că acasă la el e cu îndemână și stăpân!" Când ești și expresia chipului e ca cerul mohorât, înorat, ca de ploaie și totul pare vraiște ca și cum oile / boii nu ți-ar fi acasă, deși numele nu-i de pierde vară. Așa e, când ești trist. Nici ca om, nu mai ești om, nici chef nu mai ai chef de nimic, că parcă a venit valea mare și ți-a înecat corăbiile. Totul e ca o stare care s-a agravat. Pari a fi gonit și izgonit, din tot  ce-ți aparține, dar am devenit, însă nu e cazul frunza care s-a ofilit și cade de pe pom. E ca și cum n-ai fi trimis la băi, trimis, în stațiune. Participi la discuția din cancelare, din sala profesorală și mai simți mirosul de carte și de cretă ca licean, că încurând pe sate oamenii, îți va spune, chiar dacă ești doar, tehnician, asistent, c-așa cum țăranul, omul de la țară, tot așa, cu aceeași gură zice jupâine și câine, așa, că degeaba te superi că-ți zice doctor, te înță peste școala absolvită, că ai absolvit doar liceul. Țăranul era sincer, din fire politicos și nu te lingușea, că el nu știa să nu fie om cinstit, om sănătos încăpățânat, în bine. Eu, însă, păream un om cu probleme și eram ca un om mușcat de un câine turbat /rău, colțer, câine scos din fire, pus să facă rău. Uneori eu eram mai Papă-Lapte, om de altfel harnic..., dar zăpăcitul mai departe de locuri, de consăteni, de sâmpetreni. Pari a fi gonit și izgonit, din tot ce-ți aparține, dar am devenit, însă nu e cazul frunza care s-a ofilit și cade de pe pom. Nu știu cum se face, că mi dor de vorbele tale: pomnițe, dude, de rai care le aștept scrise, din mintea, cu mânuța ta ca răspuns, cu toate, că eu n-am scris despre nici o grozăvie a mea, puiule!

     - Pana acum nu ai scris decat fantezii, nicidecum adevarata fata a suferintelor tale. Trebuie sa lasi la o parte pe toti cei din jur si sa stai singur in fata Domnului Dumnezeu precum Fiul in gradina Ghetimani si sa ceri raspunsuri. Destainuiri adevarate, lipsite de orgoliu. Gandeste ca viata ta nu e cea de la tv, radio sau coltul strazii. Viata ta e ce vezi tu nu ce vede Iohanis sau primarul din Ciubancuta si nici ce vede Daria. Coboara in tine si analizeaza pentru ca se va inchide cortina DACA N-O FACI.

     - Ce scrii, tu, e de leac, peste veac.

     - Iesi din FANTEZIE !

     - Nu-s un priceput orice ai zice.

     - Ai auzit din batrani expresia: Cere si ti se va da.

     - Ai, un bagaj de vorbe, pe care, tu, nu pricep de ce nu le scrii ca o recitare. Bagajul de cuvinte, trebuie și deșertat. Eu doar, în Biblie am citit aceste vorbe.

     - Si atunci ce mai astepti? Omenirea e construita din povesti. Daca vrei sa ti se intample ceva adevarat trebuie sa te trezesti. Ma duc sa-mi tund Barba.

     - Vez, că nu te va mai cunoaște Ming, că la mine-n minte ești bărbos și-i tot ce ești pe pământ și nu te știu de altfel, cu mai multe vieți sălbăticit priintre aborigeni, autohtonii australienii stelari. Eu cu dor și dor aș trece peste deal și peste Carpați, că ce crezi dumitale, că pe undeva, Doamne sfinte ești și matale lângă Polina matale adusă de la deal sau mai de la vale, cu un alt mod mai curios, din acel frumos chinezesc cu parfum uimitor, pentru treburi bărbătești spre care, tu, te înghesuiești, în dragostea, o realitate, cu performanță și conștiință de bănat, aur de Moldova, din iezer, cu un fond de aur, Ștefan cel sfânt și drept? E o sincronizare, că dai de capăt, în armonia și sinfonia vieții, cu care dai, în gropi ca cel neatent la marcaje, deși drumul era șantier, în lucru. În Maistra lui Hilton, e greu de crezut, cum scrie ca într-o joacă cu perinile, c-aici sunt niște pași și copiii, cum să facă la oliță și mai, în glumă, mai serios, Vica se descurca, cu trei prunci născuți, unul după olaltă, an de an, că Tudorel, din Urișor, n-o ferise bețiv și nepăsător, cum se știe, pruncii născându-se, în fiecare an, că așa am descoperit aventura vieții lui Vica; n-am descoperit-o din cartea Maistra a lui Hilton, carte, în care a pornit cu dreptul, eu pe Vica cunoscând-o, din viață, că e pâinea de toate zilele viața cu adrenalina, care a fost datorie și îndatorie, grijă de furnică / albină regină, cu droia de lucrătoare, în stup fiind ca un rege doar eu trântorul, cu desfășurarea, în desăvârșire, înhămat și la lucrurile începătoare a derbiului, în jocul care nu e o glumă, că eu cul ca un Mitriță foc și pară, din Flacăra lui Păunescu activ, cu Cenaclul lui, din România te iubesc și cântă cucul, în Bucovina, cântă bată-l vina. Să bat ca să mi se deschidă mintea cu sesam deschide a lui Ali Baba și cei, din ceată, 40 de hoți, c-avem și noi prezentul nostru populat. Tu, ce știi de Popa pistol, că cei a lui Tudor erau neaoși olteni ieșiți și la muncă, în hotar la lucru, în pas cu lucru bine făcut. Viața ne responsabilizează. Ca, în vremurile bune augustul e a stelelor căzătoare, un punct culminant, cu perseide, cum se zice. Maistra a văzut și auzit răspunsul, Cristina Ștefan, scriitoare, o femeie ca, în vis punctul culminat a revistei Plumb elita literaturii, că ea e maistra, un om cumsecade și spiritual, cu propiul național și tradițional. Tu, iei viața, în serios, că cauți să îndrepți lumea. Ești un Gheorghe Gheorghe a limbii române de pâine, de pâine trasă-n mâine, de tine, măi române. Ești un fain, în strategia de a fi. Tip top e unul care a cucerit gloria, în România, cu victoria. Faci nani, puiu mami?

     - In timp ce tu ai scris 10 fraze eu am publicat 10 articole azi : Eu, n-am fost izolat, în drag de România mea.

     - „Te felicit, fericitule!” Un doctor Botezatu din Dej:

     - "Drum bun, dar nu uita să iai funia și pe drum să-ți cumperi săpun, că e un secol de experență și citește prospectul. Omul vindecă istoria, dacă nu faci scurt circuit. Alungi colici luând cu înțelepciune atitudine. Vica era energică, nu umbla în patofi cu tocuri cui, că o osteneau, îi da suferință și evident ea folosea cu ușurare patofi cu călcâie joasă și erau comozi și picioarele erau reinvigorate, în încălțiile comode și picioarele trăia simți du-se bine, sănătoasă (era nevoie de o reflexiologie, vita flex rex, ceva comod care vitaliza picioarele, că dă multă energie, te simți bine rapid). Vă las să fiți sănătoși, chiar dacă sunteți ca o zi bună și generoși, Hristoși luminoși ca țăranii frumoși creștini încăpăținați, în bine și, în ce se cuvine, pentru ca să fie bine. Facem ce facem ca să fie bine. Avem un altruist și un artist fără stres termic. Unii-s cu gălăgiosul Untold de la Cluj, e ceva, în siguranță, cu totul deosebit, că unora li pe gustul lor. Dau culori, valori, că Semana dă parfum și a fi optimiști ține de noi, de români, noi neavând pe "nu", în brață, că asta are mirosuri, ne plăcute, alterate. Luați pe alții de buni. N-am eu spațiu, nici ce trebuie, dar e și o inechitate socială, în România. Diana Şoşoacă, ipoteză bombă în scandalul arestării lui Florin Cîţu: Ce aiureli de foe verde, ce vânt bate ori nu bate și mișcă frunza plopului, că piromanii au pus foc la italieni /în pădurile cu goange, în capul cui e bolunzală? Ce dor dor de dor, ce vânzoleală? După ce mama orbitor, scrabos, se hodorogește atinși de flama ce a făcut Pilat din Pont, când Ana și Caiafa au vândut pe Iisus suiindu-l pe cruce de lemn dulce, aleluiind pe sub merii pădureți încărcați cu mere pădurețe, în noblețe și frumusețe, în parlament ne inteligent, cu vacanțe. Tu, ce mai înțelegi, din astfel de minciuni, incredibil cu adevăr?

     - Sosoaca e smechera si de ce nu. Vrea sa ajunga sus si dupa aia dispare si ea printre ei. Toti o fac pentru golaneala banului. Toti sunt viteji si cinstiti si dupa ce ajung sus nu-i mai recunosti. E parca o vraja care ii transforma in prefacuti si jivine, aparatori ai mainii care ii hraneste. Cred ca ar trebui ales ca presedinte unul ca, Cosma cel cu mineriadele care sa-i traga in teapa macar pentru vre-o doi ani ca sigur l-ar elimina bruxelul repede si de frica sa nu infecteze intreaga europa cu ideile lui de libertate.

     - Când mă trezesc ciupoasă, pe Vica lângă mine n-o găsesc acasă, în această viață frumoasă. Fără Vica, cum să-mi descoper viața?

     - Trebuie sa te obisnuiesti cu lapte praf.

     - Nu, mai sunt cel care am fost, mare singuratic, sunt. Una din Jamaica, tu știi, că s-a rătăcit ca o jofy, prin Tokyo olimpic, cineva dându-i bani ca să ajungă unde se ținea concursul? De ce nu ai împrumutat-o tu cu dolari, omule? N-ai fost pe aproape sau nici nu aveai banii de taxiu și te perdeai, în ochii chinezoicei tale, o vestică, din china interzisă sau excentrică și aparte ca vodă trecând prin lobodă, ca să rezerve ovăsul pentru cai / frunzele de pomnițar pentru celebrii viermi de mătase, că tu, în străinătate oricum străin frumos cu Barbă ești, nu-i așa?

     - Trebuie sa-ti spun ca orice act de iubire cu o alta cultura este nu diferita de cea din camera ta/sau imaginara cu o fotografie. E ca si cum ai face dragoste cu tine insuti in oglinda. Dragoste cu o suedeza sau robot nu-i nici o diferenta. O dragoste cu o alta cultura este ca si cum doua instrumente muzicale ar canta folclorul specific lor. Totul este in imaginatia ta atunci cand crezand ca pierzi o ocazie cu o straina pierzi o implinire divina.  Cand faci dragoste cu cel din valea ta toate partile tale fizice si spirituale se impletesc acordig dupa fundatia ta mitologica si culturala si cresc se maturizeaza, imunitatea fizica si spirituala creste, devii puternic si iti extinzi viata in sanatate divina. Partile voastre se recunosc: inima cu inima, plamani cu plamani, stomac cu stomac, ficat cu ficat etc. Cu un strain mitocultural/traditional acestea se confunda si voi ca suflete va indepartati de origine, va instrainati. Este ca si cum ai incrucisa un mar cu o para si ar creste un fruct nou exotic. Nu veti fi nici mar nici para deci nici iubire adevarata. Si atunci cu usurinta puteti sau deveniti homos sau lezbos crezandu-va impliniti insa in realitate va furati caciula divina singuri. Nu e vaccinul adevarat. E RATACIRE.

     - Beby, nu sunt, dar, tu, ești pe unde vrei pe acest pământ. Ce mai cauți pe acolo pe unde ești, că pe Ming ai descoperit-o? Care-i modul plăcut cu care-ți începi ziua ca un trubadur, trezit, de lângă Ming a ta, o păpușă exotică, păpușă dreasă cu de toate emoțional și excitanți hormonal amuzanți? Chestia-i ce faci?

     - Creiem o noua cultura. Ne instrainam de origini. Niciodata nu voi sti ce creez eu in mintea ei tot asa cum ea nu va intelege ce se intampla in mintea mea. Noroc ca suntem intr-o tara neutra culturilor noastre. Copiii vor deveni australieni sufleteste si cultural impodobite un pic cu ale parintilor.

     - Tu, tăt dai zor cu lăpticul de cocos, că furi ca parlamentarii noștri hrana aborigenilor ca un Zorro cu rolul schimbat? Care-i laptele pentru puiul de crocodil?

     - Interesant ca vorbesti de lapte. China fiind asa de populata ei consuma lapte facut din soia care mie nu-mi place. Am crescut cu lapte de vaca. Au baieti suficienti pentr-un razboi, vorba lui Baiden dar nu suficiente vaci. 3 miliarde de bovine plus ar distruge clima.

     - La voi sunt roșii? Tot ca la noi se face sucul de roșii, dar țăranii noștri-s super tari?

     - Chinezii folosesc soia sos cand consuma crenvustii sau mititei. Nu ma pot adapta si aici isi spune cuvantul cei 7 ani de acasa unde se imprima in ADNul tau alimentele cu care cresti. Chiar natura prin regiunile climaterice iti recomanda alimentele potrivite pentru cresterea ta optima/sanatoasa - fructe si vegetabile specifice locului. Deasemeni se reflecta si cultural. Te adaptezi la alta cultura insa nu e tot una.

     - Urmează filmul Omul furnică, un fel de Tom degețel, un film românesc drăguț? Despre frumoasa sinfonie'mi vorbești?

     - Tu nu-ti dai seama cat de complicati suntem ca fiinte. Am cunoscut in tinerete la un chef, aici in Melbourne o americanca foarte frumoasa si ne-am cuplat. Lucra ca economista si totul mergea bine pana in momentul in care mi-a spus ca a lucrat multi ani ca prostituata in australia pana si-a gasit serviciu. In acel moment toate simtamintele si intentiile mele de casatorie sau prabusit. In ciuda faptului ca ma consider un om modern, trecut prin lume cultural si spiritual nu am putut sa-mi reabilitez sentimentele si ne-am despartit prieteneste. Sigur nu stiu ce sa petrecut cu adevarat in sufletul ei insa nu am mai vazut-o deatunci. Si azi il intreb pe Dumnezeu DE CE. In naivitatea noastra ne avantam in aventuri fara sa ne gandim la urmarile sufletesti/divine.

     - Amintirile sunt, cât vara de lungă, citat, după protve, că e cu farmec, ca stupul plin de fagure și miere. E un stres cotidian. Sună telefonele-n tăți dracii ca să-ți vină chetuiala. Am ajuns, în Cluj ca luni să merg la Centru de Diabet, în spatele Policlinicii de pe Moților. În Cluj se aude girofarul smurd al salvării și te cuprind fiori.

     - Asta le e misiunea.

     - Când am ajuns, în Cluj, Mihaela, nu era acasă, era la un restaurant, în Gheorgheni spre norocul meu aveam cheie și Tomiță, copilul lui Marius care m-adus cu mașina, că și el are permis și a șofat de pe Byron până-n Mănăștur, a condus lejer. Când s-a auzit salvarea, mă gândeam, Doamne feri să nu fi pățit ceva Mihaela la rentoarcerea, Doamne feri, de la restaurantul din Gheorgheni, că-i ore până să ajungă, în Mănăștur, dar s-a așternut o liniște neprevestitoare de rău. Eu stau, în apartament fără să fi aprins becul, în camera mare, unde ca la oraș și peste noapte e cald, în apartamentul, de pe Piana, unde locuiește, în apartamentu lui frate-su Flaviu și Cristina cumnată-sa, stă cu Roxana fiică-sa care nu-i acasă, o fi plecat ca fată mare ca, fetele lui George din America, Aurelia și Anica, când frecventau colegiu de fete... A plecat să se distreze. Sper să-mi revină puiul de somn. E mare aglomerație de mașini pe străzi ca tine, la Melbourne. Nu asta, mă înspăimântă, ci răul  care ar putea exista. E Sfântă Mărie și Ioan Miron aflat, în Valencia, departe de America, în Spania; mă sună la telefon ca să mă întrebe la ce mănăstire, în perelinaj, mă duc? E curios, că vrea să știe omul, din Sâmpetru. A ajuns și Mihaela cu bine de la Resturant. O zis, că-i frântă și, că se duce să se culce. Doamne ajută-i! La curva asta de lume mă fac de rușine, că înaite să vin la  Cluj, Daria, mă atenționează:

     - "Ticule, să-ți tai unghiile la mâini". La Cluj, în Cluj, idem Mihaela, că am uitat ca un uituc notoriu și-s de baftă, că, în halul aiesta cum să te prezinți, în fața unui doctor, în hal fără de hal ca un curovric, cioclofrender, ca Lulu, că te miri și pe aiesta cine-l punea la punct, te miri ce străin milostiv, își făcea milostenie cu el, cu amărâtul aiesta, creștinul lui Dumnezeu și el. Luat la rost, mă rușin, în sinea mea, pentru că sunt cum sunt, cela ce sunt, un neglijent, vinovat fără vină ca Iliescu, ucigașul lui Ceaușescu, cel cu manipularea și cu ordinile inovate, că el era de ponos și cu miniereadele, dar mai mințea, că nu el, heghebistul, era cel cu rușii, cel care a chemat și pe mineri, în capitală ca să facă dezastru, cum face și pasărea cu cioc de fier, face prăpăd și omor, în popor. Mihaela e cu sfadă, dar  vine acasă la  Ciubăncuța, chipurile să facă curățenie, să rânească gunoiul și-s cu gura mare și ea, Daria nu se lasă din gură și chestia nu-i de cucerit. E cu bâzăiala, cu cearta. Iar se aude salvarea claxonând, urlând ca lupul la lună atenționând trecerea ei prin oraș va și cum careva prin oraș ar striga:

     - "Regele, faceți loc /, eliberați drumul! La sat pe șanț, nu se auzea vorbire de așa calitate, că bârfă fiind, nu se vorbea cu urâțenie, ci cu pudoare, finuț, asta e. În oraș obielele amiroase a plăcentă intrată, în putrefație: fetid, la sat din contră, vorbele miros, au iz de busuioc și a cuib de cuc, că cucul, nu-și clocește ca cloșca ouăle ca să scotă din ele puii, că-i prea complicat lucru. În oraș miroase a pârci și transpirație, a femeie-n călduri și cu ovulație. În oraș o puștoaică zce unei alteia:

     - "Demult tu, n-am fost regulată" (nu vorbeau de violare, ci de sex voit, am auzit-o, în discuție spontană și nevinovată și totul tot așa s-a evaporat, s-a topit din  auz.

     - Trebuia sa le spui ca simpatizezi cu ele.

     - La sat vorbele-s cu iz național fără a fi vulgare, bolovănoase, zdrențoase, chiar dacă pe șanț țărăncile glumeau, spuneau snoave. Orașul de nu-i adevărat e un talmeș-balmeș, o mascaradă ca un poem: Țiganiada, a lui Ioan Budai Deleanu, Țiganida, o capodoperă, cum rar scrisă ca o carte de căpătâi. În tot ce scriu eu e râs și turcă comedie umană ca a lui Ònore Balzac. Tu, tot zici să scriu de alceva mai special și, tot, tu, vezi cum trag mâța de  coadă, ca unul de la coada vacii, cea și hois ca un ciors hois, Doamne, de multe ori striga cu cea Mișc, Iambor / joian, badea Vinu de la fântâna satului, mult striga la vite ca să mâie carul la pădure, când, îl chemam să-mi vie la pădure, cu lemne uscate să-i aducă lemne verzi. Tu, erai așa cum erai, tulai! Nu striga de asurda badea Vinuc / Părăuanu, Alexandu, tot Dascalu, că erau oameni dintr-o bucată și chemați într-ajutor erau săritori țăranii aieștea cinstiți, sănătoși la minte. Nu, mă tot cocoși la cap / icre, că eu n-am nici o legătură cu cei despre care într-o bună zi voi auzi, că-s condamnați pentru tâlhărie. Sânt de șmecherii politice. Fără să aibe laude de sine și fără mâncărimi, în palmă, nu pot trăii, că pe lângă ei ca râia trăiește Elena din Troia și Elena... Dar tot Ilenele au făcut răul. De ce faci scandal, cu gura cât o șură? Și Titus Bostan a ajuns șef de latrină, closet, budă, wc și n-a făcut nici o brânză, că brânză, brânză, da-i pe bani! Și fără neamuri la Ierusalim, departe de America, ce naiba face, Ciucă, aiesta? Care nu-i mânjit cu toate alifiile? Tu, de ce vrei să mă scoți dintr-a le mele năravuri, că tot nu mă poți schimba din felul de a fi?

     - Sa mai gusti si alte feluri de mancare sau sa intri prin cotloanele intunecate ale grajdiului ca poate gasesti ceva uitat din tinerete.

     - Nu orice ți-oi zice, tu, nu rămâi, tot cel, cel ce te știu sprinten al limbii române: un neoș spiritual? Nu mi veche, cât vestul grajdul și după ce a murit Vica eu având grijă de ea-n Cluj, Marius, a avut grijă să facă curat, în șură, aici având să facă masa de pomană, după moarta care era mamă-sa, draga de Vica. Multe lucruri  bune le-a ars pe râpa văii Escu. Întrebat el a zis, că nu-s lucrurilor mele si le-a dat foc, însă, în lada de la reclame erau 200 scrisori de la George Ferghete, Americanul, unchiul, frate cu bunicul Viorel cu unchii: Petru învățator și preotul Vasile. Tu, vrei să scot în totalitate lumina și luciu merelor pădurețe, cu tot astralul vieții dacă se poate, că tu vrei să faci din mine, un mare om ca Marin Preda din El și viața ca o pradă / Nicolae Iorga, din Viața așa cum a fost, că Labiș a fost prea tânăr, în adevărul vieții și chiar Eminescu a trăit, în mister, foarte greu decodificând de ce au murit acești titani, genii, ai  culturii noastre? Mâine am chemat, cu mine la urgență cardiologie, că am picioarele umflate ș vreau să știu ce minune, bai, l-am  chemat pe Tomiță, că incredibil, dar adevărat, nu mă mai pot, să mă încălț (Emanuel e Emanuel Roxana fata lui Mihaela luni pleacă la mare, iar pe Cezara, sora lui Emanuel și pe Ciprian, tot copilul lui Marius nu i-am zis, deși săritori sunt cu toții, o mână de ajutor fiind și pruncii, înaripați a lui Vica, dar ei merg cu toții la serviciu. Încerc s-ajung să telefonez lui Tomiță, dar acesta de obicei nu răspunde și-l sun, telefonez lui Emanuel de la care aflu, că-s la grătar la Cezy, unde-i cu fiu-su Alex. Emanuel, zice, că-i va spune lui Tomiță să mă sune. Îi va trimite mesan mai zice Emanuel. Am fos aseară cu Tomiță, în mașină și nu am descâlcit ițele, n-am lămurit lucrurile. Nu-s ca Goe care de baftă, pune, în șoșonii musafirului dulceață. Dacă  vrei să-ți spună de cineva se enervează. Nu, depinde de mine ca Ciucă să fie premier. N-o găsesc acasă pe Vica și aiasta-i trist lucru, maistru Ben, asta-i belea. Sunt singur cuc, încătro s-o apuc ca pui de cuc?

     - Te duci in Palestina si faci pui. Cum au facut si alti cuci.

     - Mă, încurc și nu tastez corect. Obosit, nu stau naibii și să nu scriu. E vorba de aborigeni, după cum știu.

      - Astia au fost cucii englezi.

     - Nu tot ce ți-am scris are  claritate, e scris, cu înțeles. Am fost nu doar la Diabet, ci și la urgență și am aștepta rezultatele peste 4 ceasuri și, în 28 august revin la ontrol, în policlinică - Institulul inimii, ambulator.

     - „...ambulator?”. Suna groaznic. Parca te-ar impacheta, parca ai merge la o sectie de confectionat cosciuge. Ar trebui schimbat numele.

     - Nu-i de datoria mea. No, bine ne auzim, zice xpeditiv Mihaela-Ștefania Celemen. Fără somnifere, nici eu nu adorm, grea povară. Pe vremea mea și a nunții mele cu Vica nimeni n-a cântat:"ce Nuntă frumoasă !"(poate cântecul nu era scris / inventat). Și, în București, din cauza șantierului, dar cine să ia măsuri/ă? Eu către cine să mă ambalez, răstesc? Un așa un amalgam de emoții. Unde-i sănătatea curată, că eu stau prost, merg și luni Și vineri, revin la control. Tu-mi spui să fiu inspirat de natură. Am drumuri peste drumuri ca talibanii care fac scene dramatice. La noi totul de la botul până la pieptul calului. Eu sunt obosit și mă simt neplăcut ca după drum. De fapt eu sunt ca io, că asta mi pofta care am poftit io. Când nu-i bine, nu-i bine. Din prejma mea bolii n-am cum să-i fac valea. Fără somnifere, nici eu nu adorm, grea povară. Nici mie fără somnifere nu-mi vine  ca la Tabul, deși acolo n-am fost. Nu tot ce mă bântuie prin cap e ce mi-am dorit mai, că nu îmi fierbe oala, că nici pe departe nu-i zâmbetul și nebunia din priviri, care le puteam vedea, în privirea lui Vica. Tu da, tu ingenunchezi lucrurilor, cu măsura lucrurilor. Aici e omul și ale sale, talentul e o mârțoagă cu greul drumului cu povara și primăvara care ar aduce, în folosul omenirii. Tu, om, altfel de om artist vitalizat, cu propriu, drept de a fi.

     - Sunt ca artistii strazii, boschetarii care canta la colt de strada sau intersectii. Cant pentru o lume disparuta/trecuta, cant pentru mine asa cum scrii si tu. E vremea golanilor si a hotilor cu avioane si iahturi. Traim vremuri fierbinti.

     - Dai din energia ta ca să fie și ceilalți fericire. Picioarele mi-au fost umflate ca coafele.

     - Tu ai valvele de la venele picioarelor distruse, nu se mai inchid iar sangele si apa se scurg inapoi in picioare datorita gravitatiei. Iti recomand sa cumperi o pereche de ciorapi de la farmacie speciali, costa in jur de 20 de euro. Sunt lungi pana sub genunchi si ii folosesti cand mergi la curse lungi ca sa pastreze presiunea in picioare echilibrata. Nu ii folosesti zilnic ci doar cand pleci afara din localitate ca sa te mentina in control.

     - Tu da, tu-ngenchezi lucrurilor, cu măsura lucrurilor. Ai, curaj și aduranță. Vica era energică, nu umbla în patofi cu tocuri cui, că o osteneau, îi da suferință și evident ea folosea cu ușurare patofi cu căcâie joasă și erau comozi și picioarele erau revigorate, în încălțiile comode și picioarele trăia simți du-se bine, sănătoasă (era nevoie de o refexiologie, vita flex rex, ceva comod care vitaliza picioarele, că dă multă energie, te simți bine rapid).

     - Aveți multă dreptate! Sunteți întotdeauna la curent cu mesajele. Felicitări, Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu

     - Dumnezeu să te aibă, în paza lui, om de bine! Tu, știi să ieși din conul din umbră, te destinzi cu reușita, provita.

     - Incearca sa comunici cu mediul inconjurator ca acum viata e doar despre tine nu despre Johanis, Putin sau Biden. Uita de academicii care coordoneaza lumea si priveste-l pe CREATOR care e CONSTIINTA TA. Si vezi ce iese.

     - Fericire totală vulnerabilă, că putem vorbi despre mere pădurețe, în acompaniere, cu stil, de genul cum zici, că noi, în timpul copilăriei, n-am avut fericirea s-avem calculatoare, însă școala, învățare era mai complexă, mai cu greutate și asta e cert, că și urmașii lui Veronica și Dragomir curmau neștința și obrăznicia având imunitate față de viruși, că la noi nu era loc de mai rău, Benule, doar politicienii, pe gură fătând broaște, șerpi... Nu pot fi cel care a coborât milităria din pod, că eu n-am nici o cramă cu vinuri, că n-am uitat de dragoste, că n-am cum uita, chiar dacă pentru performanță nimeni nu mi-a dat trofeuri, chiar dacă și eu cu avantaje am scris istorie, am scris și înscris fără dopaj, îngrijorat de buna stare, deși, îmi doresc binele zi de zi bine intenționat, că nu las ca răul să prindă rădăcini, în limba română, în izul de România, unde se simte magia. E greu să știi ce trebuie să știi, că trebuie, că nimic nu te învață ca viața, trăită, în, cu performanță, înteligent, că  nu ești o jigăraie politică. Dai cu piatra de cap și cu capul de piatră și tot nu te înveți minte. Ești un om minunat, Lucian Gruia ca om care scrie cu suflet dejean. E greu să știi ce trebuie să știi, că trebuie, că nimic nu te învață ca viața, trăită, în, cu performanță, înteligent, că nu ești o jigăraie politică. Îl poftești și pe musafir, în casă și-l pui la masă cu dragă inimă. Trebuie să depășim toate piedicile, ca să lămurim problemele. Le știi pe toate-toate pânzele sus și capul spre soare și fruntea lovind  crestele verzi, în brazi care dau, în albastru cerului și, în verdele pământului. Deşi-i de pretutindeni, Curierul. 

Dacă nu suntem cuminții pământului nostru, nu ne putem măsura, în ceea ce suntem, nu avem cum ne măsura, în calitatea de oameni mândri ca Eminescu și Brâncuși, ambii specifici nouă, poporului român, așa, că nu te preface, că plouă, că dintr-o bobiță se naște două și din două se face nouă, pentru viață prosperă și nouă, omul harnic, cu pălăria lui nouă cosește cu spor, dimineața iarba și pe rouă. Cine poate zice, că nu fiecare își are visul său tu, cum zici și ce crezi? Strădania și voința face ca nimic să nu fie iimposibil, noi ca oameni făcând tot ce-i cu putință ca incredibil, dar adevărat să fie bine, cu bună dispoziție optimizând optimul vieții așa cum trebuie, avantajos și eficient vieții. În cazul meu și cuvintele trebuie să aibă măsura lor. În povestea asta suntem împreună și asta e important și de ne rupem gâtul. Amândoi să devenim o prioritate, în limba merelor pădurețe, limba română, pentru noi o îndemână, o performanță și conștiință de înaltă performanță ca elită și artă. S-aveți sănătate și mulțumiri pentru voarbele frumoase și delicate, din suflet de pooet, pentru unul ca mine adresate ostenitor unui muritor. 

Bilețelul mă recheamă și la Cardio, dar sunt chemat și la diabet (nu știu dacă suna chemare ca poet/ca vaca la balet!). Puișorule puișor, ai făcut ochișori, în afara orașului, în sălbăticia Australiei, printre băștinașii aborigeni despre care să-mi spui cum trăiesc? Problemele sociale sunt a lui Strâmbă-Lemne și Sfarmă-Piatră... Eu, mi-am acceptat destinul ca un gladiator ori ca omul furnică și viespia fără să comentez și, în epoca de aur Ceaușescu, chiar dacă și eu și Vica am făcut niște sacrificii ca să schimbăm viața, în ciubăncuța mai bună, pe soare pe ploaie cu căldură cu valori mai ridicate, cu zile senine sau înorate și dacă n-aveam treabă cu UE, noi n-am trebuit împinși din spate la lucru, noi știind s-avem voință și să muncim cu sârg serios și conștiincios fără a fi siliți de cineva. În sezonul estival noi nu mergeam la mare, munte că noi eram ocupați cu munca din greu la plug. Ești ca un înger, doamna mea viata. Ești o mulțumitoare, efectiv sinceră și împăciuitoare, cu binele intrat, în sânge. Țăranii erau, aveau cu toate greutățile lor, aveau zâmbetul pe față și erau admirabili, chiar dacă nu știau ca academicii de vacanțe și de distracții, ei aveau soarele, în permanență, îl veau pe șes sau deal și munca, îl desfăta și bucura, că erau sustenabili, cu subiect și predicat, cu mere pădurețe, însă voi nu știți adică cum vine asta, că distracția lor nu era distracție, ci osteneală și greu. Dar lor cine le da aurul olimpic? Ei aveau doar succes, se descurcau frumos, cu recoltă chiar, că erau mai prezenți, se descurcau punând umărul perfectând munca lor sustinuți doar de astre. Țăranii erau ca niște pioneri a inovației, c-aveau parte de soare și vànt și de averse, dar ei nu se plângeau ca plângăcioșii de la oraș, niște sensibili ca șmecheri ce erau și huligani protestari, în Piața Universității, în frunte avându-l pe Constantinescu mai constant ca boul profesorul univeristar. Țărăncile erau niște drăguțe Mona Lisa la plural, Geoconde, erau extraordinare. Câțu Florin zice, că a făcut mai mult decât era făcută. 

Vasilica Grigoraș scrie cu talent, scrie bine ca un om citit. Îi mulțumesc pentru tot, îi mulțumesc mult de tot. Chestia, parachestia-i să nu fiu nesăbuit, nu-i așa? Tu, un Dumnezeu ești, în cuvinte scrise frumos, Hristos, că ești o binecuvântare, pentru cel cui scrii cu drag, făinoșag și noblețe neînchipuită ca o zeiță și ca om talentat, cum rar, uimitor ești, că o faci harnic și cu iscusință și îmulțit, în  har, că ești o comoară rară a scrisului mereu colorată, parfumată și, încununată natural, în arta succesului. Problemele nelămurite, sunt ca o vacă nețesălată și neperiată / fecioară despletită, cu părul, în care n-a ajuns piaptănul și părul ei e la naiba încâlcit. Impedimentele sociale sunt multe și diverse, prin paleta lor largă. Cearta-n Parlament e ca și, când, din sala de operație scoți chirurgul, chiar dacă operația nu-i finalizată și faci sacrificiu și ucizi pacientul. Fiecare vede și descrie o hibă, erore / oroare socială, din puctul propriu de vedere ca-n vest, la Cluj, faianța de veste și poveste.

     - Aveti ce-a mai mare facultate de filologie din tara la Cluj.

     - Ai dreptate, eu vârând să scriu om-ucidere, da naiba cum am scris, fiindu-mi gândul ca trenul pe mălăini, că noi n-avem cale ferată, nici gară, în Ciubăncuța. Mulțam fain pentru îndreptare, corectare, că mai greșesc, omule! Am facultatea nefăcută, că e nefrecventată, deși prieteni profesori am care, îmi ziceau, că n-avea rost s-o mai fac, a zis cumnatul lui Lucia-Stana Sevianu redactor la Radio-Cluj, din Dej ca Gruia criticul și poetul Radu Săplăcan, cu poetul am avut emisiuni folclorice, cum la Radio cu doamna Sevianu am colaborat și cu Dora Pavel, cu Verginia Fetinca etc. Deci cu asemeni profesori adăugând pe Marius Merca și Melania Drăgan și milionul ei de prieteni, am promovat experența de viață, lecții profunde de viață cu calitate umană, că viața trăită, chiar și pângă, làngă,Vica, nu mi-a fost vană, ci cu maturizare și cu desăvârșire artistică.

     - Scrii foarte frumos! Nu-ti fa griji de facultati ca-i prea tarziu. Se vor desfinta toate in curand. Vom avea cipuri implantate pe creer si la comanda devii academic.

     - Eu, nici robot, cu cip n-oi fi, că mi-a trecut vremea ca la hribe sau ca la ciupercile crăișoare / ciuciuleți (gălbior sau nemțișori, trompa piticului ori bureții usturoi, ciupercile oiești ca să facă o pădure întregă, în ciudă, că acuma, n-am pași, nici la doi pași). De ce mogorojesc?

     - Nu-ti vine sa crezi ca viata a trecut atat de repede. Am ajuns pe ultima suta de metri.

     - Scriu cum zici, dar voi fi defăimat și jignit de niște jigăriți și pădiuchioși, voi fi defăimat ca marele Paganini.

     - Tu scrii pentru Dumnezeu, pentru sufletul flamand si insetat care se va bucura de mangaierea cuvintelor tale. Vor gusta din izvorul literaturii tale. Paduchiosii si jigaritii au misiunea de a-ti tine Constiinta aprinsa. Fara ei ai impietri. Nu uita ca Dumnezeu a creat sarpele ca sa-l trezeasca pe om, sa-i trezeasca gandirea. Dumnezeu e Constiinta Absoluta.

     - La prima vedere pare, pare cum îmi spui, chiar dacă nu-i un caz fericit, chiar dacă nu dăm, în bobi, că 40 de bobi, că nu cotăm nimănui de noroc ca acea tanti din Târgoviște care mi-a dictat să scriu, în Spitalul din Colentina, unde am ajuns să mă opereze Ortopedul Ioan Olaru. Despre conștiința absolută=Dumnezeu, am citit în cartea filozofică..., nu știu cum, îi zice, că nu mi creierul Enciclopedie, că ce s-ar alege de omul de sub vremi dacă ar reține chiar tot ce trăiește, imposibilul, tot ce există?

     - Trebuie sa repari perdeaua din spatele tau din poza ca sa nu o pierzi de tot. SA TINEM CU DINTII DE VIATA. Dumnezeu nu are inceput si nici sfarsit. Nu e facut din bucati si daca nu are capete nici nu poate fi impartit, nu are opozitie pentru ca e totul.

     - Ești plin de înțelepciune, divin de înțelept ca cerul senin, cu semificație și ca destin comun, om bun.

     - Ma refer la perdeaua din spatele tau in poza. Sa-ti dau un exemplu de constiinta in tine care nu e absoluta pentru ca tu nu esti Dumnezeu dar esti facut dupa chipul si asemanarea Sa. Tu stai in camera singur, e liniste si motzai. Deodata apare un soarece care trece prin fata ta. In acel moment Constiinta apare in tine si lucreaza. Soarecele dispare din camera si din gandurile tale si cu acestea Constientul. Asta se intampla in tot universul insa permanent, totul e in miscare continua. Dumnezeu e absolut pentru ca daca ar atipi ca noi ar dispare totul. E o explicatie cumva babeasca pe care o scriu? Daca noi am incerca sa fim absoluti ne-am dizolva imediat.

     - Admit că există o dialectică și, în negația negației misterioasă / veșnicie, în drept de a ne naște, pentru învia ca Ioan Alexandru din Topa-Mică, Sâmpaul. Din mucegai, zdrențe, Arghezi a născocit valori și culori. Lupta e să fim noi înșine, prin Dumnezeul nostru verde-de-albasrru. Scopul meu ca cel al înaintașilor și cel al criticilor e unul nobil, util și durabil, degeaba vă coiți și cruciți voi ca nemernici și egoiști.

     - Minciuna e virusul care va distruge civilizatia.

     - Voi n-aveți de unde ști starea mea de rău sau starea de bine (nici nu vă imaginați măcar). Da, dincoace de perdea n-am de o vreme, n-am nici, in ochii cui mă uita. și doamna Spilca e grozavă ca poet, e omul potrivit la locul potrivit, că scrie bine cum scrie plină și divină, în omenie. Doina Spilca scrie corect adorabil și Ben Todică recită corect impecabil. Constanța Spilca, nu rău le zice. Dur le zice nesuferiților patriei limba română. Nu știi, tu, prieten drag și cu făinoșag ca muritor ca mi și nu a toate știutor, că nu ești a toate știutor ca atare cu autentică valoare, nu știi ce am sau ce nu am: drept, sfànt luminat, în limba română și pentru toți cu îndemână, mai ales pentru mine ca om cumsecade și cum se cuvine!

     - Onorate Personalități, Dragi Colegi, În așteptarea unei Antologii memorialistice ,,Ligya Diaconescu”, Antologie care urmează a fi alcătuită și tipărită, și în plus, drept omagiu  de citit și la Sărbătoarea ,,Ziua Limbii Române”-31 august, trimit spre omagierea Ființei și distinsului suflet, Ligya Diaconescu, acest poem, intitulat ,,Ligya Diaconescu, un erou al Revirimentului. ”Limba Noastră cea Română”, Plaiul Vâlcean. MRC

     - Un om de seamă, pe care, tu Ben Todică ca om generos suficient, că și el publica făcând pe alții fericit, însă, nu găsind de cuvință să mă facă și pe mine, Pavel Rătundeanu-Ferghete, drept pentru care subsemnatul, un muritor, când i-a veni rândul, că nici el nu-săritor peste rând sincer, zic imemorial:

     - "sincere condoleanțe și Dumnezeu s-o ierte și memoria să-i fie binecuvântată și ca om să fie așezat, între cei luminați și drepți ca zis, cum cu toții om zice" Servus șj la Revedere lume cu bună vedere la înviere, omenire; pace, iubire și pàine, omenire, Dumnezeu tuturor dezinteresat și fără părtinire să ne dea bine, că ni orânduit prin bine, cu bine, să facem bine: fericiți pe ceilalți ca frați ce le suntem celorlalți oameni, cuminți al pământului, vorba marelui Eminescu și modernului maistru Brâncuș, Dumnezo ne ierte! Când se zice, ca mers cineva la cele veșnice, chiar pentru că se zice, că nu-i bine ca pe morți să-i vorbești de rău (eu nici n-am pe cine de fapt), eu mă gândesc ca la Vica mea, cinstit, deci mă gàndesc pios, cu drag cu făinoșag și prinos, la înțeleapta Lygia Diaconescu ca binele să ni se adune și binele să ne încunune sănătos încăpățînat, în bine! La mers mă dor șoldurile.

     - Cum stai cu PROSTATA?

     - Minciuna e pandemie. De ce nu ne îmbăiem de hâra ei, în omenie cu soare doină de Românie?

     - Nu e numai minciuna pandemiei ci toate minciunile si minciunelele pe care le genereaza guvernantii, masmedia si oamenii intre ei duce la pierderea increderii in povestea societatii prin care ne conducem si ne prabusim. Daca tu nu mai ai incredere in servicii, produse si promisiuni atunci fugi de societate si te ascunzi sau recurgi la contrabanda.

     - Ar trebui să nu ne greșim unii la ceilalți cu nimic, însă avem gură și limbă ascuțită, cu șperlă. Iar sunt cu Ziorelde ziuă, în frumusețea și noblețea și nu se pune problema de unde și cu ce s-a început, din ce parte a satului colindița cu fliscoi, c-a venit colundița cu fliscoi pe la noi (colegul Vlaic teofil, Vlaic a venit din America, a venit pe la mine, c-a mai fost acum vreo 5 ani cu-n văr de a lui profesor universitar Vlaicu Dorel și cu un consatean, din Panticeu, cu Guță. Trăia pe atunci și Vica și a servit pe musafirii mei ca gospodină ardeleancă ospitalieră. Fără Vica casa parcă-i pustie. Dacă ar mai trăi Vica, în propunerea, cu petrecere care o avansează Teofil care să vină să povestim de una și alta: amintiri, c-are să vină și Precup din Letca, ajuns și el pe meleaguri străine, apoi vine cu noi și Dan ioan din Dăbuceni, Sarca Nicolae din Recea -Cristur care stă, locuiește, în Urișor, Cășei, cu Mărioara lui, și cu care ocazie dacă ar mai fi trăit Vica ne-ar fi cântat ca Zavaidoc Zărzărică zărzărea și Ionel pe la poarta mea trecea și ne-ar fi înveselit cu merg fetele la pădure după mure /cu o nevăstuică fugită, în lume, cu-n copil nebotezat și ne-ar fi încântat, chiar dacă pruncu-i nelegănat, dar de ploița care o plouat e spălat și de vânt pe creanga pe care-i așezat legănat eccetera, eccetera și ce mândră panoramă ne-am aflat și noi de doină și de pomină și de distrat noi ca haiducii și Cira Chiralina civilizat și vesel zdravân de haiducit și codri de umblat, că totu-i corect, cum nu s-a mai pomenit, că ziua scade și noaptea crește și frunza codrului se îngălbenește și cade și copacii se desfrunzește (totul va fi colo prin octombrie și, că vine și mă duce cu mașina Vlaicu (mă îmbăt de cap cu iluzii, imaginații, cu ce minunat va fi, chiar dacă eu cu așa ceva nu-s răsfățat, învățat). Tefil Vlaic era înstrăinat ca alt consătean tot ostillĺ, dar Oros, pocăit, în scoală știindu-i pe acești panticeiani ca pocăiți, unu baptist și celălat penticostal (în cele străinătăți erau mulți pocăiți). 

Îmi place mândra carte scrisă cu iscusință Tadeusz Dolega-Mostowicz, Vraciu, povestea unui doctor care-și pierde memoria și rătăcind prin țară rezolvă probleme medicale fără să-și dea seama cine este și cu atât e mai înteresant. Totul e o grozăvie, că doctorul avea gloria lui profesională, de chirurg. Trăind cu Vica, nu aveam, nu știu cum se făcea, n-aveam nici un stres, nici o supărare, că asta era un destin și o destinație ca un sejur, o vacanță, în România, mai bună ca oriunde. O mai puneam pe Vica cu bucile pe pământ, că așa ca fructele era bine să aibă pământ pe ea, că se spăla de pe ea, dar era natura și nu pesticidele, ceva be bio și eco. Naturalul nu era o dezabilitate savurând acel prospăt și natural care te excita cu efect care te făcea să te simți bine, în impatctul tău cu senzație plăcută (tu știai asta, că era ca o sinfonie, baladă sinfonică inspirată?) Asta era o magna cum laude, cu undă verde și eu cu Vica, în performanță aveam viața într-o valiză și cuceream pe toată lumea și asta era prin Vica ceva mișto și excentric simțind-o mlădiindu-se cu plăcere, în brațele mele, era și o filozofie, o descărcare și reâncărcare a bateriilor cu emoții ca la bacul tinereții ca o tăvăleală în stilul meu, în candoarea și, în spledoarea ierbii care spectaculos, femeia se masculiza fermecător, că în actul sexual, te simțiai cu simțurile încordate la maxim, că nu ne traumatizam unul pe celalalt simțind inimă la inimă fericirea domestică fiind deliberat fără nici o presiune/ violență (era, în dragoste fiind o culme și o figură și totul decurgea timorat gen... și-n tot ea era foarte serioasă, frecventă, dinamică și foarte femenină și era un talent socratic și-i plăcea ca joi mami ce făcea, că luata cu mine nobil și neblazat ca o metaforă, era cu convingere, în dragostea ei ca o interogație, pe care conta ca pe soluția la ecuația, cu can can cu picioarele pe umeri / în tavan și ea era într-un estival, cântarea munților, cu ileana Tudor mereu și mereu, cu o șansă, în iubire) Proteste in australia anticovit. Eu, credeam, că voi sunteți blânzii pământului, dar nici voi n-aveți rațiune și logică pe oleacă a aborigenilor! Unde vi cumințenia, că nu de bolunzenie avem nevoie?

     - Oile devin oi pe intreaga planeta iar protestele dupa cum vezi sunt organizate ca sa tina planul manipulatorilor in viata. Daca ar fi liniste totul ar muri – promovarea vaccinarii si inchiderea libertatilor. Ori bandiitii astia vor sa ne tina mereu in conflict si teroare. Ce vezi la televizor nu e spontan. De exemplu eu am aflat despre violenta acestor proteste de la televisiunile internationale. Televiziunea locala a spus ca a fost o manifestare unde cati-va betivi s-au luat la bataie. Deci stai linistit ca aceste proteste vor fi in continuare declansate in lant pe intreaga planeta si veti avea si voi pentru urmatorii ani portia voastra de proteste.

     - Unde ni lumea mai bună, că nici bucătar nu ești până nu gătești, că doar așa poți avea faimă, să ai pontă, de epigramă ca opincar, că fără a merge la biserică de unde să știi, că ai făcut pe Noe nochaut pe Arcă, sus pe Ararat, doar  Moise a escaladat solar pe Sinai după table de legi, Dumnezeu vorbindu-i lui Moise din tufele de foc.

     - Aboriginezii stau pe margina si rad de prostia pieilor albe cum se autodistrug. Ei sunt aici de peste 40 de mii de ani si n-au avut schitzofrenia noastra. Nu ne mai ajunge lacomia si orgoliu. A dat ciuma vacii in civilizatii avansati. Asa se intampla cand omenia, justitia si educatia dispar.

     - Ni s-a dat pâinea și cuțitul, dar eu cred, că-i prea mult, că noi ne facem de râs.

     - Ni s-a dat iluzia de paine si cutit Pavele. Nici macar dreptul la adevar nu-l mai avem. MINCIUA SI LACOMIA E REGE.

     - E regal dacă avem și minte, nu-i așa omule paiangen?

     - Suntem intr-un Turn Babel al adevărurilor care va fi impărțit la un moment dat in Fiecare Hoț cu adevarul său. Distrugerea logicii!

     - Noi dacii de ce suntem mai sensibili mai, cu coarne, mai a limbii române, mai evidenți, în aramă? Noi parcă am împărăți lumea? Noi avem doar impresie și doar asta și trăim iluzia, că-n rest ca Platon, focul cu umbrele jucăușe pe pereții peșterii. Suntem cu toții înebuniți, fâstâciți, derutați într-un turn Babel. Globalizarea și consecințele (ce ne face să suferim, în rest, să suferim platonic, ca și cum am fi, în arara omeniei și civilizației, cu merele pădurețe și Vica care nici, în poveste nu mai este. Am scris minunat comentariu, dar netrimis, am pierdut tot ce am scris (să zic, că regret, n-are sens). Nu-mi vorbi urât turma păstorului blând, păstorului fără simbrie, că n-are sens și alta ni regula, schema. Mai cuminți sunt snobii, că până și geniile și-au pierdut pământul de sub picioare (și am exemplu pe marele Eminescu). Bețivii-s importanți, că bețivi, cetățeni turmentați, nebuni, au făcut, până și revoluția din decembre 89, mai caragialesc, dar au făcut-o, că Iliescu doar la spartul târgului cu rânjetul lui a apărut ca să puște pe Ceaușescu și să facă harababură, haos, cu minerii chemați la București. Totul e ca țesătura din Regii Blestemați / din Gladiatorul. Cât geniu cuprinzător e și-n Țiganiada lui Ion Budai Deleanu parcă un anume să compună așa istorie ca o baladă și mai ales, în versuri, la aborigenii tăi descoperim așa capodiperă? Care ni pata de culoare?

     - Dragă Prietene Pavel, Ești un suflet de om ales! Frumoase versurile dedicate pentru VICA, chemată acum la Ceruri, lăsându-ți tie acea înflăcărată Muză al Poeziei românești! ”Că era ceea ce-mi era mai drag pe lume, VICA”. Cu prețuire, I.M.Gepianu

     - Miclău ești omul care nu mă lași la greu. N-aveam alte vorbe, în Dex-ul nostru. Mai bine n-am putut scrie.

     - "A name? What's in a name? It is not arm nor hand belonging to a man.."  - Shakespeare (Un nume? Ce inseamna un nume? Nu-i bratul si nici mana unui om...") Marian Ilie

     - Tu, vorbești cu perspectivă.

Lui Vica nu-i mușcam și cuprindeam,

cât hotarele,

că buzele ei erau dulci ca fragele

și pupam buzele ca dragostea s-adune binele.

 

     - Era tot o Mărie de la sat, că Vica era o boală fără leac, de la sat și o iubeam într-una și peste veac. Vica era ca Semana, mă trezea și susținea, în viață fără efort și trăiam, în confort, în iubirea care găsea o cale spre deal sau vale. Miclău ești omul care nu mă lași la greu. Grozăvia acuma, în singurătatea mea, Marin Preda / Eminescu voi sunteți, în normal, cu dor pe pământ, voi moral, tu și Ben, îmi suntenți ca un cânt ca Vica o Mărie ori ciocârlie, cu, în veșnicie la sat, că viața bate filmul, că, în toate Dumnezeu ca sănătate. Voi sunteți, în toate, un moral, un național a ceea ce e iubire. Ești foarte simpatic Ion... ion Drăgan, că trece vremea peste noi. Oaspete la cină, un film grozav, în care vorbește și de filizofia culturii. Viața înțelepțește, aflu din Ospete la cină. Eu urmam pe tata ca și cum la Leghia, în tabără sau, că tata lucra, în cariera de piatră de la Leghia, c-apoi să-l urmez, în Aghireș-Fabrici... unde tot lucra, în fabrică și noi locuiam la bloc. Am fost la Cluj și n-am isprăvit ce am avut de isprăvit. Mă duc și azi din nou, că de nu medicul diabetalog Mirela Floarea de la cabinetul 18 pleacă, în concediu. A sunat telefonul lui Marin dar la 5 și 26, deci, târziu, autobusul a plecat imediat. Am vorbit cu Mânzu, să mă ducă la Recea jumate la 8 și dacă mă duce el nu-i rău. Îi sună telefonul, dar nu se trezește, că se trezește greu și, când Teci ar trebui să meargă la servici, nu s-ar trezi, în Dej și n-ar merge (zicea, că azi merge la Dej și o auzeam pe Daria:

     - "Te duci și tu, nu te mai rentorci". Avea niște vocere și i-le cerea să le cheltuie el, și pentru asta regreta Daria. Cum era așa era și nu l-ar pierde vroind să-l mai aibă și de doi bani, de două pițule, om fără cuvânt, îmbâcsit de sfadă. La și 55, îl văd pe marginea patului pe picior de ducă pe Marin Teci. Va pleca naibii de la ea? Mihaela și lui, îi este sâmbetele, că zice:

     - "Nu, face nimic, numa-i mâncă lui Daria trândăvind banii, dar se și prosteștește mințind. Cui îi place un om mincinos? Se repune, în pat, la somn / se uită pe telefon la târgurile de cai, că-i plac să le vadă și asculte. Nu- i nimic de capul lui (prin Dej ducea deșeuri de cărbuni, la unul și la altul, făcea de fapt ce știa. Eu, ce să zic, că-i numa ce se vede:

     - "Să ia Abecedarul și să învețe!". Mancare de fasole prajita cu carnati. Tu, asta mănânci?

     - As manca daca as avea. Mananc orez MODIFICAT GENETIC DE MOSANTO.

     - Dragă Prietene Pavel, Ți-am scris cu multă simțire, dar să știi căci și cuvintele dumitale, precum și cele a lui Ben, pătrund precum raza soarelui de dimineață, încălzind sufletul meu ca pe vremea când eram copil și cu străicuța pe umăr la cules de  mure, dar și de mere pădurețe căci aveam pe acele vremuri pe coasta pădurii Gepiului un măr pădureț falnic și plin întotdeauna. Cu drag și cel mai ales respect- Ioan- Australia.

     - Tu, ești fără mari probleme. Totul are un frumos și luminos, un minunat, în SALBA, exprimare excepțiinală, fără cusur. Totul curge suculent contra cronometru. Aiasta-fain, că orice popor neexagerat, își are istoria așa ca curățenia, în farmacie ca la farmacie, Ben, că noi nu confundăm marfa cu amalajul, că spiritualul și naționalul e un argument, minte și inspirație și aspirația, speranța, că e o credință și o luptă cu noi înșine, că la noi, în familie e și o Vica pentru a le ști și noi magnific, cu ce e bine făcut, că aurul care e al nostru rămâne al nostru, al limbii române incredibil și adevărat impecabil, în utilitate publică, în biserică pe Arcă, că noi ne ducem lupta să nu ne fie dureros, în România lui Eminescu / Bacovia. Noi, în permanent noi suntem noi: iubire, ca candidat la fericire, c-avem dreptul și ne-am câștigat nemurirea. Noi românii...

     - "Nu tot o oală și o bodeală,"zice Miha. A plouat azi, dar inginerul a venit, după ce și-a mai isprăvit, în Nicula, la ferma de Mangalițe, porci Mangalița. E răcoare mai mult decât normal după ploaie, e toamnă și toamna e cu adverse e ca tomna cu ploi mocănești. 

     - Mult Stimate și Iubite Maestre, Ben Todică, Sunteți de admirat pentru compasiunea pe care o aveți pentru fiecare dintre noi. Pentru noi este o foarte bună lecție. Am descoperit, totuși, că fiecare dintre noi am învățat ceva în viață să avem și părți bune pe care le apărăm cu tărie. Domnul să ne ajute să avem conștiința necesară de a fi uniți, muncitori și iubitori de neam și de țară. Zic aceasta în momentele în care vom lăuda de ,,Ziua Limbii Române”, cu fruntea sus, realizările românilor de acasă și din Diaspora. Cu admirație pentru Domnia voastră, cu Sănătate și Domnul să ne ajute! Mă uimește mult și acest român cumsecade și deosebit, din Ardeal, Domnul Pavel Rătundeanu-Ferghete. Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu

     - Multumesc distinsa doamna si prieten, sora Melania Rusu Caragioiu! Nu am crezut vreodata ca specia umana se va dezintegra atat de usor. Constientul ni se altereaza precum laptele si mai mult; vom accepta sa fim rupti de suflet. Vor sa devenim oameni roboti. La asta se lucreaza. (conspiratie?) Un viitor lipsit de imaginatie, curiozitate, emotii si credinta, creativitate, gandire. Ma duce gandul la filmul METROPOLIS a marelui Fritz Lang. Nu pot sa accept sa traiesc doar pentru mine. Sa nu existi? Asta e viitorul? Multumesc pentru comentariile frumoase si inteligente dar si generoase pe care le daruiti! Cu drag si pretuire, Ben Todica

     - La Corina Chiriac, e ceva, e altceva, de unde din România, cântare a cântărilor, c-aici ai parte de multă iubire, irezistibule, cu drept la iubire și candidat la fericire, cu drept la înviere, înalbastru,cu verde și binecuvântare, magna cum laude de fericire. Azi inginerul agronom, Mircea Tamaș, mi-a adus atestatul acasă, mi-a făcut o vizită la Ciubăncuța, c-ai zis, că n-ai cum veni după el, c-avea picioarele pe pământ, însă c-a venit, chiar dacă nu l-am pălmuit pe acest agronom cu meritrocrație, om, în aparență onest, modest, că ei nu erau amenințați de umblă pepea perete, c-ar mânca un castravete, dar erau amenințați, cu transferul la Ciubanca, aici parcă ar fi fost bau-bau, dar era departe, zice agronomul, că era departe Ciubanca, Ciubăncuța, era la margine de județ Cluj, era nas, în nas, cu Sălaj-ul.

     - Ce frumos scrii frate Pavele!

     - Noi scriem după regulile noastre. În ceată noi suntem doar amândoi. Care-i diferența și distanța, speranța? Toți suntem cu Titanic și codul lui Leonardo Da Vinci, cu 3 mușchetari, da-s 4 dacă punem și nu neapărat, în aceeași narațiune: mușchetarul român, cireșar, din altă poveste, cu viața lui Dimitrie Cantemir, din viața fără moarte. Înțelegeți metehanța, că nu-i o glumă academică cine-i academicul acesta inedit, un miracol cool. Inginerul era de la Nicula și undeva la Sic, pe acel lac Săcălate, unde-n imaginația bogată a  lui Lucian Gruia, el pescar vedea, în apa lacului imaginea mănăstirii, lucru care e negat de călugării mănăstirii Nicula (acuma-l avusem la mână pe inginerul, care ca Mircea care copilărise prin părțile locului, dar eu omisem, am uitat să-l întreb de oglindirea mănăstirii în vre-un lac, deși o puteam face, că omul era de-a locului, din localitatea Nicula și vorbele celui care furase și el mere, din livada mănăstirii ar fi fost credibile. Noi am povestit despre cu totul altceva, c-așa suntem noi oamenii făcuți sub soare. Inginerul, chiar zicea, că la mine-n Ciubăncuța, în foișor, s-a simțit bine. Vorbele lui politicoase mă făcură să mă chiar simt și eu, în al nouălea cer. Oamenii se mai și grozăvesc prin voarbele lor pictorești ca a lui Aleco Russo. Gruia povestea cum o țigancă a fost furată de hanul tătăresc, iar frate-su pictorul, Marun Gruia spune, cum la Piatra pe piatră au pescuit. Eu eram nemulțumit, că și pentru pilă, îți trebuiește pilă, iar Rodica Toth, îmi zicea, în almanahul Urzica să nu termin povestirea, în codă de rândunică. Eu, am de gând să vorbesc și despre mine, că ți-s dator ca lui Maica Tereza, că toată lumea e unul pentru toți și toți pentru unul.

     - SALBA - Mulțumim pentru această rețetă a fericirii, Rețeta este a Domniilor voastre Ben si Vasilica Grigoras, iar fericirea trăiește în noi, doar să o mobilizăm... Felicitări pentru  subiect și realizare, Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu

     - Noi, în permanent noi suntem noi: iubire, ca candidat la fericire, c-avem dreptul și ne-am câștigat nemurirea.

Ieșirea-n public,

cu clic dinamic

îmi face bine și fără insistențe, cu inteligențe și fără fițe, în noblețe

și cu frumusețe cu mâine,

în răspoimâine,

de pace și pâine

a limbii române.

Totu-i rău famat, defăimat, că/de ceea ce se face la noi la români? de unde puii mei incep sa vorbesc urat .., daca nu din minte ...totusi, suntem in pragul acela unde doctorii nebuni striga, nebunii ....

     - Frații mei în Duh de Neam și Limbă Românească, BEN și PAVEL, ”Ca cel mai iubit om al locului om potrivit”, o lucrare poetică de care trebuie să ținem seama cu drag și iubire, noi azi, fiindcă viitorul o va păstra cu siguranță. Felicitări sincere frate Pavel al Ciubăncuței. Frace iezerean-bănățean Benule, sunt prea mândru de prietenia voastră, mai ales numai când recitesc acel comentariu al meu la Capitolul 59 al cărții Mere Pădurețe. Benule, am citit și scrierea ta de azi - Scrierile tale devin un Rozariu al românilor de pretutindeni. VĂ ÎMRĂȚIȘEZ ARDELENEȘTE! Cu mult respect și prețuire, Ionica din Gepiu.

     - Într-adevăr un frate care se ține de noi cu energia și cu fantastic, apreciindu-ne fabulos și dumezăiesc, cu mână și vorbă sigură, cu forță sigură ca om literar, din elita scriitorimii, din pretutindeni, om sincer, cu apogeu bihorean, om de marcă om potruvit pe locul lui potrivit, un om inspirat, înaripat literar și cu talanții îmulțit, cu har, Ioan din Gepiu-Miclău, în nevoia ca de aer a limbii române. Omul Ioan Miclău, e picant, palpitant ca pivotul lui Moise, dus prin pustie spre Canan, țara făgădinței, dus 40 de ani. (vezi cartea facerii, Genesa-Deutrenomul, Leveticul- Decameronul omenirii, un cinaș spiritual a luminii luminii, totul venind de la gânduri și spiritualul național). Eu, gândesc ca un copil năstrușnic asemeni năstrușnicului Nică a lu'Creangă, din Amintiri, din copilărie. Între Israel și Palestina, enclavă de război, ceva nesfânt, criminal. Din partea lui Ioan al nostru există un omenos fără precedent, că e un plin de viață, un sănătos și luminos. Războiul nu e un lucru bine făcut. Putem lua atitudine contra războiului ca contra pandemiei care face mult rău educației, României educată fără vrerea noastră, că ne paradește cu rău și cu precar. Doar, în spirirul nostru, e un mirific, o atitudine optimistă. Vica era ca o zvârlugă. Era foarte energică, harnică, calcă totu-n picioare, în hotar la muncă spectaculoasă, în dragoste și, în rot ce făcea cugetare adâncă și profundă, în tot ce intreprindea. Era ca Bucenschi, liana Ciucă ori colegele de clasă care se remarcă la handbal: Monce, Pădure ca pivoturi care blocheză pasa lungă, în frumoasa plutire, mare figură de balet, în lacul lebedelor / livada cu vișini, agresivă ca Fernandes. Eu, știu, că noi suntem bacalnici, te pup pe buletin, că nu-s ghei, ci om fi, cum eu, îmi știu majoritatea poporului, căstoriți, bărbat și cu femeie, cum și eu Pavel cu Vica eu și ea, și eu știind încătro bate vântul.

     - Poate nu ti-ai dat seama da Vica a fost barbata!

     - Voinică a fost, dar e femeie, nu încovriga, trișa, nu mă deruta, că ea nu mă da peste cap cu capricii, cu mal prctic pe altă pistă, că eu știu ce gen era Vica, pentru echilibru meu ca bărbat (te rog nu-mi strica buna dispoziție, eu culcându-mă cu ea ca bărbat cu femeie, că ea astfel mă lumina, nici cum perversă, că nu era într-un sistem domino, ea fiind un om normal, ea fiind femeie morală, integră și eu bărbat normal).

     - Vezi cu cata usurinta poate fi pacalita specia umana.

     - Treaba ta ce era Ming a ta ca asiatică.

     - Era barbata dar am luat-o ca femeie.

     - Ce vorbești tu, mă duce la sapă de lemn.

     - În acest film este lupta între bine și rău între Dumnezeu și satana iar lupta se da pentru sufletul omului.

     - Explicația mea după Ioan Cristoiu e o bulbăceală (e aluziv). Ca premier nu facem glumițe la televizor. Teodorovici e spion rus, zice premierul șocant, că tu, cum, îți permiți orice ca un om al străzi, e om ememblatic, că Cristoiu zice, că-i om slab, Florin Câțu? Câțu-n Ungaria n-a prins doi iepuri din fugă. Când sunt obosit venit de la drum, pregătit, iar de drum, de multe lucruri n-am chef și-s supărat, că nici insprat, nu mai sunt, tu, chiar părându-mi, că ești turc și-mi vorbești turcește, că-i ca și cum n-ai avea chef de nimic, mai ales, că-i și vreme de ploaie și astă noapte n-a fost odihnitoare și-n starea cu pricina somnolentă, n-ai cum sări peste cal și chiar și eu sunt mai mult banal. În concluzie, știu de ce vrei dumneata, însă dacă nu-s iscusit la conversație, tu, iartă-mă, bădie! Gesturile de a dona organe, e un gest artist uman, că multora, în asta constă indispensabil șansa de viață, că implantul e uzual, se practică, Vica la Clinica de Hematologie, Cluj, având nevoie de sânge -A2 grupă rară ziceau doctorii.

     - Saraca femeie.

- ÎNVIERE CU OMENIE CUVÂNTUL E

Sunt beat de cuvânt,

Aur cenușiu sunt pe pământ, surâs de țărancă, de Vică,

sunt sus alături de Iisus salvatorul pe Arcă,

că cuvânt, în iubire sunt

și unde iubire e,

Dumnezeu, din Dumnezeu e,

existența României e:

-drept la veșnicie e,

cu înviere și omenie e.

***

 

PÂINE TRASĂ-N MÂINE

 

Ce grozăvie, în omenie de Românie,

cu spirituală corolă de veșnicie nestrivită, trasă nestrivită pâine-n mâine,

trăindu-ne viața într-o lume mai acatări,

al României profunde magna cum laude,

al României mari cu albastru de verde,

cu viață mai bună de anume culme,

lumină din lumină,

a Maicii Domnului grădină,

doină și lumină de pomină,

conștiință și suferință,

că pentru România e o știință:

Limbă/grai de plai și rai compatibil și nobil-impecabil

al limbii române,

de pace liturghie pentru pâine,

trasă-n mâine

ca Doamne, Doamne, să ne închine la icoane:

sănătatea cu cele bune să ni se adune

ca oameni pentru oameni, ca oameni cele bune fără vânt și deșertăciune,

în Rai ca mediu bun și curat, în rai ale pune

ca drepturi ale omului

de pe tablă imensă de șah al pământului,

altar sfânt al soarelui.

 

Cum adică scrie:

     - "felie cu felie, în omenie, formează o îndelungă și integră prietenie a lui Nică Fără Frică." Hai, s-o lămurim și pe asta și să nu mă mai doară capul. Știu, că mintea ți brici, Ben. Timpul e hoț, nerăbdător ca, în cazul, lui Marin Preda, în viața ca o pradă.

     - Nimic medical, strict politic. (teorie) Covid is a business. Da, asupra acestei Plandemii planează umbra lui Klauss Schwab, fiul lui Marianne Rothschild‼️ și a altora din cercul lor restrâns... Are dreptate domnul Cristi Puiu în privința Forumului de la Davos - dar lumea a râs, a uitat, ori nu-i atentă... Celor mai mulți NU le vine a crede și pun eticheta "teoria Conspirației !!!" spre confortul lor imediat‼️ Lucrurile au evoluat în râu în România în ultimul an şi pare că toată planeta este dispusă să renunţe la libertăți.

     - Bine din bine se naște. Mulțumesc, chiar dacă nu-mi scrieți nimic, prețuiri!

     - Felicitari pentru aparitie in Povestea vorbei! Nu te grabi. Fii tiptil. Inca nu s-au nascut cei care sa te scrie.

     - Mulțam fain, omule!

     - Cand publica Eminescu cate o poezie nimeni nu avea curajul sa scrie despre ea ca nu intelegeau. Si cate unul mai tartor il critica tot asa cum a fost criticat Elvis Presley cand a aparut intaia oara la televizor. „Ca e satana in el, ca e diavolul etc.” Asta e specia umana, vorba lui Tutea: „omul este fricos și imbecil” ca daca un „membru” scrie ceva frumos despre stilul tau toti academicii vor sari si-l vor face cu ou si cu otet. Cu vremea cititorii se vor obisnui cu stilul tau si atunci „cei cu osul” vor fi nevoiti sa te aprecieze. Aceasta imbecilitate l-a inchis pe Eminescu si ucis. Tu esti mai fragil in aceste momente si e recomandat sa te bucuri daruind fara asteptari. Lumea e necrutatoare!

     - Doar, tu, știi ce știi ca la carte, în limba Română, că tu, ești un sănătos și luminos ca un Hristos sănătos a limbii române. Cum vrei să zici: sunt imitabil?

     - Esti UNIC ! Nimeni nu te poate imita sau copia pentru ca tu scrii INSTINCTIV. Nimeni nu are bataia inimii tale si simtamintele fata de Vica. Nici o fiinta nu e ca Vica. Deci nimeni nu poate simti cum simti tu.

     - Numai, tu, zici, cu răsunet, prin tot porii ca un răcnet ca acel ziarist a lui Caragiale care conștient și perseverent ca Elvis mai pletos, dar radical avea el ce avea, în las vegas, ai dreptate și știu și eu, c-avea ceva distinct, unic și deosebit ca om original.

     - Sunt ca fratele lui Van Gogh care ia cumparat un tablou. In rest nimeni.

     - Ana-Maria Brînză se marchează între spadasini și reușește ceea ce eu n-aș fi reușit, în sport. Fata aiasta din Carpați, o femeie cu mult soare, ea nu dă greș. Aieștea acuma o dau cu pițza, la noi, pentru noi fiind mai bun ce făcea Cohea, bucătăria bunicii, mamii, și a lui Vica, că ne-am obișnuit cu mâncarea memorabilă și națională, că noi trăiam, în specificul nostru, în titanicul nostru, trăim unic, românesc, în pitorescul nostru ca Travolta acasă la mama lui, că fiecare ne bucurăm, La stăpân, cu copilărua noastră. Pentru noi asta e serios, că cum e altfel pe la noi? N-avem nici un motiv de supărare.

     - Tu stii ca Eminescu a murit nestiind ca este unul dintre cei mai mari poeti ai lumii. Poate cel mai mare.

     - Ce facem, să facem serios, chiar dăcă suntem plin de mister ca Blaga, c-avem ceva-n plus de la Dumnezeu, cum zice și Buciuceanu. Bagheta ne umple inimi și case. De fapt la ce faci aluzie ?

     - Ca sunt la fel ca si tine. Ca nu e nimeni capabil sa inteleaga de ce te apreciez si ca vad in tine ceea ce ei nu pot acum. Deci frate-su era singurul care ii aprecia suferinta.

     - Raiul meu, în cine și unde să-l descopăr? Ce facem cu timpul pierdut, că viața mea e fără ceas, e cu Mere pădurețe. Viața mea nu e lipsită de dificultăți. Nu este poate, că-i cel mai mare, e fără tăgadă fără egal național și universal, cum a mai raportat El Greco naționalul ca Van Gogh la universal.

     - Eu sunt putin mai smerit ca o fi vreounul pe pamant in istorie de care nu stim si nu vreau sa pacatuiesc.

     - Ca atare, tu, ți-ai găsit, un sens, o lego manie ca Ceaușescu, că el credea, din suflet, că va lua premiu pentru pace, dar ce a făcut el era înteresant, că făcea, în folosul poporului.

     - Eu m-am pus in sosonii castigatorului OSCAR si nu i-am gasit nici un merit. Am ajuns la concluzia ca eu il caut defapt pe Dumnezeul absolut: FERICIREA INFINITA si am descoperit ca ea, cautarea, drumul este singurul „oscar” adevarat. Cautand voi muri IMPLINIT. Daca cineva se bucura cu mine e Darul Domnului! Nu sunt atat de arogant incat sa nu ma bucur de FIRMITURI. Si primesc cate una in fiecare zi asa cum primesti si tu.

     - Te bucuri de orice lucru ieșit, din mintea, inima și mâna ta, că și eu încă-s funcțional ca un film cu acțiune.

     - Bucura-te pentru fiecare secunda ca putem muri in orice clipa.

     - Oameni suntem, nu murim noi, când vrem.

     - EXACT !

     - Tu, știi mai bine, pe sistem original, că-l publici mai ales, când a scris halucinant despre Eminescu. Eu, cred, că din fericire, vorbești de domnul Florin Țene, că mi-a apărut niște semne de întrebare, cu vorbele să fiu atent, cum vorbesc, chiar dacă eu vorbesc ca un român din România educată, din România cu tulpina pandemică Delta. Eu sunt un eficient. Eu, în altă schemă, n-am problemă, că nu-s angajatul nimănui, ci al meu. Nu suntem, în spațiul șaulin, unde nu se ține cont de nimic, în spațiul turistic de la Marea Neagră, de la Năvodari, că ceva nu-i, în regulă și nu se remediază, în zona stațiunii. Sunt ca Pavel Bartoș plin de surprize. Dragoș Bucur e cu casa la cheie, însă cine să se gândească la mine și să-mi sponsoreze Mere pădurețe volumul 2.? Poezii n-am scris de un volum, că n-am fost inspirat, că Dumnezeu nu mi-a șoptit și nici proză n-am scris de o ispravă, orice ai spune, tu, ori cât de cu drag ai spune, tu, poznaș ca un Creangă / Caragiale, în contradicție, cu ce e firesc, cu spiritism.

     - Ce esti tu EROU sau Psihopat? Ca nu-i nici o diferenta azi.

     - E ideal ce zici incredibil.

     - Sunt concursuri la care premiile constau in publicarea de volume. E drept, concursurile sunt deobicei tematice, dar merita sa incerci, cu stilul tau inconfundabil - la care cred ca mai mereu e nevoie de o corectura (lasand la o parte licentele tale, intentionate)... Ia sa pregatesti doua-trii poeme de dragoste, sa le ai acolo, gata de trimis. Cine stie... Cu drag, Marian.

     - In momentul in care rationalizezi totul si ceri aprobarea celor din jur ca sa te certifice nu mai esti tu. Tu trebuie sa fii tu. Nu mai intreba lumea sa-ti spuna ce crede ca esti ca atunci nu mai existi. Un original scrie cand ii vine sa scrie si nu scrie cand nu-i vine si nu-i pasa de parerea altora. Vrei sa vezi un doctor?

     - În narațiune sunt mai multe momente. Caut ce-i isteț, în viața mea.

     - Lasa laptele sa se prinda ca daca-l tot sacai se taie.

     - Laptele, din sânii, lui Vica, dădeau, în foc, făcuse spumă, cu acel lapte gras, cu care, își crescuseră copiii ei avuți cu mine și cu Celemen Todorel, din Urișor, Dej, că a trăit naiivă tăvălindu-se și cu el, în pat, pe la Coșteie (am întrebat, că Eva, surda era stroșită și din invidie că Vica a fost măritată, în Urișor după țigan, ca atare am întrebat pe cei doi preoți dacă-i țigan, dar și tata și fiul au zis, că tata copiilor, al acestor 3 copiii, cireșari / mușchetari era, zic preoții, că Celemen Tudorel e român. Destinul m-a legat de Vica, în drag și făinoșag, chiar dacă din prima ei căsătorie era după ea cu trei copiii, fără ca pe mine asta să mă împedice, s-o iau cu cununie. Dacă am trăit cu rost, n-am trăit degeaba, chiar dacă nu știu la ce vor ajuta ce am scris.

     - Te-ai descarcat, te-ai spovedit. Reactiile tale dovedesc ca esti viu.

     - Eu: CĂUTÂND DUPĂ MERE, UN VOLUM ȘI DOUĂ VOLUME DEOCAMDATĂ DIN MERE PĂDUREȚE DOAR 2 VOLUME. Că-s doar niște vorbe, superbe proverbe și nu-pâinea și cuțitul, ca atare, ce bine pot aduce vorbele omenirii, că nici pace nu-s ca Ceaușescu, să fi primit acel premiu, că l-ar fi primit dezinteresat pentru poporul român.

     - Nu mai asculta de altii si nu mai boci ca femeia cu drobul de sare. Peste decenii cand nu vom mai fi vor culege perle din textul tau.

     - Președintel Ungariei a făcut o ispravă neispravă, a comentat doar ce a făcut premierul, Florin Câțu, cu fixul lui, însă cum tatona, era diplomația, cu care Cristinoiu, nu zicea, c-ar fi văzut bine lucrurile. Dezbătea la tema zilei. Era totul ca concertul lui Gerge Enescu, un Eminescu al muzicii, că era și el intrat, în legendă ca geniu, că era la fix ca toate să ni se potrivească cu viitorul și experența, că la noi era un așa ce ni se cuvine, omule! E o căldură, în sufletele noastre. Prisosește, ostenește, în sufletele noastre Hristos ca să prisosim, în neprihănire. Minuni nu-i, în fiecare zi. Noi duri scriem din inimă, din suflet ca din pușcă, în pas mare. Suntem într-o buclă și voim să facem performanță. Soarele ni scump la vedere, în zori de zori mă duc la Cluj, la Cardiologie și se vor mai strânge norii și-i mai rece. Totul nu mai e plin de culoare.

     - In copilarie mergeam la slujbele duminicale in Biserica Ortodoxa care tineau cate 3-4 ore si nu intelegeam de ce trebuie popa sa repete aceleasi rugaciuni si invataturi din ceaslov de zeci de ori cand catolicii din vest le faceau in 45 de minute iar slujbele erau distractive si organizate ca sesiunile la cinema cate trei pe zi. Abia cand am crescut si trecut prin furtunile vietii am realizat ca cei din vest umbla pe strada in pielea goala tatuati si se trag pe la spate iar noi inca dialogam cu Dumnezeu si incercam sa intelegem ce se intampla cu noi. Am ramas OAMENI. Rolul scrierilor tale au efect vindecator. Pentru volumele „Mere Padurete” ai nevoie de un Editor intelept si cinci mii de euro ca sa ti le LUCREZE. Presupun ca sunt 10 volume a 500 fiecare - caz in care nu se ofera careva gratuit. Fiecare volum e Pamflet in sine.

     - În fața înțelepciunii, tu, nu ești dezarmat, voinic de babă slabă, cu mucii curgându-ți pe barbă. E ca un cardinal rachinos, pe vremea celor 4 mușchetari, scris de Dumas-tatăl, că fiul a scris Dama cu camelii. Mai presus de sentimente patria.

     - Cât de frumos sună covântul PATRIA, ne aducem cel mai mult aminte la ,,Ziua Eroilor. Dar trebuie să recunoaștem că în fiecare român trăitor de azi trăește un erou... Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu

     - Nu am cuvinte -vorba lui Pavel- să pot acoperi/exprima valoarea eforturilor acestui neam plin de simtaminte si credinta. Cu drag și frăție, Ioan Miclau Gepianu

 

PR-F&BT.