Atentat
la Mareşal
Ion
Măldărescu
30
Iulie 2023
La 28 iulie 2023 s-au împlinit 79 de ani
de la mai puțin cunoscutul atentat la viața marelui patriot român, Mareșalul
Ion Antonescu. Reluăm un mai vechi text publicat în Revista ART-EMIS în anul
2015 (Redacția).
Olăneşti. O mică localitate aflată sub
umbra pădurilor şi a muntelui, binecuvântată cu ape tămăduitoare. O localitate
unde şi-au găsit loc de popas, linişte şi alinarea suferinţelor nenumăraţi
oameni anonimi, dar şi personalităţi istorice. La începutul anilor ’60, bariera
de cale ferată care despărţea Râmnicul de trecerea peste Olt s-a lăsat în faţa
a două maşini; un „Зил” negru şi o „Волга”. În „Зил” era Gheorghe Gheorghiu-Dej care venea deseori
la Olăneşti să se trateze, iar în „Волга” se afla garda personală a celui care
scosese trupele sovietice din România. La atât se rezuma garda personală a lui
Gh. Gheorghiu-Dej. Unul din agenţii de pază a coborât din maşină şi a mers la
cabina cantonierului somându-l să ridice bariera. A fost refuzat categoric.
Riscul era enorm. După ce trenul a trecut, maşinile au plecat lăsându-l pe
bietul om cu teama că fie va fi arestat, fie îşi va pierde slujba. A doua zi a
fost chemat la şeful gării, care i-a înmânat din partea lui Gheorghiu-Dej suma
enormă pe atunci de 3.000 de lei (echivalentul a cca. 10 salarii ale unui
muncitor), drept recompensă „pentru că şi-a făcut datoria!”. Vă închipuiţi cum
s-ar petrece lucrurile astăzi, când trece actualul excursionist al statului
român? Geamurile fumurii ale maşinilor blindate - nu două, ci nouă -
girofaruri, sirene, surle şi trâmbiţe... Ar fi în stare să pună barierele
invers - pe calea ferată - ca să treacă navetistul săptămânal cu convoiul care
blochează circulația pe Valea Oltului...
In urmă cu aproape opt decenii, la
Olăneşti, unde ctitorise şi o bisericuţă (dărâmată după instalarea regimului
comunist), poposea uneori şi Conducătorul Statului, Mareşalul Ion Antonescu.
Fără tam-tam, aproape pe neştiute. Nu este niciun secret că Mareşalul avea o
gardă personală simbolică: câţiva ofiţeri şi câţiva militari cu grade
inferioare care-l însoţeau şi care-i asigurau paza. Nu s-a pus niciodată problema
suplimentării efectivului acestei mici echipe de gardă de corp. Dimpotrivă,
Şeful S.S.I., Eugen Cristescu fusese atenţionat şi avertizat de Mareşalul
Antonescu că „dacă nu-şi retrage oamenii puşi să-l apere, va da ordin să fie
arestaţi şi trimişi pe front”. Desigur, Cristescu nu i-a îndepărtat pe agenţii
de pază personală a Conducătorului Statului, ci i-a atenţionat să fie mai
discreţi. Mareşalul se deplasa în public - subliniez: pe timp de război - în
maşină deschisă şi nimeni nu a manifestat un act agresiv.
Să nu uităm că împotriva altor şefi de
state: Hitler, Churchill au avut loc mai multe tentative de asasinat. Pe de
altă parte, este o certitudine faptul că Mişcarea Legionară a fost penetrată,
la un moment dat, de N.K.V.D., ceea ce l-a îndreptăţit pe Păstorel Teodoreanu
să enunţe cunoscutele versuri: „Camarade, nu fii trist/Garda merge înainte prin
partidul comunist…”. De altfel, şi profesorul Ion Coja aminteşte în „Marele
Manipulator şi Asasinarea lui Iorga, Ceauşescu, Culianu” de 3.000 de uniforme
de legionari, venite de la Moscova, cu care au fost imbracaţi tot felul de
infractori. In vara anului 1944, timp ce Mareşalul Antonescu se afla la
Olăneşti, în noaptea de 27 spre 28 iulie 1944 cinci legionari racolaţi de
N.K.V.D. (Miron Nicolae, sublt. Djonat Tudor, sublt. Gheracostea Constantin,
Serg. Maj. Vlăsceanu Pandele şi fruntaş Buţă Dumitru) au fost paraşutaţi în
apropierea Olăneştiului, misiunea lor fiind aceea de a-l suprima pe
Conducătorul Statului Român care urma să vină la tratament în această
localitate.
După căderea lui Mussolini, Ion Antonescu
devenise al doilea om al Axei, după Hitler, prestigiul său ca militar şi
seriozitatea sa erau bine cunoscute ceea ce l-a determinat pe Stalin să afirme
că „Mareşalul Antonescu este singurul cu care se poate trata şi singurul care
poate garanta condiţiile unui armistiţiu”. În acea perioadă, Mareşalul
purta - prin ambasadorul nostru la Stokholm, F. Nanu şi reprezentanta
U.R.S.S., doamna Kolontay - tratative cu sovieticii. Atunci cum poate fi
explicate tentative de asasinat? Simplu: se căutau căi paralele de rezolvare a
contraofensivei sovietice, soluţia venind o dată cu marea trădare naţională a
regelui Mihai I, de la 23 august 1944. Există „voci” - care afirmă că actul fostului suveran nu ar
fi fost străin de „sugestiile” N.K.V.D., supoziţie care poate fi asociată cu
misiunea generalilor Aldea şi Racoviţă din acel august, supranumită neoficial
„Poarta Iaşilor”, adică intrarea trupelor sovietice fără opunerea rezistenţei
de către Armata Română, în contextul „Operaţiunii Iaşi-Chişinău”.
Revenind la atentatul împotriva
Mareşalului Ion Antonescu, acesta a fost tratat la momentul producerii cu o
discreţie absolută din partea S.S.I. şi a organelor de cercetare, toate
documentele fiind secrete, direcţionate spre serviciul special şi ascunse
accesului public. Meritul dezgropării acestui caz îi aparţine în întregime
dezvăluirilor fostului şef al Siguranţei vâlcene, Serghie Iandola, care, în
1992 a scris în presa locală despre acest caz. Precizez că în arhivele locale
nu există documentE sau referirI la atentatul în cauză. Ulterior, la 12 ani
după decesul lui Serghie Iandola relatările fostului şef al Siguranţei au fost
„confiscate”, prelucrate şi brodate cu suplimente literare de un profesor de
istorie[1], comentate şi de istoricul Cristian Troncotă. De necontestat este
însă faptul că, după cum relatează chiar domnia sa, dr. Florian Bichir: „Şansa
mea a fost să descopăr, după doi ani de trudă şi cercetări încrucişate în
dosarele din Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii
(A.C.N.S.A.S.), adevărul despre Atentatul de la Olăneşti. Iar Arhiva C.N.S.A.S.
are nu mai puţin de 28 de kilometri liniari. Cu toate « periajele » făcute de
sovietici, tot au rămas urme! Adevărul nu dispare niciodată! Acest demers
ştiinţific ridică o întrebare fundamentală pentru istoriografia românească, la
care de acum încolo va trebui să se răspundă. Dacă Mareşalul negocia cu
Aliaţii, deci inclusiv cu sovieticii, de ce s-a încercat lichidarea fizică a
lui? Să fi fost toate discuţiile doar o şaradă? A câta oară am fost traşi pe
sfoară?”[2]. Aşa a apărut volumul documentar „Atentat la Mareşal. Olăneşti, 28
iulie 1944. Ion Antonescu - ţinta paraşutiştilor sovietici”[3].
Pentru o mai corectă şi complexă
documentare, vă invit să citiţi un fragment din volumul Dr. Florian Bichir,
Bucureşti, Editura RAO, 2015, „Atentat
la Mareşal. Olăneşti, 28 iulie 1944. Ion Antonescu - ţinta paraşutiştilor
sovietici”: „Primul cercetător care abordează în istoriografie subiectul
acestui atentat este Cristian Troncotă, care, în revista „Dosarele Istoriei”
publică câteva rânduri dedicate acestui episod[4]. Reputatul istoric al
serviciilor secrete va reveni ceva mai pe larg în volumul Glorie şi tragedii -
momente din istoria serviciilor de informaţii şi contrainformaţii române pe
Frontul de Est (1941-1944). Cristian Troncotă a găsit cel puţin primele indicii
ale acestui fapt absolut incredibil, dar eludat timp de decenii, însă
cercetările sale s-au finalizat în două pagini pe care le dedică acestui moment
crucial al istoriei noastre. Iată ce avea să consemneze acesta: „Un atentat
politic, mai puţin cunoscut şi analizat de istoriografie, fusese planificat şi
urma să se producă la sfârşitul lunii iunie 1944. Ţinta acestuia era mareşalul
Ion Antonescu, adică persoana care, la acea dată, îndeplinea funcţia de
conducător al statului român. În noaptea de 28 spre 29 iunie 1944, a fost
lansată o echipă formată din şapte legionari (3 ofiţeri, 2 subofiţeri şi 2
radio-telegrafişti) în apropiere de staţiunea Olăneşti-Vâlcea, într-o zonă
muntoasă, prielnică unei astfel de operaţii. După lansare, membrii grupului au
reuşit să-şi ascundă toate materialele cu care fuseseră dotaţi, şi anume:
armament, explozibili, mai multe rânduri de acte false şi bani (aproximativ
3.000.000 de lei).
Unul dintre membrii echipei, îmbrăcat în
uniformă de căpitan al armatei române, s-a deplasat la Olăneşti pentru a lua
legătura cu un curier legionar - soţia unui preot din Râmnicu Vâlcea. Intrând
într-un restaurant şi aşteptând să-şi contacteze legătura, ofiţerul român a
consumat o cantitate mai mare de băutură, ajungând într-o stare avansată de
ebrietate. Ca urmare, a fost reţinut şi dus la postul de jandarmi. La acea
dată, măsurile de ordine, precum şi vigilenţa autorităţilor româneşti din zonă
fuseseră sporite, întrucât în staţiunea Olăneşti se afla pentru tratament
mareşalul Ion Antonescu.
Starea de spirit s-a precipitat, iar
organele de ordine au intrat în alertă atunci când unuia dintre ofiţerii de
jandarmi, «intrat din întâmplare» în camera în care se afla reţinut «căpitanul
turmentat», i s-a părut că-l cunoaşte, fiind convins că mai avusese de-a face
cu el în timpul rebeliunii. Suspiciunile s-au clarificat în urma studiului
atent al fizionomiei, al comportamentului şi a vocii arestatului, ofiţerul de
jandarmi dându-şi seama că avea în faţă pe nimeni altul decât pe Tudor Djonat,
comandant legionar, despre care şi-a amintit că fusese trimis pe front cu
gradul de sublocotenent, iar în registrele militare figura ca dispărut în
luptele de la Don. Cel care a reuşit identificarea a dovedit perspicacitate,
întrucât Djonat «trecuse printr-o transformare fizică», modificându-i-se,
printr-o operaţie estetică, configuraţia obrajilor şi a bărbiei «spre a-l face
de nerecunoscut». S-a procedat imediat la o cercetare informativă mai amplă. La
postul de jandarmi s-a deplasat locotenent-colonelul Almăşanu - şeful Biroului
de Control Militar -, însoţit de o echipă de ofiţeri, care a ajuns la Olăneşti,
cu două automobile, în jurul orei 2 dimineaţa.
Tudor Djonat s-a arătat cooperant în
perioada anchetei, iar informaţiile furnizate de el au dus la identificarea şi
apoi la arestarea celorlalţi 6 membri ai grupei de legionari. Au fost anunţate
imediat autorităţile de la Bucureşti. Încă de la 6 dimineaţa şi-au făcut
apariţia în Olăneşti generalul Constantin (Pichi) Vasiliu, şeful Jandarmeriei,
generalul Nicolae Diaconescu, directorul general al Poliţiei, şi Eugen
Cristescu, şeful S.S.I., însoţit de echipe de agenţi şi jandarmi. Cercetările
informative şi investigaţiile făcute în acest caz au confirmat informaţiile
aflate deja în bazele de date ale S.S.I. şi ale Siguranţei. Astfel, Tudor
Djonat era cunoscut ca unul dintre comandanţii legionari, «al şaselea membru în
faimoasa echipă a spărgătorilor de fronturi de sub conducerea legionarului
terorist Ovidiu Găină, şef al poliţiei secrete legionare, fost chestor la
Prefectura Poliţiei Capitalei în regimul legionar, ajutor al lui Ilie Stângă,
implicat în asasinatele de la Jilava, din noiembrie 1940, asasinarea evreilor,
iniţiator a numeroase jafuri şi unul dintre conducătorii rebeliunii din
ianuarie 1941», trimis pe front ca sublocotenent şi «dispărut în luptele de la
Don». Ceilalţi doi ofiţeri ai echipei erau şi ei cunoscuţi cu «zestre la
dosar»: I. Al. Miron, îmbrăcat în uniformă de locotenent, fost conducător al
legionarilor terorişti, şi Cristu Costache Gheracostea, care purta uniformă de
sublocotenent, şi el fost comandant legionar, «un fanatic» care îndeplinise
«rolul de organizator al grupelor teroriste macedonene». Cu toţii s-au dovedit
cooperanţi pe parcursul anchetei, recunoscând scopul pentru care fuseseră
paraşutaţi: acela de a-şi face legături şi de a lua apoi contact cu Moscova,
prin aparatele de radio-recepţie, urmând să indice un loc de aterizare pentru
şeful organizaţiei care-i instruise în U.R.S.S. şi care urma, la rândul lui, să
fie paraşutat lângă Olăneşti la finele lunii iulie, data «când trebuia să se
declanşeze acţiunea din interior». În momentul arestării lui I.Al. Miron şi a
unuia dintre subofiţerii legionari ai echipei s-a produs un accident
neprevăzut: «Când Miron s-a aplecat să bea apă (dintr-un izvor - n.n.), a fost
împuşcat mortal de subofiţer».
Pe baza rezultatelor cercetării, dar şi a
asasinării lui Miron de către un comandant de-al său, Eugen Cristescu şi generalul
Pichi Vasiliu au formulat ipoteza că echipa celor 7 legionari fusese lansată în
scopul asasinării mareşalului Ion Antonescu. Suprimarea lui Miron - probabil,
conducătorul grupului - s-ar fi produs tocmai pentru ca în anchetă, acesta să
nu divulge şi alte detalii privind adevăratul mobil al acţiunii. Ulterior,
directorul S.S.I. «i-a luat pe Djonat şi Gheracostea şi i-a dus la Conducătorul
Statului». Documentele S.S.I., aflate în unitatea arhivistică pe care am
consultat-o, nu ne mai dezvăluie şi ce a discutat mareşalul Ion Antonescu ori
ce era interesat să afle de la cei doi atentatori legionari pregătiţi în
U.R.S.S.. Se menţionează doar că agenţii de siguranţă, echipele de jandarmi şi
ofiţerii Biroului de Control Militar, deplasaţi la Olăneşti, «au primit ordine
să înceteze activitatea», întrucât «colaborarea a fost terminată». Probabil că
mareşalul Ion Antonescu a intenţionat să nu dea amploare acestui caz, pentru el
fiind suficiente informaţiile care demonstrau că o serie de legionari cochetau
cu Serviciile Secrete sovietice, aspect pe care-l sesizase şi în timpul
rebeliunii (şi care fusese evidenţiat şi în lucrarea Pe marginea prăpastiei.
21-23 ianuarie 1944, publicată de Preşedenţia Consiliului de Miniştri)” [5].
În ciuda faptului că arhivele române au
fost „periate” în repetate rânduri de către sovietici după 1944, după cum
mărturiseşte şi Cristian Troncotă, dar şi alţi cercetători în domeniu, norocul
ne-a surâs. După ani de cercetări în arhive suntem în stare să dezvăluim exact
cum s-a desfăşurat atentatul. Până atunci, ca o scurtă observaţie asupra celor
consemnate de Cristian Troncotă, trebuie să semnalăm două confuzii. Troncotă
crede că evenimentul s-ar fi petrecut în luna iunie 1944. În realitate, el a
avut loc în iulie 1944, după cum se va vedea mai departe. De asemenea, în
articol (şi în cele două volume) se vorbeşte de o echipă de şapte legionari
paraşutaţi (trei ofiţeri, doi subofiţeri şi doi radio-telegrafişti). Un alt
cercetător, Sorin Oane, susţinea după declaraţiile martorilor oculari, în
special vâlceni, de patru legionari. De fapt, după cum reiese din documentele
descoperite, au fost cinci: sublt. Miron Nicolae, sublt. Djonat Tudor, sublt.
Gheracostea Constantin, Serg. Maj. Vlăsceanu Pandele şi fruntaş Buţă Dumitru.
Sorin Oane a publicat în presa vâlceană mai multe articole pe acestă temă, pe
baza unor martori oculari. Dintre acestea, cel mai valoros şi complet studiu
este cel intitulat „Atentatul dejucat de la Olăneşti contra mareşalului
Antonescu. O variantă de lucru”. „Arhivele vâlcene nu au păstrat niciun
document despre acest incident”, scrie prof. dr. Sorin Oane[6]. În ciuda celor
afirmate, documente există, cu toată sortarea care a fost efectuată de către
sovietici.
În fine, ultimul istoric care s-a ocupat
de subiect este colonelul Mircea Tănase, un istoric specializat în paraşutism
şi care, în volumul „Eroi ai nimănui”, în subcapitolul „Mareşalul Antonescu
vânat de paraşutişti”, reia practic informaţiile lui Cristian Troncotă. La
Olăneşti apar Eugen Cristescu, şeful S.S.I., şi generalul Piki Vasiliu
(subsecretar de stat şi Comandant al jandarmeriei - n.n. I.M.). Ancheta
desfăşurată indică o faptă de mare vitejie la prima vedere. Mână în mână,
Siguranţa şi Jandarmeria ar fi salvat viaţa conducătorului statului, mareşalul
Antonescu. Cercetări ulterioare amănunţite vor arăta că altfel au stat
lucrurile. Câteodată anchetele nu seamănă cu faptele.
Tudose P. Iorgulescu, un băiat de 13 ani,
elev la Şcoala Primară cl. VII-a din Comuna Cheia, satul Gurguiata, va declara
anchetatorilor: „În ziua de Sâmbătă 29 Iulie a.c., a venit la casa tatălui meu
un căpitan decorat (este vorba despre Tudor Djonat - n.a), care a cerut mâncare
şi ţuică de băut. A băut o litră de ţuică şi a plătit 500 lei. S’a îmbătat şi a
cerut tatei să mă lase să-l duc peste deal la Călimăneşti, dar fără să trecem
din Băile Olăneşti. Când să intrăm în Băile Olăneşti, m’a ameninţat cu pistolul
pentru a mă speria, eu am fugit. Am spus tot acasă. Tot în ziua de Sâmbătă pe
la ora 3 după masă am plecat la oi la tata, pe coastele Gurguiatei, pe deal am
văzut doi indivizi îmbrăcaţi în haine de culoarea armatei. Când am fost văzuţi
de aceşti indivizi s’au luat după mine şi au tras focuri de revolver, eu am
fugit şi m’am ascuns, apoi am plecat la tata la oi. Tata a povestit jandarmilor
cari patrulau pe acolo cele întâmplate, am fost luat şi am dus pe jandarmi, la
locul unde au fost ei”.
O altă localnică, Smaranda D. Drăghici, de
15 ani, din comuna Olăneşti, „lengereasă la stabilimentul Băilor Olăneşti”, a
povestit anchetatorilor: „în ziua de Sâmbătă 29 Iulie a.c., pe la orele 14 după
masă, am văzut pe un ofiţer care sta de vorbă la scară la vila Liviu, cu o
doamnă cu părul cărunt. Acest ofiţer l-am auzit cerând o adresă unde ar putea
să găsească o maşină particulară să meargă la Călimăneşti unde are pe cineva
bolnav. Doamna aceia a spus că ar putea găsi la hotelul Băilor din maşinile
Domnului Mareşal, iar eu i-am spus să meargă la Primărie că poate găsi mai
repede o maşină. El a spus că vrea repede şi o maşină particulară. Apoi a plecat
spre hotelul băilor, eu l-am urmărit, el se uită iscoditor cercetând în toate
părţile, apoi s’a întors înapoi şi a mers până dincolo de cartierul vilelor.
Văzându-mă la casa D-lui Buzagiu, care l-a întrebat dacă nu este din cei cu
paraşute, după vorba ce am avut-o eu cu ea înainte, el n’a răspuns, au venit
doi copilaşi atunci ofiţerul acesta a scos 500 lei şi le-a spus că le dă bani
dacă-i aduce o maşină. Noi ne-am vorbit să anunţăm un jandarm sau din garda
D-lui Mareşal şi Elena Barbu a găsit doi subofiţeri de la Dl. Mareşal şi l-a
arătat, apoi a fost ridicat de jandarmi şi poliţia din parc”.
Elena Barbu de 42 de ani, din comuna
Olăneşti, „băişiţă la stabilimentul Băilor Olăneşti”, confirma cele spuse de
Smaranda D. Drăghici. „A venit un ofiţer la noi care ne-a spus să-i găsim o
maşină că ne dă bani. Dar eu cum vorbisem cu Smaranda despre paraşutişti l-am
întrebat «Eşti din cei cu paraşute» el m’a întrebat imediat dacă mai sunt
paraşutişti în Băi, eu nu am răspuns, atunci a văzut doi copii şi le-a spus că
le dă 500 lei dacă aduc o maşină pentru el. A plecat cu copii iar eu am anunţat
trei subofiţeri din garda Dlui Mareşal, care l-au înconjurat şi acest ofiţer a
stat pe o bancă la intrarea în parc. Subofiţerul a anunţat şi acest ofiţer a
fost ridicat de jandarmi dela garda Dlui Mareşal şi poliţie”[7].
La 10 ani de la eveniment, Securitatea îi
interoghează pe participanți
Într-o primă declaraţie dată Securităţii,
Iandola Serghie, comisar, şeful Biroului Poliţiei de Siguranţă din Poliţia
Oraşului Râmnicul Vâlcea, nu-şi prea aducea aminte ce se întâmplase şi care era
implicarea sa în acest caz. Era şi cazul să se ferească! „Cazul paraşutiştilor
de la Olăneşti. În această chestiune nu am avut nici un fel de legătură după
cum se constata din raportul meu către Direcţiunea Generală a Poliţiei, ci în
mod întâmplător mă găseam la Olăneşti la restaurant, când s’a produs arestarea
unui ofiţer la distanţa de 200 m. de mine, ce era paraşutat şi care mergea la
postul de jandarmi ca să se predee şi m’am dus şi eu să văd cum s’a petrecut
cazul şi am asistat la predarea lui postului de jandarmi Olăneşti împreună cu
suma de 100.000 lei, un revolver şi o busolă. Ofiţerul era român şi se numea
Djonat Theodor, nu am schimbat nici o vorbă cu el şi nici relaţiile nu mi s’a
dat cum stau lucrurile deşi am cerut Comandamentului de jandarmi a Legiunei
Vâlcea”[8].
Ulterior, arestat în urma interogatoriului
de la 2 martie 1954, comisarului Iandola Serghie avea să-i revină memoria. Nu
mai avea nimic de pierdut!
„Întrebare: În procesul verbal de
interogatoriu din 1 Martie 1954, ai arătat că în Iulie 1944, în com. Băile
Olăneşti-Vâlcea au fost lansaţi un număr de 4-5 paraşutişti de un avion
sovietic. Care a fost activitatea Dtale în cadrul acestei acţiuni?
Răspuns: În cadrul acestei acţiuni eu nu
am desfăşurat nici un fel de activitate.
Întrebare: Detaliază tot ce cunoşti în
legătură cu cele de mai sus?
Răspuns: În luna Iulie 1944, am primit
dela Legiunea de Jandarmi o notă telefonică prin care mi se cerea să iau măsuri
de identificare şi arestare a unui număr de circa 4-5 paraşutişti ce au fost
lansaţi de un avion sovietic în jurul com. Băile Olăneşti, în cazul că aceştia
îşi vor face apariţia pe raza oraşului Rm. Vâlcea. După 2 zile dela primirea
acestei note telefonice a venit la Rm. Vâlcea numitul Anton Vulcan fost comisar
ajutor şi agentul Sava Ţurcanu, ambii din Direcţia Generală a Poliţiei, cari erau
detaşaţi la Preşedenţia Consiliului de Miniştri şi cari la aceea dată făceau
parte corpul de pază al poliţiştilor de pe lângă Mareşal Antonescu - care se
găsea la Olăneşti.
Aceştia mi-au cerut să le pun la
dispoziţie fişierul siguranţei fără a-mi spune despre ce este vorba. După ce au
căutat în fişier au plecat la Olăneşti, şi mi-au spus că vor mai veni a doua zi
cu maşina să mă ia la Olăneşti pentru a sta de vorbă cu Eugen Cristescu - Şeful
S.S.I. A doua zi a venit o maşină şi am plecat la Olăneşti. Am aşteptat la
hotel până la ora 12,30 pe Eugen Cristescu - însă acesta nu a venit. - În timp
ce aşteptam pe Eugen Cristescu - am discutat cu Ştefan Teodorescu fost Şef de
Poliţie, care era Şeful echipei de pază şi cu Anton Milcan. - Dela ei am aflat
că la punctul Comanca s’au lansat 5 paraşutişti - îmbrăcaţi în uniforme de
ofiţeri români - cari erau legionari. Că după ce au fost lansaţi s’au luat la
ceartă cu care ocazie unul dintre ei a împuşcat pe unul din acel grup după care
cel care săvârşise crima a plecat şi s’a predat Postului de Jandarmi. Mi-au mai
spus că unul din cei lansaţi se bănueşte că ar putea fi găzduit de o studentă
din Rm. Vâlcea, în care sens urmam să mi se ceară relaţii de Cristescu Eugen.
La orele 12,30 împreună cu cei doi am
plecat să luăm masa la restaurant, unde am găsit la o masă mai mulţi ofiţeri
împreună cu Eugen Cristescu şi Generalul Pichi Vasiliu - Ministru de Interne.
În timp ce luam masa cu cei doi arătaţi mai sus a trecut prin faţa
restaurantului un cetăţean îmbrăcat în uniformă de cpt. de artilerie (uniforma
armatei române) cu bonetă în mână şi cu nasturii desfăcuţi la haină. Anton
Milcan văzându-l s’a adresat şefului de Poliţie Teodorescu spunându-i că
ofiţerul îmbrăcat în uniformă de căpitan este legionarul Djonat Teodor pe care
el l-a filat timp de 6 luni în Bucureşti când făcea serviciu la Dir. Generală.
Atunci Teodorescu Ştefan l-a întrebat de circa 2-3 ori pe Anton Milcan dacă nu
greşeşte, iar acesta susţinând cele arătate mai sus am plecat amândoi în urma
ofiţerului căpitan pe care l-am oprit, iar căpitanul nevoind să se supună s’a
petrecut o busculadă între ei.
Ofiţerii cari erau la masă cu Eugen
Cristescu, văzând busculada dintre 2 civili şi un militar au fugit întracolo cu
care ocazie am plecat şi eu în acel loc. Ajungând acolo am auzit discuţia
violentă dintre căpitanul arestat şi Colonelul de Jandarmi Ionescu al cărui
nume l-am aflat ulterior. Căpitanul adresându-se colonelului i-a spus: «că nu
stă de vorbă cu nimeni decât cu Generalul Şteflea sau Mareşalul Antonescu pentru
că a venit într’o misiune». Cu aceea ocazie am văzut la cei 2 poliţişti un
pistol Bereta, mai multe bancnote a 500 lei şi o busolă. Colonelul Ionescu a
ordonat să fie dus la Postul de jandarmi, iar căpitanul a spus că refuză să
meargă la postul de jandarmi şi că merge cu cei 2 poliţişti pe care îi
cunoaşte. Eu împreună cu cei 2 poliţişti şi cu căpitanul am plecat la Postul de
Jandarmi Olăneşti unde Teodorescu Ştefan a încheiat un proces verbal de
predarea sus numitului Postului de jandarmi împreună cu corpurile delicte şi
obiectele găsite asupra căpitanului (suma de 105.000 lei). Proces-verbal pe
care l-am semnat atât eu cât şi Milcan Anton ca martori. Predarea s’a făcut
Plut. Popa. După aceasta a venit la Postul de Jandarmi colonelul Ionescu care ne-a
cerut să părăsim postul şi astfel noi am plecat.
După 30 minute am plecat la Râmnicu Vâlcea
şi am raportat inspectoratului cele de mai sus menţionând că jandarmii au
refuzat să-mi dea relaţii amănunţite în acest sens. Mai târziu am aflat că ei
au venit ca să atenteze la viaţa Mareşalului Antonescu. După ce am citit cuvânt
cu cuvânt prezentul proces-verbal de interogatoriu şi am constatat că
corespunde întocmai cu cele declarate de mine susţin şi-l semnez”[9].
Mărturia comisarului, confirmată de
declarația lui Tudor Djonat. Comisarul de siguranţă nu minţea. Chiar Tudor
Djonat recunoştea în prima declaraţie scrisă cum a fost arestat: „Ajuns în sat am găsit nişte ţărani cosind
fân pe care i-am rugat să-mi dea explicaţii cum să ajung la Călimăneşti sau
Râmnicu Vâlcea; ei mi-au spus că imediat merg şi ei. Mergând am ajuns la un
şopron unde am cerut unui om un pic de apă şi acesta mi-a spus că nu-i bine să
beau apă şi mi-a dat ţuică. De acolo am luat un băiat să mă conducă; ei mi-au
spus că e mai bine să merg la Olăneşti şi de acolo să iau cursa spre Râmnicu
Vâlcea. Am mers circa vre’o două ore şi am ajuns la Olăneşti. Aci ajuns am
văzut că era armată multă adică jandarmi şi se află Dl. General Vasiliu. Eu
atunci m’am întors înapoi spre centrul băilor Olăneşti şi aci am văzut de
departe nişte civili care veneau spre mine; imediat i-am recunoscut că erau
poliţişti din Prefectura Poliţiei Capitalei şi atunci am fost bucuros că voi
putea să-i rog să mă ducă la cei în drept; ei s’au apropiat de mine şi au
strigat Dl. Djonat, da el în persoană şi atunci au tăbărît asupra mea vre’o
patru subofiţeri de jandarmi, cărora le-am spus d-lor fiţi vă rog puţin mai
tacticoşi şi nu faceţi din aceasta un spectacol şi nici un act de bravură
pentru Dvs. Au asistat la aceasta şi mai mulţi ofiţeri de jandarmi şi au văzut
cât de paşnic şi liniştit eram. Ceiace mă determină să mă duc la Călimăneşti
sau Rm. Vâlcea era faptul că voiam să mă predau unor autorităţi care să
înţeleagă adevărata situaţie şi să nu caute să-şi bată joc de mine şi pe
spatele meu să-şi facă un titlu de glorie înscenând o întreagă poveste, căci
ştiu felul cum procedează şefii de post şi modul barbar cum se comportă”.
Tot acest demers ştiinţific de cercetare a
tentativei de atentat asupra mareșalului Ion Antonescu ridică o întrebare
fundamentală pentru istoriografia românească. Întrebare la care de acum încolo
va trebui să se răspundă. Dacă Mareşalul negocia cu Aliaţii, deci inclusiv cu
sovieticii, de ce s-a încercat lichidarea fizică a lui? Să fi fost toate discuţiile
doar o şaradă? A câta oară am fost traşi pe sfoară? Prin descoperirea acestor
documente, atentatul de la Olăneşti devine o bornă de neocolit în istoria
neamului românesc.
Mărturiile arhivistice confirmă teoria
profesorului Sorin Oane (preluare din articolele fostului şef al singuranţei
vâlcene, Serghie Iandola - n.n. I.M.), care susţine în „Atentatul dejucat de la
Olăneşti contra mareşalului Antonescu. O variantă de lucru”: „Unul dintre
legionarii paraşutaţi, Tudor Djonat, s-a deplasat şi el la Băile Olăneşti
pentru a lua legătura cu un curier legionar, soţia unui preot din Râmnicu
Vâlcea. Până a-şi întâlni legătura, Djonat a intrat într-un restaurant din
staţiune, unde a consumat o cantitate mai mare de băutură. În stare de
ebrietate, Djonat a plecat apoi spre locul întâlnirii. Din nefericire pentru el
a fost însă recunoscut de comisarul Milcom, aflat pe terasa unui restaurat din
centrul staţiunii. Milcom stătea la masă cu Serghie Iandola, şeful Siguranţei
vâlcene, şi cu Ştefan Theodorescu, poliţistul care urma să răspundă de
securitatea mareşalului Antonescu la Băile Olăneşti. La celelalte mese se aflau
Piki Vasiliu, Eugen Cristescu, cât şi avocatul Radu Liveazeanu. Milcom vorbea
tocmai despre... Tudor Djonat, având informaţii despre el de la Gheracostea,
legionarul care se predase. Iandola îi povestea că îl cunoştea pe fratele
acestuia, pe Ion Djonat, refugiat basarabean din Soroca, stabilit la Râmnicu
Vâlcea şi a cărui soţie era evreică. N-au trecut 30 de minute de când se
aşezaseră la masă, când Milcom a observat că din direcţia vilei mareşalului,
vila Scarlat, cobora un ofiţer în uniformă de căpitan, mergând puţin legănat.
Avea vestonul descheiat la gât, iar chipiul era ţinut în mână. Comisarul s-a
sculat în picioare ca fulgerat, l-a fixat cu privirea şi a spus perplex: «D-le
şef, acesta este Djonat!». El s-a repezit la Djonat, l-a apucat pe la spate de
ambele mâini, iar în acelaşi timp şeful de poliţie Ştefan Thedorescu i-a ieşit
în faţă, Djonat fiind astfel complet imobilizat.
Djonat a fost recunoscut de comisarul
Milcom cu destulă greutate, totuşi, datorită unei operaţii estetice, care i-a
modificat fizionomia obrajilor şi a bărbiei. Milcom îl ştia însă foarte bine
din perioada rebeliunii legionare din 1941, Djonat fiind şi unul dintre
participanţii la asasinatele de la Jilava, din seara zilei de 27 noiembrie.
Comisarul îl filase şi după aceea. Dar, după reprimarea rebeliunii legionare,
Djonat fusese trimis pe frontul rusesc. De fapt, Antonescu îi trimisese în
prima linie a frontului pe toţi legionari prinşi după rebeliune. Piki Vasiliu
i-a pus o întrebare, dar Djonat a răspus obraznic: «Domnule general, cu
dumneavoastră nu stau de vorbă! Vin într-o misune specială şi nu iau contact
decât cu dl. general Şteflea!». Acesta
era şeful Marelui Stat Major al Armatei.
La acest răspuns a intervenit colonelul de jandarmi Ionescu, care l-a
înjurat pe Djonat. Acesta a replicat tăios: «D-le colonel, nu mă înjura, sunt
ofiţer român ca şi dumneata!»”.
Atentatul din iulie 1944 impotriva
Mareşalului, coroborat cu rebeliunea legionară, ambele dirijate de Moscova, dar
şi cu actul de trădare naţională de la 23 august 1944 capătă sens, volumul
domnului dr. Florian Bichir fiind, în egală măsură oportun şi important prin
documentele - elementele de noutate - prezentate în volum.
Notă: Textul face parte din comunicarea
prezentată în cadrul Sesiunii de Comunicări şi Dezbateri Ştiinţifice ŞTIINŢA,
ISTORIA, ARMATA şi SERVICIILE SPECIALE ÎN APĂRAREA ROMÂNIEI, 12-14 iunie 2015
şi citează fragmente din volumul Dr. Florian Bichir, „Atentat la Mareşal.
Olăneşti, 28 iulie 1944. Ion Antonescu - ţinta paraşutiştilor sovietici”,
Bucureşti, Editura RAO, 2015.
---------------------------------------------------
[1]
http://www.ligamilitarilor.ro/istorie-militara/atentatul-dejucat-de-la-olanesti-contra-maresalului-antonescu/
[2] Dr. Florian Bichir, Membru al
Colegiului C.N.S.A.S.,
http://www.evz.ro/cum-au-vrut-sovieticii-sa-l-asasineze-pe-maresalul-antonescu.html
[3] Florian Bichir, Atentat la Mareşal.
Olăneşti, 28 iulie 1944. Ion Antonescu - ţinta paraşutiştilor sovietici, bucureşti,
Ed. RAO, 2015, 256p
[4]
Cristian Troncotă, „Atentate dejucate”, în „Dosarele istoriei”, nr. 5/2000, pp.
51-53.
[5] Cristian Troncotă, Glorie şi tragedii
– momente din istoria serviciilor de informaţii şi contrainformaţii române pe
Frontul de Est (1941-1944), Editura Nemira, 2003, pp. 122-125.
[6] Sorin Oane, „Atentatul dejucat de la
Olăneşti contra mareşalului Antonescu. O variantă de lucru”, Revista Buridava,
Muzeul Judeţean „Aurelian Sacerdoţeanu”, Vâlcea, nr. 7, 2009, pp. 226-232.
[7] A.C.N.S.A.S. Fond Informativ I 375802
[8] A.C.N.S.A.S., Fond Informativ D I
310033, Vol. 1.
[9] A.C.N.S.A.S., Ibidem
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu