LUDOVICA
~*~
O
pâine a iubirii, doar cu Dumnezeu.
Și,
cântă altfel Vica-n hotar, că are ea habar
și
mă încântă artist, cu artă, cu propria-i cominție, omologată, stând,
în
antre să cânte și să mă încânte, cu zărzărică zărzărea ca Zavaidoc,
cu
Ionel Fain-Făinel pe la Poartă,
pe
la Vica mea
ca
o nevastă, cu tri prunci fugită-n lume,
cu
3 prunci
fugită
din Urișor, de la bărbat ca să caute prin lume un popă,
pentru
botezat.
Vica-i
o mare binecuvàntare, cu neîntristare,
că
ea, cu lucru ei bun,
nu
dă peste cap planurile,
din
toate zilele, care bune le adună,
fară
a-și aduna rebel ridurile...,
că
respectă ce ți-am spus
și
ți-a spus și Iisus, dând bătaie,
că,
cântă dansează, pe ploaie.
Nu-i
ușor să fii plăcut ochilor
ca
Vica aieasta sfioasă ca o frumoasă
căprioară sprintenă pe spânceană.
Care-va
zice la pro-te-ve, că lui Vica eu i'aș fi dat
și
luna de pe cer,
dar
culmea adaugă,
însă
acolo nu prea sunt magazine,
nu
sunt nici case de vacanțe ca-n Maramureș
(nimic
nu e ca-n România
la
asemenea grad,
cu
atmosfera încărcată de festivitate,
cu
respiro de relaxare,
punând
viața, în pericol,
în
ordine, cu oarecare lucruri,
că
la noi e o continuitate,
că
se mărșăluiește și, prin Israelul tulburat
de
aceiași nemulțumire și indisciplină, turbulență
care
nici aici nu e ceva normal, nu-i moral
la
poporul lui Dumnezeu
care
războindu-se, n-au nimic sfânt, în ei,
că-s
egoiști
și
acest popor slăvit și impresionant,
că
nu cedează, că și, ei, evreii, și-au câștigat, Cananul,
țara
făgăduinței, prin cruzime, prin om-ucidere prin egoism și lăcomie,
dând
buzna, în casa celuilat, nefericindu-l
(asta
ce fericire mai e
că
nici un război, nu e sfânt, nu-i natural/nu-i moral).
O
pâine a iubirii,
doar
cu Dumnezeu. Stau adeseori și privesc
florile
cum înfloresc și gândesc,
Vica
cât de mult te iubesc, în România unde trăiesc
ca
pe amândouă
să
dovedesc,
cât
de mult, Vicuța, vă iubesc !
Oare
i-am zis?
-"Dacă
pleci i-mă Vica și pe mine,
i-mă
Vica și pe mine,
ia-mă
Vica cu tine
și,
în continuare ai grijă de mine!
"precis,
nu m-am bocit ei,
lui
pis, pis, te-am visat astă noapte-n vis,
că
eram și eu alături de tine, în paradis.
"
Dibăcia și istețimea lui Daria era cea a lui mamă-sa
Vica,
o tradițională folclorică.
Vă
dați toată silința pentru bine,
Provita!
Iohannis,
zice să nu zicem vorbulițe de rău
despre
austriecii și despre nemții lui jigăriți și răi,
din
lumea rea ce ne închid calea,
cărarea,
vorba lui George Coșbuc,
cu
viața o luptă,
deci
te luptă, cu dragoste și dor,
din
Horădău-din Numai una,
o
Vica mlădie ca un spic de grâu,
bobițată,
cu
bobul mășcat,
purtând
chipul mlădios și luminos
și,
mlădioasă
a lui Iisus Hristos.
În
realitatea mea e iubirea mea,
Vica
a mea,
pe
care o iubesc ca extraordinarul legendar și extraordinar.
Am
avut mare noroc, cu Vica,
c-am
trăit, în mileniul trei,
cu
Mere pădurețe,
că
viața nu ni pacoste, năpastă.
În
toți oameni trăiesc fiare,
de
la Crâșmă
acasă
venind pe tri cărări parcă pe picoarele altcuiva,
cum
nu-i plăcea lui Vica să mă vadă pe mine călcând
ca
pe catarige,
prin
tină, prin noroi.
Cu
va fi mare succes!
Și,
cu
Vica, un mare succes
în
casa noastră.
Noi,
în lumină străluceam.
În
casa noastră,
a
mea și a lui Vica nu s-a zis,
c-am
vrea să moară Ceaușescu,
că
nouă Nicolae
Ceaușescu
ne era de anume
conducatorul
iubit.
Tu,
ce cauți pe la noi?
Cai
verzi pe pereți,
prostii?
Eu
parcă m-am mai prostit?
Mie
și, lui Vica,
Doamne,
bine-mi
mai sta la muncă pe câmp non-stop!
Ce-am trăit,
alții
s-ar putea, ca alții vreodată, n-au să trăiască,
trăind
doar eu și Vica
am trăit melodios și armonios,
în
colona fără sfàrșit a vieții
cu
elexir al tinereții
care-i
înghițit și îmulțit
de
efemerul iubirii,
de
nefinitul a lui, a fi,
în
drept de Dumnezeu și drept al învierii,
provita
pentru a fi.
Dacă
mama se simte bine și famlia e bine.
*
LUDOVICA,
~*~
PAVEL
RATUNDEANU-FERGHETE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu