PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE - LUDOVICA

 

LUDOVICA

 

 

~*~

 

O pâine a iubirii, doar cu Dumnezeu.

Și, cântă altfel Vica-n hotar, că are ea habar

și mă încântă artist, cu artă, cu propria-i cominție, omologată, stând,

în antre să cânte și să mă încânte, cu zărzărică zărzărea ca Zavaidoc,

cu Ionel Fain-Făinel pe la Poartă,

pe la Vica mea

ca o nevastă, cu tri prunci fugită-n lume,

cu 3 prunci

fugită din Urișor, de la bărbat ca să caute prin lume un popă,

pentru botezat.

Vica-i o mare binecuvàntare, cu neîntristare,

că ea, cu lucru ei bun,

nu dă peste cap planurile,

din toate zilele, care bune le adună,

fară a-și aduna rebel ridurile...,

că respectă ce ți-am spus

și ți-a spus și Iisus, dând bătaie,

că, cântă dansează, pe ploaie.

Nu-i ușor să fii plăcut ochilor 

ca Vica aieasta sfioasă ca o frumoasă

 căprioară sprintenă pe spânceană.

Care-va zice la pro-te-ve, că lui Vica eu i'aș fi dat

și luna de pe cer,

dar culmea adaugă,

însă acolo nu prea sunt magazine,

nu sunt nici case de vacanțe ca-n Maramureș

(nimic nu e ca-n România

la asemenea grad,

cu atmosfera încărcată de festivitate,

cu respiro de relaxare,

punând viața, în pericol,

în ordine, cu oarecare lucruri,

că la noi e o continuitate,

că se mărșăluiește și, prin Israelul tulburat

de aceiași nemulțumire și indisciplină, turbulență

care nici aici nu e ceva normal, nu-i moral

la poporul lui Dumnezeu

care războindu-se, n-au nimic sfânt, în ei,

că-s egoiști

și acest popor slăvit și impresionant,

că nu cedează, că și, ei, evreii, și-au câștigat, Cananul,

țara făgăduinței, prin cruzime, prin om-ucidere prin egoism și lăcomie,

dând buzna, în casa celuilat, nefericindu-l

(asta ce fericire mai e

că nici un război, nu e sfânt, nu-i natural/nu-i moral).

O pâine a iubirii,

doar cu Dumnezeu. Stau adeseori și privesc

florile cum înfloresc și gândesc,

Vica cât de mult te iubesc, în România unde trăiesc

ca pe amândouă

să dovedesc,

cât de mult, Vicuța, vă iubesc !

Oare i-am zis?

-"Dacă pleci i-mă Vica și pe mine,

i-mă Vica și pe mine,

ia-mă Vica cu tine

și, în continuare ai grijă de mine!

"precis, nu m-am bocit ei,

lui pis, pis, te-am visat astă noapte-n vis,

că eram și eu alături de tine, în paradis.

" Dibăcia și istețimea lui Daria era cea a lui mamă-sa

Vica, o tradițională folclorică.

Vă dați toată silința pentru bine,

Provita!

Iohannis, zice să nu zicem vorbulițe de rău

despre austriecii și despre nemții lui jigăriți și răi,

din lumea rea ce ne închid calea,

cărarea, vorba lui George Coșbuc,

cu viața o luptă,

deci te luptă, cu dragoste și dor,

din Horădău-din Numai una,

o Vica mlădie ca un spic de grâu,

bobițată,

cu bobul mășcat,

purtând chipul mlădios și luminos

și, mlădioasă

 a lui Iisus Hristos.

În realitatea mea e iubirea mea,

Vica a mea,

pe care o iubesc ca extraordinarul legendar și extraordinar.

Am avut mare noroc, cu Vica,

c-am trăit, în mileniul trei,

cu Mere pădurețe,

că viața nu ni pacoste, năpastă.

În toți oameni trăiesc fiare,

de la Crâșmă

acasă venind pe tri cărări parcă pe picoarele altcuiva,

cum nu-i plăcea lui Vica să mă vadă pe mine călcând

ca pe catarige,

prin tină, prin noroi.

Cu va fi mare succes!

Și,

cu Vica, un mare succes

în casa noastră.

Noi, în lumină străluceam.

În casa noastră,

a mea și a lui Vica nu s-a zis,

c-am vrea să moară Ceaușescu,

că nouă Nicolae

Ceaușescu ne era de anume

conducatorul iubit.

Tu, ce cauți pe la noi?

Cai verzi pe pereți,

prostii?

Eu parcă m-am mai prostit?

Mie și, lui Vica,

Doamne,

bine-mi mai sta la muncă pe câmp non-stop!

 Ce-am trăit,

alții s-ar putea, ca alții vreodată, n-au să trăiască,

trăind doar eu și Vica

 am trăit melodios și armonios,

în colona fără sfàrșit a vieții

cu elexir al tinereții

care-i înghițit și îmulțit

de efemerul iubirii,

de nefinitul a lui, a fi,

în drept de Dumnezeu și drept al învierii,

provita pentru a fi.

Dacă mama se simte bine și famlia e bine.

*

LUDOVICA,

 

~*~

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE