Deschidere
spre nemărginit
~*~
Dimineața
devreme
marea
de la voi este
ca
lacul de la marginea
satului
meu
însă
cu mult mai mare
desigur
apa
este foarte rece
stăm
ne
uităm la mulțimea de
ridicături
de pământ
care
ba sunt niște colibe
ba
niște figuri uriașe
văzute
din profil
ba
niște bărci
fără
vâsle
plutind
ele așa
în
neișcarea lor maiestuoasă
și
lăsându-ne pe noi
să
ne închipuim
că
am putea să le ajungem
să
ne urcăm în ele
și
să ne îndepărtăm
până
în locurile
cele
mai sălbatice
dar
n-apucăm
pentru
că în mai puțin de-o oră
marea
și-a adus aminte
să
facă valuri
și
acum noi nu mai vrem
să
plecăm nicăieri
aici
sunt atât de multe culori
mai
pale
mai
întunecate
mai
străluminate
mișcându-se
mereu între ele
în
multe feluri
precum
graurii noștri
la
ceas de seară
după
ce s-au săturat
clipocitul
mării
te
poate atrage în larg
limpezimea
ei îmbrobonată
și
mereu schimbată
te
duce cu gândul
la
cristale
și
începi să crezi
că
ai ajuns
din
urmă ceva măreț -
deodată
simți că nu mai ești
un
om pe o plajă frumoasă
în
plin soare
ci
un suflet pregătit
să
zboare
oriîncotro
~*~
19.07.2023
Lidia
Lazu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu