Cyborg
- ficțiune sau realitate?
Prof.
univ. dr. Vasile Astărăstoae
12
Iulie 2023
Previziunile transumaniste vorbesc despre
o umanitate viitoare profund transformată, formată din indivizi, care au
depășit limitele evoluției naturale (prin utilizarea unor tehnologii
sofisticate) și care s-au transformat în ființe cu abilități atât de mult
extinse față de starea actuală încât pot fi numiți „ființe postumane”.
Cyborg-ul constituie una dintre posibilele materializări ale acestei idei.
Cyborg-ul este o ființă cu părți ale
corpului atât din materii organice, cât și biomecatronice. Termenul este o
combinație între prescurtările pentru cibernetică și organic (cyb + org).
Contrar părerii înrădăcinate, într-o mare parte a publicului larg, termenul nu
a fost lansat de autorii de S.F ci provine din lumea științifică.
Cuvântul cyborg a fost inventat de doi
cercetători, Manfred Clynes și Nathan S. Kline, într-un articol intitulat
Cyborgs and Space, publicat în septembrie 1960, în revista Astronautics[1]. Ei
au oferit această idee în contextul marelui proiect științific al anilor 60,
Man in Space. Clynes și Kline își încep articolul cu afirmația: „Călătoria în
spațiu provoacă omenirea nu numai din punct de vedere tehnologic, ci și din
punct de vedere spiritual, prin faptul că îl invită pe om să ia parte activ la
propria sa evoluție biologică”. Clynes și Kline au criticat ideea de a crea
medii pregătite pentru oameni în spațiu, argumentând că oamenii ar trebui să se
adapteze la condițiile extraterestre, oricare ar fi acestea. Ei propun un om
„îmbunătățit”, care ar putea supraviețui în medii extraterestre pe care l-au
numit Cyborg: „Pentru complexul organizațional extins în mod exogen care
funcționează ca un sistem homeostatic integrat în mod inconștient, propunem
termenul Cyborg”. Apoi, explică: „Scopul Cyborgului, precum și propriile sale
sisteme homeostatice, este de a oferi un sistem organizațional în care astfel
de probleme asemănătoare unui robot sunt rezolvate automat și inconștient,
lăsând omului liber să exploreze, să creeze, să gândească și să simte”.
Merriam-Webster Dictionary definește un
cyborg ca fiind un om bionic, „bionic” însemnând capacități biologice sau
performanțe îmbunătățite de dispozitive electronice sau electromecanice[2] iar
Kevin Warwick în Encyclopedia of Applied Ethics afirma că termenul „cyborg” a
apărut ca o formă scurtă pentru „organism cibernetic”, care este o entitate
formată atât din elemente biologice, cât și tehnice[3]. Cyborg este deci o
creatură, care dezvaluie caracterul dizolvant al modernității, care cedează
spațiu post-modernității[4]. Cyborgul este o ființă autonomă, amestecată, umană
și mecanică, simbol al lipsei de diferențiere între om și mașină.
Cuvântul „cyborg” a intrat în limbajul
comun datorită literaturii science fiction. Adesea ni se prezintă un viitor în
care oamenii trăiesc în corpuri umplute cu implanturi mecatronice, scăpând de
„tirania unui corp organic, care a devenit brusc învechit după câteva milenii
de servicii bune și loiale”[5]. În alte extrapolări îndrăznețe, omenirea este
decimată de o hoardă de roboți însetați de sânge, care se revoltă împotriva
creatorului lor. În acest caz, sensul inițial de cyborg s- a extins mult,
acoperind și notiunea de „robot umanoid”. Unii oameni de știință și tehnologi
cunoscuți și-au exprimat îngrijorarea că roboții ar putea prelua stăpânirea
lumii. Stephen Fox considera că un astfel de scenariu nu este posibil deoarece
„astfel de preocupări nu țin cont de potențialul ființelor umane de a-și
îmbunătăți capacitățile naturale cu tehnologiile în interiorul corpului și
astfel devin cyborgi cu capacități superioare roboților”[6].
Un cyborg poate proveni dintr-un om sau
dintr-un robot. Tipurile de cyborgi, provenind din om, includ ființe umane
îmbunătățite cu implanturi biotronice (inclusiv inteligență artificială), iar
cei proveniți din roboți au structuri tehnice (inclusiv creiere pozitronice)
învelite în structuri biologice (organice) artificiale. În science fiction, se
întâlnesc adesea aceste două tipuri de creaturi. Jean Claude Heudin considera
printre cele mai emblematice „Robocop”, (regizat de Paul Verhoeven în 1987) -
pentru prima categorie, și „Terminator”, (creat de James Cameron în 1984) -
pentru a doua. „Terminator” reprezintă „mașina cyborg” arhetipală, un monstru
cibernetic care întruchipează toate temerile asociate cu creaturile proiectate.
„Robocop”, pe de altă parte, reprezintă arhetipul „cyborgului uman”, un
polițist ucis, care este „reparat”, un om „fixat” de tehnologie și care se
luptă să-și recapete umanitatea[7]. Dacă vorbim de ficțiune, nu putem să nu
menționăm robotul Andrew din Bicentennial Man (una dintre cele mai bune scrieri
ale lui Isaac Asimov, ecranizat în 1999 în regia lui Chris Columbus).
Este remarcabilă „umanizarea” acestuia,
care va porni într-o călătorie pentru a descoperi pentru el însuși ce înseamnă
să fii OM, pentru ca, în final, să renunțe la nemurire din iubire față de o
ființă umană. Aceeași dorință de a fi membru al umanității o întâlnim și la
Locotenent-comandorul Data, un personaj din universul Star Trek. De altfel,
există o serie întreagă de personaje cyborg în filmografie, cum ar fi borgii
din Star Trek; Alita din Alita: Battle Angel; Ava din Ex machina și The
Machine; Eva, din filmul Eva; Morgana, din filmul Morgana; Will Caster din
Transcendence; Toorop din Babylon AD; Johnny 5, din Call Me Johnny 5; Pearl
Prophet, din filmul Cyborg; Johnny Mnemonic din filmul Johnny Mnemonic; John
Preston, din filmul Equilibrium și enumerarea poate continua. Problemele și
întrebările legate de interrelația om-mașină nu țin numai de imaginația
artistică (cum ar fi creațiile Talos, omul de metal al regelui Minos,
frumoasele ajutoare din aur construite de zeul fierar Hephaistos, Golem-ul
legendelor evreieşti, păpuşa mecanică din povestirile lui Hoffmann, celebrul
monstru construit de Frankenstein – imaginat de Mary Shelley, personajele lui
Villiers de l’Isle Adam, Philip K. Dick etc.), dar apar în mod repetat și în
literatura științifică încă din 1945 (Alan Turing, John Von Neumann s.a.); cu
alte cuvinte, sunt legate structural de imaginația noastră (8).
Care e realitatea în zilele noastre?
Dintr-un anumit punct de vedere, odată cu
progresele medicinei, care încearcă să repare organismul bolnav sau rănit, se
poate spune că unii pacienți cu proteze sau implanturi cibernetice pot fi deja
considerați cyborgi. Progresele moderne ale tehnologiei medicale au facut ca
termenul „cyborg” să nu mai apară ca un concept științifico-fantastic exagerat,
ci ca un cuvânt care descrie oamenii obișnuiți[9]. Tehnologiile bionice
actuale, nu numai că au ajutat numeroase persoane cu dizabilități fizice[10],
dar au influențat procesele socio-materiale implicate în realizarea unei
înțelegeri moderne a dizabilității[11].
Exemple:
Exoscheletele (unitățile robotizate
purtabile controlate de computer) au efecte benefice asupra funcției de mers și
a independenței mersului la pacienții cu tulburări neurologice și sunt
utilizate în scopuri de reabilitare în centre medicale ([12] [13] [14] [15].
Mâinile și picioarele bionice moderne permit controlul motor al protezelor
printr-un feedback senzorial[16], [17], [18], [19], [20]. Implanturile
electronice retiniene prin stimularea electrică a retinei au permis restaurarea
vizuală parțială la unii nevăzători [21], [22], [23], [24]. Implanturile
cohleare, care transduc energia acustică într-un semnal electric ce stimuleaza
celulele ganglionare spiralate supraviețuitoare ale nervului auditiv, sunt
folosite curent pentru a trata bolnavii cu hipoacuzie neurosenzorială severă
până la profundă [25], [26], [27], [28]. Biosenzorii implantabili oferă o
evaluare precisă a sănătății în timp real a unui pacient, un exemplu fiind
monitoarele implantabile de glucoză, care pot evalua în timp real glicemia la
un diabetic[29]. În cele din urmă, dispozitivele-organe[30], cum ar fi inimile
artificiale, care sunt folosite pentru a sprijini sistemul circulator al
pacienților, asigurând suficient timp pentru a găsi o inimă adecvata
transplantului[31].
Aceste realități l-au determinat pe Hayley
Bennett să afirme în 2021: „De la implanturi, care îmbunătățesc realitatea,
până la exoscheletele controlate de creier, descoperirile în domeniul
bio-tehnologiei au alimentat o nouă fuziune a mașinilor și a materiei organice.
Oamenii se integrează cu tehnologia. Nu în viitor – acum. Odată cu apariția
protezelor personalizate, care ne fac mai puternici și mai rapizi, a implanturilor
neuronale, care ne schimbă modul în care funcționează creierul și a noilor
simțuri și abilități pe care nu ați visat niciodată să le aveți, este timpul să
începeți să vă imaginați cum ar putea arăta o versiune mai bună a dvs.”[32]. Cu
alte cuvinte, ne aflăm în plină Revoluție a cyborgilor, anunțată de Warwic în
2014, când profețea trecerea de la omul biologic la entități hibride, care nu
sunt nici complet tehnologice, nici complet organice[33].
Îngrijorări legitime apar cu privire la
extinderea acestor tehnologii dincolo de domeniu medical. A „repara”, a „trata”
este un lucru; a „îmbunătăți” ființa umană este cu totul altceva.
Există suficiente semnale că cercetările
sunt direcționate pe o cale periculoasă. Într-un editorial al revistei Cyborg
and Bionic Systems: Signposting the Future, Toshio Fukuda face referiri la
Bionic Humanoids (un proiect inițiat de cercetători japonezi, care se
străduiește să construiască modele realiste de simulare umană) și la o metodă
(prezentată în 2019) bazată pe inteligență artificială pentru producerea de
organisme reconfigurabile, metodă care a stârnit controverse cu privire la
natura ontologică a unei astfel de forme de viață noi, riscurile aplicațiilor
pe care o astfel de cercetare le deschide și de aici preocupări morale și etice
mult mai largi[34].
Neuralink, o companie co-fondată de Elon
Musk, dezvoltă un implant cerebral pentru ca oamenii sănătoși să comunice cu
oricine are un implant similar și o configurație de computer similară. Defense
Advanced Research Projects Agency al armatei americane a lansat în 2018 un
program pentru a dezvolta „un sistem de interfață neuronală sigur, portabil,
capabil să citească și să scrie în mai multe puncte ale creierului simultan”.
Scopul său este de a crește abilitățile membrilor din serviciile de securitate
națională. De exemplu, un soldat dintr-o unitate de forțe speciale ar putea
folosi BCI (Brain-Computer Interfaces) pentru a trimite și a primi gânduri cu
un coleg de soldat sau cu un comandant de unitate – o formă directă de
comunicare, care ar permite actualizări în timp real și un răspuns mai rapid la
amenințări. La fel, interfețele creier-calculator pot permite oamenilor să
îndeplinească anumite sarcini doar gândindu-se la ele[35]. Există pericolul
real ca „Brain-Computer Interfaces” să încalce drepturile individuale, cum ar
fi dreptul la autonomie, la intimitate, la sănătate.
Lumea este din ce în ce mai îngrijorată cu
privire la pericolul știință fără conștiință. Și pe bună dreptate. Aplicarea
utopiei cyborg are numeroase implicații nu numai strict biologice, dar și psihologice, filozofice și
spirituale.
În 2021, Gill Haddow, profesor de
sociologie a medicinei și a tehnologiei la University of Edinburgh, folosind o
serie de metode din științele sociale și bazându-se pe sociologia corpului,
biomedicină și tehnologie, a descoperit că indivizii au o preferință foarte
clară pentru organele umane, și nu pentru cele non-umane. Haddow sugerează că
interiorul corpului nostru poate fi mai important pentru simțul nostru de
identitate decât s-ar fi crezut anterior. Se poate spune că se crează o criză
de identitate a secolului 21 printr-o dependență tot mai mare de tehnologii
cibernetice[36]determinată de o adevărată mutație antropologică[37].
„Idealul de hibridizare a omului și a
mașinii este acum întruchipat în suprapunerea permanentă a realului și a
virtualului, precum și în confuzia dintre lumile noastre interioare și
exterioare datorită internetului și promisiunilor manipulatoare ale
biogeneticii” scria Ariel Kyrou, în 2011[38]. Sophie Mandelsohn este mai
tranșantă: „Utopia cyborg poate duce la dorința de a se bucura de puterea
proprie fără reținere, chiar și în detrimentul propriei umanități. Într-adevăr,
omul este atunci conceput ca o monadă abstractă, atotputernică în dorințele
sale, capabilă să se instituie ca persoană sau ca lucru prin folosirea
puterilor științei fără constrângere și în afara legii”[39].
Filozofii nu au rămas în afara
dezbaterilor. Într-o convorbire cu John Horgan, filosoafa Susan Schneider
cântărește avantajele și dezavantajele îmbunătățirii tehnologice radicale. „În
primul rând, pentru a înțelege dacă este înțelept să îmbunătățiți în aceste
moduri radicale, trebuie mai întâi să înțelegeți ce și cine sunteți. Filosofii
au dezbătut de multă vreme natura sinelui și a minții și este suficient să spunem
că există multe dezacorduri filozofice. De exemplu, dacă sinele sau mintea
depind în mod intim de faptul că aveți un creier care funcționează bine, dacă
înlocuiți prea mult din creier cu microcipuri, vă veți sinucide la un moment
dat! Asta nu este o îmbunătățire. Eu numesc acest fenomen „exod de creiere”. O
a doua preocupare implică natura conștiinței. Observați că de-a lungul vieții
voastre de veghe și chiar și atunci când visați, întotdeauna se simte ca ceva
să fii tu. În acest moment, ai senzații corporale, auzi zgomot de fundal, vezi
cuvintele de pe pagină. Aveți experiență conștientă. Filosofii au privit mult
timp natura conștiinței ca pe un mister. Ei subliniază că nu înțelegem pe
deplin de ce toată procesarea informațiilor din creier se simte ca ceva. De
asemenea, ei cred că încă nu înțelegem dacă conștiința este unică pentru
substratul nostru biologic sau dacă alte substraturi, cum ar fi microcipurile
de siliciu, pot fi, de asemenea, un substrat care stă la baza experiențelor
conștiente”[40].
La polul opus se plasează Donna Haraway,
militantă neo-marxistă și feministă radicală, care predă Studii Feministe la
Universitatea din California, foarte aproape de Silicon Valley. Beneficiind de
o dublă educație (în zoologie și filozofie) ea a scris în 1985 „A Cyborg
Manifesto”, publicat în Socialist Review (SUA). Donna Haraway ia act de
situația paradoxală a omului modern, care cu cât se face „stăpân și posesor” al
lumii, cu atât devine mai străin de ea. Haraway respinge limitele rigide, care
separă „omul” de „animal” și „omul” de „mașină”. Ea scrie: „Cyborgul nu visează
la comunitate după modelul familiei organice, de data aceasta fără proiectul
oedipal. Cyborgul nu ar recunoaște Grădina Edenului, nu este făcută din noroi
și nu poate visa să se întoarcă în praf”. Manifestul Cyborg este, de asemenea,
un text important în istoria feminismului radical, ce tratează identitatea
sexuală și noțiunea de identitate. Donna Haraway vede prin cyborg calea de a
elimina diferențele (inclusiv cele biologice) dintre femei și bărbați[41].
În concluzie, cyborgul a depășit sfera
ficțiunii și constituie o realitate a lumii medicale. Problema majoră pentru
omenire este extinderea tehnologiilor cyborg în alte domenii, cu o lipsă de
transparență evidentă, fără dezbateri și fără un control strict constituie, în
opinia mea, o cale periculoasă.
P.S.1. Kevin Warwick, este considerat de
mulți a fi primul cyborg din lume. I s-a implantatun dispozitivcare i-a permis
să controleze o mână robotică prin semnalele creierului său de oriunde din
lume.
P.S.2. Talos, omul de metal, care păzea
insula Creta, apare pentru prima dată în scrierile lui Hesiod, din jurul anului
700 î.Hr. A fost construit din bronz de Hephaistos, cu singură venă, care
pornea de la gât și cobora până la glezne. Potrivit autorului grec antic
Apollonius Rhodius, Talos a fost un cadou de la Zeus pentru prințesă feniciană
Europa – pentru a o proteja. Aceasta l-a dăruit ulterior fiului ei, regelui
Minos.
-------------------------------------------------
1.
Clynes M., Kline,S.N., Cyborgs and Space, Astronautics,13, September ,1960 ,
26–27, 74–75. https://web.mit.edu/digitalapollo/Documents/Chapter1/cyborgs.pdf
Merriam-Webster
Dictionary:Cyborg
https://www.merriam-webster.com/dictionary/cyborg
, Accesat pe 2o iunie 2023
3.Warwick,
K,. Cyborgs, Encyclopedia of Applied Ethics, Second Edition, Ruth Chadwick
Editor, San Diego, Academic Press; 2012
The
International Encyclopedia of the Social & Behavioral Sciences, Neil J.
Smelser,Paul B. Baltes ed. Elsevier, 2001
Heudin,
Jean-Claude. ,Demain, tous cyborgs?, L’Autre, le semblable, le différent,René
Frydman éd,.Presses Universitaires de France, 2014, pp. 115-125.
Fox,
Stephen, Cyborgs, Robots and Society: Implications for the Future of Society
from Human Enhancement with In-The-Body Technologies, Technologies, 2018, 6
(2), 50; https://doi.org/10.3390/technologies6020050
Heudin,
Jean Claude, Tous les cyborgs demain?, Territoire en mouvement -revue de
géographie et d’aménagement [En ligne], 12 | 2012,pp.46-55, consultat pe 12
iunie 2023. URL : http://journals.openedition.org/tem/1469 ; DOI :
https://doi.org/10.4000/tem.1469
Damour,
F. Le cyborg est-il notre avenir?.Études, 2009,411, 475-484.
https://doi.org/10.3917/etu.115.0475
Quigley
M, Ayihongbe S. Everyday Cyborgs: On Integrated Persons and Integrated Goods.
Med Law Rev. 2018 May 1;26(2):276-308. doi: 10.1093/medlaw/fwy003. PMID:
29481676; PMCID: PMC5963303
Meyer
B, Asbrock F. Disabled or Cyborg? How Bionics Affect Stereotypes Toward People
With Physical Disabilities. Front Psychol. 2018 Nov 20;9:2251. doi:
10.3389/fpsyg.2018.02251. PMID: 30515121; PMCID: PMC6256064.
Heidi
Pedersen, S. Söderström Creating cyborgs in a socially constructed
understanding of disability and assistive technology use, Disability &
Society ,06 febr. 2023,pp. 1-23 https://doi.org/10.1080/09687599.2023.2173051
Gorgey
AS. Robotic exoskeletons: The current pros and cons. World J Orthop. 2018 Sep
18;9(9):112-119. doi: 10.5312/wjo.v9.i9.112. PMID: 30254967; PMCID: PMC6153133.
Palermo
AE, Maher JL, Baunsgaard CB, Nash MS. Clinician-Focused Overview of Bionic
Exoskeleton Use After Spinal Cord Injury. Top Spinal Cord Inj Rehabil. 2017
Summer;23(3):234-244. doi: 10.1310/sci2303-234. PMID: 29339899; PMCID: PMC5562031.
Lora-Millan
JS, Moreno JC, Rocon E. Coordination Between Partial Robotic Exoskeletons and
Human Gait: A Comprehensive Review on Control Strategies. Front Bioeng
Biotechnol. 2022 May 25;10:842294. doi: 10.3389/fbioe.2022.842294. PMID:
35694226; PMCID: PMC9174608.
Siviy,
C., Baker, L.M., Quinlivan, B.T. et al. Opportunities and challenges in the
development of exoskeletons for locomotor assistance. Nat. Biomed. Eng 7,
456–472 (2023). https://doi.org/10.1038/s41551-022-00984-1
Bumbaširević
M, Lesic A, Palibrk T, Milovanovic D, Zoka M, Kravić-Stevović T, Raspopovic S.
The current state of bionic limbs from the surgeon’s viewpoint. EFORT Open Rev.
2020 Feb 26;5(2):65-72. doi: 10.1302/2058-5241.5.180038. PMID: 32175092; PMCID:
PMC7047902.
Aman
M, Festin C, Sporer ME, Gstoettner C, Prahm C, Bergmeister KD, Aszmann OC.
Bionic reconstruction: Restoration of extremity function with osseointegrated
and mind-controlled prostheses. Wien Klin Wochenschr. 2019
Dec;131(23-24):599-607. doi: 10.1007/s00508-019-1518-1. Epub 2019 Jun 14. PMID:
31201567; PMCID: PMC6908564.
Mastinu
E, Doguet P, Botquin Y, Hakansson B, Ortiz-Catalan M. Embedded System for
Prosthetic Control Using Implanted Neuromuscular Interfaces Accessed Via an
Osseointegrated Implant. IEEE Trans Biomed Circuits Syst. 2017
Aug;11(4):867-877. doi: 10.1109/TBCAS.2017.2694710. Epub 2017 May 23. PMID:
28541915.
Stevens
PM, Rheinstein J, Wurdeman SR. Prosthetic Foot Selection for Individuals with
Lower-Limb Amputation: A Clinical Practice Guideline. J Prosthet Orthot. 2018
Oct;30(4):175-180. doi: 10.1097/JPO.0000000000000181. Epub 2018 Sep 13. PMID:
30473606; PMCID: PMC6221375.
Frossard,L.,
Conforto,S., Aszmann, O.C., Editorial: Bionics limb prostheses: Advances in
clinical and prosthetic care,Front. Rehabil. Sci.,Volume 3 /2022
|https://doi.org/10.3389/fresc.2022.950481
Mills
JO, Jalil A, Stanga PE. Electronic retinal implants and artificial vision:
journey and present. Eye (Lond). 2017 Oct;31(10):1383-1398. doi:
10.1038/eye.2017.65. Epub 2017 May 26. PMID: 28548648; PMCID: PMC5639190.
Bloch
E, Luo Y, da Cruz L. Advances in retinal prosthesis systems. Ther Adv
Ophthalmol. 2019 Jan 17;11:2515841418817501. doi: 10.1177/2515841418817501.
PMID: 30729233; PMCID: PMC6350159
Pragya
Kosta, Kyle Loizos, Gianluca Lazzi, Stimulus waveform design for decreasing
charge and increasing stimulation selectivity in retinal prostheses,IET
Helthcare Thehnology Letters,vol.7,3/2020, pp.66-71
https://doi.org/10.1049/htl.2019.0115
Allen,
Penelope J, Retinal prostheses: Where to from here?, Clinical & Expermental
Ophthalmology, 21 May 2021 https://doi.org/10.1111/ceo.13950
Lenarz
T. Cochlear implant – state of the art. GMS Curr Top Otorhinolaryngol Head Neck
Surg. 2018 Feb 19;16:Doc04. doi: 10.3205/cto000143. PMID: 29503669; PMCID:
PMC5818683.
Deep
NL, Dowling EM, Jethanamest D, Carlson ML. Cochlear Implantation: An Overview.
J Neurol Surg B Skull Base. 2019 Apr;80(2):169-177. doi:
10.1055/s-0038-1669411. Epub 2018 Sep 6. PMID: 30931225; PMCID: PMC6438790.
Wilson
BS The cochlear implant and the possibilities for narrowing the remaining gaps
between prosthetic and normal hearing. (2018) World Journal of Otolaryngology –
Head and Neck Surgery 3 ( 4 ), 200–210. 10.1016/J.wjorl.2017.12.005
Carlyon,
R.P., Goehring, T. Cochlear Implant Research and Development in the
Twenty-first Century: A Critical Update. JARO22, 481–508 (2021).
https://doi.org/10.1007/s10162-021-00811-5
Waldman
SA and Terzic A (2011) Bionic technologies transforming the science of
healthcare delivery. Clinical and Translational Science 4 ( 2 ), 84–86.
10.1111/j.1752-8062.2011.00271.x
Aman
M, Sporer ME, Gstoettner C, Prahm C, Hofer C, Mayr W, Farina D, Aszmann OC.
Bionic hand as artificial organ: Current status and future perspectives. Artif
Organs. 2019 Feb;43(2):109-118. doi: 10.1111/aor.13422. PMID: 30653695.
Chung
JS, Emerson D, Megna D, Arabia FA. Total artificial heart: surgical technique
in the patient with normal cardiac anatomy. Ann Cardiothorac Surg. 2020
Mar;9(2):81-88. doi: 10.21037/acs.2020.02.09. PMID: 32309155; PMCID: PMC7160624.
Bennett,
Hayley, Rise of the cyborgs: Inside the technology transcending humanity’s
biological limits, BBC Science Focus Magazine, 02 July, 2021
https://www.sciencefocus.com/future-technology/cyborgs-transhumans/
Warwick,
K., The Cyborg Revolution, Nanoethics, Springer, 2014
Fukuda,
Toshio, Cyborg and Bionic Systems, Editorial inCyborg and Bionic Systems:
Signposting the Future, Vol. 1, 2020 DOI: 10.34133/2020/1310389
Jecker,
Nancy S., Ko,Andrew, Brain-computer interfaces could allow soldiers to control
weapons with their thoughts and turn off their fear – but the ethics of
neurotechnology lags behind the science, The Conversation, December 2, 2022,
https://theconversation.com/brain-computer-interfaces-could-allow-soldiers-to-control-weapons-with-their-thoughts-and-turn-off-their-fear-but-the-ethics-of-neurotechnology-lags-behind-the-science-194017
Haddow
G. Embodiment and everyday cyborgs: Technologies that alter subjectivity
[Internet]. Manchester (UK): Manchester University Press; 2021. PMID: 34236780.
Borel,
Simon, Le cyborg: vers une mutation anthropologique?, Revue du MAUSS, 2013/2 (n
42), p. 119-124. DOI: 10.3917/rdm.042.0119. URL :
https://www.cairn.info/revue-du-mauss-2013-2-page-119.htm
Kyrou,
Ariel, Nous sommes tous des cyborgs, Multitudes,n.44, printemps 2011, pp.
179-187. https://www.cairn.info/revue-multitudes-2012-1-page-121.htm
Mandelsohn,
Sophie, «Cyborg: l’avenir d’une utopie», Essaim, 2001/2 (no8), p. 103-114. DOI:
10.3917/ess.008.0103. URL:
https://www.cairn.info/revue-essaim-2001-2-page-103.htm
Horgan,
John ,Who Wants to Be a Cyborg? Philosopher Susan Schneider weighs the pros and
cons of radical technological enhancement, Scientific American, July 21, 2020.
https://www.scientificamerican.com/article/who-wants-to-be-a-cyborg/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu