Pavel Ratundeanu-Ferghete - MERE PADURETE 80 (necorectat/necenzurat/needitat)

 

MERE PADURETE 80

Simplu ca bună ziua, Vica nu-și pierdea  cinstea și nici demnitates de țărancă româncă neaoșă pur sânge, că sângele nu i se făcea apă, nici apă sfințită, chiar dacă agheasma era  bună de leac, că era de bun augur, în familie și, în casă la oameni, casă și animalele, din gospodăria țăranului român credincios și cu folos rostuit, în rostul lui, prin credința care o avea cu siguranță ca rug aprins drept Dumnezeu ca idee aparte, având credo-ul lui sănătos încăpățânat, în bine ca un țăran de adevărat de la coda vacii. Am fost mulțumit, în ce o privește pe Vica (îmi plăcea izul, irizația și aromele ei). Era spirituală cu șira spinării dreaptă, era de caracter.

DE CRĂCIUN COR DE NELINIȘTI

Noi având ocaziile noastre unice, liturghii specifice de muncă și de pace,

horă de duminică în șură, cu oameni buni de gură

care dumineca, Doamne ferește, că, nu, înjură,

că-i o desăvârșire pentru fericire după nesfârșită muncă,

cu osteneală, de dincolo de școală națională educată,

în  câmp peste săptămână, cu multă îndemână, muncă zeiască, de Olimp,

cu univesul conspirând festiv, perspectiv creeativ, în cugetare adâncă și muncă,

cu unealta lovită armonios de os,

cântând cântarea cântărilor în rostul lor

a oamenilor de sub tricolor, a românilor, cu magia permanentă,

cu artă de Crăciun sub tricolor,

cu neliniști color 

și,

în lucru manual bun național istoric-monumental.

*

Noi, amândoi, n-am ucis demnitatea cititorilor ca piticienii de pretutindeni care omor la oamenii de rând demnitatea corupându-i prin incompetența și prin lăcomia, avariția tembelă și rebelă, prin a deveni peste noapte milionari de carton ca băieții deștepți care ne căpușează facturile la necesități, ne mănâncă demnitatea cu toții ca hoții niște pramatii. Noi, și iar noi, că nu ne orosim, cum nici olarul nu-și irosește lutul.

- Mulțumesc pentru bună voință, ești vestitor de veste bună, o zână bună!

- Ai, încredere, în mine. Frumos din partea ta, Ben, fiule, că nu ești, tu, doar de trei pițule/de câțiva grițari, cu toții știu ce bun ești. Nouă la ce ne trebuie fotbal? Mă zice-se, că era prea simplu, să fie așa de simplu, că trebuia să vină Ghiorighiu Dej/Ceaușescu și-n drumul colonei se culcase un taur și oricât l-o lovit notorietățile nu s-o hinit de pe locul lui și atunci un țăran ocoș o zis, mă duc eu și s-o dus și i-o șoptit:

- "Dacă nu eliberezi calea, aieștea te bagă, în colectiv". La auzul acestor vorbe taurul, se saltă sculă în picioare și pe aci ți drumul, fugi văzând cu ochii cât e hotarul.

- Esti un mare neastamparat, dar te lasi furat de val si mai chinui cateodata limba, cu neglijente in redactare sau exprimari de genul "cu a câtelea eventuale volume", care suna ca naiba - ma rog, asta esti tu, Pavel din Ardeal, cocotat in sa, pe cal, cu aer voevodal, pascand oile pe deal. Dealu-i alb, oile-s negre, cin' le vede chiar le crede, cin' le paste recunoaste ca la usi nu are broaste; intra, ies cuvintele ca in turma oile... 

- Mariane: Ești onorat, chibzuit și, tu, n-ai rămas niciodată pe geantă?

- ok !!!

- Frumoasă este viața satului românesc. Ne bucurăm de faptul că avem printre noi pe Dl. Pavel Rătundeanu Ferghete pe care Dumnezeu l-a înzestrat cu o mare putere de memorizare, cu talentul de a scrie și cu iubirea de plaiul rural românesc și paleta ar putea continua... Noi absorbim din aceste daruri și ne bucurăm, Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu

- Fiecare om ca toată lumea are valoarea lui aparte. Dar cum știi, apa nu curge la deal și, nici apa n-a inventato oamenii (culturile au timpul lor, dacă nu ești arogant și orgios). Fericirea e în mine și o datorez scrisului ca o bună speranță, conștiinței, precum voinței și buneicuvințe și nobleței, în drept de a fi.

,”..........

Mânați, fraților, mânați

Și nu vă mai tot certați

Prin reviste literare!

Când e vorba de valoare

Hai s-o spunem românește:

Lumea nu vă mai citește

C-ați făcut din poezie

O lugubră erezie

.......”

... un fragment din Plugusorul literar de anul acesta - creatia ce ıncheie (pag. 195-196) numarul 27 al revistei Arena literara, iesit recent de sub tipar.  (Marian Ilie)

- Tragi sforile spre abis înspre divin, destin senin/ străin de glie și omenie de Românie scrisă contra conometru, cu orientare, cu busoală ori după scorța cu mușchi a copacului copacului care arată ne orientează, cu adevăr și, cu   viață, compatibil, cu metehanță. Focul face gălăgie chipurile după cum se vorbește undeva, chipurile, că încă suntem vii, trăim nobil și sublim deci. Miha o amintit la Ionuț, în mașină venind din Cluj către casă, la iarba din Ciubăncuța, că i drag să vie ca să-mi facă elegată mâncare, să-mi gătească. Mușchii copacilor ne arată nordul, chiar și, în vremuri grele, cu facturi învreunate cu sume mari fără noimă, cu dragoste care pentru popor nu-i adevărată, că nu e compasiune din parte politicienilor provita pentru oamenii de rând. Vica o divă printre țăranii ei, printre teii înfloriți cu albi porumbei, rodiți ca pomi, domi. Avea sămânță de vorbă și, cu mine era nevastă fericită, avută, inteligentă, cu larghețe și noblețe, în a naturii frumusețe.

- Este adevarat COMERT realizarea si promovarea cartii lui CARTARESCU. FRUMOS CROITA SI PINGELITA de specialistii vremurilor! Felicitari!!! Inca avem dreptul de a citi din suflet,

- Tu Ben, un alduit a lui DREPT DUMNEZEU, DUPĂ CREDINȚA LUI MOROMETE, DIN SILIȘTEA GUMEȘTI (GRID MODORCEA REGIZOR ȘI SCRIITOR). Dan Salapa iată-l, caută perfecțiunea.

- Eu lucrez la corectură, iar dlui Ben i-am trimis textele. Am să comunic cu dânsul poate le-a rătăcit prin mailuri. Cu bine,

- Dupa ce finalizeaza volumul 4 ii mai trimit inca sase si apoi reluam dialogul ca altcum nu mai BIRUIM. Doamne ajuta, Ben

DIN TOTDEAUNA ETERNĂ DE PRETUTINDENI CU OAMENNI PRETENI ETERNI

Știi doar tu maistre și men Ben, că ceea ce faceți, doar tu e cum ții, în frâu,

că știi cum e limba română, doar, tu,

ai măsura narațiunii și minunii numită Ben Todică, după tine

care funcționează cum se cuvine super, cu reper sincer de  cer,

că ai caracter de limba română,

un național Eminescu monumental omenesc și românesc firesc

cu legal specific

genial universal și național pur și simplu

că cu nimic nu se compară acest fără egal monumental Eminescu

ca și voinicosul modern, cu voință și conștiință Nichita Stănescu,

un verde albastru etern, în culori tricolori

provita limba română cea română și maternă nouă,

cu îndemână,

că și inima hai să dăm mână cu mână,

e de origine latino-daco-română, cea română

dintotdeauna maternă și pururi, eternă,

frate de departe,

prieten de pretutindeni, cu oameni

prieteni eterni.

*

Îți mai amintești de primul sărut, de când ți-ai îndulcit zilele, cu drag de Ming a ta, o provita minunată și ciudat de frumoasă, cum rar de fapt pe drept, o elegantă grațioasă, etică și estetică cu extradiții. Eu las moștenire rodul gândurilor mele, scrisul meu, spre fericirea națiunii și, a înțelepciunii neamlui și, a viilor vii, cu pasiune a pasiunii, cu dragoste și dor de nbunii, poezii, cu veșnicii, în drept de fi om frumos și călare și pe jos, cu adevăr, viață și tare pe pe piață. Romanele și poeziile sunt Oglinda sufletului, pe altarul soarelui. Să fie într-un ceas bun, om  bun, cu lucru bun!

- Oglindă, oglinjoară, Cine-i mai frumoasă în țară? O imaginație fecundă, un sentiment de iubire veșnic viu, Comparând două imagini, cea de ieri și cea de azi, s-a șters puțin vopseaua, dar e totuși bine că nu mâncăm sarmale de insecte. Cu stimă,

- Melania România: gloria-victoria. Manifestul e provita sănătatea pământului cu aflarea adevărului istoric. Pe bobul de grâu e imprimat chipul lui Iisus. Ai autoritate morală și valorică arhaică, că limba vi pe măsura crerului, materiei cenușii. Despre Vica nici, în tinerețea ei, când o curta profesorul de literatură și limba română, Roman Alexandru, nimeni sub soare, nu zicea, că nu-i nimic de capul ei, că pentru ea nu erau obrăznicii.

CREDINȚA LUI MOROMETE

Vica era o dulce de Românie,

cu rufele la lăut la râu și, cu secera, în brâu dis de dimineață la seceră pe rouă

ca să se obțină pâinea nouă

ca la Marin Preda, în Săliștea-Gumești cu pâinea nou-nouță din făină nulaș-lux, croind pe Drept Dumnezeu numindu'se pe cea deabia ieșită din cuptorul-cocător,

ca după obicei să iasă țăranca, în drum pe uliță la clic (adunare de femei și copii

ca gazda gospodină, ca o harnică albină lucrătoare și regină, cu pâinea-n mână să cinstească cu îmbucătură de pâine și cu vin și miere, în care încinge dumicatul, într-un blid fără teamă de covid, după un fel de obicei tradițional, național,

în sat la Moromete, om cinstit și minunat, om și sănătos încăpățânat,

în credință ortodoxă complexă,

în care și eu mă străduiesc,

să trăiesc omenesc și românesc, în stil de Românie gen te iubesc, că înebunesc, omenie, bunețe și frumusețe, cu simțăminte, cu sensbilitate-Bacovie.

*

Eu las moștenire rodul gândurilor mele, scrisul meu, spre fericirea națiunii și, a înțelepciunii neamlui și, a viilor vii, cu pasiune a pasiunii, cu dragoste și dor de nbunii, poezii, cu veșnicii, în drept de fi om frumos și călare și pe jos, cu adevăr, viață și tare pe..., pe piață. Miha avea vorbele:

- "Era ceva de gen" Parcă ieri aș fi scris suav, puhav, purav și brav bolnav, de societatea fără standard, ci un bastard absurd, că manipulată de nepăsare societatea face rabat, rahat, că e un escrement ratat și neinteligent și obtuz, din egoism pe care, îl refuz, nu-l accept ca atare ca crudă și sadică realitate funebră, frustră, frustrantă, curat-murdară și ordinară, că nu-i bonus pleava societății, nu-i mai presus-Iisus și, cu asta am zis, ce a fost de zis, așa credeți? Cum era cu parcă și, cu poate, peste poartă, cu artă, pe lac, în barcă, printre nuferi și pe albastra apă, nea Caragiale adunând binele și schimbând ici pe colo, prin părțile esențiale, în de-ale carnavalului și, în Două loturi, cu Kir Ianlea și, cu Făclia de paști, cu care, tu, nu mai prididești să le ispitești ca băiet fiind Eminescu adormind lângă izvor ca un păstor blând, cu oile-mprejur, făcându-te de povești, că, în talanți, nu te irosești/ îngropi, că tot de povești și tot deștept, Domn demn, domn Savaot vicevrsa ești, fleț și măreț-nătăfleț, când Cireșica-ți cere două mere și două pere, că Ciuleandra te ia la bătaie cu două bețișoare, două paie, că tu cu bețișoare mânci pilaf ca dintre măsele, să-l scoți orezul, cu un stâlp de telegraf ca pe dracu din cutii, că fetița ți jucărie și bucurie la șmecherie, dar nu, cu sabie și capă, obrazu-n roșu se rușină și crapă, că unde dai și unde crapă rochia roșie cu buline negre ca ceapă digerată? că tu, nu ești ce ești, că tu nu mai porți înteres la corobețe, mere eco și, bio-mere pădurețe, cu fițe și cu nobețlețe trăgând prin curtea școlii pe eleve, pe fetițe obrăsnicuțe și furnicțe, că le tragi, de codițe... împletite cu fițe și le pornești ca, în joc cu pomnite, roată, pe sub mână, pornite, necăjite și pe plâns, rug aprins de joc turcă și râs, cu hârjoană și, în esențe tari cuprinse, în șipuri mici, în creeri, cu pitici-pici, cu lipici!? Boris Bondarev spune că războiul Vladimir Putin e inutil, criminal nefast și neartist, că a întors lumea pe dos, a stresat-o paranoic și schizofrenic, sadic-obraznic, spune că e fără nici o noimă, fără de nici o seamă de ispravă, spune și-s dă demisia ca să fie gestul lui iubit, în toată lumea.

- Ca America e o virgina in treaba asta,

- Ca tare utile au fost razboaiele americane. Orice război n-are cum să fie război sfânt, chiar, dacă a fost condus de biblicii: Moise, Silomon/David, că orice război, își are buba, buboiul care trebuie incizat neapărat chirugical și curățit, igenizat, de puroi, de răul om-uciderii. Nici războiele israliene, n-au justificare, că toate distrug și omoară oameni și animale, chiar și cele din Gaza și dreptate n-au nici palestienii, dar nici evreii, n-au justificare indiferent care ce zice, în tot fiind înteresul, chiar și-cazul americanilor care si-au plasat la noi trupe, pe cheltiala cui, că nu-i distractiv motivul care poartă fesul, lăcomiei și egoismul care n-are altruism, ori nu înțeleg eu cine spesează, cheltiește, cine suportă, că există necesități pentru întreținerea acestui fel de mercenari și nedisciplinați amestecând, în confruntare amestec, în treburile statului gazdă, prost fiind cel care dă și nu cel care primește, globalizarea poftind, că are pretenții, că om fi noi săraci, dar, nu și proști. Tu, daca faci un lucru, îl faci bine, lucru bun. Dacă cauți, ce cauți afli util și durabi (îmi amintesc, după ce m-am luat, cu Vica, nu rămânea gravidă, însarcinată, că după atâtea ani,10 ani după ultimul ei copil, Daria nu se lăsată venită și cea care avuse 3 prunci, nu mai concepea, pe al 4 muschetar-cireșar, și unde n-am început drumul de calvar pe la genicologi pe la Dej și Cluj, punându-mi speranța și cedința, în Dumnezeu, că Vica, nu putea să n-aibe ovule care fecundate de spermatoizi au format oul-zigotul, că lui Vica mea dându-i-sa orândala 9 luni să, putința să nască fiica mea, mai altfel ca Maica Precesta, Maica Domnului, PrecurataMaria, fecioara care trebuia, că va naște și se născuse un prunc care se va numi Iisus, după ce îngerul Gavril, îi dase vestea cea bună, povestea și Duhul sfânt i se întrupă cu trup, în trup ca o binecuvântare, ca un soare, pentru orice mamă născătoare cilediul fiindu-i ca un soare, că așa zise haranghelul Gavril, după ce casa de lumină umplu, pur și simplu: vei naște un prunc-fiu, în iesle dobitocească... între dobitoce și idealul se împlini, că însuși Vica pe Daria, pentru Pavel, cu totul, în mod special, pe Daria-Loredana, născu ca o binevuvântare de serafimi și herovimi. Un film de mare vogă stil western americal bine articulat și fascinant, în gen și speță, Frânghia și Pistolul, un film de amploare care a spart gheața și, în Franța lui 1961, coproducție franco-itsliană, cum zice declarativ criticul de film Radu F. Alexandru, după cum,vedeți dumneavoastră, că nu mă, înșel, fragul meu, fain-făinel, pe barba ta, Ben Todică, om de mare artă ďi dr limba română și sfântă, limbă pe care inima ta cântă și ne încântă, cu îndemână, cum se vede, că se poartă, cu artă, în undă verde, mega magna cum laude, în vogă, c-așa ceva devine la modă, în mândrie, cu pasiune, cu orgoliu, înțelepciune și pe cont propriu artist și altruist, după cum nu mă prefac și suțin, că știu sustenabil și impecabil, indispensabil și util, durabil. Pe amândoi Acad. româno-indian, Gerge Anca, în prefața cărții Cautând după mere, pe amândoi, rug aprins Dumnezeu să-l ierte, de-asemeni și pe Artur-Gabriel Silvestri, fie-le memoria binecuvântată, pe amândoi, Ben Todică, ne-apreciat șj consderat: "cumințenii ale pământului și, chiar aiasta, nu-i puțin lucru, maiastru a păsării maiastră, în laudă de zestre al, și, de limba română, cu îndemână și de seamă, în drept de a fi!

- Ei ne-au apreciat pentru o ROMANIE, CA APARTINAND EI SI NECESARI PATRIMONIULUI DE AZI?

- Ce a învățat nemții, rușii și americanii aia noi n-avem de la cine învăța atrocități și nemernicii, că nu așa ni România educată, cu morală și, cu iubire pe verticală, de școală, cu școală de dincolo de școală, cu 7 ani bine crescuți, cu creștere bună și de acasă, cu iarbă verde cu splendoare și cu binecuvântare, de acasă. Pe Nelucă Beldan doar atâta Sucă-om sucit l-am întrebat smâcit:

- "Tu,ce dracu vrei ?" și i-am arătat ușa pe care am fost deschis-o, cu tactică șovin-hitleristă/ bolșevic-rusă! Asta ne mănâncă pe noi, că amândoi ne mâncăm, în gură, chiar dacă n-avem gura cât o șură, cu o falcă-n cer și cealaltă, în pământ.

- Melidonium wordpress, Ben Todică, Pavel Rătundeanu Ferghete, Dialog jucăuș. O analiză fină a culturii popoarelor. De o parte un erudit autodidact, veterinar, de cealaltă parte un artist studios, doct în multe ramuri, un cineast, un politolog. Rezulttul, o bună lecție de viață; apărută in Revista ,,Melidonium” Se pot face lecții de cultură generală și în acest mod. Felicitări, Melania Rusu Caragioiu

ÎN DRAG ȘI FĂINOȘAG DE LIMBA ROMÂNĂ

Dacă suntem cu Știm modest,

ce zici n-am cum să detest,

în artist și altruist,

dar aprecierile pe om îl doboară sub povoară/poate

să nu-l lase omul, cu mintea integră, întreagă,

ca cuvântul/ca rodind precum pomul,

că-n orgoliu, pe cont propiu poți fi și advocat nebagat cu mintea,

că miroase, amiroasă, a gură, fagure de lapte și miere/s budă,

în strălucire, sacră la mare scară, drept la fericire/nemurire, în

fin de fericire și, cu destin senin, vă-n soare mă lumin lin,

cu strălucire și provita binecuvântare și bunăcuvință,

că la plăcinte, frați, din Carpați,

că la plăcinte, sunt după cum știți, sunt la plăcinte

inimă ferbinte, în turație maximă, de maximă inimă vie și română,

cu  multă energie, cu mult soare și căldură de om,

în al României Dom cu înflorire pentru rod,

înflorire pentru norod,

înflorire de pom și roit de albine, în grădină,

cu stăpân trântor al inelelor și stăpână mamă-regină,

în îndemână de limba română,

cu zâmbet și buget de poet, larg, drag și, în făinoșag femenin

și ca destin

senin.

*

- Observăm cu plăcere faptul că Dl. Pavel Rătundeanu Ferghete scrie din ce în ce mai interesant și ne întrebăm de ce? Este simplu. Liderul nostru, profesor prin excelență Ben Todică, folosește exemple care pătrund până în sufletul celui apelat. și dau rezultate uimitoare. Aci este un dialog apropiat de un interviu pe care recitindu-l cu toții învățăm niște lucruri cu adevărat folositoare scriitorului, Este mult mai ușor, în oboseala sau în criza de timp, să parcurgem pagini cunoscute și să medităm asupra lor, decât de a căuta, în fugă, adevăruri în tomurile de filozofie. Acele tomuri trebuie să ne delecteze ca o carte de căpăptâi, în care să subliniem cu creionul tot ce este nou pentru noi, operațiune de îndelungă durată, de înălțare sufletească în timp... O scrisoare-poem, cu multe rime presărste în versul alb. Degajă o stare de mulțumire și de bine, Felicitări Domnului Ben Todică pentru publicare și autorului pentru idee,

- Hai înapoi dragostea, Vica mea hai pe lumină lină, să ne mai plimbăm prin grădină, harnică albină! Să simțim în dragoste maximă, dragă Vica, inimă a mea, dragoste de poveste de bună veste.

- Un mesaj captat de pe WhatsApp, asteptat de mai bine de un an, cand Dr. Reiner Fuellmich anunta ca va deschide marele proces Nurenberg 2 la o curte din SUA sau Canda. Ei bine, din mesaj (se pare, stire difuzata pe postul TV citat ca sursa, in limba germna) rezulta ca dosarul a fost acceptat la Curtea Suprema de Justitie din Canda. Doamne-ajuta!

- Ce cărpănos ești vultur carpatic pleșuv monument rar, din rezervație, o minune a minunii, înțelipciunii. Control total asupra oamenilor. „Ei mituiesc medici, personalul spitalului și politicieni. Oamenii care nu cooperează sunt amenințați. Ei folosesc tot felul de tehnici psihologice pentru a manipula oamenii.”

- Stimate Domnule Pavel Rătundeanu Ferghete, După modul în care creați cred că ați ajuns aproape de apogeu, Spun aproape, fiindcă întotdeauna este loc de mai bine. Ați exprimat f, frumos, ,,explozie de gust  ,,artistic”... Felicitări,

- Care e titlul poeziei tale..., la care e poza?

- Cu călărețul înzăuat, Benule! Nu-ți trăzi cele mai profunde sentimente, nu-ți trădezi seninătatea din recenta realitate.

- De ce nu rezolvă și româncele problema incontinenței urinare ca europenii? După ce în Elveția, scurgerile de urină legate de înaintarea în vârstă sunt ușor de tratat!

- Dăi cu bota Mariane, măciuca, în baltă, pescuiește băbește. Frumos și generos din partea dumneavostră. Bine și just, artist zis. S-aveți sănătate, inspirație și zile bune! Frumos, din partea voastră, de unu decembre. Turbasem după Mere pădurețe și, pătimașă iubire, în preaplin divin, în fericire, cu deplin senin destin, pe sprânceană, de seamă, cu lumină lină ce ne lumină. Ai zburat agreiabil, prin viață ca un șarpe care regulează pe piticienii cu minte peltică, piticotă și coruptă. Noi nu acționăm ca o muiere isterică. E bine, când totul se termină cu bine. N-ai crezut pe nimeni amantul soției tale, cum profesorul Micle l-a bănuit încurcat în amor pe Eminescu, cu Veronica, acea frumoasă și sensibilă, din jurul Năsăudului. Trebuie, că putem rezolva problema, că mi-ar face, Ben, nenchipuită plăcere, că mere, merele, îți fac plăcere și vrere, de pe alte meridiane, vere! Tu, ești scos din spuma laptelui, române a limbii române! Când e bine, sapi, apoi, e bine, fătu-meu El Dorado. Un suflet cu glas de inger ne curge prin colinzi din cer, ca dulci de doină mângâieri, talismane giuvaieri, astâmpărări, lecuiri de supărări...

- O caldă prietenie, urmată de nostalgia plecării în ceruri a prietenului drag, Scriitorul George Anca. Transpirații de efuziune psihică și... transpirații  de lacrimi care nu se mai usucă. Zbor înalt, neguri care fură vieți, operă poetică închinată românilor în tot ce este mai frumos, melodios și pictural, Cu mulțumiri și stimă, Stimate Maestre, Ben Todică

- Eminescu ni credo distinsa doamna Melania, Profesiune de credință, înțelepciune, dragoste, stăruință și pasiune.

- L-am văzut îngenuchind în fața lui Szigyzsmund și apoi pe "Io" l-am văzut cucerind Alba-Iulia, o minune a minunilor, în rostul acestui popor, cu măsură a măsurilor, pentru îngrijorarea neamului, pentru români și România profundă, tainică și mare, o Românie binecuvântre și fără de asemănre, cum nu mai e alta sub lună și soare lumină lină și albine roinde, undă verde cu fotosinteză, în frunză cu fructe pe ram pe care vântul le bate de geam, în poveste de dragoste și cu bună veste.

- L-am văzut pe Mihai Viteazu, Fac și eu gafa parlamentarul care-și încurcă socotelile zicând că Mihai Viteazu ii  consătean ori mai ști-l și Dumnezeu ce îndrugă, e clar fără s-o lungim, că vorba multă sărăcia omului, că se încurcă iertați-l !

- Inca o dovada ca suntem monitorizati - aici, prin prisma corectitudinii poetice...!

- Cele bune să se adune, în zile senine, bune, cum s-ar zice.

- Viața și școala la țară au un farmec deosebit nu numai pentru generațiile vechi, dar și pentru copiii de azi care fac vacanța la bunici, la rude sau însoțind părinții în concediul de vară. Este momentul hrănirii curiozității și adaptării pe loc la condițiile rurale pline de inedit, oarecum altfel, cam ciudat și răspunsul la întrebarea: Cum de trăia înainte pe la noi, la țară? Civilizația are multe binefaceri dar ea se adresează mai mult intelectului și mai puțin traiului în pămada dură, în general, cu puțin confort. Felicităm Familia și pe Doamna Tania pentru aceste secvente  deosebite aduse din trecut sub ochii noștri iubitori de  istoricul vieții la țară , foarte complex în marea lui simplitate, Am fost copilul care s-a născut la țară, a trăit la țară până la vârsta de 15 ani, dar într-o familie de slujbași, bunicii șefi la halta cfr , iar tatăl impiegat de mișcare la gări cfr din mediul rural, iar mai târziu șef de gară locuind în oraș. Asta nu m-a împiedecat ca să nu mănânc mălai din test de la colegil mei de scoală, sau fasole fiartă în oala de pământ îngropată în spuză. Și Doamne, bune mai erau...

- Dragă Tania, ai devenit lumina familiei, bucuria Părinților, surorilor și nepoților tăi. Cu multă dragoste, respect și prețuire - Ioan Miclău-Gepianu

- Despre școală amintiri țifrașe am destule, dar am să le scriu, când o să-mi vie pofta de așa ceva, că uneori n-am nici un chef de nimic, și, mint dacă zic, nici de viață, în durată, dată de Dumnezeu n-am chef, n-am poftă ca să-ți ceri moartea, să-ți blestemi, zilele vieții, e păcat, nu credeți? Unchiu învățător Petru Ferghete de a lu'Rătundeanu, tot învățător, locuind la Grădina Uursului, în Sâmpetru-Almașului, unde s-a născut și George emigrat, în America, de unde a luat legătura cu mine o strănepotă de a unchilui Ferghete George.

- Îl cinstim astăzi pe Sfântul Apostol Andrei, ocrotitor și părinte spiritual al românilor de pretutindeni. Să ne rugăm pentru sănătatea, pacea si linistea neamului românesc oriunde el se află. La mulţi ani tuturor celor ce poartă numele acestui sfânt! Sănătate si numai bine vă doreste grupul de la Observatorul,

- Avem și noi sfântul nostru.

- Ce crezi de personajul din filmul de aseara Pavele?

- El era lovit cu leoca. Unul, în filmul Dreptatea spune: -"Sunt român de origine maghiară" zice un oarecare și era om cu ținută ireproșbilă (România e casa mea, că-i emoțională și în binețe, noblețe și generoasă, cum rar și adevăr, în extradionar îmulțită cu talanții, în har și legendar). Vichi, vecina vine  acasă la mine, vine să o enerveze și pe Miha venită la mine, a venit de la noi să vorbească la telefon, vin la  voi zice Vichi să vă deranjez și, chiar așa și face, parcă intenționată nerumegând deși viceversa e cu mersul, în desfășurarea și desăvârșirea timpului nerăbdător (cum trădătorii de patrie, să mânce și să bea, în patria limba română, în casa mea?) Fără pendulă nici nu știi pe ce lume ești, iștenul ei de lume. No, ce să mai, zic, că mi si-a luat piuitul, ciripitul sau gânguritul, în  tinerețea tulburentă ca pe vremuri, în politica oarbă... eccetera, eccetera, că unde nu-i cap, vai de picioare! Frumoasă poveste rustică doar schițată doar fără aprofundare, în detalii, cu sinchiseli și descrieri stil Mihail Sadoveanu, un mare român scriitor, că dumnezeu l-a rânduit și amestecat, în politică, ce mai contează, că nu se încurcă sula cu prefectura, că n-are nimic omul, cu scriitorul, că genialul n-are a face marfa cu ambalajul, dar unii invidioși și egoiști le încurcă intențio at fără nici o etică, fără nici un bun simț, bun gust, fără artist, omenie, omenos-Hristos și luminos, drept Dumnezeu mereu, mereu să fim călăuziți de bune intenții, altruism eliminând răutatea din sufletul hăpsân, nesănătos. Ce teorie a chibritului fac asemeni lui "Anțe-Panțe"/Încurcă-Ițe și "Încurcă Peteici"? Noi avem scriitura nostră inedită ca literatură originală, chiar dacă suntem ividiați, dar nu și premiați, prin asta înobilați, apreciați. Să ne dea Dumnezeu putere ca să scriem cu suprelative istoria carpato-danubio pontică și mioritecă-manolică. Noi suntem noi, cum știți voi. Multe ne vrem de la viață ca să nu fim săraci ca ieri alaltăieri, zicea tot Creangă, Doamne iartă-mă! Chinul lui Creangă și Eminescu, în împărăția lui Creangă auleo, vai și tulai, tot de la ei  Citire/de la mine prostire, că cu ce se mănâncă Cetirea, gramatica, cu furcuța ca mămăliga cu brànză pusă în vârstă pe rânduri am răspuns, în curtea școlii întrebat de un profesor, în râs, în curtea școli sub un castan unde stam mai mocoșit, mai retras, în Sâmpetru până a ne/mă muta și eu, cu părinții la Leghia în cariera de piatră, dar apoi am fost întrebat: -"Dar matematica"? Și eu  cu mintea cea prostă am zis: -"Cu lingura i-am răspuns profesorului mucalit...hâtru"! Dar, în Aghireș sat la profesora de istorie, o rusoică simpatică Katiușa, că eu am văzut zei, în careiera de piatră albă de ghips și arăt ca un popă cu petic alb pe bască/șapcă altfel ca lui Ceaușescu etc", c-oi fi mogorojit eu mult mai multe, dar defecțiunea telefonului, mă încurcă să scriu de la un capăt la altul.

- Asa e! Pavel nu are calculator. El scrie pe telefon aceste Mere Padurete.

- Sper scrisorile mele, nu mai știu dacă toate ajung la tine bădie, o zic, în limba nației. Dai cămașa ta și o plasă-două de lemne să și-le ducă pe deal în satul fărăcâini sau din contră cu haită de ca droia de pisici la hâtru și băncurosul glumeț harpăreț șu păr creț Creangă, că de-amu nu-i departe, departele cu binele și raiul lui Paraschiva.

- E un scriitor critic și profesor  cu calități, cu greutate sofisticată, cu filozofia de istoric literar academic ca el unic și la toți sa umflat ca un curcan can can, cu picioarele, în tavan.

- Telefonul mă perpelește ca pe un pui fript la rotisor cum am mâncat, în Cluj, cu pruncii.

- Ne cade fișa.

- Nu știu de ce m-am încăpățânat să scriu Mere pădurețe. (Din ce strălucire, lipsită de importanța preamăririi scriu, omule? Oare nu știu care mi credința? Telefonul îmi oferă spațiu și mai mic ca de obice pe întrega față a telefonului.

- Dragă Pavel, întradevăr o lucrare excepțională această scriere: În Miezul zilnic de pâine fierbinte drept Dumnezeu. Am citit-o cu plâcere, fiindcă e o Zi Mare Ziua de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, alipirea Transilvaniei la țara Mamă România. Felicitări pentru amintirea ce o ai în inimă despre rudenia frăției tale, Petre Ferghete. Dumnezeu să-i odihnească în pace pe toți cei ce sau jertfit pentru România să existe. Cu multă prețuire, Ioan Miclău-Gepianu

- Și roiesc albinele să-mi îmulțească zilele. Mulțumiri, că sunteți frumoși lunecoși judicioși și Hristoși. Noi suntem extrem ca Maica Domnului că tu ca Brâncoveanu ești un român divin și stai perfect, din capul locului ești ecumenic hodoronca-tronc că tu ai o simțire o unecare pentru limba română teologică, cu înoire chemare străbună cu dragostea o trăsnaie, că și-n tine e un miracol festival, spectacol, național, că, cu teologia ai intrat de la părunți pe șest astral ca un țăran cu roade tadițional, cu trudă să scoată din pământ roadă mălai și holdă de grâu, încă din neolitic, că cerul pe lângă pământul care-i cratimă, că se leagă dumnezirea de ce-i dar din darul lui Dumnezeu, cerescul nostru pur și simplu templu eliberăii, un ceva  care vine din afara noastră inedit și inspirat de Dumnezeu, că vedem lucrurile cu capacitate, că ne gândim la alfel și la altfel, la ce nu s-a mai scris, nu s-a mai făcut, că noi strălucim, prin cuvântul arhaic, ciudat, că noi corespondăm mai aparte, ca la cei 6 brâncoveneni retezați de cap, că noi ceva cam așa ceva am vrut să scriem original mergând înainte inedit, că e ca într-o scenă chineză care din puctură unul cu ochii holbați ne întrabă ca samurai, dar s-a întunecat (și, tu, poți să explici, nu-i așa ca și corbul lui Poe?/ca cei 6 decapitați fără ași trăda credința ortodoxă ca tatăl, părintele lor, cu un bun public, o efigie a neamului, icoană drept Dumnezeu a nemului, drept meteorit astru astral, că-i o tragedie a nemului, chiar dacă neamul are o forță morală roz, că noi avem o împărăție a lui Dumnezeu, o revelație noi, Ben noi o avem un temei, Men ca credință, conștiință, pe care unii nebuni n-o cunosc, în duh și văzduh, paradoxal, că oamenii sunt îndrăciți și fără ai judeca, deși noi nu ne putem răbda să nu-i critici, chiar, chiar dacă se face sacrificii pentru pronie, pentru bune. Deci nu s-a gândit suficient? De exemu pur și simplu ești un exemplu. Ce mai faci, Benule? Ce mai literezi?

- Incercarile Pavele.

- Ce zici e și visul meu, drept Dumnezeu, dragule paradis ca cel a lui Duliș-jeler Simion vecin la grădina ursului cu învățătorul Ioan Rătundeanu/Robin Hood cu aventuri și spiriduși pădureți de pe sub merii pădureți fără scaieți și brusturi ca-Spania bălării, buruieni necosite, de spanioli, pentru măgarii lui Romano. Fiecare pentru sine  roiditor/sciitorul de mâine", zice Creangă. Apoi: și ghebele ca hribele, îs bune de o tocămiță, dar cine tace din gură, că fără trudă nu iese nimic mai zice și Eminescu, că fără trudă, zău nu mai iese nimică, continuă și Crengă; mi-ai făcut capul calendar, adaugă hâtru Creangă, cu băgare de de seamă, bădie, în filmul Bulgăre de humă și încă ceva temerar: noi româno-dacii ne vom bate pentru glia România, Dacia-felix-zamolxis. Tu, n-ai uitat de unde ai plecat și asta-i nestemat, bre omule-men Ben!

- Imi caut prietenii copilariei pe facebook.

- Nu reușesc să citesc facbook, că mi blocat facebook/ul. Chipurile, că n-ar mai fi facebook, în limba română e aproape un an de când sunt blocat de nemernicii administratori, tot ei dictându-mi ca dictatori, teroriști. Propia viață trebuie dusă mai departe, în răsăritul luminii, lumii, minunii. Îmi dau seama, cât de bun ești, dragă Ben! Fiecare trebuie să-și urmeze drumul, destinul, zice într-un film chinezesc: Marele maistru Ip Man. Îmi dau seama. Tu, ai o problemă de onoare, de demnitate România mare.

- Imi iubesc locul nasterii, casa parinteasca, limba si tara. Neamul romanesc cu intreaga traire milenara.

- Ești demn fără a fi prefăcut, maistre Phonex Ben. Tu, ai cea mai grozavă șansă, totuși iubirea din inimă spun aeasta ca pe o maximă, pildă de a lui Iisus Hristos pomenit, în vecii-vecilor ca dreptul nostru la veșnicia eminesciană; prin tine maistre Ben Todică, îmi împlinesc visul visurilor, că devin un nemuritor ca Eminescu cu drag de România mea. Că altfel fain-făinel, cu jind: ce caut aici, "Căutând" naibii "după Mere", "Mere pădurețe"? -"Nu mă uita iubirea mea,Vica". Vica e ca omelodie preferată, floarea din grădina Maicii Domnului, din Edenul România, cum ar fi zis papa, mai contează care?

- Felicitări pentru acest poem care are și calitățile unui cântec, Ne bucurpm acum în perioada sărbătorilor naționale și religioase  de frumusețea Limbii Române și de bunăstarea sfârșitului de an și sosirea unui An Nou mai promițător în toate. Dar să nu supărăm pe Dumnezeu ci să-i mulțumim pentru darurule sale,

- E școala voinței. Învățam voința și măsura vieții.

- La Mulți Ani România și noi toți Românii, copiii ei care o lăudăm și o preamărim în larga lume și în Glia ei sfântă,

- Mulțumim dumneavoastra și sănătate! Ține, în continuare la lucrurile dragi, că așa se cuvine. Ține cu dinții la firesc, la lucrurile din firea lucrurilor, măsură a măsurilor firești și, dumnezăiești, cu binecuvântare de România profundă și mare. Ești inimos și minunat, om din Iezer-Vaslui.

- La Mulți Ani România și Domniile voastre, buni Români!

- Ești inimos și minunat.

- Cu rabdare si interes, atent ghidati de Prof. Dr. Teodor Horvat, putem continua periplul in istorie inceput acum doua luni si ajunge la radacinile basarabo-musatine ale regelui Charles al III-lea al Marii Britanii...

- Bine Pot Logarule, trebuie, pentru a câștiga impecabil, cu performanță. Pe urmele zibrului și cerbului, după trofeu chineghetic. Burează, că nu poți zice, că plouă marunt, mocănește măcar, cu har, în adevăr și viață și de hotărârea mea, de scrisul meu cine-i vrednic, în duh și-văzduh al meu drept și hotărât, în drept Dumnezeu, că nu-Baraba, ci Iisus, în sămânța care încolțește, cu verde albastru și întru dreptate și libertate fără ispită. Ai fost pe acasă, în Ciubăncuța, dar nu te-ai băgat pe la mine. De ce mă ocolești, Dorele? Sănătate și bună vă fie viața! Sănăte, sănnătate și iar: sănătate! Fermecați o întreagă lume-omenire.

- Doamne ajută, Deasemenea și Dumneavoastră, Sănătate, Succese, Viață bună,

- Despre cartea din abis: Cartea am primit-o dimineață și nu am mai lăsat-o din mână până acum, seara. FELICITĂRI! Doina C. Spilca

- Ești memorabilă plină de acțiune, pasiune și, cu înțelepciune. INDATORAT, Ben

- Ai critici constructivi. Tu discuți cu mine pozitiv, creeativ și intuitiv perspevtiv. O adorăm cartea cu totii. Tu, ai făcut pentru mine regulile ca totul să fie bine, pentru toată lumea, e o atingere a durerii, a orgoliului tău, tai, ti-ai..., ai asigurat drumul de fum, de parfum spre rai de Mere pădurețe.

- O sticla batrana de 50 de ani, daca erai aici acum o imparteam cu tine.

- Frumos, dar nu mi s-a descărcat cartea complet. Cu bine și succes mai departe, om de ispravă, cu adevărata valoare de om și, ca om autentic. Dacă mie lumea, deși doar asistent veterinar pe sate-mi zicea domnul doctor, iar lui Vica se înțelege, că oamenii satului, îi ziceau doamna doctor, că se știa, că Vica mi soție și era prețuită, stimată și, respectată, cum obișnuia țăranii someșano-transivăneni, un fel de eminescieni cu codul manieror elegante, din școala celor 7 ani de acasă cu Credința lui Moromete, sânge coșbucian din din sufletul neamului, care nu trăiau clar nu fără sens, nu, în van, ci, în drag, ei oamenii având pe drăguțul și alduitul Dumnezeu, în suflet de poet, un carpatin și mioritic senin, în destin de a lor, de a românilor neaoși, că ei, îl aveau pe Dumnezeu, în suflet și trăiau, în siguranță, ca, cu o minune a minunilor, știință a tuturor, un dulce de la străbuni, chemare de drsgoste de viță, un natural, în esența esențelor de național și de tradițional și, în rostul lor milenar îmulțit și sfințit, în har, cu habar pe a soarelui altar fără să-și strice afacera și să-și facă datoria și, îndatoria servindu-și cu iubire patria limba română cea maternă cu îndemână. Om fi făcut lucruri de care nu suntem mândri? Nu știu ce zici, în  cartea ta despre abis, despre divin, eu adăugând absolut, omul absolut Eminescu și, despre iarba cosităa 4 ani când te-ai teleportat la Ciudanovița, că eu, cu coasa mi-am ostenitor zdrobindu-mi cioantele, udând cu sudoare, c-am asudat deplin sub arșița și toridul verii, cu deplinul ei călduros și secetos, o sursă a ispitelor cu foame și sete, osteneală de muncă silitoare, încântătoare, cu  binecuvântare și, cu gândire laborioasă-luminoasă. Putin e lipsit de demnitate, în relitate e cu suflete moarte, în suflet. Omul, cât trăiește muncește, gândește și speră. Omul, cât trăiește canonește, suferă, dar muncește provita pe Golgota vieții pe Arca salvatorului și învingător Iisus. Coboară de la casa lui Adrian Mureșan, Ana, Adriana, de a lui Terheș de lângă cimitir, temeteu și țințirim, coboară din greul ei să-și spele blidele, hainele, e pe deal neavând apă sus, unde nici câinii nu latră și, deci, nu de de câini se tem, ci de ferește-ne, Doamne, de găini! E o trezire a satului din amorțeală, la viață, la adevărul viu, cu forfotă, cu hărnicie de albină roind, în grădină, că și soarele e antrenat, în procesul de fotosinteză și experență de viață trăin clipa de adevăr existențional. E o onoare să-și spele Daria, fiică-mea, blidele, hainele... Noi ne prezervăm intimitatea, împedicându-ne de fleacuri, un triumf, în palmares al amândorura ca triumf, că noi unul de altul, nu ne puteam despărți și amândoi oftam și scriam la Mere pădurețe. Noi ne deschidem unul pe celalalt, în universul divin și abis, tributari unui rol de estival, o sărbătorire, prin scris de paradis, că e de bine și de foarte bine, trăind cu generozitate, împlinirea. E o lovitură de destin ce ni se întâmplă, în setea de cunoaștere, Triologie a cunoșterii și a filozofiei, că aveam un preț, cu vulnerabilitate, în deschidere spre teatrul raiului. Ce am înțeles/ce înțelegem de fapt, în drept Dumnezeu al vieții lui Iisus predicând, în pustiu la 5 mii de oameni îmulțind peștele și pâinile, din viața noastră de toate felurile, cu bonus de zile, cu binele, în sărăcia și criza care ne bântuie, cu criză, gargară, cu pioneză, în România, crezându-ne-n noroc, c-am luat legătura, tu acceptând, să-mi dai o mână de ajutor și lejer, în cădere de lider, să corespondam, că ridicam cortina de fer al Merelor pădurețe magice, cu repere șlefuindu-mi talentul, prin exersare scriind bolund ca predicațiile, predicile păstorului blând, pe scara de la fântâna lui Iacob, eu având alături pe diva Vica și, tu cu Ming, în descâlcirea ițelor ca pe o eșarfă și a petecilor, cu emoție, în socio ecuație, că încercam și mă aruncam, în val cu gust foarte bun de artist, cum zici ca, în spectacolul filmărilor tale și vidio-clipurilor la care osteneai magic și nostalgic-magnific ca în prima ta iubire, fericire și amăgire înainte de plecarea din țară, cu surprize spectaculoase a tinereții tale aventuroase, cu regret ca poet, cu o nulțime de clișee, cu sfântă treime, în mărime firească de frescă magică de biserică a păcii și muncii, prin care ne desăvârșim, în starea de bine, în cum ni se cuvine, în fericire și desăvârșire, că vreme vine vreme trece și, În rest e tăcere, comedie, cu/în. film. Păcal serialul 2, după Geo Saizescu Sebastian Papaiani întreabă, cum se întreabă pe cei care vin, cu dorul lor și dragostea, din cele străinătăți, în care se amărăsc pentru cârmoja de pâine, pentru acei pesmeți, pe care străini nemuiați nu-l mănâncă ca om leneș ce e străinul acela deochiat și fudul, dar nu deștept, cum știi și, tu, Ben :

- "Da, lumea pe acolo, cum e?"

- Fara suflet.

- Desigur noi nu scriem ca alții, că noi privim viața, în felul nostru și merităm totul, nu pentru noi ci pentru fericirea omenirii, pentru provita păcii, în chemare și dragoste de viață, că avem felul nostru asta-i important și inteligent, ori cumva mă înșel, dragule, Ben, omule?

- Incredibil, desi autentic si, da, revoltator! Ca sa cred ceea ce citeam a trebuit sa merg la sursa. Din pacate, asa stau lucrurile. In definitiv, de-aia nu-l inghit detractorii pe DRP, pentru ca a fost si a ramas un nationalist. Martor mi-e, de exemplu, Vladimir T Izmaneanu. Zgubiliticii astia chiar cred ca daca sterg simbolurile valorilor autentice de aladata le va creste lor valoarea... Evident, fortele nevazute ale intunericului zis "noaptea mintii" vor sa distruga Academia Romana, sa o transforme intr-o institutie antiromaneasca... Doamne Dumnezeule, ce zile am ajuns?! L.C.

- Noi doi, suntem amândoi, că uneori suntem comori, în flăcări și, DRP era redactor șef la Tribuna și renumit scritor, dar mă remarcase, Dumitru Mircea, un alt redactor șef al Tribunei, scriitor remarcabil incredibil, care mi-a transmis la Radio-Cluj și erau, din Însemnările lui Dumitru Mircea redacor șef la revista amintită și, cu file de jurnal trimise din tabăra de la Bran mă mândream, că vorbea pozitiv și la superlativ despre viitorul scriitor pe care-l primovează ca atare de valoare autentică, în Australia, Ben Todică, mai târziu, dovedind, că nu-i de zis niciodată: nicidată, că vine și timpul împlinirii până a nu muri ca Vica, cea care m-a fericit pe mine ca o scumpă, sustenabil (dar ce-i de zis despre acel jurnal naiv, care era scris, cu pix roșu, cocoșu pe când locuia Pavel Rătundeanu-Ferghete la Aghireș-Fabrici, că tatăl lui Dragomir și alduita de mamă-sa, Veronica se mutaseră din Sâmpetru, la Leghia, 1959, în carieră și apoi, în bloc, în 1960, la Aghireș-Fabrici. E într-un fel comic, feriți-vă de măgăruș, Așchiuță și căpitane, Val-Vârtej, al copilăriei  noastre, cu acțiune copilăroasă, cu înțelepciune și pasiune, în curiozitate, în va fi, cu încredere, în dragoste posibilă dezgustând posibilul cu drept Dumnezeu a profesiunii de credință având ceva credibil, lumesc și dumnezăiesc totodată, cu artă, men. Izmăneanu a defăimat valorile românești autentice, istoria comunistă ca nimeni și pe nicăieri, apreciind ca fugar pe străini ca un coiot și pistolar fără noimă, egoist, negând tradiții, folclor, educație și, chiar ce a fost bun, în viața așa cum a fost a unui istoric asemeni lui Iorga, a dreptului nostru de a fi, deși societatea comunistă l-a școlat, educat și instruit, dar apoi imoral și-a trădat țara și nemul și emigrând, înstrăinându-se de propiul popor și de propria țară ca cei care falsifică valoarea și genialitatea lui Eminescu, românul neaoș, jertfit de politicieni ca Pilat și popii, pe veșnicul Hristos, după un obicei parcă moștenist fără nici o noimă, în genă, ADNE, ereditară.

O ÎNTREGIRE, ÎN FERICIRE A LIMBII ROMÂNE, ÎN GEOGRAFIA DE ÎNTREGIRE CUM AM POFTIT-O ȘI IO

Neamul genial al românor în rostul lor măsură a măsurilor,

deși un ișten a luptelor veșnic,

nemernicii străini,

în tri supărări a fost trădat și egoist a fost mereu dat uitării cum și Eminescu

a fost tulburat de marea mării,

că nu i-a răspuns,

co ca pe un Iisus, în inimă, cu un singur dor, amor l-a străpuns,

la distrus liman ajungând, câte catarge să le frângă vânturile,

valurile, răpindu-i înainte de vreme zilele

vreme lăsând să vremuiască și să trăiască

ca și nouă doar scrierile ca să înfrunte cu pace, litrurghie,

în spice, veacurile, cu românești dorurile și dragostile,

până la capăt, cu vestea cea bună care ne unește și împreună,

cu io, cel al vremurilor și a rostului cu folos și nici într-un caz, cu ponos,

necaz, lăsând moștenire, o întreagă moștenire pofta de fericire pofta ce am poftit-o

e, o întregire, a limbii române,

în geografia lui

drept Dumnezeu !

CUM ȘTIUȘ

Cuvinte mari și înterese mărunte,

cu stele mari și, cu detali mărunte, cu stele mari și mânânțele

pe calea lactee mergând astral spre aștri, astral-universal, monumental,

chemat la masa tratativelor, cu obiective ale păcii și a muncii,

că fără muncă și fără cugetare calculatâ și adâncă

ca sapa/ coasa pe deal, munte și pe întinsa luncă,

așa fără vorbă,

însă, cu creer, sub cer ilustru și sincer la nesfârșit drum, coloană fără sfârșit-Brâncuș

care o văzuș acuș, acuș cu uninirea, în biruință-conștiință, în urcuș, fără coborâș cum știuș.

*

- Tu, ca om, om scriitor și scriitor om înfloritor ești de oameni, de români și de România, ești iubitor și focului nu ne dați, că ești botezat ca cei botezați, în cristelniță provita conștiință, mărturisindu-ți crezul, drept Dumnezeu, ca un înălțat.

- Pentru slava lui Dumbezeu la mulți ani buni!

- Îmi oferi satisfacții sufletești.

- Tu, mai impulsionat pentru a trăi altfel. Voi, prețuiți literatura română ca un adevărat frate, Ion Gură de Aur a limbii române, drept Dumnezeu, domnule profesor universitar-național-universal monumental, Daniel Enache Cristea ca universalul fără egal Eminescu naționalul și tradiționalul nostru al patrimoniului de pe tabla de șah al pământului, pâine de toate zilele și, sfânta pâine de o ființă, sfântă pâine și, sfântă pace, din mâine, de favoare și de binecuvântare al Românei sorelnică, de duminică, te iubesc etern și matern modern profund de păstor blând, neprețuit și, iubit, de mare valoare autentică și de frescă firească de biserică, că așa cum se cuvine-n bine te prețuiesc și-ți mulțumesc fericire și, România nemurire, sănătate, că-i mai bună ca toate!

- Omul mere unde mere/ unde vrea a mere cu a lui Dumnezeu vrere și plăcere.

- Mere cu voință, bunăcuvință și oeneasscă conștiință și-n trashumață trecând munți, dealuri și văi spre rai, cu văi albe, notiuni, miori și oi cornute, cu stea-n frunte, suflet și minte, drept Dumnezeu, prin difileu, fără a ști din ce tufă sare iepurele, cu bonus de zile, saltând, în farfurie, în bucătărie, în tindă de legendă, profund, păstor blând cu bucurie, de viitor, cu jind de scriitor teleportat astral, în viitor.

- Bun gasit  doamna Vasilica, Placere sa publicam articolul d-voastra la aniversarea pretenului nostru si  al tuturor - Ben Todica ; http://www.observatorul.com/Default.asp?action=articleviewdetail&ID=24263

Un tip de exceptie prin ce face si cum gandeste. Merita aprecieri pentru intreaga lui viata si activitate. Multi ani in continuare plini de alte realizari si satisfacti  ii dorim si noi in numele grupului de la Observatorul din Toronto. Cu prietenie, Puiu Popescu

- Stimate dle Puiu Popescu, Vă rog frumos, în măsura în care este posibil, să publicați materialul din attach în minunata revistă OBSERVATORUL. Mulțumesc anticipat! Toate cele bune și de folos! Aleasă considerație, Vasilica Grigoraș

- Eu am iubit-o și o ibesc mereu, că are pe Dumnezeu. Femeia aiesta, în frumos e de valoare autentică pe Arca lui Hristos cel perfect. Că m-am dedicat la un lucru bun ca tine, a fost pe bune și asta, că noi românii, nici Ceaușescu n-a fost dictator, terorist/ corupt, așa cum sunt politicienii vicioși, contemporani corupți, pe deasupra și mincinoși-borfași. În cuvinte ne stă grozăvia nostră, de sâmge românesc și de culoare albastră pur și sumplu Eminescu, cu irizație spirituală națională de școală a vieții și tinereții de basm fără moarte, că mai trăim încă ca să datorăm viață lui Dumnezeu.

- Multumesc distinse domn Director PUIU POPESCU si redactie pentru Urari si publicare! Cu doriri de mult bine si impliniri, Ben Todica

- Datorită ție, Ben, m-am maturizat, am devenit ceea ce sunt, în iubire, cu ferucire. Mă tratezi cu respect apropiind infinitul, în absolut, de obiect ca om corect. Am găsit, în tine cel mai bun sprijin, cerul senin și brav destin creeativ, intuitiv și perspectiv, că mai mult ce să-mi dorit, cel mai iubit dintre pământeni, oameni-prieteni, prieteni-oameni, de pretutindeni? De ce am fi amenințare pentru alte popoare? Cu cât sunt mai mulți, cu atât mai mulți sunt înghesuiți ca Putin, în prostie. Noi durăm și durăm (stop, cacandana! Războiul e un eșec, o catastrofă inutilă (prăpăd și omor, în popor). Vă rog nu uitați, români, că-mi sunteți frați, copiii botezazți ca cei botezați, copiii lui drept Dumnezeu, de fapt. Pentru că ești un brav român din Iezer, Puieșt, județul Vaslui, un brav magna cum laude, că, tu, ai regulile scrierii mărețe și, cu noblețe, în limba română, că la tine binele s-adună cu bons-Iisus, în zile, c-așa vrea Dumnezeu de7o x 7, în gust artis, în karate deși nu ești scamator, dar nici cel mai popular și bun pistolar, ci ești un literat remarcat, am fost clar, nu? Ești bunul samaritean. Nu gloria-victoria e, în joc adhoc, ci demnitatea noastră, Ben, men. Că efectiv, tu ești constructiv creeativ, om de nădejde magna cum laude, undă verde, ca timpul ne va lăuda ma, maistre limba româna cea dintoadeauna română, că tu, nu ești simplu băgător de seamă, că nu ești om de pomană, ci om de prestigiu pe cont propriu al Românie, că fericire are gustul de omenie cu larghețe omenescă proprie românească, firească de Românie și culoarea artistă, al valorii pentru noblețea la Mere pădurețe ori, tu nu accepți ca cei botezați. Cuvinte de drag de România mea, în fericirea mea și a neamului pe altarul soarelui spre binecuvântare cu adevăr și viață-conștiință națională sub tricolor, uniersală, cu o nouă ordine mondială a muncii și păcii, cu disciplinare de popor cioplit brâncușian.

ÎN VECI DE VECI LIMBA ROMÂNĂ: CEA ROMÂNĂ, RIMÂNĂ

Aiasta o doresc eu, fraților, cu rost de popor, așa după cum ne-a fost viața,

cum am călit-o și am modelat-o pe rota olarului odată cu  lutul transfoemat,

în scumpă și eternă artă, Dumnezeu-Cuvântul

și, în căuăcie oțelul ca Fain-Făinelul, genialu, absolutul,

în lumina luminii, culme a culmii, minune a minunii Ioan Alexandru,

Șandor, din Topa-Mică, Sâmpaul, Cluj-Rimânia,

cu Maria Ciobanu, Ciocârlia neoșă de România,

că numai dacă ai teamă de viață nu faci schimbare,

nu schimbi precara viață,

în eternă primăvară, în țară,

drept Dumnezeu de fapt, fiu al cerescului,

pe altarul soarelui, sfântă tablă de șah al pământului-

Ronânia cu limba rimână cea română,

în veci de veci română.

*

Vica m-a întrebat vreodată:

- "Tu, mă placi?" În satul ei eram o vinitură, dar nu știa cu cine se încurcă, cu ce fel de om: bun/nebun?

- "Mă placi, mult, mult?" Asta era: Mergând mereu împreună.Știam despre ce-i vorba? Cum ne iubim aproapele foarte aproape (râzi, tu, râzi, dar nu e râsul, tău, că vezi bine, că e o aberație). Dar, în Occident, ce speculații? Mere pădurețe n-a intrat pe marele ecrane. Vica era o mărgea, din înșiră-te margăritar, îmulțită, cu har, că ea avea la îndemână, când era cazul, era, cu ironia la îndemână, că era foarte activă la câte un socio-dușman/încurcă lume (avea câte o miză). Aparent, nu se știa tâlcul ei, hazul de necaz, aluzia specială cu care biciuia, pe cel neavizat, neatent la situație, la: nu călcați iarba. Apropo, oamenii au lumini și, umbre (e un copac al cuvintelor). Era încinsă, în chingi, că tentația era mare și, înRomânia care se putea să fie legată la ochi ca la joaca: baba oarbă, dar ea juca coțca și sărea coarda astronomic, cu oarecare performanță între prietenele ei și, era mulți copiii, în Ciubăncuța doar, cu  câteva case, dar cu cetățeni fertili și spornici, în mulțimea de copiii, pe atunci, în copilăria lui, Vica. Pe atunci viitorul satului era sustenabil, că nu se temeau, c-au să moară de foame, cum se tem acuma până și după pandemie (ce farmec mai avem, frate, în copacul dorințelor, ajunse la Inchiziție ca vrăjitoarele arse pe rug?) Avantajele sociale, nu mai sunt ambalate la pachet. În lume sunt oameni, cu stres, depresie, care se poate trata, cu filme, comedie, dar, în ce fel ne imaginăm noi, Ben, tu, as, în materie, ca atare a ecuație: soluție, adică: rezoluție la revoluție, într-un fel de a fi... Și va fi ca să fie: țir, scop, floare de trandafir, deși are spini ca să te înspini! În Biblie scrie: "prosperați și umpleți pământul" și, chiar aiasta nu se face, nici la noi la români, nici la sat și nici la oraș, parcă ar călca pe bec, dragostea, nu e făcută pro-prăsilă, provita (se gândește diferit, e un lucru rău, că nu se îmulțesc oamenii, cei de la sat sunt bătrâni, iar orășenii nu se îndură, chipurile, c-or fi intelectuali, eccetera, eccetera, nu le cântă cetera, ad litera, cum scrie la Scriprură, se calcă regulile strămoșilor, că se îndoiesc și, nu suntem străini de lucrurile aestea, însă ce fac, nu-i omenesc, nu-i corect, că nu-i provita pentru prosperitatea vieții, să umple cu prunci, cu ciledi, glia, România, că undeva, pe undeva s-a împotmolit barza și nu vine cum venea (asta-i stituația, experența, ne prostim și, asta ni ecuația temerară, e ciudată filozofia socială, bărbăția și feminitatea, știți ce vreau să zic, nu-i așa?). Lumea, în conu de umbră e obosită, cu multă oboseală. Homo Sapiens e un animal, cu rațiune și, cu pasiune? E conștient și ce are, în sub conștient? Care îi tabietul, ce îl înteresează de mediul înconjurător. Nu cumva batjocoresc mediul înconjurător, natura, dar îngeneral, omul e sacrificat, elementul de sacrificiu, generația de sacrificiu, poporul pentru popor (de ce? Cine e de vină (mama, tata, fiul, fiica, eccetera). Cine suntem noi înșine, printre mere pădurețe, merii pădureți împodobiți ca brazii de Crăciun, însă cu fructe bio și eco, din Biochimia vieții. E ceva neplăcut, în viața cea de toate zilele, cu sufletel zbuciumate de temeri, suflete demolate de crize, de facturi cu supra evaluări calculate de băieții deștepți, de băieții înteresanți, speculanți, în care ce nădejde phonex, să ne punem, că-s miliardari de carton, cu musca pe căciulă ca Păcală, un Don Quihote românesc a lui alt Cervantes (Geo Saizescu?) Eram îndrăgostit serios, lulea de Vica.

- Putin a fost otravit. A inceput sfarsitul! A alunecat 5 trepte si a cazut pe noada curului, sa scapat in pantaloni un pic de caca insa e normal la varsta noastra de peste 70 de ani sa te impiedici de o crenguta si sa pici pe branci. Spiritele rele spun ca au inceput sa-l modeleze. Ce film bun va iesi in viitor din asta. Cineva se joaca cu DRACU?

- Ca povestea care emoționează foarte bine cum se petrece, în viață, că tot ce durează suversivul, cum se întâmplă la noi ca la nimeni care șocheză, cum ne șochează stalinistul Putin, cu războiul barbar, cu fanatismul lui imposibil pentru un om cu calități de om, că-i cu note false (și nu greșec eu ca om, în aprecieri viceversa abisului de iad) E o grozăvie parcă ar fi o vedenie, o fantomă a fanaticului Putin, ajuns de râsu-plânsu, că Toată lumea râde, cântă și dansează hopșașa ca brigaderul zootehnic, dinCiubanca, că Pop Alexandru o tras la măsea și cămila, ce vreți, o intrat prin urechile acului ca la baba, cu acul, în vârful șurii.

- "Vezi,babă acul?"

- "Vede-l dracu." Noi ca actorii avem cheia noastră, cum zicea Boroș actor acuma ca într-o scenă bună (că ce putem vedea, dacă nu la castelul Bran niște fantome? același regizor Boroș). E vorba de Hralambie Boroș, actor, regizor etc. Gustul și culoarea fericirii (Apropo ce ști Putin, măgărețu asinul asasin, aiesta, ce cacat, în ploaie mai e, că acest om-ucidere e o realitate, o apocalipsă, o poveste pacoste și năpastă cea ca-n cazul lui Caragiale, așa, cum a scris-o, cu/despre Dragomir, Caragiale? Așa, că viața perfectă, prefrată de dulce artă merge, înainte prin pâine prospătă, drept Dumnezeu și fierbinte. VLADIMIR Putin a fluierat, în biserică și, după spusa corectă, cu ată a lui prof. Dan Salapa, din Drobeta-Turnu-Severin, nu depate de Bârda și Malovăț, Mehedinți. Ah, ce panglicar, îmulțit, în har! cine-i dă premiu acestui șarlatan și catâr, un încăpățânat, în obsesia lui cu războiu', în Ucraina. După, cum vă știu dezinteresat nu abandonezi pe nimeni nefiind deloc ridicol, radical. Parcă-i ciorba ta, provita, în ce vă privește, culorile, că tu promovezi valorile fericirii ca Mesie a iubirii omenirii, în culorile păcii și muncii, că nu încape vorbă, tu, faci ce faci și promovezi din iubirea fericirii celorlalți, în gust arist a culorii fericirii, că nu ești fraier, în aer și-n plop călare pe un iepure șchiop având cum e și normal și moral un sfânt scop.

- SEARĂ DE TOAMNĂ TÂRZIE, versuri ADRIAN BOTEZ, citeste Ben Todica 2 Un videoaudioclip recitare la versurile poetului intitulat: SEARĂ DE TOAMNĂ TÂRZIE (din RATAT DE METAFIZICA 2) / Fraze din cărțile de pe Rafturile / Bibliotecii – scapă din Hățurile / Paginilor - și năvălesc – Nechezând – făcând o / Hărmălaie Infernală – în / Grajdul Capului meu... / acolo-și continuă Chermeza / Libertății – paralizându-mi - Total / Gândurile...

- Ai determinare, perseverare, cu răbdare, că nu-ii imposibil, să ai ajutorare, în binecuvântare ca om de valoare, că ai migală, națională ca și, cum ai fi acasă, cu emoție și cu omenie de mândră Românie. Ești antrenat ca un Moș Nicolae. Ai spre noi îndreptată toată atenția. Ești ferm, impresie artistică și memorabilă, revoluționar, stare națională, îmulțit, în har. Consideri valoarile ca zilele senine/ bune care vroiești ca să se adune, că, în rai se vor pune? Scrisul mi un stil de viață,.. Superb decorat apartamentul! Totul e ca o sărbătoare, ceva natural cu bună simțire, sentimente umane de Filip cel bun cu lucru bun, în suflet tot o sărbătoare de Crăciun ca-n Felix și Otilia, după romanul lui George Călinescu ecranizarea suavă și cu vizibilă încântare, cu pesajul pitoresc românesc și un tip de bătrân ramolit, zgârcenie și avariție. în fond sunt niște sentimente, E o legătură de rudenie prin alianță și-i vorba și de Costache, un fel ciudat de om ca om. Noi suntem niște animale bolnavi, niște stresați și debusolați, niște întunecați, de circ, în comedia vieții. Tu, nu?

- Suntem o pereche puși pe treabă, cu echilibru tandru și, mândru, cum ar zice spre exemplu, din enorm templu, în rol terapeutic (am impresie, că, în zile noastre noi scriem unic, pragmatic.

- O cunoaștere/ recunoaștere, cu inițiative, într-ale a scrisului. Dacă te-ai cuminții, n-ai mai fi tu cel aflat, împreunat cu frumoasa și simpatica Ming, picătura chinezască, cu trăsnaia ei asiatică (tu, pe cal și eu călare, c-ai învățat lecția credință de viață și pe viață. Sari peste cal, din banal, cu toată maturitatea. Prin caritatea ta scoți peștii din apă, pescuiești pe miriște. Ai dreptate, nu suntem gumă de mestecat (orgoliu și mândria de tetru, cu, Cu nota zero la purtare), dar vezi, că iarba rea nu piere, în fruntând vrășmașul. Ca prieten ce imi ești, Ben, faci incredibil, faci un lucru formidabil, m-ajuți ca un botezat ca cei botezați, cu zaț și palincă, horincă de a noastră din Sâmpetru, că cine închină binele cu bine ii se închină. Nu ești un zăbăuc trăsnit, mă cel mai apreciat prieten de pretutindeni. Eu sunt emotiv, plâng, chiar la a naibii film (ce fel de bărbat mai sunt, că și bărbații ca mine plânge, din, chiar orice, după cele trei AVC (așa mi-a apărut și atunci hiba, slăbirea aieasta ca să decad, din calitatea de om, dihanie ciudată, alcătuită, din contraste, după Dumas, o meschinărie a vieții care nu te cruță de amărăciune?)

- "Dacă mi-aș schima natura, m-ai mânca, cu fulgi, cu tot, zice Florin Persic, în Parașutiștii."

- Ești temerar ca Parașutiștii, îmulțit, în har sar din avin ca Enescu, în simfonia dreptului de a fi Și va fi, un scop, cu realizare, cu șmotru la cătăramă, mai ales, că ni greu, să murim, ni fără modru, că eu mai sunt ca român sunt tare mândru. Dar, cum, să zic, că-s în tren pe mălăini alături de arături mălăieț și pădureț? Între actrițe era Ana Maniani de România. Vica, ce să vă spun? E Iubirea vieții mele.

- "Te iubesc foarte" mult", strigă diperarea asurzitor, în mine.

- Zic banii, n-aduc fercirea, dar lipsa lor ce aduc? E ceva la cote maxime, dar ce-extra dulce? Noi trebuie să știm, c-am murit creștini. Ca familia lui familia Brâncoveanu Constantin, cu toții ca cerul senin, în esență de mare conștință, creștinească și de sânge pur românească, ecumenică hodoronca- troanca, cu principii morale, în mare dontologie ca Biblie teologică, să se împlinească, că ei, în chemare strămoșască, pentru noi s-au sups să se jertfeasc, ca o trudă țăranească, ca grâul sub glie să încolțească ca hrană îmulțită să ne hrănească. Prin dumnezăire vine să ne lege cerul de pămntesc, sfânt, Dumnezeule mare, te preamăresc și-ți mulțumesc! Gustați superbul celor botezați, că un talent, în vivat România, în primăvara vieții!

- Dragi Prieteni BEN și PAVEL, Exceptional aceste versuri a lui Pavel Rătundeanu Ferghete, -La Curți de Dragoste și Dor- la fel recitarea frăției tale Benule. Cu  multă mulțumire dragă Pavel și pentru ”Colindele din Bihor, pe care le-am audiat cu lacrimi. Cu drag și multă prețuire, Ioan 

- Amândoi, îmi dați satisfacție inspirată cu arta succesului, cu o bucurie a ce gândiți, cu bine. Sufletul vostru ca a oricărui om aparte, cu drept Dumnezeu, dragilor, cu Dumnezeu. Până la urmă, Moartea-ți zice:

- "Ura și la gară!", își deschide sufletul?, c-așa a fost și, când Vica, prin preotul Septimiu Olariu și-a luat rămas bun, Adio, de la mine și de la copiii ei. Totul a fost cum a fost incredibil ca la îmormântare, memorabil.

- "Vica, vino pe acasă batăr de Crăciun".

- Pe Piersic nu l-am intalnit in persoana dar pe Irina Loghin am strans-o in brate prin anii '8o cand ne-a vizitat in Australia. O adevarata DOAMNA! Ai ramas singur in tara. Toti sunt PLECATI in EMIRATE.

- De ce mi-o cerut, trebuit atâta timp ca s-o chem acasă pe acestă scumpă, dragă, Ben?

- Esti singurul roman treaz din tara in rest sunt pe dealuri.

- Vica nu indiferent de greșelile mele, tot o dulce ca Domn savaot, un bun, silitor și cu voință, cu bunăcuvință, că dăscălea, în bine și, pentru asta unii nu prea o priveau cu ochi buni, ba, o cleveteau prin sat pentru priceperea ei, că se priceperea presupânând, c-ar face făcute și nefăcute, mai ales, că se pricepea la buruieni, la leacuri băbești-leacuri naturiste, așa, că intrată, în gura babelor, în prejudecăți, îi merese hirul, vestea și povestea și devenise de poveste, cum rar aceastș drăguță care nu se compromitea ca Ana Karenina cu gafele ei ștrolobate de curtezane din Coreea de Sud ori de aiurea, că jongla, te prostea, dar nu și, Vica care parcă se desprinse din legendă, basm ca-n comunism de tri parale.

- Asemeni frate PAVELE! SA FII IUBIT LA NESFARSIT ~******

- E dureros, când vezi de toate, dar n-ai de unele, din esența vieții, nu mai ai nici elexirul tinereții, că acuma poți zice, că, în adevăr, nici tânăr de luceafăr, nu mai ești și ești printre săracii Europei în criza, prin care omenirea trece, cu speranța și credință că va fi pâine, lemne și pace, cu reformă, în perfecționationare și revoluționare, în binecuvântare și dreptul optimist și artist de a..., a fi, a exista, în sănătate, cu sănătate și, în belșug, cu de toate, cu bani să nu ni se gate provita pentru a ne plati facturile, pentru a avea și bucate ca sarea-n bucate, fără a ține cont de ce-i  mult, că nu-i sănătos, dar când ești lipsit, păgubit, cum e, e sănătos  sărăcăcios, nu-i dragă, nu-i dragă sănătos, luminos, nu ni dragă, nu-i luminos, în de toate, Hristos! Să ne fie Crăciunul, cu folos și Tatăl-Nost, artist și cu filos, chiar, în tot, Domn Savaot întreg și, cu unire și fericire, în drag întreg neamului nost, în făinoșag, precum, în iubire și-n vremuri de întregire artist, generos ne-a fost, că ne-a fost felix și Zamolxis, că nu ne sinchiseam, fix-pix, laudator temporis acti, cu soare, soare și binecuvântare, în România profundă și mare, firească, între hotare!

- Prof. Virgil Mărginean suferea, închis 16 ani și, lupta pentru pace, pentru întregirea Transuvaniei.

- Apropo e vorba de prof. NICOLAE MĂRGINEANU, CARE STUDIAZĂ, ÎN AMERICA LA Havard. E un emerit eminent, cu formație profesională deosebită și distinctă.

- Poza calului care ingenunchează în fața statuii lui Mihai Viteazu la Alba Iulia.

- Surprinzător, e o istorie din România.

- Scrie cărți de psihologie, printre care Psihologia persoanei, o carte de succes, Prof. Nicolae Mărgineanu, însa, în 1948 comuniștii, îl arestează I se face o înscenare și-l chinuie vezi filmul.

- A suferit din greu cum se ilustrază și, în Chin și Amin. La ieșirea din închisoare. Aici e mână de om, raiul pe pământ, în România, că e o bogăție, în socio-ecuație, în Biochimie de Românie, cu omenie, da românii, în sărăcie suferă, la țară, se împuținează ca număr și la țară-s tot mai puțini și oameni tot mai bătrâni și la ce bun să aibă har, dar populația-i tot mai rar, cu har, dar rar, în amar, pelin, pelin-amar.

- Dă o tură prin cultură și prin literatură, picătură, cu picătură la lectură.

- MESAJ CĂTRE NAŢIA ROMÂNĂ. Daria mergea la școală s-aprindă focul pentru Șoimii patriei și văzând bec aprins că adoua noapte de când nu dorm că n-am somnifere Stilos și Carmazepină, cum considera 3, în doi, că mi-ar fi necesare, Dr, Psihiatru Mihaela Șandru, din Policlenica Județeană de pe Moților Cluj. Daria văzând becul aprins mă sună, că-s răcit, cu-n virus a naibii, îi cer să-mi aducă medicamente în bio-diversitate pentru gripă, că Miha i le va cumpăra și aduce vineri seara, c-așa mi-o spus ea, Mihaela Ștefania Celemen să-i spun, unui alt copil minunat mușchetar român de a lui Vica, care, ca Daria-Loredana, Caratista provita și celați doi au grijă de mine: Marius, Mistrețu și Teodor-Flaviu, Mascuru, neoși români au grijă de mine, cum rar, îmulțiți, în duhul omeniei Romàniei. (Cu toții suntem bătuți și alduiți de Dumnezeu ca gardul de boabe semănat și încolțit unul lângă altul, c-așa vroiau mușchii țăranului român înfrățit cu glia și omenia din România.

- Știm. A mai introdus vreo patru clic-uri. Nu se mai satură...,

- Avem lobi pro-poezie, drept la veșnicie, de fapt, cum se exprimă Mihail Duțescu, în revista maximă scrisul omenesc în Oltenia de România cum și Tudor Arghezi, cântă M-A FĂCUT MAMA OLTEAN / SĂ NU TRĂIM, ÎN  VAN, / CI ȘUHAN ÎN  EXCLUSIVITATE DE RĂUTATE, / ÎN SĂNĂTATE, ÎN RĂSFĂȚ DE ÎNVĂȚ ȘI DWZVĂȚ / AL PĂCII ȘI MUNCII MONDIALE / CA BINELE SĂ SE ADUNE, / CĂ-N RAI LE-OM PUNE / CA LUCRURI BUNE. NĂZDRAVAN.

ÎN ȘENGHEN NI SE CUVINE CA SĂ TRĂIM BEN MEN BINE

ȘI IUBIRE DE VRĂȘMAȘI,

CHIAR DE NE TRAG LAȘI,

COIOȚI CORUPȚI,

PE SFOARĂ AUSTRIACĂ DE TRĂDARE PRINCIPIALĂ

Jocul ne joacă să ne joace, cu joace, cu împacare, binecuvântare, în pâine și pâine,

în mâine oferită de austriecii nemernici, inamici, pe nicăieri, în ieri

ca niște nimeni, batjocoritori,

că de ce ne joacă,

în hâdul spectacol, cu minciuna

luând câmpii, razna, cu minciuna lor,

un rost mișel rebel, că nu ne reprezintă pe noi cei de la noi,

din pecial excepțional în special cu rol,

că ei, nu-s pace, în pace lideri care decad din omenie

și, din liturghie, sfintenie de sfântă Românie, că ne jonglează, manevrează,

ne ia proiectul, infinitul aproprindu-ne prin șenghen de absolut ca pițiguș,

jucăuș, spiriduș, fără perfecțiune, în pasiune

și, cu înțelepcine, că trăim, prin austrieci defăimare,

marea amăgire, lipsa rațiunii austriece, a  națiunii

cu noțiune de fericire, că nebunii ne frustează,

ne calcă pe suflet și nervi ca proștii, snobi austrieci: nebunii și bolunzii

cu alergii de bozii, cu perfidii

care n-are justificații, în socio-umane ecuații,

cu rezoluții și soluții socio-umane, probleme magna

cum laude de sfântă treime, de logică și rațiune, în mărime,

cu sfințire, în bucurie

și, în fericire prevăzute inteligent de drag de Românie,

în/cu inteligent,

în tot, Domn savaot și, în toate, cu sănătate, că-i mai bună, în bine de bine,

mai bun ca toate în ce ni se cuvine,

în șenghen, men Ben!

*

- Domnul Pavel Rătundeanu Ferghete a descoperit secretul de a scrie fără inhibații. O adevărată fericire. Partea frumoasă este că îl ajută memoria, Observ că a învățat repede limba engleză. Observ că reține citate din memorie. Felicitări acestui brav român,

- Cu oameni atât de serioși, zeloși, în aprecieri, eu serios, că nu mă înpedic, în vorbe, zău, nu mă împedic, în vorbe, în subiect și predicat, eu m-am format ca om între oameni și pentru oameni, chiar dacă austrieci au devenit ciuful care ciufulește, lumea și nu se vede buruiana holbura, că-s minunea și batjocura și minunea, în sat, cu toții având porecle, supranume țifraș ca numele și prenumele lor oficiale, a sătenilor, din potrologe, în lume, mai demne și mai cu cinste purtate de românii noștri, neciuciuliți și sinchisiți, de cei din jur, care o pot da, în bară, de a se ciuciuli, boți, că și lucru lor, nu puțin lucru, îl mocoșesc, motroșesc, dându-se, în vânt, deșertăciune și vânt, pentru a face rău semenilor, celorlalți.

- Tu, trebuie și ești, pe Crenga ta, ca să ți-o tai ca țiganul de sub picioare de parcă ai fi Dumnezeu ghicea.

- Nu s-a schimat cum trebuie, în România. La tine, cum ai defini Esența dragoste mai ales dacă chiar este fil indian ca Mere Pădurețe? În tine, chiar există ca ceea ce e, comedie a socetății precare, în Austria lui Iohannis a primarului de la Sibiu.

- În loc de felicitări declarăm că sunteți un fluviu de înțelepciune și bunăvoință, esti Singurul care mai comunica in rest toti s-au dat la fund de frica cenzurii comunismului albastru.

- Eu, cu Vica, îmi luam viața, în mâini și ea a fost o femeie puternică. Ca atare ea, nu mă scotea din minți, că nu eram cuminți, chiar dacă eu eram strong și o supăram din mers pe Vica, ca atare ea nu mă enerva, că uneori era fragilă, cu toate că eu eram amploiat, amețit, cârcălit ca o măsea stricată, o crachiam. Vica era omul pentru care și, pentru copiii ei, era politica pentru care aveam, pentru ce să mă întorc acasă aici fiin nădejdea phonexului, cloșca și puii apărați de gaie, de uliu și-n curte era brusturii sub care se refugeau, ascundeau, puii și e o crasă debandadă de ideei, de griji..., că se asumă răspunderi, și se creea veșnic de la început, cu natura explicării împrejurărilor, în care și bântuie vesparul de penibil și frustările, străine de activitatea propriu zisă.

- Noi trăim, în universul nostru, în universul satului cu sentimente și simțirile noastre adevărate, cu viața, cu clocotul ei, val, pe val, copatibil, cu viața.

- E trist, că a pângărit viața Putin aiesta plouat direct, în gât cu vodcă ca pe cetățeanul turmentat.

CA LIMBA CEA ROMÂNĂ STRĂBĂTÂND VEACURI PESTE VEACURI,

CU ÎNDEMÂNĂ

Tu, capeți experență și știi să gândești ca un om experimentat și inteligent.

N-i dat nimic peste cap, că ai un ideal, un scop nobil și util,

impecabil și durabil, în timp și peste timp,

în acest Olimp cu spațiu pentru fiecare națiune cu înțelepciune,

răbdare și dragoste, în stăruință bărbată și, cu pasiune,

cum mai rar divină, în har, că cel harnic e sfințit, în har

și e bun prasnic, om pragmatic, cu dialectic, cu duh și, cu văzduh

ca Aurel Vlaicu peste Carpați, înjugând carpații munții, cu toba plină de gânduri bine gândite,

prin școsla vieți în tine sădite

și acuma semănate ca să răsară ca grâul din arătura de toamnă/

primăvară, iară și iară ca eterna iarbă a limbii române care a noastră pentru veci,

în vecii a noastră rămâne ca pace și pâine-n mâine,

cu ștință și conștiință ca limba cea română,

pentru români cu îndemână.

în piept de fapt ca frați, în fapt,

cutezător, cum o faci și, tu ca scriitor de viitor,

cu viitor bucurându-te

ca un copil.

*

Scriind noi nu suntem la limita legii și vieții, ci doar a tinereții. În firesc ești sănătos încăpățânat, în bine, că nu trăiești degeaba.

- Multe mulțumiri pentru dragostea și respectul acordat lui Mihai Eminescu,

- Atinge ce-i eminesc omenesc, în noi? Am făcut și eu la nivelul meu. Scriu iligibil. Moromete crede-n mere și taie acățul, salcâmul, ca să-și plătească linul-pelinul: birul, foncirea amară ca mierea.

- Frumoasă mai era viața satului în România. La Ilteu, în comuna mea se duceau femeile la ,,vale” cu scăunelul, maiul și căruțul umplit cu multe rufe de cânepă. Aveau și câte un calup mare de săpun de rufe făcut de casă. Noi copiii muream de  dragul de a nr ,,bălăcări ” și de a prinde baloanele de spumă. Curând uitam joaca și mergeam în josul apei, ca să nu o tulburăm și căutam pe sub pietre în speranța de a găsi vreun peștișor. Felicitări pentru poem,

- S-aveți sănătate și la mulți, ani Romània mea distinsa doamna Melania! Vine, vine ziua națională și bine-mi pare că-i istorică națională sărbătoare și binecuvântare de zi mare. Mai e un film, după nuvela IPU de Titus Popovici, filmul intulându-se: ATUNCI, I-AM CONDAMNAT PE TOȚI LA MOARTE. O copilărie, că și la noi, în sat, în Sâmpetru era Letu, în Osoiu, iar, prin Hașmaș un altul: Barna și altfel, dar pe acești înțelepți, aveau aparte și purtau numele lor, cum biserica poartă hramul ei și era o naivitate, că acești pămpălăi aveau și ei sfințenia lor, se potriveau ca oameni potriviți la locul potriviți, respectați de săteni, dar pruncii strigau după acești blajini care lucrau la săteni aproape pe degeaba, să trăiască de pe o zi pe alta și grozăvia, că trăiau mult, deși trăiau canonit, greoi și, vai și auleu de lume, necăjiți de la o casă la alta, în grija nevoilor, sărăciei, c-așa erau vremurile pe vremuri de război, vremuri mai ștrolobate.

- Tu, ai o dragoste infinită, de oameni, era un generos, a fost un ca tine, a fost fabulos.

- A fost, în filmul Osânda, a fost ca-n paradis. O fi vorba de acel purgatoriu, iad cu cazane cu smoală înferbântată, iad, cu povești nesuferite, cu suferințe omenești... Chinuitoare, în dureri infernale a facerii care nici de bine nu ne reamintea. Cu ajutorul lui Dumnezeu va fi bine. Văd filmul: Tată de duminică, în rol principal, cu memorabilul, Amnza Pelea din Băilești, în rolul taman, tocmai, personajul, Mircea, ca inginerul Dan care era ca Amnza știut de undeva, dar de unde? și, ca om distinct e un spiritual real și deosebit, gânditor chiar de anume artist, aplecat, înclinație ca turnul din Pisa, inclinat către filozofie, un fel de cale spre viață și, spre adevăr ca un Socrate ca cel din Liceienii/ Declarație de dragoste eccetera, eccetera. L-o alduit Dumnezeu cu Dumnezeul-cuvântul, înainte-Merghetorul și, cu Preanaltul-Cerul și Pământul care mi-o fost drag-întregul ca să nu mai aibă boala de moarte, cu mine, pentru a face de anume-n sfânta treime ca să-mi dea dimensiune și mărime-culme, că ne-ntreabă Someșul, Oltul, jiul, Neajlovul, Prutul și Nistru, că-s tot din patrimoniul nostru-România noastră, că ne-o fost drag, cu făinoșag, lucru, calu și măiastru, în verde și-n albastru nici cu pușcă, nici cu stele la vica-n păr ori, când pouă, pe brumă și bură, îmi cuprinde-ntreaga țara buiestră, călăreață, ieșită- soare din ceață, în salt permanent, cu iubire și fericire pentru celalalt scund sau înalt, mai puțin, mai mult lat, decât, înalt, aici la sat și îndesat/pătrat.

- Ferice de cine are timp pentru cinematecă.

- Apoi filmul: Anastasia duios trecea, după Dumitru Radu Popescu. Voi, ce-ați crezut, că nu- mi pot vinde străinilor țărișoara, zice, în strai sărbătoresc românesc, zice io Mihai Viteazu, cu realitstea lui omenească, cu simț de popor, spunând pe cea dreaptă, proastă/ deșteaptă și, desțălănit ca ogor pregătit pentru arat, grăpat după ce s-o arat. Zice ca om cu experență.

- Felicitãri pentru aceastã odã închinatã a tot ce este românesc,

- Asta ni nevoe ca apa, ca aerul și ca bucatele. Tot mai aprope de dulcele Crăciun, cu amintiri păcute și dulci amintiri de ce a fost odată, că de n-ar fi fost, eu, ce v-aș povesti? Întreabă-ți destinul (ce-l întrebi, cu aură și nimb, în ceasul prielnic?) -"Dănuț, mă sfădește și mie nu-mi place, că nu-i dragostea cu silea nu se face, dar ce am avea de împărțit spirit de aventură, cu sila dragostea, zice Vichi. "Îl poate lăsa să-și rupă gâtul.

- Doamne, Puterea Ta este nemărginită, Ajută-ne și ne miluește cu mare mila Ta, Amin!

- Cum ne depășim potențialul? Trebuie să ne depășim mentalitatea, colacul de salvare susținând randamentul. Ești un om atât de bun. Faci ce trebuie. Aici e hiba, că nu știu să curăț ouă la nimeni, la nici un îndărătnuc. Ceacanica, în Cluj pe Horea demască, îl înhață pe criminalul, cu ciocănelul.

- OPORTUNIȘTI INFUMURATI SI IGNORANTI

Merg cu totii in directia in care bate vantul. Lipsiti de CONSTIINTA.

Nu poti TRAI azi Pavele decat doar pentru OCHII TAI

IN CREDINTA

altcum MORI.

~*~

FARA CEAUSESCU din poza NU AR FI EXISTAT O NADIA COMANICI si UN PERFECT ZECE !

*

- Fără Ceaușescu, frate, n-aș fi existat, în/cu talent special, în România educată și instruită, pas cu pas, în lucru bun, cu arta succesului ca un Marco Polo a literaturii. Datorită scrisului vom trăi, vom poposi, în sufletul oamenilor. Mongolii sunt un popor inteligent. Sunt un nativ cu talent înnăscut.

- TE CRED

- "Noi suntem prizonerii propriului desrin," zice istoricul N. Iorga. Ochi de urs, film, după o nuvelă a lui Sadoveanu asemeni alte filme făcute după romane sau nuvele al acestui scriitor, iscusit povestitor, cu largi vederi, cu opinii și multă cunoaștere a pesajului și al tradițiilor, c-a umblat și cunoscut mult și multe. Asta cere o nevastă frumoasă și copiii dolofani, tot, în Sadoveanu citești. Nici noi nu putem sta la nesfârșit, cu mâinile-n sân. Voi sunteți suflete gata să sară să te ajute. Văd, că nu te jeneză cum arăt mai șic și pe șleau, cu tupeu. Să nu ne pierdem din cursul istoriei, că trecutul ni glorios, române drag.

- SĂRBĂTORI FERICITE ȘI UN AN NOU-2023 ÎNCĂRCAT DE SĂNĂTATE ȘI SUCCESE

- Dumnezeu să vă dea sănătate!

- Iata ca Elon Musk isi propune sa dez-reseteze mass-media deja resetata de globalisti: Musk a fost întrebat de un utilizator de Twitter duminică dacă va exista o expunere despre modul în care gigantul rețelelor sociale s-a alăturat liniei partidului în timpul pandemiei de COVID-19. „Oh, vin timpuri grandioase”, a răspuns Musk.

- Ești ca un tratament, leac. Sunteți o originală doamna Melania. Doar o singură moarte cea a lui Hristos aduce viață (după filmul serial: Don Matteo). Vica se trezea, în zori și înainte de a ațuța, aprinde, focul, mă privea drăguț, cu zàmbet, în gândul ei gândindu-mi binele, rugându-se pentru starea de cofort și bine, mulțumindu-i lui Dumnezeu, că m-am născut, c-a făcut omenirea la acel început al veșniciei, cu idilă a iubirii de oameni care decat, în păcat și la sat neascultând pe Dumnezeu, în Eden, Ben men, ispita fiind copleșitoare, ademenind stropșit ca un magnet lingușitor, atrăgător ca lucifer și dacă are înfățișarea de șarpe viclean ca vulpea care-și schimbă ca lupul părul, dar năravul ba. Vica nu m-a lăsat niciodată neconsolat. Strănepoții mei și pruncii lui Marius, Celemen-Mistrețu, nepoții lui Vica, copiii isteți și ștrumani la învățătură, după spusa lui ilici Vladimir Ilici Lenin care ne era clar că ne-a lăsat învățătura lui Iisus Cristos: Învață, învață și învață, sfântă expresie, că cine are carte, are parte era povața și lui Nicolae Ceaușescu conducătorul iubit ca cel al vubanezilor și Tzauo mauțzedun tata înțelepților chinezi, asiatici, cu mult popor și, deși pe metru pătrat, cum vene vorb, lecția la Geografie. vorba era că vă vorbesc, cu totul și cu totul de cuminții lui Marius Celemen, dar cu multele paranteze, mai debitez și despre povești, că, îi seamăn pe nepoți cu niște ulicarți, cu fetele lui George Ferghete emigart, în Statele Unite/ Ameririca, că și pruncii lui Marius ca șurheticele lui George plecatul, în America, ieșeau reieșea din scrisorile care ii le trimetea lui frate-su Ferghete Viorel, în țară, în satul natal și a lui, Sâmpetru-Almașului, Hida, raionul Jibou, regiunea Cluj, că în America aceste istețe, cu colegii de fete, vagabobondau nopțile, ca să se distreze și așa făceau și Emanuel și Toma (se plângea și tată-su: -"Vin noaptea târziu acasă) Da, cine nu-i ia la bani nărunți, la rost? Mistrețu, cine altul, că el nu-i sfădește, ceartă, nu le scoate ochii și atunci la ce istrucție, educație, să te mai aștepți, fiule, în școala vieții României educate, că totdeuna de bine de rău tot a fost cumva: copiii răi și babe forforoase, cu dureri, în șale și copiii cuminți, cumințeniile pământul, dar cumva tot o fost? Emanuel intease, întâi, mai întâi și întâi, în Apartament 3 pe George Byron, din bocul 6A, iar apoi Tomiță, acesta aprinzându-și lanterna telefonului tacticos inspenctând masa din bucătăria unde ațipisem eu, pe fotoliu, dar nu pierduse prea mult timp din Căutare tipului pierdut a lui Marcel Proust, că cu tact cu pași de pisică se retrase, vroind să refuze mâncarea pița, ce văzuse pe masă și pe noptieră brânza topită, era încoșmat, în haine suficient de groase, ca să-i țină de cald și să tremure subțire ca-Falansterul o societate, cu intenții bune într-o societate, cu intenții idialiste, mai sărite de pe fix, dar datorită umanității nemplinite, nedusă până la capăt mai călaser comuniștii și pe bec mai făcuse și lucruri bune ori vă place politicienii care știți ca corupți și, ca distrugători de păduri, de eco- habitate pentru flori, păsâreua câmpului și alcelor sălbăticiuni, al faunei zoo, admirate pentru diversitate și bogăția din România noastră, țară bogată, în aur, în minerale și apă și aer: oxigen și ozon, doar austriecii batjocorindu-ne ca pe răstignitul Iisus pur și simplu, că sunt exemplu: pursânge români? Cele două românce: -Anica, se va căsători și Aurelia Ferghete, însă cea mică, Aurelia, nu, dar ele se manifestară public, temerar, cu alți tineri îndrăsneți și reușiseră, prin 1961, să indroducă pensia de bătrânețe și, în U.S.A., așa cum era, în România, în zile noastre politicienii de astăzi susținând prostește pro- eliminarea  și nenorocind pe cei bătrâni și neputincioși, eliminând în viitorul de curând pensiile oamenor de rând, doar lor, paraziții nenorociți, nimurugi, ciolobicii, ciocoii, neo- comuniștii ciocoi și batracienii, însă cu orice chip vroind să păstreze doar pensiile speciale și salarile speciale, ciontul, osul de ros menținându-și sustenabil lor și carnea dejosată ca scârbe ce sun ca să facă românilor conlocuitori al Români, încă neunificate, încă neîntregită, neprofundă și nemare ne unită între fireștile hotare. Vă mulțumesc pentru înțelegere. Cu bine și sărbătoarea nașterii și an nou 1023 la mulți ani, fericiți ani! Oricum e o mândrețe și o noblețe, cu Mere pădurețe, în frumosul și eleganța românească, omenească, lumească, cu pace, în har, cu omul prin timp pășind prin propriul Olimp. Tu, acolo ai, tu, un slogan, netrăind năzdrăvan paradoxal, în van.

- Fereste te sa mori PLAVAN.

- Vica-i cu Merele ei pădurețe-n poală și cu Pavel pe poală. Cine crezi, că se lasă beteag, la amărâta/păpădita/cufurita de moarte? Suntem noi cârpăciți peteciți, dar, tu, crezi, că vrem să dăm ortul popii?

ÎN PÂINE A PĂCII POEM

-în firesc și destin românesc, cu omenesc-

De fapt gagica-l are pe, Pavel, cu sens, în botez prin care,

cu timpul prin vremi de Dumnezeu patinez, strâns la sânul ei drăguț

și, nu, chiar așa de răruț,

patinez virgin,

în har dar din dar să fac rai de pai, în grai cu vrere și plăcere,

în dragoste

care dragoste cere, în răbdare, stăruință: fagure de miere, plăieș/căpitan fără greș

 tragànd, caer din furcă pe fus/ goz roz sub preș, des/ales de deșărtăciune și vânt

 picat, în stres, în nevoi de mălai semănt pe glie cu omenie de plai,

în soare și, în binecuvântare de cum grăii cu nori de ploaie,

știindu-se că ploile din mai

umple carele de mălai,

în grai de Românie ca să rodescă omenie și bogăție peîn socio-umană-ecuație

de Românie te iubesc,

în vecie, drag și făinoșag, pământul românesc,

pe pământul, pe care aparte, cu carte,

pe care locuiesc și măreț, cu părul creț trăiesc omenesc pragmatic,

gospodăresc mai și moșmondesc, murăresc și mă betejec,

îndoisc și trăiesc artist-dumnezăies-românesc,

însă nu să si greșec,

păcătuiesc și ca un pom să rodesc,

că roind, 

roind, albinele,

înfloresc grădinile

îmulțindu-ni-se zile cu binele și înflorind,

înflorind, în inimi inimile,

în profunzimi cu iubiri amirosind sfinte treimi,

de păstor blând și profund cu arome,

arome, cu iz de flori, a rodului comori de bonus, de viață provita,

de adevăr și Iisus de viață sfântă și cu zările îmbălsămate,

în artă de relitate și efemer, în sănătate de cer ca a omenirii sever și sincer omenesc,

cu românesc, creștinesc,

să mă raportez prin prin pocăință și botez,

lui Dumnezeu sfântul-cuvântul mă raportez

și prin timp în Olimp patinez,

cu Dumnezeu, fecioresc mă, însotesc 

înfrățesc fințingău cu tupeu al celui sunt cel ce sunt,

în reper de cer, boem

țăran boem și etern, în pâine

a păcii-poem,

poem boem blajin și senin,

în românesc și firesc

destin.

*

Noi ne avem spiritul, viața din viață, marea moșmondeală, că suntem învingători.

MEGA MAGNA CUM LAUDE

-pentru fericire, pentru iubire-

Familia, în România învață să aibă grijă de familie,

cu omenie învață să aibă conștință, învață și învață

să aibă grijă să afle grăsimea laptelui, cu eprobeta, pusă,

în/la centrifugă, pusă cuminte pe rotație, la fugă, în reacție,

în biocchimie de Românie,

că numai, în ani de liceu,

în declarație de dragoste,

dai de greu,

dai examene, nene, men,

iar la Măcelărie, la Bebe, în Clan,

dai de carne de jos ață, în artă, Ben,

dai de greu, la liceu, cu peșcheș, dai greș

și de greu dai pe picior de plai,

pe gură de rai, plai,

că ascunzi gozul sub preș și-n cusătură,

îți pui amintirile și, aventurile,

micile greșeli, că merită să-ți bați capul

și cu cuvântul, să-ți faci igenă provita,

să te curăți, să te speli și să înveți carte

ca să ai aparte de bine parte.

Tu nu ți-ai pierdut originea, minunea

de a fi ca timpul să te laude,

pentru a fi zi de zi,

cu lucru bun

să-ți dea liber, undă verde mega magna cum laude,

cu prezența și evidența zi de zi pâine de o ființă,

drept Dumnezeu mereu

și mereu, pregătit pentru înviere,

pentru fericire,

pentru iubire.

*

Vica o Venera familia. Unora le umblă vapoare prin cap/avioane năzdrăvane pentru care are nebunie, boală de aer și se și auto- pilotează și viața printre Mere pădurețe devine ca lui Ioan Alexandru dragoste pentru imnele lui, iar eu am dragoste, răbdare și pasiune pentru Mere pădurețe, o eco și un bio noblețe serioasă și de anume, cu sfântă treime, în frumusețe ca Vica, a biochimiei a vieții, în tinerețea păcii, în a pâinii muncii și a proprie-i spornice finți, liturghie, în spice, cu boabe de gâu mășcat, cu chipul lui Iisus imprimat, pe mirabila sămânță conștiință încolțită și îmulțită, în drept Dumnezeu și sfințită, sporită, în omenie sub glie de Românie, că asta mi plăcerea și vrerea voinței, conștinței firii scăldată, în soarele fericirii, cu dor la marginea mării împânzită de catarge care le frânge, vânturile, valurile, dar câte o să scape printre stânci, coți de piatră și câini care ne latră și ne înhață..., că și spinii ne în țapă, dar mai e și grija de oameni ca prieteni de acasă și mai ales de pretutindeni, cu adevărați părinți sfinți, la locul lor potriviți, botezați și responsabilizați, compatibili, cu viața ca contiința și dreptu de a fi om între oameni, pentru oameni, cu plâns și râs, haz de necaz, în chestia cu rușii și, nu doar, cu austriecii, în cuvinte la care iei poziția de drepți, cum nu se întâmpla, în comunism existân etică și altruis, că ieșeai pe fereastră și intrai pe ușă, în neocomunism fără  altruism, în capitalism, cu șovinism austriac și de veacuri ambiții și tâlhării, măgării, rusești, mituri, din trecut, cu istorii, cu destituiri, în perspective obiective, creeative. Mari zevzecuri, mari figuri cu stil și zăpăciții de austriecii și nu doar rușii încrezuți și înguști, cu un mister, cu sănătate, de ralitate ca tip uman, când scopul scuză mijloacele, însă nu la ruși, austricieci, posaci, care cracra se cacă ca ciorile pe bară găunaț, ducă-se-n frast, că și Oraș văzut de sus, cu oameni vrednici și harnici, buni praznici s-a modernizat, cu lucruri trăsnite, în NATO! Dar ce va mai urma la cătăramă și la Apelul de seară, cu chestii necesare. Cine nu speră, disperă (Uritescu, Medalia de onoare sau 7 frați). Neinfratiti. Strada de departe vuia. Cât timp nu ești cineva ai pierdut trenul și, Iarba verde de acasă, retrăiești cu Ianțu și Raicu. Film dramă, Castelul.

- Nu te grabi sa-ti doresti sa fii cineva azi. Nu se merita. Vezi vre-unul fericit? Sunt doar PREFACUTI/PERVERSI.

Pamantul e populaT cu BANDITI care in timpul liber pretind, sau se joaca de-a CINSTEA.

Justitia si pacea sunt Hobby/uri,

Cum e pentru sarac pescuitul.

Sau sa invete o meserie pentru sclavie.

CIVILIZATIA E O MASCA A LUPILOR

Afla de ce esti AICI.

Si BUCURA-TE

*

- Și așa special se poate zice, că existăm pe picior mare. Ziua-n ameaza mare rușii ne blocheză ca austriecii, în șeghen și explorarea, în Marea neagră și explotarea gazului și apetrolui, că, de ce românii să fie ștabii pe averea lor, când „o” ăștea-o clică, bandiți contra umanități, că ne-au șocat ilegal ne-au..., cum să vă spun, că noi legal aveam ieșire la Marea cea Mare fires și legal, dar cineva, răii din lumea rea se opun, că nu vreau ca un oameni răi din lumea rea, își fac de cap abuziv ca ticăloși, că ne vreau nefiresc pramatiile egoiste, ne tâlhăres sacrificându-ne fără limite ca și, cu agricultură și ne tâlhăresc nemți șo unguri (cum răspundem la această chestiune întrebare?) Ne cedăm în 1918 și cedăm acuma pământul daco-român; Nu vom mai fi stăpâni pe pământul neamului, că ne-am împușcat geniul Carpaților pe care nici suedezii, că nici austriecii, nu-mai brezi, că nici noi numai avem mintea de pe urmă, ci reversul inversul iadului, că suntem dați la o parte de tagma hoților, a pramatiilor. A dracului ce-i carnea pe tine, Pavel, că nu ești arogant, nu pretinzi bani, zice medicul veterinar, Sarca Nicolae din Recea-Cristur, parcă urcat, suit, în corcoduș/pomnițar, dud ca-n copilărie, colegi la Bistrița pe Avram Iancu nr.1 și Șimleul-Silvaniei, pe Simion Barițiu nr.11. Decât un câine turbat, în uliță mai bine legat, la mine, în curte la mine, că de ce trag clopotele, Mitică dacă, nu de frânghie? Filip cel bun, lumea care ați visat-o voi? la ce lucrez? -"la Mere Pădurețe".

- Fiecare suflet de romàn a tresărit la auzul negativ al vestei despre schengen-0ul închis pentru noi. Toți încească să ne punî bețe în roate. Dl. Pavel a luat atitudine, Felicitări Domniei sale! Doamne ajută-ne!

- Melania e o scumpă. E o scumpă ca întotdeuna, draga, dragă. Ca o regina Maria, de care n-ai putea zice, că nu-i ca o adevărată vergină și pur sânge demnă regină ca o o româncă, de care nu puteai zice că n-a luptat pe front ca Ecaterina Teodoroiu și învățătorul Petru Ferghete de a lui Ioan Rătundeanu-Ferghete și Maria Staniște-Druhora, din Baica, HidaAlmașului, Sălaj. Lucrurile erau așezate, în casă la noi între mine și Vica, că stam împreună și, ne înțelegeam, în ce ne privește, în armonia culorilor, valori, de neliniște și, de mulțumire, comori, cu fericire, având griji unul pentru celalalt, plăcându-mi Vica nemaipomenit de mult, că unul cu altul ne-am obișnuit, că obișnuința devine, a devinit, a doua natură, ceva natural și firesc, nu ipotetic, ci de adevărat, principial. În cap aveam un stol, mii de păsărele, pitici și, cum vrei să zici, o confirmare a voinței a ce era și este între noi că era ce era, iubire între noi provita, cu fericire, care se extindea și unea, combina, cotopea, cu fericirea națiunii românești, de povești, de legende Petre Ispirescu tipograful povestitor ca minunatul Creangă narator creator. Timpul e sifonia, e România, cântecul la pian, la două mâini/ cuvântul și de ce nu poate fi: însuși Dumnezeu, drept Dumnezeu. Iohannis, cui vor folosi cumpărând armele și aemamentul  ruginit, cu adevărat zicând despre asta și, poetul aiessta sucit și, sucit-Sucă-om sucit, învârtit, răsucit, Mircea Dinescu? Un suflet superb Vica și familia, sânge și suflet de poet din sufletul și sângele bravului popor român, a limbii romàne-liturgie de pace, în spice creștine, străine, românii fiind curat și luminat europeni destinați spațiului șenghen. Singur acasă e o comedie la șmecherie și-n America și-n Românie-omenie. Pentru lucru bun niciodată nu-i târziu. Singur acasă, încă filmul drăguț ca Amintiri din copilărie scrise de Creangă valoros, simpatic și practic, cu șotii, tâlc și hâtru și comic ca comicii vestiți a ecranului, pe Altarul Soarelui, în România genialului Eminescu, printre nesfârșitele ghinioane, cu înțelepciune și, cu pasiune, în răbdare și cu stăruință, cu bunăcuvință, în binecuvântare și talanți, îmulțiți expprimând mai mult, un cult a păstorului blând și profund ca s-adune lucru bun de România tainică și mare, cu binele, în bonus-Iisus de zile, pur și simplu, nu puțin lucru, în bonus. Tu, băiat și fată, Vica, gen feminin, sub cer senin, cu aparte soarte, destin. Toți uniți și împreună, facem treabă bună, Vica trabă de zână bună, iar, Pavel treabă bărbată, că fosta-i fost, când ai fost, luat, în primire, cu critică, că dragă lume să vorbești de mine, cum se cuvine,

de adevărat, bărbat,

adevărat că Hristos s-a născut și, că a înviat în a treia zi după scripturi,

pilduind, în pustiuri incomfundabil,

impecabil și util.

*

- Ecourile vizeaza elementele cheie din programul vizitei si esenta discutiilor purtate cu scriitorii romani - mai ales viziunea realista asupra personajelor Vlad Tepes si Mahomed Cuceritorul - cu interesul deosebit manifestat in randul cititorilor din Romania fata de romanul "Mincinosii si iubitii", precum si acordarea de catre Asociatia Difuzorilor si Editorilor - Patronat al Cartii a Diplomei de Excelenta pentru contributia adusa la dezvoltarea colborarii dintre literaturile turca si romana.  

- Dragostea-i Dumnezeu Mariane. Dacă nu știi, cum e mai bine unui pacient/cititor, că ne învață, cu binele ținându-mi cursul, cu etica? Noi înmaganizăm, acumulăm, lucru de maistru. Noi avem Biblia scrisului (de asta, tu, ce știi, maistru?) Ce și de ce vă place? Tu, ești mai de genul meu, stil, gen, pentru a mutăm și munții din loc. La noi, am o mai calitate a vieții, pe Muchie de cuțit, Chivără Roșie și recunoștința Mărul de lângă drum ca proiect trăgând ca Călător căruia-i sta ca călător, Mihai Beniuc, căruia, îi stă bine la drum, pe timp de iarnă, pe horn ieșind fum care ne învăluie, cu căldură și relaxat, împăcat, cu ce mai instruit și m-ai învățat, cum cu tine, Ben, lucrurile vin de la sine, cu credința, că cu tine ca tip, mai breaz, sunt mai norocos să fiu, că va fi și pe tine visurile știu unde să vă ducă că și va fi, cu proverbe și zicători care nu-ți mai ies, din cap. Noi ce conștentizăm, că ne spălăm cu periuța și cu pasta de dinți, cărbune și bicarbonat, în chimia bună doar pe dinții care vrem să-i păstrăm, trebuie neapărat să-i igenizăm, spălăm. Elena Ceauşescu i-a trimis doctorul la uşă lui Nichita Stanescu pentru consultaţie şi internare din cauza alcolismului.

- Excelent, greu de găsit. Dar se va oferi unul să le facă pe toate după gustul lui, nu al atâtora... Doamne ajută-ne, Amin,

- Ca Diogene, în plină zi căutând un om, cu înflorirea de pom ca să facem lucru bun, un mare bine pentru viitorime, cu sfântă treime fără a se pleca unde vezi cu ochii. Frumos lucru, de maistru. Tu, ești ca, în Cântând, în ploae, Tu, recunooscăndu-te în genu aiesta gen și ești frumos, luminos și, cu folos. Azi, nu știm foarte multe. Dumnezeu, ne dă darul, talanții, ca să-i îmulțim nobil și sublim. Locuiesc, în locul unde nimeni, nu e nimeni, că-s lucruri sfinte, că există lucruri sfinte și cerul sfânt, un grăitor uman și năzdrăvan pământ, că nimeni, nu e nimeni, să nu dăm foc la valiza austriecilor, așa zice advocatul boierilor austricieci, să nu-i boigotăm ne zice Iohannis, advocatul austriecilor (pentru ce ține la austrieci, președintele nostru, Iohannis nu cumva ne sabotează-trădează? își boicotează neamul deși sângele neamului, nu se face apă, nu se trădează, nu se sabotează? nu se trădează, că inedită nu se nici plagiază ca opera omnia, în omenia de România. Bădălău e o pramatie, un penal, cum comentăm? N-avem voie să boicotăm, ne zice strigător la cer, să nu-i boicotăm pe austrieci, pe nemernicii, în cap, cu pitici, în loc de materie cenușie, tărâțe pe care le mănâncă porcii? De ce? Noi suntem refuzați, botezați și, responsabilizați, în Chenghen, ca ce, noi am fost și suntem boicotați, de necompetenți compatibil, cu viața, deși e un adevăr? Unde-i buna credință a președintelui, că e prins, cu mâța-n sac, legat de casele furate, dar el nu se consideră penal, ci zicea unora penali, dar el nu se considera și persevera, în a înșela etica, înșela, cu atitudinea lui mincinoasă, fără nobleță, fără scrupule, un pervertit, un fals român, de patriot, că-i român ca regina Maria care era gata să-și dea viața pentru România noastră. De ce nu combatem, tot ce nu-i la locul lor?

- Asta da intrebare. Nu combate nimeni ADEVARUL pentru ca se tem de el. Suntem mintiti zilnic, CONTINU. ORBII VAD iar cei ce zic ca VAD NU VAD.

- Ești simpatic, empatic și carisnatic. Ești strategic.

- Vă felicităm pentru prăznuirea memoriei celor căzuți la datorie pentru Glia românească, iubita noastră Țară, România,

- Să vă fie, cu bine, Cristina Bîtlan și, cu sănătate! S-aveți sănătate și bine, de multă căldură. Ne vaccinează ca să ne distrugă? Unde ni-s valorile morale? Votezi, dar ce, pe cine, votezi moral, compatibil, cu viața, rostuită, în adevăr, cu rost artist și, drept Dumnezeu.

- Ne-ați făcut o mare bucurie cu aceste minunate poezii românești pe cât de originale pe atât de înăltătoare și grăitoare sufletului nostru. Vă mulțumim și vă dorim un ,,Crăciun Românersc, FERICIT”!

- De ce ne facem noi nouă rău?

- Fii un pic mai mic si iao. Fii calm si inghite rahatul ne spun guvernantii. E imoral sa te superi pe ei.

- Vă dorim mult succes, o pagină nemuritoare în Palmaresul Colocviului Științific International,

- Eu nu am primit numai „amenințarea” că mă invită la colocviu, fără vreo cheie, fără dată. Vă transmit tuturor urări de sănătate și bucurii pe placul inimii.

- Cu multe mulțumiri și succese de care ne mândrim toți românii,

- Noi suntem pregătiți, să primim, pe candidul și sublimul și minunatul prunc, cuvântul aparte, s-aveți parte! Iisus ! De bine și de sănătate, cu fericire, în iubire, s-aveți parte aparte!

- Tu, n-ai criză de autoritate, că ești personalitate distinctă, plin ești, în plinitate de dragoste divină și senină. La cine-maraton, filme românești interzise copiilor, ca, chestie de filme românești prin care cu de acase dansăm, în familie și prin limbaj curat-murdar, senil, dansăm scandalor, pur stil românesc (ți-a fost dor de mine, cuibușor de dulci doiniri șo de amintiri, din familia lui Veronica și Dragomir de rug sălbatic și roșu trandafir, cum scrie la care pentru a avea un zâmbet din toată inima a țărăncii Vica, om al muncii, cum era harnică și bună ispravnică, un lux, flux și reflux, în al domnului ispravă și slavă, că jumătăti de măsură nu există și, Vica era convinsă, de dragoste aprinsă, din inimă univesal cuprinsă, convinsă, că uite o duce capul național, natal, natural, pe rugul dragostei aprinsă. Să nu-ți faci cuib de vespi, că n-ai aură și nimb (orgasm, în creer?). Nu-i musai să le știm pe toate, dar să înțelegem e musai, o parte, nouă șansă, dacă știm o parte aparte ținând ritmul. Să fii fericit și plăcut lui Dumnszeu!

- Craciun Fericit! TRADUCERI de Ben Todica, text ADRIAN GRAUENFELS. Un videoaudiocliprecitare la textele poetilor din cartea: Traduceri inevitabile vol 9 de ADRIAN GRAUENFELS - James Schuyler = Cartea gunoiului / pentru Joe Brainard. Atunci nu știu ce / să lipesc în continuare în / Cartea cu gunoaie: iarbă, prefăcându-mă / să fie o pată sau / buturuga aia de acolo care știe / că nu va crește niciodată / pentru a fi creioane sau / un iaht chiar. O frântură de / voce care spune (sau pare că)

- ...foarte bine exprimat... ancorat in viata reala... valabil in oricare din perioadele existentei umane...

- Și Aurel Vlaicu un mare geniu, cu aeroplanului, o culme al aviației, dar ca român un temerar și cutezător, îmulțit cu talanții, în har, un legendar inventator, neajutat de stat, însă fără bani, a eșuat, n-a mai fost de viitor, fir-ar să fie!

- Excelentă interpretare! Texte .răvășitoare sufletește... Dar oare merită atîta suferință? Să-ți întinzi sufletul pe perete - și să-l bați în cuie... De Adrian G. auzisem, citisem câte ceva, dar abia acum voi trece la lecturi mai serioase. merită din plin. Devotat, Lazu

- Nimic nu reușete fără încercări repetate, voință, răbdare, stăruință, dragoste de performanță, conștiință, chemare, credință și speranță și biruință ca noi amândoi că nu se moare niciodată, sânge din sângele pur și simplu, din sângele talanții îmulțiți ai neamului care ne sfințește oameni potriviți, români la locul potrivit și prieteni, bre!

- Modern. AM

- Cum e azi, a murit Gabriel Artur Silvestri, unul care doar povestindu-i despre mine Pr. Al.Stănciulescu-Bârda și alduitul Silvestri mi-a trimis 5 mii lei, înainte cu un an de a muri, mi-a trimis, zice-se, pentru preocupările mele culturale și, n -a fost rău/nici puțin lucru darul domniei sale Gabriel-Artur Silvestri scriitorul bun, c-a fost bine venită această pomană și n-a fost puțin lucru, mai ales, că nemulțumitului i se ia darul iar calul de dar nu se caută la dinți. In Memorim: Dumnezeu să-l ierte și să-l odihneacă, în pace și memoria, fie-i binecuvântată și, în veci/pururi, pomemită fie-i memoria acestui scriitor și om milostiv și de ispravă, cumsecade și, în a Domnului veșnică slavă fie! Doamne iartă pe greșiții noștri! Decât găină o viață întreagă mai bine o zi uliu, gaie (aud din filmul Ștefan Luchian, că degeaba te cocoșești găină și, unul se chema-n filmul aiesta: Găină)

- Mai bine in cuie decat in nisip ca strutul. Nu pot sa pretind ca totul e roz. Sunt prea batran ca sa mor in minciuna cu toate ca am inteles demult ca suntem o specie a minciunii. Am fost nascuti din minciunele, unii din muscatura de vampir, putini, dar eficienti, Ben

- Dragule esti fabulos, Le dregi magistral! Am o singura obiectie - rugaminte. Care e valabila pentru tot ce faci in general. Ce e prea mult strica. As prefera (sugera)  clip per poezie. Una si atat. E mai concentrat, mai usor de digerat ascultatorului. Mai simplu si pentru tine. More is less  ..se spune. Parerea mea... Thanks deci, voi incerca sa-l instalez pe JURNAL, cu bine.

- E ADEVARAT. CE E MULT STRICA - AR TREBUI AFISAT PE/IN TOATE CONSTITUTIILE LUMII = LACOMIA SI OBOSEALA SUNT SURORI-PE BRANCI-ASA E.

- Totusi ce faci si cum le faci e remarcabil. Thanks man!

- POTI SA LE SCURTEZI daca ti se par prea lungi. Nu am probleme cu asta.

- nu pot / e arta ta / tu decizi.

- Nato, în România, cu subiect și predicat, a fost o lobitură, în bine, pentru România, o șansă pentru noi, că suntem luați, în ochi buni, e o valoare din partea noastră degeaba e cu silință și cheltuieli, ca leii îmblânziți, c-am devenit celebri datorită războiului rușilor. Noi suntem, în panoplia celor îneresanț, impotanți și inteligenți având enorme ceasiri bune, că de la noi nu fură hecherii/corupții, tagma hoților demnitari.

CĂ ROMÂNIA PROFUNDĂ

Noi suntem o mare comoară, comoară rară, cu bucuria până la stele și, fericirea națiunii,

în special testament Avram Iancu, un neaoș tribun pașoptist transilvan ca un Iisus Hristos al românilor și omenirii,

cu rost artist, altruist de popor sub sfânt tricolor, al românilor trăitori pe acest român pământ

limba română, de adevărat matern, etern, cu adevăr și viață,

cu ștință și conștiință națională,

școală de dincolo de școlă-iubire pe verticală,

dar, în noua ordine mondială, universală a păcii și muncii, de adevărați români național,

internaționali, în totuși iubirea nobili-utili, cu manifest pentru sănătatea omenirii

și al pământului pe urma zimbrului, Mesie a iubirii, cu vecernia și liturghia păcii și a muncii,

cu dor de dor, până la marginea mării, în răsăritul luminii,

în dimensiunea minunii lumimii, românimii și lumii cu străbună veste bună,

a lucrului bun și chemarii de dragoste de viață,

de conștiință a mulțumirii și, împăcării

ca atare, cu valoare, de România profundă, taincă ca Iisus mai presus de  cuvânt,

în duh, văzduh și pe pământ sfânt,

în mărime de sfântă treime, ca cele bune să se adune, iar  cele rele să se spele, că cele rele-n iad cu ele.

*

Iisus Hristos de Crăciun ne-a adus corinda, lumina, cu inima. Vă dorim Crăĉiun Frumos De Nașterea lui Christos, Dorim An Nou Fericit, romànește sorcovit, De Sfinți Patroni, fericiți, cu bucurie să fiți!, Sărbători Fericite!

 

PR-F&BT.