Cum
să renunțăm la judecarea aproapelui
Pentru
a-ţi agonisi virtutea neosândirii şi a nu ţine pizmă faţă de vrăjmaşii tăi, ci
a-i iubi, a-i ierta şi a te ruga lui Dumnzeu din tot sufletul să fie iertaţi,
chiar dacă te-au ocărât, chiar dacă te-au păgubit şi chiar dacă ţi-au pus şi
viaţa în pericol de moarte, contemplă pe Domnul răstignit pe cruce. Priveşte-L
însângerat, cu cunună de spini împletiţi pe cap, cu faţa necinstită şi
scuipată, cu buzele arse de sete şi durere, vezi-L cum roagă pe Părintele Său a
ierta pe ucigaşi: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” (Luca 23, 34).
Deşi putea porunci pământului să-i înghită într-o clipă!
De aici,
ia seama cum Atotputernicul lumii a iertat păcatul atâtor vrăjmaşi şi ucigaşi.
Ce lucru mare e dacă tu, un nimic, tu viermele ticălos şi neputincios al
pământului, vei urma Lui şi vei ierta vrăjmaşilor tăi din inimă?
(Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, Editura
Egumenița, Galați, pp. 159-160)
STATORNICIA
-
Sfantul Teofan Zavoratul -
Binecuvântata fie pomenirea Dreptilor, care au ramas neclintiti! Acestia
nu s-au schimbat, ca luna, ci s-au asemanat soarelui, a carui lumina este
întotdeauna aceeasi. Duhul lor nu s-a asemanat siroaielor de ploaie, care ba
sunt îmbelsugate, ba seaca fara de veste.
Asupra
Dreptilor s-au abatut valurile ispitelor de tot felul, însa ei n-au slabit.
Nici slava nu i-a facut îngâmfati, nici ocara nu i-a facut sa se trândaveasca.
Întotdeauna erau la fel: niciodata nu se pierdea mireasma înaltelor lor
virtuti.
Bine
este cuvântat Cel Bun, Care a izvorât buna mireasma a faptelor lor din
vistieriile Sale! Bine este cuvântat Dreptul Judecator, Care a încununat
nevointele lor!
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire sau
cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 131.
DANGATUL
CLOPOTULUI
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Dangatul clopotului este chemare la vorbirea cu Dumnezeu, venirea
copiilor la Tatal, semnalul de înfatisare înaintea Lui.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 456
CUTREMURĂTORUL
MARTIRIU AL SF. FILUMEN DIN SAMARIA
Biserica mai dă și astăzi mucenici. Este cazul Sf.
Mucenic Filumen, cuviosul stareț de la Locurile Sfinte, din cadrul Bisericii
Ierusalimului. Aflați cumplita mucenicie a acestui îndrăgit sfânt, la moaștele
căruia pelerinii se închină cu multă evlavie în Samaria, acolo unde este
Fântâna lui Iacov, acolo de unde au odrăslit și sf. Mucenic Iustin Filosoful și
Sf. Muceniță Fotini Samarineanca.
CUTREMURĂTORUL
MARTIRIU AL CUVIOSULUI AGHIOTAFIT
Lunile petrecute la Fântâna lui Iacov și ultimele din
viața Sfântului Filumen au fost pline de nevoințe ascetice. Grija lui de
căpetenie era să trăiască în smerenie și pace lăuntrică. Mânca tot timpul stând
în picioare și fugea de slava oamenilor ca să nu fie ispitit de mândrie. Era
statornic în tot ceea ce făcea și avea curajul mărturisirii credinței celei
adevărate. Pentru bărbăția inimii lui, Dumnezeu l-a ales să fie numărat în
rândul sfinților mucenici ai Bisericii biruitoare.
Înfricoșătorul martiriu al Sfântului Filumen se va
petrece în ziua de 29 noiembrie 1979, în timpul unei ploi torențiale, cu tunete
și fulgere pe când cuviosul aghiotafit rămăsese singur la locul fântânii, după
plecarea paznicului, un arab ortodox care veghea și el la liniștea locașului.
La ceasul Vecerniei, Sf. Filumen a coborât scările ca
să ajungă în biserică, și-a pus epitrahilul începând slujba. Nu se știe dacă a
apucat să o și termine pentru că, pe neașteptate, a primit o lovitură
fulgerătoare de topor. A doua zi, dis-de-dimineață când paznicul a revenit, a
fost cutremurat de priveliștea terifiantă care i s-a înfățișat în bisericuță:
trupul măcelărit al părintelui Filumen zăcea într-o baltă de sânge, sfintele
vase și alte obiecte de cult erau împrăștiate, iar biserica era devastată în
urma exploziei unei grenade de mână aruncate lângă proscomidiar. Nici măcar un
sfeșnic nu mai era întreg, nici icoanele, iar Domnului Iisus Hristos Cel
răstignit, Îi tăiaseră mâna dreaptă.
Crima
de la Fântâna lui Iacob
În cel mai scurt timp, Patriarhia Ierusalimului și
poliția evreiască au fost înștiințate de crima săvârșită la Fântâna lui Iacov.
Trupul neînsuflețit al sfântului mucenic a fost transportat de urgență la Tel
Aviv pentru necropsie.
Descrierea de către părintele Sofronie a scenei
uciderii părintelui Filumen, așa cum se putea reconstitui după urmele
loviturilor primite, este și ea zguduitoare: „Au năvălit în mănăstire și l-au
măcelărit pe arhimandritul Filumen cu un topor, închipuind o cruce: cu o
lovitură de-a lungul, i-au despicat chipul, iar cu altă lovitură, de-a latul,
i-au tăiat obrazul, de la o ureche la alta. I-au dislocat maxilarul și i-au
scos un ochi, iar pe celălalt i l-au împuns. I-au tăiat în bucăți degetele
mâinii sale drepte, iar pe cel mare l-au retezat dintr-o dată. Erau degetele cu
care părintele făcea semnul Crucii”.
MINUNEA
MOAȘTELOR SFINȚITULUI MUCENIC
Cipriot și el la origine, ieromonahul aghiotafit
Sofronie a fost cel căruia i s-a încredințat trupul Sfântului Filumen spre
îngropare, după cele cinci zile petrecute în morga din Tel Aviv.
Iată ce ne mai destăinuiește: „Nu vă puteți închipui
ce am simțit când ni l-au dat în primire făcut bucățele, purtând urmele
martiriului. Cinci zile îl ținuseră în frigider. Când am început să-l îmbrac,
pentru că ceilalți nu sufereau să-l vadă din pricina rănilor pe care le avea,
i-am vorbit ca și cum ar fi fost viu: Gheronda al meu, acum să mă ajuți să te
îmbrac, deoarece vezi că sunt singur.
Când am început să-i pun flanela, îndată și-a coborât
singur o mână. Tot așa a făcut și cu cealaltă și de asemenea cu picioarele.
I-am strâns picioarele ca să-l îmbrac și când am terminat și le-a întins
singur. De la morgă l-am dus la Patriarhie.
La Sf. Tecla s-a făcut slujba de înmormântare, în
mijlocul părinților aghiotafiți, frații fericitului și ai multor altora. Au
venit mulți, până și cei de alte confesiuni, deoarece toți îl iubiseră și
veneau să-i dea ultima sărutare. Încă de dimineață și dinainte de a avea loc
înmormântarea în cimitirul Sfântului Sion, guvernul a trimis forțe ale poliției
lângă aghiotafiți, temându-se de tulburări. Au luat măsuri severe.
Pe părintele Filumen l-am plâns cu toții, deoarece a
fost un duhovnic bun și blând. Patriarhul l-a numit «înainte-mergătorul
săracilor». Și așa și era”[1].
SF.
FILUMEN SE ARATĂ FRATELUI SĂU
Cutremurătoare este și mărturisirea fratelui său
geamăn, Ieromonahul Elpidie, viețuitor în Sf. Munte care atunci când a fost
sunat de sora lor, Alexandra, pentru a i se aduce la cunoștință despre uciderea
fratelui său, a replicat: „Știu totul. Mi-a vorbit fratele meu, spunându-mi:
«Frate, mă omoară, mă omoară! Dar tu să nu te revolți, că mor pentru
Hristos!»”. Într-o discuție purtată cu Arhim. Nectarios Ziombolas, părintele
Elpidie mai adăuga: „Deși era fratele meu mult iubit, pentru că s-a sfârșit
pentru dragostea Domnului, nu l-am plâns. Era cu totul dăruit lui Dumnezeu și
devotat misiunii lui la Sfintele Locuri de închinare. Întrucât a plecat dintre
noi în felul acesta, și-a pecetluit dăruirea de o viață cu propriul sânge.
Filumen este mucenic”.
La înmormântare, au fost prezenți musulmani,
palestenieni, chiar și evrei. Unul dintre oficialii evrei a fost ministrul
israelian al Educației, care printre altele, a spus: „M-am întristat pentru
tragicul eveniment pentru că mi-a fost prieten. A fost un om bun. Ne-am
întâlnit de multe ori și am discutat împreună despre religii”.
[1] Arhim. Nectarios Ziombolas, Noul
Sfințit Filumen, Ed. Egumenița, 2008, pp. 37-38
Cu deosebit respect vă trimitem nr. 530 al ,,Scrisorii
pastorale”. Dacă aveți posibilitatea, vă rugăm să ne confirmați primirea. În
situația în care textul primit de Dvs. nu conține diacritice, vă rugăm să ne
semnalați și vom încerca să vi-l trimitem într-un alt format.
Sănătate, pace și bucurii în viața și în casa
Dumneavoastră!
Pr.
Al. Stănciulescu-Bârda
Toată
viața m-am străduit să-l schimb pe om și nu am putut
SF.
ARSENIE BOCA
Aflați cum i-a profețit Părintele Arsenie Boca unui
tânăr că va ajunge episcop peste mări și țări. Și totodată un cuvânt minunat de
alinare sufletească, astăzi, la 35 de ani de la trecerea la Ceruri a unuia
dintre cei mai mari Duhovnici ai României, Sf. Arsenie Boca, recent canonizat
de către Patriarhia Română.
Mărturia P.S. Irineu Duvlea, Episcop vicar al
Episcopiei Ortodoxe Române din America (ROEA)
Am avut bucuria și binecuvântarea să-l cunosc pe
părintele Arsenie în primul an când am intrat ca frate de mănăstire la Sâmbăta
de Sus. Eu eram așa de tânăr și nu eram întru totul decis ce este mai bine
pentru mine, pentru viața mea. Părintele stareț Veniamin voia să mă
călugărească. Mulți m-au sfătuit să merg la părintele Arsenie, la Drăgănescu,
unde picta o biserică și să-i cer sfatul.
Iau trenul spre București, ajung dimineața pe la ora
7, încă nu era ziuă și intru în biserica din Drăgănescu și văd în altar lumină.
Cineva lucra, era părintele Arsenie. Mă cuprinsese frica. Ce să fac, ce să-i
spun?
„O să ajungi mai mult decât diacon”
La un moment dat, mă aude și zice cu voce autoritară:
„Ce vrei, mă? Ce cauți aici?”. „Părinte, am venit să vă cer un sfat”, zic eu.
„Uitați, părintele stareț vrea să mă călugărească. Ce să fac, oare? E bine să
fac acest pas așa devreme?”.
Părintele, uitându-se la mine, a zis: „Fă-te, mă, dar
un singur lucru îți spun: să faci școală și să păzești voturile monahale:
sărăcia, ascultarea și fecioria; dacă le îndeplinești, ajungi la desăvârșire”.
Atunci, eu am adăugat: „Dar, știți, părinte, aș vrea
să fiu și diacon!”. Atunci mi-a profețit un lucru pe care nu l-am înțeles,
decât numai după ce am ajuns în America: „Mă, o să ajungi mai mult decât diacon
și vei sluji Biserica și Neamul peste o apă mare, dar să ai îngăduință față de
neputința omenească!”. Aceste cuvinte ale părintelui s-au petrecut după 20 de
ani de ședere și slujire la Sâmbăta.
Sf. Arsenie Boca despre Iubirea lui Dumnezeu
Mă voi mai opri doar la un singur lucru pe care
părintele l-a spus de mai multe ori celor care-l căutau, ceea ce de altfel mi-a
spus și mie: „Mă, toată viața m-am străduit să-l schimb pe om și nu am putut!”.
Și a mai zis o vorbă cât lumea de mare, ba mai mare
decât lumea asta, și anume: „Iubirea lui Dumnezeu față de cel mai mare păcătos
e mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt față de Dumnezeu!”
Frag. selectate din Părintele Arsenie
Boca, Sfântul Ardealului, volum coordonat de Romeo Petrașciuc, Ed. Agnos,
Sibiu, 2012, pp. 21-25
GRAUL
-
Sfantul Nicolae Velimirovici -
Grâul semnifica stiinta cea dumnezeiasca, stiinta lui Hristos. Samânta cea buna
este opusa neghinei, care simbolizeaza samânta cea diavoleasca. „Dar pe când
oamenii dormeau, a venit vrajmasul lui si a semanat neghina printre grâu”
(Matei 13, 25). Crestinii, care poarta întru sine pe Hristos Dumnezeu si Îl
sporesc pe El în sufletele lor pâna la seceris, vor fi mântuiti; în acelasi
timp, cei nepasatori, care cresc iarba cea rea în locul grâului, vor pieri.
Despre aceasta a marturisit si Sfântul Ioan Botezatorul, spunând ca Domnul Îsi
curata aria si aduna grâul Sau în hambare, iar samânta cea rea o arunca în
focul cel vesnic. Astfel grâul simbolizeaza pe drept-credinciosii care
pastreaza întru sine samânta lui Dumnezeu, iar neghinele semnifica pe cei fara
de Dumnezeu. Samânta care creste în pamânt este închipuire a mortii si Învierii
Domnului, închipuire a omorârii omului celui vechi si a nasterii omului celui
nou în fiecare dintre noi.
Sfantul Nicolae Velimirovici, Simboluri si
semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009, p. 40-41
ÎNTUNERICUL
SI LUMINA
-
Sfantul Tihon din Zadonsk -
Vezi ca sunt doua lucruri care ti se înfatiseaza mereu
înaintea ochilor, unul dupa altul: întunericul – în timpul noptii, si lumina –
în timpul zilei; si ca din firea noastra cu totii ne ferim de bezna (caci
nimeni nu voieste sa stea în întuneric) si cautam lumina. Asemenea si înaintea
ochilor nostri duhovnicesti trebuie pururea sa se afle doua lucruri: pacatul –
bezna sufleteasca, si Dumnezeu – Lumina cea vesnica. Si precum ne îndepartam de
întunericul cel vazut, îndreptându-ne spre lumina simtita, asa ni se cuvine sa
ne întoarcem catre Luminator din negura pacatoseniei, pe El cautându-L si
luminându-ne. Precum cei care se îndeparteaza de lumina cea fireasca, de vreme
ce se afla în bezna, se împiedica, nu deslusesc nimic si se tem de toate,
asemenea si cei ce se înstraineaza de Dumnezeu, Lumina cea pururea-fiitoare,
sunt cuprinsi de întunericul cel sufletesc si, împiedicându-se, cad dintr-un
pacat în altul si asa ajung sa se prapadeasca, daca nu-si vin întru simtire,
dupa cum zice Scriptura: „Caci iata, cei ce se departeaza de Tine vor pieri”
(Psalmul 72, 26). Din pricina întunecimii sufletesti, acestia vor fi „aruncati”
în vesnicul „întuneric cel mai dinafara, unde va fi plângerea si scrâsnirea
dintilor” (Matei 25, 30). Iar cei ce cauta pe Dumnezeu si se tin de El,
facându-se fii ai luminii si ai zilei, vor mosteni lumina cea vesnica si vor
vedea atunci „fata catre fata” acea Lumina pe care acum o întrezaresc doar prin
credinta (1 Corinteni 13, 12) „si ca soarele vor straluci în Împaratia Tatalui
lor” (Matei 13, 43). Cugetarea aceasta te învata sa te departezi de pacat asa
precum te feresti de întuneric si cu toata inima ta sa cauti pe Dumnezeu,
adevarata si duhovniceasca Lumina, pâna când ne mai este cu putinta sa cautam
si sa gasim, dupa cum ne povatuieste Prorocul: „Cautati pe Domnul si va
întariti; cautati fata Lui pururea” (Psalmul 104, 4).
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 120
LUMINA
LINA
-
Arhiepiscopul Iustinian Chira -
Lumina lina care mângâie si da viata este numai acolo
unde sunt ascultate si respectate poruncile lui Dumnezeu. Acolo unde legile
date de Dumnezeu nu sunt încalcate, ci sunt ascultate, acolo este cântec si
bucurie, acolo nu exista spaima sau tristete, acestea sunt alungate si toate
cânta, cânta, cânta cântari de lauda si iubire, asa cum rasuna din nemarginire
în nemarginire în Ceruri. De aceea Mântuitorul ne-a învatat sa ne rugam mereu
Tatalui nostru si sa zicem „precum în Cer asa si pe pamânt” (Matei 6, 10).
Din sufletul regelui profet si poet David a izvorât
cuvântul: „Cântati popoarelor, cântati…” (Psalm 95, 7). Oamenii în general prin
tot ceea ce fac… toata munca omului, toata creatia lui, era rânduita sa fie un
cântec de bucurie. Aceasta a devenit un chin numai dupa ce omul a calcat
porunca data lui. Cu toate acestea, tot ceea ce fac oamenii în general, toata
creatia omului, este un cântec, un înalt si minunat cântec.
Arhiepiscopul Iustinian Chira, Colo-n sus
in vremea aceea, Ed. Manastirii Rohia, Rohia, 2010, p. 7-8.
FLORILE
UMILINTEI
-
Sfantul Teofan Zavoratul -
Iata, ploaia hraneste verdeata si pomii se încununeaza
cu flori de tot felul: si roua harului Tau sa lumineze mintea mea si sa
împodobeasca inima mea cu florile umilintei, smereniei, dragostei si rabdarii.
Sa ajunga rugaciunea mea înaintea Ta, Doamne!
Daruieste-mi sfânta samânta Ta, ca sa-Ti pot aduce mladite bune, si sa zic:
„Slava Celui care a dat ce sa-I aduc prinos!”, si sa ma închin Tatalui, si
Fiului, si Duhului Celui Sfânt.
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire sau
cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 35
MASINA
GANDURILOR
-
Compozitorul Arvo Part -
Un cuvânt al Parintilor pustiei spune: „Paraseste orasul în care ai pacatuit”.
Uneori, trebuie sa oprim aceasta masina infernala care este în fiecare dintre
noi, ca sa putem merge mai departe. Dar când închidem usile, nebunia se
întoarce pe fereastra. Aceasta e tragedia vremii noastre.
Compozitorul Arvo Part, Cantul inimii –
puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de Laura Marcean & Olga
Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 66
COPACUL
PUTERNIC
-
Parintele Ilie Cleopa -
Daca vreun arbore puternic întâlnim în cale, care are crengile sale prea mult
rasfirate în vazduh si cu radacinile puternice de jur împrejur ca si cu niste
temelii nezdruncinate se arata, de la acesta privirea mintii sa o ridicam la
omul cel rânduit de Dumnezeu în mare dregatorie si care, în vremea stapânirii
sale, pâna departe peste noroade multe se întinde. Si la copacul cel din
mijlocul pamântului (Daniil 4, 8-11), care se parea ca ajunge pâna la cer cu
înaltimea si, care cu ramurile lui pâna la marginile pamântului se întindea, sa
cugetam, înca si la taierea cea fara de veste a lui. Pe aceasta având-o în
minte, de puterea Atottiitorului Dumnezeu sa ne înfricosam.
Parintele Ilie Cleopa, Opt cuvinte despre
minunile lui Dumnezeu din zidiri, Ed. Episcopiei Romanului si Husilor, Roman,
1996, cap. cap. 4: Minunile lui Dumnezeu din lumea arborilor , p. 38-48
Sfânta
Mare Mucenița Anastasia Romana
În vremea împăraților Deciu și Valerian și a
ighemonului Prov, era o mănăstire mică de fecioare în apropiere de cetatea
Romei.
Egumena era acolo Sofia, bătrână și desăvârșită în
fapte bune, iar acolo se afla și fericita fecioară Anastasia, care, rămânând
orfană de părinți la vârsta de trei ani, a fost luată de bătrâna Sofia, care a
crescut-o în mănăstire.
Ajungând cu vârsta aproape de 20 de ani și aflând unii
cetățeni de frumusețea ei, au dorit ca s-o ia în căsătorie și foarte mult se
sârguiau pentru acest lucru.
Mergând aceia la necuratul ighemon, i-au spus despre
Anastasia că este o fecioară cum nu se află alta mai frumoasă în toată Roma.
Ighemonul, auzind de frumusețea Anastasiei, îndată a
trimis pe slujitorii săi ca s-o aducă.
Stareța a îmbărbătat-o și astfel a fost dusă spre
chinuire.
Cine poate spune chinurile pe care le-a răbdat?
Căci cu foc și smoală au ars-o, au bicuit-o, au
legat-o de o roată și i-au zdrobit oasele, i-au tăiat sânii, mâinile și
picioarele, unghiile și limba i-au smuls, iar apoi i-au tăiat cinstitul cap.
Cine nu ar fi întărit-o, decât numai Hristos?
Vă învit să aflați din vitejeștile fapte ale Sfintei
Anastasia:
„Scăparea mea și scutul meu, nu Te depărta de la
mine...”
După aceasta au dezlegat-o de pe stâlpi și, luând-o de
pe foc, au legat-o pe o roată și, întorcând roata, toate oasele i le-au
zdrobit, iar venele i s-au rupt.
Dar ea se ruga către Domnul: „Scăparea mea și scutul
meu, nu Te depărta de la mine, că slăbește sufletul meu din pricina durerilor
și a oaselor mele zdrobite”.
Și îndată, cu puterea lui Dumnezeu, roata s-a oprit și
a stat nemișcată și Sfânta Anastasia a fost dezlegată de o mână nevăzută.
Apoi cu tot trupul s-a arătat nevătămată și sănătoasă,
încât toți se mirau de o asemenea minune.
Deci ighemonul putea cu o minune ca aceasta să vină în
simțire și la cunoștința adevăratului Dumnezeu, dar l-a orbit răutatea și a
început cu alte munci a o chinui pe sfânta.
A poruncit ca sfânta să fie spânzurată, să-i fie
strujite coastele și să-i rupă trupul, iar ea răbda toate acestea cu bărbăție
și numai spre Unul Dumnezeu își ridica ochii, zicând: „Vezi durerea mea cu care
pătimesc pentru Tine, Mirele meu, și binevoiește ca sângele vărsat de
netrebnica roaba Ta să-Ți fie bineprimit și să nu fiu lepădată din ceata
sfintelor mărturisitoare”.
Cuvintele Stareței Sofia înainte de mucenicie
„Fiica mea, Anastasia, acum se cade să arăți cu fapte
dragostea ta cea mare către Domnul, acum se cade ție să rabzi chinuri pentru
Hristos, iubitul tău Mire, și să arăți că ești adevărata lui mireasă.
Deci mă rog ție, iubita mea fiică, să nu te înșele
limba cea ascuțită ca briciul, să nu te amețești de darurile și de slava lumii
celei deșarte, nici să nu te înfricoșezi de chinurile cele vremelnice, care îți
mijlocesc ție viața cea veșnică.
Iată, cămara Mirelui este deschisă; iată, locul
odihnei cele veșnice îți este gătit ție; iată, cununa cea împletită ție; iată,
acum te cheamă la nuntă Mielul.
Deci mergi către Dânsul cu veselie, mergi la nunta
vieții celei veșnice.
Mă rog ție, fiica mea, ia aminte la cuvintele mele și
adu-ți aminte de ostenelile mele și de grija ce am avut pentru tine, căci te-am
crescut luându-te din pruncie, și toată sârguința o puneam pentru aceasta, ca
să te pregătesc mireasă curată împăratului slavei.
Pentru aceasta m-am ostenit și m-am rugat, pentru
aceasta ziua și noaptea te-am învățat, ca să te unești cu Domnul din toata
inima și din tot sufletul. (...)”
Tâlcuirea numelui Anastasia
Ighemonul a zis către dânsa: „De ce neam ești, de ce
credință, și care îți este numele?”.
Iar sfânta a răspuns cu glas blând, căutând în jos:
„Sunt fiica unui cetățean din cetatea Romei și sunt crescută în dreapta
credință, iar numele meu este Anastasia”.
Ighemonul a zis: „Romanilor le este neobișnuit acest
nume și nu știu ce înseamnă Anastasia”.
Sfânta a răspuns: „Anastasia se tâlcuiește înviere,
căci Dumnezeu m-a înviat pe mine, ca să grăiesc împotriva ta, până ce îl voi
birui pe tatăl tău, satana”.
Aflarea minunată a moaștelor
Venind noaptea, îngerul s-a arătat fericitei starețe
Sofia și i-a poruncit să ia trupul Sfintei Anastasia care zăcea în câmp, afară
din cetate.
Ea, luând o pânză curată, a ieșit din mănăstire și nu
știa în ce parte să meargă.
Apoi, rugându-se lui Dumnezeu cu tot dinadinsul și
fiind povățuită de el, a mers la locul unde era aruncat sfântul trup al
duhovniceștii ei fiice, și, le săruta cu dragoste și le uda cu multe lacrimi.
(...)
Plângând astfel, se gândea ce să facă, pentru că era
singură, ba și slabă și abia putea umbla cu toiagul.
Neputând să ia și să ducă acel trup ca să-l îngroape,
se mâhnea, nepricepându-se ce să facă.
Atunci, după rânduiala lui Dumnezeu, au venit niște
oameni necunoscuți de ea, cinstiți la vedere, cucernici la vorbă și creștini cu
credința.
Aceștia, găsind-o pe stareță plângând deasupra
trupului și i-au ajutat ei.
(sursă: „Viețile Sfinților”)
AS
VREA SA MOR AICI
-
Compozitorul Arvo Part -
Am cunoscut un baietas care s-a întâmplat sa ajunga într-o zi într-un loc
foarte placut, un loc serios, oarecum, si frumos. Un baietas care avea, poate,
vreo zece ani. Si iata ca el a spus: „Aici e atât de bine si frumos; as vrea sa
mor aici”. Avea înca toata viata înainte! De unde astfel de gânduri? Însa
aceasta a fost un fel de pauza… În viata lui s-a deschis dintr-odata ceva
neobisnuit pentru dânsul si el a grait asa. Iata. Pentru ca un calculator sa
scoata un asemenea gând, cu totul nou, ar fi trebuit sa faca miliarde de
calcule în fiece secunda, iar calculatoarele cele vechi ar fi avut nevoie de
câteva zile, pe când în sufletul omenesc se naste dintr-odata un astfel de
gând. Vedeti, ce bogatie, ce masinarie avem sub stapânirea noastra… nu stiu
unde… si în inima, si în cap, si în trup în acelasi timp… Si muzica e un fel de
limba straina mai ciudata; ea traduce, într-un chip oarecare; în toate aceste
situatii, ea este ca un fel de mijlocitor.
Compozitorul Arvo Part, Cantul inimii –
puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de Laura Marcean & Olga
Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 113-114
DE
CE ESTE IMPORTANT SĂ VOTĂM?
Dacă dorim o Românie liberă de dictatura ideologiei de
gen, dacă dorim o Românie ce se întemeiază pe credința în Dumnezeu și
principiile familiei creștine, este momentul, mai mult ca oricând, să votăm.
Vedem cum mai toate statele din jurul nostru, inclusiv cele ortodoxe, își pierd
autonomia credinței și a tradiției normalității. Nu ne opunem modernismului și
niciunei minorități, dar nu putem accepta dictatura unei minorități, doar de
dragul de a se simți acceptată. Normalitatea, credința și tradiția nu trebuie
să fie în niciun fel subjugate, ci să se manifeste liber și în limitele
moralității unui stat democratic.
Astfel, în contextul alegerilor prezidențiale din
acest weekend, facem și noi aceleași recomandări pe care site-ul oficial al
Patriarhiei Române le adresează tuturor românilor. Anume, să votăm un
președinte ce se silește și este capabil să respecte următoarele calități:
-manifestarea credinței în Dumnezeu și a
responsabilității față de comunitate
-apărarea libertății religioase și susținerea
activităților spirituale și sociale ale Bisericii
-respectul pentru persoana umană și promovarea
culturii vieții
-promovarea unei educații naționale integrale, care
îmbină cunoașterea intelectuală cu formarea morală și spirituală
-diminuarea sărăciei, dezvoltarea economică și
creșterea demografică a României
FATA
OMULUI
-
Sfantul Nectarie al Eghinei -
Alcatuirea sufleteasca e cea care da chip alcatuirii trupesti; dictonul „cum e
sufletul, asa e si înfatisarea” e neîndoielnic foarte adevarat; iar dispozitia
vadita de suflet odata cu trecerea timpului se imprima ca o constanta a
expresiei chipului, care devine un fel de oglinda a dispozitiei aflate în
suflet; caci muschii si oasele obisnuiesc sa primeasca o conformatie similara
celei pe care nevoia le-o dicteaza.
Sfantul Nectarie al Eghinei, Un portret al
omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia /
Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 172
Intrarea
în biserică a Maicii Domnului
Împlinind Preasfînta Fecioară Măria vârsta de trei
ani, sfinţii ei părinţi loachim şi Ana au adus-o pe ea de la Nazaret la
Ierusalim spre a o închina slujbei Templului, aşa cum făgăduiseră lui Dumnezeu
mai înainte de naşterea ei.
Alaiul de sărbătoare
De la Nazaret la Ierusalim se mergea cale de trei
zile, dar Sfinţilor Părinţi loachim şi Ana calea aceasta nu le-a părut deloc
împovărătoare, căci ei mergeau să împlinească o lucrare foarte plăcută lui
Dumnezeu.
La Ierusalim s-au strâns multe rudenii ale Sfinţilor
Părinţi care au dorit să fie de faţă la această mare sărbătoare, la care
nevăzut participau cu bucurie şi îngerii cei din cer.
Procesiunea de mergere la Templu era condusă de
fecioare ce purtau în mâini făclii aprinse.
După ele venea Preasfînta Fecioară, având de o parte
pe tatăl său iar de cealaltă, pe maica sa.
Fecioara era îmbrăcată în strai de o bogăţie şi
strălucire imperiale, aşa cum se şi cuvenea Fiicei împăratului şi Miresei lui
Dumnezeu (cf. Psalmul 44: 13-15).
În urma lor veneau mulţimea rudeniilor şi prietenilor,
toţi purtînd în mîini făclii aprinse.
Până la intrarea în Templu se urcau cincisprezece
trepte.
Sfinţii Părinţi au ridicat-o pe Fecioara până la
întâia treaptă, dar apoi ea singură le-a urcat alergînd pe toate celelalte
paisprezece.
Sfânta Sfintelor
Sus, Fecioara a fost întâmpinată de Marele Preot
Zaharia, cel care avea să fie tatăl Sfîntului loan Botezătorul.
Luând-o de mână, el a dus-o pe Fecioara nu doar în
interiorul Templului, ci chiar în interiorul Sfintei Sfintelor, adică cel mai
sfânt dintre cele mai sfinte locuri din Templu, acela în care numai Marele
Preot avea voie să intre, şi chiar şi el doar o dată pe an.
Sfântul Teofilact al Ohridei zice că Zaharia „a fost
în afară de sine şi locuit cu totul de Duhul lui Dumnezeu" atunci când a
condus-o pe Fecioara în Sfînta Sfintelor, adică dincolo de al doilea văl,
aceasta fiind singura explicaţie a acţiunii lui.
Părinţii Preasfintei Fecioare Măria apoi au adus
jertfe Domnului Dumnezeu potrivit Legii, au primit binecuvântarea preotului şi
s-au reîntors la casa lor. Preasfînta Fecioară a locuit în Templul de la
Ierusalim timp de nouă ani încheiaţi.
Câtă vreme părinţii ei au fost în viaţă, ei veneau
deseori să o cerceteze, mai cu seamă Dreapta Ana.
Votul fecioriei
Murind după cei nouă ani încheiaţi părinţii ei,
Preasfînta Fecioară a dorit să nu mai părăsească Templul până la moarte,
nevoind să se căsătorească. Dar cum această dorire a ei ar fi fost împotriva
Legii şi tradiţiei în poporul lui Israel, ea a fost dată în grija Sfintului
losif din Nazaret, care era rudenia ei, după ce a împlinit vârsta de
doisprezece ani.
Sub forma aceasta acceptabilă de tânără logodită, ea
putea trăi în feciorie după cum dorea, şi în acelaşi timp respecta şi Legea
iudaică, căci nu se mai pomenise până atunci la poporul lui Israel ca fetele să
ia pînă la moarte jurămîntul fecioriei.
Astfel, Preasfînta Fecioară Măria a fost prima care a
luat asupra sa votul monahal al fecioriei până la moarte, din lungul şir de mii
şi mii de feciorelnici, bărbaţi şi femei, care i-au urmat ei în Biserica lui
Hristos.
(sursă: „Proloage de la Ohrida”, Sf.
Nicolae Velimirovici)
BAIA
-
Sfantul Tihon din Zadonsk -
Vedem
ca oamenii, întrând în baie, se spala de urâciunile si murdariile trupesti si
ies din baie curati si îmbracati în camasa alba. Tot asa si crestinii, intrând
în baia Sfântului Botez, se spala de întinaciunea pacatelor, se curata si se
sfintesc, se îmbraca cu haina prealuminoasa si scumpa a dreptatii lui Hristos
ca si cu o porfira împarateasca si se fac fii ai Împaratului Ceresc si
mostenitorii Împaratiei ceresti, si ies de acolo curati, sfintiti, îndreptati,
precum graieste spre mângâiere Apostolul: „Dar v-ati spalat, dar v-ati sfintit,
dar v-ati îndreptat în numele Domnului Iisus Hristos si în Duhul Dumnezeului
nostru” (1 Corinteni 6, 11). De aceea Sfântul Botez este numit de catre Apostol
„baia nasterii” (Tit 3, 5). Pentru ca la Sfântul Botez ne nastem din nou, noi,
cei ce pieriseram, ne vom mântui si ne vom înnoi, ne vom curata si ne vom
spala, devenind „faptura noua în Hristos” (2 Corinteni 5, 17).
Sfantul Tihon din Zadonsk, Comoara
duhovniceasca din lume adunata, traducere de rasofora Domnica Talea, Ed.
Egumenita, Galati, 2008, p. 398
TACEREA
CARE HRANESTE
-
Compozitorul Arvo Part -
Tacerea ar trebui sa patrunda în urechile noastre si sa dea marturie ca jertfa
a fost de bunavoie si ca a fost savârsita pentru mântuirea noastra.
Când
vorbesc de tacere, înteleg acel „nimic” din care Dumnezeu a creat lumea.
De
aceea, dintr-un punct de vedere ideal, pauza e sacra.
Tacerea nu
ne e data degeaba, ci ca sa ne hranim cu ea. Aceasta hrana ne e la fel de
scumpa ca aerul.
Pauza,
pauza sfânta.
Compozitorul Arvo Part, Cantul inimii –
puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de Laura Marcean & Olga
Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 67
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu