VASILICA
GRIGORAȘ
Rătăcind
pe cale
~*~
Pe
firul unui vis,
ecou
al munţilor înalţi,
al
adâncimii oceanelor
şi
al luncilor întinse,
mă-ntâlnesc
cu
o făptură serafică,
sporită
în zile,
înseninată
de cinstite
şi
bogate daruri.
Cu
trup mult împuţinat,
purtând
umil un toiag
în
mâinile uscate şi străvezii,
cu
barbă colilie, lungă şi bogată,
răvăşită
pe piept,
cu
ochi mari şi verzi
precum
avalanşa primăverii
în
vârtelniţa timpului,
umbriţi
de sprincene stufoase,
frumos
arcuite,
cu
obrajii aprinşi
ca
bujorul în floare,
cu
mustaţa şi pletele ninse,
despletite
pe umerii plecaţi,
înveliţi
într-un suman
din
brocart alb
suia
anevoios coasta dealului
şi
purta pe chipu-i
un
snop bogat
de
lumină taborică
albă
albăstrie,
bătând
din loc în loc mătănii,
cu
glas de rugăciuni duhovniceşti
şi
imnuri de slavă.
Văzându-mă
rătăcind calea
printre
spini și bălării,
cu
mintea înceţoşată
şi
sufletul stafidit,
fără
strop de speranță
de
a ieşi la liman
îmi
desluşi gândul lăuntric,
şi
priceput în a mânui slova,
mă
dojeni cu glas blajin
spre
folosul şi îndestularea
slabei
mele dorinţe
de
mântuire.
Timp
de psalmodiere
Într-un
tablou nălucit
pe
piscul muntelui inimii
cu
cerul ciopârţit şi leşios
păsări
hulpave poartă
un
giulgiu noptatic
asemenea
unui timbru năucitor
lipit
pe luna stacojie
Mă
trezesc din somnul molatic
şi
intru în stare de trezvie suculentă
în
care printr-o abordare
îndrăzneață
creieru-mi
șlefuiește trecutul
împrospătează
şi însufleţeşte
prezentul
apoi
proiectează viitorul
Pe
calapodul unui fagure de miere
unitate
a ființei vechi și noi
mă
simt pregătită
pentru
un zbor diafan
timp
de psalmodiere congruentă
rostind
cu devoţiune
cuvinte
de slavă şi mulţumire
~*~
VASILICA
GRIGORAS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu