Valea
plângerii / 77 / Prăbuşirea regimului Johannis
cu schemele sale politice moralmente corupte şi
dirijate cu ajutorul serviciilor secrete, are loc într-o atmosferă de o
decadenţă rococo. Justificările aparatului de lege, ordine şi cyber-security,
bine garnisit cu bani de la buget şi proiecte UE, în privinţa ascensiunii lui
Georgescu: “nu l-am văzut, omul a venit pe sub radar”. Fenomenul Georgescu a
beneficiat de impostura masivă şi lipsa de atenţie a instituţiilor cu epoleţi
şi agenţiilor publice împănate cu ofiţeri acoperiţi, preocupate exclusiv de intrigi
politice, creare şi dărâmare de partide şi colonizat acele zone de business sau
public policy pe unde curg bani europeni. Experimentul mimării democrației,
specific regimului Iohannis, pare că a fost scăpat de sub control, ceea ce face
ca acest regim, în loc să se încheie în liniștea care l-a caracterizat, se
prăbușește violent, făcând victime colaterale. Sorin Ionita , Haosul: reţeaua
gülenistă Georgescu contra statului cu epoleţi inept, contributors, 29/11/2024.
Alexandru Gussi, Joia neagră. Strategia haosului și suspendarea democrației,
contributors, Buc., 29/11/2024
*
75 / Robert Kennedy Jr. vine la Bucuresti; 74 / CSAT
& CCR; 73 / Consiliului Suprem de Apărare a Țării si Curtea Constituțională
a României; 72 / anularea rezultatelor alegerilor din romania; 71, 69 / În 30
de ani am reușit să învățăm o singură lecție - a URII; 70 / Panica de la varful
Cabalei; 68 / Republica de la Weimar (azi in SUA); 67 / Ceausescu - Iliescu -
Georgescu; 66 / Călin Georgescu e un om educat; 65 / In spatele
greco-ortodoxului Călin Georgescu; 64 / Ruperea blestemului; 54 / Resemnarea
noastră de veacuri; 40 / Românii sunt disperați; 45, 43, 34, 31 / Planul lui
Trump; 30, 22 / Melbourne, Australia; 27
/ Patriotismul la romani; 21 / Boieri, Baroni locali - Vatafi, ciocoimea
bugetara - tributari supusi, iobagi, serbi - pleava, bajenitii, diaspora
*
https://www.calameo.com/books/00551651879b5265a0ce2
https://www.calameo.com/books/005516518473056c914a0
https://www.calameo.com/books/005516518a920b759751b
Valea
plângerii / 65 / In spatele ortodoxului Călin Georgescu
și al incredibilului său scor ca independent la
prezidentiale, neanticipat de nimeni, stau mai multe structuri de profesioniști
și strategi ai Conducerii superioare de partid și de stat greco-ortodoxa
moldo-valahă, în simfonie cu Biserica Ortodoxa Romana, o etno-religie, care au
știut să lucreze cu marfa clientului din a doua tara greco-ortodoxa ca marime,
dupa Federatia Rusa. Viitorul presedinte uns de Cel de Sus, Cap al Bisericii
Nationale, ales de Cel de Jos, de subconstientul colectiv al maselor largi populare
(Iliescu), naționalist, anti-occidental, violent pro-rus, va media si
conflictul generat de mitropolitul Teodosie in Biserica Ortodoxa Romana, neam,
glie, rit. Indiferent care va fi scorul final al preziențialelor problemele
feudalismului neofanariot actual - coruptia din Cloaca Maxima - rămân. Dar nu
rămân așa: dacă nu ne trezim repede, vor evolua. Cristian Grosu / Rusia și
marfa (tuturor) clienților. Oferta pentru România, cursdeguvernare, Bucuresti,
25/11/2024
*
64 / Ruperea blestemului; 54 / Resemnarea noastră de
veacuri; 40 / Românii sunt disperați; 32 / Bunăstărea României in anul 2024; 25
/ Premierul Ciolacu distribuie ilegal din Fondul de rezerva; 21 / Boieri,
Baroni locali - Vatafi, ciocoime bugetara - tributari supusi, iobagi, serbi -
pleava, bajenitii, diaspora; 10 / Frica de Viitor in Republica Moldova
*
https://www.calameo.com/books/0055165188d4d49c6be17
https://bentodica.blogspot.com/2023/09/viorel-roman-noua-ordine-mondiala-24-26.html
https://www.calameo.com/search#search-coperta%20feudalismul%20actual/books
https://www.calameo.com/books/00551651879b5265a0ce2
https://www.calameo.com/books/005516518a920b759751b
Valea
plângerii / 64 / Ruperea blestemului
expune reteaua metodica de dezinformari care, incepand
cu 22 decembrie 1989, au creat premisele preluarii puterii de catre gruparea
Iliescu, inclusiv "psihoza terorista" care avea sa faca victime dupa
fuga, arestarea si executarea cuplului Ceausescu. Cine sunt cei care au tras in
popor? Cum a fost posibil ca regimul dictatorial condus de Nicolae Ceausescu sa
fie efectiv pulverizat in cateva ore? De ce, dupa pierderea puterii de catre
Ceausescu, au murit atat de multi oameni? Cum a preluat puterea statala Iliescu
(catalogat de serviciile române de contraspionaj ca fiind agent de influenţă al
KGB)? Care a fost cauza haosului generalizat ce a debutat in seara zilei de 22
dec.? A existat diversiune radioelectronica? De ce a trebuit sa fie executat
cuplul Ceausescu? A fost revolutie sau lovitura de stat? Au existat teroristi?
Dar securisti-teroristi? Intrebarile sintetizeaza neclaritatile din jurul
Revolutiei din 1989, careia multi dintre noi i-am fost martori, dar din care nu
am inteles decat prea putine - intrebari, rani nevindecate, caci fara adevar si
dreptate nu exista insanatosire deplina a unei societati care isi pierde
memoria. Se spune ca blestemul e o forma subtila de energie negativa, care ii
afecteaza pe cei asupra carora actioneaza si ca adevarul elibereaza -
intotdeauna. Asadar, eliberarea de blestem se poate face prin adevar… Desigur, nu sunt singurul care a spus
adevarul despre dec. 1989. Insa destinul a facut ca eu sa fiu cel care, din
pozitia de magistrat militar al statului, sa intocmeasca un document oficial
prin care s-a explicat, in lumina adevarului, ce s-a intamplat la nivel
national in dec. 1989. Si astfel, poate, am contribuit intr-o mica masura la
ruperea blestemului. Poate. - general Cătălin Ranco Pițu si fost procuror
militar şef: Ruperea blestemului. Revolutia romana din dec. 1989, ed. Litera,
Bucuresti 2024, 448 p., 56 Lei
*
Gen. Victor Atanasie Stănculescu l-a chemat pe Iliescu
la MAPN: „Acolo se întâmplă un moment extraordinar, esenţial pentru Revoluţie…
în clipa în care Iliescu intră în Ministerul Apărării însoţit de gen. Militaru,
de Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Ispas, Brucan, sunt întâmpinaţi pe
holul din faţa biroului Ministrului Apărării de Ministrul Apărării, de toţi
şefii de Direcţii militare, fără excepţie, dar şi de şefii de Direcţii din
cadrul Securităţii – lumea nu ştie lucrul acesta, şi de şeful Gărzilor Patriotice.
Adică toată structura de forţă a României era înşirată pe hol şi cu toţii au
prezentat onorul militar ca unui şef de stat si Ion Iliescu şi-a asumat
calitatea de nou şef de Stat, dar nu de şef politic al statului, ci de şef
politico-militar al Statului român”. Au fost reactivaţi 42 de generali ai
armatei dovediţi ca fiind colaboratori ai GRU, în jurul lui Ion Iliescu fiind
aproape în mod exclusiv ofiţeri care erau în slujba unei alte forţe, URSS.
Senatorul Şerban Săndulescu a rostit în elaborarea raportului comisiei
senatoriale cea mai gravă frază care că se putea rosti în ultimii 35 de ani,
motiv pentru care a şi fost secretizat: „În dec. 1989 am asistat la
re-KGB-izarea Românei. Ion Iliescu a adus din rezervă toţi agenţii GRU şi KGB
dovediţi ca atare în ultimii ani. Aceştia se regăsesc în Guvernul României, în
Parlamentul României, şi în toate structurile de forţă ale României”. Camelia
Buşu, Cătălin Ranco Pițu: „Fără generalul Victor Atanasie Stănculescu sunt
convins că Ceauşescu nu cădea de la putere”, BIHON Ştirile judeţului Bihor,
Oradea, 23/11/2024
*
54 / Resemnarea noastră de veacuri; 40 / Românii sunt
disperați; 32 / Bunăstărea României in anul 2024; 25 / Premierul Ciolacu
distribuie ilegal din Fondul de rezerva; 21 / Boieri, Baroni locali - Vatafi,
ciocoime bugetara - tributari supusi, iobagi, serbi - pleava, bajenitii,
diaspora; 10 / Frica de Viitor in Republica Moldova
*
Viorel Roman: Rumänien im Spannungsfeld der
Grossmächte (Romania in sfera de interese a marilor puteri). Dr. Dieter Falk
Verlag, 1. 1774 - 1878 : die Donaufürstentümer vom Osmanischen Vasallentum zur
europäischen Peripherie, Uni Bremen Diss. 1986, 206 S.. 2. 1878 - 1944. von d.
okzidental. Peripherie zum oriental. Sozialismus, 1989, 258 S.. 3. 1944 - 1991
: Probleme eines Entwicklungslandes am Rande Europas, 1991, 310 S.
*
https://www.calameo.com/books/00551651879b5265a0ce2
https://www.calameo.com/books/005516518a920b759751b
https://bentodica.blogspot.com/2023/09/viorel-roman-noua-ordine-mondiala-24-26.html
Valea
plângerii / 6 3/ Germania spre vest sau est?
Ceea ce se întâmplă acum cu Germania e profitabil
pentru anglo-mozaici, dar amenință că va distruge lumea dacă Washington incepe
al III-lea Război Mondial. Harry S. Truman a hotărât ca SUA va prelua controlul
asupra lumii, Imperiu hegemon si a creat CIA și Departamentul de Apărare al
SUA, de fapt de agresiune, așa cum CIA e pentru de lovituri de stat, apoi
au fost creat NATO, to “keep the Soviet Union out, the Americans in, and
the Germans down.” URSS a răspuns cu Pactul de la Varșovia. Președinții SUA s-au
implicat in obiectivul „hegemonic”, astfel încât orice concurent e un inamic.
Controlul global nu e anunțat ca fiind obiectivul Guvernului, toți îl numesc
sprijinul lor pentru răspândirea „libertății-drepturilor omului-democrației”.
Germania, ca celelalte națiuni vasale SUA, este doar un instrument al acestui
plan de cucerire a lumii. Pentru ca poporul german să devină liber, trebuie
să-și înlocuiască orientarea atlantistă, pro-regimul SUA, cu una spre est,
euroasia. Germania se va descurca mai bine ca partener al Rusiei și al Chinei
decât ca vasal al regimului american. Eric
Zuesse, De ce Germania are nevoie de o revoluție și de ce tip. „Opțiunea
euroasiatică”. Subminarea Conductei de gaze naturale Nord Stream 2, Global
Research / Cercetare globală, Montreal, Canada, 01/09/2022
*
51 / Războiul neocons din Ucraina; 50 / Doamne,
președinților Biden și Trump; 48 / Guvernare mondială democratică; 47 /
Guvernul imperial american; 46, 45, 43, 42, 34, 31 / Planul lui Trump; 30,
22 / Melbourne, Australia; 29 / Despre evrei; 24 / Netanyahu vs
Guterres; 23 / Razboiul mondial al neocons; 19 / Geopolitica anglo-mozaica şi
BRICS; 18 / Israelul vrea un nou Război Mondial; 16 / Imperiul anglo-mozaic; 15
/ Imperiul iudeo-crestin Occidental; 14 / BRICS vs G7
*
https://www.calameo.com/books/005516518473056c914a0
https://www.calameo.com/books/00551651879b5265a0ce2
Valea
plângerii / 62 / Robert F. Kennedy Jr., Secretar al Sănătății
și Serviciilor Umane din Statele Unite (HHS)”, a
anunțat Trump pe X: ”Prea mult timp, americanii au fost zdrobiți de complexul
alimentar industrial, companiile farmaceutice care s-au angajat în înșelăciune,
denaturare și dezinformare atunci când vine vorba de Sănătatea Publică.
Siguranța și sănătatea americanilor este cel mai important rol al oricărei
administrații, iar HHS va juca un rol important în a se asigura că toată lumea
va fi protejată de substanțele chimice nocive, poluanții, pesticidele, produsele
farmaceutice și aditivii alimentari care au contribuit la criza copleșitoare a
sănătății din această țară. Dl Kennedy va readuce aceste agenții la tradițiile
cercetării științifice de ultimă oră și la standardele de transparență, pentru
a pune capăt epidemiei de boli cronice și pentru a face America mare și
sănătoasă din nou!” Victor Roncea, cel mai antivaccinist numit de Trump
Ministrul Sănătății: Robert F. Kennedy Jr. sparge gura celor care l-au cenzurat
si complexului Big Pharma. Acțiuni: investigarea vaccinurilor și stoparea
operațiunilor de chemtrails, ActiveNews, 15/11/2024. Iustina Filimon, Ministra
Sănătății din Olanda in Parlament: Pandemia Covid a fost o Operațiune Militară
a NATO, ActiveNews, Bucuresti, 10/11/12024
*
61 / Mai poate fi oprit Trump? 60 / fiecare pasare pe
limba ei piere; 35 / Pandemia Covid, o Manevra NATO; 11 / După 4 ani de
cenzură; 5 / Boala CoVax. The Pfizer Papers
*
https://www.calameo.com/books/005516518f74d97aaf901
https://www.calameo.com/books/00551651827e9ea5723a8
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu