miercuri, 27 noiembrie 2024

Liliana Popa - Dialog între națiuni - exemplu de diplomație culturală

 



Dialog între națiuni - exemplu de diplomație culturală

Liliana Popa, Istoric de artă

27 Noiembrie 2024

 

S-a deschis Galeria de Artă Orientală la Muzeul Național de Artă al României

 

Ceramică și proțelanurile chinezești expuse acum la Palatul Regal într-o expoziție permanentă, de o mare finețe și acuitate, mi-au amintit de tondourile Florenței, tondourile lui Luca della Robia. Vase pentru masă, ceainice, cești, vaze , mobilier sculptat în lemn de tec, picturi pe mătase sau hîrtie, țesături. Galeria de Artă Orientală reunește piese de mare valoare artistică și culturală, provenind din Egipt, Grecia, Bulgaria, Turcia, Siria, Daghestan, Azerbaidjan, Iran, Turkmenistan, Uzbekistan, India, China și Japonia, selectate din cel mai important și mai valoros patrimoniu de artă orientală și extrem orientală din țară. Acesta a fost constituit pe parcursul a peste șaptezeci de ani, prin transferuri, donații și achiziții ale Muzeului Național de Artă al României.

 

În spațiul dedicat artei islamice sunt expuse piese realizate între secolele VII-XX, ce dezvăluie influența reciprocă a practicilor artistice, precum decorul epigrafic și alternanța între elementele vegetale de tip arabesc și cele geometrice.

 

Piesele de artă islamică reflectă prezența trăsăturilor comune în ceea ce privește concepția artistică și repertoriul de motive decorative, atât în obiectele sacre, cât și în cele de artă seculară: covoare, costume, broderii, ceramică, obiecte din metal, arme și armuri.

 

În sala dedicată artei din China sunt prezentate lucrări remarcabile ale unor tradiții culturale milenare, oferind o imagine generală a evoluţiei genurilor artistice de la sfârşitul dinastiei Ming (1368-1644) și din dinastia Qing (1644-1912) până în prima jumătate a secolului al XX-lea. Selecția lucrărilor de pictură, sculptură, textile precum și a pieselor de ceramică, jad, cloisonné și lac ilustrează diversele stiluri ale artei de curte și ale artei de influență populară.

 

Sălile dedicate artei din Japonia prezintă obiecte definitorii ale culturii nipone din sec. XVII-XX, din epocile Edo, Meiji și Taisho: picturi pe mătase și hârtie, sculpturi, armuri și arme de samurai, vase din bronz, ceramică și piese din fildeș.

 

Xilogravura policromă, una dintre creațiile majore ale artei în epoca Edo, este ilustrată prin opere importante ale unor maeștri activi la finele secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea. Prezentarea acestui segment se încheie cu o construcție unică în țară, camera pentru ceremonia ceaiului.

 

Galeria de Artă Orientală oferă, printr-o expunere modernă, în acord cu practicile muzeale actuale, o imagine de ansamblu asupra acestor lumi mai mult sau mai puțin îndepărtate. Deschiderea galeriei a fost posibilă datorită eforturilor personalului de conducere, muzeografilor, conservatorilor, restauratorilor și tehnicienilor din cadrul muzeului, precum și prin contribuția importantă a unor donatori, sponsori și parteneri, către care se îndreaptă întreaga noastră gratitudine.

 

Mulțumiri JTI pentru Camera de ceai, expusă pentru prima oară în România.Galeria Orientală din Muzeul Național de Artă al României.

 

Un dialog între națiuni și exemplu de diplomație culturală

 

„J.T.I. este singura companie premiată de Ministerul Afacerilor Externe, pentru promovarea moștenirii și culturii japoneze în România. Acest proiect a început în 2008, și a fost nevoie de câțiva oameni din J.T.I., din Minister, Ambasade, Muzeu, Prietenii Muzeului Național de Artă al României (M.N.A.R.), ca să-l vedem la linia de sosire. A implicat de-a lungul anilor cinci directori generali ai companiei. Este însă un om care a unit toate aceste eforturi de la început și până la final, o colegă și o bună prietenă, Gilda Lazăr”, a declarat Alexander Pitchka, General Manager JTI Romania, Moldova și Bulgaria, la evenimentul de deschidere a Galeriei Orientale, care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute în cadul M.N.A.R.

 

Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI Romania, Moldova și Bulgaria, a completat: „Într-adevăr, sunt singura de aici care am fost martor la întreaga istorie. Dar acest sfârșit este de fapt un început, pentru că se inaugurează Galeria de Artă Orientală. Am intrat în acest proiect în 2008. N-a fost simplu de lucrat sub presiune, alături de adevărați Samurai. A existat, însă, foarte multă voință și, ulterior, cooperare. Cred că este un caz rar, în care actualul Ministru al culturii, fostul Ministru și alții, care nu sunt de față, au impulsionat lucrurile într-o continuitate solidară, fără sincope. Și cred că este unicul caz în care, dată fiind importanța proiectului, trei Ambasadori ai Japoniei se află în același timp într-o țară. Conform protocolului nipon, asta nu se poate. Dar foștii Ambasadori Kisaburo Ishii și Hiroshi Ueda au venit special la București pentru acest eveniment. Nu pot decât să mă bucur că, în sfârșit, Căsuța de ceai, inaugurată în 2018, cu prilejul vizitei premierului Japoniei, Shinzo Abe, va deveni cu adevărat funcțională. Acesta a fost gândul dlui Ishii de la început, ca ea să găzduiască ceremonii ale ceaiului. Ceea ce s-a întâmplat din când în când, dar Căsuța era pierdută în tot acest spațiu. În sfârșit, ea nu mai e singură și va deveni perla coroanei, pentru că este ultima încăpere în care se ajunge dupa vizitarea Galeriei. Sper ca, prin acest eveniment, relațiile dintre România și Japonia să se consolideze și mai mult, îmbogățite de frumusețea Galeriei și de simplitatea Căsuței de ceai, un simbol tradițional al diplomației culturale”.

 

Situată la etajul al treilea al sediului central din Calea Victoriei, alături de Galeria de Artă Decorativă Europeană, Galeria de Artă Orientală include aproape 600 de obiecte provenite din Japonia, Azerbaidjan, Bulgaria, China, Daghestan, Egipt, Grecia, India, Iran, Siria, Turcia, Turkmenistan, Uzbekistan, selectate din cel mai important şi mai valoros patrimoniu de artă orientală şi extrem orientală din ţară, administrat de M.N.A.R.

 

„Acest moment e cel al unui cuvânt respectat, al unui angajament. În primele zile de mandat am avut privilegiul să discut cu E S Ambasadorul Japoniei de la momentul respectiv, care mi-a spus ca există un proiect al unei Galerii de Artă Orientală, despre care se vorbește de mult timp, dar că este nevoie să punem piciorul pe accelerație să-l realizăm. Împreună cu dl director al M.N.A.R. am făcut un plan. A fost însă nevoie de mulți oameni, și mulțumesc Gildei Lazăr, care a impulsionat strângerea de fonduri private. Această expoziție este finanțată jumătate prin fonduri private. Galeria e cu adevărat impresionantă. Mă bucur că suntem în prezența atâtor amabsadori. Cel mai constant impuls l-am primit din partea Ambasadei Japoniei, dar a fost un efort și o preocupare solidară a țărilor reprezentate aici. Patrimoniul M.N.A.R. mai are multe piese valoroase, în timp vom continua să îmbogățim și să reîmprospătăm această expoziție. Multumim tutror celor care au pus suflet. Aceată Galerie poate fi pe viitor un dialog cu alte națiuni, pe care să-l păstrăm și să-l valorizam cu fiecare ocazie”, a precizat Raluca Turcan, Ministrul Culturii.

 

Sălile dedicate artei din Japonia prezintă obiecte definitorii ale culturii nipone din sec. XVII-XX, din epocile Edo, Meiji şi Taisho: picturi pe mătase şi hârtie, sculpturi, vase din bronz, ceramică, piese din fildeş expus alături de celebrele armuri de samurai de tip tosei gusoku. Xilogravura policromă, una dintre creaţiile majore ale artei în epoca Edo, este ilustrată prin opere importante ale unor maeştri activi la finele secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, printre care Utamaro, Hokusai, Hiroshige, Kunisada şi Kuniyoshi. Prezentarea acestei secţiuni se încheie cu o construcţie unică în ţară, camera pentru Ceremonia ceaiului.

 

„Este o mare mândrie și onoare să fiu aici, la această inaugurare. Vreau să împărtașesc cu dvs bucuria de a fi ajuns să finalizăm acest proiect. Ziua de astăzi marchează finalul unei călătorii extraordinare, care celebrează frumusețea și diversitatea artei orientale. Deschiderea acestei Galerii a fost așteptată îndelung.  Așa ca sunt foarte nerăbdator s-o explorez, începând cu Japonia, China, Coreea, șamd. Este o oportunitate fabuloasă de a explora ceea ce arta orientală are mai bun de oferit. Printre obiectele de tezaur din această galerie avem plăcerea să vedem tradiționala Căsuță de ceai japoneză. Este unul dintre simbolurile culturii japoneze și sper că vizitatorii români se vor bucura de ea și va deveni un spațiu în care vor putea simți tradiția japoneză. Mulțumesc sincer tuturor celor care au contribuit la acest proiect, inclusiv miniștrilor, ambasadorilor țărilor implicate, oficialilor Ministerului Culturii, staff-ului muzeului, directorilor, curatorilor, Asociației prietenilor muzeului, sponsorilor. Ați adus o viziune la viață, iar eforturile vă vor fi apreciate de toți cei care vor vizita această Galerie. Ceremonia de azi e mai mult decât specială. Voi explora această Galerie cu inima  deschisă și ca și cum aș simți o minune. Fie ca ea să consolideze prietenia între România și popoarele asiatice”, a declarat Katae Takashi, Ambasadorul Japoniei.

 

Foștii Ambasadori ai Japoniei, sosiți special în România pentru inaugurare, au fost invitați, în calitate de susținători ai ideii unei Galerii Orientale, să-și exprime gândurile și emoțiile.

 

„A trecut ceva timp de când Gilda mi-a cerut să începem proiectul unei Căsuțe de ceai. Este foarte rar ca o Căsuță ceremonială să se afle într-un Muzeu Național. Este ceva unic. În Japonia, nu multe muzee au acest tip de expoziții interactive. Acum, după România, câteva muzee foarte prestigioase din Japonia au introdus Căsuțe de ceai în spațiul expozițional. Astfel, M.N.A.R. este un fel de pionier. Acest proiect magnific a fost finalizat datorită oamenilor, cei ai muzeului, ai iubitorilor de cultură orientală. Sper ca pe viitor Căsuța de ceai să devină un mare pod între Japonia și România”, a spus Kisaburo Ishii, fost Ambasadar al Japoniei între 2015-2018.

 

Hiroshi Ueda, fost Ambasador al Japoniei până în ianuarie 2024, și-a exprimat la rândul său sentimentul de bucurie profundă:  „Sunt atât de fericit astăzi pentru că încă de când am devenit Ambasador la București mi-am dorit ca această zi să devină realitate. Sunt sigur că această Galerie va consolida relațiile dintre România și țările asiatice și în special cu Japonia. Multumesc JTI și Gildei. Am vrut să văd cu ochii mei această expoziție”.

 

Lucian Romașcanu, fost Ministru al Culturii, prezent la deschidere, și-a amintit momentul inaugurării Căsuței de ceremonia ceaiului, în 2018:  „Sunt fericit să fiu astăzi aici din nou. Am reușit dacă nu să avem o continuitate politică, să mergem înainte cu proiectele importante. În ultima zi de mandat, am participat la inaugurarea Căsuței de ceai, împreuna cu dna Akie Abe, cu ocazia vizitei premierului Shinzo Abe. Mulțumesc Ralucăi Turcan că a preluat acest proiect și l-a finalizat. Am amintiri extrem de frumoase, felicitari dnei Raluca Turcan, felicitări prietenilor muzeului, felicitări Gilda”.

 

„Inaugurăm Galeria de Artă Orientală, un proiect în care au fost implicate atât resurse publice, cât și din domeniul privat. În consecință, putem vorbi despre un adevărat proiect comunitar, expresia unei solidarități pentru artă și cultură și a muncii tenace pe care echipa de specialiști a muzeului a realizat-o pe parcursul a câțiva ani. În spațiul pe care îl vedeți nu era mai nimic, era într-o stare de degradare ca urmare a cutremurului din 1986”, a adăugat Călin Stegerean, Directorul M.N.A.R.

 

„Este o mare onoare pentru mine să fiu în seara aceasta alături de dvs. Suntem într-un moment magic, la deschiderea acestei Galerii, la care se lucrează de 16 ani. Felicităm generațiile de oameni din cadrul M.N.A.R. care au lucrat la acest proiect. Mulțumesc tuturor companiilor și celor care s-au implicat”, a spus la rândul său Veronica Savanciuc, preşedinta Asociaţiei „Prietenii M.N.A.R.".

 

Realizarea acestei noi expoziţii permanente din cadrul M.N.A.R., fără rival în România, este rodul unui efort comun în care au fost implicaţi pe de o parte muzeografii, conservatorii, restauratorii, tehnicienii şi personalul de conducere din cadrul muzeului, pe de altă parte o serie de parteneri, sponsori şi donatori care s-au alăturat în timp proiectului: Asociaţia `Prietenii M.N.A.R.", J.T.I., B.R.D. Groupe Societe Generale, Camelia Şucu, Raiffeisen Bank, Coca-Cola România, Romcar, Banca Comercială Română, Tomini Trading, TNT România, Solmar Trading Group, Soft Medica, Romtelecom, Unilever, Veronica Savanciuc, ITH Management Office, CitiBank România, Leadership Development România, Banca Naţională a României, Topo Capital Corporation, Domeniile Sâmbureşti, AQUA Carpatica.

 

Galeria de Artă Decorativă Europeană şi Galeria de Artă Orientală au fost concepute ca o entitate expoziţională dedicată artelor decorative care va fi gestionată de Secţia de Artă Decorativă Europeană şi Orientală şi pot fi vizitate în baza unui bilet unic de intrare, începând cu data de 22 noiembrie 2022. Program de vizitare: miercuri-vineri, orele 10-18, sâmbătă-duminică 11-19, luni şi marţi închis. În prima zi de miercuri din lună intrarea este gratuită.









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu