Înființarea
și extinderea NATO (21)
Prof.
univ. dr. Tiberiu Tudor
27
Noiembrie 2024
Aderarea
Federației Ruse la Parteneriatul pentru Pace
Ziua Victoriei (Moscova 10 mai 1995). Prima victorie a
lui Clinton.
Președintele Clinton a acceptat invitația unei
vizite la Moscova, la 9 mai 1995, cu
ocazia aniversării a 50 de ani de la victoria în cel de-Al Doilea Război
mondial. La 50 de ani de la parada Victoriei, Uniunea Sovietică era
pulverizată, iar Rusia prăbușită.
Bill și Hillary Clinton erau în
tribune alături de marele învins. Americanii, aliații de odinioară, câștigaseră Războiul de 50 de ani, Războiul Rece, și acum
dictau condițiile păcii Pacea Rece,
care a durat până în 2014.
La 10 mai, la Kremlin a avut loc o lungă întâlnire cu
ușile închise a celor doi președinți([1] Doc. 19) al cărei subiect l-au
constituit problemele dezarmării, neproliferării armelor nucleare și
securității europene. Dacă în privința primele două președinții au fost în
consens, în ceea ce privește securitatea europeană discuția s-a purtat în
termenii contradictorii instituiți pe întreg parcursul anului trecut, 1994.
„Ceea ce
trebuie să facem împreună, a spus Elțîn, este o viziune comună asupra
securității pan-europene și N.A.T.O. Trebuie să discutăm acest lucru în termeni
foarte deschiși («in a very frank way»).
Vreau să am o înțelegere clară asupra
gândirii voastre în privința expansiunii N.A.T.O., pentru că acum nu văd în
aceasta altceva decât o umilire a Rusiei… Este o nouă formă de încercuire dacă
blocul militar supraviețuitor Războiului Rece se extinde până la granițele
Rusiei. Ce vreți să realizați cu asta, din moment ce Rusia e partenerul vostru?
Avem nevoie de o structură nouă pentru securitatea pan-europeană, nu de unele
vechi!” Elțîn repeta cu ostentație termenul de „securitate pan-europeană”, care
devenise deja antagonic celui de „securitate euro-atlantică”.
Clinton i-a răspuns, dezarmant de limpede și tranșant,
pe puncte: „Obiectivul nostru («our goal») este să rămânem în Europa și să
promovăm o Europă unificată, integrată. Și propun:
- să facem tot ce putem face mai bine în cadrul
Parteneriatului pentru Pace;
- va exista un rol al Rusiei în cadrul PfP, precum și
afirmația clară a Statelor Unite că Rusia nu trebuie exclusă de la apartenența la N.A.T.O.
(«N.A.T.O. membership»);
- va exista o relație specială între Rusia și
N.A.T.O.… 4.Va exista un proces foarte bine gândit («very deliberated») de
revizuire a calității de membru N.A.T.O.”.
După care i-a prezentat pe larg desfășurarea acestei abordări, precum și ceea ce Rusia va
primi în schimb: sprijinul pentru
accesul la G7, WTO, GATT, accesul la tehnologia de vârf și la alte
instituții internaționale. „…Dar voi trebuie să intrați prin porțile pe care
noi vi le-am deschis” (walks through the doors we have open to you).
Din acest motiv am insistat/v-am presat («I’ve urged
you») să semnați documentele PfP și să lansezi dialogul N.A.T.O.-Rusia… Aceasta
este cea mai bună cale pentru voi de a participa («to play your part») la modul
în care securitatea europeană se dezvoltă”.
După o lungă pauză, Elțîn s-a repliat pe un răspuns
conciliant, care nu mai însemna decât încercare de a câștiga timp, eventual în
speranța unei modificări a contextului geopolitic: „Îți înțeleg linia
raționamentului, este una strategică. Dar acum suntem sufocați de probleme
politice imediate: anul acesta avem alegeri parlamentare, anul viitor
prezidențiale. Deci amână, te rog, acest
subiect, dacă nu până în 2000, cel puțin pentru următorii câțiva ani… Pentru un
an și jumătate - doi, până după alegeri.” După care i-a detaliat dificultățile
interne și presiunile din partea opoziției, pe care le are în perspectiva
alegerilor din 1996.
Clinton a parat tot timpul, argumentând că și el are
dificultăți pe această temă în viitoarele alegeri, din partea republicanilor și
a puternicului lobby polonez din Statele Unite, care presează pentru o extindere imediată. A folosit vechea
formulă că extinderea va fi graduală, fără divizarea Europei și fără excluderea
Rusiei, dar a venit și cu unele sintagme magice noi: „no speed-up, no
slow-down”, sau că, în perioada imediat următoare, vor avea loc numai discuții
tehnice cu caracter general asupra extinderii, nu nominalizări („how and why,
not who and when”). Din documentele declasificate știm acum că toate acestea
erau manevre diplomatice de învăluire
̶ Strategia, calendarul și
nominalizarea expansiunii erau elaborate din septembrie 1993 și, mai mult,
Strategia prevedea: „Acceptarea în totalitate («in toto») a viziunii noastre de
către aliați cade în sarcina dumneavoastră (secretarul de Stat) și a
președintelui”[1]Doc.2; [2].
Cu tenacitate, calm și abilitate, Clinton își
îndeplinea sarcina, anihila ultimele rezistențe ale lui Elțîn. În final a
conchis, oarecum agasat: „Boris, să ne fie clar, nu mă târguiesc cu tine. Îmi
poți spune că nu vrei accelerarea ̶ ți-am spus că nu o intenționăm ̶ dar
nu ne cere să încetinim; atunci vom fi obligați să spunem, din nou, nu” («but
don’t ask us to slow down either, or we’ll just have to keep saying no.»)…Am o
sugestie: acum câteva luni ai fost pe punctul de a semna documentele PfP. Fă-o
acum. Semnați PfP și începeți dialogul
N.A.T.O.-Rusia înainte de Consiliul
Ministerial Nord-Atlantic din mai”.
Elțîn a fost silit să accepte varianta Clinton finală,
anume cu explicitarea expansiunii N.A.T.O. după alegerile prezidențiale din
1996 (din ambele țări). Obiectivele lui Clinton - acordul lui Elțîn pentru
deblocarea aderării Rusiei la PfP și începerea dialogului pentru instituționalizarea unui Acord
special N.A.T.O.-Rusia, pe fondul
expansiunii N.A.T.O. spre est - erau atinse și Clinton a acceptat, la rândul
lui, solicitarea minoră a lui Elțîn ca aceste lucruri să nu fie comunicat
presei: „Să le spunem că am discutat subiectul, dar nu concluziv, și că îl vom
relua la Halifax”. Clinton: „Deci semnați PfP” Elțîn: „Da. Vom semna ambele
documente”.
În acest moment Clinton a supralicitat, cerându-i lui
Elțîn să accepte adăugarea în Comunicatul Comun Asupra Securității Europene,
elaborat cu ocazia acestei întâlniri, a unui pasaj care să menționeze explicit
expansiunea N.A.T.O.În depresia șirului de cedări, Elțîn a părut înclinat să o
facă. Dimitri Riurikov, consilierul său pentru politică externă, a intervenit,
sugerând să se examineze limbajul folosit[3], p.34. Clinton i-a înmânat lui
Elțîn textul gata pregătit, în rusă. După o scurtă consultare cu Riurikov,
Elțîn a propus revizuirea întregului text. Clinton a bătut în retragere:
„Boris, decât să încercăm să îmbunătățim un text asupra căruia colegii noștri
au lucrat din greu, să mergem pe forma la care ei au ajuns”. În consecință Comunicatul Comun[4] a fost
redactat în termenii generali: democracy, freedom, peacekeeping, market
economy, human rights, eludând problema de fond - expansiunea N.A.T.O. spre
est.
În timpul dineului care a urmat discuțiilor, Clinton
era încă preocupat de una dintre sarcinile lui, precizate încă în Strategia de
Expansiune - „a obține O.K.-ul Rusiei”: „Boris, sunt prietenul tău, noi am
făcut un mare progres azi” («Boris I am your friend, we made great progress
today»), cerându-i ca documentele să ajungă la sediul N.A.T.O. înainte de
întâlnirea ministerială a Consiliului Nord-Atlantic, 30 mai. „Am nevoie de
acest lucru pentru ca să pot face tot ce ți-am promis.
Elțîn: Da, o voi face.
Clinton: Suntem complet de acord cu asta?
Elțîn: Da. Le voi semna în prima zi după întâlnirea
lor, la 31 mai sau 1 iunie”. Clinton: Nu. Nu m-ai înțeles. Tu nu ai de semnat
nimic. Kozîrev trebuie să o facă și nu mai târziu de 30 mai, întâlnirea
miniștrilor.
Elțîn: Okay [sic], îi voi spune să semneze cu o zi
înaintea întâlnirii miniștrilor”. Clinton: Suntem complet de acord asupra
acestui lucru?
Elțîn: „Da.”
Semnarea Programului Individual de Parteneriat al
Rusiei în cadrul PfP
Cu puțin înainte de expirarea termenului promis, la 24
mai 1995, Elțîn a convocat Consiliul de
Securitate al Federației Ruse, pe subiectul acceptării PfP și atitudinii față
de expansiunea N.A.T.O.Grupul instituțiilor de forță, avându-l ca lider pe
academicianul (arabist) Evgheni Primakov, la acea dată directorul Serviciului
de Informații Externe (S.V.R.), s-a pronunțat, din nou, împotriva semnării
Parteneriatului pentru Pace. Euro-atlantistul Andrei Kozîrev ̶ după Riurikov „agent al influenței
americane” ̶ afirmă în memoriile sale (reamintim, scrise,
peste ani, în Statele Unite) că atunci s-a gândit să denunțe „neo-sovietismul”
acestora și să-și dea demisia din
funcția de ministru de Externe. De fapt a făcut cu totul altceva. A reamintit
că președintele însuși i-a promis lui Clinton aderarea efectivă la P.f.P. și că
un pas înapoi ar însemna încălcarea acestei promisiuni făcute la cel mai înalt
nivel[3], p.35). Concluzia C.S.F.R. a fost că Rusia va semna documentele P.f.P.
„cu anumite condiții”.
La 31 mai, Andrei Kozîrev a semnat aderarea Rusiei la
Parteneriatul pentru Pace, Consiliul Nord-Atlantic acceptând Programul de
Parteneriat Individual cu Federația Rusă[5]. În memoriile sale, Kozîrev
notează, că această aderare a sunat mai mult ca un act fondator al unei
ostilități controlate, decât al uneia de cooperare («sounded like a founding
act of controlled hostility, rather than cooperation»). Pentru Kozîrev, acesta
a fost sfârșitul carierei sale politice. În ianuarie 1996 locul lui la Externe
a fost cedat, de comun acord cu Elțîn, lui Primakov, Kozîrev intrând în câteva
afaceri de succes și apoi emigrând În S.U.A.
Kozîrev și Primakov au aceeași ascendență etnică
mixtă, dar atitudinile și acțiunile lor în problemele securității Federației
Ruse au fost divergente până la antagonism. În Rusia, Andrei Kozîrev este
considerat în cel mai bun caz „un ignorant politic naiv, dar, mai des, un
promotor conștient al intereselor americane” ([3], p.2)., convingere
întărită și de emigrarea lui în Statele
Unite. Mult mai bine informat, ca director al SVR, și, în consecință realist,
Primakov prezentase, încă din 1994 un raport în care afirma: „Parteneriatul
pentru Pace este o școală pentru unii aplicanți (natural, nu Rusia) la
N.A.T.O.” ([3], p.15), fapt confirmat de istorie. Ca ministru de Externe,
Primakov a rămas un oponent al extinderii N.A.T.O. și promotor al intereselor
Federației Ruse, respectat atât în țară cât și în străinătate pentru echilibrul
său politic.
Întâlnirea de la Halifax (17 iunie 1995)
La următoarea întâlnire, la Halifax, în iunie 1995[1]
Doc. 20, Clinton l-a felicitat pe Elțîn pentru aderarea la Parteneriatul pentru
Pace, recomandându-i întărirea cooperării militare și a dialogului
N.A.T.O.-Rusia. Elțîn se resemnase, căutându-i bunăvoința: „Eu personal și
conducerea Rusiei nu avem nici un dubiu asupra parteneriatului nostru. Vom
construi parteneriatul pe baza prieteniei noastre, a ta și a mea, și vom face
acest lucru pentru pacea lumii” (I myself and the Russian leadership have no doubt
about our partnership. We’ll build the partnership on the basis of our
friendship, yours and mine, and we’ll do so for the sake of world peace).
După care a încercat un acord verbal asupra
condițiilor minimale pe care spera că le obținuse: „trebuie să rămânem ferm pe
poziția noastră, anume că nu ar trebui să existe nicio expansiune N.A.T.O.
rapidă” («we must stick to our position, which is that there should be no rapid
expansion of N.A.T.O.»). Și, în sfârșit, un deziderat devenit deja anacronic:
„este important ca OSCE să fie principalul mecanism pentru dezvoltarea unei noi
ordini de securitate în Europa. N.A.T.O. este un factor, de asemenea, dar N.A.T.O.
ar trebui să evolueze într-o organizație politică”. Elțîn era depășit de valul
istoric pe care îl provocase.
------------------------------------------
[1] Svetlana Savranskaya and Tom Blanton,
NATO expansion: What Elțîn heard, Briefing Book 621, (2018)
https://nsarchive.gwu.edu/briefing-book/russia-programs/2018-03-16/nato-expansion-what-yeltsin-heard
[2] Strategy for NATO’ s Expansion and
Transformation
https://nsarchive.gwu.edu/document/16374-document-02-strategy-nato-s-expansion-and
[3] S. Radchenko, Nothing but humiliation
for Russia, Journal of Strategic Studies, 43 (6-7).
https://orca.cardiff.ac.uk/id/eprint/135043/1/Nothing+but+Humiliation+for+Russia.pdf
[4]
https://www.presidency.ucsb.edu/documents/joint-statement-european-security
[5]
https://www.nato.int/docu/speech/1995/s950531a.htm
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu