mircea dorin istrate - Poezii pentru neam și țară, de ,,Ziua României”

 

Poezii pentru neam și țară,

de

,,Ziua României”

 

 

~*~

 

NOI  VREM  SĂ  NE UNIM  CU  ŢARA

 

,,Noi vem să ne unim cu ţara’’, gândea opinca adunată

Sub fulguiala de speranţe la Alba  Iulia-mpărată,

Să fim rotundul unei patrii cu toţi ce au acelaşi grai

Şi de milenii tot frământă ţărâna ăstei guri de rai.

 

,,Noi vrem să ne unim cu ţara’’ şi-au zis trudiţii din Ardeal

Căzuţi sub biciul de obidă a grofului stăpân pe-un deal,

Pe câmpul cel luat cu sila, ce împrejururi nu-i ajung

Pe care ei, trudiţii noştrii, îl tot munceau ca boii-n jug.

 

,,Noi vrem să ne unim cu ţara’’ a fost un zvon din deal în deal

La cei români la care soarta cuibar făcutu-le-a-n Ardeal,

Crezând că astfel vor întoarce norocul care l-au pierdut

Şi-apoi uniţi vor fi puterea, ce-o face ţării ‘naltul scut.

 

,, Noi vrem să ne unim cu ţara’’ a fost fior de vremi grăbite,

Voinţa lacrimei uscate în cele timpuri obidite,

Ce-au adunat măruntul ţării în clipa mare de-nălţare,

S-o facă filă de istorii, nădejde veşnic urcătoare.

 

,,Noi vrem uniţi să fim cu ţara’’, că doar aşa vom fi  vecie,

Nu risipiţi şi în dihonii, robind la alţi stăpâni pe glie,

Că soarta noastră şi a ţării e pumnul strâns, ce dă putere

Durerii toată adunată, ce fi-va mâine, înviere.

**

Așa gândit-au toți de-o seamă la Alba Iulia-mpărată,

Când fost-au într-un gând și-o faptă înălțătoare și bărbată,

Ce mi-au făcu UNIREA MARE pe-ntinsul gliei strămoșești,

Să știe toți c-aici de-apururi, vor bate inimi românești.

 

***

 

 

 

ALBA  IULIA-MPĂRATĂ

 

Zi de Mare Sărbătoare, când, la Alba Împărată,

Neamul nostru, de milenii , vrut-a nația-nchegată

Într-o limbă și-ntr-o vrere în gândire și-n simțire,

Ca să-mi fie pumn furtunii, pentru  vremea  ce-o să vie.

 

De-asta-n NOUĂ SUTE OPȘPE, pe câmpia din Cetate,

Vrerea neamului aceasta și-a făcut sfănta dreptate,

Renntregindu-se pe sine din fărâme și din părți,

Ce tot fost-au pân-atuncea pe la alți-n alte hărți.

 

Visul lui Mihai Viteazul, ,, pohta ‘’ lui ceia dorită,

Vredniciții lui, urmașii, i-au făcut-o împlinită,

Și ne-au dat-o ca avere s-o păstrăm din tată-n fii,

Până când din neamul ăsta, vom mai fi vre-o câțiva vii.

*

Pe catapeteasma țării stau de-acuma rânduiți,

De la Decebal străbunul, toți acei înșiruiți

Ce  mereu în gând și faptă au avut SFÂNTA  UNIRE,

A acelora de-o limbă, de un țel, de o vroire.

 

Scurtă fost-a bucuria  clipei cele de unire,

Că mai marii lumii ăstei  vrut-au altă sorocire,

Și din nou în despărțire pentr-o vreme ne-am aflat,

Până Cuza, domnul nostru, iarăși ne-a împreunat.

**

Azi, același gând ne mână, să mai facem o unire

Cu aceia de pe margini, ce-s sub altă stăpânire,

Ca  să fie pe vecie sfântul nost’ PICIUOR de PLAI

Și pe el pururea-mi fie-mi, dulcea, GURA mea de RAI.

***

Puneți  muc de lumânare pe altarul vost’ din suflet,

Când gândiți la toți aceia ce-au avut în a lor cuget,

Vrerea neamului și-a țării pentru clipa de mărire,

Ce cândva tot va să vină, pentru draga-mi românime.

 

Nu lăsați să sece vâna iubitorilor de țară,

Strângeți iar, cum mai făcut-ați, românimea de pe-afară,

Și-ntregiți într-o unire tot pământul românesc,

Că-i a Maicii cea GRĂDINĂ, darul  sfântului ceresc.

 

***

 

 

 

UNIREA  CEA MARE

 

Din ce-am fost odată, mare-mpărăţie

Ce şi-a-ntins hotarul către larga zare,

S-a ajuns în vreme, neamul să îmi fie

Jumătăţi de ţară prinse în hotare.

 

Câte Doamne zbateri, câtă umilinţă,

Câte lupte, jertfe, câte vieţi curmate,

Câte rugi la Tine, în smerit, căinţă,

N-am ‘nălţat Mărite vremi nenumărate.

 

Ne-a unit o clipă MARELE VITEAZUL,

Sub un singur sceptru să îi fim ai lui,

Am crezut atuncea c-am trecut necazul

Şi-i vom face dară, pofta dumnealui.

 

N-a fost ca să-mi fie timpul de răsplată

Pentru toată truda ce-am trecut-o-n veac,

A rămas spenanţa pentru altădată

Să unim de-apururi vechiul neam de dac.

 

Vint-a Domnul CUZA, să ne-nfioreze

Mintea şi credinţa, inima română,

Să fim toţi o ţară, suflete viteze

Puse-n palma sorţii şi aşa rămână,

 

Când dorinţi din inimi scrise într-o jalbă

S-au cerut să fie lângă ţara mamă,

Sora Bucovina, sora Basarabă

S-au unit cu ţara închizâd o rană.

 

Sora Transilvană, veşnic lăcrimată

Şi-a luat destinul în a sale mâini

Şi-n măreaţa clipă, Alba Împărată

Plămădit-a soarta dodoloaţei pâini.

 

Astfel neamul vrut-a ca atunci rămână

Suflet lângă suflet, Romania Mare,

Veci să dăinuiască naţia română

În cuibarul vremii, neînvinsă, tare.

 

***

 

 

 

MĂREAȚĂ ZI

 

E picurată Alba Împărată

C-o ploaie rece, tristă, mohorâtă,

E început de iarnă lăcrimată,

Venită pe hoțește, nedorită.

 

Așa a fost și-n clipa de sortire

Când s-a pornit Ardealul răbdător,

Spre Alba, cu dorința de unire

Sălășluită-n gândul tuturor.

 

Aveau în suflet încă adunată

Speranța că primi-vor înapoi,

Moșia lor de vremuri înstelată

Pe astă humă-n neam, de mari eroi.

 

Mihai Viteazul încă le-arătară

Că neamul nostru-i tare sub un scut,

Că-n vremea veche, ceea milenară,

Așa răzbit-a el, dintr-u-nceput.

 

Așa atunci, la Alba Împărată

Românii toți au fost de-un singur gând,

Să vadă românimea adunată

Sub tricolorul nostru fluturând.

 

Măreață zi, speranțe împlinite

În ninsul iernii ceea friguroasă,

Urmașii de urmași s-o țină minte

C-a fost cum nu e alta, mai frumoasă.

*

Cinstire ție neam prea răbdător

Că la-nceputul lunii lui Ningău,

Istoriei nu i-ai rămas dator

Și ți-ai făcut cum vrut-a, gândul tău.

 

***

 

 

 

ROMANIA MARE

 

E-ntâi Decembrie, o zi cu frig și zloată,

Dar azi, la ALBA IULIA-mpărată

Sărbătorim UNIREA noastră care,

Făcutu-mi-a de-un secol, cea ROMÂNIE MARE.

 

A fost atunci, demult, în cela timp,

Dorința de unire-n orice chip

A grăitorilor de limbă românescă,

Vechi trăitori sub pronia cerescă,

De-a fi-n frăție într-un singur gând

Românii-nnevoiți pe-acest pământ,

Să-i facă astfel visul împlinit

La cel ce ,,pohta mea,, el și-a voit.

 

Ce bucurie-a fost atuncea-n țară,

Că-mpreunați, neghina o să piară

Din huma românească, și-or sorbi

A Milcovului apă, și-or veni

Să-ncingă iară a unirii horă,

De-apururi fie-mi frate și cu soră

La greu, la împilări, la bucurii,

Pe-acest pământ, vecie de vecii.

*

Vă încinstesc mereu pe voi, cei care,

În arsul unui muc de lumânare,

Vă ‘nalț smerit din țandără de gând

Când pleoapa mea a rouă-i lăcrimând,

C-ați fost atunci, în fruntea celor care

Au vrut și mi-au făcut cea ROMÂNIE MARE,

Împreunându-ne pe toți ce îmi vorbesc,

Străbunul grai, pe plaiul românesc.

 

Veniți în an la Alba Împărată

Să arătăm mereu ca altădată,

Că-n cuget și-n simțiri suntem uniți,

Iar cei de-atunci mai încă-s amintiți

Că au făcut clipita mărețită,

A ROMÂNIEI MARI, REÎNTREGITĂ

 

***

 

 

 

A  NEAMULUI  EROI

 

ALBA IULIA ne vine, din prelunga viețuire

Când înțelepciunea vremii ne-a-nvățat să vrem unire,

Că doar ea și dorul țării ne va da sfânta putere

Ca să ținem laolaltă,  moștenita cea avere.

 

În unire și-n virtute au luptat la Segetuza

Moșii și strămoșii noștri, să ne lase-n vatră spuza

Flăcării ce va aprinde focul jertfei pentru noi,

Ca să fim, când vremea cere, ne-nfricați și bravi eroi.

 

Zid am fost cu domnul MIRCEA în mirare și în fală,

Când în vale, la Rovine, mândra armie-otomană

A pierit în smârcul bălții de al nostru larg avânt,

Ce-a fost dorul libertății, care nu e vorbă-n vânt.

 

Domnul ȘTEFAN, cât trăit-a, tot purtatu-ne-a-n războaie

Să știm gustul libertății și-al nost’ braț să nu se-nmoaie,

Să ne nalțe-n fala lumii, toți din jurul lui să știe

Că cea nație română, este vifor la mânie.

 

Cu MIHAI, VITEAZUL nostru, am fost steauă în urcare,

Pildă la viitorime cum  frumosul gând nu moare

Când e vorba ca norodul risipit să se unească,

Și sub mână domnitoare țara asta să renască.

 

Tot așa ne spuse CUZA, că unirea e putere

Și că țara strânsă-ntruna niciodată nu va piere

Când viața vamă dată, e plătita libertate,

Iară cei rămați în humă, de onoare-ave-vor parte.

*

Ridicați drapelul țării peste vechile morminte

Unde-și dorm  vecia lungă, toți eroii dinainte,

Ce și-au dat viața vamă în vâltoarea unor lupte

Țării, neamului și lumii, în onoare și-n virtute.

 

Și în lacrima din suflet puneți rugă de iertare

Ca-n pomelnicul durerii aibă parte fiecare,

De o sfântă plecăciune ce din inimă le-om  face,

Că trăim sfinția clipei, bucurându-ne de pace.

 

***

 

 

 

CU  GÂND  LA  ALBA  ÎMPĂRATĂ

 

De ce vi-s ochi-n lacrimi, iubitele-mi surori?

Frumoasa BASARABĂ și dulce BUCOVINĂ,

Dece-mi priviți la ceruri cum mi se duc cococri

Spre mama ce v-așteaptă de-atâta timp la cină?

 

Blestemu-i ca o umbră pe viața voastră toată

Și nu se dezlipește de voi măcar o zi,

Cu ce greșit-ați oare s-aveți această soartă?

Și când norocul încă la voi v-a reveni?

 

Vi-i prea frumoasă glia cu dealuri unduite,

La poale-aveți poiene amirosind a floare,

Păduri aveți prea dese cu frunze ruginite

Și prea vi-i dulce apa ce curge din izvoare.

 

Smerit e al vost’ suflet și-n toate răbdător,

Vi-i inima deschisă și vorba caldă, blândă,

Iar gândul vostru-i încă ades prea iertător

Și de frumos în toate ce-a inima-i flămândă.

 

Prea mult fior în suflet vă lăcrimează geana,

Iar cântul vostru  încă de jale-i sugrumat,

În vers aveți dulceață ce lecuiește rana,

Iar jocul vi-i adesea cu pasu-mpiedicat.

*

Aveți vecini prea lacomi la soarele răsare

Și nesătui de toate când iau pe apucat,

Mereu se-ntind ca râia trecând peste cărare

Și-s mulți ca frunza-n codru când umblă la furat.

 

Ei sunt blestemul nostru și-al altora ca noi

Din învechite timpuri când au ajund pe-aici,

Când iau ceva cu sila, ei nu mai dau n-apoi

Și-ți amărăsc viață, sub lovituri de bici.

 

De-aceea doar în Domnul speranțele le punem

Ne scape de urgia ce a căzut pe noi,

Că de așa o ținem, putem atunci să spunem

Că-n veacul ăsta încă, iar fi-vom sub nevoi.

 

Ne trebuie UNIRE și DRAGOSTE DE FRATE,

Ne trebuie SIMȚIRE ne trebuie FIOR,

Ne trebuie și BRAȚE și INIMI  MAI  BĂRBATE,

Și DRAGOSTE DE  ȚARĂ de NEAM și de POPOR.

 

Și unul să ne steie cu-al său curaj în frunte

Iar noi în a sa umbră să-i fim mereu aproape

Uniți s-avem cu toți tăria unui munte

Și-n veci să nu ne temem de luptă și de moarte.

*

Așa vom ține pietul la toți dușmanii lumii,

Așa ne veșnici-vom în fală și-n onoare,

Așa noi însfinți-vom cu viața fața humii

Și numele ne fi-va, o stea nemuritoare.

**

Aduceți de la Nistru, aduceți de la Tisa,

Din dulcea Bucovină, din sfânta Basarabă,

Acasă toți românii, ca mâine neamul ista

Să fie iar la Alba, la Sfânta Catedrală.

 

***

 

 

 

EU VĂ ÎNDEMN

 

Când florile de GHEAȚĂ îmi înfloreau ferești,

Mă PREUMBLAM cu gândul prin lumile cerești

Și îmi făceam pe-acolo CUIBARUL meu de vis,

Din NĂZUIRI aprinse, din DOR de necuprins,

Împreunând cu gândul MINUNI ce-s în ceresc,

Făcând din sterpe LUTURI, un Rai dumnezeiesc.

*

Ne-a dat Măritul VISUL și aripi di-mpreună

Să CĂRĂRIM cu ele prin gânduri ce se-adună

În bobul nost’ de MINTE ce are-n el divin,

Ca să străbatem Raiuri și-adânci Genuni de CHIN,

Și binele și răul cu toții să-l SIMȚIM

Și ura și iubirea de-asemenea s-o ȘTIM,

Iertarea și-ncă jertfa ne NALȚE-n vrednicie,

Ca-n Raiul cel din ceruri, să VIEȚUIM vecie.

 

Noi, TRĂITORI o clipă pe globul cel de tină,

Ne PIERDEM în nimicuri, tot așteptând să vină

Cea vreme LINIȘTITĂ cu pace ne-ntreruptă

În timp ce GÂNDUL nostră, mereu se vrea la luptă,

Pentru averi, putere, și-ambiții belicoase,

DEDAȚI să fim apoie, PLĂCERII păcătoase.

*

De-așa GÂNDIȚI într-una, voi trăitori ca MINE,

În ură și minciună NICICÂND nu fi-va bine,

SCHIMBAȚI-vă dar gândul și visul și visarea,

Fi-ți DORITORI de bine și mi-ți primi IERTAREA,

Ca să puteți ÎNCEPE de-acum o viață nouă,

Și BINE să vă fie, de-a PURUREA și vouă.

 

***

 

 

 

URARE ȚĂRII MELE

 

Ne ține Tu Doamne pe GLIA STRĂBUNĂ,

În PACE și SLAVĂ mereu să trăim,

Din paiul câmpiei ți-om face CUNUNĂ,

Ca-n LUNGĂ VECIE aici să ne știm.

 

Ne fie strămoșii ISTORIE VIE,

În suflet și-n cuget mereu să-i PURTĂM,

Ne deie PUTERE a lor VREDNICIE,

Cât încă cu gândul mereu îi cătăm.

 

Iar umbră cât facem pe VATRA STRĂBUNĂ,

De fi-vom în cuget și-n suflet UNIȚI,

Nimic nu ne-o FRÂNGE cât stăm împreună

Și nu ne-or atinge a Iudei ARGINȚI.

 

Și dă-ne de-acuma cea MINTE din urmă

Și semeni să-i punem ne fie MODELE,

Să nu mai rămânem doar NEAM și o TURMĂ

Și toți ne vorbească că facem doar RELE.

*

Acuma mi-s vremuri prea mult NEVOITE,

Trăim în PĂCATE ce greu ne ROBESC,

Urmăm MINCINOASA cea gură ce minte,

Hulim VEGHETORUL din sfântul ceresc.

 

Iar dacă NĂPASTA pe noi se abate

ÎNVĂȚ să ne fie la cea NE-ASCULTARE,

E numai că astăzi cel frate cu frate

Uitat-au că NEAMUL e unul sub soare.

***

TREZEȘTE-NE Doamne că vremea-i târzie,

Ne pune pe CALEA călcată de sfinți,

Și fă-ne cum fost-am să-ți placă și Ție,

CREȘTINI preasmerelnici, frumoși și cuminți.

 

Și-n noi pune Doamne IERTARE, IUBIRE,

De NEAM și de ȚARĂ, de FRAȚI și DUȘMANI,

Și VIS și VISARE și-n toate TREZIRE,

Și-așa Tu ne ține.... o mie de ani.

 

***

 

 

 

Veniți români la Alba împărată

Să-i preacinstim pe cei ce-au fost odată

Sămânță de voință și virtute,

Netemători chiar moartea s-o înfrunte,

Să-i facă libertății veșnicie,

Aici, pe româneasca noastră glie.

 

&&&

mircea dorin istrate