Angela Gheorghiu un mare nume românesc
În București, în aer liber și fără sală-2017
Niciodată
invitată la Festivalul “George Enescu”. A făcu trei concerte la București, nu
știe nici azi ce s-a făcut cu banii încasați. Un super-mega-talent – George
Petean, știu românii ce voce are, asemănătoare cu a baritonului Nicolae
Herlea?! Speră Angela la un concert în România? Numai dacă prietenii îi
construiesc o sală în aer liber?! Față de
profesioniștii străini, ai noștri cântă pe gratis! Strigătul Angelei Gheorghiu:
“Fraților, chiar nu realizm că toți suntem de vină? Trezirea!”
-Celebrarea a 25 de ani de carieră muzicală, în seria “Recitaluri
complete” Wamer Classics lansează pe 20 ianuarie o Cutie cu 7CD-uri, concertele
artistei Angela Gheorghiu, iar la Londra –prima sa biografie, la București…(?) -
Angela Gheorghiu, născută la 7 septembrie 1965 în
Adjud-Vrancea-România, în familia Burlacu, este o soprană română, una dintre
cele mai renumite cântărețe de operă din lume. A debutat în 1992 la Royal Opera
Housse din Londra, cu rolul Zerlina, în Don Giovanni, urmată de Mimi din Boema de Giacomo Puccini,
apoi în Adina la Opera de Stat din Viena și
la Opera din Hamburg. În 1993 a debutat la Metropolitan Opera în Boema.
La Royal Opera Housse (Covent Garden) a triumfat în Traviata, dirijată de Sir
Georg Solti, în 1994, spectacol pentru care, ca să poată fi transmis în direct
au fost anulate programele de la BBC.
În 1999 a cântat la redeschiderea Royal Opera Housse a
Teatrului Malibran din Veneția (mai
2001), și a Operei din Valencia în prezența Reginei Sofia a Spaniei (octombrie
2005), a participat la spectacolul care a însemnat în iunie 2002 Jubileul
Reginei Elisabeta a II-a…
În decembrie 2010, Angelei Gheorghiu i s-a acoradat titlul
onorific Doctor Honoric Causa din partea Universității de Artă din Iași și
Steaua României, cea mai înaltă decorație conferită de Președintele României,
în octombrie 2012 – decorația regală “Nihil Sine Deo” din partea Majestății
Sale Regele Mihai I – pentru promovarea valorilor românești peste hotare.
Este posesoarea titlului de “Artista Anului” în 2001
și 2010 la Premiile Classical Brit.
Am citit în Cotidianul.ro articolul scris de Anca
Dobrescu, publicat joi, 29 decembrie 2016, m-a impresionat nu doar
strigătul-avertisment a marei artiste Angela Gheorghiu, Fraților, chiar nu
realizăm că toți suntem de vină? Trezirea!, și am să îl reiau, spre cunoștință
publică, începând cu redarea comentariilor, toate din aceeași zi: “Un dialog
superb și câteva adevăruri triste despre realitatea românească în care piramida
valorilor este întoarsă cu vârful în jos”, scrie cel care semnează Gheorghe Ocneanu; “Angela
Gheorghiu, un om de cultură,
trebuie să fie ea Ministru al Culturii sau Ambasador al Culturii, dar din 90,
GDS-ul lui Brucan, împiedică Cultura Română
să se manifeste, promovând prin ICR, Anticultura. Cum să nu ai încă o Mare Sală
de Concerte în București, când se fură sute de milioane de euro, de toți
neaveniții de primari manealiști ca Halaicu, Lis, Băsescu, Oprescu. Să vedem
dacă doamna Firea va fi altfel, va construi Sala de Spectacol, o Mare Sală de
Sport Polivalentă, va trebui să o consulte pe Marea Angela Gheorghiu, pe Alina
Cojocaru, iar la viitorul Festival „George Enescu”, să fie invitată de onoare
Angela Gheorghiu, dar și Alina Cojocaru cu partenerul ei. Să fie plătiți și
marii artiști români, ca cei străini, dacă au aceeași valoare”, semnează o...
Dacia. „Felicitări pentru articol! Despre un asemenea mare artist se vorbește
în România odată-n an, în schimb de Alinuțe, Nuțici, Raluci și alți matracuci e
plină masmedia!”, e de părere un...Radu Humor. „Înainte am citit articolul
scris de Ilie Șerbănescu, Trist. Acum citesc interviul cu Angela Gheorghiu. Ce
blestem pe țara asta!”, scrie Delia.
Dialogurile
din Cotidianul
Și, acum, dialogurile, Anca Dobrescu întreabă, Angela
Gheorghiu răspunde și comentează, noi cititorii
urmărim de ce acestă întrebare cu
strigăt a marei artiste – „Fraților,
chiar nu vedem că toți suntem de vină? Trezirea!”
Dialogurile cu Angela Gheorghiu care, ni se spune, are deja o agendă de lucru
plină pe anul 2017: Adriana Lecouverur, la Covent Garden, în februarie, cu o
serie de reprezentații. Și pe urmă, la Tetro Colon din Buenes Aires, același
spectacol, patru reprezentații, în martie. În aprilie va susține un concert
special la Dubai Opera Housse și la National Concart Hall Taipei, în Traviata.
În luna mai, Tosca la Viena!
În 2017, ni se aduce aminte, artista va
celebra debutul său la Royal
Opera Housse Garden, 25 de ani de tumult și elogii, din ce în ce mai
răsunătoare, în toată lumea, pentru una dintre cele mai puternice personalități feminine ale anului
liric, opera Superstarul Angela Gheorghiu.
- Mi-au dat lacrimile.
Am avut nevoie să ies din sală. A fost uluitoare. Poate să facă orice, recunoștea maestrul
Sir Georg Solti în timpul repetițiilor de la
Traviata din 1994, postul BBC a fost nevoit să-și modifice grila de programe ca
să introducă pe post Traviata cu Angela Ghiorghiu.
Acestea sunt locurile – și
altele – din toată lumea unde a performat românca noastră, născută la Adjud,
județul Vrancea, la New York, Londra,
Paris, Salzburg, Berlin, Tokyo, Roma,
Seul, și nu numai, la Veneția, Atena,
Monte Carlo, Chicago, Philadelphia (cu Philadelphia Orchestre), Sao Paulo, Los Angeles, Lisabona, Valencia, Palermo,
Balbecr, Amsterdam, Kuala Lumpur,
Zurich, Viena, Salzburg, Madrid,
Barcelona, Valencia, Praga, Montreal, Moscova,Taipe, San Juan, Lyubiana.
Sunt zece ani de la primul
său recital la Scala din Milano. 2006 a fost anul în care a deschis și
Festivalul de Film de la Cannes. Și tot în acel an a interpretat pentru prima
dată Tosca, într-o producție creată de Royal Opera Housse, special pentru a o
aduce pe scenă pe Angela Gheorghiu.
Onorată, își aduce aminte
demult avea 18 ani, era în primul an la Confesiunile Iosif Sava, într-una din
seratele televizate, maestrul i-a prevăzut concertele care aveau să urmeze la
Metropolitan Opera din New York.
Se confesează Angela
Gheorghiu – anul acesta se împlinesc 25 de ani de la debutul său la Royal Opera
Housse. „N-am debutat pe scene de-acasă. Eu n-am avut un debut la Opera Română.
Pentru un artist ca mine, care vine dintr-o nație unde nu e susținut în niciun fel,
niciodată – oricare dintre colegii mei, spanioli, germani, francezi, americani,
ruși, sunt însoțiți în permanență, cu continuitate, de critici, de oameni de
cultură din țările lor, eu n-am avut niciodată lângă mine un jurnalist alături – eu am avut de împlinit și
acest al doilea rol, să-i spun: puneam
singură întrebări, cărora le dădeam și răspunsurile. Nu am avut nicio
susținere”.
În seria „Recitaluri Complete”, Wamer Classics va lansa pe 20
ianuarie 2017 o cutie conținând 7 CD-uri
cu întegistrări ale concertelor Angelei Gheorghiu, celebrînd cei 25 de ani de
la debutul sopranei la Royal Opera Housse Covent Garden.
Tot în 2017 va apărea la Londra biografia Angelei Gheorghiu.
-Păstrați amintiri de la prima apariție pe scena de la
Covent Garden?, întreabă Anca Dobrescu.
-Cum să nu? Pentru toate aceste amintiri în 2017 voi
publica o carte biografică. Partenerul editorial este o editură britanică,
prima mea carte va apărea la Londra.
- Un medic povestea cât de dificil i-a fost să aibă un
bilet la un concert pe care l-ați avut
relativ recent, la Toronto... i se amintește.
-Când este programată o singură reprezentație, se
întâmplă așa. Locurile în sală se epuizează imediat. Și e o întreagă muncă
atunci. Rămân la teatru după spectacol cel puțin un timp egal cu al concertului
efectiv. Pentru că oamenii vin la cabină, vor să-mi vorbească, povestim
împreună. Și chiar îmi amintesc de acel concert. Era 2 noaptea și eu nu ieșisem
încă.
-Tot acest medic spunea că a fost surprins să descopere
că sunteți româncă. Nu cunoștea detaliul acesta.
-Într-un anumit
nivel al repartiției, de multe ori... aparții tuturor, ești al tuturor. Dar eu
am grijă, de fiecare dată și merg acolo, la rădăcină, la detaliu, spun mereu că sunt din Adjud.
-Cuceriți pe oriunde treceți... spectatori și
profesioniști...
-Am venit de nicăieri, dintr-o țară mică, fără nimic
altceva, niciun “adaos”, fiind la fel ca ceilalți colegi ai mei, abordând
situațiile exact ca ei și la același nivel și de atâția ani, pe propria mea
forță. Și sunt și un fel de „oaie neagră”, adică singura din lume care refuză
regiile urâte, de spectacol. Simt
compasiune pentru Alina Cojocaru și John Kobborg.
-Ce numiți o regie urâtă?
-Înseamnă o regie hidoasă, urâtă. Chiar de curând am
primit o așa zisă-invitație, la Opera Română și m-am simțit chiar ofensată,
bineînțeles de directoarea Operei – n-o cunosc, e o fostă balerină, e director
interimar. A venit împreună cu Andrei Șerban, care mă cunoaște de-o viață, m-au invitat să cânt
într-o operetă montată de Andrei Șerban, hidoasă, oribilă, sinistră,, eu,
acolo, deși, el știe că eu nu accept așa ceva. Și totuși au încercat să mă
invite. Și toată această situație, în colaborare cu Opera din Iași. În
condițiile în care erau deja plini de
răni și de povești cei de aici. Mă refer la soliștii Operii Române, angajați
aici, de balerinii Operei Române și la scandalul care i-a cuprins pe Alina
Cojocaru și pe John Kobborg, . Ar fi avut nevoie de un avocat, să nu vină în România
în contact cu un om care are probleme cu legea. Ar fi avut nevoie de contracte
încheiate solid, cu profesioniști. Ar fi bine să revină amândoi în România, să
depășească acel episod. În lume, pe
scenele teatrelor de Operă, sunt artiști de talent. Mare nevoie avem
aici, la București, de cineva care să înțeleagă pe cine să invite și sub ce
formă. Nu este respect, iar colegii mei continuă să nu fie respectați. De
fiecare dată, un român nu va fi plătit ca un străin.
-Lucrurile sunt altfel în ceea ce privește Festivalul
„George Enescu”?
-N-am fost invitată la vreo ediție a acestui festival.
-Avem nevoie de o sală adecvată pentru muzică.
Manageriatul nostru cultural este un motiv pentru care lucrurile nu se așează
cum ne dorim toți?
-Educația, școala și oamenii care administrează cultura,
chiar și cei din Parlamentul României au de înțeles că e un subiect aparte,
care are mare nevoie de profesioniști. Și în acest domeniu sunt atât de multe
elemente pe care dacă nu le cunoști, nu faci față, faci gafă după gafă.
Inclusiv legislația e greșită. Nu a venit nimeni, România nu a solicitat pe
nimeni cu experiență să răspândească informația necesară, cunoașterea
detaliilor acestui domeniu, inclusiv cum se construiește un teatru specific.
Aștept să pun prima cărămidă unui Centru al artelor, de care este mare nevoie.
Vin aici Zubin Mehta și Tony Pappano și îmi spun: “Angela, fă ceva! Cum să cântăm cu orchestrele acestea
minunate într-o sală cu microfoane?” Noi nu avem o sală. Ateneul Român este o „bombonieră”. Chemăm filarmonici
imense în sala cu microfoane. Avem un gol imens administrativ și profesional.
Au rămas aceleași figuri, administrând nevoile „ARTEXIM”. Fondurile sunt
gestionate de un responsabil cu același nume. Este tragic, după părerea mea. După.o
soluție?
-Există, desigur, soluții, când începem să conștientizăm.
Cum am schimbat un președinte, am sunat și i-am transmis: „Te rog să mă chemi
oricând”. Niciunul nu m-a chemat, pentru
că este o realitate, când nu există oameni care să fi ținut pasul cu evoluțiile
din lume. Oamenii au nevoie să învețe, să fie antrenați. Mă refer la
organizatori. Despre Festivalul George Enescu, am un e-mail care reprezintă
jocurile vieții mele. Festivalul Enescu
este un fake, adică o farsă.S-a mințit
mult în străinătate. Ceea ce se vinde în afară despre Festivalul Enescu nu este
adevărat... Voi face la un moment dat toate precizările...
-Și propriile experiențe de concert aici?
-Mi se pun întrebări în legătură cu Românii și eu spun că
nu sunt implicată de loc în nicio organizare. Am făcut trei concerte. Despre
concertul de la Teatrul Național – invitația am acceptat-o din considerație
față de Ion Caramitru, nu am solicitat vreun onorariu, sper că banii au fost
folosiți pentru acele scopuri care au fost amintite. Nu am vreo informație
ulterioară. Niciun mesaj. Am organizat și un concert pentru suportul tinerilor
care au avut de suferit după acel concert organizat în Clubul Colectiv. Am
rugat pe toată lumea, oricine mi-a solicitat atunci vreo invitație, să
plătească intrarea, să putem aduna fonduri pentru sărmanii copii. Am un prieten
apropiat al cărui fiu încă nu-și poate mișca degetele...Am făcut apel tuturor,
inclusiv Președintelui și Casei Regale, prietenilor din străinătate, să doneze
prin acele bilete de intrare. M-am oprit pentru acest concert dintr-un turneu
între New York și Moscova. O bună parte
din suma strânsă, banii care au venit printr-o agenție de bilete, aproximativ
60.000 de euro, au dispărut. Este țara nimănui. Andreea Marin a intentat proces, l-a câștigat și, cu toate
acestea, banii nu au fost recuperați. Eu am scris SMS-uri și președintelui
Johannis și premierului Cioloș, să soluționăm acest aspect: „Vă rog frumos, știu că nu vă ocupați cu așa
ceva, dar puteți direcționa mesajele spre cei care ar putea soluționa”. Eu nu știu ce să mai cred. Mă depășește. Nu
mă exprim în românește? Am făcut o glumă, cu tristețe, desigur. O situație
absurdă. „Fraților, chiar nu realizați că
toți suntem de vină? Trezirea!”
-Găsesc tulburător că discuția noastră se întâmplă de o
vreme și încă n-am reușit să vorbim despre spectacolele și concertele pe care le susțineți.
-Asta este. Dar e împovărător ce se petrece și mă apasă.
Anul acesta am înregistrat un disc cu o muzică sublimă. Am făcut cele mai frumoase
arii. Ceva nou, cu totul inedit. Doar Enrico Caruso a mai înregistrat așa ceva,
în anii 20, și am căutat să pun și ce se așteaptă de la mine, ariile cele mai
cunoscute. Am înregistrat din nou și „Vissi D-arte”, „Tosca”, cu această ocazie pentru că Warner a pierdut
drepturile între timp.
-Când va fi gata?
-Anul următor. Pentru că, și acest proiect are nevoie de
timpul lui: înregistrări, promovare, fotografii. Dar e încheiat. Gata! E pus în
bancă.
-Aici?
-Aici am produs eu însămi două discuri cu colinde
românești unul și celălalt cu colinde străine, orchestrate și înregistrate în
România. Și mai am un gând, să înregistrez, pentru că văd că nimeni nu
realizează că avem una din cele mai frumoase voci de bariton care a fost
vreodată, de același nivel cum este și Nicolae Herlea. Și omul face carieră –
Doamne, a făcut și Nicolae Herlea, dar acesta face o adevărată carieră: îl
cheamă George Petean, are o voce senzațională și vreau să fac un disc cu el.
Știți, ce voce are? Pe mine mă răscolește, e ceva... Un super-mega-talent.
-Ce șanse sunt să ne vedem curând, într-un concert, aici?
Doar dacă așa, cu prietenii ne hotărâm să creeze o sală
în aer liber și prietenii mei aduc sunetiști, lumini, scenă... orchestră. Din
punctul de vedere al muzicienilor de la Ateneul Român, de la Operă, toți
artiștii din România, doar la un semn și reacționează. Aceste aspecte mă
motivează pe mine cel mai mult. Îmi spun tot timpul: când mă duc printre ei,
simt, așa, o iubire sinceră, frumoasă. Când sunt printre ei, am acel râsu-plânsul.
Consider că nu sunt puși în valoare.
Domnilor, oamenii aceștia de ani de zile fac stagiunile, țin totul și, de ani
de zile, cât durează o carieră, cântă aproape pe gratis. Când nivelul de
performanță, de măiestrie este același, diferențele financiare față de colegii lor din lume sunt uriașe. În Franța, mai ales, spun des că nu doar cei care
au trăit acolo, românii de acolo, sunt mari. Sunt atâția oameni, la fel de valoroși, sau mai valoroși,
care din anumite motive au ales să trăiască aici. Am ajuns după ani să înțeleg
toate lucrurile acestea.
Joi, 29 decembrie 2016, semna Anca Dobrescu, am consemnat și redat textul
întocmai, Ion N. Oprea,, 14 ianuarie 2017, publicat în revista „Luceafărul”-Botoșani din 16 ianuarie 2017 sub
titlul: „Ziua Culturii Naționale: Angela Gheorghiu un mare nume românesc pe care nu prea îl onorăm cum se
cuvine”.
În
Formula AS
Reiau și redau spusele Danei Ene în revista Formula As
din 7-15 septembrie 2017 care anunță și informează despre Angela Gheorghiu și
concertul ei de la București la jumătatea lunii septembrie, sosită în
concurență cu... toamna.Și, dacă nu știm, ne informează: Angela Gheorghiu, 52
de ani, de la debutul pe scena Operei
Naționale din Cluj, în 1990, în rolul Mimi, din La boheme, de Giacomo Puccini,
ea a cântat pe cele mai mari scene ale lumii, adeseori în fața unor capete
încoronate: regina Sofia a Spaniei, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii,
regina Beatris a Olandei, Familia Regală a României, în prezența lui Barack
Obama, pe vremea când acesta era președintele SUA.
Favorizată de deschiderea produsă după evenimentele din
1989, soprana română a avut norcul să se lanseze imediat pe orbita
internațională. În 1990, a câștigat
concursul „Belvedere International Competition”
de la Moscova, iar în 1992 cânta pentru prima dată pe scena „Royal Opera House”
rolul Zerlina din Don Giovanni, de Mozart.
Anul acesta, la 25 de ani de la debutul Internațional de
la Londra, ca să marcheze cum se cuvine evenimentul, Angela s-a întors, în luna
februarie pe scena Covent Garden, pentru cinci reprezentații ale operei „Adriana
Lecauvreur” de Francesco Cilea. A interpretat rolul principal, pe cel al
Adrianei, iar fanii și criticii au fost deopotrivă încântați să o revadă și să
o asculte, căci este iubită și apreciată în Anglia, chiar dacă tot de acolo a
pornit și zvonul că Angela este o artistă dificilă, cu aere „de divă” .
Adevărat, recunoaște, în prodigioasa ei carieră, au existat și incidente legate
de comportamentul româncei, de la concerte anulate, la celebrul refuz de a
purta o perucă blondă, în 1996, pentru rolul Micaela, din Carmen de Bizet, în regia lui Franco Zeffrelli.
-Pentru că am crescut într-o țară în care nu aveai voie
să-ți exprimi propria opinie, azi sunt mai
puternică. Mulți artiști refuză să spună ce părere au, de teamă că nu vor mai
fi invitați pe acea scenă. Dar eu am curajul
să spun ce cred, se apără Angela, Dana redându-i cuvintele dintr-un
interviu acordat revistei Times, în 2007.
Sunt redate, în continuare, și alte motivații. Moartea
surorii ei mai mici, soprana Elena Don,și a soțului acesteia,într-un accident,
când a trebuit să-și facă formalitățile pentru adoptarea nepoțicăi sale, Ioana,rămasă orfană... apoi,
a mai fost și divorțul ei de Roberto Alagna, din 2013, cu care a fost
căsătorită timp de 17 ani....
Anul acesta, în luna mai, Angela a avut câteva
reprezentații pe scena Staatsoper din Viena, cu „Tosca”, de Giacomo Puccini, alături de unul dintre
cei mai apreciați tenori ai momentului –germanul Jonas Kaufmann. Tot în mai ea
a mai susținut două concerte și la Opera
Royal de Wallonie din Liege, apoi în iunie a avut trei reprezentații cu „Tosca”
în Japonia. După care, la Verona. Înainte de concertul de la București, va participa la
un concert aniversar, dedicat lui Luciano Pavarotti, ca să ne dăm seama cât de
ocupată este Angela Ghiorghiu.
După București ea și-a prevăzut să revină în Italia, la Palermo, unde
are de susținut alte trei reprezentații cu opera „Adriana Lecouvreur”. În
octombrie și-a stabilit lansarea unui
nou disc, iar în noiembrie va pleca în Coreea de Sud, la Seul, tot pentru trei
concerte, ca în decembrie să fie la
Berlin unde va cânta în „La boheme”.
În
Piața Constituției, în aer liber, tot gratis
La București, marea soprană a cântat pe 15
septembrie, de la ora 20,30 în „Piața Constituției”, în cadrul evenimentului
aniversar „Zilele Bucureștiului”, organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB,
sub bagheta maestrului Eugene Kohn și alături de Filarmonica George Enescu și
de tenorul Teodor Ilincăi.
Am citit ziarul: „Concertul este o
premieră pentru România, având la bază un concept unic, care îmbină muzica
clasică cu cele mai noi elemente de tehnologie și video mapping. Faptul că
nucleul acestui spectacol este însăși celebra soprană Angela Gheorghiu, o
valoare inestimabilă, face ca acest eveniment să fie cu totul și cu totul
special, o nestemată artistică, oferită locuitorilor Capitalei. Concertul are
loc în aer liber, în Piața Constituției, iar accesul este gratuit.
Un regal oferit publicului, o invitație
la descoperirea valorilor autentice românești, dar și la reconectarea cu
vibrația profundă a muzicii de operă. Aclamată pe marile scene internaționale,
dorită la cele mai impunătoare și de seamă evenimente din lume, Angela
Gheorghiu strălucește ca un fenomen rar: nu doar o cântăreață și
actriță cu o tehnică vocală excepțională și inteligență dramatică și
muzicală profundă, dar și un comunicator magnetic, care ajunge la inimile
și la mințile unui public extrem de larg, care variază de la connaisseuri
exigenți la întruniri informale. A adus cele mai înalte valori ale artei
operei către o comunitate vastă la nivel mondial, pe o scară neobișnuit de
largă”.
Profesoara
Mia Barbu, Adjud și România
-Vin mulți
români acum să vă asculte, pe marile scene?, mi-am adus aminte de un interviu
pe care i l–a dat Anicăi Nicolau la 27
noiembrie 2011, cu răspunsurile primite:
-Din ce în ce mai mulți. Pe vremuri, în
sălile de spectacol nu vedeam un român. Acum, nu există spectacol în care să nu
fie români. Mai mult, artiști care mă
cunosc îmi spun: eu vreau să vin să
te aud. Și iau avionul și vin special să mă audă. Este extraordinar.
Mă bucur foarte mult și sunt mândră pentru lucrul ăsta. Ultima data eram la Londra, făceam promovare, și au venit
cei de la Antena 3, Mihai (n.n. Gâdea) și Mircea (n.n. Badea) și le-am făcut un
tur în Covent Garden. Și norocul a făcut că s-au trezit la un moment dat în
decorurile de "Traviata" mea, în care eu am debutat. A fost
extraordinar de emoționant. Deci, dacă există
aceste persoane care vor să vadă
și să simtă, atunci anumite
fantezii umane de toată ziua se risipesc într-o secundă. Pentru că eu acolo
sunt suflet, carne, sânge. Și apoi eu nu fac parte dintr-o nație care are suport.
Eu, de 20 de ani, sunt românca Angela Gheorghiu. Și nimeni nu m-a ajutat cu
nimic. Tot ce am făcut, am făcut doar cu ce mi-a dat Dumnezeu, cu munca și cu
sacrificiile mele. Și acum mă bucur că am venit
în România să văd un spectacol de
care mă leaga extraordinar de multe și să-mi văd colegii.
V-ați iubit foarte mult profesoara de canto din
Conservator, pe doamna Mia Barbu.
-Eu îi pomenesc numele de mii de ori pe
an. Nu există program al meu în care să
nu fie scris Mia Barbu, Adjud și România. Eu, în fiecare zi a vieții
mele, sunt eleva și fata de la Adjud care a ascultat-o și care i-a dat absolut
tot. Am invitat-o la înregistrări, am dus-o la Veneția, am făcut câteva
călătorii și, până în ultima
secundă a vieții ei, eu i-am stat alături.
Și acum o pomenesc și, de fiecare dată când iau o decizie, mă gândesc dacă ei i-ar fi plăcut sau nu ori ce m-ar fi
sfătuit. Ea mă urmarește tot timpul,
pentru că a fost o femeie extrem de
înțeleaptă. N-a fost cântăreață de operă,
dar a studiat opera. Maria Tanase i-a dat clasa de canto popular de la Liceul
de Artă, dar ea a făcut cu mine numai opera.
…-Cum
e să fii mamă?
-Mă zbat, încerc să fiu, de multe ori
exagerez și sunt certată . Sunt o mamă exagerată, în sensul că la mine cuvântul
"nu" nu există. Sunt cea mai tare mamă, cea mai cool (râde). Atunci
când mă duc cu Ornella sau Ioana, toți prietenii încep: "vrem și noi mama
taaa" (râde). Datorită vieții pe care o duc, am senzația că parcă ieri am
terminat școala.
-Câți ani avea
Ioana când i-ați devenit mamă (n.n. Ioana a devenit fiica Angelei după ce sora
artistei și-a pierdut viața într-un accident de mașină)?
-Am considerat-o fetita mea de la început.
Am zis "avem copil" dar, efectiv, s-a întâmplat când ea avea 6 ani. Pe Ioana am văzut-o prima oară pe
scenă, la Covent Garden. Făceam "Turandot", eram machiată și îmbrăcată
în chinezoaică, nu m-a recunoscut. Deja vorbea engleza cu toată lumea. Impreună cu mama și tata au nimerit exact în timpul
actului doi. Au venit direct de la aeroport, i-am văzut de pe scenă. Cântam, și
i-am văzut în culise, mama, tata, Ioana. Am avut niște emotii....
-V-a ajutat cineva în noua postură, de mamă?
-Eu eram o mamă mai mult de vacanțe, ăsta e adevărul, pentru
că fetele trebuiau să meargă la școală
și bunicile respective au avut grijă. Pe Ioana am dus-o la o școală la Londra. De la 10 ani ea este la Londra,
acum studiază la Cantenbury. E foarte
pasionată de limbile străine, adoră jazz-ul, e o mare figură. Și Ornella e la
fel, acum studiază, cinematografia.
-Tatăl dvs este acum calugăr la Muntele
Athos. V-a surprins hotărîrea sa de a se retrage la o mânăstire?
-Este alegerea lui. Și
o respectăm.
Omagii oamenilor, artei, amintirilor….
Vin la Bucunrești să
salut și să mă întâlnesc cu colegii, spunea Angela Gheorghiu unui reporter cu
luni în urmă. A revenit în România și Capitala ei invitată la “Zilele
Bucureștiului”, 15 septembrie 2017, unde, în “Piața Constituției”, cei doi mari
români, Angela Gheorghiu și Teodor Ilincăi, sub bagheta fermecată a maestrului Eugene Kohl, dirijorul Filarmonicei
“George Enescu”, timp de câteva ore, de
la 20,30 și până la miezul nopții, au etalat bogatul reperoriu internațional al
Divei cu care au încântat nu doar miile de bucureșteni veniți să asculte, ci și pe cei din case – la TV, radio
sau care așteptau edițiile zilei ori următoarele…
A venit în mijlocul
bucureștenilor, a românilor – mii, mii – să primească din Sala aerului liber,
de la public, dar și prin intermediul microfonului, binefăcător, purtat de
Marius Constantinescu, salutul măiestrit și aprecierile, mai mult decât
omagiale, pentru Ea, repertoriu și voce, ale altor Dive care, încăodată, ne-au
reamintit că suntem români, vocile altor
recunoscute – Margareta Pâslaru, Bianca Ionescu, Ozana Barabancea, Iuliana Marciuc,
Paula Seling și OVI, Alex. Tomescu,
Iuliana Tudor…
De suflet și pentru
sufletele noastre au fost pregătite – de
Andrei Tudor – și prezentate de oaspeții noștri, pe care îi așteptăm tot mai
des și pe scenele românești, cântecele pe vocile care nu trebuie nici când
uitate – cum spunea Angela Gheorghiu –
ale lui Marius Țeicu, oameni-oameni, Dorina Badea, Ploaie, George Grigoriu,
Valurile Dunării, și nu numai…
Ploaie, ploaie de
confetii a fost noaptea 15-16 septembrie 2o17, noaptea reîntâlnirii noastre cu
Angela Gheorghiu, care, cu vocea sa, prin cei doi, Teodor Ilincăi și Eugene
Kohl, ne-au ridicat în picioare, alături de ei, să primim Ploaia adusă de
neuitata Doina Badea și regia spectcolului care a fost splendidă.
Ion N. Oprea
14-16 septembrie 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu