Fetiţa cea nemulţumită

Din: Mesagerul Albastru, Anul VIII, nr. 2 (17) 2017 8

Fetiţa cea nemulţumită

AURICA BILC

A fost odată ca-n poveşti, cum numai în poveşti este, o fetiţă care nu era mulţumită de nimic. Părinţii săi erau bogaţi şi nu mai ştiau ce să facă ca s-o poată mulţumi pe fetiţa lor cu ceva.

Aveau de toate, nu le lipseau nimic, însă, iată că pe fetiţa lor n-o puteau mulţumi cu nimic. De aceea oamenii îi spuneau fetiţa cea nemulţumită.

Fetiţa nu era prostuţă, era foarte isteaţă şi ea ştia ce ştia, deoarece era un suflet bătrân. Şi sufletele bătrâne îşi amintesc ceva uitat de oameni, că ele există dintotdeauna şi că au venit cu o misiune importantă pe pământ.

Părinţii au dus-o la tot felul de oameni să vadă ce e cu fetiţa lor, dar niciunul n-o putea înţelege. Şi zilele treceau şi fetiţa creştea... Ceea ce o liniştea era apariţia lunii pe cer seara. Copila, în loc să doarmă, o privea şi nu-şi mai lua ochii de la lună. Luna parcă-i vorbea, parcă o fermeca cu lumina sa. Uneori i se părea că raze argintii o înconjoară, iar alteori i se părea că luna devine vie şi că o priveşte.

Într-o seară aşteptă să răsară luna. Nu ştia de ce simţea că seara asta nu e la fel ca celelalte seri. Luna a răsărit şi din ea a ieşit o fetiţă cu părul de argint, de aceeaşi vârstă cu fetiţa cea nemulţumită. Fetiţa cu părul de argint a păşit pe o rază care a adus-o direct în camera fetiţei. S-au luat amândouă de mânuţe şi s-au privit. Li se păreau că se cunosc dintotdeauna.

Fetiţa cu părul de argint din lună a început vorba:

-Locul de unde vin eu este diferit de al tău, dar nu cu mult. Culorile diferă. La noi toţi au părul argintiu ca luna. Părinţii mei sunt oameni buni şi sunt un fel de doctori care ştiu să vindece oamenii bolnavi cu un praf adunat din lacurile de argint ale lunii. Acest praf nu e aşa de uşor de făcut. El este lichid la început, curge ca apa şi aceasta trebuie adunată şi aşezată atunci când luna este plină într-un loc în care ochii ei se oglindesc în apă. 

Oglindirea ochilor lunii în apă solidifică apa. Părinţii mei ştiu ce au de făcut pentru ca această compoziţie să devină un praf cu care ei pot vindeca bolnavii. Atâta Ştiu că numai părinţii mei pot face aceasta. Au încercat şi alţi oameni din poporul nostru, dar n-au reuşit. Nu ştiu ce anume trebuie să ai sau să faci ca să poţi obţine praful lunii care vindecă bolnavii. Te văd în fiecare seară din lună – care este planeta mea – şi te văd tristă, parcă ochii tăi vor altceva, parcă sufletul tău duce dorul a ceva ce pământenii nu- şi pot da.

Fetiţa nemulţumită spuse:

-Aşa este, fetiţă cu părul de argint. Nici eu nu ştiu ce mi-ar trebui ca să fiu fericită. 

Părinţii mei se îngrijesc să am de toate, să nu-mi lipsească nimic, dar, uite că nu pot să-mi dea acel ceva care m-ar putea face cu adevărat fericită. Aş vrea să mă iei într-o seară pe planeta ta, să văd cum este acolo în lună. Desigur, dacă este posibil.

-Desigur că se poate. Doar că pentru aceasta am nevoie de puţin praf de lună, pe care să-l presar peste tine, ca să devii uşoară ca luna şi să te pot lua în zbor cu mine pe ea. Mă-ntorc pe lună, să fac rost de puţin praf de lună. Tu aşteaptă-mă aici. Revin imediat, spuse fetiţa cu părul de argint!

Zis şi făcut. Fetiţa nemulţumită stătea acum cuminte, aşteptând-o pe fetiţa cu părul de argint, cu praful de lună. După câteva minute, de parcă a fost doar o secundă, se şi trezeşte cu fetiţa cu părul de argint cu praful de lună pus într-un fel de cutie de argint. 

Fetiţa cu părul de argint a scuturat tot praful de lună din cutie pe fetiţa nemulţumită. 

Aceasta a devenit uşoară şi transparentă ca şi cum corpul i s-ar fi transformat într-un corp de lumină argintie ca şi praful lunii. S-au prins de mână amândouă şi au zburat în lună.

Fetiţa nemulţumită se minuna de ceea ce vedea. Planeta aceasta nu era cu mult diferită de planeta pământ. Ceea ce era diferit, era că toate lucrurile şi părul locuitorilor ei aveau culoarea argintie ca şi luna. Fetiţa cu părul de argint i-a făcut cunoştinţă cu părinţii ei, apoi a dus-o să viziteze locul în care se face praful de lună pentru vindecarea bolnavilor.

Era atât de frumos pe lună, încât parcă fusese aici dintotdeauna.

A sosit timpul să se întoarcă acasă. Fetiţa cu părul de argint a presărat peste ea praf de lună şi a adus-o acasă la ea pe pământ. Fetiţa nemulţumită i-a spus:

-Mulţumesc pentru ceea ce ai făcut pentru mine. Eu ce pot să fac pentru tine?

-Nimic. Ceea ce doresc e să te văd fericită. Priveşte în interiorul tău şi aici vei găsi mulţumirea şi fericirea ta. Fericirea ta nu stă în lucruri. Lucrurile nu te pot mulţumi, pentru că ele sunt lucruri care trec, ele nu ţin de suflet. Sufletul tău e făcut dintr-un material care nu se vede şi acest material are nevoie de ceva format din acelaşi material ca şi el. El este asemănător, într-un fel, cu procesul prin care se obţine praful de lună. 

Uite, părinţii mei, de ce oare numai ei pot obţine acest praf şi ceilalţi locuitori ai poporului meu, nu? Pentru că ei au în sinele lor un aliaj, care este ca o cheie magică ce deschide o poartă spre comoara la care numai ei au acces. Această cheie magică este formată din nişte principii de viaţă, care ţin de bunătate, de puritate şi de dragostea omului pentru frumos şi pentru bine. Trebuie să ai înscrisă această chemare în tine. Acel ceva din care se formează praful de lună, ştie şi simte cumva cine deţine această proprietate pentru a se putea alipi de el ca un magnet, pentru a fi util exact la ceea ce este cu folos el şi, în cazul nostru, la vindecarea bolnavilor, îi răspunse fetiţa cu părul de argint.

-Acum înţeleg. Cum oare n-am putut să văd acestea? Voi privi în sufletul meu, ca să învăţ că nu în lucruri constă bogaţia şi fericirea omului. Îi voi învăţa şi pe părinţii mei s-o facă, ca şi ei să realizeze că-n suflet este cheia fericirii omului. Mulţumesc, fetiţă cu părul de argint! Ori de câte ori voi privi luna, îmi voi aminti de tine. Ori de câte ori voi privi în suflet îmi voi aminti ce putere deţin în sufletul meu. Aceasta este unica mea comoară care mă ajută să răzbesc în viaţă. Îi voi învăţa pe oameni cum să privească în sufletul lor şi cum să lucreze cu propria lor lumină care este aici. De aici înainte mă voi îmbrăca cu lumina propriului meu suflet ca şi cu o haină, şi tuturor le voi spune secretul meu, spuse fetiţa cea nemulţumită!

Apoi s-au îmbratişat, şi-au luat rămas bun ca cele mai bune prietene, ştiind că o comoară nepreţuită le uneşte inimile. Mai ştiau că aceasta nu se poate stinge pentru că e creată din iubire, aşa cum praful de lună este creat din iubire, pentru ca vindecarea bolnavilor să se producă.

Şi aşa se încheie povestea fetiţei nemulţumite şi, sper, dragi copii, că v-a plăcut.

Vă las pe voi să vă însuşiţi învăţămintele ei şi taina prafului de lună.

Rugaţi luna să presare praful ei peste voi Şi în orice lucru nu uitaţi că acest praf magic e benefic atât pentru a risipi grijile, cât şi pentru a-ţi împlini dorinţele.

* Desen realizat de Aurica Bilc, fondul în cuburi realizat de elevul Nicolas Cantoni de la Şcoala nr. 2 Baia Sprie.

Aurelia Oancă