KRISHNA AICI ACUM

KRISHNA AICI ACUM / KRISHNA HERE NOW - Colocviile de Marți, 26 septembrie 2017, 5pm, Calderon 39

KRISHNA  AICI  ACUM

Krishna Here Now

Colocviu – Din Bhagavad Gita – Traducând Bhagavad Gita – Translating Bhagavad Gita – Paradoxul Timpurilor Noastre – Balada Morții Aproximative – Moștenirea Văcăreștilor – Vintilă Horia Ostracizat.

PRIMĂRIA SECTORULUI 2

CENTRUL SOCIO CULTURAL „JEAN-LOUIS CALDERON”

Vă invită

Marți, 26 septembrie 2017, orele 17.00, la evenimentul cultural

Colocviile de Marţi -  Mihai  și Veronica

Memento  Septembrie 425 m Robert Green – 200 n Mihail Kogălniceanu - 100 n Edgar Degas.

Pogramul cuprinde:

Ø  Recital Viorica Vatamanu: Mihai Eminescu și Veronica Micle  în scrisori

Ø  Intervenții:

·         Puși Dinulescu: Șpaga, Mafia și Sufletul

·         Isabela Vasiliu-Scraba: Vintilă Horia Ostracizat

·         Mircea Coloșenco: Mihail Kogălniceanu 200

·         George Anca: Traducând Bhagad Gita

·         Viorel Speteanu: Căderea Redutei Plevna

   

- Teatru de poezie: Puși Dinulescu, Gheorghe Dănilă, Gabierla Tănase, Vali Pena, Sorin Stratilat, Ștefan Opreanu.

-  Lansare de carte:

Gheorghe Lupașcu: Regele-cal și suita sa regală de poeme, 2017;

Toma George Maiorescu: Prohodul și alte povestiri; TGM văzut de..., TipoMoldova 2017.

Coordonator: Dr. George Anca

Din Bhagavad Gita

KRISHNA

Krishna:

Te întristezi pentru cei care

Nu ar trebui să se întristeze;

Vorbești cuvinte neînțelepte.

Cei înțelepți în inimă

Nu plâng pe cei ce trăiesc,

Nici pentru cei ce mor.

Nicicând n-a fost o clipă

În care eu să nu fi existat.

Nici tu, nici marii  oamenilor.

Nici nu va exista o vreme

Când eu nu voi exista;

Noi toți existăm de acum înainte.

*

Nimeni nu e liber de acțiune

Prin inacțiune;

Și nu prin renunțare

Va ajunge la perfecțiune.

Nici măcar o clipă nu există

Cineva fără acțiune.

Chiar împotriva voinței lui

Acționează prin calitățile naturii sale;

Gândul este act în fantezie. Cel ce șade

Suprimând toate instrumentele cărnii,

Gândindu-se la ele încă în inima-i trândavă,

Joacă pe ipocritul tâmp și vinovat:

Dar cel care, cu tare corp servind mintea,

Își dă puterile muritoare pentru o muncă vrednică,

Nu caută câștig, Arjuna! astfel cineva

Este onorabil. Fă-ți datoria menită!

Munca este mai bună decât lenevia;

Viața trupului nu purcede, lipsită de muncă.

*

Unul ar trebui să mediteze

asupra Persoanei Supreme

drept cel care știe totul,

cel care este cel mai în vârstă,

cel care este cel mai mic,

cel care întreține totul,

care este dincolo de orice concepție materială,

care este de neconceput ,

și care este întotdeauna o persoană.

El este strălucitor ca soarele și

El este transcendental,

dincolo de această natură materială.

*

Dăruit cu un intelect purificat,

stăpânind mentalul printr-o

determinare fermă, întorcându-se

de la sunet și alte obiecte ale simțurilor,

respingând atracția și aversiunea;

trăind în singurătate, mâncând ușor,

ținând sub control mintea,

vorbirea și organele de acțiune,

mereu absorbit în meditația yoga,

refugiindu-se în detașare;

și abandonând egoismul,

violența, aroganța, dorința,

mânia și instinctul posesiei;

el devine pașnic, eliberat

de noțiunea de "eu și cu mine",

și astfel merită să se unească

cu Ființa Supremă Para-Brahman.

KAMA

Arjuna:

O descendent al lui Vrsni,

prin ce este cineva împins la fapte păcătoase,

chiar și fără voie,

ca și cum ar fi angajat cu forța?

Krishna:

Kama! Pofta, o, Arjuna, născută din contactul

cu modul material de pasiune și

transformată mai târziu în mânie,

dușmanul păcătos al lumii.

Când focul este acoperit de fum, oglinda este acoperită de praf,

sau când embrionul este acoperit de uter,

entitatea vie este acoperită asemănător

de diferite grade ale acestei pofte.

Astfel, conștiința curată a entității vii înțelepte

devine acoperită de dușmanul său veșnic

sub forma poftei, care nu este niciodată

satisfăcută și care arde ca focul.

Simțurile, mintea și inteligența sunt locurile

de ședere ale acestei pofte. Prin ele,

pofta acoperă cunoașterea reală

a entității vii și o tulbură.

Drept urmare, O Arjuna, cel mai bun dintre Bharatas,

acest blestem, simbol al păcatului,

reglează simțurile și îl ucide pe  distrugătorul

cunoașterii și al realizării de sine.

Simțurile de lucru sunt superioare materiei monotone;

Mintea este mai mare decât simțurile;

Inteligența este încă mai mare decât mintea;

Și el, sufletul, este chiar mai înalt decât inteligența.

Astfel, știind că trebuie să fii transcendent

la simțurile materiale, la minte și la inteligență,

Arjuna, cu brațe puternice,

menține-ți mintea prin inteligență spirituală deliberată

și prin   puterea spirituală

să cucerești acest dușman nesăbuit

cunoscut sub numele de poftă – Kama.

DEMONIACUL

La adăpostul poftelor insațiabile și absorbiți de

mândria și prestigiul fals, astfel iluzionat,

demoniacul este întotdeauna jurat pentru

munca necurată, atrasă de impermanență.

Ei cred că satisfacerea simțurilor este

necesitatea primară a civilizației umane.

Astfel, până la sfârșitul vieții,

anxietatea lor este incomensurabilă.

Legați de o rețea de sute de mii de dorințe

și absorbiți în pofte și mânie,

ei își asigură banii prin mijloace ilegale

pentru satisfacerea simțurilor.

Persoana demoniacă zice: "Aș vrea să câștig

atâtea bogății astăzi și voi câștiga mai mult

în conformitate cu planurile mele.

Este atât de mult acum, și va crește în viitor,

din ce în ce mai mult. Mi-am ucis dușmanul,

ceilalți vor fi uciși, eu sunt stăpânul tuturor,

eu sunt bucuros, sunt perfect, puternic și

fericit, eu sunt cel mai bogat om,

înconjurat de rude aristocrate.

Așa voi fi, voi face jertfe,

voi da o caritate,

și așa mă voi bucura”.

Astfel, perplexați de diverse anxietăți

și legați de o rețea de iluzii,

ei devin prea puternic atașați

de simțul plăcerii și cad în iad.

Câștigători de sine și mereu impudenți,

înșelați de bogăție și prestigiu fals,

uneori, cu mândrie, fac jertfe numai în nume,

fără a urma reguli sau reglementări.

Surprinși de ego-ul fals, puterea,

mândria, pofta și mânia,

demonii devin invidiosi ai

Personalității Supreme a Dumnezeirii -

care se află în propriile lor

trupuri și în trupurile altora -

și blasfemiază

religia reală.

ASWATTHA-BANYAN

Krishna grăit-a:

Oamenii îl numesc Aswattha, - copacul Banyan, -

Care-și are ramurile dedesubt, rădăcinile sus, -

Arborele mereu sfânt. Da! Pentru că frunzele sale

Sunt imnuri verzi și fluturânde șoptind Adevărul!

Cine cunoaște Aswattha știe Vedele, și totul.

Ramurile sale urcă spre cer și se scufundă în pământ,

Chiar ca faptele oamenilor care își iau nașterea

De la moduri: argintul său stropește și înflorește,

Și toată verdeața dornică a brâului său

sare în viață repede la sărutul soarelui si al aerului,

După cum viețile oamenilor se grăbesc spre tentațiile curate

Ale pețitului: rădăcinile sale agățate caută

Pământul de dedesubt, ajutându-l să-l țină acolo,

Precum acțiuni întreprinse în mijlocul acestei lumi a oamenilor,

Legându-le  din ce în ce mai strâns.

Dacă știi bine învățătura Copacului,

Ce spune chipul său; și de unde răsare; și apoi

este forma sa; Și de unde izvorăște; și apoi

Cum trebuie să se termine, și toate relele din el,

Axul ascuțitei  detașări se va mai ascuți,

Și desfă rădăcinile agățate șerpește și lasă-l pe

Acest Aswattha cu simțul vieții  scăzut, - să pună

Noi creșteri care să se înalțe spre acel cer mai fericit; -

Cei care ajung nu vor avea nicio zi să moară,

Nici nu se estompează, nici nu cad - la El, adică,

TATĂ și PRIM, care a făcut misterul

Vechii Creații; Căci la El vin ei

Din pasiune și din vise ce se îndepărtează;

Cine împărtășește legăturile constrângerii cu carnea,

Și – Lui, cel mai Înalt, închinându-se întotdeauna -

Nu mai crește la mila a ceea ce briza

Din plăcerea de vară urlă la copacii care dorm,

Ce suflu de furtună le-a rupt rădăcină și tulpină:

Cu acestea se trece la lumea veșnică !

Un alt soare strălucește acolo! O altă Lună!

O altă Lumină - nu Amurg, nici Auroră, nici Amiază -

Cei care, odată, le-au văzut, nu se mai întorc;

Ei au atins odihna Mea, suprema binecuvântare!

George Anca

Traducând Bhagavad Gita

Între 1976-1983, cînd predam limba română la Universitatea din Delhi, am tentat  un dhvani sanscrit-românesc, conciliind  sunete/silabe, riscând paronomii, exemplu Gayatri  Mantra:

om bhūr bhuvaḥ svaḥ

tát savitúr váreṇ(i)yaṃ

bhárgo devásya dhīmahi

dhíyo yó naḥ prachodayāt

– Rigveda 3.62.10

Românește:

om soare bun soaa

ziua dintâi rea nu ne fiee

de roade va să dea năimin-

du-ne neam de părinți a daat

Am tradus din sanscrită  Gita Govinda (Cântecul văcarului), de Jayadeva,

meghairduramvaram vanabhuvah syamastamaladrumari

naktam bhirurayam tvameva tadimam radhe grham prapaya

ittham nandanidessnidesatascalitayoh

pratyadhvakurnjadrumam

radhamadhavarjojayanti yamunakule rahahkelayah

nourii drumuri irump în divin văzduh tamarinzii înnegură codrul

nocturnu-i dor mirele neîndura-va Radha-n sălaş de nu-i curmi văpaia

astfel cum Nanda-ndrituie şi calea-n înconjur prin crâng ascunde urma

Radhei cu Madhava-n hârjoană pe malul Yamunei cunună baia (1)

Megha Duta (Norul vestitor) de Kalidasa,

kazcit kAntAvirahaguruNA svAdhikAra pramattaH

zApenAstaMgamitamahimA varSabhogyeNa bhartuH

yakSaz cakre janakatanayAsnAnapuNyodakeSu

snigdhacchAyAtaruSu vasatiM rAmagiryAzrameSu

paşnicei doamne departe-ntr-una aspru pe-un an detronat

spaime blesteme în loc de măriri inima tulburându-i

yaksha sacru val de-a lui Janaka fată sfinţit îndură

‘n umbră de codru într-un ashram pe muntele Ramagiri

Sundarya lahari (Frumoasa unduire) de  Shankaracharya,

Shivah shakthya yukto yadi bhavati shaktah prabhavitum

Na chedevam devo na khalu kusalah spanditumapi;

Atas tvam aradhyam Hari-Hara-Virinchadibhir api

Pranantum stotum vaa katham akrta-punyah prabhavati

Shiva shakti una de nu-i cu puterea-i cel augural

Nu poate zămisli nici măcar să se urnească din loc nu poate

Şi cum fără virtute ar îndrăzni cineva să ţi se prosterneze în rugă

Tu venerată de zeităţile facerii proteguirii şi distrugerii (1)

În Gita Govinda am eufonizat metri eminesceni, iar în Meghaduta, am păstrat în românește  metrul mandacranta din original. Înapoi în România, am versionat câteva upanișade și ecouri din Vede.

Katha

domnul miluiască miruie-ne pre noi nevoi-vom a prinde taina dintru scripturi ne lumineze împăcarea doamne –tihnă-odihnă-tihnă

I Vajasravasa lacom de cer îi dădu tot avutul un fiu Nachiketa pe nume avea (1)

Prashna

Invocaţie

Om doamne şi-ale tale slăvi devah

rugămu-ne a-ţi auzi sunetele cu urechea

a-ţi vedea bunătatea cu ochii

a te lăuda o viaţă cu trup suflet minte simţire

Om înţelepciune svasti ne dea

ca soarele svasti lumineze-ne inima

întru atotştiutoare pusha vishvaveda

aristanemi svasti ne poarte

în strălocaşuri binecuvântate

Brihaspati svasti dăruiască-ne

Om shanti shanti shanti hari om

Mandukya

Invocaţie

slavă zeilor zeilor peste simţuri urechea-ne

de le-ar întoarce divina sruti

slavă slujitorilor celui atotputernic

de-am vedea toate lucrurile şi

lucrările pământului întru dumnezeu

şi toată viaţa noastră petre-

cându-ne-o sănătoşi voinici

cântând divine laude

Isha

Invocaţie

Om numele supremei realităţi transcendentale

este perfect şi complet şi toate răsăririle sale

sunt complete la rându-le dar cu atâtea

emanaţii din sine el rămâne întregul

complet fără nici urmă de schimbare

Kena

Invocaţie

Om toate mădularele mele

cuvântul suflul vital ochiul urechea puterea şi simţurile

întărească-mi-se întru brahmaupanishadam

prin graţia ta nicicând să nu am deziluzia uitării că tu eşti în toate

tot ce este sensibil şi non-sensibil în univers ţi-e în stăpânire şi tu îl ai

ţine-mă veşnic şi pe mine servitoru-ţi

să nu se despartă servitul de servitor

toate sfintele virtuţi din upanishade

să mă umple încântându-mi sufletul

înzestrat cu acele divine calităţi

să fiu mereu cu iubire în serviciul tău

şi să simt fericirea perfectă pretutindeni

Chandogya

invocaţie-imn

aum duh întărească-mi mădularele cuvântul suflarea ochii urechile vlaga şi toate simţurile de-a vedea râvnă oricărei vieţi Brahman dintru upanishadam de-a nu mă lepăda nici curând nici târziu de Brahman nepărăsit de-a lui Brahman sacră miluire fie-mi sfântă legătura de serv către preasfânt stăpân servit Brahman ci sacrele haruri lăudate în upanishade lumineze-mi sufletul dharmaste mayi santu te mayi santu Om shantih shantih shantih Om-jur-împrejur-bun-augur-augur-augur

Ecouri din Vede,

Atharva

Agni jertfitorului dor

înlănţuie-ne arderea

sălaşul sama inimii ni-mi-ni

pe cal norocul laptelui

acoperit de bobul grâului

Savitar Vayu Indra Brihaspati

Conversasem cu Sergiu Al George în Delhi, 1981, despre Gita, despre  traducerea sa, ezitând să  încerc și eu, dar dupa zeci de ani, ca la un semn al lui Krishna Însuși, am simțit o datorie să  reiau, după  D. Nanu, Ioan Mihălcescu, Sergiu Al-George, transpunerea în limba lui Eminescu a evangheliei hinduse. M-au ghidat la începuturi, parcă și acum, sanscritiști indieni – Satyavrat Shastri, Urmila Trikha, traducătoarea Luceafărului de Eminescu în sanscrită, Sisir Kumar Das, Rasik Vihari Joshi, Usha Chaudhuri, neuitând întâlniri cu Barbara Stoler Miler, Irma Piovani, Karmela Marcangelo, Freiher Von Stietencron, Yu Long Yu, Fernando Tola, Marcel Pujol.

Târziu, prezentând un paper, Sanskrit Drama - la Conferința Internațională de Indologie, Delhi 2015, sub egida președintelui Indiei, Pranab Mukherjee – și altul, Sanskrit-Romanian Correspondences – la International Seminar „Sanskrit&Europe”, Delhi, 2016, ba chiar fiind nominalizat la ICCR Distinguished Indologist Award 2017, m-am simțit și mai obligat.

Transa de acum va fi fost, surprinzător, și în continuitate cu traducerea mea  din franceză a  tratatului Adevăr și revelație de Dumitru Drăghicescu, în atmosferă filosofică-religioasă involuntar afină cu Gita. Considerând și standardizarea traductologică a Gitei, în prezent, mai ales în India și America, temeritatea literară a lui Edwin Arnold ori  Sri Aurobindo ar părea necanonice. Și totuși, versiunile consună  peste timp și spațiu:

II.13

dehino ’smin yathā dehe

kaumāraṁ yauvanaṁ jarā

tathā dehāntara-prāptir

dhīras tatra na muhyati

As the embodied soul continually passes, in this body, from boyhood to youth to old age, the soul similarly passes into another body at death. The self-realized soul is not bewildered by such a change. (Swami Prabhupada)

As the soul passes physically through childhood and youth and age, so it passes on to the changing of the body. The self-composed man does not allow himself to be disturbed and blinded by this. (Sri Aurobindo)

To man's frame

As there come infancy and youth and age,

So come there raisings-up and layings-down

Of other and of other life-abodes,

Which the wise know, and fear not.  (Edwin Arnold)

Cum sufletul întrupat străbate perpetuu

acest corp copil-tânăr-bătrân,

la fel trece într-un alt trup la moarte.

Pe înțelept nu-l miră schimbarea. (George Anca)

Originalul sanscrit și mulțimea traducerilor, mai ales în engleză, vor fi îngăduind cea mai recentă versiune într-o limbă europeană românească, odată comandată revenirea la dharma-Gita ca revalație supremă, dar și comiterea vitală  întru spiritul Indiei. Actually, primind, în preajma Zilei Independenței, 2017, un mesaj de la Oficiul Primului Ministru al Indiei, Narendra Modi - ”Have ideas & suggestions, which you believe have transformative impact? Share your inputs with the Prime Minister!” -, am răspuns spontan, citând din Bhagavad Gita:

yad yad ācarati śreṣṭhas

tat tad evetaro janaḥ

sa yat pramāṇaṁ kurute

lokas tad anuvartate (3.21)

Whatever action is performed by a great man, common men follow in his footsteps. And whatever standards he sets by exemplary acts, all the world pursues.

Oamenii obișnuiți urmează

oricare  acțiune a unui om mare.

Indiferent de standardele edictate de el,

toată  lumea le urmărește.

na jāyate mriyate vā kadācin

nāyaṁ bhūtvā bhavitā vā na bhūyaḥ

ajo nityaḥ śāśvato ’yaṁ purāṇo

na hanyate hanyamāne śarīre  (2.20)

For the soul there is never birth nor death. Nor, having once been, does he ever cease to be. He is unborn, eternal, ever-existing, undying and primeval. He is not slain when the body is slain.

(English,  A.C. Bhaktivedanta Swami Prabhupada)

Pentru suflet nu există nici naștere, nici moarte.

El este nenăscut, etern,

mereu existent și primordial.

El nu este omorât când trupul este omorât.

Romanian, George Anca

Comentatorii istorici ai Gitei – Shankaracharya, Ramanuja, Madhva, Nibarka, Vallabha – sunt fondatorii tradițiilor vedantice. În tradiția Shaiva, Abhinavagupta a scris “Gitarth Samagraha.”

După Sankaracharya, cele două convingeri privind realitatea (Sankhya-buddhi) și  yoga (Yoga-buddhi) asociate cu detașarea și angajarea în acțiune vin de la Dumnezeu. (Capitolul 3 - Karma Yoga)

Ramanuja citează divinizarea lui Krisna de către Arjuna:

arjuna uvaca

param brahma param dhama

pavitram paramam bhavan

purusham sasvatam divyam

adi-devam ajam vibhum

ahus tvam rsayah sarve

devarsir naradas tatha

asito devalo vyasah

svayam caiva bravisi me

sarvam etad rtam manye

yan mam vadasi keshava

na hi te bhagavan vyaktim

vidur deva na danavah

"Arjuna a spus: Sunteți Personalitatea Supremă a Dumnezeirii, domiciliul final, cel mai curat, Adevărul Absolut. Tu ești persoana veșnică, transcendentală, originală, cea nenăscută, cea mai mare. Toți marii înțelepți, cum ar fi Narada, Asita, Devala și Vyasa, confirmă acest adevăr despre tine, iar acum voi însuți vă declarați acest lucru. O, Krișna, accept cu totul ca adevăr tot ce mi-ai spus. Nici demizeii, nici demonii, Doamne, nu pot înțelege personalitatea ta ".

Baladeva Vidyabhusana creează o metaforă Dumnezeu-om: „Srimad Bhagavad-Gita conține cuvintele revelatoare ale Domnului Suprem, Însuși. Astfel este cea mai bună din toate scripturile. Care este necesitatea altor scripturi elaborate dacă nu sunt folosite împreună cu Srimad Bhagavad-Gita care a emanat direct din gura Domnului Krishna.

Cuvintele regelui Dhritarastra și ale celor citate în Srimad Bhagavad-Gita au fost compuse de Krishna Dvaipayana Vyasa pentru a păstra consistența cu narațiunea și sunt absorbite în Srimad Bhagavad-Gita în modul în care particulele de sare sunt absorbite într-un ocean de sare.”

Modă Gita? „A devenit o modă de lux a zilei, împreună cu o civilizație materială progresivă, încât oricine poate să-și facă propria interpretare a marii filosofii ariene a Indiei, cunoscută sub numele de Bhagavad-Gita. Această formă concisă a cunoașterii vedice, cunoscută și sub numele de Gita Upanisad, este recunoscută de toți transcendentaliștii și de cercetătorii scripturilor vedice ca fiind apexul tuturor Upanisadelor și Vedantasutras. Acest lucru este valabil mai ales în India. Cercetătorii și achariasii precum Sripada Sankaracarya și unii dintre urmașii săi nu puteau în nici un caz să ignore sau chiar să încerce să nu recunoască această carte foarte importantă a cunoașterii, deși astfel de învățați ai școlii din Mayavada nu au recunoscut bona fide Puranele. Dar interpretarea lui Sri Sankaracarya diferă de interpretările achariilor Vaisnava conduse de Sri Ramanujacharya și Madhvacharya. Există nenumărate interpretări ale Bhagavad-Gita pe piață și este cu siguranță o chestiune neclintită de a selecta care dintre interpretările diferite vor fi acceptate ca bona fide și care dintre ele vor fi respinse ca mala fide .” (A.C. Bhaktivedanta Swami Maharaj)

În învățăturile lui Krishna  se întrețes prinicipiile teismului, ascetismului, dualismului, pragmatismului, karma,  jñana, bhakti, haṭha, sānkhya, etc.  Sunt numeroase epitetele pentru Krishna numit și Hrishikesh, Keshav, Govind, Madhusudan, Achyut, etc., sau Arjuna, numit și Dhananjaya, Gudakesh, Kaunteya, Parantapa, etc.

Termeni-cheie  în Bhagavad Gita:   Dumnezeu (Bhagavān) – Entitatea Supremă; Suflet (ātmā): Sufletul individual; Natura Materială   (Prakṛiti ori Maya): Energia materială;  Modurile Naturii (Guṇas): energia materială are trei moduri constitutive: sattva guṇa (modul bunătății), rajo guṇa (modul passinii), tamo guṇa (modul  ignoranței);Yajña (Sacrificiu);  Devatā (Zei cerești): Yog: Cuvântul Yog a fost folosit în Gita în aproape o sută cincizeci de locuri;  Jñāna Yog (Calea Cunoașterii); Aṣhṭāṅg Yog (Calea în opt părți); Bhakti Yog (Calea Devoțiunii); Karm Yog (Calea Acțiunii). (Apud Swami Mukundananda).

Traducerea pare a fi tăcere în cazul Ramayanei – templu, puja, aarti, leela,natya -,  începând:

tapaH svaadhyaaya nirataam tapasvii vaagvidaam varam |

naaradam paripapracCha vaalmiikiH muni pu.mgavam || 1-1-1

Divinul înțelept Narada și poetul Walmiki

împărtășesc faptele, forma și măreția  lui.

A thoughtful-meditator, an eternally studious sage in scriptures about the Truth and Untruth, a sagacious thinker, and a sublime enunciator among all expert enunciators is Narada, and with such a Divine Sage Narada, the Sage-Poet Valmiki is inquisitively enquiring about a man who is a composite for all merited endowments in his form and calibre. [1-1-1]

Netranscendând, am vorbit de multe ori  în India și diaspora indiană despre Rama comparat cu Christ. După cum în conferințe  în Delhi sau Rajsamand, vocalizam din când în când   sanscrita jaină:

Namo Arahamtanam

Namo Siddhanam

Namo Ayariyanam

Namo Uvajjhayanam

Namo Loe Savva Sahunam

Pe când Gita se disimulează în transpuneri ubicue - pre-post-coloniale, para-democratist-transendentaliste etc.,simfonismul traducerilor în engleză sau anglo-indiană s-ar valida de către însuși Krishna :

Swami Prabhupada

My dear Arjuna, how have these impurities come upon you? They are not at all befitting a man who knows the progressive values of life. They do not lead to higher planets, but to infamy. O son of Prtha, do not yield to this degrading impotence. It does not become you. Give up such petty weakness of heart and arise, O chastiser of the enemy. (2.2-3)

The Times of India

I explained this eternal science of yoga to Vivasvān. Vivasvān shared it with Manu, then Manu imparted it to Ikṣvāku.

This science was taught and handed down in succession, but in time it was broken and the science of yoga seems to be lost. (4 – 1-2).

Barbara Stoler Miller

As an eon ends, all creatures

fold into my nature, Arjuna;

and I create them again

as a new eon begins.

Gathering in my own nature,

again and again I freely create

this whole throng of creatures,

helpless in the force of my nature. (9.  7-8)

Sir Edwin Arnold

Thou seest Me as Time who kills, Time who brings all to doom,

The Slayer Time, Ancient of Days, come hither to consume;

Excepting thee, of all these hosts of hostile chiefs arrayed,

There shines not one shall leave alive the battlefield! Dismayed

No longer be! Arise! obtain renown! destroy thy foes!

Fight for the kingdom waiting thee when thou hast vanquished those.

By Me they fall—not thee! the stroke of death is dealt them now,

Even as they stand thus gallantly; My instrument art thou!

Strike, strong-armed Prince! at Drona! at Bhishma strike! deal death

To Karna, Jyadratha; stay all this warlike breath!

’Tis I who bid them perish! Thou wilt but slay the slain.

Fight! they must fall, and thou must live, victor upon this plain! (11. 32-34)

Liturgice sunt nu numai rendițiile pandiților, dar și ale politicienilor fondatori:

Mahatma Gandhi

Among thousands of men hardly one strives after perfections; among those who strive hardly one knows Me in truth. (7.3)

Either slain thou shalt go to heaven; or victorious thou shalt enjoy the earth. Therefore arise, O Son of Kuntī (Arjuna), resolved on battle.

This body, O Kaunteya, is called the Field; he who knows it

is called knower of the Field by those who know.

And understand Me to be, O Bharata, the knower of the

Field in all the Fields; and the knowledge of the Field and the

knower of the Field, I hold, is true knowledge. (13, 1-2)

Sarvepalli Radhakrishnan

Either slain thou shalt go to heaven; or victorious thou shalt enjoy the earth. Therefore arise, O Son of Kuntī (Arjuna), resolved on battle. (2.37)

Ori ucizi, și vei merge în ceruri; Sau victorios te vei bucura de pământ. De aceea, Fiu al lui Kuntī (Arjuna), ridică-te la luptă.

The yogin is greater than the ascetic; he is considered to be greater than the man of knowledge, greater than the man of ritual works, therefore do thou become a yogin, O Arjuna. (6.46)

C. Rajagopalachari

He is unaffected by Karma, although engaged in action, who has yoked himself to the way of Yoga, whose mind is purified, whose self has triumphed and whose senses have been subdued, and whose self has, indeed, become the self of all beings. Although acting he remains unaffected by Karma. (5.7)

Aventura spirituală a traducerii Gita stă, poate, între Swami și Poet. Astfel, traducerea Gita de către Sri Aurobindo a fost compilată din "Eseurile despre Gita", fiind, în cuvintele sale, "mai mult explicativă decât precisă din punct de vedere textual sau al exprimării într-un stil literar". De ce  a renunțat la ultimul capitol? "În ultimele șase capitole ale  Gita, pentru a găsi, printr-o   cunoaștere clară și completă, calea ascensiunii sufletelor de jos la natura divină, rerostește  într-o altă formă iluminarea pe care Însuși Învățătorul  lui Arjuna i-o revelase.

ne nature, restates in another form the enlightenment the Teacher has already imparted to Arjuna.

În esență, sunt aceleași cunoștințe, însă detaliile și relațiile sunt acum proeminente și impun  întreaga lor semnificație, gânduri și adevăruri prezentate în întreaga lor valoare, care au fost doar sugerate în trecere sau, în general, declarate în lumina unui alt scop ".

George Anca

Traslating Bhagavad Gita

Between 1976-1983, when I was teaching  Romanian language at the University of Delhi, I tempted a Sanskrit-Romanian dhvani, conciliating sounds / syllables, risking paronyms, eg Gayatri Mantra:

om bhūr bhuvaḥ svaḥ

tát savitúr váreṇ(i)yaṃ

bhárgo devásya dhīmahi

dhíyo yó naḥ prachodayāt

– Rigveda 3.62.10

Romanian:

om soare bun soaa

ziua dintâi rea nu ne fiee

de roade va să dea năimin-

du-ne neam de părinți a daat

I translated from Sanskrit Gita Govinda (The Song Cattleman) by Jayadeva,

meghairduramvaram vanabhuvah syamastamaladrumari

naktam bhirurayam tvameva tadimam radhe grham prapaya

ittham nandanidessnidesatascalitayoh

pratyadhvakurnjadrumam

radhamadhavarjojayanti yamunakule rahahkelayah

nourii drumuri irump în divin văzduh tamarinzii înnegură codrul

nocturnu-i dor mirele neîndura-va Radha-n sălaş de nu-i curmi văpaia

astfel cum Nanda-ndrituie şi calea-n înconjur prin crâng ascunde urma

Radhei cu Madhava-n hârjoană pe malul Yamunei cunună baia (1)

Megha Duta (Norul vestitor) de Kalidasa,

paşnicei doamne departe-ntr-una aspru pe-un an detronat

spaime blesteme în loc de măriri inima tulburându-i

yaksha sacru val de-a lui Janaka fată sfinţit îndură

‘n umbră de codru într-un ashram pe muntele Ramagiri

Sundarya lahari (Frumoasa unduire) de  Shankaracharya,

Shivah shakthya yukto yadi bhavati shaktah prabhavitum

Na chedevam devo na khalu kusalah spanditumapi;

Atas tvam aradhyam Hari-Hara-Virinchadibhir api

Pranantum stotum vaa katham akrta-punyah prabhavati

Shiva shakti una de nu-i cu puterea-i cel augural

Nu poate zămisli nici măcar să se urnească din loc nu poate

Şi cum fără virtute ar îndrăzni cineva să ţi se prosterneze în rugă

Tu venerată de zeităţile facerii proteguirii şi distrugerii (1)

In Gita Govinda I euphoned Eminescu's Meters, and in Meghaduta, I kept in Romanian the mandacranta meter in the original. Back in Romania, I've made versions of  a few Upanishads and  echoes from Vedas.

Katha

domnul miluiască miruie-ne pre noi nevoi-vom a prinde taina dintru scripturi ne lumineze împăcarea doamne –tihnă-odihnă-tihnă

I Vajasravasa lacom de cer îi dădu tot avutul un fiu Nachiketa pe nume avea (1)

Prashna

Invocaţie

Om doamne şi-ale tale slăvi devah

rugămu-ne a-ţi auzi sunetele cu urechea

a-ţi vedea bunătatea cu ochii

a te lăuda o viaţă cu trup suflet minte simţire

Om înţelepciune svasti ne dea

ca soarele svasti lumineze-ne inima

întru atotştiutoare pusha vishvaveda

aristanemi svasti ne poarte

în strălocaşuri binecuvântate

Brihaspati svasti dăruiască-ne

Om shanti shanti shanti hari om

Mandukya

Invocaţie

slavă zeilor zeilor peste simţuri urechea-ne

de le-ar întoarce divina sruti

slavă slujitorilor celui atotputernic

de-am vedea toate lucrurile şi

lucrările pământului întru dumnezeu

şi toată viaţa noastră petre-

cându-ne-o sănătoşi voinici

cântând divine laude

Isha

Invocaţie

Om numele supremei realităţi transcendentale

este perfect şi complet şi toate răsăririle sale

sunt complete la rându-le dar cu atâtea

emanaţii din sine el rămâne întregul

complet fără nici urmă de schimbare

Kena

Invocaţie

Om toate mădularele mele

cuvântul suflul vital ochiul urechea puterea şi simţurile

întărească-mi-se întru brahmaupanishadam

prin graţia ta nicicând să nu am deziluzia uitării că tu eşti în toate

tot ce este sensibil şi non-sensibil în univers ţi-e în stăpânire şi tu îl ai

ţine-mă veşnic şi pe mine servitoru-ţi

să nu se despartă servitul de servitor

toate sfintele virtuţi din upanishade

să mă umple încântându-mi sufletul

înzestrat cu acele divine calităţi

să fiu mereu cu iubire în serviciul tău

şi să simt fericirea perfectă pretutindeni

Chandogya

invocaţie-imn

aum duh întărească-mi mădularele cuvântul suflarea ochii urechile vlaga şi toate simţurile de-a vedea râvnă oricărei vieţi Brahman dintru upanishadam de-a nu mă lepăda nici curând nici târziu de Brahman nepărăsit de-a lui Brahman sacră miluire fie-mi sfântă legătura de serv către preasfânt stăpân servit Brahman ci sacrele haruri lăudate în upanishade lumineze-mi sufletul dharmaste mayi santu te mayi santu Om shantih shantih shantih Om-jur-împrejur-bun-augur-augur-augur

Ecouri din Vede,

Atharva

Agni jertfitorului dor

înlănţuie-ne arderea

sălaşul sama inimii ni-mi-ni

pe cal norocul laptelui

acoperit de bobul grâului

Savitar Vayu Indra Brihaspati

I had a conversation with Sergiu Al George in Delhi in 1981 about Gita, about his translation, hesitating to try that myself, but after decades, as a sign from  Krishna Himself, I felt a duty to resume, after D. Nanu, Ioan Mihălcescu, Sergiu Al-George, the transposition in Eminescu's language of the Hindu Gospel. They guided me in the beginning, as well as now, Satyavrat Shastri, Urmila Trikha, translator of Hyperon by  Eminescu into Sanskrit, Sisir Kumar Das, Rasik Vihari Joshi, Usha Chaudhuri, not forgetting meetings with Barbara Stoler Miler, Irma Piovani, Karmela Marcangelo, Freiher Von Stietencron, Yu Long Yu, Fernando Tola, Marcel Pujol.

Later, presenting a paper, Sanskrit Drama - at the International Indology Conference, Delhi 2015, under the aegis of India's President Pranab Mukherjee - and another, Sanskrit-Romanian Correspondences, at the International Sanskrit & Europe Seminar, Delhi, 2016, and even nominated for  ICCR Distinguished Indologist Award 2017, I felt even more compelled.

Transa would have been, surprisingly, in continuity with my French translation of the Truth and Revelation by Dumitru Draghicescu, in a philosophical-religious atmosphere involuntarily affined with Gita. Considering the translational standardization of Gita, nowadays, especially in India and America, the literary fervor of Edwin Arnold or Sri Aurobindo would seem uncanonical. And yet, the versions are consonant  over time and space:

II.13

dehino ’smin yathā dehe

kaumāraṁ yauvanaṁ jarā

tathā dehāntara-prāptir

dhīras tatra na muhyati

As the embodied soul continually passes, in this body, from boyhood to youth to old age, the soul similarly passes into another body at death. The self-realized soul is not bewildered by such a change. (Swami Prabhupada)

As the soul passes physically through childhood and youth and age, so it passes on to the changing of the body. The self-composed man does not allow himself to be disturbed and blinded by this. (Sri Aurobindo)

To man's frame

As there come infancy and youth and age,

So come there raisings-up and layings-down

Of other and of other life-abodes,

Which the wise know, and fear not.  (Edwin Arnold)

Cum sufletul întrupat străbate perpetuu

acest corp copil-tânăr-bătrân,

la fel trece într-un alt trup la moarte.

Pe înțelept nu-l miră schimbarea. (George Anca)

The Sanskrit original and the set of translations, especially in English, will allow the latest version of a Romanian European language, once ordered to return to dharma-Gita as suprem revelation, but also vital committing onto the spirit of India. Actually, before Inependence Day 2017, receiving a message from the Office of the Prime Minister of India, Narendra Modi - "Have ideas & suggestions, which you believe have a transformative impact? Share your inputs with the Prime Minister! "- I responded spontaneously, quoting from Bhagavad Gita:

yad yad ācarati śreṣṭhas

tat tad evetaro janaḥ

sa yat pramāṇaṁ kurute

lokas tad anuvartate (3.21)

Whatever action is performed by a great man, common men follow in his footsteps. And whatever standards he sets by exemplary acts, all the world pursues.

Oamenii obișnuiți urmează

oricare  acțiune a unui om mare.

Indiferent de standardele edictate de el,

toată  lumea le urmărește.

na jāyate mriyate vā kadācin

nāyaṁ bhūtvā bhavitā vā na bhūyaḥ

ajo nityaḥ śāśvato ’yaṁ purāṇo

na hanyate hanyamāne śarīre  (2.20)

For the soul there is never birth nor death. Nor, having once been, does he ever cease to be. He is unborn, eternal, ever-existing, undying and primeval. He is not slain when the body is slain.

English,  A.C. Bhaktivedanta Swami Prabhupada

Pentru suflet nu există nici naștere, nici moarte.

El este nenăscut, etern,

mereu existent și primordial.

El nu este omorât când trupul este omorât.

Romanian, George Anca

Some of the important commentators in history have been Jagadguru Shankaracharya, Jagadguru Ramanujacharya, Jagadguru Madhvacharya, Jagadguru Nimbarkacharya, and Mahaprabhu Vallabhacharya, who were all founders of major Vedantic traditions. In the Shaiva tradition, the renowned philosopher Abhinavgupta wrote a commentary, with a slightly variant rescension, called “Gitarth Samagraha.”

Sankaracharya on Dharma-Yoga in Gita:   „Two kinds of Convictions, viz the Conviction concerning Reality, and the Conviction concerning Yoga, associated with detachment from and engagement in action (respectively), which are dealt with in this Scripure (Gita), have been indicated by the Lord. As to that, beginning with 'When one fully renounces all the desires' (2.55) and ending with the close of the Chapter, the Lord, having stated thta sannyasa, monasticism, has to be resorted to by those who are devoted to the Conviction about the Reality (Sankhya-buddhi), has also added in the verse, 'this is the state of being established in Brahman' (2.72), that their fulfilment comes from devotion to that alone. Besides, in the verse, 'Your right is for action alone....May you not have any inclination for inaction' (2.47), the Lord said to Arjuna that duty had to be undertaken with the aid of the Conviction about Yoga (Yoga-buddhi). [See Commentary on 2.10.-Tr.] But he did not say that Liberation is attained through that alone.” (Commentary by Sri Adi Sankaracharya, Translated by Swami Gambhirananda)

Ramanuja quots divinization of Krishna by Arjuna:

.....

arjuna uvaca

param brahma param dhama

pavitram paramam bhavan

purusham sasvatam divyam

adi-devam ajam vibhum

ahus tvam rsayah sarve

devarsir naradas tatha

asito devalo vyasah

svayam caiva bravisi me

sarvam etad rtam manye

yan mam vadasi keshava

na hi te bhagavan vyaktim

vidur deva na danavah

“Arjuna said: You are the Supreme Personality of Godhead, the ultimate abode, the purest, the Absolute Truth. You are the eternal, transcendental, original person, the unborn, the greatest. All the great sages such as Narada, Asita, Devala, and Vyasa confirm this truth about You, and now You Yourself are declaring it to me. O Krishna, I totally accept as truth all that You have told me. Neither the demigods nor the demons, O Lord, can understand Your personality.”

Baladeva Vidyabhusana created a metapfore  God-man: „Srimad Bhagavad-Gita contains the revelatory words of the Supreme Lord, Himself. Thus it is the best of all scriptures. What is the necessity of other elaborate scriptures if they are not used in conjunction with Srimad Bhagavad-Gita which emanated directly from the mouth of Lord Krishna.

The words of King Dhritarastra and others as quoted in Srimad Bhagavad-Gita were composed by Krishna Dvaipayana Vyasa to keep the consistency with the narration and they are absorbed into Srimad Bhagavad-Gita in the way salt particles are absorbed in a salt ocean.”

Gita fashion? „It has become a luxurious fashion of the day, along with progressing material civilization that anyone can make their own interpretation of the great Aryan philosophy of India known as the Bhagavad-Gita. This concise form of Vedic knowledge known also as the Gita Upanisad is acknowledged by all transcendentalists and scholars of Vedic scriptures as the apex of all the Upanisads and the Vedantasutras as well. This is true especially in India. Scholars and acrayas like Sripada Sankaracarya and some of his followers could in no way ignore or even attempt to not reccognize out this very important book of knowledge, although such scholars of the Mayavada school did not acknowledge the bona fides of the Puranas. But the interpretation of Sri Sankaracarya differs from the interpretations of the Vaisnava acaryas headed by Sri Ramanujacarya and Madhvacarya. There are innumerable interpretations of the Bhagavad-Gita in the market, and it is certainly a puzzling business to select which of the various interpretations shall be accepted as bona fide and which of them shall be rejected as mala fide.” (A.C. Bhaktivedanta Swami Maharaj)

Krishna was beyond the polemics of philosophers and so was his message. Thus, we see how the principles of theism, asceticism, dualism, pragmatism, karm, jñana, bhakti, haṭha, sānkhya, etc. are all woven into his teachings.

Key terms in Bhagavad Gita: God (Bhagavān) - Supreme Entity;Soul (ātmā): The individual soul; Material Nature (Prakṛiti or Maya): The material energy; Modes of Nature (Guṇas): The material energy has three constituent modes: sattva guṇa (mode of goodness), rajo guṇa (mode of passion), tamo guṇa (mode of ignorance);Yajña (Sacrifice): Generally, the term yajña refers to fire sacrifice; Devatā (Celestial gods): These are beings that live in the higher planes of existence within this material world, called Swarg (the celestial abodes); Yog: The word Yog has been used in the Gita in almost one hundred fifty places;Jñāna Yog (Path of Knowledge); Aṣhṭāṅg Yog (The eight-fold path); Bhakti Yog (Path of Devotion); Karm Yog (Path of Action) (Apud  Swami Mukundananda).

The translation seems silent in the case of Ramayana - temple, puja, aarti, leela, natya -, starting:

tapaH svaadhyaaya nirataam tapasvii vaagvidaam varam |

naaradam paripapracCha vaalmiikiH muni pu.mgavam || 1-1-1

Divinul înțelept Narada și poetul Walmiki

împărtășesc faptele, forma și măreția  lui.

A thoughtful-meditator, an eternally studious sage in scriptures about the Truth and Untruth, a sagacious thinker, and a sublime enunciator among all expert enunciators is Narada, and with such a Divine Sage Narada, the Sage-Poet Valmiki is inquisitively enquiring about a man who is a composite for all merited endowments in his form and calibre. [1-1-1]

Not transcending, I have often spoken in India and the Indian diaspora about Rama compared to Christ. As  conferences in Delhi or Rajsamand, I vowed from time to time the Sanskrit Jain:

Namo Arahamtanam

Namo Siddhanam

Namo Ayariyanam

Namo Uvajjhayanam

Namo Loe Savva Sahunam

While Gita is dissimulated in ubiquitous translations - pre-post-colonial, para-democrat-transendental, etc., the symphony of translations in English or Anglo-Indian had to be validated in Sanskrit by Krishna:

Swami Prabhupada

My dear Arjuna, how have these impurities come upon you? They are not at all befitting a man who knows the progressive values of life. They do not lead to higher planets, but to infamy. O son of Prtha, do not yield to this degrading impotence. It does not become you. Give up such petty weakness of heart and arise, O chastiser of the enemy. (2.2-3)

The Times of India

I explained this eternal science of yoga to Vivasvān. Vivasvān shared it with Manu, then Manu imparted it to Ikṣvāku.

This science was taught and handed down in succession, but in time it was broken and the science of yoga seems to be lost. (4 – 1-2).

Barbara Stoler Miller

As an eon ends, all creatures

fold into my nature, Arjuna;

and I create them again

as a new eon begins.

Gathering in my own nature,

again and again I freely create

this whole throng of creatures,

helpless in the force of my nature. (9.  7-8)

Sir Edwin Arnold

Thou seest Me as Time who kills, Time who brings all to doom,

The Slayer Time, Ancient of Days, come hither to consume;

Excepting thee, of all these hosts of hostile chiefs arrayed,

There shines not one shall leave alive the battlefield! Dismayed

No longer be! Arise! obtain renown! destroy thy foes!

Fight for the kingdom waiting thee when thou hast vanquished those.

By Me they fall—not thee! the stroke of death is dealt them now,

Even as they stand thus gallantly; My instrument art thou!

Strike, strong-armed Prince! at Drona! at Bhishma strike! deal death

To Karna, Jyadratha; stay all this warlike breath!

’Tis I who bid them perish! Thou wilt but slay the slain.

Fight! they must fall, and thou must live, victor upon this plain! (11. 32-34)

Not only the renditions of the pandits, but also of the founding politicians are liturgical:

Mahatma Gandhi

Among thousands of men hardly one strives after perfections; among those who strive hardly one knows Me in truth. (7.3)

Either slain thou shalt go to heaven; or victorious thou shalt enjoy the earth. Therefore arise, O Son of Kuntī (Arjuna), resolved on battle.

This body, O Kaunteya, is called the Field; he who knows it

is called knower of the Field by those who know.

And understand Me to be, O Bharata, the knower of the

Field in all the Fields; and the knowledge of the Field and the

knower of the Field, I hold, is true knowledge. (13, 1-2)

Sarvepalli Radhakrishnan

Either slain thou shalt go to heaven; or victorious thou shalt enjoy the earth. Therefore arise, O Son of Kuntī (Arjuna), resolved on battle. (2.37)

Ori ucizi, și vei merge în ceruri; Sau victorios te vei bucura de pământ. De aceea, Fiu al lui Kuntī (Arjuna), ridică-te la luptă.

The yogin is greater than the ascetic; he is considered to be greater than the man of knowledge, greater than the man of ritual works, therefore do thou become a yogin, O Arjuna. (6.46)

C. Rajagopalachari

He is unaffected by Karma, although engaged in action, who has yoked himself to the way of Yoga, whose mind is purified, whose self has triumphed and whose senses have been subdued, and whose self has, indeed, become the self of all beings. Although acting he remains unaffected by Karma. (5.7)

The spiritual adventure of translating Gita stays between Swami and Poet. Thus, translation of Gita by Sri Aurobindo was compiled from his "Essays on the Gita", being, with his words, "more explanatory than textually precise or cast in a literary style". Why letting out  last chapter? "The Gita in its last six chapters, in order to found on a clear and complete knowledge the way of the soul's rising out of the lower into the divine nature, restates in another form the enlightenment the Teacher has already imparted to Arjuna.

Essentially it is the same knowledge, but details and relations are now made prominent and assigned their entire significance, thoughts and truths brought out in their full value that were alluded to only in passing or generally stated in the light of another purpose."

GEORGE  CARLIN

Paradoxul timpurilor noastre este faptul că avem constituții înalte, dar răbdări joase, magistrale late, dar viziuni înguste. Cheltuim mai mult, dar avem mai puțin, cumpărăm mai mult, dar ne bucurăm mai puțin. Avem case mari, iar familii mici, comodități mai multe, iar timp mai puțin.

Avem studii mai bune, dar gândire mai proastă, cunoștințe mai vaste, dar mai rău apreciem situațiile, avem mai mulți experți, dar și mai multe probleme, o medicină mai dezvoltată, dar o sănătate mai rea.

Consumăm prea mult alcool, fumăm prea mult, cheltuim în exces și fără responsabilitate, râdem prea puțin, ne deplasăm cu viteză prea mare, ne înfuriem foarte ușor, ne ducem la culcare prea târziu, ne trezim prea obosiți, citim prea puțin, privim prea mult televizorul și ne rugăm prea rar.

Ne-am majorat aspirațiile, dar ne-am redus valorile.

Vorbim prea puțin, iubim prea rar și urâm frecvent.

Știm cum să supraviețuim, dar nu știm cum să trăim.

Adăugăm anii la viața omului, dar nu adăugăm viață la ani.

Am ajuns la lună și ne-am întors, dar cu greu trecem strada pentru a face cunoștință cu noul vecin.

Cucerim spațiul cosmic, dar nu cel sufletesc.

Realizăm mai multe, dar nu cele mai bune lucruri.

Curățăm aerul, dar ne pătăm sufletul.

Am supus atomul, dar nu și prejudecățile.

Scriem mai mult, dar studiem mai puțin.

Planificăm mai mult, dar obținem mai puțin.

Am învățat să ne grăbim, dar nu și să așteptăm.

Creăm computere mai performante, dar comunicăm mai puțin.

Sunt timpurile unui consum rapid cu o digestie proastă, a unor oameni mari cu suflete mici, a unor venituri rapide cu relații dificile.

Este timpul creșterii veniturilor familiale și a creșterii numărului de divorțuri, a caselor frumoase și a familiilor distruse.

E timpul distanțelor mici, a scutecelor de unică folosință, a moralei unice, a relațiilor de ocazie, a kilogramelor în plus și a pastilelor, care le fac pe toate: te excită, te liniștesc și te omoară…

E timpul vitrinelor pline și a depozitelor pustii.

Este timpul scrisorii care ajunge la tine într-o secundă, pe care poți s-o distribui sau s-o ștergi.

Ia aminte! Acordați-le mai multă atenție celor care vă sunt alături, fiindcă ei nu vor fi acolo pentru totdeauna.

Ține minte, spune-le lucruri frumoase celor ce te privesc de jos cu admirație, pentru că această ființă mică va crește în curând și nu va mai fi lângă tine.

Ține minte și cuprinde cald persoana dragă, pentru că este singura ta comoară pe care o poți oferi din inimă și care nu constă nimic.

Ține minte și spune „te iubesc” oamenilor dragi, dar nu fără ca să simți asta.

Săruturile și îmbrățișările pot îndrepta orice neplăcere, atunci când vin din inimă.

Ține minte și țineți-vă de mâini, apreciați momentele în care sunteți împreună, pentru că într-o zi nu veți mai fi.

Găsește timp pentru iubire, pentru comunicare și pentru posibilitatea de ai spune tot ce ai pe suflet.

Pentru că viața se măsoară nu în numărul de inspirații și expirații, dar în numărul de momente în care ți se taie respirația!”

George Carlin

ADRIAN  BOTEZ

Balada  Morții  Aproximative

roade luna la ciolane

răstignirile sunt vane

de mult cucii au tăcut

cenuşa s-a aşternut

nu e soartă – nu e poartă

zâna zânelor e moartă

s-a-mplinit golul din soare

nu visez – că iar mă doare

nici măcar nu-mi amintesc

nici măcar nu mă pitesc

dacă vine – las' să vină

nici nu-ntreb din ce pricină

au secat izvor şi lin

s-a mâhnit Domnul de Crin

au ars stânile în munţi

scorojitu-s-au şi frunţi

nu e boare de răcoare

nici petală dintr-o floare

nu e vreme – nu-s nici îngeri

...pasăre – de ce mai sângeri?

deşucheată şi trunchiată

vine noaptea mâniată

să ne fure zilele

s-aducă lanţurile

dar noi trup nu mai avem -

lanţuri de ce s-agăţăm?

iar zilele le-am vândut

unuia şi orb – şi mut

preţ n-avem nici cât un vânt

nu ştim vorbă şi nici cânt

du-te - noapte - de la noi

nu suntem măcar strigoi...

vei găsi tu de vreun soi

altădată şi-n alt roi

vei afla chiar nunţi de sloi...

...dar pe-aici e cam pustiu

umblă unul smead - saşiu...

Festivalul-concurs Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”

Ediţia a XLIX-a, Târgovişte, 3 - 4 noiembrie  2017

Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, împreună cu Societatea Scriitorilor Târgovişteni, Biblioteca Judeţeană  „I.H.Rădulescu”,  Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” şi cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România, desfăşoară în perioada 3-4 noiembrie 2017, a XLIX-a ediţie a Concursului Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”, structurat pe patru secţiuni de creaţie: poezie, proză scurtă, eseu şi teatru scurt.

Festivalul - concurs Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”, ediţia a XLIX- a este finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.

Concursul se adresează creatorilor de literatură din toată ţara, care nu au împlinit 40 de ani, indiferent dacă sunt membri ai uniunilor de creaţie sau au publicat volume de autor.

Concursul urmăreşte să descopere, să sprijine şi să promoveze o literatură de certă valoare umanist-estetică, deschisă tuturor abordărilor, căutărilor şi inovaţiilor din interiorul oricăror experienţe ale canonului specific românesc ori universal. Concurenţii – care pot participa la una sau mai multe secţiuni - se vor prezenta la concurs cu un grupaj de maxim 10 titluri pentru secţiunea de poezie,  3 proze, însumând maximum 8 pagini la secţiunea proză scurtă, 1-2 piese (inclusiv pentru copii), pentru secţiunea teatru scurt. Se pot aborda teme la alegere. Pentru secţiunea eseu, este necesară o lucrare de circa 4–5 pagini, pe tema: „Mircea Horia Simionescu și Școala prozatorilor târgovișteni”.

Lucrările trebuie editate în word, cu fontul Times New Roman, corp 12, la un rând şi jumătate. Acestea vor avea un motto, ce se va regăsi într-un plic închis, conţinând un CV detaliat (numele concurentului, data naşterii, activitatea literară, adresa şi, obligatoriu, numărul de telefon) şi vor fi trimise prin poştă (imprimate pe hârtie şi pe un CD), până la data de 13 octombrie 2017, pe adresa: Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, str. A. I. Cuza nr.15, cod poştal 130007, Târgovişte. În cazul în care lucrările vor fi trimise prin poşta electronică (e-mail – strategiiculturale@yahoo.com), acestea vor fi însoţite de un motto, precum şi de un CV (care să cuprindă datele personale solicitate mai sus), organizatorii asigurând confidenţialitatea acestora până ce juriul va delibera şi va stabili premianţii ediţiei. Concurenţii care nu vor trimite toate datele de identificare vor fi eliminaţi din concurs.

Concurenţii care au obţinut un premiu la una dintre secţiuni, în ediţiile anterioare, se vor putea înscrie în concurs doar la o altă secţiune.

Nu vor participa la concurs lucrările care vor fi trimise după 13 octombrie 2017, data poştei.

Premianţii vor fi invitaţi de către organizatori în zilele 3 şi 4 noiembrie 2017, la Târgovişte, la manifestările organizate în cadrul Festivalului-concurs Naţional de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor” – ediţia a XLIX-a, 2017.

Cele 18 premii, în valoare totală de cca. 5000 lei, vor fi acordate concurenţilor, în vechea Cetate de Scaun, cu ocazia festivităţii de premiere a concursului, ce va avea loc pe data de 4 noiembrie 2017. Lucrările premiate vor fi publicate într-un volum editat de Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, în colaborare cu Editura „Bibliotheca”.

Relaţii suplimentare:

Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa – telefon-0245/611184; e-mail – strategiiculturale@yahoo.com, web www.cjcd.ro (unde vor fi publicate şi rezultatele finale).

ISABELA VASILIU-SCRABA

Vintilă Horia ostracizat, ca și Eliade, din comunism până azi

Sursa: https://isabelavs2.wordpress.com/vintila-horia/isabelavs-vintilahoriacentenar/

Motto: „O, țara mea mâncată de jivine / Pe drumurile-ți albe-n triste sate / Cu traista de pribeag în spate /

Azi iar colindă Dumnezeu în tine” (dr.V. Voiculescu*, Cerșetorul)

REZUMAT DE IDEI: Cartea „triumfului parizian” al lui Vintilă Horia incită Securitatea anti-românească (în frunte cu Alexandru Drăghici secondat de generalul N.K.V.D. Boris Grumberg alias Nicolski/ Nicolau) să fabrice un dosar de discreditare. Ascunderea scrierilor laureatului Premiului Goncourt  înainte de 1990 și oficiala respingere a publicării lui Vintilă Horia la singura editură de categoria „A”, fosta Editură Politică. Noutatea publicării numelui „Axente Sever Popovici” pe când scriitorul eliminat din cultura românească mai trăia. Efemeritatea modei „Vintilă Horia” lansată în 1990 spre a da impresia unei schimbări mai radicale decât s-a petrecut în realitate. Instrumentalizare politică într-o antologie camuflând prin titlu criminalitatea cumunismului care a închis în temnițe și lagăre de exterminare vreo două milioane de români omorând din ei circa 200000 (cf. vol. Românii în știința și cultura occidentală, Davis, SUA, 1992, p.207). „Calea muceniciei” (Sf. Arsenie Boca) urmată de  un filozof care a vrut să publice o carte despre Hegel la unica editură din 1957. „Obscuritățile revelatoare” ale universitarului Marius Miheț. Profanarea prin politic în opoziție cu  salvarea prin religie și individual. Insistențele unui fizician (Basarab Nicolescu) și pățania eseului despre limbajul anagogic. „Reprezentarea mintală” despre ortodoxia românească a fizicianului pensionat în Franța.  Eseistul Vintilă Horia „transdisciplinarizat” în 2015.  Reintegrarea lui Vintilă Horia prin publicarea cu țârâita a „romancierului celei de-a patra dimensiuni” ostracizat, ca și Eliade, înainte și  după căderea comunismului, „pe tăcute și pe netăcute” (Horia Stamatu).

Scriitor interzis în cultura comunistă, receptarea lui Vintila Horia  s-a configurat după 1990 ca un „fenomen cultural unic” prin refuzul oficialilor culturii cripto-comuniste, contrastând cu „amploarea eclatantă a recunoaşterilor internaţionale”(1). „Ca să ai succes la Paris e necesar să fii catolic, comunist sau Român” – îi spunea în 1957 lui Vintilă Horia (viitorul laureat al celui mai prestigios premiu literar francez) un scriitor american naturalizat francez, probabil cu gândul la Cioran, Eugen Ionescu și Mircea Eliade. La vremea când temnițele comuniste gemeau de mulțimea scriitorilor români încarcerați politic (precum poetul Vasile Voiculescu de 77 de ani, filozoful Noica, indianistul Sergiu Al-George, eseistul Alexandru Paleologu, teologul Stăniloae, poetul si eseistul Nichifor Crainic de 72 de ani, părintele Benedict Ghiuș, părintele Sofian, Sandu Tudor, filozoful I. Petrovici de 79 de ani, poetul Radu Gyr, compozitorul Dimitrie Cuclin, criticul Vladimir Străinu, poetul Ion Caraion, criticul Emil Manu, epigramistul Păstorel, I.D. Sârbu, etc.), conducerea Securității anti-românești, supărată în 1961 pe succesul de la Paris a romancierului Vintilă Horia, a declanșat în Franța „scandalul Goncourt” (cf. documentului din 20 dec. 1961 publicat de Marilena Rotaru în volumul Întoarcerea lui Vintilă Horia, București, 2002). Securiștii cu putere de decizie au ordonat contrafacerea unui dosar pentru compromiterea (2) scriitorului exilat.

Dușmanii culturii românești plasaseră din timp la fondurile secrete ale marilor biblioteci opera laureatului Premiului Goncourt. Scoase din circuit au fost primele patru volume editate de Vintilă Horia în țară (Procesiuni, 1937; Cartea cu duhuri, 1939; Cartea omului singur, 1941 si Acolo stelele ard, 1942) precum și articolele lui Vintilă Horia dinainte de instaurarea „regimului comunist al Anei Pauker” (apud.Virgil Ierunca). Nota securistă publicată de Marilena Rotaru arată limpede cum ORGANELE (poliției politice) au oferit cominterniștilor francezi (prin ambasadorul E. Bender, alias M. Bălănescu) dosarul pentru discreditarea laureatului Premiului Goncourt:

„animat de interese meschine materialiste… trădătorul… a participat cu romanul Dieu est nee en exil la concursul pentru premiul Goncourt pe anul 1960…juriul hotărând sa-i acorde premiul. IN URMA ACESTUI FAPT, ORGANELE NOASTRE au STRÂNS materiale … demascatoare… pe care le-a pus la dispoziția presei franceze prin Ministerul Afacerilor Externe” (20 dec. 1961).

În cartea ei intitulată ca si filmul de televiziune pe care l-a realizat, Marilena Rotaru a reprodus la paginile 327 –328 spusele unui universitar argentinian de origine română povestind vizita sa la Heisenberg care s-a întâmplat să urmeze la scurt timp după interviul (pentru volumul Viaje a los Centros de la Tierra, 1971; 1976; 1979), pe care Vintilă Horia i l-a luat la Muenchen laureatului Premiului Nobel, descoperitor al principiului nedeterminării. Fără a bănui rolul securității anti-românești în declanșarea „scandalului Goncourt”, Heisenberg i-ar fi spus universitarului Stan M. Popescu (/Ovidiu Găină) următoarele: „Tot ce au făcut francezii cu Vintilă Horia este de neconceput. Să declanșezi un atac  de așa o amploare față de un creator în a cărui operă vibrează intim știința, poezia și căutările lui spirituale… Dumnezeu s-a născut în exil este o capodoperă” (Heisenberg).

În țara de după Cortina de fier, trecute pe lista cărților interzise n-au fost doar volumele lui Vintilă Horia publicate înainte de 1943 ci si opera publicată în exil (vezi Paul Caravia, Gândirea interzisă. Scrieri cenzurate. 1945-1989, Ed. Enciclopedică, București, 2000, p. 244) După aproape două decenii de la „rușinea scandalului Goncourt” (apud. Camilian Demetrescu) și după mai bine de un cincinal de la „aranjamentul” (?) vizând îndepărtarea lui Vintilă Horia cu surle și tobe din caseta de colaboratori ai revistei „3eme Millenaire” (ian-febr 1983), o notă securistă despre Vintilă Horia (Cartea albă a Securității, 1996, p. 446) ilustrează în septembrie 1989 perseverența tacticii de compromitere și discreditare prin două neadevăruri ulterior trâmbițate de mass-media post-decembristă: Primul neadevăr este că Vintilă Horia ar fi fost înscris într-un anume partid în care scriitorul n-a fost înscris niciodată. Mai semnificativă este însă minciuna sfruntată după care, vezi Doamne, juriul celor nouă personalități ale culturii franceze i-ar fi retras lui Vintilă Horia Premiul Goncourt. Acest neadevăr este semnificativ întrucât ilustrează țelul matrapazlâcurilor securiste, care în 1961 n-au avut succesul scontat.

Deplina continuitate a respingerii oficiale a operei primului laureat ne-francez al celei mai înalte distincții a literelor franceze transpare nu numai din cele două minciuni larg mediatizate și după 1990 dar și din refuzul publicării la Humanitas vreme de peste un sfert de veac a romanelor sau eseisticii lui Vintilă Horia, așadar la singura editură de categoria „A” (vezi H. Pătrașcu, Cum au fost evaluate academic editurile din România. Rezultate stranii, în „Oglinda literară”, Anul XI, nr. 113, martie 2012, p.7811). Detașarea fostei Edituri „Politice” de celelalte edituri plasate în categoria „B” amintește unicitatea Editurii de Stat pentru Literatură și Artă din epoca proletcultismului alergic la diversitatea de edituri pe care teroarea ideologică de atunci le-a și desființat. Spre deosebire de anii cincizeci, mulțimea de edituri mai dăinuie azi în ciuda „declasării” lor, scoțând de regulă cărți mai interesante decât cele de la editura Humanitas „cu mereu ștersele ei datorii”.  Lui Radu Mareș îi părea că o „Daciadă a traducerilor” furnizează editurii de categoria „A” masivul său import de scriitori străini. În ce-l privește pe „romancierul celei de-a patra dimensiuni”, perseverența respingerii editării sale la Humanitas s-a putut întrezări si din recenzia scrisă de un salariat  al fostei Edituri  „Politice” (Sorin Lavric în „România literară”, nr.1/2016) care a citit „cu noduri în gât” jurnalul laureatului Premiului Goncourt (3) publicat în România în premieră mondială la Editura Vremea (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade, Vintilă Horia și un istoric răpit prin Berlinul de est; https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavs-auredecei/).

Dacă la putere n-ar fi rămas după 1990 „categoria profitorilor și beneficiarilor totalitarismului marxist” (Ion Varlam, Pseudo-România, București, 2004, p.IV) probabil că reintegrarea scriitorului „care atinge celebritatea cu primul său roman” (M. Nedelcu) s-ar fi produs în mod firesc, așa cum începuse să se întrevadă din 1988 în doctoratul hispanistei Monica Nedelcu (La obra literaria de Vintilă Horia. El espacio del exilio en cuatro novelas francesas, 1989), și din interesul unor traducători de spaniolă din țara comunistă (vezi scrisorile lui Vintilă Horia către M. Cantuniari). După 1990, primul demers pentru integrarea trilogiei exilului în cultura românească a fost făcut de editorul Ioan Deaconescu de la Craiova, însoțit (oarecum) și de prezentarea scriitorului Vintilă Horia într-o enciclopedie (4) editată în afara României si difuzată în librăriile noastre în 1992.  Universitara Monica Nedelcu a scris studiile însoțitoare la Dumnezeu s-a născut în exil (Craiova, 1990, traducerea lui Al. Castaing revăzută de autor) și la Cavalerul resemnării (Craiova, 1991, trad. Ileana Cantuniari). Ultimul roman din trilogia exilului (Vintilă Horia, Prigoniți-l pe Boețiu!) a fost publicat în post-comunism cu subtitlul dat de autor, Salvarea de ostrogoți (trad. Ileana Cantuniari), tot la editura  fondată de Ion Deaconescu, prima editură apărută după 1990 la care au început să fie publicate sistematic romanele scriitorului interzis de păzitorii sclaviei intelectuale din comunism. În decembrie 2009 Jose Javier Esparsa nota că mesajul Salvării de ostrogoți (Craiova, 1993) s-ar circumscrie eternei persecuții „del peor totalitarismo” pe care o suferă omul superior. Apărut în spaniolă în 1983 la Madrid, Perseguid a Boecio i-a „inspirat” lui Vintilă Horia și o scrisoare deschisă, intitulată În slujba celor răstigniți pentru credință, cum aflăm din nota de Securitate redactată în septembrie 1989, unde scrisoarea deschisă (citită la radio „Europa Liberă” în 1983, vezi Cartea albă a Securității, 1996, p. 446) nu este însă pusă în legătură cu documentarea necesară pentru redactarea romanului pe tema detenției politice din comunism (V. Horia, Salvarea de ostrogoți. Prigoniți-l pe Boețiu!, Ed. Europa, Craiova, 1993). Pentru un fost deținut politic cinci ani în temnițele Jilavei, Făgărașului, Gherlei, Piteștiului și încă doi ani de domiciliu forțat în comuna Lățești „de la limita dinspre Dunăre a Bărăganului”  (Nicolae Balotă, arestat la patru zile după ce-l vizitase pe Lucian Blaga la Biblioteca Academiei, filiala Cluj, în cămăruța de sub scară unde-l traducea pe Goethe, Faust, vezi: https://www.youtube.com/watch?time_continue=244&v=we8dUIgk2ck  ) lectura romanului scris de primul laureat ne-francez al celei mai înalte distincții a literelor franceze a fost „dublat cu o revenire în urmă, o coborâre în subteranele pline de ecouri dureroase ale amintirii…Maestru al parabolei, scriitorul conjugă datele realității istorice cu cele ale închipuirii unor situații limită existențiale. Vintilă Horia ridică tragedia istorică la nivelul unei parabole exemplare, ce depășește contingențele temporale” (N. Balotă, Vintilă Horia: între exil și renaștere, în „Revista Sriitorilor Români”, nr. 25/ 1988, p.172).  În articolul său, Nicolae Balotă (5) depune mărturie asupra încercării regimului de teroare polițienească de a șterge urmele detențiilor suplimentare din Bărăgan prin „raderea de pe hartă” a satelor unde fuseseră mutați cu forța intelectualii supraviețuitări ai regimului de exterminare din temnițele politice.

După ce a citit în franceză Persecutez  Boece! (Lausanne, 1987), Camilian Demetrescu i-a scris autorului că „pentru a atinge universalul trebuie mai întâi să-ți iubești și să-ți aperi rădăcinile”. În opinia acestui exilat român în Italia, ultimul roman din trilogia exilului ar „șterge de pe obrazul chinuit al țării încă una din murdăriile scuipate cu furie oarbă de fiara comunistă: deportarea intelectualilor în Bărăgan, după ani de temniță distrugătoare. Metodă de exterminare ce atinge un mare grad de cruzime și de cinism” (cf. Camilian Demetrescu, Scrisoare deschisă lui Vintilă Horia, în „Cuvântul Românesc”, Canada, mai 1988 retipărită în vol. Exil, Ed. Albatros, București, 1997, pp. 412-422). Laureatul Premiului Goncourt ar „spăla această murdărie, dovedind că deportările, în loc să strivească, s-au transformat în adevărate bancuri de probă ale vitalității neamului” care a „continuat filonul atât de fertil al filozofiei românești dintre cele două războaie” (C. Demetrescu, Exil, vol. I, 1997). Fiind, la rândul lui, un artist și scriitor de talie internațională, Camilian Demetrescu (1924-2012) era convins că Vintilă Horia  „este o punte care ne leagă de valorile spirituale ale Occidentului și o garanție a continuității românesti libere”. Cum ar fi putut Camilian Demetrescu să-și imagineze că Vintilă Horia va fi ostracizat în România de după 1990, în care unul dintre clișeele de programare a creierelor, lansat la peste un sfert de veac după căderea comunismului, suna în felul următor: „1966-2016, cincizeci de ani de libertate a spiritului”. Spre o cât mai largă răspândire în rândul tinerilor, găselnița cu „libertatea spiritului din comunism” a fost imprimată pe sticle de Pepsi distribuite începând cu luna ianuarie 2016 prin rețeaua magazinelor Carrefour. În paralel cu fixarea unor „reprezentări mintale” favorabile comunismului, ivirea  opiniilor în răspăr cu clișeele agreate a fost constant descurajată, în respectiva perioadă  (1966-2016) legiferându-se „adevăruri” de repetat sub amenințarea pușcăriei, sau mergându-se până la sistarea pensiei, cum s-a întâmplat în cazul istoricului literar Marin Nițescu (1925-1989), autor al lucrărilor Sub zodia proletcultismului și Dialectica puterii [comuniste].

In anul când „cronicarul plastic” (6) Andrei Pleșu a devenit ministrul culturii, Virgil Măgureanu, șeful SRI si Ion Iliescu, președintele României (funcții rezervate pentru ei încă din 1987, după o casetă video de la radio „Europa liberă”, cf. Ion Varlam, Pseudo-România, București, Ed. Vog, 2004, p.95) -, a reapărut și în capitală numele exilatului Vintilă Horia spre a da impresia unei schimbări mai radicale decât s-a petrecut în realitate (7).

In reviste subvenționate de stat s-au tipărit urgent câteva interviuri, pagini din jurnalul lui Vintilă Horia si fragmente dintr-un roman publicat în 1987, Un mormânt în cer (8), însoțite în „România literară” de prima scrisoare de după căderea comunismului trimisă de laureatul Premiului Goncourt traducătorului Mihai Cantuniari.

Noutatea cea mai „revoluționară” a constituit-o însă publicarea amintirilor lui Vintilă Horia despre scriitorul Axente Sever Popovici pe atunci în viață (rev. „Steaua”, Cluj-Napoca, nr.4/ 1990, pp. 9-13 și p.15). Fiindcă numele strălucitului student al lui Nae Ionescu, – student născut probabil în 1916 – anul de naștere al colegului său de facultate, filozoful Alexandru Dragomir (9) –, fusese complet înlăturat de paznicii sclaviei intelectuale, eseistica sa filozofică rămânând îngropată în reviste interbelice aflate la Fondul Secret al Bibliotecii Academiei R.S.R. Prin selectarea dosarelor de urmărire a lui Noica s-a publicat în 2009 o notă din care aflăm că în iunie 1974 Axente Sever Popovici a fost la Păltinis. În documentul scăpat la trierea securistă (10) se amintește că vizitatorul timișorean fusese în Facultate „printre studenții fruntași”, fiind coleg cu Alexandru Dragomir, Mihai Cismărescu (/Radu Gorun la Radio Europa liberă), Antoaneta Bodisco, Mihai Șora, Alice Botez (http://jurnaluldedrajna.ro/alice-botez-o-constiinta-a-scriiturii/ ), Jeni Acterian, Octavian Nistor, Mariana Șora, etc.

Amintirile lui Vintilă Horia despre eseistul Axente Sever Popovici au fost inserate în 1990 în revista clujană după tipicul comunist, când era absolut interzis a se menționa detențiile politice. Revista „Steaua” n-a trecut nicăieri note explicative prin care cititorul să fie pus în temă că este vorba de un un scriitor interzis, supraviețuitor al regimului de exterminare din temnițele comuniste. Axente Sever Popovici -„omul cel mai inteligent”(Memoriile unui fost săgetător, Ed. Vremea, 2015) pe care Vintilă Horia l-a cunoscut în viața sa-, fusese întemnițat și condamnat la trei ani când a încercat (în vara anului 1949) să treacă peste granițele închise ale țării transformată într-o „gubernie penitenciară” (cf.Virgil Ierunca). In actele de arestare s-a trecut că absolventul Facultății de matematică și al Facultății de Fliozofie și Litere este „apolitic”. După ispășirea pedepsei în 1952, în loc să fie eliberat, Axente Sever Popovici a fost din nou condamnat cinci ani de către „profesioniștii minciunii și terorii” (cf. Virgil Maxim, Imn pentru crucea purtată, 2002), ca urmare  a declarațiilor politice fanteziste smulse printr-o torturare bestială săptămâni de-a rândul în procesul de reeducare comunistă din temniță importat prin Ana Pauker (11). Ion Varlam observase că reeducările de la Pitești, Gherla, etc., au fost exportate de sovietici doar în România si că procedeul avea la bază „experimentele lui Makarenko” (cf. Ion Varlam, Pseudo-România, București, Ed. Vog, 2004, p.455). In volumul „Battle for the Mind”, William Sargent amintea de niște experimente ale lui Ivan Pavlov (Premiul Nobel în 1904 pentru fiziologia digestiei), experimente mai puțin mediatizate, care ținteau inocularea de noi comportamente la câini (foarte dificil apoi de schimbat) prin chinuirea extremă a animalelor aduse la stadiul în care creierul lor cedează, stadiu de maximă sugestibilitate : „Pavlov has shown by repeated and repetable experiment just how a DOG, like a MAN, can be conditioned to hate what he previously loved, and love what he previously hated. Similarly, one set of behavior patterns in man can be temporarily replaced by another that altogether contradicts it; not by persuasive indoctrination alone, but also by imposing intolerable strains on a normally functioning brains” (W. Sargent). Cum Radio Londra făcuse cunoscute în Occident atrocitățile reeducării comuniste prin schingiuirea tinerilor din închisoarea de la Pitești săptămâni de-a rândul fără pauze, Mircea Eliade (fost suplinitor al lui Nae Ionescu la Catedra de metafizică) transpune și el în felul său propriu pătimirile deținuților politici nevinovați (precum filozoful trăirist Mircea Vulcănescu sau poetul Vasile Voiculescu* și mulți, mulți alții) în Noaptea de Sânziene (la care lucra când s-a aflat de la Radio Londra de „experimentul Nicolschi de la Pitești”, vezi Isabela Vasiliu-Scraba, O transpunere scenică a baladei MIORIȚA: https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-1965miorita11/ ), apoi în romanul Pe Strada Mântuleasa, despre care conversa epistolar cu Vintilă Horia (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Despre lipsa individualizării  în personajul anchetatoarei din  romanul eliadesc “Pe strada Mântuleasa”; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-eliademantuleasa24/ ). Interpretarea filozofului religiilor vizează la modul cel mai general suferința de după gratiile temnițelor politice, fără trimitere la experimentele pe studențimea română din închisoarea Pitești. Căci Mircea Eliade a preferat să trateze problema suferinței în coordonate religioase. La cursurile sale, gânditorul religios Nae Ionescu (inițiatorul unicei școli filozofice românești, Școala  trăiristă, negată de ateii comuniști cu putere de decizie) spusese că religia creștină a dat un răspuns problemei lui Iov, în sensul că a transfigurat problema suferinței, transformând-o într-o cale de mântuire. Părintele Arsenie Boca îl audiase și el pe profesorul Nae Ionescu după 1933 când a devenit student la Belle Arte, cum l-a citit și l-a audiat și pe Mircea Eliade, asistentul de atunci al metafizicianului Nae Ionescu. În Biserica de la Drăgănescu (nesemnalizată de indicatoare oficiale ca celelalte biserici ortodoxe), călugărul iconar Arsenie Boca (fost deținut politic 14 luni la Canalul „Morții” / Dunărea-Marea Neagră din ianuarie 1950, detenție fără condamnare, reîntemnițat 7 luni din septembrie 1955 nu pentru ce a făcut, ci pentru ceea ce n-a făcut, respectiv pentru „omisiune de denunț”) a zugrăvit martiriul Sfântului Petru (răstignit cu capul în jos) scriind în dreptul Apostolului să „nu vă temeți de cei ce ucid trupul, ci fiți mie martori”. Cam pe aici se întâlnește sensul religios dat de Mircea Eliade morții în timpul schingiuirilor din temnița comunistă cu viziunea Părintelui Arsenie Boca despre Calea muceniciei (12) înfățișată în „predicile fierbinți” pictate pe zidurile Bisericii de la Drăgănescu (cf. Nichifor Crainic, fost deținut politic vreme de 15 ani). Intr-o imagine sintetizată la maximum, Sfântul Arsenie Boca l-a pictat pe Iisus Hristos răstignit chemând creștinii spre mântuire cu mâna smulsă din cuiul crucii. La vremea când închisorile politice erau încă pline cu deținuți, Părintele Arsenie Boca a indrăznit să-l înfățișeze pe bolta altarului Bisericii Sf. Elefterie Cel Nou pe Iisus copil în haine vărgate de pușcăriaș, luminând (pentru anume privitori) întunecoase celule de temniță (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Martirii închisorilor în viziunea lui Mircea Eliade si a Părintelui Arsenie Boca;  https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/ivssemnmiorita12bis/ ). Vintilă Horia scrisese în deceniul opt al secolului trecut că „biserica i-a învățat pe românii închiși să nu se teamă de moarte”, descătușind „misticismul cel mai subtil, transpus în versurile lui Radu Gyr”. Biserica străbună ar fi „fasonat ființa umană desprinsă de tirania morții” (a se vedea și comunicarea mea de la Universitatea „1 decembrie 1918” din Alba Iulia despre Vintilă Horia și Domnița Ileana traducătoare a unor poezii din închisorile politice: https://www.youtube.com/watch?time_continue=134&v=w0O_gLroSCk ; precum și Isabela Vasiliu-Scraba, Radu Gyr despre falsificarea istoriei literare la „acrobatul”  George Călinescu; https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-crainicgandirea/).

In Memoriile unui fost săgetător (Ed. Vremea, 2015, pp 118-120) pasajul despre Axente Sever Popovici nu cuprinde (în eventuale note din subsolul paginii) lămuririle necesare despre detenția politică a scriitorului căruia în 1939 Vintilă Horia îi aducea un cald omagiu în revista „Meșterul Manole” (an I, nr.5-6, iunie-august, p.47).  Din acest punct de vedere, ediția îngrijită de Cristian Bădiliță și Silvia Colfescu „respectă” regulile editărilor comuniste cu stricta interzicere de publicare a unor informații privitoare la detențiile politice, spre a nu se discuta problema milioanelor de români întemnițați politic (vezi vol. Românii în știința și cultura occidentală, Davis, SUA, 1992, p.207). Amintirile despre Axente Sever Popovici tipărite în post-comunism de revista clujană „Steaua” (unde s-a promovat Vintilă Horia în 1990 aproape în fiecare număr) au trecută sursa: Vintilă Horia, Jurnal, 1989, sursă din care Aurel Rău a mai publicat un fragment în ultimul număr al  „Stelei” din 1990 (nr. 11-12/1990). Părți din jurnalul de exil al universitarului Vintilă Horia apăruseră în revistele românilor exilați începând din 1951 (în „Înșir-te mărgărite”, „Curierul Creștin”, 1952, „Ethos”, nr. 1/1973), iar în „Revista Scriitorilor Români” (Muenchen,  nr.21/1984) chiar cu titlul: Memoriile unui fost săgetător (pp.38-67).

Fulgerătoarea „modă” Vintilă Horia – manifestată oficial și în stipendiata revistă „Apostrof” (nr. 2/1990, unde s-a tipărit interviul cu Vintilă Horia difuzat în 1988 la radio „Europa liberă”), revistă clujană condusă de o ferventă admiratoare a lui Z. Ornea, sau prin publicarea unor fragmente din jurnalul lui Vintilă Horia la București în revista „Secolul XX”, nr.337-338-339/1989, precum și prin patru volume apărute la mici edituri post-decembriste (Mai bine mort decât comunist  și trilogia exilului publicată la Craiova) -,  a prins un oarecare contur mai ales datorită unui număr restrâns de articole elogioase scrise de Alexandru Husar, Gh. Grigurcu, N. Caranica, C-tin Ciopraga (vezi ediția adăugită a impresionantului volum Personalitatea literaturii române, Iași, 1997), Edgar Papu, Nae Antonescu și Alexandru Paleologu. Numai că o asemenea modă nu putea dura prea mult la vremea unui cripto-comunism pe punctul de a fi oricând dat pe față (13). Moda „oficială” s-a trecut destul de repede după suspecta moarte a lui Vintilă Horia în urma unui cancer galopant, boală care l-a „lichidat” prin anii șaptezeci si pe anti-comunistul Vasile Posteucă, poetul „iconar”.

Cu ocazia sărbătoririi lui Vintilă Horia la o sută de ani de la naștere, controlul segmentului românesc al internetului a făcut să apară (adică a plătit afișarea  în prima pagină de căutare Google după „Vintilă Horia”)  interpretarea „securistă” după care evocarea lui Vintilă Horia organizată de IICCMER la Jockey Club din Bucuresti ar fi reprezentat o „apologie a fascismului”. Cu încrâncenata lor ură față de primul laureat ne-francez al Premiului Goncourt,  cenzorii (14) monitorizând segmentul românesc al internetului și-au deconspirat singuri cripto-comunismul.

O directivă securistă privitoare la recuperarea exilaților (greu „recuperabili” din cauza anti-comunismului lor) prevedea selecția de texte scrise de aceștia înainte de ocuparea României de către armata sovietică și de falsificarea alegerilor din noiembrie 1946 pentru impunerea ilegală a „regimului comunist al Anei Pauker” (apud. Virgil Ierunca). În volumul Credință și creație  (Editura Eikon, Cluj, 2003) cuprinzând câte ceva din publicistica lui Vintilă Horia s-au selectat vreo 14 texte scrise de autor la 21 de ani si publicate în „Sfarmă-piatră” în 1936, vreo două articole din 1937 și încă vreo nouă din 1938 toate din revista „Sfarmă Piatră” subvenționată de Nicolae Titulescu (cf. V.Horia ; Nicolae Titulescu a ținut partea comuniștilor în Războiul Civil din Spania). Similar s-a procedat și la alcătuirea volumului Vintilă Horia, Tinerețea unui fost săgetător –publicistică interbelică (Ed. Aius, Craiova, 2016), unde se pot citi o parte din articolele apărute în revistele interbelice românești. O altă directivă din vremea terorii ideologice și polițienești comuniste prevedea folosirea memorialisticii care poate fi ușor împărțită cronologic și prezentată prin asociere cu „personalități deja omologate” (Cartea albă a Securității, 1996). Este ceea ce s-a făcut în volumul din 2004 : Vintilă Horia, Suflete cu umbră pe pământ (Ed. Jurnalul literar, 2004).

În 2010 „excentric” (ca să spunem așa) a apărut în schimb volumul de publicistică alcătuit de editorul Gabriel Stănescu (1950-2010) unde au fost selectate texte târzii, trei sferturi din volum fiind ocupat de articole publicate de Vintilă Horia între 1985 si 1992 (Vintilă Horia, Contra naturam, Criterion Publishing, 2010, 318p). Din articolele care compun volumul îngrijit de Gabriel Stănescu, unele au fost reluate în volumul de publicistică „transdisciplinarizată” scos la Craiova de Editura Aius în 2015.

Vintilă Horia a figurat cu trei articole scrise pe la douăzeci de ani și într-o culegere camuflând prin titlu – Ideea care ucide. Dimensiunile ideologiei legionare (15) – criminalitatea totalitarismului comunist care a făcut zeci de milioane de victime. Despre amploarea crimelor comunismului a publicat fostul deținut politic dr. Florin Mătrescu volumul Holocaustul roșu (Ed. Irecson, București, 1430pg, a cărui lansare la Bacău a fost „torpilată” în cel mai autentic stil cripto-comunist). Scriitorul rus Stoljenițin, născut în 1918, avansase ca număr de victime ale comunismului sovietic 65 de milioane, Gorbaciov le-a micșorat la 40, în timp ce St. Courtois, coordonatorul Cărții negre, mărturisea următoarele: „vous n’imaginez pas le travail acharné qui m’a couté, meme les 20 millions, pour les faire accepter par mes collaborateurs, tous, comme moi, anciens admirateurs de l’URSS”. Într-o conferință de la Los Angeles din 1983 despre distorsionarea percepției realității prin spălarea creierelor în comunism, Yuri Bezmenov (/Thomas David Schuman, vezi https://www.youtube.com/watch?time_continue=220&v=d0fTJqeRXCE ) vorbea în 1983 de șaizeci de milioane de victime, subliniind totodată secretizarea numărului real al deținuților politici din regimurile polițienești comuniste. Traducătorul italian al extem de interesantei cărți intitulată Consideraciones sobre un mundo peor (Madrid, 1978, trad. it. 1982) carte netradusă în românește, atenționa prezumtivii cititori că volumul lui Vintilă Horia este „iligibil pentru cei dominați de prejudecăți” (Claudio Quatrocento).

Cele trei articole scrise de tânărul Vintilă Horia și difuzate de Alexandru Florian (si colectiv) în culegerea pusă pe piața cărții în 1994 au fost redactate când Vintilă Horia avea 21 și  22 de ani, iar  ultimul articol datează de când era atașat de presă la Viena. Atunci, la 25 de ani, a scris textul „Semnificația unei Revoluții” despre un discurs din 1941 al Cancelarului Germaniei, ales în mod democratic. La data scrierii articolului, conducătorul Uniunii Sovietice era mult mai avansat decât cancelarul Germaniei la capitolul uciderilor în massă. Cât privește provinciile românești Basarabia si Bucovina de Nord, invadate de Stalin în 1940 și aflate sub stăpânire comunistă vreme de un an, despre crimele și atrocitățile de atunci ale regimului de teroare comunistă a consemnat Mircea Eliade  în Jurnalul portughez  (București, 2006), informații pe care Editura Humanitas (fosta Editură Politică a Partidului Comunist din România) le-a cenzurat în 2010 cu ocazia re-editării (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Românismul lui Eliade și „teroarea istoriei”: https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/romanismeliade/).

Textul lui Vintilă Horia scris la 21 de ani este despre „răposatul” Sadoveanu devenit director la „Adevărul” și „Dimineața”. Dar are referiri mai bogate la admirabila operă a scriitorului decât la amănuntul politic din 1937: „Istorisiri de vânătoare ne așează în fața unui Sadoveanu transfigurat, îndumnezeit de natură, amintind pe alocuri de Țara de dincolo de negură. Trăiește aici puternica dragoste a autorului pentru așezările sălbatice ale țării, pe care pasul său neobosit le-a bătut  în lung și în lat, pentru ca mintea sa să le rânduiască întocmai pe filele albe ale cărților” (Vintilă Horia, Răposatul Sadoveanu în antologia Ideea care ucide, 1994, p.252). Chemat de profesorul Nichifor Crainic la „Sfarmă piatră” (vezi scrisoarea lui Vintilă Horia de la Buenos Aires din 6 oct. 1948 către Alexandru Busuioceanu), tânărul și-a început colaborarea în 1935 cu recenzii, traduceri, eseuri și poezii, scriitorul Vintilă Horia neîncălcând nici o lege prin colaborările sale de atunci. Începând cu 1936, Crainic l-a publicat și în prestigioasa revistă „Gândirea” (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Radu Gyr despre falsificarea istoriei literare la „acrobatul”  George Călinescu; https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-crainicgandirea/ ). Volumul din 1994 cu cele trei articole ale tânărului Vintilă Horia are la adnotări informația că E. Socor a fost „co-director al ziarelor Adevărul și Dimineața” (p. 366), fără a adăuga și informația că la vremea Tribunalelor Poporului, Emanuel Socor s-a dovedit un vehement adept al principiului de bază al injustiţiei comuniste: legea penală pedepseste retroactiv fapte, care la data săvârşirii lor, nu erau considerate ca infractiuni. Pe baza retroactivității legilor instituite de ocupantul sovietic a fost condamnat în 1946 de către Tribunalul Poporului însuși Vintilă Horia.

Marilena Rotaru a inițiat în 2006 un Memoriu pentru anularea condamnării lui Vintilă Horia în 1946. Memoriul, deși a strâns mii si mii de semnături, s-a dovedit ineficient în cripto-comunismul de azi. E. Socor (1881-1951) scria pe 10 ianuarie 1945 că “principiul neretroactivităţii” nu trebuie luat în seamă, fiind o “ficţiune juridică” (vezi E. Socor în “Curierul”, apud. Gh. Vlăduţescu, Neconvenţional, despre filozofia românească, Bucureşti, 2002, p.175). Mariana Șora, cu gândul la filozoful de Școală trăiristă Mircea Vulcănescu (1904-1952) – fostul ei profesor „torturat sistematic” (Marian Popa, Istoria Literaturii Române…, București, 2001, vol. I, p. 152) până a fost ucis la 48 de ani în temnița comunistă-, era de părere că retroactivitatea legii este o inepție pe baza căreia s-au făcut toate procesele celor care „au servit în mod legal un regim instaurat legal”.

Al doilea text înglobat în culegerea Ideea care ucide  apărută la Editura Noua Alternativă în 1994 este articolul intitulat „Revoluția spirituală”, scris de Vintilă Horia la 22 de ani și cuprinzând generalități naive despre înfrângeri și regenerări (pp.233-234). Cele trei texte din „Sfarmă-piatră” au fost selecționate de Radu Florian, Alexandru Florian, V. Neuman, Dionisie Petcu, C-tin Petculescu și Stoica. Despre Vintilă Horia în acest volum stă scris că ar fi fost „poet român si redactor la o serie de publicații aparținând extremei drepte” (p.368). La simpla citire a prezentării lui Vintilă Horia (după șabloanele dogmaticului stalinist Radu Florian care i-a fost profesor lui Gabriel Liiceanu) se remarcă tactica minimalizării oficiale consonând cu nota securității din septembrie 1989.  Volumul din 1994 scos sub egida „Institutului de Teorie Socială al Academiei Române” îl înfățișează pe scriitorul Vintilă Horia exact cum a dorit „regimul criminal comunist” (cf. Președintelui Traian Băsescu, 18 dec. 2006) la trecerea a patru ani de așa-zisă abandonare a dresajului mental din vremea dictaturii ideologiei comuniste. In prezentarea lui Vintilă Horia pe gustul celor doi Floriani transpare și hotărârea evident securistă de a se face „uitat” Premiul pe care Academia Goncourt i l-a conferit lui Vintilă Horia pe 21 noiembrie 1960 printr-o decizie  care n-a fost nicicând retractată.

Remarcabil este și refuzul celor șase autori (care au selectat articolele tânărului Vintilă Horia) de a menționa în 1994 apariția volumului Mai bine mort decât comunist (București, Ed. Phoenix, 1990) și a celor cinci romane de Vintilă Horia dintre care trei publicate la o nouă editură apărută în post-comunism. Probabil pentru  insinuarea „reprezentării mintale” centrată pe ideea de unicitate a Editurii Humanitas (fosta Editură „Politică”), singura de categorie „A”. Din restul de adnotări „alternative” reiese perpetuarea cenzurii comuniste  care nu tolera nici o informație despre uciderile scriitorilor după gratii: M. Manoilescu (1891-1950), Traian Brăileanu (1882- 1947, Aiud),  dr. Nicolae Roșu (1903-1959, Aiud) și acad. G. Brătianu (1898-1953, Sighetul Marmației), precum și despre anii detenției politice suportate de scriitorii supraviețuitori citați în volum: N. Crainic, P. Țuțea, Ernest Bernea, Traian Herseni, Radu Gyr, C. Noica, etc. Pe Mircea Eliade volumul de la „Noua Alternativă” („alternativă” care în 1994 numai nouă nu era!) l-a  inclus în culegerea de texte doar cu vreo șase articole, utile și acelea la „instrumentalizarea” ulterioară (via Florin Țurcanu), literatura română scrisă de exilați redevenind, ca și în comunism, „simplu pretext pentru discursuri politizate” (vezi Marin Nițescu, Sub zodia proletcultismului, 1995, p.285).

În privința instrumentalizării politice a scriitorului Vintilă Horia, un semnal fusese dat cu promptitudine securistă de „Adevărul” și „Tineretul liber”, chiar la începutul anului 1990. Cele două publicații așa-zis „libere” au pus pe piață știrea că Vintilă Horia ar fi dat, vezi Doamne, un interviu „nu știu cărei reviste  în limba română din Israel și New York, care a fost reprodusă de ziarul Independent din Londra, interview în care mă auto-prezentam ca fruntaș al Gărzii de Fier și insultam pe Petre Roman” (Vintilă Horia, 27 febr. 1990, scrisoare către Mihai Cantuniari,). In continuarea scrisorii, Vintilă Horia precizează că a „dezmințit totul printr-un interview telefonic cu BBC…Este îngrozitor. N-am făcut parte  din niciun partid, deci nici din Garda de Fier care m-a scos din postul de atașat de presă la Roma, puțin timp după ce venise la putere, în toamna lui 1940, iar în 1944-45, când se înființase un guvern Horia Sima la Viena, eu mă aflam într-un lagăr de concentrare nazist, ca apoi să fiu condamnat…de comuniști”(V.Horia, 27/02/1990).

Anul imediat următor de după apariția volumului celor șase de la „Noua Alternativă” a marcat cea mai largă difuzare (prin recenzii în reviste oficiale, trimiteri bibliografice obligatorii la toate universitățile din țară, etc.) a istoriei anilor treizeci mistificată de Z. Ornea/ Orenstein, redactorul care a dat pe acuns Securității un manuscris lăsat de filozoful trăirist Noica în vara anului 1957 spre publicare la Editura de Stat pentru Literatură și Artă, unica editură de atumci. După anul de „răscruce” 1995 v-a înceta brusc si „moda Vintilă Horia” căruia nu i se vor mai traduce scrierile vreme de peste zece ani.  Un nou roman (Vintilă Horia, O femeie pentru apocalips) va fi publicat abia în 2007 în traducerea Mihaelei Păsat (Ed. Art, București, 2007).

După ce a fost scos din postul de decan al Facultății de Medicină, dr. Gr. T. Popa (1892-1948) spusese în Aula Academiei (cu ocazia ultimei sale apariții publice din 14 aprilie 1947 ) că ideile neconvenabile regimului nou instituit sunt vânate de comuniști cu poliția: „Dacă Iisus ar începe azi propăvăduirea Sa…înainte de a fi răstignit, ar fi considerat reacționar și ar încheia repede cariera Sa profetică într-o celulă întunecoasă, închis în numele ideilor progresiste” (Dumitru Radu Popa în „Viața Românească”, 5-6/2010).

Spălarea creierelor prin manipularea cripto-comunistă de după 1995 a urmărit ca toate volumele și tezele de doctorat referitoare la interbelici să citeze istoria fantezistă inventată de Zigu Ornea care a „salvat” în 1957 țara periclitată de un manuscris despre Hegel în care Noica „atacă regimul… făcând „apologia religiei” (cf. Pavel Apostol, cu pseudonimul „Șerban”, informator de Securitate). La vremea ateismului obligatoriu, filozoful Noica, intemnițat la trei zile după ce soția sa Wendy a fost lăsată să plece în Anglia (pe 9 dec. 1958), consemnase imprudent (în manuscrisul despre hegeliana Fenomenologie a spiritului  dat redactorului Ornea/ Orenstein) că „numai prin experiența religioasă oamenii devin oameni”(p.105 din mss-ul nepublicat). Având în față modelul oferit de Manualul… lui Roller – uns „academician” după desființarea Academiei Române (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Academicianul Mircea Eliade și neo-iobăgia ideologică post-comunistă, în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr. 3/100, anul X, martie 2016, p.14; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-acadmieliade/) –, putem ușor plasa opinia lui Noica în categoria „misticismului”, cum a plasat-o și Pavel Apostol.  „Misticismul este filozofia generației de la 1922, a legionarilor, a lui Nae Ionescu, Ion Petrovici și Lucian Blaga”, scria în 1947 Mihail  Roller (p. 774). Din declarația  turnătorului Pavel Apostol (/sursa „Șerban”), referitoare la „clarificarea conținutului dușmănos” al manuscrisului pentru care Noica a fost arestat pe 11 decembrie 1958 și a făcut șase ani de temniță politică, aflăm că „existența lucrării a fost semnalată sursei [„Șerban”/ Pavel Apostol] în 1957… de Orenstein/ Ornea, pe atunci redactor la Editura de Stat pentru Literatură și Artă” (cf. Noica în vizorul Securității, în „Observatorul Cultural”, nr. 20/277, 14-20 iulie 2005). Ordinul de executat până pe 31 ian. 1958 fusese să obțină întregul manuscris noician. Absolventul de marxism-leninism Zigu Ornea/ Orenstein – care dăduse informatorului „Șerban” manuscrisul Povestirilor  după Hegel a fost săltat în 1959 în postul de „instructor”  la Centrala cărții. „Instructor” se numea și plagiatorul Ion Ianoși ( „România liberă” a publicat în paralel paginile plagiate după Rodica Croitoru de Ion Ianoși, cu liceul său absolvit „pe puncte”) care era atunci șeful cenzurii (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Pelerinaj la Păltinișul lui Noica: https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/pelerinaj-noica/ ).  Z. Ornea o fi devenit „instructor” drept răsplată pentru că a semnalat „una din cele mai periculoase materiale ideologice din țară”  (cf. Pavel Apostol/ Paul Erdoes, apud. Marian Popa, Istoria literaturii române de azi pe mâine, București,  2001, p.861).

Ultimul roman terminat de Vintilă Horia în 1991 și intitulat Mai sus de miazănoapte îi este dedicat Monicăi Nedelcu. Apărut – datorită lui Mircea Ciobanu (16)- la editura Cartea Românească, romanul a fost lansat la Târgul de carte din București pe 13 iunie 1992, după trecerea autorului în lumea de dincolo. In acestă operă testamentară, care îl are drept erou pe voievodul Ștefan cel Mare (canonizat de Biserica Ortodoxă Română după abolirea comunismului), Vintilă Horia scrisese că „un neam piere când se sting cei ce se roagă pentru el”. După Jose Javier Esparsa, „azi interesează Vintilă Horia pentru că a denunțat cu o voce insubordonată… materialismul care a dus la o dezordine planetară”.

Imediat după apariția volumului Mai sus de miazănoapte în librării, critica oficială (adică venită din tabăra foștilor comuniști internaționaliști, vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Românismul lui Eliade și „teroarea istoriei”: https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/romanismeliade/ ),  a pus la bătaie șablonul „antifascismului intransingent față de recrudescențele naționalismului” (Marian Popa, Istoria literaturii române de azi pe mâine, vol.II, p.196), șablon folosit deja de propaganda comunistă pentru spălarea creierelor înainte de 1990. A fost semnalul afișării dezinteresului oficial față de cheltuiala pe care o necesita traducerea necunoscutei opere a lui Vintilă Horia cu bani de la buget.

În anii de după 1992 (an în care apărea la Madrid volumul Homenaje al Profesor VINTILĂ HORIA) frânarea eventualelor traduceri s-a produs din teama că efortul rămâne neplătit, cunoscătorii de limbă spaniolă înmulțindu-se evident după căderea Cortinei de fier.  Disputat de cultura franceză și de cultura spaniolă (un editor francez avusese chiar năstrușnica idee să-i pretindă să nu mai publice cărți în spaniolă „fiindcă este scriitor francez”), Vintilă Horia a fost, printr-un tacit consemn (oficial), ținut (vreo zece ani post-decembriști) departe de mediile academice românești.

Entuziasmat de evenimentele din decembrie 1989, laureatul Academiei Goncourt îi scria traducătorului Mihai Cantuniari că editurile și universitățile ar putea deveni „focare de libertate pentru viitor” (Vintilă Horia, 29 ian. 1990). Exact ce nu doreau puternicii zilei: Eminențele cenușii ale culturii cripto-comuniste au fost mai degrabă încântate de blocarea difuzării prin librării și prin bibliotecile publice a cărților apărute la noile edituri de după 1990 și de vizibila scădere a nivelului pregătirii cadrelor universitare din România. Spectacolul degradării mediului academic transpare din recenzii semnate de universitari care au scris despre Vintilă Horia (precum Sorin Lavric, Marius Miheț și alții) precum și din majoritatea tezelor de doctorat despre Vintilă Horia, Noica, Mircea Eliade, Cioran, Mircea Vulcănescu si Nae Ionescu unde istoria anilor interbelici e prezentată negreșit în varianta „Zigu Ornea”. Atât recenziile cât și doctoratele au neglijat sistematic înțeleapta observație făcută de Mircea Eliade, după care scriitorul autentic n-are altă misiune „politică” (scrisoare către „turnătorul” Culianu, vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Eliade și unul dintre turnătorii săi anonimizați;  https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/secuculieliade/) decât de a-și difuza creația „între lupi și mistreți” (Mircea Eliade, 13 febr. 1978).

Intr-o recenzie publicată în octombrie 2016,  universitarul orădean Marius Miheț pusese la grămadă literatura de duzină („record de celebritate și de vânzări”, cf. M.M.) a unui popă negustor (folosit de Securitatea anti-românească pentru a lovi în laureatul Academiei Goncourt) și romanele din Trilogia exilului publicate de întâiul scriitor nefrancez laureat cu cea mai înaltă distincție a literelor franceze. Tributar unor clișee de gândire ateistă nepotrivite autorului recenzat, Marius Miheț pare convins că Vintilă Horia ar reinterpreta „obscuritățile revelatoare din istoria noastră” și că în ultimul volum al trilogiei, autorul ar depăși „poetizarea agresivă din primul volum”. Recenzând Prigoniți-l pe Boețius  (2016), care, în viziunea acestui cadru didactic, ar fi un „roman al rezistenței prin complementarietate”, Marius Miheț se împiedică de „naivitatea intelectualului inert în prima fază de totalitarism”. Din nefericire, recenzentul nu specifică în ce parte a romanului a dat peste respectiva „naivitate”, verdictele sale nefiind susținute de vreo argumentare. Concluzia la care a ajuns universitarul orădean a fost că în Salvarea de ostrogoți „individul sparge modelul cetățeanului” (Marius Miheț, Sfârșit de ciclu românesc, în rev. „România literară”, nr. 43/ 2016). Uimitoare prostii despre Vintilă Horia a scris în revista „România litreară” nu numai tânărul Marius Miheț dar si Mihai Zamfir (n. 1940), sau universitarul Sorin Lavric (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade, Vintilă Horia și un istoric răpit prin Berlinul de est; https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavs-auredecei/ ). Pentru universitarul M. Zamfir (trimis de stăpânire peste granițele României), Dumnezeu s-a născut în exil ar aparține culturii franceze si Un mormânt în cer, culturii spaniole, întrucât primul a fost premiat în Franța și pentru că în celălalt roman acțiunea se petrece la Toledo, în Spania.

Aceste idei amintind de nivelul universităților muncitorești din anii cincizeci au fost mediatizare în cultura românească la aproape trei decenii de când Nicolae Balotă a scris excepționalul său studiu despre „opera unui romancier hermeneut, căutător, descoperitor și tălmăcitor al semnelor prin care sacrul își revelează prezența în existență, în destinul patetic sau tragic, mai adeseori mizer, rareori superb, al unui om … Dintr-o lume care pretinde că l-a alungat pe Dumnezeu…drumul de mult pierdut… este evocat, iarăși și iarăși, în felurite ipostaze. Scriitorul are vocația rară a unei călăuze, vocație exercitată prin faptul că el însuși și-a căutat cu greu drumul în dedalul unei istorii haotice. Această călăuză este și un artist remarcabil. Arta dă ficțiunilor sale pline de tâlc, savoarea imaginarului bine construit. Opera scriitorului Vintilă Horia este o construcție menită să dureze.” (N. Balotă, Vintilă Horia: între exil și renaștere, în „Revista Scriitorilor Români”; Muenchen, nr. 25/1988, pp.171-176).

Fără a avea în vedere patologia dresajului intelectual din post-comunism, sau perfecțiunea la care a ajuns tehnica de spălare a creierelor prin școli și universități, Vintilă Horia nota că mass-media obligă la prostituție intelectuală pe scriitorii dornici de popularizare prin industria de lansări. Laureatul Goncourt mai precizase cu desăvârșită limpezime că scriitorii de azi nu se pot sustrage constrângerii de a participa la răspândirea minciunilor oficiale și a dezinformării. Oamenii inteligenți de azi nu se mai pot eschiva nici măcar de la obligația de a lăuda prostia: „Los escritores estan hoy en la obligacion de rendir homenaje a la estupidez, a la desinformacion, al culto de la mentira” (Vintilă Horia, articol din El Alcazar, 8/05/1986).

Pentru Monica Nedelcu (având un remarcabil doctorat în 1988 în literatura lui Vintilă Horia) exilul fără sfârșit la care a fost constrâns scriitorul anti-comunist Vintilă Horia s-ar fi datorat beneficiarilor statului polițienesc și  ideologiei comuniste, privilegiați înainte și după 1990. O părere similară avea Camilian Demetrescu (17). Dar și fostul deținut politic Ion Varlam (Pseudo-România. Conspirarea deconspirării, București, 2004), nepot al academicianului Radu Rosetti (1877-1949), ucis în temnița comunistă de la Văcărești, unde a ajuns pentru „un presupus delict de opinie”. Vinovați de atare „infracțiune” au fost toți scriitorii români afirmați în interbelic și arestați în comunism, „spațiu al minciunii neîntrerupte” (Mircea Iorgulescu, Marea trăncăneală..., ed. I-a, 1988; ed. II-a, 1994). Cenzurându-se cu mare vigilență  informațiile despre lagărele de concentrare și închisorile politice care au fost umplute cu milioane de români (cca patru milioane, din România și din Basarabia și Bucovina de Nord înglobate în URSS, cf. Raportului de la Helsinki din 1992, citat de Magda Ursache în Bulevarde de cenzură), universul comunist a devenit o „lume de  ficțiuni verbale” (M. Iorgulescu, op. cit.) utilizabile cu orice prilej de cei „cu sufletele spălate” (Horia Stamatu).

In Jurnalul unui țăran de la Dunăre (Paris, 1966), Vintilă Horia nota că romanele sale „profund metafizice” ar fi îmbrăcate în istorie „fără a fi legate de vreo cronologie” (8 ianuarie 1965). Tot în această carte pe care Theodor Cazaban o aprecia în mod special, memorialistul caracterizează epocile în care ideologiile pentru folosul masselor au universalizat războiul: „Pe zi ce trece înțeleg tot mai bine că pacea  nu există la scara omenirii și că doar individul o poate dobândi prin ascetism și credință” (V.H., Jurnalul unui țăran de la Dunăre). Adresate unor cititori a căror suflete n-au fost „spălate si întinse pe gard” (apud Horia Stamatu) , romanele lui Vintilă Horia ar fi reductibile la ideea de profanare prin politic (massele sunt atrase de ficțiuni ieftine) în opoziție cu „salvarea prin religie și individual” (în rev. „Origini”, SUA, nr. 4-5/2010, număr dedicat lui Vintilă Horia; vezi și Isabela Vasiliu-Scraba, Noica despre viitorul culturii europene;  http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Noica%20despre%20viitorul%20culturii%20europene%20de%20IVS.htm ).

La capitolul receptării „genialului romancier” (cf. Manuel Garcia Vino) Vintilă Horia, distins la Madrid în 1972 cu premiul „Bravo para los hombres que unem en la verdad”, iar la Florența în 1981 cu premiul „Dante Aligheri”, se cuvine amintită și includerea lui Vintilă Horia în prestigioase volume de istorie literară occidentală și traducerea în peste paisprezece limbi, „în tiraje şi retipăriri fulminante” a romanului Dumnezeu s-a născut în exil pentru care autorul a fost în 1960 recompensat cu cel mai mare premiu literar al Franței (primit cândva si de Marcel Proust), iar în 1961 la Milano în Italia cu o medalie de aur (Medalla de Oro de „Il Conciliatore”, cum aflăm din vol. Vintilă Horia, El despertar de la sombra, Madrid, Editora Nacional, 1967).  În cazul lui Vintilă Horia de menționat ar fi și faptul că toate acestea s-au întâmplat în ciuda opoziției scrâșnite a eminențelor cenușii din cultura de după Cortina de fier supusă permanent unui terorism ideologic dublat de terorismul polițienesc (cf. Mircea Eliade).

Păstrând cuvenitele proporții, mai trebuie adăugat că editările și traducerile lui Vintilă Horia,  „autor de o cultură enciclopedică și de o credință profundă” (cf. Jose Javier Esparza, 23 dec. 2009), nu au rezultat pe calea dirijismului cultural (18) și nici n-au fost finanțate de la bugetul unei țări cu peste 23 de milioane de locuitori, ca în politica de difuzare peste graniță a scrierilor și omagiilor lui Ceaușescu în comunism și a lui Andrei Pleșu în post-comunism (19).

Un participant la Colocviul international organizat de Universitatea din Cernăuți spunea în toamna anului 2015 că „literatura exilului românesc e privită cu admiraţie şi interes în colocvii internaţionale la Universităţi din Praga, Bratislava, la Poznan, în reviste prestigioase: „Europa” (Serbia), „Alternanţe” (Germania) dar… nu şi în realitatea culturală a României de azi unde exilul literar e aproape la fel de ignorat ca în perioada totalitară şi menţinut la distanţă de un centru al interesului, studierii, clasificării şi interpretărilor de către specialişti” (referat științific care mi-a fost trimis de Dan Anghelescu prin e-mail pe 26 nov. 2015).

Aceleași observații au fost revelate de dosarele de Securitate dovedind urmărirea marelui istoric al religiilor Mircea Eliade care încerca să-i convingă (cu o argumentație similară) pe editorii comunisti din R.S.R. să calce pe urmele sârbilor, cehilor si polonezilor care-i difuzaseră deja după Cortina de fier volumele premiate de Academia Franceză (20). La Cernăuți a fost citată și Monica Lovinescu remarcând că „istoria literaturii române nu va fi nici adevărată şi nu-şi va dobândi altitudinea morală, ştiinţifică şi educativă cât timp jumătatea din umbră nu va reintra în circuitul curent al valorilor naţionale” (21). Dar odată cu exilații de după Cortina de fier credem că ar trebui reintegrați și „exilații” din interiorul țării, cum ar fi Părintele Arsenie Boca, autor al volumelor Cărarea împărăției și Cuvinte vii, sau scriitoarea Olga Greceanu si Părintele Benedict Ghiuș, precum și filozoful Alexandru Dragomir împreună cu fostul său coleg de facultate Alexe Sever Popovici (22).

În tentativa mai mult sau mai puțin reușită de dresaj intelectual prin sistemul de învățământ, controlul politic nu a permis prin școli sau universități decât repetarea cât mai fidelă a unor clișee de gândire din cărțile unor autori ca Zigu Ornea sau admiratoarea acestuia, autoarea de poeme nerușinate ajunsă conducătoare de doctorate despre interbelici la universitatea clujană (vezi Marta Petreu, Poeme nerușinate, Ed. Albatros, 1993).

Fără a-și pune problema provenienței „reprezentărilor noastre mintale”, Basarab Nicolescu (n.1942) spunea într-un interviu publicat de „România literară” că am fi manipulați(23) de aceste reprezentări, și că oamenii de știință s-ar interesa pentru împăcarea științei cu religia „mai mult decât teologii” (B.N.). Numai că însăși reprezentarea lui mintală privitoare la ortodoxia românească reproduce cu fidelitate clișeul de gândire difuzat obsesional în mass-media post-comunistă. La acel interviu din 2010, fizicianul pensionat în Franța mai zisese că „în cadrul bisericii ortodoxe române” ar exista „medii fundamentaliste”. Probabil fără să fi reținut de la romancierul Vintilă Horia că „un neam se stinge și chiar piere de pe fața pământului atunci când se sting cei ce se roagă pentru el” . In aprilie 1990 poetul Ioan Alexandru spusese manifestanților din Piața Universității că în istoria omenirii „poporul român, pentru că se poate ruga, există și va exista până la sfârșitul veacului” .

(vezi înregistrarea lui Ioan Alexandru pe youtube difuzată pe Facebook la pagina „Centenar Vintilă Horia”). Într-un interviu din 2005, poetul și eseistul Marin Tarangul observase cu justețe că „ortodoxia nu este o ideologie de proclamat, ci se face prin descoperiri ascunse a căror inițiativă nu ne aparține” (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, De vorbă cu Părintele Arsenie Boca în pangarul de la Cheia; https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-arseniebocapangar/ ). În treacăt fie spus, ajuns la Paris în 1977, fostul deținut politic Marin Tarangul licențiat în teologie la Sibiu și în istoria artei la București, după temeinice studii a obținut la Paris două doctorate dintre care unul pe tema sfintelor icoane. La Basarab Niculescu, părerea despre mediile „fundamentaliste” (nejustificată în niciun fel) s-a suprapus în mod miraculos peste cele scrise de un salariat al lui Andrei Pleșu (Mirel Bănică, Câteva note despre fundamentalismul religios, în Revista „22”, Nr. 10, din 1-7 martie 2011). Deși mereu folosit, termenul de „fundamentalism” nu a fost cu rigurozitate definit nici de fizician, nici de  salariatul micuțului institut de istoria religiilor condus „interimar” (din 2008) de un „cronicar plastic”(apud. Virgil Măgureanu în Cartea albă a Securității , București, 1996 cu referire la Andrei Pleșu deja conducător de doctorate în filozofie, doar pe temeiul unor vagi cursuri despre îngeri ținute la Facultatea de Filozofie, vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Cum l-a minimalizat Andrei Pleșu, un fals filosof al religiilor, pe Mircea Eliade, în rev. „Destine literare”, Canada, august 2017, p. 281 ; on-line : https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-plesueliade10/ ).

Prin anii cincizeci Vintilă Horia reținea cu mai multă subtilitate un fapt caracteristic lumii desacralizate în care mulți sunt creștini doar cu numele: Anume  că păgânismul care „controlează toate mijloacele eficace de propagandă” îndreaptă „voința de a aparține” nutrită de omul societății de azi către partide, secte, grupări totalitare” (Vintilă Horia, Speranța socialismului tragic, 1954, republicat în vol. Mihaela Albu & Dan Anghelescu, Eseistica lui Vintilă Horia – deschideri către transdisciplinaritate, Ed. Aius, Craiova, 2015, p.199). Lui Vintilă Horia, romancier dominând imperial trei culturi: română, franceză și spaniolă (24) „vacuitatea religioasă a sufletelor” i-a părut a fi „cel mai mare păcat al omului de azi”, trăitor în „vremuri de absolută falsitate” (V.H.). Interesat de posibilitățile de transcedere a lumii simțurilor (vezi vol. Vintilă Horia, Encuesta detras de lo visibile, Barcelona, 1975, a II-a ediție în 1980), laureatul Academiei Goncourt va spune într-un interviu că „omul contemporan, nefiind religios, este incult” (interviu Vintilă Horia în rev. „Hesperides”, citat de Santiago Rivas  în rev. „Origini”, Norcross, SUA, nr. 4-5. 2010, p.24, număr dedicat lui Vintilă Horia).

După ce vorbise în martie 2013 (la o masă rotundă de la Salonul Cărții din Paris) probabil despre scrisorile primite de la Vintilă Horia, Basarab Nicolescu a detaliat subiectul schimbului de scrisori în revista ieșană „Convorbiri literare” din decembrie 2014, neuitând dedicația primită de la Vintilă Horia pe cartea despre Platon, poza dedicației scrisă în 20 ian. 1979 fiind postată si pe pagina de Facebook referioare la Centenarul Vintilă Horia. Tot la această pagină de Facebook se poate vedea o poză cu fizicianul stabilit la Paris si Vintila Horia. Ea amintește de pățania extraordinarului eseu despre iminența descoperirii unui limbaj anagogic (Vintila Horia, Sur l’imminence de la decouverte d’un langage anagogique) eseu care, publicat la insistențele lui Basarab Nicolescu în revista „3eme Millenaire” din ian-febr 1983, a pricinuit „huiduirea” lui Vintilă Horia și „alungarea” sa din paginile revistei, de ca și cum redacția n-ar fi știut de ceea ce artistul Camilian Demetrescu a numit pe bună dreptate „rușinea scandalului Gouncourt care continuă și azi cu consimțământul tacit al clasei gânditoare”(C. Demetrescu).

Explicația pățaniei (în varianta oferită de fizicianul care uzează în mod nepermis de titulatura de academician pe care „numai membrii titulari au dreptul să o poarte” nu și memdrii de onoare cum este el, vezi. Art. 10, alin.2, Statutul Academiei Române, M.O.-0617) ar fi fost oarecum plauzibilă, dacă n-ar fi amintit atât de pregnant de stilul bancurilor cu Radio Erevan care începeau cu invocarea unui ascultător din Republică nedumerit de…. In revista „Convorbiri literare” (dec. 2014), Basarab Nicolescu specificase că un „abonat” s-a arătat nedumerit de faptul că, în 1983, publicația „3eme Millenaire” l-a inclus pe laureatul Premiului Goncourt înjurat de stânga franceză cu 22 (douăzecișidoi !) de ani în urmă. Din păcate, credibilitatea acestei explicații apare subminată de însăși comentarea scrisorilor lui Vintilă Horia, întrucât fizicianul amintește în revista ieșeană cum l-a refuzat pe autorul volumului Viaje a los Centros de la Tierra care i-a solicitat pe 1 ian. 1980 colaborarea la un Institut pentru cultura occidentală înființat la Roma în decembrie 1979. In plus, Basarab Nicolescu își mai amintise (în „Convorbiri literare”, dec. 2014) de insistența cu care l-a tot rugat pe Vintilă Horia să scrie pentru revista „3eme Millenaire” , atât la Paris, cât și făcându-i o vizită la Madrid (pe 4 septembrie 1982).

Motivul pentru care Basarab Nicolescu nu a dat curs solicitării de colaborare venită din partea remarcabilului romancier ar fi fost „alergia la ideologii și doctrine”. Or, la respectiva „alergie” (agățată vag de niște rânduri așternute de Vintilă Horia în graba condeiului) se pare că fizicianul plecat din țara comunistă era totuși imun. Fiindcă „alergia la ideologia comunistă” nu l-a afectat  câtuși de puțin în 2006 când a lăudat instrumentalizarea politică după șabloane comuniste a vieții lui Eliade. Strădania lui Florin Țurcanu (25) de a-l scoate în 2003 pe Mircea Eliade – „fondatorul istoriei religiilor din America” (cf. Mac L. Ricketts) -, cu de-a sila antisemit i-a părut lui Basarab Nicolescu (în recenzia sa publicată în 2006 în „Convorbiri literare”) de-a dreptul meritorie.  Dacă Basarab Nicolescu ar fi parcurs cu atenție critica argumentărilor lui Țurcanu în articolul scris de Francis Ion Dworschak și publicat în „Origini. Romanian Roots” (April-May 2004, pp. 60-64) poate că n-ar mai fi fost atât de convins de neprețuita valoare a șchiopătândelor instrumentalizări politice din cartea premiată pe criterii diferite de criteriile valorice (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, O carte premiată sub șocul „sperieturii cu termeni grecești”; http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/O%20carte%20speriata%20de%20IVS.htm). Tezele lui Țurcanu au fost inteligent comentate nu numai de doctorul Dworschak, autor al volumului  În apărarea lui Eliade (Criterion Publishing, 2003), dar și de tânărul Florin Cântec (26). În ce-l privește pe fizicianul interesat de religie, acesta n-a dat semne că ar fi alergic nici la „doctrina” de ultimă oră, după care ortodoxia românească ar fi, vezi Doamne, un „fundamentalism”.

Restabilirea adevărului referitor la epoci prezentate distorsionat înainte și după 1990  prin manipularea „reprezentărilor mintale” se pare că nu o putem realiza decât cu ajutorul „centrelor spirituale”, adică a personalităților de nivelul lui Vintilă Horia sau a celor cu care s-a întreținut el în a doua jumătate a deceniului șase, ori a istoricilor români care și-au publicat lucrările fie în exil, fie înainte de ocuparea României de către armata sovietică. De pildă, despre anii dictaturii militare a lui Ion Antonescu, exilatul Virgil Ierunca  își amintea în 1994 (în contrast vădit cu clișeele reprogramării „reprezentărilor mentale” prin universități și mass-media) că „regimul lui Antonescu era o paranteză de duioșie în raport cu dezastrul ce a urmat” când țara ocupată intrase pe mâinile colonelului sovietic Ana Pauker, ridicată în grad chiar de Stalin (vezi interviul lui Ierunca din vol.: Resemnarea cavalerilor, Ed. Jurnalul literar, București, 2002, p. 84).

La Universitatea Alcala de Henares, Basarab Nicolescu a redat în 2015 conținutul articolului său (din rev. „Convorbiri literare” dec. 2014) prin care a comentat scrisorile primite de la Vintilă Horia, articol umplut cu citate din scrisorile pe care „aristocratul” Vintilă Horia le-a adresat unui „barbar” (cf. părerii lui Ortega y Gasset despre fizicieni). In alocuțiunea postată pe Facebook la „Centenar Vintilă Horia” am observat însă o minimă schimbare: la Universitatea spaniolă, Basarab Nicolescu a spus de „un cititor”, în timp ce în revista ieșană a scris de „un abonat” care ar fi fost indignat de prezența în paginile revistei „3eme Millenaire” a lui Vintilă Horia, spre a creiona „făcătura” (/întâmplarea ?) din 1983 când Vintilă Horia a fost îndepărtat  zgomotos „din caseta colaboratorilor la 3eme Millenaire”.

Cu prilejul centenarului sărbătorit în Spania, un jurnalist scria într-o revistă din patria de adopție a lui Vintilă Horia că opera acestuia „va fi mai bine înțeleasă în viitor, deși înțelegerea ei în prezent este mai necesară ca oricând” (17 dec. 2015). Cât privește reintegrarea în România cripto-comunistă a operei „romancierului celei de-a patra dimensiuni” (cum l-a numit un critic francez pe laureatul Academiei Goncourt) ea apare îngreunată prin accentuarea cenzurii (printre multe altele, de ex., dezactivarea link-urilor din wikipedia la textele Isabelei Vasiliu-Scraba; https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-wikipediaro19/ ) spre blocarea răspândirii de opinii în răspăr cu „reprezentările mintale” difuzate de universități și de mass-media oficială.

La vreo două luni după sărbătorirea centenarului nașterii scriitorului Vintilă Horia în România și în Spania, receptarea sa a devenit brusc la fel de „inoportună” (termen tipic al cenzurii comuniste!) precum un curs universitar despre problema timpului la Mircea Eliade (propus de mine în 20 aprilie 2007 si refuzat de Mihaela Irimia – directoare a Centrului de Excelență pentru Studierea Identităților Culturale -, fiindcă, pasă-mi-te, „s-ar  supăra cei de la Ambasada Israelului”). De unde se vede eficiența dresajului mental de după 1990 cu impunerea imaginii distorsionate a unui Eliade neapărat „antisemit” care a atins apogeul în arta combinatorie folosită de Țurcanu prin „repetiția constantă” a deselor aluzii la presupusul antisemitism al umanistului Eliade a cărui sfârșit de viață pământescă a prilejuit la Chicago „un adevărat plelerinaj” (cf.Francis Ion Dworschak, Mircea Eliade Antisemit?, în „Origini. Romanian Roots”, nr.4-5/2004, p.42). Sau, cum s-a exprimat Jonathan Smith (evreu), „un fenomen nemaivăzut”, în care din opera eliadescă premiată de academiile occidentale au citit evreul Saul Bellow și evreica Wendy Doniger alături de francezul Paul Ricoeur și de românul Culianu.

Mult mai puțin problematice s-au dovedit în post-comunism tendințele impunerii lui Basarab Nicolescu, admirator al stufoasei si premiatei cărți despre „prizonieratul în istorie” a lui Eliade (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Românismul lui Mircea Eliade și teroarea istoriei ; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/romanismeliade/). Fiindcă dirijismul acestei impuneri reiese din doctorate cu faimosul istoric al religiilor Mircea Eliade „transdisciplinarizat” via B. Nicolescu (vezi doctoratul Anei Maria Fomin, Mircea Eliade, paradigma unui nou umanism, 2013). Atare tendință a fost divulgată chiar de titlul volumului de „transdisciplinarizare” a eseisticii lui Vintilă Horia lansat pe 5 decembrie 2015 de Editura Aius din Craiova: Mihaela Albu & Dan Anghelescu, Eseistica lui Vintilă Horia – deschideri către transdisciplinaritate.

Referindu-se la exilul românesc (probabil la Vintilă Horia, Mircea Eliade, D. Găzdaru, Alexandru Randa, Dionisie Ghermani, St. Teodorescu, C-tin Amăriuței, E. Ionescu, Grigore Nandris, Marioara Golescu, Horia Stamatu, Nicolae I. Herescu, Alexandru Busuioceanu, Eugenia Adams-Mureșanu, Vasile Posteucă, G. Uscătescu, Nicu Caranica, etc.), o scriitoare exilată la Paris observa cu justețe că o reintegrare a valorilor exilului „în vizibilitatea publică ar răspunde unei tot mai acut necesare terapii a memoriei”, pentru că „numai memoria este în măsură să redea unei societăţi peste care a domnit totalitarismul o respiraţie normală ori cvasi-normală.” (Monica Lovinescu, Seismograme, vol. Unde scurte II /  Bucureşti, 1993, p. 60).

Un oarecare pas în reintegrarea lui Vintilă Horia a fost făcut prin publicarea câtorva romane într-un sfert de secol, prin retipărirea unor texte din publicistica sa, si prin editarea Memoriilor unui fost săgetător, jurnal scris în românește începând din 1985. Dacă însă luăm aminte la frecventa folosire a șabloanelor politice și la nivelul ideatic extrem de scăzut al recenziilor oficiale din „România literară” pe tema operei lui Vintilă Horia (27), pare mai degrabă că asistăm la îndeplinirea sumbrei previziuni a lui Noica despre Eliade, valabilă și în ce privește integrarea laureatului Premiului Goncourt în cultura românească. Iată ce înregistra pe ascuns Securitatea că spunea Noica pe 7 mai 1984: „Eliade va fi cunoscut cu adevărat de români și apropriat de cultura noastră peste câteva decenii sau 100 de ani…Intre timp, aparține întregului Univers, numai românilor, nu! Este necunoscut! ” (Noica în arhiva Securității, M.N.L.R., 2010, p.251)

Note și considerații marginale

cf. Referatului susținut de Dan Anghelescu la Universitatea din Cernăuți în toamna lui 2015; a se vedea si Barbu Cioculescu, Peregrin în eternitate, în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.2/2015, p. 4. Referiri la reconsiderarea post-comunistă a scriitorului Vintilă Horia am făcut în textul scris în anul centenarului nașterii lui Cioran, articol cu care am început colaborarea la revista scoasă de poetul sătmărean Radu Ulmeanu, unul dintre marii noștri poeți contemporani (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran prin lăutărismul lui Pleșu, sau, Inocularea rușinii de a fi român , în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.1/2011, p. 17; http://isabelavs.go.ro/Articole/IVScioranPlesu-16.htm.). In ultima zi din scurta sa viață, pe 20 noiembrie 2010, poetul si editorul Gabriel Stănescu (1950-2010) a lansat la Târgul de carte „Gaudeamus” din București volumul XIV al revistei „Origini/Romanian roots”, Norcross, SUA, dedicat lui Vintilă Horia (nr. 4-5/ 152-153, April –May 2010) precum și volumul de eseistică pe care l-a alcătuit și l-a publicat la editura sa: Vintilă Horia, Contra naturam (Criterion Publishing, 2010; vezi înregistarea video a lansării publicisticii lui Vintilă Horia, partea I-a, https://www.youtube.com/watch?v=-fK9Q9HL5lI ; partea a II-a a lansării la Târgul Gaudeamus, pe 20 nov. 2010, a volumului îngrijit de Gabriel Stănescu, https://www.youtube.com/watch?v=KFyjIrPflAA; în blogul său, romancierul Ion Lazu scria pe 23 noiembrie 2010 despre lansarea de la Gaudeamus următoarele: „urmează o altă lansare în forță, o carte de Vintilă Horia prezentată eclatant, copleșitor (dacă nu e suspect cuvântul) de eseista Isabela Vasiliu-Scraba…constat că la lansare dna Isabela Vasiliu-Scraba citează din corespondența lui Vintilă Horia cu M. Cantuniari” (Ion Lazu). Titlul volumului din 2010 preia titlul prefeței poeziilor din închisori editate de Zahu Pană.

vezi IsabelaVasiliu-Scraba, ‘I can make a perfect nazi out of you within twenty minutes’;https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-celibidache/.

vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade, Vintilă Horia și un istoric răpit prin Berlinul de est , în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.4/2016, p. 14; https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavs-auredecei/ ; precum și Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Vulcănescu într-un dicționar de Humanitas, în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.1/2016, p. 13 și 18; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-vulcanescu/isabelavs-vulcanescudictionar/; a se vedea și Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade și brațul lung al Inchiziției comuniste; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-eliadewikipedii5/.

vezi fișa „Vintilă Horia” din enciclopedia Românii în știința și cultura occidentală (Davis, SUA, 1992, pp.183-185), unica prezentare de înalt nivel academic a laureatului Premiului Goncourt. Dacă citim „La logica di Wikipedia” (din 9 sept. 2012, URL consultat pe 12 sept. 2016) observăm că autorului (matematicianul Piergiorgio Odifreddi, n. iulie 1950) tocmai „logica” Wikipediei i-a scăpat. Mai impresionantă ne-a părut însă atitudinea lui Basarab Nicolescu (n.1942) în calitate de utilizator care scrie în Wikipedia românescă. Fizicianul ar fi vrut să apeleze la niște avocați (vezi mesajul său postat pe Facebook de Cristian Bădiliță la 26 febr. 2016) după sabotarea contribuției sale (la fișa lui Vintilă Horia) de un alt utilizator care s-a grăbit să murdărească din nou (în Wikipedia confiscată o mafie vădit ostilă valorilor românești) prezentarea primului scriitor străin laureat al celui mai prestigios premiu literar al Franței.

Nicolae Balotă (1925 – 2014, Nisa) a început Literele la Sibiu unde se retrăsese Universitatea clujană după ocuparea jumătății de Ardeal oferită de Hitler ungurilor, teritoriu românesc eliberat în oct. 1944 de români si administrat în continuare de aceiași funcționari maghiari aflați de astă dată sub oblăduirea lui Stalin (vezi Lucian Blaga, Luntrea lui Caron). Doctoratul l-a dat la Cluj cu Liviu Rusu în 1947. Din Wikipedia anti-românească (https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-wikipediaro19/ ) cititorii află că eruditul profesor de literatură comparată N. Balotă (care a predat ca profesor oaspete la Muenchen si în Franța stabilindu-se în 1981 în Franța) ar fi „colaborat” cu regimul comunist în calitate de informator înregimentat cu forța în timpul detenției politice, fără a li se atrage atenția și asupra dosarelor de urmărire a lui Noica dintre care două au fost arse, fără a fi microfilmate, să fie cât mai temeinic ascunse numele unor vizitatori care-l turnau pe Noica la Securitate.

Deși s-a tot auto-declarat discipol al marginalizatului Noica, din care a împrumutat idei fără a cita sursa, – ajungând numai la performanța de a preda în 1990-1991 un plăpând curs despre îngeri strâns într-un volumaș subțirel de tot, Andrei Plesu a fost considerat de Noica doar un „captiv al intervalului”, un „cronicar plastic” împotmolit în mijlocul drumului, un „lăutărist” care își dă cu părerea în domenii pe care nu le stăpânește. Filozoful de la Păltiniș îi reproșa lui A. Pleșu încă din martie 1977 superficialitatea, faptul că a abandonat prea repede sanscrita (după ce regimul polițienesc comunist l-a trimis chiar și peste graniță oferindu-i posibilitatea să audieze la un congres interesanta comunicare a indianistului Sergiu Al-George). La muzeograful Andrei Pleșu pe filozoful Noica (cel care a apucat să scrie despre himera Școlii de la Păltiniș) îl impresionase negativ lipsa unui interes mai susținut pentru filozofie (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Un fals filozof al religiilor – A. Pleșu- despre unul autentic : Mircea Eliade, în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, 1-15 ian.2014, nr.272/2014, pp. 14-15 ; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-plesueliade10/ ) . In prefața unui volum publicând pe alese note ale Securității, Virgil Măgureanu (șeful Securității-SRI, absolvent de filozofie marxistă ca și G. Liiceanu) a scris în 1996 că Andrei Pleșu este critic de artă (vezi Cartea albă a Securității, Editura Presa Românească, 1996, p. VIII). In 1996, respectivul critic de artă conducea doctorate de sanscrită (cazul bursierului său Radu Bercea pus director al Institutului „Sergiu Al-George”) și doctorate de filozofie împănate cu termeni grecești (vezi teza lui Virgil Ciomoș susținută în 1998, cf. Isabela Vasiliu-Scraba, O carte premiată sub șocul „sperieturii cu termeni grecești”; http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/O%20carte%20speriata%20de%20IVS.htm). Toate acestea după abandonarea sanscritei, renunțarea la lecturi filozofice serioase prin care să-și depășească „lăutărismul” și, desigur, după trecătoarea pasiune „ministerială” pentru „angelologia” citită în diagonală (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Un eseist preocupat de îngeri și vampiri, în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.3/2011, p. 16 ; https://www.scribd.com/doc/167071931/IsabelVasiliuScrabaPlesuVampiri?ad_group=ONLINE_TRACKING_LINK&campaign=4417&irgwc=1&keyword=Skimbit%2C+Ltd.&medium=affiliate&source=impactradius ; la acest link de remarcat ar fi adăugirile…) .

O „schimbare revoluționară” trebuia să ilustreze însăși invitarea mea (I.V.S.) la Facultatea de engleză a Universității din București să predau un curs opțional despre filozofia lui Immanuel Kant în primăvara anului 1990 (sem. II al anului universitar 1989-1990) si în toamna anului 1990 (sem.I al anului universitar 1990-1991). Dar mai interesantă chiar și decât această experiență post-comunistă a fost atitudinea mafioților care au confiscat Wikipedia românească (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia.ro confiscată de o mafie cu interese ascunse; https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-wikipediaro19/ ). Fiindcă ei s-au grăbit să șteargă urmele acestei „schimbări revoluționare”, îndepărtând cu grijă informațiile biografice din fișa scriitoarei „Isabela Vasiliu-Scraba”. Să nu se afle nici de cursurile ținute pe tema filozofiei lui Kant, nici de mulțimea limbilor străine învățate, nici de specializările (în filozofie) la mari universități occidentale (vezi pe scribd fișa înainte de cenzurarea ei : http://www.scribd.com/doc/168346109/FisaWikipediaRoIsabelaVasiliuScraba. Remarcabilă în ro.wikipedia.org este și ciuntirea informațiilor postate pe 8 martie 2014 despre profesoara Felicia Vanț-Ștef, personalitate a culturii românești născută în comuna Supur din județul Satu Mare. Sesizând la fișa despre „Supur” numele acestei eminente specialiste în latină și greacă veche, Ark25 (administrator cu mai multe pseudonime care s-a ocupat și de fișa lui Noica, filozoful care a inițiat retraducerea unor dialoguri platonice, vezi ; http://www.rotarybvp.ro/isabela-vasiliu-scraba-noica-printre-oamenii-mici-si-mari-ai-culturii-noastre-la-25-de-ani-de-la-moarte/ ) n-a mai putut dormi liniștit din cauza precizării conform căreia profesoara de greacă veche cunoaștea și limba latină. Dar și datorită „amănuntului” că Felicia Vanț-Ștef a predat greaca veche la Universitatea din București. În loc să alcătuiască o fișă distinctă de prezentare a universitarei Felicia Vanț-Ștef, așa cum s-ar fi cuvenit, administratorul a îndepărtat rapid ambele informații care-i stricaseră somnul.

Vintilă Horia, Un sepulcro en el cielo, Barcelona, 1987; București, Ed. Eminescu, 1994, editor Mircea Ciobanu, traducători M. Cantuniari si Tudora Șandru Olteanu. A se vedea și M. Cantuniari, Bărbatul cu cele trei morți ale sale, București, 2010, p.321.

9.vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Propedeutică la Eternitate. Al. Dragomir în singurătatea gândului, Slobozia, 2004, precum și Isabela Vasiliu-Scraba, Nae Ionescu despre superbia animi , în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr. 6 (103) iunie 2016 (anul X).

Noica în arhiva Securității, Ed. M.N.L.R., 2009, p.162. Noica era la Păltiniș înregistrat de Securitate pe 9 nov. 1983 spunând că Andrei Pleșu și G. Liiceanu se bucură din partea Ministerului de Interne de un tratament de excepție, ambilor prelungindu-le viza de ședere în Occident (Noica în arhiva Securității, Ed. M.N.L.R., 2010, pp.88-89).

Ana Pauker (colonel sovietic), „implicată direct prin generalul Nicolski (adjunctul Securităţii) în Experimentul Piteşti , datorită amiciţiei cu Stalin şi Molotov, a fost scutită de proces şi a beneficiat de imunitate judecătorească ca şi Nicolski, graţie filierei N.K.V.D.” (cf. Denis Deletant, Securitatea şi dizidenţa în Romania, Bucureşti, 1998, p.59). Unul din torționarii Securității anti-românești a fost Alexandru Nicolski/ Nicolau/Grumberg, general NKVD aflat până în 1962 în structurile de vârf ale instituției (vezi Adriana Georgescu, La început a fost sfârșitul). Istoricul S. Rădulescu-Zoner (fost deținut politic în închisoarea de la Pitești) scria într-o revistă a comunițății românilor din Elveția că Ștrul Mauriciu, comandantul Securității regiunii Ploiești „hotăra cine să fie dus în camera de tortură, cât să dureze aceasta și ce metodă să fie folosită” (vezi S. Rădulescu-Zoner, Poporul Român anti-semit? , în rev. „Căminul Românesc”, an 30, nr. 2 (117), iunie 2011, accesată on-line în 2014).

Calea muceniciei: „Acest fel de urmare a Domnului Hristos face din păcătoși sfinți”, în vol. Părintele Arsenie Boca, Biserica de la Drăgănescu, „Capela Sixtină” a ortodoxiei românești, Deva, 2005, p.182 (vezi și Isabela Vasiliu-Scraba, POET LA VREMEA LUI AHAB. Poezii incifrate de Mircea [Sandu] Ciobanu și salvatoarea neînțelegere a criticului Marian Popa: https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-ciobanu10mirceapoezii/ ). Din spusele maicii Zamfira, Părintele Arsenie Boca – deși a avut o moarte martirică trecând la Domnul după ce a fost schingiuit de Securitate la 79 de ani (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca, un adevăr ascuns la Centenarul sărbătorit la Sâmbăta de Sus; https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-martiriul7-boca/ ) -, a trecut în lumea de dincolo pe 28 noiembrie 1989 cu ochii înlăcrimați din milă pentru oamenii rătăciți de credința creștină.

Campania cripto-comunistă împotriva lui Vintilă Horia a luat un nou avânt, mai bine zis, a reizbucnit isteric după ce Marilena Rotaru a inițiat în 2006 Memoriul pentru anularea condamnării din 1946. În 18 decembrie 2006, Președintele T. Băsescu condamnase comunismul în discursul său prilejuit de prezentarea Raportului Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.

Controlorii din umbră ai segmentului românesc al internetului se arată a fi cenzori vigilenți ai textelor Isabelei Vasiliu-Scraba despre interbelici si, la unele motoare de căutare, ai paginii web din Wikipedia.ro cu fișa „Isabela Vasiliu-Scraba”. Alte motoare ocolesc site-urile: www.isabelavs2.wordpress.com ; www.isabelavs.go.ro; și www.isabelavs.blogspot.com . Pe hulbee, „anonymus search engine”, cei care doresc să vadă comunicarea Isabelei Vasiliu-Scraba despre Vintilă Horia de la Universitatea din Alba Iulia sunt avertizați că vizionarea nu le va rămâne anomină (constatare din 13 sept. 2017).

La Noica apar în volumul Ideea care ucide (1994) articolele din cele patru luni de conducere bicefală (de după 6 septembrie 1940) a României ciuntite de Basarabia, Bucovina de Bord, jumătate din Transilvania și Cadrilaterul în vara „anului apocaliptic 1940” (apud. Lucian Blaga). Gabriel Liiceanu spunea că a aflat de articolele lui Noica publicate în „Buna Vestire” de la (stalinistul) Henry Wald pe care filozoful de la Păltiniș îl desemnase în 1975 ca adevăratul maestru al lui Liiceanu. Si avea perfectă dreptate. Fost elev al dogmaticului Radu Florian, Gabriel Liiceanu – fără a face vreo trimitere la volumul din 1994 (probabil coordonat de fostul său profesor al cărui nume este trecut alături de numele lui Alexandru Florian) -, a reprodus (fără să știe?) titlul antologiei atunci când a declarat că nu va crede niciodată „într-o idee care este promovată prin violență” („Observatorul Cultural” nr. 302-303/ 2006). Acesta ar fi fost răspunsul comunistului Liiceanu dat bătrânului filozof după lectura articolelor scrise în toamna anului 1940, când Noica nu încălca nici o lege elogiind regimul bicefal al țării. Ceea ce ilustrează cât de convins era fostul comunist G. Liiceanu  la 64 de ani (după un sfert de secol de abolire a comunismului) de „pacifismul” comunismului de după 23 august 1944 în care fuseseră schingiuiți după gratii cca două milioane de români dintr-o populație de 17 milioane (cf. Marian Popa, Istoria literaturii române de azi pe mâine, București, 2001, vol. I, p.150; a se vedea și enciclopedia Românii în știința și cultura occidentală, Davis, SUA, 1992, p.207).

vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Poet la vremea lui Ahab. Poezii incifrate de Mircea [Sandu] Ciobanu și salvatoarea neînțelegere a criticului Marian Popa; https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-ciobanu10mirceapoezii/ .

vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade despre neo-platonismul din arta lui Camilian Demetrescu, în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 264/2013, pp. 28-29; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-eliade10-camilian/.

vezi Isabela Vasiliu-Scraba, O carte premiată sub șocul „sperieturii cu termeni grecești”, în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 295/ 2014, din 16 -31dec. 2014, pp.19-20; http://www.clipa.com/print_a12738-O-carte-premiata-sub-socul-sperieturii-cu-termeni-grecesti%e2%80%9d.aspx .

Despre editarea în 2006 la Paris a „cronicarului plastic” Andrei Pleșu, a se citi Radu Portocală, Prieteniile păguboase ale I.C.R., 10 dec. 2007, unde fostul director al Institutului Cultural Român din Paris făcuse observaţia de bun simţ că numărul de titluri de doctor honoris cauza primite de „falsul filozof al religiilor” (I.V.S.) Andrei Pleşu depăşea cu mult firava sa operă “ştiinţifică”. Din textul lui Radu Portocală aflăm cum s-a pus la cale cu bani din bugetul României „aclamarea în franceză” a tezei de doctorat în istoria artei scrisă de Pleșu. Expresia cu „aclamarea” a fost folosită de Mihail Neamțu în înseilările lui ocazionate de volumul omagial pe care acest lingușitor al lui A. Pleșu l-a alcătuit directorului său. Teza în istoria artei a fost multpremiată în comunism, mai degrabă pentru „valoarea” vizitelor autorului în casa lui Leonte Răutu decât pentru valoarea ei. Numai că ea n-a fost „aclamată în franceză” de nici un mare editor parizian în anul 2006 (vezi Radu Portocală, Icerisme,  precum și demisia sa din postul de director I.C.R.-Paris, dec. 2006, relatată în rev.  „Cronica română”, Bucuresti). Memorabil ne pare faptul că și după un deceniu de la demisia sa, scriitorul Radu Portocală a fost „cenzurat” la Târgul de carte Gaudeamus din noiembrie 2015 probabil din pricina dezvăluirii „aprecierii zero” la Paris a tezei de doctorat Pitoresc și melancolie; vezi http://www.cotidianul.ro/cum-se-distruge-cartea-intitulata-un-presedinte-impotriva-romaniei-271764/ .

vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade și brațul lung al inchiziției comuniste, în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 269/ 2013, din 16 –30 noiembrie 2013, p.12; sau https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-eliadewikipedii5/ ; precum si http://www.scribd.com/doc/186557642/IsabelaVScrabaEliadeWikipedii .

vezi referatul lui D. Anghelescu, Receptarea actuală a scriitorilor români din exil, nov. 2015; Pentru o primă „luminare” a jumătății din umbră a consemnat și Liiceanu jurnalul vizitelor făcute la Păltiniș filozofului marginalizat Constantin Noica (vezi Isabela Vasiliu Scraba, Noica, un marginalizat al culturii comuniste și post-comuniste, în rev. „Alternativa”, Canada, nov. 2014; http://www.alternativaonline.ca/IVS1411.html ; link de regulă „ocolit” la căutarea cu „Aol” după „Isabela Vasiliu-Scraba, Noica” pe segmentul românesc al internetului). Dacă ținem seama de tam-tamul din jurul închipuitei „Școli de la Păltinis” negată de Noica (vezi, Isabela Vasiliu-Scraba, Himera Școlii de la Păltiniș; http://www.optimalmedia.ro/stire-accente/himera-scolii-de-la-paltinis-ironizata-de-noica-de-isabela-vasiliu-scraba/6991 ), tam-tam de care au beneficiat cu prisosință doi-trei comuniști care (fără să scrie vreo carte de filozofie spre a se „legitima” ca foști școlari ai marelui Noica insistând pe lângă vizitatorii lui să citească filozofie și, mai ales, să-l studieze pe Kant) nu uitau să invoce numele filozofului de la Păltiniș în desele lor apariții publice (așa cum fizicianul Basarab Nicolescu l-a tot invocat pe filozoful Ștefan Lupașcu în primii ani ai deceniului al nouălea, fără însă a participa și la Colocviul pe care Academia Română i l-a dedicat lui St. Lupașcu în 1993 unde a fost prezentă fata filozofului francez de origine românească) s-ar putea ca Noica să fi pus degetul pe rană atunci când a considerat „discutabil” gestul lui Liiceanu de a publica Jurnalul de la Păltiniș (vezi: https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/pelerinaj-noica/ ). Iată și părerea lui Vintilă Hoia: „Jurnalele intime mi se păreau inutile încercări de a intra în literatură pe o portiță din dos… un fel de a pretinde a deveni celebru pe spinarea unor celebrități autentice” (citat în vol.: Isabela Vasiliu-Scraba, Contextualizări. Elemente pentru o topografie a prezentului, Slobozia, 2002, p.53, ISBN 973-8134-24-2).

La fișa „Vintilă Horia” pe en.wiki se pot citi din 24 mai 2016 următoarele linkuri active: Isabela Vasiliu-Scraba, Vintilă Horia – istoric al filozofiei românești, pe hârtie în „Poesis”, Satu Mare, nr. 236-237/ 2010, pp. 50-54; sau http://www.scribd.com/doc/176897482/IsabelaVScrabaVintilaHoriaFilozRomaneasca  ; Isabela Vasiliu-Scraba, Vintilă Horia exilat, pe hârtie în rev. „Origini/ Romanian Roots”, SUA, vol. XIV, nr. 4-5/ 2010, număr omagial „Vintilă Horia”; http://www.scribd.com/doc/164505556/IsabelaVasiliuScrabaVintilaHoriaExilat  ; Isabela Vasiliu-Scraba, Receptarea românească a primului scriitor străin laureat al premiului Goncourt; https://isabelavs2.wordpress.com/vintila-horia/isabelavs-vintilahoriacentenar/ ; si Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade, Vintilă Horia și un istoric răpit prin Berlinul de est; https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavs-auredecei/ .

Despre această parte a „jumătății din umbră”, ca și despre exilații de după 23 august 1944 am publicat o serie studii strânse în volume. În 1992 a apărut prima carte despre filozofia lui Noica, așa cum în 2000 a apărut prima carte despre gândirea lui Nae Ionescu și în 2004 primul volum despre filozoful Alexandru Dragomir. „Latura ascunsă a culturii românești” am evidențiat-o și în volumul din 1993, Inefabila metafizică si mai ales în 1995 când am scris despre Nae Ionescu eseul O pseudo-descoperire a unui pseudo-plagiat (apreciat de Alexandru Paleologu), studiu pe care l-am publicat într-un mic volum împreună cu alte scrieri pe teme platonice.  De semnalat ar fi că în post-comunism eseul despre Nae Ionescu (O pseudo-descoperire a unui pseudo-plagiat) a fost refuzat de „România literară” și de „Viața Românească” (Cezar Baltag), fiind „cenzurat” de birocratul Mycomp și din Wikipedia.ro (vezi fișa „Isabela Vasiliu-Scraba” din ro.wikipedia.org. dinainte de vandalizare : https://isabelavs2.files.wordpress.com/2014/12/fisa-din-wikipedia-ro.pdf ). În 1997 mi-a apărut volumul Atena lui Kefalos (ISBN 973-98247-6-8, cu texte despre sociologul Anton Golopenția, omorât în bătaie după arestare, sau despre fostul deținut politic Horia Stanca, etc… : https://www.scribd.com/doc/177406639/IsabelaVScrabaAtenaKefalos ). Volumul care mi-a fost publicat în 1998, Configurații noetice la Platon și la Eminescu, ISBN 973-98981-0-6, cuprinzând și comunicarea „Les interferences des cultures dans la litterature europeenne contemporaine” susținută la Colocviul de la Namur (Belgia), 26-29 iulie 1998, a fost de asemenea îndepărtat din Wikipedia românescă de mafia care a pus stăpânire pe această enciclopedie on-line.  Un adept al „pupincurismului” (după propria-i expresie) scria prin 2010 de „criticile impersonale” în spatele cărora s-ar ascunde „clienții gândirii conspiraționiste” invidioși pe [farsa] „circulației internaționale a cărților lui Pleșu” (Mihail Neamțu). Adulator al celui care i-a oferit burse N.E.C., – adică al lui Andrei Pleșu, coechipier la New Europe College cu fata lui Leonte Răutu (supranumit „groparul culturii românești”) -, Mihail Neamțu a fost angajat de directorul interimar Andrei Pleșu la Institutul de Istoria Religiilor probabil ca să poată îngriji în tihnă (din octombrie 2008, data inaugurării Institutului, până in aprilie 2009, data lansării) cele două volume omagiale tipărite apoi de Liiceanu. Filozoful Andrei Marga observase că Pleșu, „favorit al fiecărui regim…a folosit, ca puțin alții din această țară, banii publici pentru o promovare personală chestionabilă”. Spre ghinionul salariatului M. Neamțu, adevărul despre ceea ce el a numit „circulație internațională a cărților lui Pleșu ” s-a putut afla chiar din afara granițelor României : „Culegerile de articole care formează opera lui Andrei Pleșu, traduse la București și editate în Franța /…/ nici nu se vând, nici nu sînt considerate cărți. Ele sînt trecute ca broșuri în fișierul general ținut de editorii francezi, deci nu intră în cataloagele generale ale editurilor” (Radu Portocală).

Despre manipulare am scris în textul: Isabela Vasiliu-Scraba, Indicii de manipulare în eseistica unui fost discipol al lui Noica, în rev. „Origini/ Romanian Roots, Norcross, GA, 30093, USA, nr. 1-2-3/2009, pp.112-114; sau https://marianhociung.wordpress.com/2012/10/29/isabela-vasiliu-scraba-indicii-de-manipulare-in-eseistica-unui-fost-discipol-al-lui-noica1909-1987-dl-ion-papuc/  ; și Isabela Vasiliu-Scraba,Wikipedia.ro confiscată de o mafie cu interese ascunse, http://www.alternativaonline.ca/index1405.html ; sau http://www.scribd.com/doc/164909511/IsabelaVasiliuScrabaWikipediaRoPrintreRanduri ; la discuții în ro.wikipedia.org un utilizator (/administrator ?) scria despre administratorul AdyJapan că ar fi „cu două fețe” întrucât în en.wikipedia.org AdyJapan se „supune regulilor” dar în ro.wikipedia.org „își asigură dictatura proprie prin reguli arbitrare”. De unde reiese că aceiași administratori care au confiscat ro.wikipedia.org și-au extins controlul și în wikipediile de alte limbi în care apar prezentate personalitățile românești. Așa s-ar putea explica și promptitudinea cu care cele patru texte despre Vintilă Horia (scrise de Isabela Vasiliu-Scraba și postate pe 24 mai 2016) au fost ștampilate (instantaneu) drept „POSSIBLE VANDALISM”.

vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Ceva despre Școala trăiristă inițiată de Nae Ionescu, în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr.258/ 2013, pp.4-5; http://www.scribd.com/doc/192386827/IsabelaVScrabaInterviuBacau .

25. De unele aspecte din cartea lui Florin Țurcanu (tributară clișeelor de gândire ale lui Zigu Ornea) m-am ocupat și eu într-un studiu (Abuz de imaginație) publicat în rev. „Argeș” (Pitești), text care se poate citi în volumul: Isabela Vasiliu-Scraba, Propedeutică la eternitate (Slobozia, 2004, pp. 91-99, ISBN 973-8134-16-1).

26. În mod inteligent, tânărul Florin Cântec observase că unica „dovadă” a implicării în politică a lui Eliade a fost extrasă de doctorandul Florin Țurcanu dintr-un dosar încă secret (nr. 573). Ea provine dintr-o declarație scrisă de arestatul Radu Gyr foarte probabil în urma schingiuirilor. Amintind despre această așa-zisă „dovadă”, Florin Cântec remarca „surprinzătoarea amabilitate a SRI-ului de a-i pune la dispoziție aceste dosare secrete domnului Țurcanu” (Florin Cântec, Corespondența Mircea Eliade – Radu Gyr, în rev. „Origini. Romanian Roots, vol. XIII, no. 6-7-8/ 132-133-134, June-July-August 2008, Norcross, Georgia, SUA, numărul dedicat lui Mircea Eliade, p. 29). Florin Cântec, fost bursier Fulbright care a cercetat la Regenstein Mircea Eliade Papers, mai notează că „ar fi fost interesant dacă Țurcanu ar fi oferit mai multe detalii despre conținutul dosarului 573 citat. Era dosarul întocmit lui Eliade sau lui Radu Gyr? Pentru că oricum trebuie să fie vorba de un dosar construit pe baza documentelor Siguranței, dar prelucrat apoi de Securitate pentru a fi folosit ori împotriva unuia ori a celuilalt” (Florin Cântec, ibid., p.30).

Fiind invitată de universitara Georgeta Orian să vorbesc despre Vintilă Horia și Domnița Ileana la Sesiunea Stiințifică a Universității „1 dec. 1918” din Alba Iulia (vezi înregistrarea video postată pe youtube: https://www.youtube.com/watch?v=w0O_gLroSCk&t=153s ; pe care apoi profesoara Georgeta Orian a insistat să o scot, fie primind o solicitare în acest sens, fie pentru că la reascultare nu a găsit în spusele mele nici unul din clișeele vehiculate în învățământul superior ) m-a surprins pe 18 mai 2012 nivelul scăzut al comunicării (Vintilă Horia – linii tematice esențiale ) redactată de universitarul clujan Cristan Radu, doctor în „Vintilă Horia” .

*Poetul Vasile Voiculescu a fost arestat pe 5 august 1958 pentru „vina” de a fi scris poezie mistică. Condamnat a face pușcărie politică până în 1963, dr. Vasile Voiculescu a decedat după patru ani de temniță grea si încă un an de dureri atroce. Pe 30 aprilie 1962 a fost „mutat” (pe targă) din închisoarea Aiudului la Dispensarul TBC-Turda, urmată de o țidulă de eliberare din închisoare confecționată trei zile mai târziu. Cât a fost arestat, biroul său de lucru a fost devastat de organele represive ale statului polițenesc comunist, biblioteca distrusă si chiar acolo, în camera unde locuise poetul Vasile Voiculescu până la arestare, îi fuseseră instalați chiriași. Pe patul de moarte, înainte de a -și da duhul, scriitorul martirizat i-a zis fiului său mai mic: „Ionică, eu mor! M-au omorât! Ai grijă că sînt mai perverși decât crezi tu.” (Vasile Voiculescu, 25 aprilie 1963, vezi dr. Radu Voiculescu, Vasile Voiculescu. Anii de detenție, Buzău, 1993, precum și volumul despre Vasile Voiculescu publicat de Florentin Popescu).

REPERE BIBLIOGRAFICE

-Vintilă Horia, Mai bine mort decât comunist. Gânduri pe marginea unei istorii a viitorului, Ed. Phoenix, București, 1990.

-Vintilă Horia, Dumnezeu s-a născut în exil. (Premiul Goncourt) 1960, trad. Al. Castaing revăzută de autor, ed.I-a, Madrid, 1978 ; ed.II-a, Ed. Europa, Craiova, 1990.

-Vintilă Horia, Cavalerul resemnării, trad. I. Cantuniari, Ed. Europa, Craiova, 1991.

-Vintilă Horia, Mai sus de miazănoapte, C.R., București, 1992.

-Vintilă Horia, Salvarea de ostrogoți (Prigoniți-l pe Boetius), trad. I. Cantuniari, Ed. Europa, Craiova, 1993.

-Vintilă Horia, Un mormânt în cer, trad. M. Cantuniari și Tudora Șandru Olteanu, Ed. Eminescu, București, 1994.

-Vintilă Horia, Moartea morții mele [nuvele], Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1999.

-Vintilă Horia, Introducere în Istoria filozofiei românești moderne, prefață de Constantin Amăriuței, Ed. Jurnalul literar, București, 1999.

-Vintilă Horia, Credință și creație [publicistică din „Sfarmă Piatră” ; „Gândirea” și „Meșterul Manole”, etc.], Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1999.

-Vintilă Horia, Șfârșit de exil [nuvele], Ed. Jurnalul literar, București, 2001.

-Vintilă Horia, Suflete cu umbră pe pământ, Ed. Jurnalul literar, București, 2004.

-Vintilă Horia, O femeie pentru apocalips, Trad. Mihaela Păsat, Ed. Art, București, 2007.

-Vintilă Horia, Contra naturam [publicistică din revistele românilor exilați], Criterion Publishing, București, 2010.

-Vintilă Horia, Memoriile unui fost săgetător, Ed. Vremea, București, 2015.

-Vintilă Horia, Călătorie la centrele pământului, [interviuri, reportaje] trad. Sanda Popescu Duma, Ed. Art, București, 2015, traducere a originalului spaniol apărut într-o a doua ediție la Barcelona în 1976.

-Vintilă Horia, Jurnalul unui țăran de la Dunăre, trad. Doina Jela, Ed. Vremea, București, 2016.

-Vintilă Horia, Crucea, Ed. Vremea, 2017. Cartea a reușit peformanța să publice un eseu de cca 7 pagini (2000 car/pg.) într-un volum de 166 de pagini, când o mulțime de eseuri publicate de Vintilă Horia în deceniul opt nu au fost traduse și editate în România. In volumul Crucea secțiunea semnată de Radu Preda este de-a dreptul de prisos, fiind la un nivel extrem de scăzut în comparație cu opera lui Vintilă Horia.

– Nicolae Balotă, Vintilă Horia: între exil și renaștere, în „Revista Sriitorilor Români”, nr. 25/ 1988, pp.171-176.

– Nicolae Balotă, Mircea Eliade: Memoire II (1937-1960) Les Moissons du Solstice, Paris, 1988, în „Revista Sriitorilor Români”, nr. 25/ 1988, pp.161-166.

– Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade, Vintilă Horia și un istoric răpit prin Berlinul de est: https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavs-auredecei /  .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Vintilă Horia ca istoric al filozofiei românești ; https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavs-vintilahoriaistorie2/ .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Vintilă Horia exilat, https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavs-vintilahoriaexilat2/ .

-Vintilă Horia în dialog cu Virgil Ierunca, în rev. „Origini/ Romanian Roots”, USA, nr. 4-5/ 2010 ; https://isabelavs2.files.wordpress.com/2016/05/interviu-vh.pdf .

-Vintilă Horia, Întâlnirea cu Nichifor Crainic ; https://isabelavs2.files.wordpress.com/2016/12/crainic.pdf .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Radu Gyr despre falsificarea istoriei literare la „acrobatul”  George Călinescu ; online https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-crainicgandirea/ .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Rinocerizarea criteriului biografic la un istoric dilematic ; extrase au apărut pe hârtie în revista lunară de literatură si artă „Acoalda”, Satu Mare, nr.10 (95), octombrie 2015 (anul IX), p.11 și p.18; on-line: http://www.romanianstudies.org/content/2016/02/isabela-vasiliu-scraba-rinocerizarea-criteriului-biografic-la-un-istoric-dilematic-2/ : sau tot pe internet :    http://www.totpal.ro/isabela-vasiliu-scraba-rinocerizarea-criteriului-biografic-la-un-istoric-dilematic/, într-un an, cca. 1400 afișări.

-Isabela Vasiliu-Scraba, Himericul discipolat de la Păltiniș, pretext de fină ironie din partea lui Noica, în rev. Acolada, nr.4 (67), aprilie 2013, p.16 – 17 ; sau online http://www.omniscop.ro/himera-discipolatului-de-la-paltinis-pretext-de-fina-ironie-din-partea-lui-noica/.

-Isabela Vasiliu-Scraba, Himera „Școlii de la Păltiniș”, ironizată de Noica, în rev. Acolada, nr.2 (65), febr. 2013, p.16 si p.22 ; sau online http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Himera scolii de la Paltinis ironizata de Noica.htm.

-Isabela Vasiliu-Scraba, Pelerinaj la Păltinișul lui Noica ; pe hârtie în rev. „Discobolul”, Alba Iulia, Serie nouă, Anul 13, Nr. 151-152-153 (156-157-158), iul.-aug.-sept. 2010, pp.256-260 ; https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/pelerinaj-noica/ ; sau : http://www.romanianstudies.org/content/2010/09/isabela-vasiliu-scraba-camera-13-a-vilei-noica-de-la-paltinis/.

-Isabela Vasiliu-Scraba, Noica în cifru “humanist”, vezi „Acolada”, Satu Mare, anul V, nr 4 /42, aprilie 2011, p.16 ; https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavasiliuscrabanoicahumanitas5/.

-Isabela Vasiliu-Scraba, „Modelul Păltiniș” și „Modelul Antim” (sau Inutile liste bibliografice oferite de Noica și lecturi de poezie religioasă în casa boierească a Olgăi Greceanu), în revista „Clipa”, SUA, Ediția 1178 din 20iunie 2015 ; http://www.clipa.com/a13398-Modelul-Antim.aspx  sau la https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/isabelavs-noicaolga/.

-Isabela Vasiliu-Scraba, Filozoful Noica, un marginalizat al culturii comuniste și post-comuniste ; http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Noica%20marginalizat%20de%20IVS.htm .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Martirii închisorilor în viziunea lui Mircea Eliade si a Părintelui Arsenie Boca, pe hârtie  în rev. „Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 255/2013, pp.9-10; https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/noaptea-de-sanziene/  ; extrase în rev. „Nord literar”, Baia Mare, nr. 2 (93), februarie 2011,  http://www.nord-literar.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=998&Itemid=46 .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea spirituală în receptarea din țară și visul premonitoriu al lui Eliade,  pe hârtie în rev. „Argeș”, Pitești, Anul VIII (XLIII), Nr.12 (318), dec. 2008, p. 36, https://fr.scribd.com/doc/234897986/IsabelaVasiliuScrabaReceptareEliade ; extrase în „Revista Română”, Iași, nr. 55/ 2009, pp 16- 17 ; http://astra.iasi.roedu.net/pdf/nr55p16-17.pdf  .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Cum l-a minimalizat Andrei Pleșu, un fals filosof al religiilor, pe Mircea Eliade,  pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XIII, 1-15ian., nr. 272/2014, pp.15-16; https://www.scribd.com/document/191358853/IsabelaVScrabaEliadePlesu ;  sau https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-plesueliade10/ .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Eliade și detractorii lui, sau Răfuiala oamenilor de rând cu omul superior, pe hârtie în rev. „Acoalda”, Satu Mare, nr.4, aprilie 2014, p.15 ; https://fr.scribd.com/doc/225083365/IsabelaVasiliuScrabaEliadeDetractori ; o variantă mai elaborată : http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-EliadeDetractori4.htm .

-Mircea Vulcănescu, Dimensiunea românească a existenței (1943, 1983).

-Isabela Vasiliu-Scraba, Anul 1983 a fost „anul M. Vulcănescu”, în „Convorbiri literare”, Iași, Anul CXXXV, aprilie 2001, Nr. 4, p.38 ; http://isabelavs.go.ro/Articole/VULCAN2-1983.htm .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Filozofia lui Noica, între fantasmă și lucititate, Slobozia, 1992 ; https://philpapers.org/rec/VASFLC .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Noica printre oamenii mici și mari la 25 de ani de la moarte; on-line http://www.romanianstudies.org/content/2012/07/isabela-vasiliu-scraba-noica-printre-oamenii-mici-si-mari-ai-culturii-noastre/ ; sau http://www.totpal.ro/isabela-vasiliu-scraba-noica-printre-oamenii-mici-si-mari-ai-culturii-noastre-la-25-de-ani-de-la-moarte/ .

-Isabela Vasiliu-Scraba, „Scăparea prin tangentă”, sau C-tin Noica și Mircea Vulcănescu, în „Convorbiri literare”, Iași, Anul CXXXV, dec. 2001, Nr. 12/ 72, p.6 ; https://www.scribd.com/doc/200150236/IsabelaVasiliuScrabaScapareaTangenta .

-Isabela Vasiliu-Scraba, In labirintul răsfrângerilor. Nae Ionescu prin discipolii săi : Petre Țuțea, Cioran, Noica, M. Eliade, M. Vulcănescu și Vasile Băncilă, Ed. Star Tipp, Slobozia, 2000, ISBN 973-8134-05-6.

-Isabela Vasiliu-Scraba, Contextualizări. Elemente pentru o topografie a prezentului, Ed. Star Tipp, Slobozia, 2002, ISBN 973-8134-24-2 ; http://www.worldcat.org/search?q=Isabela+vasiliu-scraba&qt=owc_search .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Propedeutică la eternitate. Alexandru Dragomir în singurătatea gândului, Ed. Star Tipp, Slobozia, 2004, ISBN 973-8134-16-1.

-Isabela Vasiliu-Scraba, Ceva despre Școala tăiristă inaugurată de Nae Ionescu, pe hîrtie în rev. „Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 258/2013, 1-15 iunie 2013, pp.4-5 ; sau http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-Memorialistica2Tribuna258.htm  ; sau http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Ceva%20despre%20scoala%20trairista%20de%20IVS.htm .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia.ro confiscată de o mafie cu interese ascunse ; https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-wikipediaro19/ ;  pe hârtie în rev. „Vatra veche”, Anul VI, nr.2 (62), febr. 2014, pp.46-50, sau varianta intitulată Wikipedia.ro citită printre rânduri : http://blogideologic.wordpress.com/2013/06/02/isabela-vasiliu-scraba-wikipedia-ro-citita-printre-randuri/ .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade la 25 de ani de la moartea acestuia și la 30 de ani după moartea discipolului său, Sergiu Al-George, pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.10, octombrie 2011, p.6, 7, si 26 ; online la  http://www.scribd.com/doc/167095578/Isabela-Vasiliu-Scraba-In-%C5%A3ara-lui-Mircea-Eliade-la-25-de-ani-de-la-moartea-acestuia-%C5%9Fi-la-30-de-ani-dup%C4%83-moartea-discipolului-s%C4%83u-Sergiu-Al-George  ; sau   http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-11Precizari-Wendy_despreCulianu.htm .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Despre lipsa de individualizare a călăilor, sau Despre lipsa individualizării anchetatoarei din romanul eliadesc „Pe Strada Mântuleasa”, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XII, 16-28febr., nr. 251/2013, pp.20-21 ; sau http://fr.scribd.com/doc/172501135/IsabelaVScrabaEliadeStrMantuleasa  .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Acad. M. Eliade și neo-iobăgia ideologică post-decembristă; în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.3 (100)/2016, p.14 ; on line https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-acadmieliade/; sau http://www.scribd.com/doc/200150811/IsabelaVasiliuScrabaAcadEliade  .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade despre neo-platonismul din arta lui Camilian Demetrescu, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 264/2013, pp. 28-29 ;  http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-Eliade10-Camilian.htm ; sau online în Revista „Agero” din Stuttgart   , https://fr.scribd.com/doc/168929559/IsabelaVasiliuScrabaEliadeCamilianDemetrescu   .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Metafizica lui Nae Ionescu în unica și dubla ei înfățișare, Slobozia, Ed. Star Tipp, 2000, ISBN 973-8134-06-4; https://philpapers.org/rec/VASMLN   ; a se vedea șI http://www.worldcat.org/title/metafizica-lui-nae-ionescu-in-unica-si-in-dubla-ei-infatisare/oclc/48753439  .

-Isabela Vasiliu-Scraba, „Orice mare inteligență basculează între filozofie și religie” sau Nae Ionescu și Petre Țuțea, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 296/2015, și nr. 304/2015 ; on-line în rev. „Clipa”, California, SUA, dec. 2014 http://www.clipa.com/a12740-ORICE-MARE-INTELIGENTA-BASCULEAZA-206-NTRE-RELIGIE-SI-FILOZOFIE-Petre-Tutea.aspx   ; sau https://isabelavs2.wordpress.com/nae-ionescu/isabelavs-tuteanae/   .

– Isabela Vasiliu-Scraba, Eliade și unul dintre turnătorii săi anonimizați, în rev. „Acolada”, Satu Mare, Anul XI, nr.1 (110) ianuarie 2017, p.17, fragmente de articol ; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/secuculieliade/ .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Micșorarea lui Eliade si gonflarea lui Culianu prin felurite tertipuri, pe hârtie în rev. „Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 266/2013, pp. 7-8 si nr. 267/ 2013, pp. 5-6, octombrie ; sau https://fr.scribd.com/doc/179318328/IsabelaVScrabaMicsorareEliadeGonflareCulianu  .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Noica despre arherul istoric întrupat de Mircea Eliade,  pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 253/2013, pp. 4-6, sau  http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-8Noica-Tabor.htm

-Isabela Vasiliu-Scraba, Un al patrulea volum de Istoria credințelor si ratatele colaborări ale lui Eliade cu I.P. Culianu, pe hârtie în rev. „Argeș”, Pitești, Anul IX (XLIV), Nr.4 (322), aprilie 2009, p. 22, sau  http://www.isabelavs.go.ro/Articole/Culianu_in_colab3.htm   .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Dialoguri cu Eliade întrerupte printr-o colaborare ratată de Culianu, în „Poesis”, Satu Mare, Anul XXI, Nr. 228-229-230, ianuarie-martie, 2010, pp.74-78; https://www.scribd.com/document/188003307/IsabelaVScrabaEliadeCuliBeletristica  .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Răbdarea îngerească a lui Mircea Eliade cu Ioan Petru Culianu, în rev. „Oglinda literară”, Focșani, Anul VII, nr. 84, dec. 2008, p.3956, sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/rabdareaEliade8.htm   /

-Isabela Vasiliu-Scraba, Nae Ionescu despre „superbia animi”, pe hârtie în „Acolada”, Satu Mare, anul X, nr 6 (103), iunie 2016, p. 10; https://isabelavs2.wordpress.com/nae-ionescu/isabelavs-creatiune/   .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Platon la doi foști discipoli ai Profesorului Nae Ionescu: Mircea Vulcănescu șI Mircea Eliade, pe hârtie în „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XV, nr.342/ 2016, p.10 și p.31; https://isabelavs2.wordpress.com/vulceliadeplaton / .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Românismul lui Mircea Eliade și teroarea istoriei, pe hârtie în „Acolada”, Satu Mare, anul X, nr 10 (107), octombrie 2016, p.13; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/romanismeliade/  .

Autoare: ISABELA VASILIU-SCRABA, vezi fișa scriitoarei înainte de vandalizarea ei de către birocratul Mycomp care îndepărtează din titlurile cărților Isabelei Vasiliu-Scraba, precum și informații referitoare la studiile ei post-universitare de filozofie în occident precum si la studiile ei de limbi străine din perioada 1985-1990 (germană, engleză, spaniolă,italiană, greacă veche si latină):

http://www.scribd.com/doc/168346109/FisaWikipediaRoIsabelaVasiliuScraba;

chiar și vandalizată, fișa eseistei Isabela Vasiliu-Scraba din WIKIPEDIA.ro este cenzurată (adică intenționat ocolită) de motorul de căutare „Ask”.

Tags : „Centenar Vintilă Horia” ; „scriitori români din exil” ; „laureatul Premiului Goncourt, 1960” ; „Axente Sever Popovici” ; „Mircea Eliade”, „Isabela Vasiliu-Scraba”, „Noica” ; „detenția politică în comunism” ; „spălarea creierelor”.

Sursa: https://isabelavs2.wordpress.com/vintila-horia/isabelavs-vintilahoriacentenar/