FERGHETE - CEA MAI MARE CONŞTIINȚĂ

NICI CEA MAI MARE CONŞTIINȚĂ CARE A TRĂIT ÎN ROMÂNIA VREODATĂ

Poeții suflet din sufletul neamului, când, Doamne, au fost prețuiți pe Altarul Soarelui,

în grădina Maicii Domnulului,

în grandioasă şi pe imensă tablă de şah al Edenului-

pământului ?

deşi sunt poeții: alduire al Cerului,

când au fost prețuiți şi respectați,

deşi plinătăți şi responsabilități în crude realități ?

Nicicând nici cea mai mare conştiință, care în România a trăit vreodată isteață, ca ziua care se cunoaşte de dimineță

şi trainică precum Carpații, munții, vatră de piatră

cu inimă şi minte cu talent, îmulțit, eficient,

spiritual zdrobind orânduirea strâmbă, nedreaptă,

n-a fost iubit,

deşi merita, pentru ceea ce au zidit ca demnă artă-

Patrie limba Română cu îndemànă,

însă nici Coşbuc care îndemna la luptă dreaptă:

luptă cu dragoste şi dor

şi-n plin curaj cu sacrificiu şi martiraj,

în marea trecere-petrecere,

urcă onorabil durabil şi util treaptă cu treaptă,

că fiecare aparte unde naşte, trăieşte, creşte şi este

şi oile pe care le paşte le cunoaşte

şi îl cunoaşte,

că falnică Românie pe cel din viitor

cu rost şi suflu de popor

la curți de dragoste şi dor, aşteaptă, cucereşte

pe cel care răsărit de soare şi care vine binecuvântare prin Eminescu cu românime deşteaptă,

falnică Românie şi prosperă îl aşteaptă,

însă ca un făcut nici Eminescu n-au apreciat

sau nici Eminescu n-a fost suficient apărat,

(nici de Academia Română nu e suficient apărat şi lăudat),

deşi-i un curat şi un luminat,

veşnicia noastră -, Cristosul care ni s-a născut în România la sat:

aur cenuşiu strecurat:

incredibil, dar e adevărat hulit,

de rău vorbit,

deşi bunul Dumnezeu nouă spre fericire ni l-a dat,

dar nu ca să fie omorât, dar,

chiar a fost în cap şi cu cărămida şi ignoranța lovit,

răstignit,

că prostia regală şi austro-ungară imperialist ne-a prostit,

ne-a tras pe sfoară.

***

PAVEL RĂTUNDEANU-FERGHETE