DIN OCNĂ
Scriitorul Vasile Militaru
De la Silvia Cinca
Aug 30th, 9:27am
Vreau sa-ti
vorbesc. Mi-a apărut o noua carte. Cât esti de prins in mreajele Centrului
Cultural, probabil nu ai auzit. Invita-mă la un program frumos la Centru ... și
mă "sacrific"! Fără glumă... te cam citesc!Uneori esti fără de
...end!
Sep 13th, 1:44pm
Sacrificare pe 26 septembrie? Ura!
Titlul, editura, (auto)prezentator - pe mail.
Tare nu-mi
place felul in care m-ai inghesuit intre ...sterge-ma ca zau nu vin. Mai lasa-l
pe eminescu mai la respectul de a fi ultimul. Chiar nu -mi place. Sadoveanu si
eminescu ma roaga sa-mi faca lansari si eu vin ... copil admirat in tinerete,
tu ai facut acolo un amestec ... sunt si eu mai la a 29 a carte . Lasa Moscova,
vad ca atata vezi, dar America unde ai lasat-o ?Moscova trei luni, America 30
de ani!
Am vazut ca
m-ai taiat din program. Ok. Intrebare: cate minute imi poti oferi si cand? Vrea
sa vina sa vorbeasca despre carte Daniel Cristea Enache. .?????
*
Destinul
nemilos al poetului Vasile Militaru, mort în închisoarea comunistă. „Din ocnă,
Draga Mea, îţi scriu iar“
adevarul.ro
Vasile
Militaru a fost unul dintre cei mai populari poeţi din perioada interbelică.
Cea mai cunoscută poezie a sa a fost „Mama“, care a devenit cunoscuta romanţă
„A venit aseară mama“. Acesta a fost închis de comunişti în două rânduri, ca
urmare a opoziţiei poetului, şi a murit închisoarea de la Ocnele Mari.
Destinul
nemilos al poetului Vasile Militaru, mort în închisoarea comunistă. „Din ocnă,
Draga Mea, îţi scriu iar“ 25 septembrie 2017, 06:04 deAlin IonDevino fan
Salvează în arhivă download pdf print article 0 (0 voturi) cuvinte cheie:vasile
militaru suseni poet comunism 0 comentarii 22 share 0 inShare 34 Live
Aboneaza-te la newsletter Abonare Vasile Militaru a murit în închisoarea de la
Ocnele Mari Vasile Militaru a fost unul dintre cei mai populari poeţi din
perioada interbelică. Cea mai cunoscută poezie a sa a fost „Mama“, care a
devenit cunoscuta romanţă „A venit aseară mama“. Acesta a fost închis de
comunişti în două rânduri, ca urmare a opoziţiei poetului, şi a murit
închisoarea de la Ocnele Mari. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ INTERVIU Barbu Cioculescu,
poet, fiul criticului literar Şerban Ciocul... Vasile Militaru s-a născut la 21
septembrie 1886, în comuna Dobreni – Câmpurel, judeţul Ilfov, într-o familie de
ţărani plugari. Cu toate că a absolvit doar patru clase din cauza situaţiei
materiale precare a părinţilor, a compus primele poezii la vârsta de doar 15
ani. S-a desprins de satul care a reprezentat universul său şi a plecat la
Bucureşti, unde i-a prezentat scriitorului Alexandru Vlahuţă caietul cu pezii.
Acesta l-a recomandat lui Barbu-Ştefănescu Delavrancea şi lui Duiliu
Zamfirescu, care l-au încurajat pentru a continua creaţiile literare. Astfel,
Vasile Militaru a debutat la vârsta de 18 ani, în 1904, în revista lui M. I.
Petraşcu, „Literatură şi artă română“. A reuşit să se facă remarcat, poeziile
sale fiind foarte bine primite. A început, apoi, colaborarea şi la alte
reviste, ca „Flacăra“, „Drum nou“ şi la ziarul „Universul“ al lui Stelian
Popescu. Devine cunoscut printr-o serie de fabule. Temele preferate ale operei
sale sale sunt ortodoxia, naţionalismul, oamenii simpli, antisemitismul, satul
românesc. Unul dintre cei mai populari
poeţi din perioada interbelică În anul 1919 a publicat volumul de poezii
„Stropi de rouă“, care conţinea versuri lirice şi pasteluri care descriau viaţa
de la ţară. A reuşit să se angajeze la Ministerul Lucrărilor Publice. Vasile
Militaru s-a impus, în perioada interbelică, drept unul dintre cei mai agresivi
reprezentanţi ai literaturii cu tentă xenofob-rasistă. Totuşi, tema religioasă
a rămas o constantă în opera sa. Pentru volumul Psaltirea în versuri (1939) va
fi premiat de Academia Română, iar opera sa de căpătâi rămâne Divina zidire,
care reprezintă Biblia versificată şi ilustrată, la care a lucrat peste 25 de
ani. Divina Zidire. „El înţelege poezia mai degrabă ca pe un manifest politic,
social sau religios, îmbrăcat în formă estetică numai din raţiuni de ordin
mnemotehnic şi persuasiv. Adevărata sa vocaţie pare cea de moralist (a se vedea
Fabulele şi Vorbele cu tâlc), iar naţionalismul său sincer îl duce spre
vecinătăţi cuziste şi legionare, ca şi spre un ferm anticomunism. A fost unul
dintre cei mai populari poeţi ai perioadei interbelice (cu tot tributul de
facilitate plătit popularităţii), iar unele dintre compoziţiile sale (ca poezia
„Mama”, dedicată lui George Enescu şi devenită cunoscuta romanţă „A venit
aseară mama...”) au fost puse şi pe muzică, bucurîndu-se astfel de un plus de
promovare, dar şi de rezistenţă în timp“, arată scriitorul Răzvan Codrescu.
. Adept al Mişcării legionare Vasile
Militaru s-a căsătorit cu Ecaterina (Telly) Barbu, o apreciată actricţă. După
anul 1933, s-a apropiat de Mişcarea Legionară, astfel că a dedicat legionarilor
mai multe poezii, cele mai cunoscute fiind „Purtătorii torţei“ şi „Bucură-te
ţară“. Poeziile legionare vor fi publicate în volumul „Temelie de veac nou“,
apărut în aprilie 1938 la Editura Cartea Românească, sub pseudonimul Radu
Barda. Tot cu acest pseudonim semnează o serie de articole şi poezii violent
antisemite în ziarul „Porunca vremii“.
Închis timp de un an După ce comuniştii au venit la puterea, Vasile
Militaru a căzut în dizgraţie. A fost închis ca urmare a legăturilor sale cu
mişcarea legionară din decembrie 1951 şi până în decembrie 1952 la Prahova,
Ghencea, Ocnele Mari, Fundulea, Ghelra şi Jilava. Mai târziu, puterea comunistă
i-a cerut să-şi pună condeiul în slujba regimului. Poetul a refuzat,
spunând: „În poeziile mele niciodată nu
va rima poporul cu tractorul”.
Condamnat la 32 de ani de închisoare Vasile Militaru şi-a găsit
adăpostul în casa unei familii de ţărani gorjeni, localitatea gorjeană Suseni,
care-i erau prieteni de mulţi ani. De aici urmează să fie arestat de
Securitate, în anul 1958, sub motivul de deţinere de materiale interzise.
Urmează procesul şi condamnarea bătrânului poet, care ajunsese la vârsta de 74
de ani. Tribunalul Militar Craiova l-a condamnat la 20 de ani de temniţă grea
pentru crimă de uneltire contra orânduirii sociale; la 12 ani de închisoare
corecţională pentru delictul de deţinere de publicaţii interzise; la 10 ani de
degradare civilă, confiscarea totală a averii personale plus obligaţia de a
plăti 1000 lei cheltuieli de judecată. Câteva luni mai târziu, în 8 iuilie
1959, Vasile Militaru s-a stins în închisoarea comunistă de la Ocnele
Mari. După acest trist eveniment,
soţia sa a venit în vizită la Suseni, Gorj, pentru a mulţumi familiei Măruţă,
căreia i-a prezentat şi ultima scrisoare în versuri pe care Vasile Militaru i-a
trimis-o din spatele gratiilor cu ocazia zilei sale de naştere. „Din ocnă, Draga Mea, îţi scriu iar, De ziua
Ta gătind cuvinte, Nu-ţi pot trimite azi în dar, Decât o lacrimă fierbinte!“
Poezia a fost prezentată în volumul „Jefuit de liberate“ coordonat de Domnica
Dijmărescu şi Dan Pupăză, care a văzut lumina tiparului în urmă cu câteva zile
la editura Centului Judeţean pentru Conservare şi Promovarea Culturii
Tradiţionale Gorj.
*
România este o colonie, vasala multora,
dar mai ales neamului prost
Doru Pop
"Resetarea" societăţii în care trăim
nu este posibilă pentru că pur şi simplu nu există resursele umane pentru a o
realiza, scrie Doru Pop, conferențiar universitar la Babes-Bolyai Cluj.
Marea
problemă a României contemporane este golirea demografică. Catastrofa noastră
este una biologică, ceea ce produce cumplite efecte politice. Aşteptând această
resetare, demonstrăm că suntem o comunitate care aşteaptă minuni din nimic.
Pare o constatare cinică, dar e o tristă realitate: România nu are oameni, nu
are fondul genetic pentru a fi altceva decât ceea ce este acum.
De trei ori
România a fost secătuită de cele mai bune resurse umane ale sale. Oameni de
calitate, bărbaţi curajoşi şi femei inteligente, cetăţeni bine educaţi şi
intelectuali formaţi de-a lungul câtorva generaţii au fost ucişi sau au fugit
din acestă ţară. Am asistat nepăsători la decimarea biologică a celor mai buni
dintre noi.
Naţiunile şi
popoarele nu sunt un sac fără fund, bazinul lor genetic nu regenerează la
nesfârşit. În teoria politică există o ştiinţă numită demografie politică,
specializată în studierea efectelor transformărilor care au loc la nivelul
structurii populaţiei asupra societăţii în ansamblul ei.
Funcţionarea
unor sisteme politice sau disfuncţionalitatea socială nu pot fi înţelese fără
studierea dinamicii populaţionale. În întreaga lume asistăm la nişte
transformări demografice fără precedent, iar dezechilibrele demografice au fost
mereu o sursă pentru marile conflicte globale sau regionale.
Al Doilea Război Mondial
Aş vrea să
atrag atenţia asupra efectelor negative ale acestei schimbări demografice
pentru istoria recentă a naţiunii noastre şi asupra modului cum arată
instituţiile publice şi private de la noi. Pretutindeni vedem surogate de
profesionişti publici, fantoşe de politicieni, profesori contrafăcuţi, medici
incompetenţi. Peste tot întâlnim o lipsă cumplită de profesionalism şi ne
ciocnim de zidul competenţelor false.
De unde provin aceste defecte
congenitale, extinse la nivel naţional? Din epuizarea demografică!
Prima golire
demografică s-a produs la începtul secolui trecut şi a fost o consecinţă
nefastă a celor două războaie mondiale. În urma conflagraţiilor mondiale,
România a pierdut, cumulat, aproape 10% din populaţie, mai ales de sex
masculin. Conform estimărilor, în urma primului conflict global am pierdut
peste 600.000 de oameni (civili şi militari), iar în cel de-Al Doilea Război
Mondial au murit peste 500.000 de oameni (civili şi militari).
La
pierderile cumulate trebuie să adăugăm şi victimele Holocaustului şi pe cele
ale pogromurilor rasiale, ceea ce înseamnă cel puţin încă 1,2 milioane de
oameni. Catastrofa demografică a continat şi în România stalinistă. Urmând
modelul sovietic, statul român a demarat un proces de epurare demografică pe
criterii de clasă, orientându-se mai ales împotriva elitelor sociale şi
intelectuale.
Astfel,
conform evaluărilor din Raportul Tismăneanu, se pare că ar fi vorba de 350 de
mii de victime - deşi alţi cercetători susţin că între 1948 şi 1989 au fost
ucise 1,2 milioane de persoane. Oricum încă 10% din cetăţenii statului român au
fost eliminaţi, şi nu vorbim doar despre elita politică. A fost distrusă o
întreagă pătură medie, inteligentă şi valoroasă: săteni bogaţi, preoţimea
educată, precum şi o mare parte a intelectualităţii urbane (medici, avocaţi,
jurnalişti).
Evreii şi etnicii germani
La aceste
victime politice se adaugă cumplita dispariţie a unor etnii întregi, care are
consecinţe grave pe ansamblu.
Pierderea
irecuperabilă a cel puţin două etnii foarte importante pentru structura socială
a statului român modern, evreii şi etnicii germani, este incomensurabilă. În
aceeaşi perioadă au plecat din România aproape jumătate de milion de evrei
(conform statisticilor din 1947 erau peste 400 de mii de evrei în statul
român), dar distrugerea este şi mai mare, dacă ţinem cont că în 1930 România
Mare număra peste 750 de mii de etnici evrei, în timp ce astăzi mai există doar
6.000 de persoane care se declară de această etnie.
Evreimea
românească a avut un rol de urbanizare, de racordare la valorile cosmopolite şi
de stimulare a vieţii artistice, culturale şi economice.
Să nu uităm
nici că Nicolae Ceauşescu a primit jumătate de miliard de mărci pentru alţi
aproape 200 de mii de etnici germani, pe care i-a vândut ca pe nişte bunuri de
export. Numai că, tot conform recensământului din 1930, ştim faptul că România
avea peste 745 de mii de etnici germani. Astăzi mai sunt puţin peste 60.000.
România a
mai pierdut aproximativ 10% dintre cetăţeni, dintre care mulţi reprezentau o
elită socială, modele publice de comportament.
Exodul după 1989
A treia şi
cea mai mare golire demografică a avut loc după 1989. Deşi statisticile nu sunt
concludente, pentru că mulţi români şi-au luat lumea în cap, pur şi simplu au
plecat fără să se mai uite în urmă şi fără să oficializeze această plecare, se
estimează că undeva între 2,5 şi 3 milioane de concetăţeni au emigrat în
ultimii 25 de ani.
Numai în
2007 au plecat voluntar aproape o jumătate de milion de români.
Şi nu au
plecat infractorii, leneşii sau ignorantii. Au plecat tinerii de până în 35 de
ani, oameni educaţi şi bine pregătiţi profesional, bărbaţi şi femei curajoşi şi
cu iniţiativă, cu profil psihologic de învingători, indivizi gata să muncească,
dispuşi să facă eforturi remarcabile de adaptare la o nouă societate. Iarăşi,
ce aveam mai bun din punct de vedere demografic.
Golirea
etnică a dus şi la atingerea limitelor morale şi etice. Pentru că mârlănia şi
primitivismului comportamentelor nu se schimbă peste noapte. Lipsa de decenţă
şi eleganţă în comportamentele publice nu pot fi predate sau învăţate din
manuale de "bune maniere".
Cine a luat
locul acestor oameni, pentru că, de fiecare dată, după fiecare golire
demografică, locurile goale au fost umplute de cineva?
Din păcate
în locul unor oameni cinstiţi şi educaţi, instituţiile româneşti au fost
populate cu hoţi şi şarlatani. În locul unor intelectuali de calitate am fost
obligaţi să punem analfabeţi şnapani, în locul unor oameni capabili să
dialogheze civilizat, am adus făpturi care urlă şi creaturi care înjură şi
scuipă, ghiolbanii şi primitivii i-au înlocuit pe oamenii inteligenţi şi
serioşi, urmând vechea filosofie mioritică: nimeni nu este de neînlocuit, cum
nu se poate mai FALS.
Cu cât te
pricepi mai puţin la un lucru, cu atât ai şanse mai mari să fii pus într-o
funcţie care să-ţi permită să administrezi acel domeniu. Incompetenţa a devenit
la noi o formă de calificare.
Miliţienii
au ajuns profesori de democraţie, turnătorii au devenit instructori de etică şi
morală, iar nulităţile s-au transformat în modele de comportament. Cand
vulgaritatea şi nesimţirea sunt substitutele bunei-creşteri, nu mai e nimic de
făcut, nu mai poţi dobândi deprinderi civilizate la doctorat.
Pseudo-intelectualitatea
compusă dintr-o clică nepotistă s-a instaurat definitiv şi confortabil în
fotoliile lăsate libere de oamenii de calitate, diverşi mitocani iau drept
libertate de exprimare sudalmele, şi orice semianalfabet care crede că vorbirea
este egală cu inteligenţa îşi dă cu părerea despre cum ar trebui să arate
lumea. Farsorii dansează goi pe scena publică, mimând societatea civilă, iar
mass-media este plină de ipochimeni care nu cunosc regulile de gramatică
elementara, nimic nu-i împiedică să debiteze aberaţii.
Impostura
academică pe care o vedem expusă zilnic este doar vârful de aisberg, cu cât
coborâm mai jos în infrastructura demografică a ţării în care trăim, vedem
pretutindeni dezastrul. Din păcate, el se produce de mai bine de o sută de ani,
de un secol şi mai bine asistăm cum se instalează domnia neamului prost - mai
ales din punct de vedere moral, nu doar organizaţional sau administrativ. Daca
astazi suntem o natiune distrusa, nu e din cauza disparitiei fabricilor si
uzinelor, aceasta fiind doar o consecinta, ci din cauza factorului UMAN,
calitatea acestuia din urma stand in numarul de like-uri pe Facebook...
Am înlocuit
neamul bun cu neamul prost, iar neamul prost continuă să se perpetueze.
Democratia are multe plusuri, dar si un urias minus, lipsa oricarui criteriu de
selectie a liderilor.
Acolo, în
rădăcina ADN-ului nostru, reformele şi resetarea sistemului nu mai înseamnă
nimic, Romania este o colonie.., vasala multora, dar mai ales neamului prost.
Impostura
academică pe care o vedem expusă zilnic este doar vârful de aisberg, cu cât
coborâm mai jos în infrastructura demografică a ţării în care trăim, vedem
pretutindeni dezastrul. Din păcate, el se produce de mai bine de o sută de ani,
de un secol şi mai bine asistăm cum se instalează domnia neamului prost - mai
ales din punct de vedere moral, nu doar organizaţional sau administrativ. Daca
astazi suntem o natiune distrusa, nu e din cauza disparitiei fabricilor si
uzinelor, aceasta fiind doar o consecinta, ci din cauza factorului UMAN,
calitatea acestuia din urma stand in numarul de like-uri pe Facebook...
Am înlocuit
neamul bun cu neamul prost, iar neamul prost continuă să se perpetueze.
Democratia are multe plusuri, dar si un urias minus, lipsa oricarui criteriu de
selectie a liderilor.
Acolo, în
rădăcina ADN-ului nostru, reformele şi resetarea sistemului nu mai înseamnă
nimic, Romania este o colonie.., vasala multora, dar mai ales neamului prost.
Doru Pop conferențiar universitar la Babes-Bolyai Cluj
*
ROBERT HORVATH
De ce?! Tăcere vinovată, regală!
Deja
este prea târziu...(SAU NU?)
Regele tace de 8 ani
Scrisoare deschisă către Regele Mihai
I al României în anul 2008!
„Românii, criminali sau
eroi?“
Robert Horvath, NY 2008
MAJESTĂŢII SALE REGELE MIHAI I AL
ROMÂNIEI
Sire,
Mă numesc
Robert Horvath şi sunt de profesie cineast, absolvent al Institutului de Artă
Teatrală şi Cinematografică Bucureşti (I.A.T.C.) şi am lucrat în mai multe
studiouri mari din România, îndeosebi la Televiziunea Română. Actualmente, îmi
continui activitatea la studioul meu de film, cu sedii în New York şi Tokio.
Sunt cunoscut, de asemenea, sub numele de Deva (oraşul unde m-am născut) în
calitate de grafician, ilustrator şi pictor.
Majestate,
Fiind un erou al copilăriei mele, am purtat întodeauna, în buzunarul
pantalonilor, o monedă de argint cu efigia Dumneavoastră. Această monedă mi-a
fost confiscată de Securitate şi niciodată înapoiată. Fiind acuzat de spionaj
(prin transmiterea unor materiale filmate despre Ceauşescu spre Occident),
mi-am propus ca, în cazul în care scap cu viaţă, să nu uit nimic şi să mă
alătur celor care au vrut o contra-revoluţie în România. Acest lucru ar fi
însemnat readucerea adevăratelor valori la vârful ţării şi reversarea revoluţiei
sociale care a adus la conducere scursura mahalalelor, adunată cu pleava de
leneşi de la marginea satelor.
M-am
alăturat celor care au vrut să reinstaureze mult hulitul regim
“burghezo-moşieresc”, care, într-un timp istoric extrem de scurt, a adus
prosperitate şi intrarea ţării în civilizaţia europeană.
Am vrut să
aducem înapoi un regim care să redea demnitatea Armatei Române, mereu terfelită
şi acum, peste noapte, acuzată de uciderea a aproape jumătate milion de români
evrei; am vrut o întoacere la Dumnezeu şi la Biserică; am vrut o reîntoarcere
la adevărata cultură; am vrut o şcoală unde copiii să nu înveţe minciuni şi să
vină acasă plângând auzind că părinţii şi bunicii lor au fost cei mai mari
criminali de război.
Am crezut în
reconciliere, în iertarea celor care au greşit, dar şi în pedeapsirea celor
care au ucis. Mă refer, aici, la genocidul împotriva unor oameni nevinovaţi, a
căror singură vină a fost că au citit mai multe cărţi şi că nu au fost ţărani
săraci.
Am vrut un
rege care să apere legile, Constituţia şi, implicit, să ne apere pe noi.
Majestate, Am dorit ca dumneavoastră, fiind o personificare a însăşi istoriei
celui de al Doilea Război Mondial, să rupeţi, în sfârşit, tăcerea, spunând
adevărul că ROMÂNII NU SUNT VINOVAŢI PENTRU HOLOCAUST ci, dimpotrivă, au făcut
un lucru pe care alţii nu au îndrăznit să-l gândească: AU SALVAT ÎNTREAGA
POPULAŢIE EVREIASCĂ DE LA HOLOCAUST. Acest moment unic al istoriei, când un
popor salvează un alt popor de la moarte, trebuie făcut cunoscut şi, sper, celebrat
de evrei şi de români împreună.
Este
momentul, cred, Majestate, ca, prin vocea Dumneavoastră, ultima personalitate
importantă a celui de-al Doilea Război Mondial rămasă în viaţă, acest miracol
românesc să fie făcut cunoscut întregii lumi. Nu cred că există un loc mai
prielnic pentru a spune ADEVĂRUL decât aici, la New York, la o sinagogă cu
evrei români. După o introducere despre rolul monarhiei – în special al Reginei
Elena, mama Dvs. – în salvarea evreilor, va veni şi rândul Majestăţii Voastre.
Nu rămâne decât să spuneţi: “Eu am fost acolo şi ştiu ce s-a întâmplat. Românii
i-au salvat pe toţi evreii de pe teritoriul Regatului României, regatul meu”.
Aceste cuvinte, puţine dar magice, îndreptând istoria, vor reda românilor,
pentru totdeauna, demnitatea furată. Veţi vorbi, probabil, cu lacrimi în ochi,
despre suferinţa evreilor şi îi veţi asigura că majoritatea românilor a fost
alături de ei. Astfel, în faţa unei presiuni extraordinare, având trupe germane
în ţară, întreaga societate românească, monarhia, partidele istorice şi
Biserica au pactizat şi conspirat pentru salvarea evreilor.
Nu veţi uita
să spuneţi că a existat un singur om în toată istoria războiului care i s-a
opus lui Hitler, spunându-i, fără ezitare: “Nu îi dau pe evreii mei” (rostită de
Mareşalul Ion Antonescu). Vă sugerez, în final, să folosiţi un citat al marelui
rabin Şafran, care, vorbind de anii războiului, îşi arată iubirea şi
recunoştinţa pentru “bunul şi blajinul popor român”. Un rege are datoria să
spună unui popor când a greşit, să-l laude pentru bine şi să-l apere în faţa
lumii când este nedreptăţit şi umilit. Responsibilitatea guvernului de la
Bucureşti pentru crimele comise în primele două luni de război este de
netăgăduit. De asemenea, nu trebuie negat faptul că familii întregi din
populaţia evreiască din Basarabia şi Bucovina au fost deportate dincolo de
Nistru, suferind de foame, epidemii sau de epuizare fizică.
Dar, pornind
de la o tragedie reală, adică moartea a câtorva mii de oameni, fapt prezentat
în procesul Ion Antonescu, se ajunge la cea mai bizară deformare a istoriei.
Astfel, o comisie condusă de un dezechilibrat mintal, Elie Wiesel, fără nicio
competenţă legală sau vreo greutate morală, declară peste noapte România ca
fiind prima maşină de ucis (“kiling machine”) din istoria lumii. Deci, Armata
Română, a cărei misiune principala era recucerirea unor teritorii, fără ordine
primite, fără muniţie şi disciplină germană, fără trupe şi comandouri
specializate în operaţii de curăţire (SS şi EInzatszruppe) ucide aproape jumătate
milion de oameni, în numai două luni, şi masacrează aproape 8 mii de bătrâni,
femei şi copii pe zi (bărbaţii evrei încă în putere fiind încadraţi în Armata
Roşie, iar cea mai mare parte a populaţiei evreieşti a fugit în interiorul
Rusiei). Astfel, Armata Română depăşeşte cu mult performanţa maşinii de război
germane, sprijinită de fasciştii ucrainieni, estonieni şi lituanieni.
Pornind pe
această linie a ilogicii, putem să ne întrebăm de ce ţăranii români, elementul
de bază al Armatei Naţionale, având această unică pornire spre bestialitate, nu
au fost folosiţi mai departe în implementarea “Soluţiei Finale” a lui Hitler.
Nu de mult a avut loc, la Institutul Cultural Român din New York (ICR), o
întâlnire cu reprezentanţii “Industriei Holocaustului” din Bucureşti, unde s-a
“remarcat” d-l general Mihai Ionescu, o veche coadă de topor. Atunci, am
reuşit, printr-o intervenţie foarte dură şi percutantă, să-i ridiculizez şi-i
să trimit acasă cu coada între picioare pe reprezentanţii celei mai tragicomice
comisii din istorie: Comisia Wiesel.
Prima şansă
a fost dată de Guvernul României în 2002, care, bazându-se pe documentele
Arhivei Naţionale şi în conjuncţie cu documentele primite de la Muzeul
Holocaustului din Washington, DC, decretează, fără niciun echivoc, că PE
TERITORIUL ROMÂNIEI NU A AVUT LOC HOLOCAUSTUL. La mai puţin de doi ani, însă,
acelaşi Guvern al României îşi schimbă poziţia, înfiinţând o Comisie care,
bazându-se pe aceleaşi documente, decretează că ÎN ROMÂNIA A AVUT LOC UN
GENOCID DE PROPORŢII INIMAGINABILE! Şi, pentru ca absurdul să fie total, după
negarea Holocaustului, acelaşi guvern, în acelaşi an, 2002, scoate un
decret-lege prin care negarea Holocaustului este pedepsită cu până la 15 ani de
închisoare! Admiţând că, în cazuri grave, se poate aplica această lege şi
retroactiv, ar fi normal ca însăşi guvernul să-şi afle locul cuvenit în spatele
gratiilor! Creat la comandă, pentru câştigarea unor avantaje politice, Raportul
Comisiei spune că “România a ucis, a ucis, a ucis”. Asfel, se spune, fără
clipire, un mare neadevăr cutremurător: “În România a fost decimată întreaga
populaţie evreiască, cu excepţia unor regiuni unde au supraveţuit”. I-am
asigurat pe membrii delegaţiei că adevărul este exact invers şi că aceste
câteva regiuni reprezintă, de fapt, actualul teritoriu al României.
Mă întreb ce
trebuie aruncat mai întâi în lada de gunoi a istoriei: guvernul sau autorii
acestu raport. Concluzia înebunitoare a comisiei “ROMÂNII SUNT VINOVAŢI DE
GENOCID” nu trebuie lăsată fără un răspuns.
Când cineva
vine la tine acasă şi te face criminal, cred că este cazul să îi arăţi, fără
ocol, uşa.
Cred că nu
este prea târziu, Majestate, să faceţi acest gest, în numele tuturor. Istoria
este făcută întodeauna de învingători. Dar, atâta timp cât nu se spune răspicat
că a existat un singur om în întreaga istorie a celui de al Doilea Război
Mondial care s-a opus lui Hitler, salvând jumătate milion de suflete de la
moarte sigură (Mareşalul Ion Antonescu) rămânem în minciună. Nu putem nega
opinia lui Goebels, căpetenia nazistă, care, în jurnalul personal, spune: “M-am
dus de mai multe ori la Hitler şi i-am spus că Antonescu conduce cu ajutorul
duşmanilor noştri. Sub nasul nostru pleacă nenumărate vapoare cu evrei spre
Palestina. S-a ajuns să se trimită alimente pentru evreii români din Franţa”.
Cred că
sunteţi de acord să-l credem mai degrabă pe Goebels (acesta avea zeci de agenţi
la Bucureşti, care îi spuneau adevărul), decât pe Wiesel, care are mii de
agenţi locali care se încurcă însă în minciuni.
Dacă de pe
teritoriul Regatului României nu a fost trimis niciun evreu spre lagărele de
concentrare naziste, nu aceeaşi soartă au avut-o cei surprinşi de război pe
teritoriul german sau pe al axei fasciste. La ordinele Mareşalului Antonescu,
Guvenul României a făcut eforturi extraordinare pentru a-i încuraja pe evrei, a
le face viaţa mai uşoară şi a salva mii de oameni de la moarte sigură. Prin
acţiuni disperate, contra cronometru, oamenii Mareşalului Ion Antonescu scot
din trenurile morţii zeci de famili, opresc arestări şi execuţii în ultimul
moment sau dau zeci de paşapoate în alb cu nume româneşti. După cum reiese din
documente, s-a încercat de multe ori scoaterea evreilor români chiar şi din
lagărele de concentrare.
Pentru că
documentele esenţiale a activităţii statului român pentru salvarea evreilor de
la moarte sunt ascunse în raport, pun sub semnul întrebarii onestitatea,
imparţialitatea şi chiar legalitatea Comisiei Wiesel. Astfel, în directiva
guvernului din toamna anului 1942 se spune, cu claritate: “Întrucât în România
evreii sunt consideraţi cetăţeni români, ei trebuie să se bucure şi în
străinătate de protecţia statului român”. În final, se cere să se intervină
pentru recuperarea averilor evreilor români aflaţi pe teritorul Reich-ului.
Ca urmare a
faptului că Mareşalul Ion Antonescu cerea înapoierea “evreilor săi”, în
răspuns, Ministerul Afacerilor Străine al Franţei comunică, în ianuarie 1943,
Legaţiei Române de la Vichy, că este favorabil repatrierii evreilor români
aflaţi în Franţa.
La 28 mai,
Ministerul Afacerilor Străine şi Direcţia Generală a Poliţiei stabilea normele
în vederea “revenirii în ţară a evreilor cu drepturi foarte bine stabilite la
cetăţenia română şi a căror primire în România a fost admisă în mod
excepţional, dintr-un spirit de umanitate faţă de situaţia grava ce li s-ar fi
creat în străinătate”.
În urma
instrucţiunilor personale ale ministrului român de Interne, Mihai Antonescu,
din 6 aprilie 1943, Legaţia României din Berlin a adresat (pe 12 aprilie) o
notă către Auswärtiges Amt, solicitând o intervenţie la serviciile germane
competente şi în special la Geheimestaatspolizei (Gestapo) pentru eliberarea
cetăţenilor români nearieni arestaţi după 31 martie 1943 şi acordarea vizelor
de plecare în România. Din “raţiuni politice”, Auswärtiges Amt a dat curs
cererii.
În circulara
trimisă de Sicherheitsdiest (Serviciul Secret-SD) la 30 aprilie către unităţile
din subordine se cerea acestora să înceteze arestările în rândul evreilor
români, iar la Bruxelles, consulul român se duce personal la Gestapo, cerând
sistarea arestărilor şi deportărilor şi obţine, la 6 mai, eliberarea celor
arestaţi.
Peste o
săptămână, Legaţia germană anunţă “că au fost luate măsuri să nu mai fie
arestat niciun supus român”.
În decembrie
1943, a început acţiunea pentru salvarea evreilor din Italia şi Grecia. În
scurt timp, sub nasul nemţilor, evreii sunt aduşi în ţară.
Primăvara
anului 1944 va intra în istorie ca un miracol românesc: MAREŞALUL ION ANTONESCU
SALVEAZĂ 11.000 DE EVREI DE LA HOLOCAUST, trimiţând instrucţiuni Legaţiei
Române din Budapesta să dea viza de intrare în România (9.837 de vize) pentru
mii de evrei unguri şi străini aflaţi în Ungaria.
Un document
de extraordinară importanţă îl reprezintă şi raportul generalului Ion Gheorghe,
ministrul de la Berlin, care descrie eforturile susţinute ale diplomaţiei
româneşti pentru a-i salva pe evreii români aflaţi deja în lagăre. El
precizează: “atitudinea hotărâtă din partea noastră, declarând formal că
înţelegem să ne rezervăm drepturile suverane asupra cetăţenilor români, oricare
ar fi originea lor. Astfel, nu poate fi acceptată internarea de către Germania
a evreilor supuşi români”.
Raportul
ajunge la Mihai Antonescu, în 22 octombrie 1943. În perioda următoare, prin
legaţia de la Berlin, s-au făcut noi intervenţii în sprijinul evreilor români
din lagăre.
În luna mai
1944, ministrul de la Berlin primeşte o telegramă disperată de la Bucureşti:
“nu este posibil să ne dezinteresăm de soarta cetăţenilor noştri nearieni care
solicită protecţia la care au drept legal… Vă rog deci să binevoiţi a face tot
ce stă în putinţă pentru ocrotirea, eliberarea şi repatrierea celor în cauză”.
Îi asigur pe
toţi cei interesaţi că documentele pe această temă sunt numeroase şi
intenţionez să le strâng într-o carte intitulată “Omenia” (Antonescu şi românii
salvează evreii de la Holocaust). Am citit multe documente şi niciunul nu m-a
uimit şi cutremurat precum cel datat 27 aprilie 1944, prin care Guvernul Român,
prin Radu Lecca, cere oficial şi fără menajamente repatrierea evreilor români
internaţi la Bleichauer şi Auschwitz (document B’nai B’rith international).
Într-o ţară
ameninţată cu ocuparea completă de către germani, înlăturarea lui Ion
Antonescu, abolirea monarhiei, deportarea tuturor evreilor şi instalarea lui
Eichman la Bucureşti (operaţiuni paralele “Margarethe 1” – Ungaria şi respectiv
“Margarethe 2” – România) o ultimă încercare de a salva evreii români de la o
moarte sigură mi se pare un act de o demnitate sublimă.
Comisia Elie
Wiesel pentru studierea Holocaustului îşi intitulează “opera” Raport Final.
Dar, pentru
că au apărut noi cărţi menţionând 800.000 de victime pe teritoriul controlat de
autorităţile române, mi-am dat seama că această statistică nu se va opri
niciodată.
În
consecinţă, cred că este cazul ca orice român sau evreu care gândeşte raţional
şi are bun simţ să se opună acestui monstru care a luat-o razna.
Trebuie să
menţionez că Comisia Wiesel a dat undă verde unei adevărate vânători de
vrăjitoare şi de antisemiţi, având ca victimă cultura şi limba română.
Astfel,
aici, la New York, la Institutul Cultural Român (director pe Corina Şuteu in
2008) , Eminescu este boicotat, iar folosirea limbii române este absolut
interzisă.
Pentru că
demolarea statuii poetului naţional este aproape desăvârşită şi limba română
declarată periculoasă, nu rămâne decât să aşteptăm interzicerea arborării
steagului tricolor. O altă consecinţă a acestui raport este acerbarea
antisemitismului şi a sentimentelor antiamericane.
Minciuna,
exagerările fără limite şi călcarea în picioare a demnităţii oamenilor nu putea
să nu creeze resentimente şi chiar ură.
Poate că
inteligenţa evreiască va realiza într-o bună zi că această politică de tip
“bumerang” este contraproductivă şi chiar periculoasă pentru viitor.
România a
fost o ţară care i-a aşteptat pe americani, iar acum abia aşteaptă ca ei să
plece.
Dar nimic nu
depăşeşte în gravitate faptul că toţi copiii învaţă la şcoală că fac parte
dintr-o naţiune de criminali. Aici nu mai este loc de întors, pentru că se
merge prea departe.
Fiecare
părinte, indiferent dacă este român, ungur, evreu sau ţigan (ordinea nu
contează), are datoria morală să rupă paginile pline de minciuni ordinare din
cartea de istorie în faţa copiilor şi a întregii familii.
Fiecare
profesor are datoria să vorbească despre omenia şi curajul românilor care au
salvat de la moarte o jumătate million de oameni nevinovaţi, chiar dacă această
lecţie nu face încă parte din programul de învăţământ.
În acest
fel, vom face un prim pas spre recâştigarea demnităţii noastre, iar copiii
noştri se vor întoarce de la şcoală cu fruntea sus.
Majestate,
Un rege are datoria să ne apere istoria, cultura şi să fie alături de noi la
nevoie. Cred că sunt în asentimentul ţării să vă rog să vă ridicaţi în ceasul
din urmă şi să spuneţi ADEVĂRUL.
În acest
fel, veţi recupera istoria şi onoarea tuturor. Când va veni momentul, veţi
mulţumi destinului care v-a dat şansa să faceţi ceva important pentru trecutul,
prezentul şi viitorul ţării.
Majestate,
vă găsiţi la o ultimă încrucişare de drumuri, având posibilitatea de a pleca
spre istorie ca REGELE MIHAI I al ROMÂNlEI sau ca un Mihai oarecare, în curând
uitat de toţi.
ROBERT HORVATH (Deva) New York
*
ANONIM
BUNII NOSTRI VECINI...
UCRAINENII
1. In 1918
au dorit anexarea Basarabiei si doar prezenta militara a românilor a forțat retragerea
acestei cereri;
2. în 1945
au dorit anexarea Basarabiei si doar presiunea lui Stalin a forțat eliminarea
acestei pretenții;
3. în 1992
au participat cu trupe la războiul de pe Nistru, alături de trupele ruse împotriva
celor românești, pentru a desprinde regiunea transnistreana, pe care si-o
doreau atât de mult pentru ei;
4. din 1992
până în prezent au fost parte activa din formatul de negociere pentru regiunea transnistreana;
5. în mod
permanent au susținut poziția Rusiei si au făcut tot ceea ce este posibil ca negocierile
sa fie formale si sa eșueze;
6. cea mai
mare parte a mafiei ce a condus Republica Moldova după 1991 este reprezentata
de ucraineni si nu de ruși; aceștia aveau rolul clar dat de la Kiev ca
Republica Moldova sa eșueze pe toate planurile; cei care au condus regiunea transnistreana,
care promovează separatismul la Bălti, Cahul si Gagauzia sunt ucraineni si nu
ruși; ucrainenii au dus o politica de distrugere a identității românești din
teritoriile ocupate, mai dura chiar decât Stalin în restul imperiului;
7. in mod
arbitrar, Ucraina deține următoarele teritorii românești: patru cincimi din Maramureșul
istoric (ținuturile Apsei de Sus si de Jos, Barjavei, Izvoarele Tisei), nordul
Bucovinei istorice, Bugeacul (Ismail, Cetatea Alba), Insula Șerpilor, cu toate
dăruite lor de foștii sovietici.
8. timp ce
câțiva ani ne-am certat pe la Haga, iar acum ei sunt foarte suparăți pe noi pentru
pierderea platformei continentale;
9. una din
problemele principale ce sta în calea reunirii celor doua state românești este
tocmai Ucraina, ce manifesta o opoziție mai mare chiar decât Rusia;
10. ea vede
în aceasta reunire eventuale pretenții teritoriale ale tarii noastre asupra teritoriului
ucrainean;
11. prima
măsura luata de "europeniștii ucraineni" a fost aceea de a interzice
limbile regionale, inclusiv limba româna
12. Crimeea
nu a aparținut niciodată Ucrainei, iar ucrainenii sunt minoritari acolo; ea a
fost dăruita în semn de prietenie de către Nikita Hrușciov în perioada sovietica,
un gest mai mult formal si niciodată efectiv;
13. În
Crimeea prezenta ucraineana era mai mult formala. Putin vrea de fapt înapoi
ceea ce îi aparține, adică bunurile pe care le avea înainte de căsătorie. Cererea
Rusiei este una normala (din perspectiva dreptului istoric si nu cel
internațional) din moment ce aceasta era un inel de nunta;
14. sper ca
nu ați uitat cazurile Canalul Bastroe si nava Rostok.
UCRAINA nazista
Documentele
declasificate recent de către Rusia la cererea reprezentanților Consiliului Popoarelor
Rusiei (Consiliul Federației Rusiei) au început sa apară deja pe situl
Ministerului Apărării al Federației Ruse. Președintele Putin a ordonat
Arhivelor Ruse de Război sa ridice secretul de stat impus asupra lor de pe
vremea lui Stalin.
Documentele
descriu crimele si atrocitățile săvârșite de către naționaliștii ucraineni în
timpul celui de-al Doilea Război Mondial cu sprijinul larg al populației
ucrainene si sunt înfricoșătoare în adevăratul înțeles al cuvântului. Ele arata
un naționalism ucrainian cu adevărat subuman, plin de o ferocitate si o ura
bestiala fata de tot ce înseamnă ”altceva” decât ucrainian.
În comparație
cu Ucraina, Germania nazista a fost un stat de drept. Pe lângă ucrainianul Stepan
Bandera, Hitler a fost un copil naiv. Daca Hitler urmarea doar exterminarea
evreilor, tiganilor si handicapatilor, ucrainenii exterminarea tuturor naționalităților
conlocuitoare, în primul rând exterminarea rușilor. Si nu oricum, ci în chinuri
cât mai cumplite.
Documentele
despre atrocitățile săvârșite de ucraineni în timpul celui de-al Doilea Război
Mondial au fost închise de Stalin care a impus secretul de stat asupra lor de
teama ca nu cumva rușii sa se revolte aflând conținutul lor si sa ceara
exterminarea întregului popor ucrainian, fapt care ar fi dus la un cutremur în
interiorul URSS.
De fapt încă
din 1944 mareșalii ruși i-au cerut lui Stalin formarea unui tribunal militar care
sa-i judece pe criminalii ucraineni vinovați de genocid si sa-i execute. Ei
l-au atenționat pe Stalin ca ucrainenii erau un popor criminal care indiferent
ce vremuri ar fi trăit si sub ce regimuri, nu puteau trai fără sa ucidă.
Stalin, ca marxist-leninist nu a fost de acord cu o astfel de teorie si a refuzat
sa ia masuri punitive de amploare împotriva ucrainenilor, mulțumindu-se sa
aprobe doar cercetarea criminalilor ucraineni cu adevărat odioși, care au fost
judecați si spânzurați.
După moartea
lui Stalin, Partidul Comunist al Uniunii Sovietice si Hrușciov au menținut regimul
de documente secrete asupra arhivelor de război de teama ca Israelul sa nu ceara
URSS-ului despăgubiri pentru genocidul ucrainian. Pe atunci Ucraina făcea parte
din URSS si responsabilitatea pentru eventuale despăgubiri cerute de Israel ar
fi căzut în sarcina Moscovei care, firește, nu voia sa plătească Israelului 300
de miliarde de dolari pentru crime pe care nu le săvârșiseră rușii.
Astăzi,
însă, Ucraina este un stat independent si poporul ucrainian poate sa-si asume responsabilitatea
propriului trecut. Dar astăzi trecutul este falsificat pe scara larga, așa ca
președintele Putin a ordonat Ministerului Apărării al Rusiei sa ridice secretul
de stat de pe documentele privind genocidul ucrainian. Documentele sunt terifiante
si arata ca Ucraina anilor 1940-1945 a fost mai nazista decât Germania nazista
si mai odioasa si mai fanatica decât SS-ul german si decât Gestapoul.
Armata
Ucraineană avea regimente întregi de calai care se ocupau numai cu uciderea la
ordin a populației civile de alte naționalități. Se exterminau sate si orașe întregi
de ruși. Voluntarii erau extremiști de dreapta si cruzimea lor era înfricoșătoare.
Când prindeau ruși ori evrei îi schingiuiau înainte de ai omorî. Asta în numele
apărării Ucrainei. Cele mai multe atrocități au fost comise de naziștii ucraineni
în Ucraina de Sud-Est (Donețk, Lugansk, Harkov etc). Adică taman în locurile unde
astăzi actuala Armata Ucraineană trage cu tunurile în satele si orașele
rușilor, așa cum făcea în anii 1941-1943.
Opinia
publica indusa azi în eroare de o propaganda mincinoasa nu știe ca rușii din Republica
Populara Donețk si Republica Populara Lugansk si-au declarat independenta în
acest an si cer ajutorul Rusiei tocmai de teama ca evenimentele din 1941-1945
sa nu se repete si rușii sa fie exterminați de ucraineni.
Fasciștii
ucraineni au ucis în anii 1941-1943 un număr de 5 200 000 (cinci milioane doua sute
de mii) de civili din Ucraina (naționalități conlocuitoare, mare parte din ei
de etnie rusa) si au omorât aproape 900 000 (noua sute de mii) de evrei. Numărul
polonezilor uciși a fost de 200 000 (doua sute de mii). Au fost executați peste
400000 (patru sute de mii) de militari sovietici care fuseseră luați prizonieri
de germani sau se predaseră. În acest fel omorurile săvârșite de bandele naționaliste
ucrainene întrec cu mult numărul victimelor nazismului german si plasează Ucraina
pe locul I între statele naziste.
Cuprinși de
fanatism si de admirația pentru Hitler, aproape trei milioane de bărbați ucraineni
în putere au cerut sa plece în Al Treilea Reich ca sa muncească voluntar pentru
nemți în fabricile si pe ogoarele nemților, numai ca Armata Germana sa poată
extermina tot poporul rus.
La 30 iunie
1941 batalionul fascist Lvov sub comanda lui R. Sukovici a executat cu glonț în
ceafa trei mii de polonezi ucraineni, inclusiv trei oameni de știința cunoscuți
pe plan mondial. În zilele care au urmat batalionul a mai executat un grup de șapte
mii de ruși compus din femei, bătrâni si copii. În timp ce femeile si copii
erau executați prin tăierea gâtului cu cuțitele, în curtea ”Catedralei
Metropolitane Sfântul Andrei” mitropolitul catolic ucrainian ținea un serviciu
divin de mulțumire rugându-se pentru ”victoria armatei sfinte a lui Adolf
Hitler”.
Biserica
Catolica Ucraineană a binecuvântat toate crimele si masacrele diviziei naziste ucrainene
”Galicina”. Aceasta a comis în septembrie 1941 masacrul si genocidul de la Babi
Yar, o râpa din apropierea Kievului. Aici au fost aduși în septembrie 1941
peste 50 000 (cincizeci de mii) de evrei din clasa de mijloc, trei mii de
tigani si circa 40 000 (patruzeci de mii) de civili ruși (mare parte femei si fete)
pe care SS-iștii ucraineni i-au dezbrăcat la pielea goala apoi au început sa
violeze femeile si fetele neținând cont ca parintii si rudele lor erau de fata.
După violuri s-au dedat la scene de coșmar. Rusoaicelor si evreicelor le tăiau
sânii si le presărau sare pe râni, iar pe bărbați îi castrau pe viu. Unora
dintre prizonieri li se tăiau brațele care apoi erau fripte pe grătar.
Atrocitățile
au atins o asemenea culme abominabila ca soldații germani, revoltați, au refuzat
sa mai participe la masacru si s-au retras, lăsându-i-i pe călăii ucraineni sa
duca la capăt genocidul. Prizonierii au fost omorâți la modul cel mai bestial
cu arme de foc descărcate în gât sau stomac (ca sa moara în chinuri) sau loviți
în cap cu topoarele ori cu sapele. După terminarea masacrului trupurile au fost
aruncate în râpa si râpa acoperita cu pământ.
Batalionul
de masacru condus de fascistul ucrainian Vojnovski a omorât 350 000 (trei sute cincizeci
de mii) de ruși în marea majoritate femei si copii si peste 160 000 (o suta
șaizeci de mii) de evrei. La aceste omoruri au dat o mâna de ajutor țăranii
ucraineni fasciști si muncitorii ucraineni fasciști care aveau o ura atât de
mare fata de evrei si ruși încât s-au dedat la acte de canibalism. Pentru faptele
lor ei au primit medalii si ranguri naziste iar Vojnovski a primit gradul de
maior în Armata Germana.
Ucrainianul
Sutnevici care ucisese si el circa trei mii de evrei a primit doar gradul de căpitan
în Armata Germana.
În satele
Lipniki, Certozi, Mikulici, Vladimir, bandele de ucraineni ucideau copii rușilor
si polonezilor luându-i de picioare, învârtindu-i si dându-i cu capetele de
pereți. Daca erau prea mulți copii, aceștia erau aruncați de vii în fântâni si
părinții erau aruncați după ei, apoi fântânile acoperite cu pământ. Au fost
ucise în acest fel numai într-un singur județ 15 000 (cincisprezece mii) de
persoane.
Ura
ucrainenilor împotriva rușilor si a evreilor era așa de mare încât daca o fata
ucraineană se căsătorise cu un evreu sau cu un rus, atunci tatăl sau fratele ei
o violau. Zeci de tinere nesuportând o astfel de umilință au alergat si s-au
înecat în Nistru. Cele care nu se sinucideau erau prinse si spintecate de cei
care le violaseră (adică de tații si frații lor) în felul următor: li se baga vârful
cuțitului în vagin si erau spintecate de jos în sus.
Toate aceste
lucruri se petreceau în anii 1941-1945 în Ucraina Socialista. Adică în mijlocul
unui popor care deși trăise 20 de ani în idea prieteniei între popoare promovata
de socialism, a uitat într-o noapte toate aceste idei si a devenit la fel de primitiv
si sălbatic precum oamenii cavernelor.
Astăzi, după
20 de ani de existenta sub deviza valorilor europene si în spiritual european
al promovării minorităților naționale, pe care ei singuri le clamează, ucrainenii
si-au reluat marșurile naziste pe străzile din Kiev, se mândresc cu genocidul săvârșit
asupra evreilor, polonezilor si rușilor, iar Armata Ucraineană trage cu
tunurile în blocurile de locuințe, în școlile si spitalele din orașele rusești
din sud-estul Ucrainei.
Este limpede
ca indiferent sub ce deviza ar trai poporul ucrainian, nazismul si fascismul nu
pot fi eradicate din Ucraina. Este interesant sa vezi ca român, ca întreaga
noastră clasa politica si toți conducătorii noștri fraternizează azi cu clasa
politica ucraineana fără sa vadă ca Ucraina tine azi între granițele ei
teritorii românești care totalizează
încă o Republica Moldova pe care ea, Ucraina o ocupa în mod nejustificat si cu
binecuvântarea politicienilor din București, aserviți Occidentului.
Oare de ce
nu sufla politicienii noștri români nici o vorbulița despre acest teritoriu?
În al treilea
rând, citind aceste documente nu trebuie sa crezi ca Israelul nu va cere Ucrainei
despăgubiri pentru crime si genocid. În mod normal, aceste despăgubiri ar
trebui sa ajungă la circa 200 de miliarde de euro. Israelul va cere aceste despăgubiri,
dar așteaptă ca apele sa se limpezească în Ucraina. Adică sa vadă cine va
rămâne între granițele Ucrainei.
Deocamdată,
numai Crimeea, Donețk si Lugansk si-au declarant independenta si au devenit republici
ruse libere. Acestea nu se considera parte a statului ucrainian si, evident, nu
vor plăti despăgubiri.
Aici e vorba
de clasele conducătoare, care au fost la putere si nu de oamenii de rând, care
nu au nicio legătură cu politica. Ei au reprezentat, întotdeauna, o masa de
manevra pentru politicienii din trecut ca si din prezent.
Ucraina ar trbui
să se mute la ea acasă iar noi ar trebui să fim mai hotărâti cu cei care ne
umilesc.
https://georgeanca.blogspot.com.au/2017/09/din-ocna.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu