Cautand dupa Mere 4
De aceeaşi
profesoară Moldovan care mă făcuse omul fără exprimare zicând, că ştiu lecția, dar
nu mă ştiu a o exprima, să o exprim, profesoară-primăvară doamna Moldovan
îmbelşugată ca toamna, doamna, pe care am întrebat-o, crezând c-aş face un
lucru bun: cum ştim când o doare capul pe o vacă? (dar era o trăsnaie întrebând
naiv, sincer-încrezător şi surprinzător cum ştim, că pe vacă o dore capul ?) ea,
profa, mă surprinse la ora de Anatomia animalelor domestice (în anul întâi prin
1965/1966 când am urmat la Şcoala Tehnică Agricolă si urmam la secția
veterinară, în acel an având o zi pe săptămână practică ,în ziua de luni, unde
luam în mână os cu os să-l descriem cu toate protuberanțele lui şi îi arătam cum se prezintă, forma, aspectul
şi nu-mi era greața, deşi oasele din constituția vacii erau adevărate purtând
cu toate, ca stelele de pe crugul cerului un nume, sinfonia din muzica lui
Bach, că un om se străduise pentru aşa ceva, să aibă fiecare aparte un nume şi
acel născocitor culme la lume era cum ştim nobil şi sublim, era cercetător
ştințific, dotat oricât s-ar nega, era dotat de Dumnezeu pentru aşa ceva, nu-i
aşa? aşa preocupare utilă pentru a face omenirea mai bună şi mai pricepută era
cu îngăduința şi toleranța lui Dumnezeu, însă unii fuduli, dar nu deştepți
destul nu voiau nici în ruptul capului, s-audă de aşa ceva) şi tot aşa şi
muşchii după locul unde era asezați, purta un nume aşa cum oamenii puteau avea
supra-nume după fire sau alte aspecte, bătătoare la ochi, mă surprinse cum vă
spuneam scriind la oara ei, scriind o povestire, cea a haiducului Duliş, aşa
cum Panait Istrate talentat şi viguros a scris atât de strălucit despre Codin, Chira
Chilina, despre Ciulinii bărăganului..., la mine în sat, Jeler Simion numidu-se
Duliş (dar la el e altceva, că cineva-i purta pică şi i-a jucat o festă urâtă, urâcioasă
invidiindu-l pentru ce era la el calcul matematic, cumpătare şi cinste, dar
pizmaşul pe ascuns, tainic, ca orce Iudă, față palidă, coiot, fără să ştie
Duliş Jeler Simon, ciuful care ciofuleşte lumea, că dintr-o glumă unui cetațean
cinstit îi faci atâta rău şi-l nenoroceşti, că i se schimbă nedorit nici de el
duşmanul, vrăjmaşul lui, îi schimbă soarta putând să nu mai fii om, ca oameni, om
între oameni niciodată (unele lucruri, întâmplări care se întâmplă nu le
doreşti nici chiar la duşmanul tău, umblă vorba, se zvoneşte), şi aşa cum Duliş
în părțile noastre mai era un altul: Cal Bălan era dintre cei certați cu legea
şi fugiți pe paduri, consătenii lor numindu-i cu simpatie "haiduci (tâlhari
la drumul mare, motivându-le crimele şi faptele, că ei le-ar face pentru cei
săraci, deşi fiecare se aveau în vedere aparte pe ei însuşi (nu-i om să nu se
vrea îndestulat, cu de toate şi deabia apoi pe vre-un amarât de țaran cu viața
vai de capul lui sâ-l ajute, dar tot din frică: cei cu legea s-ar putea să-l
judece îngăduitori, că n-au fost numai răii-răilor nesocotitori al celor zece
porunci şi a fost larg la mână, mână spartă şi s-a deschis baierile pungii şi
sufletului şi pentru cel nevoiaşi, deşi în sufletul lui a existat nemulțumirea
şi chiar vorbele bolovănoase, urâte, nemulțumirea că omul acela nu se
străduieşte să-i fie bine, nici măcar arătând că mişcă un deget, că dă din
coate: "dă-l în pizda măsii ! "şi s-afla şi acesta sărac, în această
situație precară din prostie şi lene, datorită lui, c-altfel cum de nici cu
boii, boii care nu trag la jug neavându-i, cum nu-şi scoate sărăcia din casă ?:
cum să-ți explici, că nici o țară, n-ar duce-o prost dacă nu i-ar fi prost, tolomac,
cârmaciu, conducătorul, gospodarul, şi țara negospodărită, halandala e ca o
moară hodorogită, stricată, dacă coducătorii ei, alduile-ar Dumnezeu: judecată,
minte, sănătate şi harnicie! ca să gospodărească bine şi cum trebuie şi să nu
umble trambura, tralala, triluliru-crocodilu' şi bla, bla, alo, alo, hai-hui cu
țuică în capul lui, conducătorului, luând, bătând, câmpii! gândind şi gâlgâind,
că şi lui e permis să stea cu mânile-n sân şi automulțumit la un pahar de
vorba, să împace lupul cu capra şi varza cu capra, capra cu lupul şi dincolo de
puntea raiului convins de rațiunea bolnavă al lui Nicolae Breban: din
"animale bolnave", ca la pasărea câmpului şi el, fir finelul
fain-făinel-hopa mitică cade-n cădere liberă, dar se ridică, că are ceva-n
tartăcuță, în bibilică, chiar dacă are ce are în guşă, are mere vorba, are şi-n
căpuşă, doar s-asculte e înstare cântare şi vorbă multă, că pasărea ca la domn
îi cântă, cântă ca la nişte bătuți de Dumnezeu la care gura după plăcintă şi
fără a presta creeativ şi perspectiv muncă, gura le cântă, îi merge muzicuța, c-au
conducătorii, aieşti oua pictate, feştite, cu beşin: "salarii şi pensii
speciale" ! eccetera, ecteccera, că astora le cântă cetera în strună, egoist
le cântă din înteres, c-au gozul sub peş şi viața roz nu doar pentru ei viață
ca la carte, viață bună şi dacă filmul mai bate viața ori ce nu pricepem, că le
iese pasența şi le merge cartea la peştii împuțiți la cap şi tot dintr-o
stroşală nu s-a curățit de la coadă, că auzi tu, băile de mulțime ieşite în
stradă sunt manipulate cu vorbe meşteşugite înşiră-te margăritar şi sesam
deschide-te şi închide-te Ali Baba şi cei patruzeci de hoți ce-au tras şi
cămaşa lui Iisus la sorți?) şi dacă n-o merită (Ion Creangă ne-arată de fapt pe
bune ce aşteaptă în povestea unui om leneş şi el, Creangă slăveşte pe omul
harnic şi bun praznic şi-n acul, nicovala şi ciocanul, barosul).
Nu cumva
asemeni lui Fănuş Negu nebun frumos şi generos al marelor oraşe, uzând de
proverbe şi zicatori, flori ale graiului românesc, aşa cum şi el în măiestria lui
maximele-metafore, sunt în floritoare, nu cumva vă întreb, Doamne, prea
obositor pentru cititor aratând ce-i prin rugăciunea limbii, înțelepciunea, cu
îndemână universală pentru omenire şi Patria Limba Română ?
Eu ma simt
tot de 18 ani insa sotia imi spune ca am doar 5. Ramai copil ca sa fii fericit
continu! Cum se poate aşa ceva într-o lume sprâncenată de povârnişuri, şei, coame
de dealuri, ca cele din Podişul Someşan, Sâmpetru-Almaşului fiind cuprins
într-o gură de clopot, ca aspect, privit de la înălțimea dealului care găzduia
o cetate (e amintită până în 1700 în documente, aici fiind adăpostită şi
garnizone de cătane, care apărau zona pe o mare întindere a voevodatului condus
de vitezul şi generosul Gelu, care locuia în falnica cetate de la Dăbâca, Cj...
(la noi se încurcă borcanele şi se încalță ca mulele, călcându-se în strachini
şi încâlcindu-se peteicile şi ițele, cum e la modă şi în vogă pe la noi unde-s
vorba lui Octavian Goga, că la noi sunt fluturi de mătasă şi multă jale-n casă,
că şi de-i râtu de mătasă e tot degeaba, când calul meu îl lasă şi, chiar de-l
duci la apa pe cal, dacă nu-l poți forța să bea, că lumea-i fudulă şi rea şi ca
ea, îți închide cărarea.
Ce faci dacă
nevasta ta se supără? Simt un fier aprins in inima de durere cand o vad
suparata. M-a intristez! Orice ar fi nu avem dreptul sa suparam pe nimeni!...,
Viata e atat de scurta !!! Câtă dreptate ai Doamne, dar nu crezi, că povara
vieții ni prea grea raportată la cât ne supoartă pe pământ, ca să Te slujim pe
Tine (Dar de unde ştim că facem bine ce facem, că facem nobil şi sublim ? e
suficientă stădania de a fi buni, de a fi în pas cu lucru bine făcut, ori
sântem o poticnire, chiar pentru semeni noştri, nici ei nefiind mai buni, nici
când credem contrarul călcând anapoda şi pierzând multul soare şi căldura de
om, înflorirea de pom pentru rod ca vând răgazul, ca să ne perfecționăm convețuirea
ducând în permaneță o luptă de dragoste şi dor întru bine, răsărit de soare)
spune-mi Isuse?
Dragul meu,
toate trairile noastre sunt promotii ale inobilarii sufletelor noastre de catre
Tată-L. De a fi bun nu e suficient - ci a da continu aceasta bunatate, pentru a
trai-o. Pentru Dumnezeu Tatal toti copii suntem, pe care El ii impinge cu grija
ici, colea ca sa-l descopere, ca sa-L zarim IN INTREGIME. Multi o vor face,
multi nu. Cand ajungi sa fii impacat cu tine insuti si iti pierzi frica, te
apropii de implinire. In viata suntem, suntem defapt in fata Tatalui.
Majoritatea ne comportam ca niste copii obraznici care vor incontinu ceva. Omul
a fost creat ca de la nastere sa fie intr-o bucurie continua. din pacate
privirea i-a fost atrasa de cioburi stralucitoare. Majoritatea nu realizeaza ca
sunt vii (asta e impresia pe care o dau). Nu vor sa realizeze. Deaceea nici nu
o respecta - viata. Dumnezeu ne-a dat voie sa fim martori nu sa ne batem joc.
Vezi tu draga Pavele, daca constientizezi sa faci bine si sa fii dragastos si
incepi sa cauti strategii atunci pacatuiesti. Doar fii! Ce a zis si EMINESCU ?
Nu cerceta aceste legi ca esti... ? Nu-l cauta pe Dumnezeu pentru ca el e aici,
e peste tot si in toate!
Toate
trăirile Isuse sunt chiar întru Dumnezeu rasărit de soare sunt cu Dumnezeu
începând toată lucrarea noastra în drept de pâine în toate zile, ca o măsură a
rostullui în aur-folos luminos al nemului nost'? Noi zicem ce credem noi fără a
ne fi cofirmat Dumnezeu şi tu ştii ce
înseamnă a ne da cu părerea, a presupune, (ştim noi, că-i cert ? Pe ce
ne bazăm? că pentru a nu fi minciună, nici fantezia, dorința noastră alegorică,
algloritmică, de visători chiar cu bune intenții, că ceva trebuie să ne susțină
şi demersurile, acțiunille, fără a ne îndoi în ceea ce suntem din starea de
bine primordială de când ştii şi tu, c-am
purces la drum precum magii, craii, după stea, am început să gândim conştiienți
de ceea ce suntem, că suntem ceea ce suntem cu un temei, purtăm o conştiință în
dependență de Dumnzeu, ca Marcel Proust căutăm timpul, vorba lui Emil Cioran, căutând-o
în ce se defineşte omul prin muzică, prin sinfonia armoniasă a vieții omul duh
de adevăr şi duh de bine, ca binele să ne-adune ca bonus de viață în Rai a ne
pune mioritc: gură, grai şi picior de plai, simetrie în dreptul neapărat de a
fi ca dreptul de a te naşte, drept la înviere, deşi cu toții suntem efemeri,
deşertăciune şi vânt, pe"Aripile vântului". (Tu,Doame! Ce zici ?ori
taci să faci colaci, dar tot nu-i mânci sau zici şi tot îi strici, că cine-şi
face lui îşi face înzecit şi cine-şi dă lui îşi dă însutit?)
Stai calm
ca-ti creste tensiunea Pavele! Incerc sa ma dumiresc. Deci tot ce avem e
"sa fim", si pe masura ce ne dumirim sa ne bucuram de Dar. Alegerea a
fi ceea ce esti iti decide fericirea. Sau poate inseamana. Toata experienta
(TRAIRILE) e un Dar. A-ti face cu mana ta e "alegere"!, e parte din "Dar"
si tot in "fericire" intra. Discutia pe care o avem acum nu e parte
din "Dar", e "pacatul"!, e munca "orgoliului" ,
ganditorul colaboreaza. Eu as vrea sa citesc o carte autobiografica din vremea
faraonilor dar nu exista sau exista dar nu o vedem noi. IN VIITOR SUNT SIGUR CA
CINEVA SE VA BUCURA DE CARTILE TALE. Tu esti sincer si tot atat de complex ca
Proust. Eu iti doresc sa raman loaial credintei si asa sa vii la Tatal. In
credinta ta doresc sa daruiesti dulceata trairilor tale si a intelegeri
"Darului". Aceasta iubire a ta pentru viata daca nu ajunge la nimeni
ia-o in mormant ca respect si incredere pentru "Dar". Fiecare fiinta
primeste "Darul". Veti pleca de aici sculptati de "Dar", si
asta e si dorinta Domnului. Si asa sigur vei inchide ochii impacat.
Doamne, ce
traire şi crez ai Isuse! Asta mă saltă eoțional pe drumul lui Hiperion către
Demiurgul vieții fără de moarte (vreau să scriu multe, dar unele preocupări
banale, cotidiene, mă fură de la scris şi mi se pare că se pierd esențe din
existența mea ( din ce gândeam, rumegam, ca să găsesc sens şi firesc) şi eu cum
nu sunt Proust s-ar putea să nu mă mai regăsesc în timpul pierdut şi
nerăbdător, timp dintr-un tămăduitor cu drept de a fi (şi toți ne-am vrea, în
lumea aieasta cu succes, olimpici. Tu gândeşti cu speranța unui El Dorado, gândeşti El Fugitivo,ca un Figaro a lucrului
bine făcut de om potrivit şi-n timp la loc potrivit sfințit îmulțind talanții, deşi
eu pot rămânea cu nişte restanțe regretabile având lipsuri şi naivitatea mea, o
sinceritate ca bătaia care se zice copilăros, c-ar fi ruptă din Rai, că unde dă
un parinte creşte (se cunosc cazuri când părintele şi-a omorât copilul, dar şi
viceversa, că nu tot ce naşte din pisică: şorici mănâncă, iar când stăpâna, gazda,
nu-i acasă, că-i dusă cu sorcova auzind , c-a plouat cu caramele şi biscuiți şi
şoricii joacă, dănțuiesc, pe masă şi eu
fără o voință rămân de căruță, cum a rămas şi Pavel Dan un mare prozator
ardelean al câmpiei cu Ion Cristoreanu dintr-un sat, din
Tritriu, Tritreni, deci
Ion Dan a rămas de căruță şi dacă n-a pus boii înapoia carului, fără a mai
reuşi să scrie romanul visat, romanul, care şi l-a propus: "Ospățul
deavolului", aşa cum liricul Zaharia Stancu n-a mai scris: "Soldatul
şchiop"(sriitorul şi poetul Mircea Vaida Voevod fiind redactor, ca Dan
Rebreanu, la revista Tribuna, îmi zice, că eu aş scrie liric asemeni lui
Zaharia Stancu care mă inspirase şi pentru numele de Daria pentru fiică-mea, Daria
care-mi face griji, că mă văduveşte de nepoți şi nepoate, că mi se va ciunta
arboarele genialogic şi nu voi avea urmaşi (şi nici într-un caz nu asta mi-am
dorit: Daria-Loredana e mai să împlinească 40 ani şi să nu fie căsătorită măritată.
Toți avem câte-un of! necaz, dar ce-i drept nu-i la fel, dar nici afişat la
vedere, la vranița, portița, de la drum, că Ghiorghiță şi-a legat calul de o
garofiță la te miri ce altă portiță..., că-i mire sub tricolor). Ajunse nu ştiu
cum proza mea "Oracol de tânăr", despre care Mircea Vaida Voievod, nepotul
lui Alexandu Vaida, îmi zise, c-aş fi bun, dar nici atunci n-am norocul să fiu
publicat în Tribuna, cum nu sunt nici acuma, deşi Luian Gruia trimise un grupaj
de poezii, dar cei de la redacție, ca şi cum n-aş exsta nu-mi făcuseră nici un
favor (era şi publicarea pe ochi frumoşi, să dai ceva, nimeni nefăcându-ți
nimic de "futu-ț pomana" şi am lăsat şi una din cărțile mele pentru a
fi recenzată la redacție, dar nimeni, ca şi cum n-aş fi adat-o să existe sa-I facă
critica, nu se sinchisea de carte, cu atât mai puțin de mine un necunoscut,
nu-i durea nici în cot de mine şi de cartea mea (dintotdeauna oamenii au fost
cum au fost, ca buriana-holbura între cucuruzi, igrasia de pe pereții cadelor
şi cuiul sau piatra îñ cisme; rău am ajuns, să nu te bage nimeni în seama).
Pavele! Van
Gogh a vandut doar un tablou cu un dolar toata viata si pe ăla i la cumparat
fratesu, de mila si azi e cel mai mare din lume. Vrei să fii lăudat? Dute la
gaura lor si priveste prin ea, insă nu vei vedea ce vrei tu ci vei vedea ce vor
ei. Ca să fii original uităi, fii tu!!
Iară am
dat-o pe poezie, dar unde nu- i poezie la mine în lupta mea pentru pace şi
pâine? Fiecare are talentul său şi propriul eu (în acest sens, mulțumit sau nu
de sine sau țigăncuşa pe care puse ochii, Miron Radu Paraschivescu, avea vorbe
fantastice pentru acel Marin Preda din Siliştea lui Ilie Moromete, a lui
Cocoşilă şi meşterul ferar Ionucan, avea deplină admirație, aici în satul cu
pricina, ca-n Sâmpetru-Almaşului era lume-lume de admirat, cu obiceiuri şi
înclinații ca-n Babilonul lui Papuc şi a lui ionu Petri şi IonuȚanghi, care şi
ei se minunau şi cruceau fe ce se petrece în fruntea țarii, că acei creştini
călăriți colo sus îşi dădeau cu clifla-nțeastă (zicea unul, ca un Amnza Pelea
neprefăcut: ce-i cu sieştea, frate-meu? încătro o apucară, pe ce cărare, lăsând
drumul pentru cărare? o mai ştii? aiestea, bre, parcă singuri nesiliți de
nimeni şi-o caută cu lumânarea, aveți orbul găinii şi nu vedeți? Diogene nu
căuta cu lampa aprinsă în ziua mare, nu căuta un om rămând fiozoful filozof şi
de pomină? conducătorii țarii mele nu erau demni de căutarea lui, concloionă
unul din strânsura care se fâcuse la bunicul în ocol.
Eu cu
exprimarea mea necorespuzătoare, şifonată, bâlbâită, cu pauze scremute mă
simțiam şifonat, emoționat din cale afară, ca un utilaj greu uzat cu gabaritul
depăşit, eram în situația de nocaut, deşi nu eram într-un ring de box, în fața
clasei, că pe când să zică profesoara stai jos, eu mă cerusem inexplicabil la
tablă; profei ca o Maria-Magdalena scoasă de mulțime în uliță, ca se se arunce
în ea cu pietre de față nimerindu-se şi Iisus, dar lumea turbulentă, gălăgioasă,
era gata s-o linşeze cu pietre aşa şi profesora Moldovan tolerantă, îngăduitoare,
înțelegătoare, intrigantă de cererea mea, mi-o zis să trec la tablă, deşi nu
spusem o boaba, o vorbă ca lumea, inteligibilă, din lecția de la ora de
Biochimie, că nu învățasem, nu pusem burta pe carte sârguincios, cum era îndatorat
şi obligat orice elev şi totuşi în pauză împins de ceva neprevăzut (n-aveam
note şi bănuiam, că-mi vine rândul să fiu ascultat şi ca împins din spate în
timpul scurt dintre ore deschizind cartea, Biochimia, la lecție, neglijind să
citesc titlul lecției şi ce, cu ce intră în combinație, recție, copiez fugărit
reacțiile memorând mecanic, copiez zorit de timp pe copeta din spate a unui
caiet luat la întâmplare din banca întâi, dar nu de la geam cum cânta drăguț
Dan Spătaru, am luat din bancă unde stam cu Stupariu Grigore din Mărişel,
şi scriu, memorez vizual, papagliceşte, formulele chimice a substanțelor, memorez
vizual fară cap, deşi unde nu-i cap îi vai de picioare! (pentru asta le-am
putut transcrie pe tablă fără greş fără să ştiu de fapt ce-am scris (şoaptele
binevoitare a casei neputându-mă ajuta să ies din impas, din încurcătură,
profesora insitând cu întrebările ajutătoare şi eu fudul, dar nu deştept destul
găsind ca găina oarbă grăunțul şi ca orbul din Brăila pipăind cu cârja, toiagul,
bocanind drumul cu un tact şi o muzicalitate plăcută şi blândă fără a nimeri în
şanț sau înafara trotuarului). Profa uluită de fapta mea şi de nişte formule
scrise spre mirarea şi a mea,corect pe tablă fără putința de a le explica,a
facut-o să exagereze, dar ea era convinsă garantat sută la sută, că are de
aface cu-n fenomen, o excepție,convinsă de agerimea, deşteptăciunea mea, cum eu
nu eram, în consecință ea zise serios, generos: "ştie lecția, dar nu se
pote exprima" (am să-mi notez toate aiestea în jurnalul desecretizat sub
titlul: "OMUL FARĂ EXPRIMARE"). Eram o surpriză pentru mine însumi, nu
ştiam ce-mi rezervă viitorul.
PAVEL
RĂTUNDEANU-FERGHETE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu