FERGHETE - Cautand dupa Mere 3

Cautand dupa Mere 3

Ne sincronizăm

Fiecare om avea grija lui aparte ca o melodie prefarată, aşa şi eu, dar neapărat Mircea la care mă gândesc mai mult acuma avea grija lui, sărea peste cal ropcii-copcii, ca omul necăjit a lui Mihail Sadovianu, dar plecarea lui la casa de copiii era un secret a lui şi secretul, taina, o pastra în secret, tăinuită, dar nu şi pentru cei din familie (şi inconsstient nu era, se frămînta: cum o să fie printre necunoscuți? se frământa fără ca nimeni să-l ia bani mărunți, că fiecare-şi aveau grija lui, unii: gospodărea casa, o aproviziona, mama Veronica, iar tata Dragomir lucra în fabrică în schimburi de 12 0re pe24 şi cum am zis şi era o povoară sufincient de dificilă şi dacă sufletul nu te lăsa să fii egoist, dar neputința rupea legea, c-aşa cum se trăia prin acei ani în socialism/comunism, totuşi fiecare-şi avea religia, particularitatea distinctă, personală, a lui) şi eu căut să-l descper pe Mircea frate-meu în ființa şi firea lui pentru a-l prezenta aşa cum e el fără sminteală, greşala, şi nu că s-ar simți el stânjeit de ce întreprind cu migală, dar dacă zic cumva cum nu e, ci pentru'că eu naratorul n-aş fi în apele mele, apoi cel care pare a şti totul, nu ştie s-o ştiți, deşi, Doamne, fără sprijinul Tău, nu sunt ceea ce crede lumea: scriitor şi nu-s nimic, eu crezâd, că şi inspirația îmi vine de la tine, Doamne alduite, deşi lumea aceasta  zice vrute şi nevrute, verzi şi uscate, câte-n lună şi stele şi te îmbracă în armură, în zale, mai ales pe marginea şanțului scărpind spinarea porcului cu laba piciorului desulță şi cu călcâiele îngroşate şi crăpate de atâta umblat fără milă pe jos (vezi Marin Sorescu în La Lilieci, Mălini, vezi şi desluşeşti ce-i: ciumulceii, cei: hribă uscată în cui agățată ce-i sau am o vacă cu țâță de lemn şi dițălu-i om) 

şi nu mare era deosebirea în Sâmpetru-Almaşului, în Sâmpetru unde şi-o rupt dracu pieptu şi căuacia, ferăria, lui Ionucan către care păşea atras ca de magnet Ilie Moromete şi oamenii din satul meu destul de mare, 450 fumuri, care se adunau fie-n ocol vara şi-n casă iarna la bunicul să facă politică şi să le citească el fatul din Biblie, Scriptură (Sâmpetru unde şi-o rupt dracu pieptu era cum  ştiam şi eu de mic, că ne ciufuleam, porecleam, satul, dar dar nu cu răutate, ci de râs şi cum m-o întrebat un cetățen mai deunezi când am fost călator din Ciubăncuța-Vulturei- pe drumul către CLUJ, întrebându-mă dacă-l cunosc pe Viorel Ferghete de-a lui Viorelu'de la Dâmbu' Cremenii (tot din Sâmpetru de unde şi-o rupt, dracu pieptu', dar de la magine de sat, cum meri către Valea Dreaptă ori o iei către Strâmba, 

Viorel, tata aiestuia fiind văr cu bunicul Viorel Ferghete, fătu, făt în sat (funcținar la biserică), un om de pomină, primitor pentru a găzdui indiferent pe cine şi de era țigan (lumea se cam fereau să găzduiască pe țigani, că erau cam nespalați, plini de păduchi şi acuma, ca pe vremea războiului, era ospitalier cu toți care pica în sat pe nepusă masă, era inimă deschisă pentru toți care se abăteau în sat, că nici tată-su nu a fost altfel cu toate, că era din intelectualitatea satului învățătorul Ioan Rătundeanu-Ferghete de-a Nichituții, locuitor la Grădina Ursului de sub Rătundu (de-aici ni se trăgea şi numele de familie, dar ungurilor le-a venit greu, lua-i-ar naiba să scrie în potrologe, registre, ori înteresul de a ne magheariza purta fesul, c-asta le era înteresul, îmi spune bunicul Ferghete Viorel, le-a venit greu să scrie Rătundeanu, mânce-i mamona! şi au scris de unde până unde, cu ce intenții şi înteres, au scris austro-ungarii  numele de Ferghete, nume pe care totuşi încerc să-l port cu cinste şi onoare, cum şi biserica îşi poartă hramul de Sfânt Petru şi eu prenumele sfântului apostol: Pavel).

Mă întrebam nu îngreunez cititoru detailând cu atâtea detalii fără de care nici Pometeu n-ar fi putut deschide cutia pandorii şi fără atâtea îmbârligături a Evei credeți, că Adam ar fi îmbucat din mărul luat din pomul oprit, ca noi să avem parte de ceea ce-i iubire şi drept la înviere ?

Mircea n-a fluierat în biserică la acea neverosimilă vârstă? că n-avea cum să ştie ce-i bine sau ce nu, c-ar fi săvârşit un păcat n-avea habar nici cât negru sub unghie, nu-şi punea problema şi un înger cum să şi-o pună? (Mircea nu ştia să întrebe, dar nu ştia nici, că cel ce pacătuieşte se spovedeşte, ca să se poată cuminica ori lua cina cea de taină.

Și chestiia asta cu cina, e după ce a fost spălat pe picioare, aşa cum Iisus având ştergarul  pe braț s-a umilit spălându-i pe ucenicii săi, pe apostoli, dar cine ce nu se întreabă? şi cine nu se nedumereşte? Dar cine ce ştie şi ce acceptă trebuind să îți intre în cap de a lungul vremii: ce şi cum se mănâncă mămaliga cu brânză pusă pe rânduri, mămăliga cu lapte ori mămăliga cu mujdei, ursturoi? (Dacă am şti din câte pături e făcută plăcinta, am mai mânca-o ?) S-ajungem la mare am vândut din agoniseala mea chinuită de  a cumpăra cărți (le cumpăram cum făceam rost de bani, mă obişnisem şi pasiunea asta devenise ca o râie fără scăpare), pentru fiecare trăind era o botă de la Dumnezeu, o bătaie de cap (ce-şi mai face omul cu mâna lui se mai cheamă şi lucru manual si în privința lucrului doar țiganul se văieta, că teoria, ca teorie, dar "praftica", practica, te omoară, când e razantă şi epuizntă, cànd e fără capăt şi e abuz, adaug eu deştept foc (în toate ne trebe un echilibru ecologic, că ce-i mult nu-i sănătos şi-n unele privințe sunt studii şi, nu, noi descoperim America, Australia...)

Mircea în al doilea tur când am mers catre Marea cea Mare el a mers cu autocarul şi eu, ca prima oră cu bilet la tren cumparat în circuit fiind mai ieftin, dar ce-i înteresant? (se zice, că frații au o anumită afinitate şi eu nu-mi lămuresc: cum fără să ne înțelegem în prealabil, probabil nici n-aveam cum să ştim: cum să facem şi ce, ca în drumul nostru să ne sincronizăm şi să ne întâlnim? la hotelul din Bucureşti, acelaşi hotel s-a cazat şi Mircea şi nu ştiu cum s-a făcut, cum de s-o întâmplat, nimerit, să mă cazez şi eu, minunea lui Dumnezeu); poate nu-i ceva ieşit din comun, dar culmea şi la mare ne întâlnim iar (asta-i curios?), dar el aici cunoaşte pe o tânără din Marea Britanie, care lucra la Radio Bibisi Londra, fată care a fost în anii următori la noi în Aghireş-Fabrici şi părinții noştri: Dragomir şi Veronica umblau grijuliu, ca-n ciur, grijuliu (aveau oaspete, musafir) că era străina o modestă, dar ce ştiau ei cum să se compoarte? deşi erau țărani devenți muncitori (după 23 august 1944). Maria cumnată-mea n-a fost geloasă, deşi frate-meu a cunoscut-o înainte, coadă de câine, pe englezoaică sau scoțiană (ce Dumnezeu era şi eu nu mai ştiu, am uitat detaliile). Mă văd pe urmă în resaurantul "Postăvarul" în Braşov la nunta lui Mircea unde eu şi Vica am luat-o până-n vârsta de trei ani şi pe Daria (aici erau două săli cu două nunți separate, aparte, cu odesfăşurare fastuoasă (n-am avut ce le reproşa nici uneia din nunți, că n-a fost nici un incident neplăcut, ci totul a decurs civilizat, fără bătaie). Ce a fost o surpriză? Daria în spațiul dintre saloane a restaurantului s-a desfăşurat, ca o adevărată artistă dansând cu alți copii, aşa cum vedea pe cei mari de-alături şi ne era Daria scumpă, dragă, ca lumina ochiilor din cap (orce-i al tău ți ca soarele, ți drag şi prețuieşti şi când se întâmplă să te dezamăgească; uneori nu poți şi zice şi face, nu-i aşa?).

 Imediat cum intrai în grădină la câțiva paşi buni era un păr a cărui pere se coceau în luna august de "sântă-marie" (15 august) şi apoi pe dreapta erau doi meri ponci, cu mere zemoase cum se zice pe la Ciubăncuța şi mai către vale sunt doi vişini şi un cireş cu cireşe ciorăşti cireşe negre sălbatice amare şi o droaie de pruni cu prune bistrițe (de ce bistrițe? de ce se numesc astfel?) bune de silvoviță, magiun şi de țuică foarte gustoasă, cum îmi zice blând bunic Ferghete Nastasia de fată din Dragu cu numele de Iancu. 

Aseară scriind puteam şi asculta fereastra la cameră fiind deschisă, ascultam uimit concertul unui greer care s-a desfătat cântând până-n noapte târziu (pâna la ce oră nu ştiu, dar dimineața ieşit afară pe la 4 nu s-a mai auzit greerul, dar am auzit de ici şi colo în sat cântând cocoşul, era cel mai arhaic ceas deşteptor... şi peste mână pentru noi copiii, pomi fructiferi, erau pe un teren mai întins la grădina Ursului, dar cine-şi bate pasul ostenind până acolo? La popa, la nănaşul, treceai numai gardul, chiar dacă dincolo de gard este un leopard, leul fiind în bănci cu inflația şi criza financiară, o politică utopică.

PAVEL RĂTUNDEANU-FERGHETE