Unire-n cuget şi în umor...
Prezentul
volum, gândit de trei Ioni – Ionel Iacob-Bencei, Ion Diviza şi Ionel Stoiţ –,
vine să reconfirme cel puţin trei adevăruri devenite axiomatice:
–
că, aşa cum a spus-o Hermann Keysserling în Spectrul
Europei, spaţiul românesc e cel mai prielnic
epigramei;
–
că, deşi spaţiul românesc e un spaţiu mioritic („cu trei ciobănei”, dintre care
unul e pus pe rele), el poate modifica radical teoria mioritismului fatidic (şi
ne gândim nu doar la vrăjmăşie, ci şi la somnolenţa adamică, la indolenţă şi
boicotul blagian al istoriei...);
–
că (re)unirea „prin cuget şi simţiri” râvnită şi politic, iată că se poate face
(deocamdată!) prin „cuget” (cel sănătos, neîntinat) şi „umor” (cel serios).
Al
patrulea sofism ce se poate deduce e că printr-o axă Chişinău
– Timişoara – Torac-Uzdin se pot demola mulţi răi şi multe
rele, ea fiind, spre deosebire de atâtea axe
politice care i-au dezbinat
şi pe români, una antipolitică. Ca să ne situăm pe unda ludicului,
cerut de umor, putem să spunem că s-a găsit ac, ax şi de cojocul
celor ce ne împiedică mersul spre realizarea idealului idealurilor
noastre.
Prin
urmare: cei trei Ioni sunt...Uni... Ionişti! Şi nu-i niciun bai (vorba bănăţeană)
că sunt patrioţi într-o vreme când toţi se feresc să fie aşa ceva, ba mai mult:
sunt (vorba lui Alecsandri) chiar patrihoţi...
Deşi,
cum e în firea lucrurilor, sunt diferiţi ca structură, temperament şi formulă –
căci lesne remarcăm modul mai direct, mai tăios şi mai accentuat satiric al lui
Diviza, cel mai bonom,mai latent-muşcător,mai madrilesc al lui Iacob-Bencei şi
cel mucalit, casnic-familial (r) al lui Stoiţ – ei îşi îndreaptă săgeţile (asemănarea epigramei cu aceasta e clasică) spre aceeaşi ţintă.
Au
scriitura (ca să folosim termenul consacrat al lui Roland Barthes)
degajată, suculentă, petulantă, cu nuanţe dulci-amărui de grai moldovenesc şi bănăţean
care sporesc farmecul limbii româneşti unice. Sunt şi sub aspect stilistic,
purtători de sarcină pozitivă, sunt nişte Ioni pozitivi!...
Axa,
odată încheiată şi oricum am boteza-o generic – trio, triadă, triumvirat,
triremă, trisaghion – e trainică, având ca blazon de nobleţe Unirea, inclusiv
cea din Republica Literelor.
Cei
trei coaliaţi literar cunosc bine realităţile din Ţară şi din spaţiile
actualmente din afară, nemaivorbind de fenomenele negative care, din păcate,
unesc românii şi mai cu seamă cei din coterie
(eminescian vorbind), din tagma
caragialianului DANDANACHE (pomenit de Iacob Bencei), la care, pentru a întregi
tabloul, poate fi adăugat DODONACHE.
Să-i
citim pe aceşti inspiraţi poeţi ce s-au adunat axial şi (con)fratern sub
moto-ul:
Trei epigramişti de rând
Însă nu sunt oarecare,
Ci-s (con)fraţi mereu oftând
După ROMÂNIA MARE
Acad.Mihai CIMPOI
5 iunie 2017
~*~
Ștefan cel Mare și Sfânt
de Ion Diviza
În crucea Ta ne sprijini cerul,
Cu paloşul ne ţii pământul.
Tu eşti Stăpânul şi Străjerul,
Tu eşti Cetatea şi Cuvântul.
La Chişinău şi la Suceava
Ne-ai încercat în vremi credinţa,
Am cunoscut prin Tine slava,
Iar fără Tine umilinţa.
O Vodă, ştim, a ta răsplată
N-o aşteptarăm în zadar,
Dar vai de ciocoimea toată
Care-o aşteaptă de la... ţar.
Sfaturi pentru viitorul președinte
de Ion Diviza
Te vezi în vis un faraon
În astă ţară de netoţi?
Ai prins un loc la microfon?
... Să minţi, dar să te creadă toţi!
Sunt mulţi în sferele de sus
Făţarnici, demagogi si hoţi –
Chiar crezi că ai ceva de spus?...
Să minţi, dar să te creadă toţi!
Socot ai tăi şi chiar ai lor,
Cosmopoliţi şi patrioţi,
Că eşti al ţării salvator?...
Să minţi, dar să te creadă toţi!
De ţară te mai doare-n cot?
Zău, nu ne ai de idioţi?
Îţi dau din partea mea un vot
Să minţi, dar să NU creadă toţi!
„Ţara strămoșească nu se vinde”
– parafrază –
de Ionel Iacob-Bencei
Moto:
„...Vom pleca și noi cândva din viaţă
Și părinţii, sus, ne-or întreba:
Ce mai face casa noastră dragă,
Cine are grijă azi de ea?”
GRIGORE VIERU
-*-
Domnule VIERU, dormi în pace,
Casa părintească încă e,
Dar de-o vreme nu știu cum se face
Că se vinde ţara pe orice.
Vin samsari din toată Europa
Și ne rup din plaiul strămoșesc,
Iar românii calcă tropa-tropa,
Fericiţi... că încă mai trăiesc.
Unii sunt plecaţi prin ţări străine,
Alţii nu mai cred în Dumnezeu,
Dar toţi speră c-o să fie bine,
Chiar de e prezentul foarte greu.
S-au vândut pădurile bătrâne,
S-au vândut terenuri și subsol;
Goana după aur va rămâne
Cancerul acestui secol gol.
Se îmbogăţesc șnapanii ţării
Iar vecinii ne privesc cu jind
Și din tot cuprinsul larg al zării
Vin străini cu acte și ne mint.
Plâng bătrânii ce-s în neputinţă,
Toată viaţa au plătit la BIR;
Drept mulţam, s-a pronunţat sentinţă
De „arest pe veci” ... la cimitir.
Nu mai merg copiii azi la școală,
O treime sunt analfabeţi;
Nu mai sunt nici leacuri pentru boală
Și pe străzi n-ai loc de oameni beţi.
Dau năvală peste noi străinii,
Cer „azil politic” la români;
Pe la graniţi, ne pândesc vecinii –
Vor să fie peste noi stăpâni.
Asta-i ţara, domnule VIERU,
Nu putem trăi ca niște fraţi –
Când în spate ne-au înfipt jungheru’
Și când ne conduc tehno... rataţi.
Ţara strămoșească nu se vinde,
Nu se vinde plaiul românesc;
Din atâtea locuri dragi și sfinte,
Ochii ţării încă ne privesc.
Vom pleca și noi cândva din viaţă
Și străbunii, sus, ne-or întreba:
Ce mai face ţara noastră dragă,
Cine are grijă azi de ea?
Și atuncea noi ce vom răspunde,
Spunem adevărul sau minţim?
Ţara noastră e pe nu știm unde
Și românii merg spre ţintirim.
Sau că va răspunde gloata-ntreagă,
De la credincios pân-la ateu,
Că de România noastră dragă
Are grijă numai Dumnezeu...
NOAPTEA DE ÎNVIERE
15/16 aprilie 2017
Repetabila gargară
după Adrian Păunescu
de Ionel Iacob-Bencei
Cine are părinţi care stau în „rural”
–
Cară, doar în „retur”, cu puteri de
hamal,
Un jambon afumat, o găină, un ou,
Niște nuci, cozonac și o raţă
(cadou!),
Tăiţei naturali, câţiva lei „adunaţi”,
Damigene cu vin, un „șpagat” de cârnaţi...
Și – în schimb – fiii ăștia uituci și
netoţi
Le-au lăsat la părinţi grija pentru
nepoţi
Și mai vin ca să-i vadă (de nu au
plecat...)
Pe la storsul de must sau, colea, la
Ignat,
Dar atenţi sunt și ei că aduc la
părinţi
„Gumă de mestecat”, foarte bună... la
dinţi!
Cine are tupeu – pe pământ, nu în
gând –,
N-o să strige: Văleu, nu am bani,
sunt flămând!
Cine are tupeu de lichea sau „mogul”,
Totdeauna-i O.K., totdeauna-i sătul.
Cine are tupeu, bate câmpii cu rost
Fraierește-un deștept și-l convinge
pe prost.
Cine are tupeu cântă-n slăvi pe
tiran,
Pupă-n fund și pe rus, dar și
pe-american;
Își plătește un loc în Senat,
permanent,
Sau de mare tribun într-un
vax-parlament.
Cine are tupeu umblă mult peste tot
Și promite un vis, să câștige un vot,
Dar decade-ntr-atât încât face și
sluj
„Găozarilor proști” sau la rromii din
Cluj.
Cine are tupeu de un fost „barcagiu”,
Stă băţos la volan mirosind a rachiu;
Impulsiv, dereglat, dar la vorbe
abil,
E în stare, la nervi, să lovească-un
copil
Și să jure, apoi, pe Scriptură,
convins
Că el nu l-a văzut, că el nu l-a
atins.
Cine are tupeu în vorbire și-n gând –
Este un ticălos, un ateu sau bolând!
Torăcenii* mei
(în dialect bănăţean)
de Ionel Stoiţ
Torăcenii mei frumoș,
Torăcenii mei făloș,
Vă ţuc fruncea,
Vă ţuc mincea.
Mi’ tare dor d-un hotar,
D-un givan la un păhar,
Dă un spic, d-un cucuruz,
Dă omizâli dân duz.
Mi’ dor dă lătrat dă câni
Șî dă larmă dân veșini;
Dă cântatu’ dă cocoș,
D-un cârnaţ, d-un cărtăboș.
Mi’ dor d-un cântat dă greier,
Dă „mășâna a dă treier”;
Dup-o toacă ș-o colindă
Șî după un dunţ dân cindă.
Torăcenii mei frumoș,
Torăcenii mei rândzoș,
Vă sfăgiţ, da’ în zădari,
Când vă fură la cântari.
* Torac (azi, Beghej_, „Banatul
sârbesc”), satul natal al umoristului Ionel Stoiţ.
-givan - sfat/socializare;
larmă-gălăgie; -„mășâna a dă treier”- batoză; - dunţ -compot; cindă - tindă;
Șî ploiaţ, șî arș dă soare,
Mila voastă nime n-are;
Vă purtaţ tovara-n space
Suduind că nu-i dreptace.
Vă sâmt prau’ și imala
Șî vă cânt în taină fala;
Vorba mea rămâne mută,
Greu’ vost nime n-ascultă.
Torăcenii mei frumoș,
Suflet bun și inimoș,
Aș vini dân nou în prag
Șî m-aș închina cu drag
Să-mbuc dân pita d’acas.
N-o sâmţâţ ai d’aţ rămas,
Numa noi, ai dă dăparce,
Doru-i duśem pân-la moarce;
Da’ cu gându iar vinim,
Aminciri să povestim;
Să fim veseli șî făloș,
Torăcenii mei frumoș!
-rândzoș-răi de rânză; tovară-povară;
suduind-înjurând; prau-praf; imală noroi; vost-vostru; pita-pâinea; duśem-ducem
(reg.).
Trei culori și trei români
de Ionel Iacob-Bencei
Trei epigramiști de rând
Însă nu sunt oarecare,
Ci (con)fraţi mereu oftând
După ROMÂNIAMARE.
Ion? Ivan? basarabean
Ce s-a rupt de ţara-mamă,
După raptul rus-german,
Și nu știe cum îl cheamă.
Cel de-al doilea, Stoiţ,
E din Torac, dar se plimbă
Prin Comuna „Beghej_”
Și visează-n altă limbă.
Altul a rămas acasă
În „Banatul timișean”,
Se mai luptă și el ca să
Fie „fruncea”, că-i pogan.
De la Nistru la Uzdâni,
Dor de ţară, de români;
Din Uzdin la Chișinău,
Dor de neamul meu și-al tău...
„TREI CULORI cunosc pe Lume...”,
Ţara mea cu trei stăpâni,
Iar de-acuma și trei nume
De epigramiști ROMÂNI.
Trei epigramiști români
~*~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu