Căutând după mere 5

Căutând după mere 5

Aceeaşi profă  Maria Moldovan făcuse pariu cu viața, dar nu dase cu parul, vorba lui Vasile Sima a Şutului din Oşorhel, fost coleg de şcoală cu profesorul doinitor Grigoare Leşe, care de la Târgul-Lăpuş având drumul lui, a lui Leşe, ca haiducul Pintea-Viteazu, aiesta din Mogoaja, a pornit către poarta cerului, au pornit ca mine obraznic şi îndărătnic, figură de stil, eu refuzând să dau profesorei caietul în care scrisem romanțat despre Haiducul Duliş fără a mă putea compara cu măcar cu unul din măieştri scrisului, deşi am pornit entuziast, plin de curaj, uitând, că-s elev şi într-o sală de clasă având în acea zi de luni toată ziua până într-amezăzi, când în plină zi şi Diogene era pornit cu convingere totală spre surpriderea celor care erau de față în marea metropolă şi să-l întrebe: ce face umblând cu lumânarea aprinsă în plină zi, cu răspunsul lui rămând de pomină şi peste veacuri: "să caut un om" (şi aici, înțelepți a cărui preajmă, apropiere o caut şi eu, c-aşa mă sfătuia şi bunica: fii aprope de cei învățați, Păvalucule, îmi zice mădărit mădărindu-mă din drag cu înțelepciunea ei nativă, sinceră, Ferghete Nastasia, Iancu de-acasă, deşi n-avea ştiință de carte, era analfabetă: nu citea, nu scria, cum o fac eu mai dând-o-n bară, că-i spuse clar, răspicat, că nu-mi dau caietul, dar în fața clasei citesc din el (nu i l-am dat, deşi-mi zicea că l-ar vroia pentru nepota ei pentru a-i citi din caiet (de unde să ştiu de ce vroia să celuiască caietul de la mine, stapânul inelelor? nu cumva vroia să mă facă de baftă în cacelarie, în sala profesorală şi-n culise unde se moşmondeau multe şi mărunte, dar eu nu acceptasem de cât să le citesc punctual, pe loc repaus şi ce era rău în asta sau în ce am făcut eu ?, ce acuzare avea să mi se aducă pentru'ca eu călcând pe bec să mă dezculp ori să-mi fac mia culpa ?) Nepota era prezentă în clasă, dar la acei ani, chiar de şcoală, nu erau un motiv, eu nu-mi ascundeam fapta de scădere nefăcând ceea ce trebuia la orele de practică, la Anatomia anialelor domestice, Anatomie la care la îcheierea anului de învățământ dam examen şi asta era ceva serios, ca bacalaoreat, care l-am dat după promovare a cinci ani de învățământ, în anul 1970, ce-i drept la Şimleul-Silvaniei din cauza ruşilor care musafiri nepoftiți, pe nepusă masă, în1968 invadasera Ceoslovacia, noi românii fiind descoperiți, neaparați, (şi eram, ca elevi cazați cu şcoala în clădirile cazarmei într-o parte şcola tractoriştilor profesionişti, către cascadă în oraşul Bistrița, în oraşul verde, cum i se mai zice, dintr-o strtegie de reorganizare şi apărare a țarii, am fost transferați la Şimleu, dându-se multe treburi peste cap precum la "motanul încălțat" şi chiar nu se spune cine se face vinovat de marea zarvă, nelinişte şi întorsătură care te face să te desparți de locuri pitoreşti cu castani înfloriți, pafumați şi cu castane frul şi cu prezența, chiar şi-n curtea şcolii, de pe strada AVRAM IANCU (Caietul în care am scris un întreg trimestru la orele de meditație, profesora la orele ei fiind mai atentă, evitam să repet greşala, că a persevera din greşală în greşală, chiar spre victoria finală, era o prostie şi aş fi căutat să fiu luat în ochi buni, evitam să fiu luat în balon, cum mă învățase dezinteresat mătuşa Elvira şi unchilui Toma, la care pentru mine fără să ştie vreodată, pentru mine e secret, după ce citisem" "Coliba unchiului Tom, i-am zis din drag şi respect, unchiul Tom (şi era unchiul meu un adevărat tată moral aşa cum mătuşa era o mamă morală (nu-mi vine in minte dacă în Biblie este vreo una mai aparte, ca Maria, Maica Precestă?).

Doamna profesoară Moldovan nu era preocupată să descoperă talente literare, însă nici eu nu credeam să vă spun drept, c-aş fi un special (nu m-asemănam nici cu blegul Paul a lu'Parizianu din Delirul, că eam un pârlit, care nu se putea mândri cu nici o faptă la activ şi nu, că n-aş fi vrut în mine, fir-ar să fie existând "mândrie şi orgoliu" să fu ceva mai mult (probabil şi-n cancelarie s-ar fi mândrit fără modru, ca profesorul-diriginte Iuliu Borr, vroia vroind probabil să se laude cu marea ei descoperire, deşi nu descoperise asemeni lui Cristofor Columb sau Amerigo Vespucii , America; însă era o concurența şi între profesori când amical se desfătau cu discuții şi eram o dispută, deşi un mare anonim cu evoluție latentă remarcat mai altfel de Ben Todică, dar cine ştie dacă nu se înşală? Profesora avea un spirit de observație, de atenție, dar n-avea să-mi țină parte, ca şi cloşca care-şi pune mintea cu uliu pentru a-şi apara puii adăpostindu-i sub aripi şi brusturii crescuți sălbatic pe margini anume netăiați parcă de coasa, ca să n-arate curtea, ca la casă pustie, însă acel natural luxuriant îşi avea scopul, şcoala vieții, experența pățitului şi nu era prea arătos unii putând zice, că la mijloc e lenea, dar femeia rămasă acasă nu putea fi cu toate: să îngrijescă de copii celor tineri duşi cu zor la munca câmpului, să caute, îngrijească, de nepoți, să gătească, ba să hâşăiască afurisitul de uli sau gaie şi să dea şi sfaturi ori să ceară un sfat prin vecini zicându-se, că femeile nu-s cu politica (cineva le socotea egale cu bărbații, ba chiar superioare). Eu zisem clar, că citesc, dar nu dau caietul, citesc, ca un pact de pace şi pentru a domoli murmurul care se iscase spontan în clasa curioasă, mai mult ca să vadă ce are să mi se întâmple, ce pedeapsă o să mi se dea, o să primesc, pentru bravura mea ițită inexplicabil, spontan, fără nici o încurajare de undeva; nu vă dau caietul, dar pot să vă citesc din caiet (eram conştient de ce aveam să fac ?) şi culmea lecturând capturasem ateția colegilor, întregii clase şi, chiar pe profesoară în speță o acapara fascinând-o emoțional şi îmbujorându-se de placere (eu ieşisem din şablonul, tiparul, calapodul, elevului comun, obişnuit, deşi eu romanțam viața haiducului Duliş care devenise eroul şcolii din Bistrița, Bistrița-Nasăud, chiar dacă eu nu ştiam adevărul despre Jeler Simon, care ne era vecin la vechea aşezare a casei părinteşti, străbune , de la Gradina Ursului, de sub Rătundu.

Bine-i căzuse lui Petre Petre, Nadina, ca o pomniță din Rai şi Liviu Rebreanu rescriind Răscoala, a scos asul din mânecă şi-i plauzibil, n-a ratat ocazia de a face un lucru bun, de a scrie o capodoperă îmbogățind patrimoniul național şi universal cu brio (şi mie nu mi-a spus-o dumnezăiesc Pr.Griore Pugna din Rogna: Pavele, eşti născut de sâmbăta şi deabia făcând un lucru de două ori, refăcându-l, deci devine un succes).

Un lucru  bine făcut e muncă, efort, dar când e de bine merită zău să stărui, să ai dragoste, răbdare şi bătaie de cap, că nimic nu e în plus, timpul nu e risipit, când cântarea biruie cântarea şi la uşă îți bate Iisus, izbânda, pe care din neglijennță, din ignoranță, nepăsare, o laşi pe dinafara vieții tale (atunci cum vine: cere că ți se va da, bate, că ți se va deschide ?) să nu îngădui şănsei tale de viață, să o ia razna refuzând-o, să n-o primeşti cu mult soare la căldura ta de om, lasându-l pe nevoiaş înafara sufletului tău? (nu-i şi aici un drept a lui a fi, Doamne ?);De ce nu eşti atent, Pavele, că iarba cu toată nepăsarea ta, creşte sub tălpile tale şi marea cu-n singur dor a lui Eminescu îşi risipeşte şi îngroapă talanții, marea loveşte cu nepăsarea ei țărmul pe care mărul îmugureşte şi înfloreşte îmbelşugat pentru rod sub imperiu firii cu drept de a fi zi de zi pâine de-o ființă, iubire pentru celalalt, parcă noi aieştea din lume n-am fi nişte dihănii ciudate alcătuite din contraxte pentru'că ne îndoim auzind iarba cum creşte, dar pe o ureche ne intră şi pe alta ne iese, ca la nişte arşăi de bâtă căutând veşnicele scuze, pretexte, chiar dacă cu pardonul omori omul (şi nu s-o sfiit unii să-l elimine pe Eminescu, că vezi, Doamne mare-grădina ta şi  pe mulți creşti în ea de-a lelea să cânte "Iordne" şi Liviu Pop de la Morăreşti, în timp ce eu vacinam porcii şi pasarile el vine să mă împedice după ce lui îi facusem treaba, îi vaccinsem şi flaconul început trebuia terminat în două ore, dar el ca martor al lui Iehova credea, că-mi face un bine provădindu-mi cu vreme şi cu nevreme, cum zice: "cuvântul lui Dumnezeu" şi petrecându-mă până dincolo de poartă încerca să mă rețină, să-mi obstrueze activitatea, că-i băgase lui cineva în cap chestia cu vreme şi nevreme, dar mai era pe undeva să nu fii stâncă de poticnire, pedică, celorlalți (Blaga zicea să ai propriile pene în aripile tale, ca să fii de ispravă întru slavă), dar Liviu de la Morăreşti nu era doar "singur pe lume" şi societatea îşi avea legile, regulile, ei şi trebuia respectate libertățile fiecăruia şi să nu-l stresezi (ce poți face când libertatea e prost înțeleasă şi crezi, că numai tu trebuie să torni grăunțele în coşul morii ?) Vine să mă întrebe dumnealui iscoditor, indiscret şi revoltător: "ştii care-ți apropele?" ce să zic presărând şi eu câte-o perlă admițându-mi-se să sar peste cal lipsit fiind de diplomație, chiar dacă n-aveam ochelari de cal şi lumina, c-am dres busuiocul mai aruncând pe țambal şi batista luată în şezătoare din sânul vreunei feciorițe, ştrengărițe, lumina ascunzând-o sub obroc, dar ce să ştie acest bade care-şi avea copilul la închisoare că refuzase să pună mâna pe puşcă, armă, deşi "nimic nu-i mai dulce, ca glonțul patriei" făcând în slujba patriei serviciu militar, prin stagiu făcând o şcoală a vieții (aşa se ştia şi se vorbea peste tot, în toate mediile social-umane: învățai, cum să fii om sau neom, învățând să devii criminal, să încalci o sfântă poruncă făcând om-ucidere nevoit să tragi în ținte vii. Deci, badea, Liviu de la Morăreşti întrebându-mă încuietor: domnule doctor, dumneata ştii care ți apropele ? care putea să-ți fie apropele dacă nu cel care are nevoie de ajutorul tău, chiar dacă-i vrăjmaşul ? Câți n-au trecut pe lângă cel căzut în drum, dar bunul samaritean s-a oprit i-a dat o mână de ajutor, l-a dus la o gazdă binevitoare, primitoare, i-a plătit în avans întreținerea, îngrijirea (unii zic, c-ar fi vorba de Iisus, de blândul păstor şi de ce să nu fie ? Iisus, care dezinteresat, c-aşa-i bine, să faci bine fără s-aştepți răsplată, că vine ea din ceruri la timpul potrivit înzecit, vine şi chiar atunci cu o împăcare, te îmbracă în cămaşa mulțumitului, fericitului şi statea ta e una bună, că nu când primeşti, ci când dai tu (când dai tu fericire altora, e bine mulțam fain) când te-aştepți mai puțin, eşti mai fericit şi mai e plin de bucurie şi ai zbura, pluteşti, că te simți uşor ca un fulg? ca o pasăre-n vazduh?), atunci vine fericirea înzecit şi atunci de ce să nu-ți bați capul să faci binele dezinteresat ? Iisus uimise şi pe samarinteanca nimerită la fântâna lui Iacob aflând că apa vie nu trebuie scoasă din fântână, ci din sulet de om. Badea Liviu, îmi spunea lucruri minunate pe care le-am citit sau le puteam citi în Biblie, dar el spunându-mi c-are o oaie bolnavă, îi arunc momeala având firul întins, c-aşa m-a inspirat Dumnezeu: să-l pun la încercare. Dar dacă în timp ce stai cu mine de poveşti, îi zic, având şi eu înteresul să-mi fac serviciul oaia-ți moare în staur, stăuroi (uită de ce zise: de vreme şi de nevreme pentru propovăduirea cuvântului, că primează cuvântul lui Dumnezeu şi zorit primând înteresul personal, că nici Dumnezeu nu-i contra să faci ceea ce-i de făcut şi Iisus vindecând bolnavii şi-n sabat, toate zilele fiind a lui Dumnezeu, aşa: la ce bun să exagerăm stricând echo-echilibru vieții ?

Unele gesturi, minore, banale şi cotidiene şi fără atâta metehanță scot în evidență un suflet mare, omul, şi un fel de a fi dumnezăiesc, omul bun şi n-am ce mă plânge nici de copiii, muşchetarii lu' Vica din prima căstorie, că eu am luat-o femeie, venită de la bărbatu' ei de 8 ani, deşi la radio-şanț se parlamenta: "cum s-o ieie pe Vica cu trei copiii lucru nemai întâmplat în Ciubăncuța Clujului (asta a uimit pe mulți, un sat întreg, a surprins grozăvia mea, ieşirea din şablon, făcând pe săteni să comenteze, să se mire, să miuneze, să-i facă să-nghită-n sec, să rămână afiş, să cotrarieze: cum ia un fecior pe o femeie cu tri copiii ,,numa de nu i-o făcut ceva şi asta a lu" Ionaşu Horjului, Mânzat Ludovica, zisă madărit: Vica, Păstaie, ca Cifală şi Buhița frumosă ce-i drept, scuturată, harnică şi plină de farmec, şarm gospodăresc, cu frică de dumnezeu şi când zicea asta cu şti să facă frmece, vrăji, se cam călăreşte, se contrazice, nu se împacă, nu se potriveşte, nu-i aceeaşi mâncare de peşte, dar ce poți face aşa-i lumea ştie ce ştie lumea, doar ce vrea să ştie, dar e frumoasă, ca mama focului, are pe vino înoace, ştie descântece şi se şi încurcau în vorbele lor, se repetau chiar: c-altfel presupuneau: cum s-o ea el un tânăr neânsurat, cu şcoală şi domn cu meserie de doftor de mare:tehnician veterinar pe ea o țărancă, ba Lucreția lui Vinuc, Cheța (mama lui Sandu Cocoşu-Roşu; lar mama-sa Burdea îi mai zice Pişta şi numai el ştie de ce, deci Lucreția Crăciunaş, Dascăl de- acasă, m-a oprit în drum să-mi spună, "domnule, nu vei putea trăi cu ea nici trei luni, dar iată c-au trecut peste 40 ani de casnicie şi m-a suportat şi am suportat-o, chiar dacă n-a fost şi nu e la noi în casă ca-n biserică, dar e ordonat şi curat ca-n farmcie poți linge mac de pe jos fără a risca să te infectezi cu vre-o. boală (dai unul după altul, laşi unul după altul, ca să nu ajungi de râsul satului, nu spargi, nu strci, nu te războieşti cu obiectele, cu ce-ți iese-n cale, nu te bați ca orbii, nu te dai cu capul de toți pareții mai ales, că n-ai de ce să mănânci ceapa ciorii, nu te învinovățeşti, n-arunci blidul cu prânzătură, mâncare, că nu-i caldă şi dacă poți găsi nod în papură, sfada, cearta, e lesne şi satul deabia aşteaptă, ca să aibă ce bârfi, povesti, eccetera, eccetera...).

Nu despre asta am vrut să vă dpun, ci de gestul frumos a lui Miha (Ştefania-Mihaiela Celemen, unul din copiii din prima căsătorie a lui Vica. Aduse multă marfă de la Cluj pentru obaie: faință, gresie, adeziv, tenco etc. şi ca să nu fie numai ea la greu mă ofer s-ajjut, dar cunoscându-mi stuația, acidentul vascular, nu mi-a îngăduit zicându-mi: "ticule, n-ai voie "(mie-mi era jenă; cum să stai cu mâinile-n sân fără să întreprinzi, faci, ceva; nu eram încă momie faraonică din te miri ce piramidă din insula Paştelui). Gestul ei era omenos, grăitor şi dacă am stat, ca un par împlântat, tatie, după plecarea lor am simțit, că mă doare capul şi nu m-am simțit bine (ea ținea la idicațiile doctrului şi vroia să mă mai aibă umbră în casa lor(ştiam , că ține la mine, ca la un părinte, dar şi eu țineam, iubeam copiii lui Vica din prima căsătorie cu Tudorel Celemen de la coşteie din Urişor). Miha nu era copilul meu, dar ținea la mine cum ținea şi Trilu-liru-crocodilu Marius-Mistrețu şi Bursucu Teodor Flaviu (se zice, mere vorba, că mai mult ține un străin, ca un frate şi am sițit-o pe pielea mea, deşi n-am ce mă plânge de Mircea frate-meu).

Când e vorba să faci bine nu-ți trebuie un anume plan, nici de risipă, ci faci binele pur şi simplu tăind răul din rădăcină cu orice chip indiferent de scrificiu, cum zicea convingător şi călugărul, părintele duhovnic Rafael Noica, fiul  filozofului Constantin Noica, că pentru a face bine nu trebuie să te gândeşti atâta, ci înțelept, cu cap să gândeşti la bine şi să-l fac nu trebuie să-ți motivezi: de ce binele e un bine, iubirea pentru celalalt, drept la înviere e, Dumnezeu în tot şi toate, o echo-sănătate-Dumnezeu cu care se începe şi sfârşeşte orice lucrare, ca să te rencarci cu energie pentru'ca lucrarea să fie o măsură a binelui.

Lui Petru Sima a lui Cocoloş din Ciubanca îi merese vestea şi povestea de om bun, deşi era şi el un om calculat, aspru şi repezit (era ca hăbăuca de Vica, de nevastă-mea mai aspru şi greu de mulțumit una cu două; lucra la meii (tineretul ovin) de la ceape Ciubăncuța şi le ştia rândul, că nu-i prea dispăreau fără ştirea preşedintelui Crăciunaş Lucian-purcelu, a brigaderului Pop Alexandru şi a şefului de fermă Ing. Zootehnic Vlaicu Aurel, n-avea mortalități pe capete, ca la alte turme de oi şi creşteau mândri, aveai un drag pentru ei, că munca serioasă nefiind o joacă, o glumă proastă, dar nu puteai zice, că nu se enervează, însă, care nu se lăsau prinşi cu una cu două şi se speriau, când îmi erau ținuți să-i vaccinez contra Antraxului sau să-i tratez de călbază, fascioloză, monezioză şi cu nervii la pământ când vre-un miel înebunit de-anume sărea ropcii-copcii ostenindu-l şi el înciudat îl izbea din toate puterile fără a le căşuna vre-un rău îi izbea de leasa care impoviza staurul împrejmuia oițele pentru acțiunea sanitar-veterinară în plină campanie şi desfaşurare. Era badea Petru al meu, însă nu la nivelul lui Iisus Hristos bun şi cine nu şti cum e acest fiu a lui Dumnezeu, păstor blând şi fără simbrie, dezinteresat, cotând, îngrijând de oi, fiu, care s-a întrupat din duh sfânt în Fecioara Maria, la vestirea de către Arhanghelul Mihail a vestei cele bune, casa în care sta Maria, toată de lumină s-a umplut, cum intră soarele pe geam făra a face vre-o stricăciune şi unde intră soarele în casă la om nu e nevoie de doctor. Petre a fost luat în paza la armată şi miliție pe la Aghireş-Fabrici şi cunoscând lume multă mă întreba făcându-mi plăcere, mă întreba de unul şi de altul răscolit de amintiri, altele decât cele ale mele. Aici după gura lumii ar fi prins pe careva cu o maşinărie de tipărit bacnote (l-am înrebat, dar, deşi n'avea de ce se teme, el, badea Petre, a zis că el cu mâna lui i-a desenat, pictat, deşi vroiam să văd cum arată desenele lui tot lăsând de pe o zi pe alta, n-am reuşit, că lucru lăsat miroase a... şi cum s-o mai fac cuma, când Dumnezeu să- l ierte e dus la cele veşnice ? (Nevstă-sa Mărioara se trăgea din Telciu, a fost prinsă cumpărând şi schimbând bacnote la Dej, iar Sever a fost arestat pentru'că s-a batut pentru o fată pe la Hăşmaş, Zalha, la bal, nişte țangăi venind buluc peste el, dar el musculos nu s-a lăsat la ei apărându-se...

PAVEL RĂTUNDEANU-FERGHETE