Căutând după mere 6

Căutând după mere 6

Mircea crescuse nu mai era la Abrud, terminase şcoala profesională pe Bistriței în Cluj-Napoca şi făcea naveta din gara Aghireş, că lucra la depoul C F R (căile ferate române) făcea naveta din Gara-Mare de unde se urcase în tren şi tata să vină la Bistrița, când din tren cobora directorul şcolii Oprea Septimiu îndrăgit de mine şi ca profesor de Istorie şi Gegrafie, un înrăit pasionat excursionist perpedes, prin munți şi peşteri, ca Emil Racoviță şi Hogaş (pe Drumuri de munte), cu multe peripeții (ca el aventurându-se cu bicicleta Băişan Nemeth Iosif) deci coborând din tren îl întrebase Oprea Septimiu pe tata cu un zâmbet larg de om binevoitor: "Unde mergi bade Dragonire?" "- la Bistrița, la şcoală , la Pavel", zise tata, Dragomir încântatat, că-i întrebat, parca aştepând să-l întrebe cineva, că unde se aventurează şi merge dumnealui tatăl meu ca să-i răspundă ca-n Budulea Taichi lăudăros: la şcolile ălea mari şi Ion Slavici le nimerise grozav şi-n Mara şi-n Mora cu noroc, grozave fiindu-i şi amintirile despre Mihai Eminescu dăruit muncii de gazetar, ziarist, corector şi redactor şi-n corectitudinea lui Eminescu era un luptător serios, un patriot fară egal, cu dragoste şi dor, un apărător al vetrei şi a drepturilor ce ni se cuveneau, dar răii din lumea rea n-ar fi vrut să le avem noi ce avem pe drept şi dacă le spui, că nouă Dumnezeu ne-a dat acest Rai, dar deştepții-s fuduli şi nu le vine să creadă, deşi cum să zicem, că-i al nostru dacă n-ar fi al nostru?.

Directorul şcolii din Fabrici localnic din Aghireş haltă, sat, îi mai zise lui tata care zorit să nu scape trenul înfrigurat urca treptele care sub imperiul emoției i se păreau înalte cât coşul de eliminare a fumului din incinta fabricii de ghips, ipsos, unde se calificase la locul de muncă dragul de el fochist, deci profesorul Oprea Septimiu îi zise şi nu în dorul lelii, doar să fie zise nişte vorbe de clacă, a zis convins de cele zise, a zis convingător patrunzându-l pe  până-n wadâncul ființei: "Pavel o s-ajungă om mare" (sper să reuşesc să vă arăt ce le schimbase atitudinea şi părerea profesorilor mei, ce crezuse până atunci, că-s după ploaie chepeneag: un face, cacă , în drum şi deabia apoi fuge-n tufă sau cucuruzi, în papuşoi de ochii lumii, dar vorbele pătrunzătoare şi pline de bunătate şi sinceritate, de suculența unui adevăr, parcă îi determină pe Dragomir să creadă altfel şi altcum, altceva, despre tufa de veneția ce eram nici de rugă, nici de fugă, cum deseori zicea Vica neavând boi pe limbă): "Pavel, bade Dragomire, o să vezi dumneata, o să ajungă un om mare", îi persistau vorbele profesorului în urechi şi nu-i venea să-creadă minții şi inimii lui, deşi-l bucurau aceste laude (cui nu-i pare bine când cilediul lui e lăudat mai ales cu prestanța şi supeoritatea acestui om de treabă şi de încredere era cunoscută, pe care-l cunoştea şi el badea Dragomir demult, ca pe cămaşa care i se putea rupe-n spate) cu perspectivă, cu perspectiva îndepărtată, chiar depărtată, îi insufla încredere şi-i da nădejdea, că-I ceva de capul meu şi într-o zi, care va fi ea rânduită de Dumnezeu: "puiul va învăța pe cioară" şi-n el parcă se răsturnă ierarhia de valori, covingerea, că pentru acest ciuf, Pavel, e de bine, deşi el zise în iudat chiar: "pentru Pavel e bună şi o lopată", că asta crezuse el şi neînțelegându-l pe Pavel şi crezând cătrănit, c-ar fi fără noroc şi n-are noroc nici cu pruncii să-i facă domni cu toate că s-a zbătut el şi chinuit destul fugind din sat de colectivizare şi numai ce credea putea zice, dar acuma parcă se încălzise în sufletul lui, candela fiind aprinsă de nişte îngeri şi zău se bucura, (un zmeu de hârtie meşterit cu dibăcie de astaluşul, dulgherul meşter lemnar Kalman koroi pripăşit în Sâmpetru-Almaşului de pe la Gherla şi zmeul parcă era pasăre ca aeroplanul construit Aurel Vlaicu. Plutea peste cerul fără nori de ploaie, plutea şi îl înălța maiastra si părea o vietate cerească minunând pe țăranii aflați în arie muncind pe lângă batoză, bărbați şi femei, cu toții asudați, transpirați, în Râtul Lui Călcâi, un şes anume ales să îmblătească păiosele ce-au crescut până în brâu, ba până subsuară şi pe unele pământuri ca pe vremea lui Herodot peste coama calului ce-l călărea asemeni lui Burebista pornit să unească sub acelaşi steag triburile celto-dace).

Narațiunea pe Titanic e neverosimilă şi nesemnificativă, insifintă, golită de adevăr, că intrigile a dărăpânat, după Iordache Golescu, buna orânduială existentă pe vas, la un moment dat cearta incendie firescul şi sfredeli ca un burghiu iminent scufundând corabia ajunsă proverbială (eu pot avea scuză şi dacă voi debita o prostie, că minciuna mea cât timp e inofensivă nefăcând rău nimănui e scuzabilă, că unde creşti şi cum creşti aşa eşti proverbial şi indiscutabil impecabil nesmintit din buna- cuvință şi buna-creştere prin ceea ce sunt sunt 7 ani de şcoală de-acasă, c-aşa eşti, în iubire, că nu mai departe, vorba lui Marin Preda: un țăran când vine la Bucureşti caută un alt țăran, ca să-l înțeleagă (nu aşa am făcut şi eu căutându-l onlaine nici eu nu ştiu cum, Doamne, pe Ben Todică, să-mi descurce ițele, deşi nici eu n-am fost la"Mărul  de aur", la"Catanga", deşi Stănescu e din Ploieştiul revoluționar prin chiar ceea ce era el Nichita iubire şi mod inedit de a fi " foe verde de albastru" lămurit de scriitorul critic şi istoric literar Alex. Ştefănescu, un contemporan cu mine şi cel care umblă cu delicatesuri, poetul Mircea Dinescu un prieten neprețuit şi un adorabil în Frontul Național, fiind şi el de la aceeaşi scroafă, crescut, însă, cu laptele lupoaicei..., ca monument social-uman a ce poate fi şi el într-o realitate crudă omul. Să nu  uităm pe Geo Bogza, ca "Paznic de far" şi mai scriind şi "Cartea Oltului", ca un om plin de răspundere în fiecare an, în plinătate de cult Nicole Ceauşescu, omagia pe Mihai Eminescu la15 ianuarie, cum n-o fac mulți cetățeni astăzi neavând simțul patriei şi calitatea de cetățeni români al Patriei Limba Română.

Pentru că ai ajuns la Ceauşescu, Eu fiule, vă priveam din ceruri şi plângeam la naivitatea voastră, nerealizând atunci cât de mare patriot era acest simplu fiu de țăran (şi aşa va rămâne in istorie) ucis mişeleşte la fel ca şi Mihai Viteazu trădat de cei de lângă el. Nişte "cei" care s-au demonstrat nimicuri şi mişei. A fost trădat la fiecare pas in ultimii săi cinci ani de conducere de cei care au fost infiltrați in jurul lui pentru acest motiv. 

 Nicolae Ceauşescu a luat FMI-ul prin surprindere. Dacă ii reuşea eram cea mai bogată țară din lume!

Ceauşescu a fost la câți-va paşi de a avea bomba atomică dar a fost sabotat cu grijă de aceşti golani care erau, şi sunt încă platiți, de cei care au mai rămas bine din afară. Dacă nu erau ei azi ați fi fost bine egalii marilor puteri la masa tratativelor că doar nu sunteți mai prejos decât pakistanezii. Îți aduci aminte când el sa intors din Iran?, cum se desfăsurau evenimentele la țară, la voi? Ce ai simțit tu, ce simțeau oamenii? Pentru că voi scrieți adevărata istorie! Istoria se vede prin trăirile oamenilor cinstiți. În poveştile lor.

Cine poate zice, că nu le-o venit să plângă multora? Si cine n-o plâns? Mulți o plâns simțind nevoia să plâgă. Urmăream şi eu şi Vica şi cine se nimera din Ciubăncuța la televizor Revoluția în direct, cum se zicea şi intrase în uz, se împământânise acestă expresie, eram ochi,  urechi şi suflet, că eram îngrijorați (ce  urmează? Ce va fi de noi? de mama noastră?) şi ce mai tura-vura înteresa toată suflarea satului curioasă de ce se întâmplă, de ce mai zice şi unul şi altulşi parcă se regreta, nu se avea încredere în politicieni, că scăpasem de datorii externe asta era meritul unicului conducător (e drept, că ce s-a facut s-a făcut cu eforturi, cu sferințe, dar acuma nu suferi fără a se face nimic, ceva măreț, dar ce zic? suferim, că milionarii de carton vreau să fie şi mai bogați, iar revoluția dacă a fost revoluție şi nu lovitură de stat, revoluția a fost furată? hoții erau cu ilicitul lor să nu fie demascați de mascați şi puşi la zid de organele de stat şi pedepsiți fără milă toți cu dulcele glonț al patriei (dar când ajungem la aşa ceva cu toții dau colțul şi-s laşi, complici, că cei care umblau cu cioara vopsită făcând fuse strâmbe o meritau să fie pedepsiți dar care nu-s cu muca pe căciulă, ca să poată arunca cu piatra în Maria Magdalena?. În  acele zile mai ales  am plâns pentru inechitățile şi imoralitățile care se faceau în haosul care s-a creat, Doamne, atunci, când în ziua de Crăciun (în 25 decembrie 1989, cea mai sfântă zi, Naşterea Domnului Iisus Hristos l-au împuşcat pe Nicolae Ceauşescu, l-au împuşcat criminal pe conducătorul iubit, ca şi cum n-ar mai exista şi alte zile a lui Dumnezeu sub soare pe pământ (am vrut să scriu altcum, dar noaptea nedormitâ mă obosise, stoarsă de vlgă, de stilul clasic, de exprimarea coerentă).

 Dacă Ceauşescu a venit dintr-o subterană, din ce adancuri veniți voi?

Mulți dintre revoluționarii care apăruseră la televiziune erau tinichele de la coda pisicii care nu se vroia să prindă şoarecii, că nici mâinile nu le aveau curate, dar nu-şi aveau nici sufletul curat (era boala de putere şi ajunşi în frunte, în conducere,  cine mai putea să-i judece şi condamne chipurile: nu pot dosarele să fie desecretizate... Se muşamalizau faptele unor ucigaşi notorii (şi câți ani trec fără s-avem un rezultat crect (cum să trecem în cazul aiesta cămila prin urechile acului ?) si mai zici si dumneata Doamne sa-i arestam acuma si sa-i ducem in fata legii, dar mai avem lege?. Asteptam sa mora imbuibati si pe urma ii judecam, c-asa suntem noi oamenii lasi, fricosi, lenesi pe tot pamantul. Ca atare, vorba bunului parinte editor Pr.Alexandru Stănciulescu "Cuget Românesc", Bârda: nu dădeau cu stângu-n dreptu'şi arăta cum stau lucrurile în lumina adevărului: iubire pentru celalalt-drept la îviere... (cu domnia sa m-am cunoscut la Dej la Festivalul Culturii Populare Someşene "Samvs" Dej ținând o prelegere despre "Miorița"şi eu despre "Cămeşa Ciumii" (se întâmpla prin 1983, de-o veşnicie şi de atunci cum declară scriind într-o dedicație, c-am fi prieteni de-o viață; cum scrie domnia sa acest prieten a năşit fiind nănaşul la cinci cărți de folclor: patru volume COLINDE DIN TRANSILVANIA şi un volum BALADE DIN TRANSILVANIA, învățându-mă să fac o carte din ce nu părea a fi carte. E un om de suflet, e stăpân pe darul ce i-a fost menit de Dumnezeu, menit încă din pântecele mamei de Dumnezeu şi indiferent de dificultăți, greutăți, iubeşte cultura, ca nimeni altul (unii şefi ierarhici neînțelegându-l i-au pus piedici, bețe-n roate, dar el sănătos încăpățânat în bine a ştiut, că trebuie cu darul lui să meargă înainte, că fericit e cel care şti ce are de făcut şi care din feticirea lui dă şi altora îmbogățindu-i sufleteşte, ca şi ei, cei celora care le dă dar din dar în plinătate de har să facă Rai între oameni, ca oameni pentru oameni, ca sfințenia sa de la Bârda-Mehedinți.

Sigur sfințenia sa Pavele înțelege că scrierea e o rugăciune. A scrie e ca şi cum te-ai ruga cu sinceritate. E adevărul! Adevărul are o singură față! Prin această deschidere coboară lumina.

.............

 Pavel Ferghete-Ratundeanu

 Canalul Dunăre-Marea Neagră, al cincilea din lume. Ce ați facut voi cei de azi?

 Oameni au murit la construcția lui, dar cați au murit azi in războaiele din Afganistan, Iran şi Siria şi pentru ce?

"Tot ce am făcut am făcut pentru țară, de asta nu le-a plăcut golanilor.

Dacă nu am dreptate atunci demonstrați o, 

faceți mai mult!"