marți, 12 septembrie 2017

CULORI-CURCUBEU






CULORI-CURCUBEU A CEEA CE SUNT EU

Fugind de poezie El Gringo dau cu capul din omenie de plinătate de poezie,
de doină şi lumină şi unii ar accepta acel nepereche Eminescu, grădină,
de pomină al Maicii Domnului-stupină cu regină divină
cu tinerimea roindă spre zarea necunoscută, străină
şi ar zice fără fără pereche,
fără mofturi şi ofuri: "O.K.",
ar zice de ecuația râzândă
după soluție, dupa rezolvare flămândă,
nemurindu-se în legendă zgtibulindă,
Nichita Stănescu, tribulindă înflorindă,
ca-n oglindă,
izvoarele cu pastravii cu inima fremătândă emotiv în limpedea undă falnic viitor, cu pețitor pentru nuntirea cate-n iubire ne dă dreptul înviere,
că soarele cu strălucirea sa până-n afund de cer pavat cu nisip abundă
cu liniştea calmă să ne pătrundă şi cuprindă
cu îndemână în adevăr, viață mai bună-
Patrie Limba Română clară şi blândă,
lumină din lumină deplină şi divină să lumine corola minune, vandidatul la fericire:
pace şi pâine cu-nanume special, liturghie în spice
pentru năstruşnica lume jinduindă, avidă, de pace, de bine-
acoperământ tras stăruitor în mâine miez de pâine alui a fi pentru cel care vine mereu
nascându-se din Cuvântul-Dumnezeu lumină din lumină
la curți de dragoste şi dor să dea roada depeplină şi de pomină doină-
culori-curcubeu a ceea ce sunt eu.

PAVEL RĂTUNDEANU-FERGHETE









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu