sâmbătă, 6 octombrie 2018

Lansare de carte Livia Ciupercă, Singur printre ai mei, Biblioteca Centrală Universitară Eugen Todoran TIMISOARA







Istoric

Crearea unei biblioteci universitare la Timişoara s-a stabilit prin Decretul-lege nr.660, Art.26, din 30 decembrie 1944, emis de Regele Mihai I.

La început, fondul de publicaţii al acestei biblioteci era alcătuit mai ales din cărţi şi reviste de matematică şi fizică. După ce a luat fiinţă, în 1956, Facultatea de Filologie din Timişoara, biblioteca Institutului Pedagogic a dobândit profil enciclopedic şi s-a îmbogăţit continuu.

Din 1962, o dată cu transformarea Institutului Pedagogic în Universitate, Biblioteca Centrală a Universităţii din Timişoara s-a dezvoltat rapid.

Din 1975, este beneficiară a dreptului la Depozit legal.

În 1979 s-a dat în folosinţă şi o construcţie nouă, destinată exclusiv Bibliotecii Centrale a Universităţii.

Din anul 1992, când, prin Ordinul ministrului învăţământului nr. 6237, din 14 sept. 1992, Biblioteca Universităţii din Timişoara a devenit Bibliotecă Centrală Universitară, instituţie de interes naţional, cu personalitate juridică, similară cu cele din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi.
Noul statut i-a îngăduit să devină, una dintre cele mai moderne şi bine înzestrate biblioteci universitare din România.

Cu sprijinul Fundaţiei Soros, în 1995, pe baza proiectului TiLINE (Timişoara Library Network), B.C.U. "Eugen Todoran" a achiziţionat,  împreună cu biblioteca Universităţii Politehnica, programul integrat de bibliotecă ALEPH (Automated Library Expandable Program), instalat pentru prima dată la noi în ţară.

În 1996, prin HG 1297, s-a aprobat extinderea clădirii unităţii centrale cu un corp nou, în suprafaţă totală de 5245 m2. Lucrările de construcţie au început abia în 1999.
În 1997 reţeaua de calculatoare a B.C.U.T a fost conectată în INTERNET, prin ROEduNet, catalogul electronic devenind astfel accesibil prin web de oriunde din lume, la adresa : http://ibm.bcut.ro/

Din data de 8 februarie 2000, Biblioteca Centrală Universitară din Timişoara poartă oficial, conform HG, publicată în MO, I, nr. 58, numele celui care a sprijinit transformarea în bibliotecă centrală universitară alături de cele din Iasi, Cluj şi Bucureşti:Eugen Todoran.

În 2005 acest an s-a trecut la versiunea ALEPH 500, unul dintre cele mai performante instrumente software destinate bibliotecilor, pe care-l utilizează şi bibliotecile renumitelor universităţi Harvard, MIT, ETH Zurich, Sorbona sau biblioteci naţionale precum British Library. Tot din anul 2005, prin participarea la proiectul NUSIDOC, catalogul bibliotecii a fost integrat în portalul ROLiNeST (ROmanian Library Network Science & Technology), alături de cataloagele celorlalte trei biblioteci centrale universitare din Bucureşti, Iaşi şi Cluj-Napoca. Cuprinzând peste 2 milioane de documente, este cel mai vast catalog virtual colectiv din România.

La 1 octombrie 2008 a fost inaugurat noul corp de clădire, un edificiu modern, cu săli de lectură mari şi confortabile, cu documente în acces liber, organizate pe domenii. Tot în 2008, biblioteca a implementat, pentru prima dată în ţară, sistemul RFID (Radio Frequency Identification) într-o soluţie integrată cu programul ALEPH 500. Acest sistem permite protecţia publicaţiilor, regăsirea acestora şi aşezarea la raftul potrivit, împrumutul sau restituirea publicaţiilor prin autoservire (self check).

Alături de bibliotecile centrale universitare din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi, B.C.U.”Eugen Todoran” din Timişoara este o instituţie ştiinţifică şi culturală de interes naţional, cu o misiune bine definită şi cu rolul de a constitui, organiza, prelucra, dezvolta şi conserva colecţii de cărţi, periodice, articole, publicaţii electronice, precum şi de a crea cadrul informaţional necesar sprijinirii activităţii didactice şi de cercetare, consfinţind locul pe care îl are cartea în viaţa ştiinţifică şi culturală a mediului universitar timişorean.

http://www.bcut.ro/Istoric-s67-ro.htm













Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu