Se anunță DEZASTRUL?
Biserica va coborî în catacombe?
Căsătorii GAY obligatorii în
Biserică? România,
DEȘTEPTAREA!
exemplul din articol este din lumea
occidentală, dintr-un cult eminamente secular, eretic, dar cu atât mai mult
amenințarea pentru Ortodoxie este mai mare
6 octombrie 2018
Danemarca a
adoptat o lege care obligă bisericile (nu doar pe cea luterană, majoritară) să
oficieze căsătoriile între cuplurile homosexuale. Potrivit legii, preoții au
dreptul de a refuza să oficieze ceremonia, însă episcopii sunt obligați să
găsească înlocuitori.
Promotorul
actului normativ, Ministrul Cultelor, Manu Sareen, este un agnostic declarat
(sic!). „E foarte important să le oferim tuturor membrilor bisericii
posibilitatea de a se căsători”, a declarat Saaren.
Ne aflăm în
plin teatru absurd: un ministru al Cultelor ateu moare de grija „membrilor
bisericii”, ca nu cumva să fie discriminați. Preoții au, chipurile, libertatea
de conștiință de a refuza oficierea, dar episcopul locului nu are dreptul la
aceeași libertate și trebuie să scoată, de unde știe, alți preoți de schimb, cu
mai puține remușcări.
Dincolo de
hazul aparențelor, situația este de o gravitate colosală. Ne aflăm în prezența
celui mai tăios și frontal atac de la răstignirea lui Hristos încoace: statul
constrânge Biserica să calce în picioare Creștinismul!
Creștinismul
și Biserica sa acceptă EXISTENȚA Păcatului, are toată dragostea și înțelegerea
pentru păcătoși, sperând la îndreptarea lor, dar are o limită: nu poate
BINECUVÂNTA Păcatul.
Legea daneză
e de o perversitate diabolică: dacă Biserica nu se supune, se plasează în afara
legii. Ajunge practic în situația de dinainte de edictul de la Mediolanum al
lui Constantin din 313 și e obligată să reintre în ilegalitate. Să se întoarcă
în catacombe. Dacă, însă, Biserica se supune, atunci ea se plasează în afara
lui Hristos. Adică în afara Ei Înseși. Ceea ce ar însemna propria negare.
Propria anihilare.
Nici măcar
lui Stalin nu i-a trecut prin cap o asemenea monstruozitate. El, sărmanul, a
demolat biserici, a ucis, torturat, închis, deportat persecutat preoți și
credincioși. Însă nu a obligat Biserica să se pervertească.
Doar în
beznele temnițelor comuniste românești s-a mai petrecut ceva oarecum
asemănător: sinistrele ritualuri sataniste, în care bieții deținuți erau
obligați să joace vreo scenă „biblică”, în care cel ce o întruchipa pe Fecioara
Maria era violat, ca să se demonstreze că nu există Naștere fără Prihană, sau
erau „împărtășiți” din tineta cu fecale. Dar și aceea era doar o maimuțăreală,
o schimonosire a rânduielilor bisericești. Afară, la lumină, în bisericile
rămase în picioare, se oficia Sfânta Liturghie și toate cele șapte taine, fără
nici o cirtă de abatere de la dogma creștină.
A devenit un
truism ca promotorii neo-marxismului care a năpădit Occidentul să-i numească pe
creștini homofobi. Să-i acuze de intoleranță, discriminare, fundamentalism,
extremism, fascism – în fine tot fondul principal de cuvinte al corectitudinii
politice – pentru că nu acceptă Diversitatea, în toată splendoarea și umanismul
ei.
Iată că noua
lege daneză oferă cea mai limpede dovadă despre cine sunt Agresorii și cine
Victimele. Uluitoarea, neverosimila recrudescență a Stângii în Occident nu
vizează binele particular al nici unei comunități: nu moare nici de grija
pederaștilor, nici a pedofililor, nici a feministelor nici a altor presupuși
discriminați, care vor, chipurile, să se emancipeze. La urma urmei, căsătoria
unor homosexuali în biserică are tot atâta valabilitate în fața lui Dumnezeu,
câtă ar avea dacă s-ar face într-o hală de pește.
Noua Stângă
urmărește de fapt însăși anihilarea Creștinismului, izbind acum, cu toată forța
coercitivă a statului, în Instituția sa fundamental
Joc de copii - Sfantul Ioan din
Kronstadt
Viata noastra e un joc de copii, nu
însa unul nevinovat, ci culpabil. Fiindca, desi avem minte sanatoasa si ne
cunoastem scopul vietii, nu dam importanta acestui scop, ocupându-ne de lucruri
vane si fara noima. De aceea am spus ca viata noastra este un nescuzabil joc de
copii. Lacomia ne face sa ne pasionam de mâncare si bautura, în loc sa le
folosim pe acestea pentru alimentatia strict necesara a trupului si pentru
sustinerea vietii trupesti. Ne pasionam de haine, în loc sa ne multumim a ne
acoperi decent trupul, ferindu-l de actiunea nociva a stihiilor; ne pasionam de
argint si de aur, tezaurizându-le sau folosindu-le drept obiect de lux si
placere, în loc sa le întrebuintam pentru satisfacerea unor necesitati, iar
surplusul sa-l dam saracilor; ne pasionam de locuintele noastre si de multimea
obiectelor care le împodobesc bogat si cu fantezie, în loc sa ne multumim cu un
adapost sigur si decent si cu lucrarile decente si strict necesare traiului; ne
pasionam si de calitatile noastre spirituale: minte, imaginatie, vorbire, dar
le folosim numai pentru slujirea pacatului si desertaciunilor lumii acesteia;
slujim ceea ce este pamântesc si corupt, în loc sa ne punem însusirile în
primul rând în slujba lui Dumnezeu, a cunoasterii de Dumnezeu, preaînteleptul
Creator a toata faptura, în slujba rugaciunii – rugându-L, cerându-I si
preamarindu-L pe Dumnezeu pentru a ne arata unii altora iubire si respect; si
numai dupa aceea, si doar în parte, pentru a sluji lumea aceasta, cea care va
ramâne cândva în urma noastra. Ne pasionam de cunostintele noastre asupra
zadarniciilor lumii si, pentru a ni le înmulti, pierdem timpul pretios, care ne
este dat pentru a ne pregati pentru vesnicie. Nu arareori ne „pasionam” de
serviciu, de îndatoririle noastre, dar nu în sensul ca ni le-am îndeplini
corect, ci dimpotriva, fara silinta, superficial, lucrând mai mult în interes
personal, pentru a obtine un profit. Ne pasionam dupa oameni aratosi, sau dupa
frumoasele reprezentante ale sexului slab, folosindu-ne de ele în jocul patimilor
noastre; ne pasionam de timp, care trebuie folosit cu întelepciune, fara a-l
irosi în jocuri si distractii; ne pasionam, în sfârsit, de noi însine, facând
din noi un fel de idoli, înaintea carora ne închinam noi însine si pentru care
cautam si alti închinatori. Cine ar fi în stare sa ne descrie si sa ne deplânga
nemernicia, imensa desertaciune careia îi slujim, nenorocirea careia i ne
daruim de bunavoie? Ce raspuns vom da nemuritorului Împarat, lui Hristos,
Dumnezeul nostru, Care va veni în slava Tatalui Sau sa judece viii si mortii,
sa dea în vileag tainele inimilor, sa primeasca raspunsul nostru pentru toate
câte am facut si am zis? Vai noua! Vai noua, celor ce purtam numele lui
Hristos, dar care nu avem nimic în noi din duhul lui Hristos! Care purtam
numele lui Hristos, dar care nu urmam învatatura Evangheliei Sale. Vai noua,
„nepasatori la astfel de mântuire” (Evrei 2, 3)! Vai noua, ca nu avem credinta
crestineasca, speranta si iubire crestineasca! Vai noua, cei ce am iubit veacul
acesta fatarnic si trecator si care nu ne-am aratat râvnitori sa mostenim
veacul celalalt, cel ce urmeaza mortii noastre cu trupul stricacios, veacul de
dincolo de „perdeaua” de carne pe care o vedem acum.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 169-170.
VIATA NOASTRA - Sfantul Ioan din Kronstadt
Viata noastra, ce este ea oare? Arderea unei lumânari. Ajunge sa sufle
în ea Cel care a aprins-o ca sa se stinga. Viata noastra, ce este ea oare?
Drumul unui calator; odata ajuns la un anumit soroc, portile i se deschid, îsi
lasa hainele (trupul) si toiagul de pelerin si intra în casa. Viata noastra, ce
este ea oare? Îndelungat si sângeros razboi pentru cucerirea adevaratei patrii
si a adevaratei libertati. La capatul razboiului esti fie învingator, fie
învins, chemat de pe câmpul de lupta la locul rasplatii ca sa primesti de la
Dreptul Judecator fie rasplata si slava vesnice, fie osânda si rusine vesnice.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 363
Sursa: ALEXANDRU STANCIULESCU BARDA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu