Vasilica GRIGORAȘ: Haiku; Corneliu
Traian ATANASIU: Comentariu
În săptămâna 20-26 iunie, pe site-ul
AUTORI DE HAIKU DIN ROMÂNIA, la rubrica „Haiku-ul zilei” au fost desemnate
poeme scrise de mine. Deosebit de onorată. Sincere mulțumiri maestrului
Corneliu Traian Atanasiu.
Haiku-ul zilei – 20 iunie 2022 luni
primele știri –
două vrăbiuțe-n zori
toacă liniștea
Vasilica Grigoraș
Haiku-ul zilei – 21 iunie 2022 marți
război iminent –
vecina mai tânără
încurcând ițele
Vasilica Grigoraș
Haiku-ul zilei – 22 iunie 2022
miercuri
macazul schimbat –
păpușari trași pe sfoară
de-ale lor păpuși
Vasilica Grigoraș
Haiku-ul zilei – 23 iunie 2022 joi
ajun de Crăciun –
Moșul ispitit
de poale în brâu
Vasilica Grigoraș
C.T. Atanasiu: Care este marca
haiku-ului? Stilul său remarcat imediat de cititorul versat? Limbajul folosit,
altul decît cel retoric. Cel aluziv. Aparent sînt evocate pregătirile pentru
sărbătoarea Crăciunului. Cu Moșul de față. Tentat de mirosul plăcintei
preparate de gospodină.
Toate bune și clare. Dar ispita cea
mare e alta. Moșul care asistă la preparative își poate pierde prea lesne
majuscula și ținta ispitei.
De fapt, folosind limbajul aluziv,
haiku-ul nu spune ce spune. Sau dacă o spune, o face ca să sugereze cu totul
altceva.
Haiku-ul zilei – 24 iunie 2022 vineri
armonii de april –
lalelele degrade
edilii în dungi
Vasilica Grigoraș
Haiku-ul zilei – 25 iunie 2022
concediu altfel –
cerul și marea în
ochii pruncului
Vasilica Grigoraș
C.T.Atanasiu: Sintagma cu care începe
poemul este una vehiculată de mai multă vreme sub forma „școala altfel”. Pentru
elevi ea vrea să spună că se poate face „școală” și într-un mod mai atractiv.
Aici însă ea face doar o aluzie glumeață la faptul că de data asta familia care
s-a lărgit o să stea acasă.
În compensație însă, celor doi
părinți li se oferă o lume nouă – cerul și marea – aflată „în ochii pruncului”.
Totul este simplu și nu trebuie să
faci presupuneri de unul singur. Autorul ți le oferă montate inteligent în
țesătura aluzivă.
Haiku-ul zilei – 26 iunie 2022
balul bobocilor –
pe rochia decoltată
ochiul boului
Vasilica Grigoraș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu