De
ce se pierd copiii în ecran?
Lector
univ. dr. Alexandru Mărchidan
09
Iulie 2023
Nu fac parte dintre aceia care aruncă la
coș rezultatele cercetărilor tehnologice, pe considerentul că toate țin de
„ceva rău”, dar nu mă număr nici printre semenii care au convingerea că
omenirea se află într-un stadiu superior de existență datorită inovațiilor din
acest domeniu. E cert că în istoria cunoscută nu s-a mai întâlnit un asemenea
nivel al dezvoltării tehnice. Însă foarte multe voci avizate afirmă că,
totodată, dezvoltarea structurală umană, cognitivă și genetică, se află pe o
pantă descendentă.
În cele ce urmează nu voi readuce în
discuție diverse idei sau lamentări privitoare la gradul de alienare din
societățile moderne, la faptul că tinerii (și nu doar ei) devin tot mai
fascinați de noile tehnologii ale comunicării etc. Voi prezenta, însă, unele
dintre cele mai cunoscute mecanisme care stau la baza acestor probleme, din
dorința de a încerca să înțelegem ce se întâmplă. Aceste informații au fost
incluse și într-o prelegere (având titlul "More technologized is not more
educated") susținută în anul 2019, la Universitatea din Pitești, la
International Conference on Electronics, Computers and Artificial Inteligence.
În acest articol mă refer în special la
pericolele pe care le reprezintă noile tehnologii de comunicare pentru
dezvoltarea intelectuală și pentru educația tinerilor. Deși aceste tehnologii
au și unele avantaje pentru informare și comunicare, totuși dezavantajele sunt
mult mai mari. În zilele noastre, profesorii, părinții, elevii și studenții au
de-a face în aceeași măsură cu mari oportunități și provocări, pe de-o parte,
și cu numeroase capcane, pe de altă parte. Toate relațiile umane, diversele
interacțiuni, procese și acțiuni s-au schimbat după ce internetul a făcut
posibilă apariția „omului conectat”. Acesta este motivul pentru care vorbim
astăzi tot mai mult despre o nouă „specie socială”, homo connecticus. Dacă
reușim să vedem care sunt cele mai importante moduri în care este afectată
dezvoltarea psiho-socială, intelectuală, socială și morală a tinerilor, atunci
putem să înțelegem ce premise sunt create de către noul mediu educațional
dominat de internet și de noile tehnologii.
Când am pomenit de „capcane” le-am avut în
vedere cele mai noi: rețele de socializare, jocuri video și multe alte
activități care implică utilizarea ecranului. Cu cât este mai mică vârsta
utilizatorilor, cu atât mai prezente sunt efectele negative. Nimeni nu poate
nega existența unor probleme comune pentru elevii din toată lumea: dificultatea
de a se exprima corect (vorbit și scris), dificultăți de atenție, concentrare,
înțelegere și, ca atare, de învățare. O reală problemă o reprezintă faptul că
în multe cazuri părinții și profesorii îi încurajează pe copii să utilizeze
computerul și internetul încă din primii ani de școală, pentru a-și face temele
(celebrul „referat”).
Modificarea
structurii și funcționării creierului
Creierul fiecărei persoane este modelat de
activitățile pe care acea persoană le realizează cel mai des, zi de zi. Din
păcate, însă, printre cele mai îndrăgite activități ale tinerilor (și nu numai)
se află utilizarea smartfonului, vizionarea programelor TV și jocurile video.
Pentru a înțelege efectele tehnologiei digitale asupra creierului, trebuie să
înțelegem principalele sale funcții.
Emisfera cerebrală stângă procesează [1]:
analiza, logica, deducția, matematica, sintaxa limbii vorbite, verbalizarea,
secvențele auditive; această emisferă este activă, secvențială, urmărește
conexiunile cauză-efect; este sediul gândirii critice. Emisfera cerebrală
dreaptă procesează: emoțiile, procesele imaginative, narațiunile,
simultaneitatea, noutatea, culoarea, recunoașterea facială; este nonverbală,
holistică și reacționează spontan. Cortexul prefrontal este responsabil pentru:
atenție, motivație, control al comportamentelor și emoțiilor, planificare, control
al instinctelor (hrănire, agresivitate, sexualitate), inițiativă, curiozitate,
discernământ, prevedere, creativitate; este centrul celor mai complexe procese
mentale – centrul executiv al creierului. Corpul calos, puntea dintre
emisferele cerebrale, asigură comunicarea inter-emisferică. Toate aceste
funcții sunt afectate de utilizarea tehnologiilor ce presupun existența
ecranului: emisfera stângă ajunge să fie efectiv dezactivată (“turned offˮ)
[2]; emisfera dreaptă este stimulată maladiv, limitându-și activitatea la o
intensă dar pasivă receptare a imaginilor; funcționarea normală a cortexului
prefrontal (centrul executiv al creierului) este grav afectată; corpul calos
își întrerupe parțial activitatea, adică asigurarea comunicării
inter-emisferice.
Pe parcursul vizionării TV, activitatea
corticală se modifică într-un mod care este dăunător pentru creier. După numai
două minute de vizionare, encefalogramele arată că undele de frecvență redusă,
alpha (maximum 13 Hz) și theta (maximum 8 Hz), predomină în intensitate
comparativ cu undele beta de frecvență ridicată (maximum 30 Hz). Această
configurație a creierului este similară cu aceea din timpul hipnozei sau
visării; în timpul vizionării TV (al utilizării ecranului în general), creierul
se obișnuiește cu starea de pasivitate mentală.
Un mare număr de studii, cărți și articole
analizează conexiunea dintre utilizarea tehnologiilor ce presupun ecran și
deteriorarea creierului. Articolul semnat de Susan R. Johnson “Strangers in our
Homes. TV and Our Childrenʼs Mindsˮ [3] rezumă aceste aspecte structurale
(referindu-ne la structura creierului), precum și efectele legate de ele,
acelea care se „traduc” în diminuarea anumitor capacități și, ca rezultat, în
pierderi foarte mari privind desfășurarea unor activități:
a) scăderea inteligenței și a performanței
intelectuale;
b) slăbirea gândirii logice și analitice,
afectarea exprimării corecte (scris, citit), a raționamentului științific și
matematic; scăderea capacității de a învăța în general;
c) diminuarea imaginației creative; în
schimb, apare o deschidere patologică spre evaziunile în imaginar, refugiul
într-o lume a visării;
d) fragmentarea atenției și a
concentrării, cele două părți ale aceleiași monede; tendința de a fi ușor
distras de stimuli externi;
e) dezinteres pentru ce se întâmplă în
lumea reală;
f) dificultăți majore în desfășurarea unei
activități, în menținerea motivației până când scopul propus este atins;
g) dificultăți în controlarea
comportamentului și a răspunsului emoțional; predispoziția de a trece rapid de
la o stare emoțională la opusul ei: exaltare, indiferență, mânie, depresie;
h) incapacitata de a-și controla pornirile
instinctive;
i) afectarea flexibilității mentale, a
judecății, discernământului și prevederii, pierderea inițiativei, slăbirea
creativității și a curiozității, afectarea capacității senzoriale;
j) dificultăți în atingerea obiectivelor
pe termen lung și în amânarea recompensei; copiii se obișnuiesc să primească
totul imediat, fără efort, așa cum un simplu click deschide rapid o pagină de
internet;
k) lipsa organizării, a programării
activităților și a planificării.
Ca rezultat al vizionării TV încă din
primii ani de viață, afirmă Jane M. Healy [4], creierul tinerilor din ultimele
decenii se dovedește a fi organizat diferit de creierul tinerilor aparținând
generațiilor anterioare. Anumite zone rămân nedezvoltate sau chiar se
atrofiază, pierzându-se astfel posibilitatea unei dezvoltări ulterioare. Aceste
schimbări sunt de înțeles, pentru că, atunci când se expune ecranului (jocurile
video fiind cele mai periculoase), copilul este privat de contactul vital cu
realitatea în următoarele privințe: experiența contactului emoțional direct cu
membrii familiei; experiența senzorială – atingerea și manipularea obiectelor;
stimularea limbajului și a gândirii prin dialogul cu părinții, bunicii și alți
copii; experiența dialogului interior, provocat de experiențele trăite; ca
atare, limbajul interior, atât de important pentru dezvoltarea creierului, nu
se structurează.
Consecințele
psihosociale ale utilizării ecranului
În cartea Malades des nouveaux media [5],
Jean-Claude Larchet afirmă că un autism general se dezvoltă din ce în ce mai
mult. Când se întâlnesc unii cu alții, tinerii (în special) dovedesc
autosuficiență dacă au un telefon inteligent. Anumite elemente din realitate –
precum diverse activități pe care trebuie să le realizeze la școală sau în
familie, dialogul cu alte persoane – pare să-i distragă, să-i întrerupă din
activitatea permanentă în care sunt angajați: aceea de a fi conectați; de aici
și termenii propuși de autor: homo connecticus și homo communicans.
Realitatea virtuală, care este o
„realitate amplificată”, face astfel încât lumea reală să pară plicitisitoare,
tristă și nesatisfăcătoare. Devine aproape imposibil să te adaptezi unei astfel
de lumi. De aici comportamente obsesive și compulsive, anxietate, teamă, plictiseală
și preocupare excesivă pentru imaginea personală. Grija constantă privind modul
în care te văd alții îți distrage atenția de la preocuparea sănătoasă
referitoare la cine ești cu adevărat.
Din punct de vedere psihosocial avem de-a
face cu o întâlnire a extremelor: mai multe mesaje și mai puțină comunicare;
amplificarea emoțiilor și diminuarea sentimentului de afecțiune; tot mai multe
imagini, dar mai puțină imaginație; starea de a fi absorbit în fața ecranului,
dar mare dificultate de a-și concentra atenția când e vorba despre activități
din lumea reală; se vorbește foarte mult despre originalitate, dar sunt
preluate tot mai des aceleași comportamente și moduri de a gândi; cuvântul
„inteligență” e la mare preț, dar inteligența suferă în general o regresie,
pierzând teren în fața imaginii ce reprezintă un stadiu inferior în dezvoltarea
gândirii; se discută tot mai mult despre sănătate mentală, atitudine pozitivă
și fericire, dar numărul persoanelor depresive este în creștere; exteriorizarea
persoanei prin „comunicare” și sărăcirea vieții interioare; „toleranță” și în
același timp potop de cuvinte jignitoare împotriva celor care nu se conformează
valului opiniei publice; se discută mult despre libertate, societate liberă,
dar imediat ce se îndepărtează de ecrane, oamenii resimt numeroase constrângeri
(care sunt tot mai greu de suportat în raport cu senzația de „libertate” și
degajare oferite de manevrarea telecomenzii și de navigarea pe internet); mult
prețuita viață privată devine tot mai mult publică.
Marele risc al utilizării ecraului de la o
vârstă fragedă este acela de a fi înlăturat de la centrul de comandă al
propriei minți [6], devenind doar un martor neajutorat al minții populate de
fantasme cărora le-ai lăsat ușa deschisă de prea multe ori.
Probleme
etice
Problemele etice, desigur, au locul lor în
acest tablou. Rețelele sociale reprezintă un teren propice pentru narcisism.
Din cauza acestui mod de a gândi s-a generalizat un cult al sinelui, ambiția și
mândria de a fi vedetă pentru o zi sau măcar pentru câteva ore.
Desigur, aceste rețele sociale doar dau
falsa impresie de putere, importanță, libertate și solidaritate. În realitate,
ele răspândesc ipocrizia și iluzionarea. Referitor la ipocrizie, este suficient
să ne gândim la falșii prieteni de pe Facebook și la falsa generozitate a
împărțirii/distribuirii (“sharingˮ) de imagini, fișiere video și mesaje, când
persoana care le distribuie este interesată în primul rând să mențină atenția
îndreptată asupra sa. Referitor la iluzii, să ne gândim doar la marea iluzie a
timpului câștigat; de fapt, nevoia de a fi mereu conectat ne consumă aproape
tot timpul. Apoi, iluzia spațiului privat, când avem de-a face cu tot mai multă
încurajare a autoexpunerii și cu pierderea intimității; iluzia libertății, a originalității,
a informării etc. Aceste obișnuințe sunt cu atât mai nesănătoase cu cât este
mai scăzută vârsta utilizatorilor noilor tehnologii.
Imaginea persoanelor așezate în fața
ecranelor ne amintește – afirmă Jean-Claude Larchet în cartea citată – de
alegoria peșterii din dialogul platonician Republica. Această nouă aplicare a
alegoriei peșterii ne arată așadar că avem de-a face cu un grad al alienării
fără precedent în istoria omenirii.
Viața
ca un spectacol media
O altă capcană creată de tehnologiile
comunicării este percepția lumii ca spectacol media [7], fie că este vorba
despre politică, activități culturale, sport, mâncare, relații interpersonale,
succese, eșecuri sau nefericiri. Tema generalizării show-ului media este strâns
legată de globalizare.
Modul de a percepe viața ca un show ne
poate face să pierdem din vedere adevăratele mize ale vieții. Începem să credem
că totul este doar un spectacol, iar spectacolele pot fi repetate de câte ori
dorim, fără pierderi serioase. Însă astfel ajungem să relativizăm toate
valorile și scopurile noastre. Ne uităm la viețile altora plătind prețul scump
al timpului care ne este dat pentru a trăi propria viață.
Ce
putem face?
Unii dintre părinți sunt foarte bine
informați cu privire la efectele noilor tehnologii asupra dezvoltării
intelectuale a copiilor; și acești părinți sunt tocmai cei care se află în
vârful producției respectivelor tehnologii. E deosebit de important să vedem ce
atitudine au ei în această privință.
În anul 2014, Nick Bilton, un jurnalist
american, a publicat în New York Times un articol [8] referitor la modul în
care se raportează angajații marilor companii digitale din Silicon Valley
(Google, Apple, Yahoo...) la noile media atunci când este vorba despre educația
propriilor copii. Spre surpriza tuturor, articolul relatează că acești angajați
își țin la distanță copiii de telefoane inteligente, laptopuri, tablete, de
internet și de rețele sociale. Până la vârsta de 10 ani ei nu utilizează
telefonul inteligent sau alte tehnologii prin care ar putea avea acces la
internet. După această vârstă (13-14 ani) au acces limitat la internet, doar
pentru a se informa în privința temelor. Unul dintre părinți afirmă: „Aceasta
este regula nr. 1: Nu există ecrane în dormitor. Punct. Niciodată”. În acest
mod, părinții își păzesc copiii de pericole: „expunerea la conținuturi
dăunătoare precum pornografia, să fie loviți de alți copii și, poate cel mai
rău, să devină dependenți de aparatele pe care le utilizează, exact ca părinții
lor”. Waldorf School of the Peninsula, unde studiază copiii acestor angajați,
este neconectată la media, o caracteristică foarte rară în societățile
dezvoltate de astăzi. Cazul lui Steve Jobs iese și mai mult în evidență în
acest context, pentru că el este fondatorul companiei Apple Computers.
Apropiații lui Jobs relatează că la cină, membrii familiei discutau despre
cărți, istorie și diverse subiecte culturale, fără ca cineva să dea vreun semn
că ar dori să scoată smartphon-ul sau alt aparat pentru a verifica mesaje.
Adulții care sunt responsabili de educația
copiilor ar trebui să țină cont de aspectele prezentate de Nick Bilton, iar
tinerii trebuie, de asemenea, să devină conștienți de impactul tehnologiei
asupra vieții lor.
Câteva
concluzii
În pofida optimiștilor, a fi mai
„tehnologizat” nu înseamnă neapărat a fi mai educat. Buna utilizare a noilor
tehnologii care oferă acces la internet (și, prin el, la rețelele sociale),
presupune un discernământ antrenat pe care copiii încă nu îl au, cu atât mai
puțin în primii ani ai dezvoltării lor. În plus, obiectele și instrumentele cu
care interacționăm ne structurează comportamentul și creierul într-un mod
specific acțiunilor și proceselor ce pot fi realizate cu aceste instrumente.
Utilizatorul înrăit al internetului e foarte probabil să devină un „om al
butonului”, cu memoria, atenția și acțiunea permanent fragmentate, un om care
nu-și mai poate concentra atenția și energia pentru a duce la bun sfârșit scopurile
importante, în caz că și le propune...
Nu putem nega numeroasele avantaje pe care
le au aceste tehnologii ale comunicării, dar avantajele există numai cu
condiția utilizării responsabile și echilibrate. Din păcate, tinerii (și nu
numai) le utilizează în proporție covârșitoare ca mijloace de distracție și nu
ca pe instrumente utile pentru cunoaștere și autoeducație. În acest context,
dezavantajele domină lejer avantajele.
Referințe
-
Virgiliu Gheorghe, Nicoleta Criveanu, Andrei Drăgulinescu, Efectele micului
ecran asupra minții copilului, ediția a doua, București: Prodromos, 2008, p.
118.
-
Keith Buzzell, The Children of Cyclops. The influences of television viewing on
the developing human brain, ediția a doua, New York: Waldorf Publications,
2015, p. 77.
-
Susan R. Johnson, “Strangers in our homes. TV and our Childrenʼs minds”,
Publisher: Kimberton Waldorf School, 1999, 8 pagini.
-
Jane M. Healy, Endangered minds. Why Children donʼt think and what we can do
about it?, New York: Simon & Schuster Paperbacks, 1999.
-
Am utilizat ediția tradusă în română: Jean-Claude Larchet, Captivi în internet,
București: Editura Sophia, 2018.
-
Virgiliu Gheorghe, Revrăjirea lumii sau de ce nu mai vrem să ne desprindem de
televizor, București: Editura Institutul de Cercetări Psihosociale și Bioetică,
2016, p. 46.
-
Douglas Kellner and Clayton Pierce, “Media and Globalization”, in The Blackwell
Companion to Globalization, George Ritzer (ed.), Malden: Blackwell Publishing,
2007, p. 390.
-
Nick Bilton, “Steve Jobs was a low-tech parent”, in New York Times, 10
September 2014.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu