Viața
ascetică și mistică
-
Sf. Paisie Aghiorâul –
„Lucram din greu la strung toată ziua, iar
seara mergeam la arhondaric şi ajutam până la 10-11 noaptea. Nu-mi rămânea timp
nici pentru cele duhovniceşti. De aceea, atunci când mergeam la chilie, nu mă
culcam, ci doar mă întindeam, punând picioarele pe ceva mai înalt pentru a se
odihni puţin şi pentru a coborî sângele care se aduna în ele după multe ore de
stat în picioare. Apoi stăteam în picioare într-un lighean cu apă rece ca să nu
mă ia somnul şi mă rugam cu Doamne Iisuse. Dormeam o jumătate de oră sau o oră
şi apoi mergeam la biserică pentru a citi Miezonoptica”.
„Când mi s-au golit de tot bateriile,
povestea Stareţul, am trăit următorul lucru: într-o noapte, în timp ce mă rugam
în picioare, am simţit ceva coborând de sus şi cuprinzându-mă cu totul. Simţeam
veselie, iar ochii îmi deveniseră ca două izvoare, din care curgeau în continuu
lacrimi. Vedeam şi trăiam în chip simţit harul. Faptul acesta mi-a dăruit atâta
putere duhovnicească, încât m-a întărit şi susţinut timp de aproape zece ani,
până când, la Sinai, am trăit şi altfel de stări, mai înalte”.
ROADELE
OSTENELII
-
Sfantul Tihon din Zadonsk -
Vezi, iarasi, un plugar care aduna cu
bucurie roadele ostenelii sale. Gândeste-te cu ce bucurie se vor desfata de
roadele trudei lor aceia care acum se ostenesc întru nevointa credintei si a
rabdarii. „Cei ce seamana cu lacrimi, cu bucurie vor secera. Mergând, mergeau
si plângeau aruncând semintele lor, dar venind, vor veni cu bucurie, ridicând
snopii lor” (Psalmul 125, 5-6). Vazând aceasta, sa nu slabesti întru nevointa
cea pentru cucernicie.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 77
APA
CARE IMPROSPATEAZA
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Cuvintele de mântuire, scrierile Sfintilor
Parinti, rugaciunile si mai cu seama cuvintele Cuvântului Ipostatic Însusi sunt
cu adevarat apa vie. Apa este curgatoare, cuvântul curge si el ca apa. Apa
împrospateaza si da viata trupului; cuvintele de mântuire dau viata, umplu
sufletul de pace si bucurie sau de umilinta si zdrobire a inimii, pentru
pacate.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu,
1995, p. 14.
„Încă
nu m-am copt!”
„Coace-te! – zice diavolul. Să te coci cât mai mult timp posibil. Numai
să nu faci nimic pentru a te coace”. Nu citi Evanghelia, “Legea lui Dumnezeu”,
scrierile Sfinților Părinți. Nu merge la biserică, nu întreba nimic pe preoți,
chiar dacă ei sunt puși de Dumnezeu pentru a ajuta oamenii în viața lor
duhovnicească. Prin această tehnică vrăjmașului îi place în mod deosebit să le
pună oamenilor piedică în calea lor spre botez și cununie.
„Încă nu am ajuns la aceasta”.
Pentru a ajunge, trebuie să mergi. Așadar, mergi.
Dar unde să mergi?
Desigur, la biserică.
VIAȚA
CA O BUCURIE
-
Sf. Sofronie Saharov -
Avem un Dumnezeu atât de bogat, de înalt,
Care are un atât de mare har și noi trăim totuși săraci… Ne întristăm din te
miri ce. E mare păcat! Ar trebui să fim neîncetat bucuroși. Ar trebui ca viața
noastră să fie neîncetat o uimire de zi cu zi. Nu există zi în viața noastră în
care Dumnezeu să nu ne dea o simțire nouă a vieții cele veșnice. Iar
descoperirea lui Dumnezeu către noi ne deschide orizonturile pentru a iubi pe
aproapele ca pe noi înșine.
(Selecții preluate din Revista
,,Atitudini” Nr. 47)
CASA
CRESTINULUI
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Orice casa de crestin închipuie casa cea
necuprins de mare, universul, cerul si pamântul, în care salasluieste Domnul.
Iata de ce întâlnim în orice casa de crestin chipurile Mântuitorului si Maicii
Domnului, care cheama la rugaciune pe cei ce vietuiesc în acea casa si care vin
cu evlavie înaintea Lor.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 382-383
„DE
CE ATÂTA RĂU ÎN LUMEA ASTA?”
-
PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU -
Azi, noi suntem moderni. Sf. Scriptură a
rămas prin mașina numărul cutare… Pregătirea noastră duhovnicească însă stă în
deplina sărăcie. Cu cât lumea adună mai multă avere ca să-și poată întreține
viața, cu atât monahul trebuie să se pregătească de sărăcie cât mai multă, să
nu aibă bagaj, să nu aibă casă, avere și lucruri multe. Să rămână la sărăcia cu
care s-a născut, să fugă de duhul agonisirii, care se luptă împotriva sărăciei!
E mare lucru viața primelor secole primare
ale creștinismului, lupta creștinismului cu păgânismul. Și azi este aceeași
mișcare, același sistem, aceeași forță de luptă împotriva creștinismului,
aceeași luptă în sec. II, aceeași luptă în secolul XXI, luptă cu toate forțele
împotriva diavolului. De aceea o legendă spune cum s-a născut diavolul. Păi,
cum s-a născut? Dumnezeu, după ce a făcut lumea, a lăsat-o în seama îngerilor.
Și unii îngeri au căzut în păcatul mândriei. Și așa s-au născut demonii. Și
acum la fel, acest veac, prin toată păcătoșenia lui, mereu naște demoni… Și noi
ne mirăm: „Măi, dar de ce este atâta rău în lumea asta? Parcă înainte nu era
așa”. Nu era așa, pentru că înainte lumea trăia într-o rânduială de ordine
creștină. Avea altă concepție despre lume, despre Dumnezeu. Acum, în evul
acesta modern, se înmulțesc și demonii și răul în lume.
Noi suntem cei care generăm răul în lume
și dăm forță celui rău. De altfel, când sfârșește monahismul sfârșește și
creștinismul. Și parcă a început monahismul să intre o fază nu chiar de
putrefacție… dar într-un fel de mucegai. Când doarme omul de la 5-6 ore, 10
ore, atunci prinde un fel de mucegai.
EMIGRANTUL
-
Sfantul Tihon din Zadonsk -
Vedem în lume ca oamenii se stramuta
dintr-un loc în altul, dintr-o localitate în alta, dintr-un sat în altul,
dintr-un oras în altul si toata averea mobila o iau cu ei. Acesti oameni se
numesc emigranti. Tot asa si crestinii adevarati, care au în inimile lor
credinta vie, ca o faclie, emigreaza cu inimile si cugetele lor din lumea
aceasta în celalalt veac; ei se nasc în lume, dar se stramuta în Patria
cereasca. Despre aceasta, Sfântul Pavel, vasul ales al lui Hristos, spune
dimpreuna cu toti credinciosii: „Cetatea noastra este în Ceruri, de unde si
asteptam Mântuitor, pe Domnul Iisus Hristos” (Filipeni 3, 20).
Noi traim cu trupul pe pamânt, dar cu
sufletul ne suim la Ceruri. Acolo a mers Domnul Hristos, Capul nostru;
într-acolo ne grabim si nazuim cu suspine si noi, madularele Lui. Într-acolo a
mers Începatorul nostru, Domnul Iisus Hristos, într-acolo privim si noi si Îi
urmam. El ne atrage într-acolo, ca pe ai Lui. Acolo este Patria noastra, acolo
este casa noastra, acolo este mostenirea noastra, acolo este avutia noastra,
bogatia, cinstea, slava, mângâierea, bucuria si toata fericirea noastra. Noi nu
cautam în lumea asta decât cele absolut necesare.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Comoara
duhovniceasca din lume adunata, traducere de rasofora Domnica Talea, Ed.
Egumenita, Galati, 2008, p. 485
LUCRUL
REGASIT
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Cât de placut îti este si cât de mult te
bucuri când dai peste un obiect folositor si de pret, pe care l-ai ratacit,
considerându-l pierdut! Ai fi gata sa sari în sus de bucurie. Închipuie-ti cât
de placut îi este Parintelui ceresc când îl regaseste pe unul dintre copiii
sai, un om, chip viu al lui Dumnezeu, un pacatos care „pierdut a fost si s-a
aflat”, asemeni oii pierdute si regasite, a drahmei pierdute si aflate. O bucurie
ce nu poate fi cuprinsa în cuvinte; bucuria Parintelui ceresc pentru regasirea
fiului risipitor este atât de mare, încât i se face partas tot cerul, cu iubire
si bunavointa. Caci „si în cer va fi multa bucurie pentru un pacatos care se
pocaieste” (Luca 15, 7 si 10). Fratilor si surorilor care ati luat-o pe calea
pierzaniei! Întoarceti-va la Parintele ceresc. „Pocaiti-va, ca s-a apropiat
împaratia cerurilor” (Matei 3, 2).
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 276.
Cine
este povățuitorul adevărat și cum redobândim Harul
-
Gheron Iosif -
Ascultă, fiule, cum iconomisește
înțeleptul Chivernisitor sfârșitul ispitelor și readucerea Harului Său
dumnezeiesc. La sfârșit, când va cunoaște deja bine slăbiciunea firii omenești
și va ajunge la adâncul smereniei, atunci Domnul îi va zice: „Ajunge lupta
înăbușirii sufletești. Să-l ajutăm, așadar, pe acest rănit”.
Și, iarăși, nu trimite îngeri ca să-l
călăuzească, deoarece firea celui de al optulea veac nu poate să îl poarte, dar
nici nu-i dă Har separat, ca înainte, ca să nu zică că i s-a dat pentru răbdare
și nevoința sa.
… De aceea El Însuși aduce ispitele spre
curățire și vindecare și, când sosește timpul să le ridice, iarăși, în felul
Lui și cu înțelepciunea Lui, săvârșește deznodământul.
Și ridică un bătrân, care a pătimit și a
trecut prin aceleași lucruri și este călăuzitor încercat, în măsură să
mântuiască un suflet, sau mai curând în care sălășluiește Dumnezeu Însuși și
vorbește prin el, și îl aduce la întâlnire. Și, întâmplându-se dialogul, iată
și revenirea dumnezeiescului Har. Părintele vorbește și cuvintele lui pătrund
ca niște fulgere în adâncul inimii și dumnezeiasca lumină strălucește de jur
împrejur în suflet, iar demonii fug departe, neputând să stea în fața
bătrânului, deoarece în clipa aceea bătrânul sfânt este în întregime foc
dumnezeiesc și cuvintele lui se umplu de luminare dumnezeiască și sfaturile lui
sunt delicate, de mare cunoștință și înțelegere, pline de vedere dumnezeiască,
întrucât sunt însoțite de Harul dumnezeiesc.
Și de îndată ce intră în inimă, mintea
este mișcată spre uimire și minunare, deoarece cele mai presus de fire îl
învață cele de trebuință ca să ridice sarcina cea grea a răutății demonilor. Și
dacă îl îndreaptă bine și îi dă îndrumări suficiente, în măsură să mântuiască
un suflet, se despart. Și, o noapte întreagă de iarnă a trecut ca o clipă din
oră, ca o minune, fără să înțeleagă când a trecut.
Și, după despărțire, întorcându-se la ale
sale cel care mai înainte era prunc, iar acum prin experiența demonilor a
devenit încercat, a izbucnit în plânsete, vărsând preadulcile lacrimi ale
iubirii.
A strigat: „Așteptând am așteptat pe
Domnul și S-a plecat spre Mine”…
Și, după puțin timp, cu rugăciunea
bătrânului aceluia sfânt, care și în somn îl vedea și îl întărea, s-a vindecat
desăvârșit…
(Cuviosul Iosif Isihastul, Simțirea
Iubirii dumnezeiești, p. 496)
FANTANILE
SPARTE
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Majoritatea oamenilor poarta de buna voie
în inima o povara satanica, dar s-au obisnuit într-atât cu ea, încât de cele
mai multe ori n-o simt si chiar si-o sporesc, fara sa-si dea seama. De altfel,
vrajmasul cel rau le înzeceste acea povara si atunci cei ce o poarta încep sa
fie cuprinsi de o teribila deprimare, de spaima, cârtesc, iau în desert numele
lui Dumnezeu. Cele mai obisnuite mijloace prin care oamenii veacului acesta îsi
alunga „aleanul” sunt petrecerile, jocul de carti, dansurile, teatrul. Dar,
dupa ce recurg la aceste mijloace, plictisul si lâncezeala inimii sporesc. Daca
oamenii acestia au norocul sa se îndrepte spre Dumnezeu, inima li se
despovareaza, încep sa-si dea seama limpede cât de apasata le era ea mai
înainte, cât de mare era greutatea care o strivea, desi de cele mai multe ori
ei nu-si dadeau seama. Cât de multi sunt oamenii care L-au parasit pe Dumnezeu,
s-au îndepartat de „izvorul apei vii” si „si-au sapat fântâni sparte, care nu
pot tine apa”? (Ieremia 2, 13) Foarte multe asemenea fântâni sparte se
întâlnesc la oameni, aproape câte una de fiecare. Fântânile sparte sunt inimile
noastre, patimile noastre.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 55.
ALIPIREA
DE LUME
-
Cuviosul Bonifatie de la Teofania -
Frica de Dumnezeu se agoniseste atunci
când omul, dupa ce s-a lepadat de lume si de toate cele ce sunt în lume, îsi
aduna toate gândurile si se cufunda tot în contemplarea lui Dumnezeu si în
simtirea fericirii fagaduite Sfintilor Lui. Daca nu s-a slobozit de lume,
sufletul nu poate sa-L iubeasca pe Dumnezeu fara fatarnicie, deoarece lucrurile
lumesti sunt ca un văl peste ochii lui.
Cuviosul Bonifatie de la Teofania, Bucuria
de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti,
2011, p. 16.
TRUPUL
LUI MIHAI VITEAZUL A FOST GĂSIT
Pierdut
acum mai bine de 400 de ani, trupul lui Mihai Viteazu a fost găsit la o
mânăstire de pe malul Oltului.
Istoria oficială ne spunea că Mihai
Viteazu, făuritorul primei Uniri a românilor, a fost decapitat în anul 1601.
Apoi capul i-a fost dus la Mânăstirea Dealu de la Târgoviște, iar despre trup
se credea că a dispărut.
O întâmplare recentă aduce lumină într-una
dintre cele mai mari enigme ale istoriei românilor. Trupul lui Mihai Viteazu,
făuritorul primei Uniri - cea din anul 1600, a fost descoperit la Mânăstirea
Plăviceni de pe malul Oltului.
Osemintele au fost găsite în anul 2010 de
călugării de la Plăviceni, dar a durat ceva timp până ce importanța acestei
descoperiri a fost confirmată cu mijloace științifice. Starețul Mânăstirii
Plăviceni, părintele Teoctist Moldovanu, a intuit că osemintele îi aparțin
marelui voievod, pornind de la câteva date certe: mânăstirea a fost ctitorită
de Doamna Stanca – văduva lui Mihai Viteazu, hramul mânăstirii este al
Arhanghelului Mihail, iar din scheletul deshumat în anul 2010 lipseau capul și
mâinile – ceea ce corespunde mărturiilor istorice privind modul cum a fost ucis
și mutilat Mihai Viteazu, în anul 1601.
Numele inițial al mânăstirii a fost
Alunișul, pornind de la legenda că Doamna Stanca, soția lui Mihai Viteazu, a
ajuns aici și s-a ascuns într-un alun, pentru a nu fi prinsă de turci. Iar
biserica Mânăstirii Plăviceni este singura din România care a avut, chiar de la
înființare, doar hramul Sfântului Arhanghel Mihail (nu Mihail și Gavril),
tocmai pentru a insista asupra personalității lui Mihai Viteazu.
Starețul Teoctist a decis să ceară o
expertiză asupra osemintelor găsite la Plăviceni, bazându-se pe material ADN
provenit de la mama lui Mihai Viteazu, Teodora Cantacuzino, care este
înmormântată la Mânăstirea Cozia.
În final, expertiza medico-legală a
confirmat speranțele călugărilor de la Plăviceni. Mânăstirea lor, pierdută
într-o pădure de pe malul Oltului, adăpostește osemintele primului domn al
celor trei Țări Române.
(sursa textului: romanialibera.ro)
ÎNTRE OCCIDENT ȘI ORIENT
Bacalaureatul din China este „cel mai
înspăimântător examen al maturității" din lume.
Copiatul este pedepsit cu până la 7 ani de
închisoare! Elevii sunt verificați cu drone și prin scanarea venelor din
degete.
ADIO,
OCCIDENT, BUN VENIT, ASIA!
Nu-ți imaginezi ce se întâmplă în China,
în Asia. Centrul financiar al lumii, dar și cel de inteligență, se transferă în
Asia ireversibil?
Până acum, peste 90% din marile invenții
ale lumii au aparținut occidentalilor, fiind primii in cursa descoperirilor, a
inovațiilor, dar acest lucru tocmai se schimbă sub ochii noștri. Nu îmi spune
de Silicon Valley, când doar în Shenzen este un Hi-Tech Park cu 600.000 de
programatori unde, în medie, un apartament costa 1.6 milioane dolari și
salariul mediu este de 8.000 $.
În China, in iunie e bacalaureatul
chinezesc. Două zile, 3 examene pe zi, fiecare a câte 2.5 ore. Întreaga țară
s-a oprit ca să nu deranjeze examenul. Construcțiile s-au oprit și, pentru
orice zgomot, amenda este de 2000 $.
Concurența și dorința de a reuși a
copiilor chinezi este la un nivel la care un copil european ar claca psihic.
Este imaginea unei țări care, într-adevăr,
pune educația pe primul loc. Sunt facultăți chinezești cu 2000 candidați pe un
loc si nivelul de inteligență este incredibil de ridicat.
Vom pierde orice concurs în viitor, exact
din cauza felului în care am ajuns să ne educăm copiii.
Și mai e un factor. Sunt fanatici ai
muncii. Știu că este greu de imaginat, dar angajații chinezi sunt gata să
lucreze și gratis dacă e nevoie și li se da un obiectiv.
Angajații Huawei au anunțat că sunt
dispuși să lucreze gratis doua luni pentru a ajuta compania să depășească
impasul actual.
Noi am face asta? De aceea, stăm să
pierdem competiția. Educația și fanatismul asiticilor sunt greu de înțeles
pentru occidentalul de rând spălat pe creier de globalizare, flower power, transgenderisme
și curcubee.
În fata acestui colos, singura noastră
șansă este să ne unim cu toții, Europa-SUA și să punem, la fel, educația pe
primul loc.
În următorii ani avem one-shot să
construim întreaga societate occidentală în jurul educației, să punem
invențiile și inovațiile în centrul preocupărilor noastre. Dacă nu ne revenim,
atunci trebuie să ne învățăm copiii limbi asiatice și să ne rugăm la Dumnezeu
să nu ajungem vreodată, în timpul vieții ăsteia, la un conflict Occident –
China, că ne vor sări ochii din cap cu toate fițele noastre occidentale și
toate flic-flacurile culturale. La Shenzen se plateste 2.000 $/lună chirie
pentru un apartament. E nebunie. Toate marile corporații globale au birouri
acolo. Nu ai, nu exiști la nivel global.
Istoria
se întoarce?...
După secole de colonialism, Asia va prelua
controlul lumii: China, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, Singapore, Malaezia,
India etc.
Și de ce asta?... Fiindcă în timp ce
Occidentul este precupat de distrugerea rădăcinilor, care i-au adus măreția
cultural-științifică și spirituală, este preocupat de probleme stringente
precum transgenderismul, familia homosexuală, schimbarea sexului, predarea
sexului oral și anal de la clasele primare, asiaticii sunt preocupați de muncă
și de păstrarea moralei sociale istorice. De conservarea tradițiilor.
Ei muncesc, n-au timp a se ocupa pentru a
descoperi noi genuri fluide.
Când Asia a fost zguduită de crahul
financiar din 1997, coreenii (din Sud) au dat buzna la bănci să-și depună aurul
(bijuteriile), pentru a reface tezaurul Bancii Centrale și a salva economia.
Niciodată nu se va întâmpla asta în Occidentul corupt.
Concluzia?...
Singura salvare a Occidentului va fi
reîntoarcerea la valorile creștine, abandonate, renegate și EDUCAȚIE temeinică.
Lucru imposibil în situația de față,
suntem preocupați cu distrugerea propriei identități, fără șanse de
supraviețuire pe termen mediu și lung
STRALUCIREA
ORBITOARE
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Nu soarele este cel ce lumineaza. Domnul
lumineaza cu neasemuita Sa bunatate, cu negraita Sa lumina. Daca Domnul i-a dat
soarelui atâta lumina, de buna seama Domnul are infinit mai multa lumina; de
vreme ce i-a dat soarelui o asemenea lumina, înseamna ca dreptilor, în veacul
ce va sa fie, le va da neasemuit mai multa lumina, soarele neînsemnând nimic
fata de sufletul rational al omului. Daca materia creata are o asemenea
orbitoare stralucire, cum ar putea sa arate stralucirea luminii lui Dumnezeu
necreate, adevarate, primordiale? O analogie a lumii materiale (începând cu
soarele pâna la firul ierbii) cu lumea spirituala.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 467
TALANTII
INCREDINTATI
-
Fericitul Trifon Turkestanov -
O, Treime Atotmilostiva si de viata
Facatoare, primeste a noastra multumire pentru toate milostivirile Tale si ne
arata vrednici de binefacerile Tale, pentru ca, înmultind talantii ce ni s-au
încredintat, sa intram întru a Domnului nostru bucurie pururea vecuitoare,
aducându-Ti pentru biruinta a laudei cântare: Aliluia!
Fericitul Trifon Turkestanov, Cunoasterea
lui Dumnezeu prin mijlocirea firii vazute, traducere de Olga Bersan, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, cap. Acatist de Multumire „Slava lui Dumnezeu pentru
toate”, p. 138.
SFERA
-
Sfantul Vasile cel Mare -
Gândeste-te la cuvintele lui Dumnezeu,
care strabat creatia! Au început de atunci, de la facerea lumii, si lucreaza si
acum si merg mai departe pâna la sfârsitul lumii. Dupa cum sfera, daca se
împinge si este pe un loc înclinat, merge la vale datorita constructiei sale si
a însusirii locului, si nu se opreste înainte de a ajunge pe un loc ses, tot
asa si existentele, miscate de o singura porunca, strabat în chip egal creatia,
supusa nasterii si pieirii, si pastreaza pâna la sfârsit continuarea spețelor,
prin asemanarea celor ce alcatuiesc speța. Din cal se naste un cal, din leu un
leu, din vultur un vultur si fiecare din vietuitoare îsi pastreaza speța prin
continui nasteri pâna la sfârsitul lumii. Timpul nu strica, nici nu pierde
însusirile vietuitoarelor, ci, ca si cum acum ar fi fost facute, merg vesnic
proaspete împreuna cu timpul.
Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la
Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p.
171
KITSCH-UL
LĂUNTRIC AL CELUI SĂTUL
-
Sfantul Ioan din Kronstadt
Nu te bucura atunci când, îndestulându-te
cu mâncaruri si bauturi alese si placute, fata îti radiaza satisfactie, fiindca
chipul launtric al sufletului îti este în clipa aceea hidos, ca de mort. Ti se
potrivesc cuvintele Mântuitorului, Care zice: „Semanati cu mormintele cele
varuite, care pe dinafara se arata frumoase, înauntru însa sunt pline de oase
de mort si de toata necuratia” (Matei 23, 27), adica de fatarnicie si de
faradelege.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 183-184
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu