SUPRASOLICITAREA
INTELECTUALĂ LA ELEVI
-
Pr. IOAN VLĂDUCĂ -
Declinul
interesului ştiinţific
De ce interesul pentru studiul ştiinţific este pe cale
de dispariţie în rândul adolescenţilor şi tinerilor? De ce este imposibil
pentru unii studenţi să calculeze o medie aritmetică sau să rezolve o ecuaţie
simplă, pe care o rezolvau uşor în clasa a VI-a? De ce este imposibil pentru
unii studenţi, după trei ani de matematică şi doi ani de masterat, să sesizeze
caracterul evident aberant al rezultatelor unui calcul greşit, printr-o simplă
privire asupra valorilor? Cum se explică faptul că aceleaşi persoane care, în
şcoala primară, se înghesuiau la felurite concursuri de matematică, au
rezultate foarte slabe în liceu şi în facultate?
Astfel de întrebări nu pot primi răspunsul corect dacă
ignorăm suprasolicitarea intelectuală a elevilor din şcoala primară şi
gimnaziu. De multe ori şcoala, la insistenţele iresponsabile ale unor părinţi,
îngrămădesc peste copii felurite concursuri neoficiale, care nu respectă
programa şcolară şi care necesită o pregătire suplimentară. Nenorocirea este că
nu se ţine cont nici de înclinaţiile elevilor, adică se încalcă atât principiul
adecvării, cât şi principiul talanţilor. În plus, copiii sunt supraaglomeraţi
cu teme pentru acasă, astfel încât nu mai au timp să se joace sau să comunice
cu părinţii.
Necesitatea
unui mediu atractiv
De multe ori, şcoala nu oferă un mediu atractiv de
cercetare ştiinţifică. Lecţiile de fizică, chimie şi biologie nu sunt bazate pe
experimentele necesare, ci se rezumă la formule şi calcule plictisitoare.
Treptat, curiozitatea ştiinţifică a elevilor se atenuează, nefiind hrănită în
mod adecvat cu experimente interesante. Copiii şi adolescenţii nu îşi mai
găsesc împlinirea în studiu şi în comuniunea familială, fiind astfel nevoiţi
să-şi caute împlinirea în altceva, în distracţii, televizor, jocuri pe calculator,
etc.
Timpul acordat studiului fiind din ce în ce mai mic,
iar învăţarea fiind lipsită de motivaţia corectă, rezultatele şcolare vor fi
din ce în ce mai slabe, întărind repulsia faţă de şcoală. Se intră astfel
într-un cerc vicios din care se poate ieşi foarte greu. În starea aceasta se
află foarte mulţi adolescenţi care termină liceul şi intră în facultate. De
aceea ne confruntăm cu rezultate atât de slabe în învăţământul superior.
Suprasolicitarea
– o problemă veche
Legătura dintre supraîncărcarea programei şcolare şi
surmenajul intelectual a fost dovedită de H. Pigeonneau, profesor la Facultatea
de ştiinţe politice din Paris şi publicată în periodicul „L’Université” din
aprilie 1867.
În Buletinul Societăţii de Antropologie din Paris,
vol. 9, nr.9 din anul 1886, există un articol scris de academicianul Gustave
Lagneau, intitulat: „Du surmenage intellectuel et de la sédentarité dans les
études”. Pe baza unor studii statistice, autorul dovedeşte faptul că surmenajul
intelectual şi sedentarismul provoacă în rândul elevilor miopie, scolioză,
tulburări digestive, tuberculoză şi tulburări nervoase.
În şedinţa din 17 mai 1887 a Academiei de Medicină din
Paris, Gustave Lagneau arăta efectele suprasolicitării intelectuale: miopie,
curbarea coloanei vertebrale, tulburări digestive, paloare, anemie, leziuni
dentare, neurastenie, lentoare intelectuală.
Ca soluţii, Lagneau propunea restrângerea orelor de activitate
intelectuală şi reducerea programei şcolare.
În 1887, Lancereaux a confirmat faptul că elevii au
creierul suprasolicitat din cauza activităţii intelectuale.
Tot în 1887, la Paris a fost editată cartea medicului
Paul Brouardel, membru al Academiei Naţionale de Medicină, intitulată: „Sur le
surmenage intellectuel et la sédentarité dans les écoles”.
În 1898, Alfred Binet şi Victor Henri au publicat
cartea intitulată: „La fatigue intellectuelle” în care se arată că efortul
intelectual prelungit (câteva ore), însoţit de o imobilizare relativă,
determină scăderea pulsului, diminuarea circulaţiei sanguine periferice,
reducerea forţei musculare, diminuarea apetitului şi a atenţiei. De asemenea,
autorii dovedesc faptul că persoane diferite obosesc în mod diferit în urma
efortului intelectual.
Suprasolicitarea
– o problemă actuală
În cartea intitulată: „Bătălia asupra temelor”, dr.
Harris Cooper, psiholog şi specialist în neuroştiinţe, profesor la Duke
University, prezintă studii statistice care arată că există o foarte slabă
corelaţie între cantitatea temelor şi rezultatele şcolare. Cu alte cuvinte, o
cantitate mare de teme nu se corelează semnificativ cu rezultate şcolare mai
bune!
O altă lucrare importantă a dr. Harris Cooper este
articolul intitulat: „Teme eficiente”, publicat de Consiliul Naţional al
Profesorilor de Matematică. În această lucrare sunt prezentate studii care
arată că sunt mai eficiente temele mai dese dar mai scurte. De asemenea, se
demonstrează faptul că temele cu subiecte la alegere sunt mai bune decât cele
cu subiecte obligatorii, deoarece stimulează motivaţia elevilor şi îmbunătăţesc
performanţele şcolare. Se mai arată că este importantă introducerea unor probleme
mai uşoare printre cele dificile. Prin urmare, temele nu trebuie să conţină
doar probleme dificile.
Temele
pentru acasă
O altă carte importantă este intitulată: „Procesul
împotriva temelor. Cum îi afectează temele pe copiii noştri şi ce putem face
noi în privinţa aceasta”, de Sara Bennett şi Nancy Kalish.
Cartea prezintă un studiu care arată că în ţările cu
cele mai bune rezultate şcolare (Japonia, Danemarca şi Republica Cehă)
profesorii dau teme puţine, iar în ţările cu cele mai slabe rezultate şcolare
(Thailanda şi Iran), profesorii dau teme multe.
De asemenea, autoarele accentuează importanţa odihnei.
Un copil între 5 şi 12 ani are un necesar de somn de 10-11 ore, iar un
adolescent, de 9 ore.
Un studiu statistic realizat în anul 2006 arată că,
din cauza suprasolicitării şcolare, 80% din adolescenţi nu dorm destul; 28%
adorm la şcoală, iar 22% adorm în timp ce îşi fac temele.
O carte la fel de importantă este intitulată:
„Sfârşitul temelor. Cum temele dezbină familiile, suprasolicită copiii şi
limitează învăţarea”. Autoarea, Etta Kralovec, este expertă în educaţie şi
profesor la Universitatea din Arizona. Pe baza unui studiu statistic, realizat
de Centrul Naţional de Statistică în Educaţie, autoarea demontează mitul
conform căruia, dacă elevii nu primesc multe teme, nu vor fi competitivi pe
plan internaţional.
Rezolvarea
problemei
Rezolvarea acestei probleme poate fi foarte simplă sau
foarte dificilă. Foarte dificilă la nivel naţional, dacă nu există interesul să
avem o cercetare ştiinţifică de nivel înalt şi un învăţământ care să formeze
oameni de nădejde. Care să lucreze în mod eficient pentru binele neamului
nostru. Foarte simplă la nivel familial şi şcolar, dacă părinţii şi profesorii
au conştiinţa trează şi sunt corect informaţi.
În familie trebuie să existe o comuniune deplină între
părinţi şi copii. Este necesar să existe un timp acordat comunicării, plimbării
în aer liber şi jocului. Copilul trebuie să se simtă util, să fie angrenat în
treburile casei, pe măsura posibilităţilor sale. Orice activitate practică
alături de părinţi trebuie să fie o lecţie de viaţă. Cunoştinţele ştiinţifice
dobândite la şcoală trebuie aplicate în viaţa zilnică, în cazuri concrete. Este
foarte importantă şi comuniunea dintre familiile ortodoxe din acelaşi oraş.
La nivel şcolar, totul depinde de profesori. Dacă
aceştia îşi fac datoria cu conştiinţa trează, ca în faţa lui Dumnezeu,
activitatea se desfăşoară în bune condiţii. Profesorul trebuie să se raporteze
la elevi aşa cum se raportează la proprii lui copii. Altfel, nu merită numele
de dascăl. În scoală trebuie să domnească o atmosferă de dragoste creştină.
Bucuria cunoaşterii ştiinţifice şi bucuria comuniunii trebuie sădite în
sufletele copiilor de la cele mai fragede vârste.
(Articol publicat în Revista Atitudini Nr.
33)
COASA
-
Parintele Ilie Cleopa -
Daca
vedem ca într-o câmpie bine înflorita au intrat niste cosasi si cu coasa lor
nemiloasa taie si doboara la pamânt multime mare de iarba si de flori frumoase,
care acum împodobeau pamântul cu culorile lor frumoase si cu mireasma lor si
daca ne aducem aminte ca si pe noi ne asteapta coasa mortii, care nu are mila
de copii, de tineri si de batrâni, ci pe toti, prin dureri si suspine negraite
ne scoate din viata si ne duce în vesnicia veacului celui fara de margine, apoi
negresit ca dintr-o cugetare ca aceasta mare folos pentru sufletul nostru
adunam si spre trezvie si grija de mântuirea noastra ne desteptam. Sa ne aducem
aminte caci ca iarba si floarea câmpului suntem asemenea, care azi înfloreste,
iar mâine se arunca în cuptor. Fiindca o mica fierbinteala, un junghi sau o
mica suparare sau o alta întâmplare, scoate pe om dintre cei vii si-l duce în
tarina pamântului si toata cinstea si podoaba lui, ca un vis a trecut si ca un
fum ce-l goneste vântul s-a stins de pe pamânt.
Parintele Ilie Cleopa, Opt cuvinte despre
minunile lui Dumnezeu din zidiri, Ed. Episcopiei Romanului si Husilor, Roman,
1996, cap. cap. 3: Minunile lui Dumnezeu din iarba si flori, p. 28-37
Sfânta
Drosida, fiica împăratului Traian
În vremea împărăției lui Traian, cinci fecioare
canonice, care trăiau într-un loc retras de sihăstrie, păzind toate poruncile
lui Dumnezeu – pentru aceasta se chemau canonice –, aveau și ca îndatorire
strângerea moaștelor sfinților, ungerea lor cu mir și înfășurarea lor în pânze
curate, după care le aduceau și le așezau în locul de sihăstrie în care trăiau
ele.
Aflând de acest lucru, fiica împăratului Traian, al
cărei nume era Drosida, a venit la aceste fecioare pe ascuns, pe când cei ce
păzeau camerele de dormit împărătești fuseseră cuprinși de somn.
Ea a adus cu sine o haină de mult preț și a cerut
acelor fecioare ca să o ia cu ele.
Vă învit să citiți câteva minuni din viața Sfintei
Drosida:
Descoperirea
Drosidei și mucenicia fecioarelor
Adrian, logodnicul Drosidei, care era și sfetnic al
împăratului, a cerut să se pună soldați de pază lângă trupurile creștinilor
morți, ca să cunoască cine sunt cei care ridică trupurile lor.
Paznicii, stând de veghe, au prins pe cele cinci femei
și împreună cu ele și pe Drosida.
Făcându-se ziuă, le-au adus pe ele înaintea
împăratului. Împăratul, văzând laolaltă cu cele cinci femei și pe Drosida, s-a
înspăimântat, și a poruncit ca aceasta să fie ținută sub pază, doar se va căi
de ceea ce a făcut, iar pe celelalte cinci femei canonice a poruncit să le
arunce într-un vas cu aramă topită.
Din arama amestecată cu țărână, celor cinci femei s-au
construit fundurile vaselor celor mari de aramă ale băilor obștești, ridicate
atunci din nou de împărat, spre desfătarea închinătorilor la idoli.
Minunea
sfintelor moaște
(…) Vestindu-se ziua serbării și alergând mulțime din
toate părțile, îndată ce s-a apropiat unul de ușa băii a căzut și a murit;
asemenea și ceilalți, neputând nimeni să intre înăuntru.
Aflând de aceasta, împăratul a chemat pe slujitorii
idolești și i-a întrebat dacă nu s-a făcut vreo vrajă de creștini, de nu poate
să intre nimeni în baie.
Iar ei au răspuns: „Nu, împărate, ci vasele de aramă
făcute cu trupurile femeilor au făcut minunea aceasta”.
Botezul
și sfârșitul sfintei Drosida
Deșteptându-se împăratul, s-a umplut de mânie și a
poruncit să se aprindă un cuptor mare cu foc și a pus scrisoare cu următorul
cuprins:
„Bărbați galileeni, care vă închinați Celui răstignit,
scăpați-vă pe voi de mai multe munci, iar pe noi de osteneli și fiecare din
voi, singur să se arunce în cuptorul pregătit cu foc”.
Auzind și Drosida de porunca aceasta, dorind a urma
celor cinci fecioare, ridicând ochii, zicea:
„Stăpâne, Doamne Iisuse Hristoase, de este voia Ta să
mă mântuiesc și să scap de nebuneasca credință a tatălui meu, ajută-mi să scap
din cămara cea de nuntă a necredinciosului Adrian și să mă duc unde sunt și
cele cinci fecioare, ce m-au povățuit la frica Ta”.
Zicând aceasta, și-a schimbat hainele împărătești și,
ieșind ușor pe când paznicii dormeau, s-a dus să se arunce în cuptor.
Deci,
mergând pe cale, cugeta întru sine, zicând:
„Cum mă voi duce la Dumnezeu, neavând îmbrăcăminte de
nuntă? Căci nu am primit Botezul și sunt încă necurată! Ci, Împărate al
împăraților, Doamne, Iisuse Hristoase, iată am renunțat la împărăția mea pentru
dragostea Ta, ca să mă așez portar al împărăției Tale.
Tu, deci, Cel ce Te-ai botezat pentru noi, botează-mă
și pe mine cu Duhul Tău cel Sfânt!”.
Și zicând aceasta, scoțând mirul pe care îl luase cu
sine și ungându-se, s-a aruncat într-un lac și s-a botezat, zicând: „Se botează
roaba lui Dumnezeu, Drosida, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului
Duh! Amin”.
Și păzindu-se pe sine după aceea, timp de șapte zile
primea hrană îngerească. Unii iubitori de Hristos, stând pe lângă ea, au aflat
cele despre dânsa. Apoi a opta zi, rugându-se lui Dumnezeu să o lumineze ce să
facă, a adormit în Domnul.
(Extras din „Viețile Sfinților”, ed.
Episcopiei Romanului, 2001
CUM
ALUNGĂM STRESUL?
ARHIM.
SIMEON KRAIOPOULOS
Cum se naște stresul?
Noi singuri ne creăm toate chinurile prin care trecem
în lumea aceasta. Desigur, întrucât colaborăm unul cu celălalt, noi îi supărăm
pe unii, alții ne supără pe noi. Nedreptățim noi pe unii, după cum alții ne
nedreptățesc pe noi.
Pentru că fiecare se gândește la interesul său,
fiecare vrea să trăiască în dauna celuilalt, fiecare se iubește numai pe sine
însuși. În cele din urmă toți suportăm din partea celorlalți ceea ce suportăm.
Totuși prima și cea mai adevărată cauză suntem noi înșine.
Cum abordăm răul ce ni se întâmplă?
Dacă-l întâmpinăm ca oameni ai lui Dumnezeu, luând în
calcul pronia lui Dumnezeu, ca pe ceva despre care Dumnezeu știe, pe care-l
controlează și-l îngăduie pentru binele nostru… Dacă întâmpinăm răul cu
cunoștințele duhovnicești pe care le avem, ca pe ceva care ne va fi de folos,
nu trebuie deloc să ne rănească și atunci nu va fi niciun stres.
Să învățăm de la copii cum să nu ne stresăm
Copilul mic, în principiu nu are niciun stres. Stresul
îl au cei mari, de îndată ce conștientizează responsabilitatea pe care o au
pentru ei înșiși, responsabilitatea pe care o au în viața lor. Aceia au stres.
Copilul nu se stresează. Care este motivul pentru care copilul mic nu are
niciun stres? Nu numai pentru că rațiunea, mintea lui nu sunt încă mature, ci
pentru că se încrede în mama și în tatăl lui.
Un copil care nu are mamă și tată, care nu are pe
nimeni, plânge, plânge, până când își dă sufletul plângând. Dar când are mamă
și tată care îi zâmbesc, care-l țin în brațe, care-l hrănesc, care are grijă de
el, acel copil nu mai are nicio problemă. Și lumea întreagă să piară și
copilului acestuia nu-i pasă.
Chiar este posibil să ne încredințăm lui Dumnezeu
Când omul se încredințează în felul acesta lui
Dumnezeu, nu mai are nici el stres. Chiar este posibil lucrul acesta. Vă rog să
luăm aminte, pentru că nu este ceva imposibil. Este foarte posibil. Orice om,
orice probleme sau greutăți ar avea, se poate încredința lui Dumnezeu, așa cum
se încredințează copilul mic tatălui său. Astfel te preia Dumnezeu. Ba chiar
mult mai mult. Mult mai mult se îngrijește Dumnezeu de omul său, decât se
îngrijesc părinții de copilul lor.
Și mult mai liniștit decât se simte copilul în brațele
părinților săi, se simte omul care se lasă în mâna lui Dumnezeu… Aceasta nu
înseamnă că omul nu își face treburile sale. Își va face treburile sale, își va
pune mintea la contribuție, va transpira și va trudi din greu. Nu sunt treaba
sau transpirația acelea care-l consumă pe om. Nu este oboseala cea care îl
epuizează. Pe omul în ziua de azi în mod deosebit îl epuizează, îl consumă
stresul pe care și-l face singur.
(Extras din cartea „Stresul – Cum se naște
și cum se vindecă”, de Arhim. Simeon Kraiopoulos, Editura Bizantină)
--
Pr. Alexandru Stanciulescu - Barda ,
Parohia Malovat , jud. Mehedinti, Romania
tel. 0724 998086
DIMINEATA
CEA MARE
-
Sfantul Teofan Zavoratul -
Harul Tau, Doamne, sa ne însoteasca si sa ne
calauzeasca la dimineata cea mare. Dreapta îndurarilor Tale sa ne miluiasca pe
noi cu blagoslovenii, si sa trecem cu ea marea cea de foc.
Cerul si pamântul si toate ce sunt într-însele sa Te
preaslaveasca împreuna cu noi pentru întoarcerea noastra. Slava Tie, Parintelui
Închinat, si Unuia-Nascut Fiului Tau, si Duhului Celui Sfânt!
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire sau
cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 151
CE
REPREZINTĂ ICOANA BUNEI-VESTIRI?
Buna-Vestire a Maicii Domnului
Una din trăsăturile izbitoare ale Bisericilor în stil
bizantin este folosirea pe scară largă a iconografiei cu imagini care acoperă
aproape toți, dacă nu chiar toți, pereții din interiorul Bisericii.
La intrarea în sfântul locaș vedem Evangheliile vii,
prin culorile Icoanelor, precum și evenimentele descrise acolo, care transmit
un înțeles adânc al realităților duhovnicești ce sunt dincolo de puterea
noastră de înțelegere.
Și, în vreme ce efectul cumulativ al atâtor imagini
este puternic, fiecare Icoană în parte oferă aceeași trăire.
Un exemplu în acest sens poate fi observat în Icoana
Bunei Vestiri. Închipuiește-ți că ești unul dintre iconografii cei mai
timpurii, având Evanghelia ca ghid și cu insuflare de la Sfântul Duh, ar fi
trebuit să descoperi cum să înfățișezi o Taină atât de mare în așa fel încât să
redai înțelesul acesteia accesibil tuturor.
După cum citim în Sfânta Evanghelie după Luca, este
momentul când Arhanghelul Gavriil a venit la Maica Domnului să-i vestească,
având consimțământul ei, că va zămisli și va naște un Fiu. Acesta nu va fi un
copil oarecare, ci va fi Fiul Dumnezeului veșnic și necreat.
Erminie
Evenimentul a avut loc în interior, după cum indică
țesătura roșie întinsă pe structurile din fundal.
În
prim-plan, Arhanghelul Gavriil apare înaintea Maicii Domnului: „Bucură-te, ceea
ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei.”
(Luca I, 28). Arhanghelul este înfățișat cu o aripă îndreptată sus, având
picioarele depărtate, ca și cum ar alerga.
Postura chipului dă impresia de mișcare, surprinzând
graba, precum și bucuria mare a vestirii.
Cu brațul drept dă binecuvântare, în vreme ce brațul
stâng ține toiagul, ca simbol al autorității sale de mesager al lui Dumnezeu.
Fecioara Maria stă pe un scaun înalt ca simbol al
statutului înalt de Maică a lui Dumnezeu, în vreme ce înfățișarea și cuvintele
ei erau dovada harului și a smereniei. „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu
știu de bărbat?” (Luca I, 34). La aceasta, Arhanghelul Gavriil răspunde: „Duhul
Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru
aceea și Sfântul care Se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu Se va chema.”
(Luca, I, 35).Postura Maicii Domnului, cu capul aplecat înspre Arhanghel, este,
de asemenea, una de ascultare desăvârșită după cum vădesc cuvintele ei: „Iată
roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Luca I, 38).
Îmbrăcămintea
Maicii Domnului
Vedem trei stele pe veșmintele Maicii Domnului care
simbolizează faptul că a fost Fecioară înainte, în timpul și după Nașterea
Domnului nostru Iisus Hristos.
Ține în mână un fus care înfățișează sarcinile care
i-au fost atribuite pentru a țese vălul de la Templu. Culorile veșmintelor ei
sunt, de asemenea, pline de simbolism. Albastrul de dedesubt simbolizează
umanitatea din care face parte, în vreme ce roșul simbolizează Dumnezeirea pe
care o primește. Prin culorile vii înțelegem bucuria vestirii aduse Fecioarei
de către Arhanghel. De asemenea, aflăm despre acest mare eveniment din
cântările de peste an. În aceste cântări, Maica Domnului este numită „Chivotul
viu”, „Rugul Aprins” care nu se mistuie, „Vasul de aur” în care stă mana care
L-a purtat în pântecele ei pe Dumnezeul Cel veșnic, care prin Cuvânt a creat
lumea întreagă. Ea este arătată a fi cea care a cuprins în ea pe Cel necuprins,
prin aceasta dovedind că este mai mare decât Cerurile. În timpul utreniei de la
sărbătoarea Bunei Vestiri, auzim în cântare ceea ce este înfățișat în Icoană:
“Taina cea din veac se descoperă astăzi și Fiul lui Dumnezeu, Fiu al omului se
face, ca părtaș fiind la ceea ce este mai rău, să mă împărtășească pe mine din
ceea ce este mai bun. Amăgit a fost odinioară Adam și dorind să fie Dumnezeu,
nu a fost. Iar Dumnezeu se face om, ca pe Adam să-l facă Dumnezeu. Să se
veselească făptura și să salte firea, că Arhanghelul stă cu frică înaintea
Fecioarei și-i aduce veste de bucurie, împotriva întristării. Cel ce te-ai
întrupat din milostivirea milei, Dumnezeul nostru, slavă Ție.”
Soborul
Sfântului Arhanghel Gavriil
A doua zi după Buna Vestire a Preacuratei Fecioare
Născătoare de Dumnezeu, Biserica de demult, prin tipicul Ierusalimului și prin
rânduiala marelui locaș al Sfântului Sava, a hotărât a sărbători Soborul
Sfântului Arhanghel Gavriil cu cântări de laudă, cinstind pe bunul vestitor de
bucurie.
Pentru că se cuvine aceluia a fi cinstit de noi după
vrednicie, ca cel ce a slujit taina mântuirii noastre, aducând Fecioarei celei
fără de prihană vestire despre întruparea lui Dumnezeu Cuvântul, în preacuratul
ei pântece.
Pentru că, dacă un împărat pământesc, printr-un
cinstit sol, aduce în cetate vreun cuvânt de milă împărătească, de toți
cetățenii se cinstește mult, cu atât mai mult pe cel trimis de la Împăratul
ceresc (…), pe Gavriil, cel mai ales voievod al îngerilor, cu datorie este a-l
cinsti cu deosebită prăznuire.
Iar cât este de cinstit acest sol dumnezeiesc, singur
și-a spus cinstea să mai înainte Sfântului Zaharia, zicând:
„Eu sunt Gavriil, care stau înaintea lui Dumnezeu,
adică mai aproape decât alți îngeri de scaunul lui Dumnezeu”.
Și precum la pământeasca împărăție, pe cât cineva este
mai aproape de împărat, și de tainele împărătești este mai cinstit; asemenea și
la cereasca împărăție, sfinții îngeri cei ce mai de aproape stau înaintea lui
Dumnezeu sunt văzători ai tainelor lui Dumnezeu mai încredințați, au mai multă
cinste și slavă și mai mult strălucesc decât îngerii care sunt în rânduielile
cele mai de jos.
De
ce a fost trimis Sfântul Arhanghel Gavriil?
Iar de va zice cineva: „De ce n-a trimis Dumnezeu la
Preacurata Fecioară pe cel dintâi dintre îngeri, pe Mihail, ci pe Gavriil, care
este după dânsul?”, acela să știe că toți cei șapte sfinți îngeri mai înalți cu
cinstea sunt între dânșii asemenea.
Dar cu numărul se începe de la Mihail și fiecare
dintre dânșii își are slujba sa deosebită.
Astfel: Mihail este biruitorul vrăjmașilor;
Gavriil, vestitor al dumnezeieștilor taine;
Rafail, tămăduitor al neputințelor omenești;
Uriil este rază a focului dumnezeiesc și luminător al
celor întunecați;
Selatiil este rugător, pentru că rugându-se totdeauna
lui Dumnezeu, îndeamnă pe oameni la rugăciune;
Gudiil este slăvitor al lui Dumnezeu și își are slujbă
de a întări pe oamenii care se ostenesc la orice lucru pentru slava lui
Dumnezeu și a le mijloci răsplătire
Varahil este dătător de binecuvântarea lui Dumnezeu și
mijlocitor al dumnezeieștilor faceri de bine.
Deci, nu s-a trimis la Buna Vestire Mihail, deoarece
alta este slujba lui – adică să țină sabia, să năvălească asupra vrăjmașilor și
pe aceia să-i izgonească -, ci a fost trimis Gavriil, că aceasta este slujirea
lui firească, adică să vestească tainele lui Dumnezeu, precum vestea și Sfântul
Proroc Daniil pentru eliberarea poporului lui Dumnezeu din Babilon și pentru
timpul venirii lui Mesia.
Gavriil a vestit și Sfântului Zaharia,
pentru nașterea Sfântului Ioan Mergătorul Înainte, din maica cea stearpă,
Elisabeta.
(Extras din „Viețile Sfinților”, ed. Ep.
Romanului, 2001)
Pr. Alexandru Stanciulescu - Barda ,
Parohia Malovat , jud. Mehedinti, Romania
tel. 0724 998086
INAINTEA
SOARELUI
-
Sfantul Tihon din Zadonsk -
Vezi ca, desi soarele lumineaza întreaga lume si îsi
arata fata tuturor deopotriva, fiecaruia i se pare, totusi, ca acesta priveste
doar spre dânsul si ca, orice am face, el cauta spre fiecare dintre noi asa de
parca s-ar uita numai la un singur om; si ca vine cu noi oriunde am merge, desi
mereu la fel îsi savârseste trecerea sa de la rasarit spre apus. Asemenea este
vesnicul si duhovnicescul Soare – Dumnezeu. Cu toate ca priveste spre toti
deopotriva, El fiecaruia îi vede fapta, gândul, nazuinta, pornirea si uneltirea
si cu fiecare pretutindeni este; si de lucreaza cineva sau doarme, sta sau
merge, înfaptuieste binele sau raul, cu el este Domnul si cauta spre fapta buna
si spre cea rea, însemnându-le în cartea Sa, pentru a-i rasplati fiecaruia dupa
faptele lui. Însa asa vegheaza asupra fiecaruia dintre noi si pe toate le
stravede, de parca ar privi numai spre mine sau numai spre tine, lasând
deoparte toate celelalte lucruri pe care le-a zidit; si toate cele pe care eu
sau tu am vrea sa le facem, sa le spunem, sa le gândim, sa le începem ori sa le
nazuim, bune sau rele, desavârsit le vede si le stie asa de parca acestea s-ar
fi întâmplat si s-ar fi înfaptuit deja cu adevarat. Si pe toate le cunoaste si
le vede cu mult mai bine si mai deplin decât le stim sau le putem vedea noi
însine; si pe toate acestea le vede si cauta spre ele asa de parca ar privi
numai la fapta, pornirea si nazuinta noastra, uitând de toate celelalte.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 208
DE
CE CINSTIM ICOANA
-
SF. IOAN DAMASCHIN -
Simplu și dumnezeiesc, Sf. Ioan Damaschin, marele
teolog al Bisericii, ne explică de ce ne închinăm la icoane. SF. IOAN
DAMASCHIN: DE CE CINSTIM ICOANA
De ce în Vechiul Testament nu se reprezenta
Dumnezeirea?
Pe lângă acestea cine poate să facă chipul Dumnezeului
nevăzut, necorporal, necircumscris și fără de formă? Este culmea nebuniei şi a
lipsei de credinţă să înfăţişezi Dumnezeirea. Pentru acest motiv în Testamentul
Vechi nu era obişnuită întrebuinţarea icoanelor.
Dar când Dumnezeu, din pricina milostivirii Lui, s -a făcut om cu adevărat pentru
mântuirea noastră şi s-a făcut om, nu cum s-a arătat lui Avraam în chip de om,
şi nici cum s-a arătat profeţilor. Ci s-a făcut om în chip substanţial şi real
— a locuit pe pământ, a petrecut cu oamenii, a făcut minuni, a suferit, a fost
răstignit, a înviat, s-a înălţat și toate acestea s-au `întâmplat în chip real
și a fost văzut de oameni.
Necesitatea icoanei
Deci când s-au făcut acestea, s-a înfăţişat în icoană
chipul Lui spre a ne aduce aminte de El și spre a căpăta învăţătură noi, care
n-am fost de faţă atunci. Pentru ca fără să fi văzut, dar auzind şi crezând, să
avem parte de fericirea Domnului. Dar pentru că nu toţi ştiu carte, şi nici nu
se ocupă toţi cu cititul, părinţii au socotit ca să fie pictate acestea în
icoane ca nişte fapte de vitejie spre a ne aduce aminte repede de ele. În
adevăr, de multe ori neavând în minte patima Domnului, dar văzând icoana
răstignirii lui Hristos, ne aducem aminte de patima mântuitoare. Și căzând în
genunchi ne închinăm.
Nu ne închinăm materiei
Nu ne închinăm materiei, ci Celui ce este înfăţişat în
icoană. După cum nu ne închinăm materiei din care este făcută Evanghelia, nici
materiei crucii, ci chipului crucii. Deci prin ce se deosebeşte crucea care are
chipul Domnului de una care nu-l are? Tot astfel şi cu privire la Maica
Domnului. Cinstea dată ei se urcă spre cel întrupat din ea.
Tot astfel și cu isprăvile sfinţilor bărbaţi, isprăvi
care ne îndeamnă spre bărbăţie, spre râvnă, spre imitarea virtuţii lor şi spre
slava lui Dumnezeu. Căci după cum am spus, cinstea dată de cei împreună robi
către cei buni este dovada dragostei faţă de stăpânul obştesc, şi cinstea adusă
icoanei se îndreaptă către cel înfăţişat în icoană.
Tradiţia închinării la icoane este nescrisă, după cum
nescrisă este şi închinarea spre răsărit, închinarea la cruce, și altele foarte
multe asemenea acestora.
--
Pr. Alexandru Stanciulescu - Barda ,
Parohia Malovat , jud. Mehedinti, Romania
tel. 0724 998086
SUNTEM
CU ADEVĂRAT ORTODOCȘI?
-
PR. ILARION FELEA-
Mulți poate ne
lăudăm și ne batem în piept că noi suntem ortodocși și singurii deținători ai
adevărului. Dar oare facem noi faptele Ortodoxiei? Ce este ortodoxul și care
sunt datoriile sale minime?
Cinstirea lui Dumnezeu și idolii
De la Crez, adică de la credinţă, treci la dragoste,
la cele zece porunci dumnezeieşti şi te întreabă la porunca I: Cinstirea lui
Dumnezeu începe cu rugăciunea. Îţi faci rugăciunile în fiecare seară şi
dimineaţă, cu atenţie şi cu evlavie? Ţi-ai împodobit sufletul cu virtuţile
religioase, cu credinţa, nădejdea şi iubirea lui Dumnezeu? Citeşti cărţi care
batjocoresc religia creştină şi Biserica Ortodoxă? Îţi faci sfânta cruce şi
ridici pălăria când treci prin faţa bisericii sau a troiţelor? În greutăţi şi
în necazuri nu ţi-ai pierdut credinţa şi nădejdea în Dumnezeu? Nu ai fost ateu,
apostat, eretic, schismatic sau egoist (care se iubeşte mai mult pe sine decât
pe Dumnezeu)?
Porunca a II-a: opreşte închinarea la idoli. Nu ţi-ai
făcut idoli din făpturi şi bunuri trecătoare ca să le iubeşti mai mult decât pe
Dumnezeu? Nu crezi în superstiţii, ghicitori şi vrăjitori?
Porunca a III-a: opreşte hula, înjurătura, cârtirea,
blestemul, călcarea jurământului şi nesocotirea făgăduinţelor. Nu ai obiceiul,
din cale afară de rău, să huleşti, să blestemi sau să înjuri de cele sfinte: de
Dumnezeu, Hristos, Biserică, Grijanie, cruce, mamă, sfinţi? Nu ai făcut glume
despre Dumnezeu, despre învăţăturile Evangheliei şi Tainele Bisericii, despre
creştini şi preoţi? Nu ai cârtit, batjocorit sau dispreţuit pe Dumnezeu,
lucrurile sfinte şi slujitorii Bisericii? Ai făcut făgăduinţe şi le-ai împlinit
sau nu?
Cum Îl iubim pe Dumnezeu?
Porunca a IV-a: învaţă datoria muncii peste săptămână
şi sărbătorirea duminicii. Nădejdea în Dumnezeu începe cu mergerea la biserică.
Cercetezi sfânta biserică în toate duminicile şi sărbătorile? Ai avut purtare
necuvioasă în biserică? Asculţi cu evlavie şi cu atenţie Sfânta Liturghie? Nu
ai obiceiul să mergi târziu la biserică şi să pleci acasă înainte de încheierea
serviciului religios? Nu lucrezi şi nu alergi după câştig în zilele de
sărbătoare? În celelalte şase zile din săptămână munceşti cinstit şi cu
bucurie, sau te leneveşti?
Porunca a V-a: dragostea de Dumnezeu începe cu
părinţii (1 In. 4:20-21). Ai ascultat de părinţi şi i-ai ajutat în vreme de
sărăcie, de boală, de bătrâneţe? Nu i-ai batjocorit, înjurat sau lovit? Nu
te-ai ruşinat de ei? Faţă de copii ai avut toată grija şi dragostea cuvenită?
Dar faţă de soţ sau soţie, ai păstrat îndatoririle de credinţă, iubire şi
ajutor? Eşti ascultător faţă de mai marii tăi?
Patimi și virtuți
Porunca a VI-a: opreşte uciderea şi sinuciderea -că
numai Dumnezeu are drepturi nemărginite asupra vieţii: viaţa pământească, fiind
timp de pregătire pentru veşnicie, e drept şi datorie a fiecărui om. Apoi
avortul, lovirea, rănirea, istovirea puterilor prin muncă, lăsarea să moară de
foame, purtarea rea faţă de muncitori, uciderea sufletească prin vorbe şi fapte
(pilde) rele, sminteală (Mc. 9:42), mânie, pizmă, clevetire şi ură (1 In.
3:15). Nu ai ucis, batjocorit sau lovit pe nimeni? Nu te-ai mâniat, nu ai
pizmuit sau urât pe nimeni? Ierţi şi iubeşti pe duşmani? Nu te răzbuni, nu faci
rău la nimeni? Nu înjuri, nu înşeli, nu ocărăşti, nu dispreţuieşti, nu
asupreşti pe aproapele tău? Nu-i ucizi sufletul cu minciuni, cu clevetiri sau
cu îndemnuri la fapte rele? Nu te-ai bucurat de răul aproapelui şi nu te-ai
supărat pentru binele lui?
Porunca a VII-a: opreşte păcatul desfrâului,
gândurile, cuvintele, dorinţele şi faptele necurate şi necuvioase, precum şi
luxul, beţia, lenevia, cântecele, jocurile şi cărţile care duc la desfrânare (1
Cor. 6: 8-9, 18). Eşti cununat? Trăieşti desfrânat? Vorbeşti, cauţi sau citeşti
despre lucruri necuviincioase? Priveşti cu plăcere la chipuri şi obiecte
imorale? Eşti vinovat de păcate contra firii (sodomie sau malahie)?
Înșelarea și minciuna
Porunca a VIII-a: opreşte furtul, prădăciunea,
înşelăciunea, specula (vânzarea cu preţuri prea mari), dobânda mare, mita,
oprirea plăţii lucrătorilor, cerşetoria, sacrilegiul (furtul obiectelor
bisericeşti), simonia (cumpărarea demnităţilor bisericeşti) (1 Cor. 6:10). Ai
furat munca şi bunurile altuia? Ai ascuns lucruri furate sau ai tăinuit pe cei
ce trăiesc din furtişaguri? Nu ai înşelat pe nimeni? Obiectele împrumutate sau
găsite le-ai dat stăpânului? Nu râvneşti la casa şi averea altuia? Nu risipeşti
munca ta sau a altora în jocuri nepermise? Iei camătă, eşti zgârcit, risipitor
sau înşelător? Nu faci pagubă altuia?
Porunca a IX-a: opreşte minciuna cu vorba, cu fapta şi
cu scrisul, jurământul strâmb, tăcerea, tăinuirea, mărturia mincinoasă,
viclenia, lauda de sine, prefăcătoria, făţărnicia, clevetirea, fiind lucrul
diavolului «Tatăl minciunii» (In. 8:47; Pild. 12:23; Col. 3:9; Ef. 4:25; 1
Petr. 3:10; Apoc. 21:8). Spui totdeauna adevărul? Nu minţi? N-ai judecat
strâmb? N-ai plătit martori şi judecători mincinoşi? N-ai folosit acte false?
N-ai asuprit şi nedreptăţit pe aproapele?
Porunca a X-a: opreşte pofta zămislitoare de păcat
(Iac. 1:15) şi dorinţele cele rele ale inimii (Mt. 15:19). Nu pofteşti averea,
soţul, soţia, bunurile altuia? Nu sfătuieşti sau ajuţi pe alţii ca să înşele şi
să facă rău aproapelui?
Împlinirea poruncilor
De la cele zece porunci dumnezeieşti treci la cele
nouă porunci bisericeşti, despre ascultarea cu evlavia a Sfintei Liturghii în
toate duminicile şi sărbătorile, despre posturi, despre cinstirea slujitorilor
Bisericii, despre spovedirea şi cuminicarea în cele patru posturi, despre
rugăciunile pentru păstorii Bisericii şi dregătorii Statului, posturile
rânduite de episcop în vreme de necazuri şi primejdii mare, despre citirea
cărţilor eretice, despre înstrăinarea obiectelor bisericeşti şi despre nunţi sau
petreceri în vremea posturilor.
De la porunci trecem la virtuţi, la florile şi
frumuseţile sufletului. Te întrebi dacă ţi-ai împodobit sufletul cu virtuţile
religioase şi morale ale creştinului: cu credinţa, nădejdea, iubirea,
înţelepciunea, dreptatea, bărbăţia, cumpătarea, bunătatea, blândeţea, iertarea,
înţelepciunea, dreptatea, bărbăţia, cumpătarea, bunătatea, blândeţea, iertarea,
îndelunga răbdare, milostenia, smerenia, pacea, înfrânarea poftelor… Vezi dacă
ai împlinit faptele îndurării trupeşti: săturarea flămânzilor, adăparea setoşilor,
îmbrăcarea săracilor, cercetarea robilor, primirea străinilor, vizitarea
bolnavilor şi îngroparea morţilor; faptele îndurării sufleteşti: îndreptarea
păcătoşilor, învăţarea neştiutorilor, sfătuirea nepricepuţilor, mângâierea
întristaţilor, răbdarea ocărilor, iertarea greşelilor, facerea de rugăciuni
pentru mântuirea aproapelui, căci Evanghelia nu numai ne opreşte ca să facem
răul, dar ne obligă să facem binele «Precum voiţi să vă facă vouă oamenii,
faceţi-le şi voi asemenea» (Lc. 6:31).
(Extras din „Spre Tabor”, vol. II; Pr.
Ilarion V. Felea)
BALOANE
DE SAPUN
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Asa cum curge timpul fara sa se opreasca, si trupul
meu, atâta vreme cât este în viata, se schimba mereu si se trece, precum si
lumea întreaga se trece – dupa cum arata modul cum evolueaza – de parca s-ar
grabi spre un sfârsit prestabilit, asemenea unei jucarii puse în miscare de un
resort. Unde s-ar putea afla ceva stabil? Stabil este ceea ce pune în miscare
si directioneaza totul spre un tel anumit. Stabila, neschimbatoare, este cauza
primordiala a tot ceea ce este creat si întocmit si care, ea însasi, nu este
creata si de aceea nu este trecatoare, ci vesnica. Neschimbatoare sunt si
spiritele îngerilor si oamenilor, create dupa chipul cauzei primordiale. Restul
– baloane de sapun! Prin aceasta nu subapreciez creatia, vreau doar sa o pun în
raport cu Creatorul si cu fericitele duhuri.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 18
Sfântul
Mucenic Nicon și cei 199 de ucenici ai săi
Sfântul mucenic Nicon era ostaș în cetatea Neapole,
țara Campaniei și era cu credință elin. Însă mama lui era creștină și îl
sfătuia spre credința creștinească. Astfel, îi povestea despre puterea Crucii
lui Hristos și cum ea îl poate păzi de vrăjmași în războaie, dându-i putere de
a-i birui.
Odată s-a întâmplat că era în strâmtorare, înconjurat
de armata cu care se lupta oastea în care se afla. Atunci și-a adus aminte de
sfatul maicii sale și s-a înarmat cu semnul Sfintei Cruci și îndată o ucis pe
loc o mulțime din ostașii care îl amenințau. Prin această întâmplare a ajuns să
dorească Sfântul Botez și s-a făcut creștin. Apoi, a îmbrăcat chipul monahicesc
și Dumnezeu l-a învrednicit să devină episcop în locul Sfântului Episcop
Teodosie.
Împreună cu alții bărbați virtuoși au fost munciți de
ighemonul Siciliei, Chintian, învrednicindu-se apoi de cununa muceniciei.
Sfânta
Cruce și cei 180 de ostași
Odată s-a întâmplat că a ieșit din Roma oastea
elinească și romană la război.
Iar Nicon, fiind unul din ostași, a ieșit cu ceata sa,
și făcându-se mare tăiere cu vrăjmașii de amândouă părțile, s-a aflat Nicon în
mijlocul vrăjmașilor, în mare strâmtorare și primejdie de moarte, pentru că
vedea pe mulți din tovarășii săi uciși și acum aștepta să cadă și el de sabia
vrăjmașilor săi.
Atunci și-a adus aminte de sfatul maicii sale și,
ridicându-și ochii la cer și suspinând din adâncul inimii, s-a înarmat cu
semnul Sfintei Cruci și a zis:
„Hristoase, Dumnezeule Atotputernice, arată spre mine
în ceasul acesta puterea Crucii Tale, că de acum făgăduiesc să fiu și eu robul
Tău, adică mă voi închina Ție, împreună cu mama care m-a născut”.
Zicând aceasta, a luat îndrăzneală și, întinzând cu
bărbăție spre vrăjmași dreapta sa cea înarmată cu sulița, a ucis îndată ca la o
sută și optzeci de bărbați viteji din ceata potrivnicilor, iar pe ceilalți i-a
izgonit, și nimeni n-a putut să-i stea împotrivă; așa a lucrat într-însul
puterea Crucii lui Hristos.
Visul
Și au tăiat pe cuvioșii ucenici ai Sfântului Nicon,
iar mai ales ai lui Hristos, la număr o sută nouăzeci și nouă. Iar trupurile
lor, cu porunca muncitorului, le-au aruncat în baia aceea foarte aprinsă spre
ardere.
Iar pe Cuviosul Nicon, ținându-l în legături, se
gândea ighemonul cu ce fel de moarte mai cumplită să-l piardă.
În acea noapte s-a arătat în vis Sfântului Nicon în
temniță îngerul lui Dumnezeu, zicându-i:
„Îmbărbătează-te în Dumnezeu, Nicone, ostașule al lui
Hristos și te veselește, căci a primit Hristos, Dumnezeul nostru, jertfa de o
sută nouăzeci și nouă de ucenici ai tăi, întru miros de bună mireasmă, și au
intrat în cămara în care Mirele ceresc Se odihnește!”.
Acestea zicându-i îngerul, Sfântul Nicon iarăși a
văzut înaintea sa o fecioară mai luminată decât razele soarelui, ale cărei
haine erau de aur și de safir și în mâinile sale avea un leu alb ca zăpada.
Deci stătea fecioara aceea în câmp lângă râul ce se
numea Psimif, din partea Răsăritului. Iar dinspre apus doi bărbați foarte mari,
ale căror capete ajungeau până la cer, având în mâinile lor sulițe de foc,
vorbeau cu fecioara aceea ce se arătase, zicându-i:
„Pentru ce stăm fără de lucru astăzi, fiind trimiși de
Împăratul ceresc la război împotriva lui Chintian? Iată îl așteptăm și nu
iese”.
Atunci a strigat către dânșii acea fecioară purtătoare
de lumină, zicând:
„Chintian a ucis ieri pe robii lui Hristos, o sută
nouăzeci și nouă de bărbați, și încă și asupra învățătorului lor, Nicon, care a
biruit toate meșteșugirile vrăjmașului cu adevărat, muncitorul acela cugetă
cele mai crude chinuri. Deci va veni el degrabă în acel loc, la care sunteți
trimiși împotriva lui”.
Aceasta zicând, a eliberat spre ei acel leu,
zicându-le: „Primiți și pe acesta, care vă va ajuta vouă asupra muncitorului”.
După vedenia aceea, deșteptându-se din somn, Cuviosul
Nicon Episcopul foarte mult s-a bucurat, lăudând și slăvind pe Dumnezeu.
Caii
cu glas omenesc
Atunci, pogorând pe Sfântul Nicon de la muncire, a
poruncit ighemonul să-l lege de cai sălbatici ca, târându-l, să-l rupă.
Și degrabă fiind legat de cai, sfântul și-a întins
dreapta sa către cai, făcând semnul crucii, și îndată caii și-au schimbat
sălbăticia lor în blândețe de oaie și stăteau nemișcați, strângându-se ca de
frâu și de zăbală, și nici cât de puțin nu pășeau din locul acela, deși foarte
mult îi băteau slujitorii.
Văzând aceasta, muncitorul s-a înfuriat asupra cailor
și a poruncit să taie cu sabia vinele picioarelor lor.
Iar caii, cu porunca lui Dumnezeu, precum oarecând
asina lui Valaam, cu glas omenesc au strigat, zicând:
„Dumnezeul nostru în cer și pe pământ, toate câte a
voit a făcut. Și noi pentru Sfântul Nicon murim acum”.
(Extras din „Viețile Sfinților”, ed.
Episcopiei Romanului, 2001)
POMUL
INALT IN MIJLOCUL UNEI PADURI JOASE
-
Sfantul Tihon din Zadonsk -
Dupa cum este copacul înalt în mijlocul unei paduri
joase, asa este omul cinstit în mijlocul oamenilor ticalosi. Pomul înalt este
vazut de catre toti de departe. Tot asa si omul cinstit este în atentia
tuturor. Cu cât este mai înalt pomul, cu atât este vazut de catre multi de
departe. Tot asa, cu cât mai de seama este stapânitorul, cu atât mai multi
oameni îl stiu si urmaresc ceea ce face, ceea ce spune. Pomul înalt îndura
orice vânt si furtuna si de la toata vremea rea se tulbura. Tot asa si orice
stapânitor de seama este lovit de tot felul de ispite si nenorociri. Cu cât
este mai de seama stapânitorul, cu atât mai mult este expus ispitei. Pomul mic
nu este batut de vânt întotdeauna, dar pomul înalt este batut din toate partile
de vânt si se clatina.
O, iubitule, care te afli la loc înalt! Sa fii ca
pomul înalt, care si-a înfipt radacina sa adânc în pamânt si prin aceea se tine
si nu cade din cauza vântului sau a furtunii. Adânceste-ti si tu credinta si
nadejdea în bunatatea si atotputernicia lui Dumnezeu, ca niste ancore în
adâncul marii. Si astfel inima, ca de un vânt puternic clatinata,
întareste-ti-o în fata uneltirilor vrajmasului. Nu te teme, chiar daca o
furtuna grozava se porneste si sufla asupra ta ba dincolo, ba dincoace. Sa fii
credincios Unuia Domnului tau; El cu mâna Sa cea atotputernica te tine si te
întareste.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Comoara
duhovniceasca din lume adunata, traducere de rasofora Domnica Talea, Ed.
Egumenita, Galati, 2008, p. 130
--
Pr. Alexandru Stanciulescu - Barda ,
Parohia Malovat , jud. Mehedinti, Romania
tel. 0724 998086
DARNICIA
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Contemplând Universul, vad peste tot extraordinara
marinimie a lui Dumnezeu în binefacerile Sale naturale: fata pamântului este ca
o masa somptuoasa, garnisita din belsug cu mâncaruri diferite, pregatite cu cea
mai mare atentie si de cea mai generoasa Gazda. Adâncurile marilor, daruiesc,
de asemenea, omului hrana sa. Si ce sa zic de animale, patrupede si pasari?
Câta generozitate pentru a asigura omului hrana si îmbracaminte. Darurile
Domnului sunt nemarginite. Vezi tot ce rodeste pamântul vara si toamna! Tot
crestinul, dar mai ales preotul, trebuie sa imite darnicia lui Dumnezeu. Masa
lui sa fie pregatita pentru toti, ca masa Domnului. Zgârcitul este dusmanul lui
Dumnezeu.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu,
1995, p. 67.
Sfinții
Cuvioși Părinți uciși de arabi
în
mănăstirea Sfântului Sava cel Sfințit
Între Sfinții Cuvioși Părinți uciși în Mănăstirea
Sfântul Sava cel Sfințit se numără și Sfinții Cuvioși Părinți Ioan, Serghie,
Patrichie și cei dimpreună cu ei, uciși de arabi. Acești cuvioși au viețuit în
jurul anului 800, pe când la Constantinopol împărățeau Constantin și maica sa,
Irina (780-802). În acea vreme Sfânta Cetate a Ierusalimului era sub stăpânirea
arabilor în zilele preafericitului Ilie, patriarhul Ierusalimului.
Adunați în mai multe locuri, părinții astăzi pomeniți,
viețuiau în vestita mănăstirea a Sfântului Sava, pe când stărețea minunatul
egumen Vasile, slujind cu toții lui Dumnezeu ziua și noaptea, după rânduiala
monahală lăsată de la Sfântul Sava, în multa nevoință și îmbunătățită viețuire.
Pacea lor era, însă, adeseori, tulburată de năvala păgânilor, care, gândind că
vor găsi averi, jefuiau sfintele locașuri de toate odoarele lor.
Atacurile
păgâne asupra Mănăstirii Sfântul Sava cel Sfințit
În vremea
Postului Mare, în săptămâna dinaintea Stâlpărilor, când monahii se aflau la
rugăciune, fără veste a năvălit peste ei o ceată de 60 de jefuitori înarmați cu
sulițe, cu arcuri și cu săbii, și au făcut cumplit măcel în mânăstire.
Păgânii au dat foc chiliilor, prădând sărăcăciosul
avut al smeriților călugări. Dar, când voiau să dea foc și mânăstirii, li s-a
părut că vine o oaste în sprijinul monahilor și au fugit.
După fuga dușmanilor, părintele Toma, un doctor cu
experiență, i-a ajutat pe cei rămași în viață.
În Joia cea Mare, din Săptămâna Patimilor Domnului din
anul 796, făcând război arabii în Palestina, jefuitorii au năvălit din nou în
mânăstire.
Martiriul
Sfinților Cuvioși Părinți uciși în Mănăstirea Sfântul Sava cel Sfințit
Monahii, sfătuiți de Starețul Toma, au zis: „Noi din
lume am fugit în această pustie pentru dragostea lui Hristos, și mult prea
rușinos ar fi să fugim din pustie de frica oamenilor. De ar fi să fim cu toții
junghiați aici, junghiați vom fi pentru dragostea noastră pentru Hristos pentru
Care am și venit să locuim aici.”
Și astfel păgânii au ucis pe cei ce mai rămăseseră în
viață, semănând urgie în urma lor (unora tăindu-le capetele, pe alții făcându-i
bucăți, pe alții junghiindu-i și vărsându-le sângele, iar pe alții în tot felul
de grozavii chinuindu-i).
Optsprezece părinți s-au ascuns într-o peșteră din
munte dorind să salveze odoarele mânăstirii, și nevoind să le dea, păgânii au
pus foc la gura peșterii și au pierit toți cei dinăuntru, înăbușiți de fum.
Și așa au primit cununa muceniciei părinții Ioan,
Serghie și Patrichie, și toți care se aflau atunci împreună cu ei, în
mânăstirea Sfântului Sava, ostași ai Domnului Hristos, care nu aveau arme și
zale, ci numai arme duhovnicești: platoșa nădejdii, pavăza credinței și coiful
mântuirii.
Iar sfinții, mulțumind, și-au dat sufletul în mâna lui
Dumnezeu, dobândind fericita și veșnică viața în Împărăția Cerurilor, că pentru
Hristos purtând truda pustiei, de la Hristos au luat și cununa biruinței.
(Sursă:
https://pravila.ro/sfintii-cuviosi-mucenici-din-manastirea-sfantului-sava-cel-sfintit-20-martie/)
DOMNITORUL
-
Sfantul Tihon din Zadonsk -
Ti se întâmpla sa vezi un domnitor intrând într-o
oarecare cetate. Baga de seama cu ce bucurie si cinstire îl întâmpina si îl
primesc pe el cetatenii; ei curata drumul si ulitele pe care va trece alaiul,
se împodobesc în felurite chipuri, îsi pleaca fruntea si genunchii înaintea
celui care trece si asa mai departe. De la aceasta priveliste vazuta,
întoarce-ti mintea prin credinta catre cele care nu se vad, iar de la cele
trupesti catre cele duhovnicesti. Hristos, Fiul lui Dumnezeu si Împaratul
Ceresc, a venit pe pamânt atunci când S-a nascut pentru noi din Preasfânta
Fecioara si a intrat la noi, în aceasta lume, ca într-o cetate. Noi suntem
cetatenii acestei necuprinse cetati, care nu-i facuta de mâna omeneasca; El a
venit la noi, robii cei nemernici, si „ne-a cercetat pe noi Rasaritul cel de
Sus, ca sa-i lumineze pe cei ce sed în întuneric si în umbra mortii si sa
îndrepte picioarele noastre pe calea pacii”, dupa cum cânta Sfântul Proroc
Zaharia (Luca 1, 78-79). Si a venit întru smerenie si blândete, în chip de rob
– „chip de rob luând, facându-Se asemenea oamenilor” (Filipeni 2, 7). Cum oare
se cuvine sa-L întâmpinam si sa-L primim pe El? Cu ce bucurie si cinstire?
Rusinos ne este sa iesim înaintea Împaratului nostru cu prisos de trufie si de
îngâmfare, când El a venit la noi cu smerenie! Nu-i este bineplacuta Lui o
asemenea întâmpinare. Rebeca mergea calare spre mirele ei, Isaac, si când l-a
vazut pe el înaintea sa, s-a dat jos de pe camila, dupa cum ne marturiseste
despre acestea Scriptura (Facerea 24, 64). Întocmai trebuie si noi sa coborâm
din mândrie ca de pe o camila înalta, sa mergem pe jos, sa-L întâmpinam pe
Mirele nostru cu smerenie mare si sa ne plecam genunchii si inimile noastre.
Catre acestea ne îndeamna pe noi Prorocul, zicând: „veniti sa ne închinam si sa
cadem înaintea Lui!” (Psalmul 94, 6).
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 84
Pr. Alexandru Stanciulescu - Barda ,
Parohia Malovat , jud. Mehedinti, Romania
tel. 0724 998086
FOCUL
APRINS
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Focul lumânarilor si candelelor aprinse, precum si cadelnita cu carbuni
aprinsi si cu tamâie binemirositoare slujeste pentru noi ca si chip al focului
duhovnicesc, al Duhului Sfânt, pogorât în chip de limbi de foc asupra
Apostolilor, mistuind întinaciunea pacatelor noastre, luminându-ne mintea si
inima, înflacarându-ne sufletele cu flacara iubirii de Dumnezeu si a unora fata
de altii; focul în fata sfintelor icoane ne readuce în minte înflacarata iubire
fata de Dumnezeu a Sfintilor, pentru care ei au urât lumea, toate amagirile ei
si toata nedreptatea ei, ne aduce aminte si ca trebuie sa-I slujim lui
Dumnezeu, sa ne rugam Lui cu duh înflacarat, care de cele mai multe ori ne
lipseste, fiindca inima ni s-a racit. Astfel, în biserica, totul este spre
învatatura, nu exista nimic de prisos, inutil.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Liturghia:
Cerul pe pamant, traducere de Boris Buzila, Ed. Deisis, Sibiu, 1996, p. 120
Sfinții
Mucenici Hrisant și Daria
Sfântul Hrisant era fiul unui bărbat de neam boieresc
și domnesc pe nume Polemie, din cetatea Alexandriei. Împreună s-a dus cu tatăl
său la Roma și a fost primit de boieri cu cinste, iar Polemie a primit de la
împărat locul de senator.
Sfântul Hrisant era ostenitor la învățătură. Astfel
s-a întâmplat, că citind Sfintele Scripturi a cunoscut adevărata înțelepciune
și a vrut să se facă creștin. Căutând a aflat pe Carpofor, care l-a învățat
cele despre dreapta credință și l-a botezat după câteva luni.
Aflând, Polemie despre cele despre fiul său, s-a
mâniat tare și la închis pe Hrisant într-o cămară întunecoasă, muncindu-l cu
foamea și frigul, dar ostașul lui Hristos era de neclintit. Atunci după sfatul
celorlalți a hotărât să-l momească spre pofta desfrânării, încuindu-l cu mai
multe fecioare într-un palat preafrumos.
Nici asta nu a putut schimba dragostea către Hristos
și cugetul sfântului, deci a hotărât să-l logodească cu o fecioară preafrumoasă
și înțeleaptă, cu numele Daria, care să-l tragă spre închinarea la idoli. Însă
Sfântul a covârșit pe fecioară prin cele ce îi zicea despre Adevăratul Dumnezeu
și astfel și ea s-a făcut creștină. Și era minunat lucru a vedea cum aceștia
doi trăiau în curăție. Aflând despre dânșii Chelerin eparhul, a început a-i
munci pentru creștineasca credință.
Aceștia s-au săvârșit, fiind îngropați pe vii.
Vă învit să citiți câteva minuni din timpul pătimirii
lor:
Legăturile se dezleg
Iar ostaşii, luând pe sfântul, l-au legat fără
milostivire cu vine de bou şi l-au strâns tare, încât i-au trecut vinele acelea
până la oase. Apoi, deodată s-a dezlegat de legăturile acelea, încât nu putea
ochiul să vadă dezlegarea vinelor acelora, ce era mai grabnică decât vorbirea
vreunui cuvânt.
Și mult ostenindu-se ostaşii cu legarea Sfântului
Hrisant şi nimic sporind, s-au supărat şi l-au băgat într-o temniţă
întunecoasă, ferecându-l cu trei obezi, şi, băgându-l în butuc, îl ocărau pe el
şi-l batjocoreau.
Dar şi obezile acelea şi butucul îndată ca praful s-au
risipit. Atunci au vărsat peste dânsul urină de om, zicându-i: „Farmecele şi
vrăjile tale nimic nu-ţi vor ajuta ţie”.
Însă deodată mirosul acela s-a schimbat în bună
mirosire. După aceea, au înjunghiat un viţel şi în pielea aceea voiau să bage
pe mucenicul gol. Deci, punându-l la arşiţa soarelui pe un zăduf cumplit, nimic
rău n-a pătimit mucenicul.
Deci iarăși ferecându-l cu lanţuri de fier, l-au
aruncat în temniţă şi iarăşi lanţurile acelea s-au sfărâmat deodată şi lumină a
strălucit în temniţă, ca şi cum ar fi ars multe lumânări.
Atunci ostaşii au spus tribunului Claudie toate cele
ce se făcuseră.
Întoarcerea lui Claudie și a celor cu el
Atunci tiranul Claudie a poruncit ca, legând pe
mucenic de un lemn, să-l bată cu toiege. Şi, fiind toiegele acelea tari şi
grele în mâinile celor ce-l băteau, atingându-se de trupul sfântului, erau moi
ca papura.
Acest lucru văzând tiranul, a poruncit să înceteze de
a-l bate; şi, dezlegând pe mucenic de pe lemn, l-a îmbrăcat în haina lui şi,
întorcându-se spre ostaşi, a zis:
„Cu adevărat, eu, precum şi voi ştiţi, am cercetat
toate înşelăciunile vrăjitoreşti şi ale farmecelor şi acum văd că nu este aici
vreun meşteşug de farmece omeneşti, ci singură puterea lui Dumnezeu”.
(…)
Aceasta zicând Claudie, a căzut la picioarele
Sfântului Hrisant împreună cu toţi ostaşii, zicând:
„Cu adevărat, am cunoscut că Dumnezeul tău este
Dumnezeu adevărat. De aceea ne rugăm ţie ca şi pe noi să ne duci spre El şi să
ne faci robi ai Lui”.
Iar sfântul le-a zis: „De voiţi să veniţi la Dumnezeul
meu, apoi nu cu picioarele, ci cu inimile veniţi către Dânsul; pentru că numai
astfel Dumnezeu este aproape de fiecare, dacă cineva cu toată inima şi cu
credinţă tare Îl caută”.
Și după ce Sfântul Hrisant le-a spus multe cuvinte
despre adevăratul Dumnezeu, învăţându-i câtăva vreme, au crezut în Hristos,
Claudie tribunul, Ilaria, femeia lui, şi doi fii, Iason şi Mavru, şi toată casa
lui.
Asemenea au crezut ostaşii lui cu toţi casnicii, şi
toţi împreună au primit Sfântul Botez şi petreceau în învăţăturile lui Hrisant
ziua şi noaptea, ascultând cu osârdie cuvintele despre Domnul nostru Iisus
Hristos, şi toţi doreau să pătimească pentru El.
După ce a crezut Claudie tribunul în Hristos şi s-a
botezat cu toată casa şi ostaşii săi, s-a dus vestea despre aceea la urechile
împăratului Numerian (283-284), care împărăţea într-acea vreme în Roma.
Acela îndată a poruncit ca pe Claudie să-l înece în
mare, legându-i o piatră de grumaz, iar pe toţi ostaşii şi pe amândoi fiii lui
să-i taie cu sabia.
Leul păzește pe fecioară
Pe Daria au dus-o în casa de desfrânare. (…)
Iar Sfintei Daria un leu, scăpând din închisoarea sa,
i-a stat înainte în cămara aceea, în care sfânta zăcea cu faţa la pământ şi se
ruga lui Dumnezeu, şi o păzea.
Despre acest lucru neştiind cetăţenii, au trimis pe un
tânăr fără de ruşine ca s-o prihănească. Pe acela, după ce a intrat în cămară
la sfânta, îndată l-a apucat leul şi, aruncându-l la pământ, îl călca cu
picioarele şi se uita la Sfânta Daria, ca o slugă pricepută, aşteptând porunca
stăpânei sale, să facă ce va vrea cu acel om fără de ruşine, să-l ucidă sau
să-l libereze viu.
Sfânta Daria, înţelegând aceea, a zis către leu: „Te
jur pe Fiul lui Dumnezeu, să-l slăbeşti ca să audă de la mine cuvântul lui
Dumnezeu!”
Deci, lăsând leul pe tânărul acela, a ieşit afară şi
s-a culcat lângă uşă, păzind ca să nu intre altcineva în casă. Sfânta a zis
către tânărul acela:
„Iată, cruzimea leului, auzind de numele lui Hristos,
s-a îmblânzit şi fiara, ca un om înţelegător, cunoaşte pe Dumnezeul cel
adevărat, se teme şi-L cinsteşte. Iar tu, ticălosule, fiind om şi având
cunoştinţă, nu te temi de Dumnezeu, petrecând într-atîtea răutăţi şi
întinăciuni? Ţi se cădea să te ruşinezi şi să te căieşti, însă tu cu acelea te
lauzi”.
Iar el, căzând înaintea ei, a început a striga şi a
zice: „Porunceşte-mi, roaba lui Hristos, ca să ies de aici fără vătămare şi eu
la toţi voi propovădui că Hristos, Căruia tu Îi slujeşti, Acela singur este
Dumnezeu adevărat şi nu este altul afară de El”.
Apoi a poruncit Sfânta Daria leului şi a lăsat fiara
ieşire liberă din casa aceea acelui tânăr.
Puterea vrăjmașului nu se poate atinge de sfinți
După ce s-a înştiinţat de acestea împăratul Numerian,
a poruncit eparhului ca pe Hrisant şi pe Daria cu munci cumplite să-i piardă.
Deci Sfântul Hrisant, fiind spânzurat gol pe lemn, îi
aduseră şi lumânări aprinse ca să-l ardă; dar îndată lemnul s-a rupt,
legăturile s-au sfărâmat şi luminările s-au stins.
Iar câţi au vrut să se atingă de Sfânta Daria, mâinile
acelora îndată se zgârceau şi vinele lor se rupeau şi ţipau de durerea cea
cumplită.
Văzând aceasta, eparhul s-a temut şi, alergând
degrabă, a spus împăratului.
(Extras din „Viețile Sfinților”, ed.
Episcopiei Romanului, 2001)
--
Pr. Alexandru Stanciulescu - Barda ,
Parohia Malovat , jud. Mehedinti, Romania
tel. 0724 998086
PLIMBAREA
IN NATURA
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Mergând
în padure, în gradina sau pe o pajiste si vazând tinerele mladite ale
plantelor, roadele pomilor, diversitatea florilor de câmp, priveste vegetatia
cea lasata de Dumnezeu în întregul ei, ca pe o lectie de la care sa tragi
învataminte. Fiecare arbore, cu fiecare an, se avânta în sus, prin puterea ce
i-a fost data de la Dumnezeu, nu se întâmpla niciodata sa nu creasca; luând
pilda, spune-ti: si eu trebuie sa cresc negresit, sa ma înalt moral mai sus, spre
mai bine, spre desavârsire, cu fiecare zi si cu fiecare an, trebuie sa ma avânt
spre Împaratia Cerurilor, spre Tatal Ceresc, prin puterea Domnului meu Iisus
Hristos si prin Duhul Sau, Care viaza si lucreaza întru mine. Dupa cum o
pajiste se împodobeste cu multime de flori, tot asa si pajistea sufletului meu
trebuie sa se înfrumuseteze cu toate florile virtutilor. Dupa cum pomii dau în
floare si apoi rodesc, si sufletul meu trebuie sa aduca roade de credinta si de
fapte bune.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 101-102.
AUR
SI MATASE
-
Sfantul Simeon din Dajbabe -
Femeilor le place sa lucreze cu aur si cu matase, în
vreme ce dracii îi prefera pe cei drepti si sfinti.
Sfantul Simeon din Dajbabe, The Orthodox
Word, nr. 271-72, traducere de Laura Marcean, Ed. St. Herman, Platina, SUA,
2010, cap. Selected Verses from the Treasury of St. Symeon’s , p. 37-53
PUTEREA
FOCULUI
-
Sfantul Tihon din Zadonsk -
Vezi ca, arzând, focul se îndreapta mereu spre
înaltime si, oricât l-ai împiedica, el nu-si schimba lucrarea, ci tinde pururea
s-ajunga sus, caci asa e firea lui. Întâmplarea aceasta îti arata ca asemenea
lucreaza si adevarata dragoste de Dumnezeu. Inima care s-a aprins dintru
aceasta dragoste nazuieste pururea spre miezul sau, Fiinta preaiubita, si nimic
din ce-i sta împotriva nu o poate atinge. Nici frumusetea, nici placerea, nici
slava, nici frica, nici sabia si nici moartea n-o poate împiedica. Pavel, vasul
cel ales al lui Hristos, a cunoscut asupra sa puterea acestei iubiri si a zis
cu toata încredintarea: „Nici moartea, nici viata, nici îngerii, nici
stapânirile, nici puterile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici
înaltimea, nici adâncul si nici o alta faptura nu va putea sa ne desparta pe noi de dragostea lui
Dumnezeu cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 8, 38-39). Pentru o
dragoste ca aceasta, placerea lumii întregi este amaraciune, frumusetea –
putreziciune, slava – nimicnicie, împaratirea – silnicie si înrobire. Un
asemenea om sta cu picioarele în tarâna, însa cu inima este în Ceruri; cu
trupul se afla pe pamânt, însa cu duhul – în Cer se gaseste; cu oamenii
vietuieste, însa duhul sau sta înfatisat înaintea Preaiubitului Dumnezeu si I
se închina Lui; prin credinta, „ca prin oglinda, în ghicitura” (1 Corinteni 13,
12), Îl vede pe El; cu trupul manânca si bea, însa cu duhul râvneste neîncetat
hrana cea cereasca, graind împreuna cu David: „În ce chip doreste cerbul
izvoarele apelor, asa Te doreste sufletul meu pe Tine, Dumnezeule” (Psalmul 41,
1). Cugetând unele ca acestea, vei învata sa te straduiesti a gusta si a vedea
cât de bun este Domnul si sa-L rogi sa aprinda El Însusi scânteia iubirii Sale
în inima ta: caci dragostea cea adevarata, întrucât de la Dumnezeu vine, la
Domnul se si întoarce.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in
imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 67
--
Pr. Alexandru Stanciulescu - Barda ,
Parohia Malovat , jud. Mehedinti, Romania
tel. 0724 998086
INDELETNICIREA
OMENEASCA
-
Sfantul Nicolae Velimirovici -
Lucratorul tarinii, semanatorul, cioplitorul, tâmplarul, olarul si toti
ceilalti mestesugari, care prelucreaza un material greu si-l prefac într-un
lucru frumos, Îl simbolizeaza pe Însusi Domnul Iisus Hristos. De aceea, când
vezi ca mestesugarul preface ceva nefolositor, ceva salbatic în ceva cultivat,
ceva murdar în ceva curat, ceva neroditor în roditor, ceva urât în ceva
minunat, adu-ti aminte de Hristos si de ostenelile Lui asupra sufletului tau.
Sfantul Nicolae Velimirovici, Simboluri si
semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009, p. 63-64.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu