Maria Diana Popescu - „Osman Bozkurt - Șiir evreni - Universul poeziei”

 

„Osman Bozkurt - Șiir evreni - Universul poeziei”

Maria Diana Popescu 

27 Martie 2024

 

Metafore şi dantelării lirice, într-o carte emoţionantă

 

O atractivă crestomaţie, un florilegiu de versuri ale unor poeţi români, o utilă şi necesară întoarcere spre uşa deschisă a poeziei contemporane, este pusă în circulaţie de către cunoscutul jurnalist şi scriitor Osman Bozkurt din Turcia. Vorbim despre o antologie inedită, pregătită să intre în circuitul de valoare, de folos generaţiilor şi celor care se vor apleca în viitor spre cercetarea poeziei, drept pentru care ea nu va întîrzia să işte curiozităţi sau dispute, o carte pe care ar putea fi geloşi unii dintre creatorii prezentului, pentru că are un pronunţat specific de lucrare în premieră, prin modul în care sînt inseraţi poeţii, dar şi prin evidenţierea unor nume trecute cu vederea, voit sau nu, de critica literară a prezentului. Vorbim despre virtuţile unui parteneriat de excepţie dintre scriitorul Osman Bozkurt şi traducătorii Kerem Kalkancı  şi Marian Ilie, care au bătut palma într-un gest de nobleţe culturală, în aceste  vremuri în care egoismul şi participaţiunea sînt aşezate, de cele mai multe ori, sub semnul sibaritismului, al partizanatelor nepotrivite. Demersul s-a ivit prin efortul financiar al scriitorului turc Osman Bozkurt, o natură intelectuală, cu un anume simţ al datoriei faţă de Instituţia Poeziei Universale, care reuşeşte bir tür mucize - un gen de miracol, prin editarea antologiei bilingve, româno-turcă „ŞİİR EVRENİ – UNIVERSUL POEZIEI”.

 

Într-un prezent supus fragmentării şi clişeelor, antologia transferă autorilor o lumină a aprecierii, făcînd din fiecare un generator de prietenie spirituală pe tărîmul creaţiei universale. Osman Bozkurt inserează cercului de poezie contemporană  o ordine de intenţionalitate, iar pentru descripţia şi reliefarea ordinii apelează la „vechimea” autorilor, reuşind o frumoasă punte poetică între două ţări cu conexiuni istorice, Turcia şi România. În pagini domneşte mireasma lirică a unor nume destinate creaţiei de gen, poeţi rămaşi în luptă în cetatea de scaun a poeziei de calitate, selectaţi de către scriitorul Osman Bozkurt după îndelungi analize, ajutat de Aureliu Goci, indiscutabil, un nume de referinţă în critica literară contemporană, în a cărui prefaţă, găsim disecţia receptării poeţilor antologaţi cu un apriorism constituit de necesitatea armoniei şi năzuinţa eliberării din sistemul limitelor, iar pe de altă parte,  un apriorism secundar, adică, o matrice formativă, căreia îi adaugă experienţa creaţiei şi a culturii. Aşadar, chiar şi gusturile criticilor pot fi discutabile. Criticul nu trebuie să generalizeze un concept care ţine exclusiv de subiectivitatea sa.  În prefaţa lui Aureliu Goci  găsim o disecţie de negare a unor poeţi, de acceptare a altora, însă cititorul nu se va simţi obligat să accepte opinia criticului!  Cititorul alege şi vrea să se simtă superior prin alegere! Valoarea unei cărţi n-are nicio legătură cu critica literară, nici cu termenii greoi, pur teoretici, de partizanat ai criticului. Valoarea unei cărţi este dată de alegerea publicului. Nu excursul criticului contează, ci senzaţiile pe care le va simţi cititorul. Dacă un critic alege adăpostul teoriei, dacă alege să-şi idealizeze subiectivismul, atunci filtrele incorecte devin elemente ale scindării dintre suflet cititorului şi lumea cărţii. Antologia lui Bozkurt nu este doar „o antologie discutabilă”, precum afirmă în prefaţă Aureliu Goci, ea dovedeşte că universalia poeziei contemporane a avut dintotdeauna şi are păstori buni, are, încă, mijloace, are libertate, este o cetate a unirii, a  dragostei frăţeşti întru creaţie. Părinţii Antologiei, Osman Bozkurt, traducătorii Kerem Kalkancı şi Marian Ilie au mulţumirea de a-şi fi dăruit Instituţiei Universale a Poeziei picătura de sudoare şi dăruirea prin care Dumnezeu i-a investit ca slujitori în Cetatea Creaţiei.

 

Prefaţa şi succinta auto-prezentare aduc în atenţie personalitatea de excepţie a lui Osman Bozkurt, precum şi paşii spre documentarea şi realizarea Antologiei. Poeta şi scriitoarea turcă Ayten Mutlu, preţ de două pagini, face o escală în arhipelagurile istorice ale literaturii române, consfinţind ideea că „Românii au o vastă tradiție spirituală, iar prin această antologie, ca urmare a unor lungi cercetări atente, au fost alese poezii aparținând unui număr de 49 de poeți români moderni, încercând în acest mod să facem cunoscută lirica acestei țări și cititorilor turci”.

 

Înţelegem prin demersul autorilor de faţă că poezia tradusă poate fi înţeleasă în orice parte a lumii, poate umple abisul creat prin deosebirile de limbă, devenind mijloc universal de comunicare şi cunoaştere. Şi n-a fost vreodată o nevoie mai mare de un limbaj universal decît acum! Pentru că el înlesneşte înţelegerea între culturi şi popoare! Cunoaşterea duce la înţelegere, iar înţelegerea presupune simpatie, toleranţă, prietenie, indiferent de domeniu!

 

Reputatul scriitor şi jurnalist Osman Bozkurt a adăugat poeţilor antologaţi doar sumare date biografice, dar şi ceva din lumina personalităţii sale literare de excepţie. A cules poeţii ca pe nişte fructe coapte şi dulci din livezile metaforelor româneşti şi i-a aşezat în coşul fermecat cu versuri, pe care îl oferă cu generozitate iubitorilor de frumos. Pe lîngă numeroasele cărţi de autor ale lui Osman Bozkurt, această a doua antologie a poeţilor români e necesară ca mărturie asupra continuităţii creaţiei literare care nu a secătuit, ci dimpotrivă trăieşte prin noile generaţii. Convins că din rîndul acestor scutieri lirici poezia îşi va recruta noi repere, Osman Bozkurt face să răsară din coloanele Antologiei, şi să-şi anime destinul condeiului, autori care se străduiesc să integreze lumea poetică în mersul normal şi firesc al prezentului. Antologia antrenează, parcă într-un circuit al restituirii, nume din cîteva generaţii, care amprentează poezia contemporană, inseraţi în pagini în ordinea naşterii.

 

Nevzat Yusuf Sarigöl, poetul  în lăuntrul căruia „se zbat cuvintele fertile precum doi cai sălbatici, îşi întinde mâna dincolo de uşa cerului şi simte cum peştii s-au retras în mâlul de sub lespede”.

 

Hanna Bota „şi-a sfâşiat veşmintele şi le-a abandonat pe câmpiile aride ale iubirii, descoperind, într-un tîrziu, sub ele, o inimă, fără braţe, fără coapse şi fără degete”.

 

Marian Ilie, admirabilul poet ne spune că „ toţi caii din lume-au luat calea mării, trupul nu se mai desprinde de sufletul care-l mână şi vara aceasta – nu presimţiţi ? – ar putea fi eternă. Toate drumurile de ţară duc la un ţărm rememorând invers urcarea primară, când prin riduri desfundate trecea fără de coviltir istoria ca o căruţă hodorogind, hodorogind - trăiesc aşadar sentimentul marii întinderi albastre ca sub un coif bătut în opale”. 

 

Georgia Miculescu, poeta „ţipetelor albe, ca o creastă pierdută între barzii deşi, un înger i-a atins inima dinspre miazănoapte şi creşte fără timpul ei prin anotimpuri străbătute de ninsori necunoscute”.

 

Mihail Soare, „doldora de amintiri din viața de apoi, locuia la o mansardă și asta doar pentru că neavând bani de covor acolo cerul i se așternea cuminte sub tălpi, ca o viață uscată”

 

Iuliana Paloda Popescu „scrie poeme cu îngeri, pe care nu le mai citeşte nimeni, numai îngerul se aşează lângă umărul ei şi îi aprinde inima”.

 

Maria Calciu „vine de pe tărâmul cailor sălbatici, îşi strigă durea către zidul rece ce se topea pe dinăuntru, întrebîndu-se dacă va mai putea să urce prin turnul plin cu pietre către zăpada din alt timp”.

 

Regretatul Marin Ifrim, „mai uşor cu un fulg între fire goale, jumătate spre cer jumătate spre Styx, ştia că toate crucile sunt bolnave și tresar în somn şi niciodată în cimitir nu e secetă, cineva îi mai pune şi azi în poem cîte o lacrimă”.

 

Ioan Cristofor „şi-a concediat în poem servitorul insolent, pentru că în patul lui dormise jumătate de femeie, jumătate de peşte. Chiar şi acum, noaptea, aude un zgomot de valuri ce năvăleşte în încăpere şi-un cânt înnebunitor de sirene îl trezeşte din somn”.

 

Lucian Gruia dă de veste că, „încă de la naştere, fiecare om devine captivul unei sfere de carne cu care Dumnezeu şi Diavolul joacă biliard”. Vilia Banta, pare în poem „o femeie desculță prin urbea fierbinte, căreia aripile i s-au lipit de trup și a uitat unde trebuia să ajungă”.

 

Maria Pal „ştie o durere prin care intră păsările-n biserici, se lovesc cu putere şi cântă şi cântă, ştie nişte vitralii unde îngenunchează speranţa, unde umbrele intră târându-şi catifeaua tăcerii, o casă unde lumina putrezeşte pe prag”.

 

Grigore Grigore speră că „poate că totuşi vom întoarce clipa, riscând şi câştigând eternitatea, eternitatea care-şi cere partea, stunci când zboară-n fulgii ei aripa”. Marian Dumitru strigă prin poem: „Mamă, ai grijă să aibă lumină/, Tata, şi-n cer, cred că e visător/, Ne-au mai fugit caii, ştii, pe ogor/, Uitase deschisă o poartă-n grădină”.

 

Florentin Popescu „se leapădă de cuvânt şi de lut şi de noapte se leapădă…şi-n el năvălesc ninsori şi se-aude cum se devoră-n nopţi sălbăticiuni”.

 

Nelu Barbu scrie „cu căpşune dragostea de Mume, din fund de ocean, un fir de vulcan” şi, iertare poeţilor nestrigaţi la rînd, care cu elegantă purtare lirică au fost rînduiţi în pagini.

 

Din poet în poet, din poezie în poezie, nu putem separa Antologia de faţă de cărţile bune ale prezentului, fiind definită cu claritatea ca operă apreciabilă, în primul rînd prin capacitatea de a face cunoscute creaţiile şi creatorii vremii publicului din Turcia, demersul editorial fiind unul de evidenţiere a valorii, o potrivire a tonului de prietenie poetică în raport cu tonul culturii celor două ţări, Turcia şi România. Antologia deschide, cu o singură cheie, pentru cititorii din Turcia, lacătele poeziei româneşti, care nu poate să existe decît ca artă, în sens şi mai larg, deschide uşa unei prietenii de breaslă, ce va dăinui în timp.

 

Imposibil de ignorat, „ŞİİR EVRENİ - UNIVERSUL POEZIEI” va duce prin timp ideea că poezia este hrană şi izvor nesecat şi se constituie într-o valoroasă şi necesară sursă pentru o parte a istoriei literare a prezentului, din perimetrul şi prin contribuţia absolută a lui Osman Bozkurt. Cu seriozitate, aplecare şi, lucru mai rar întîlnit la autorii de azi, cu multă modestie, Osman Bozkurt pune în cauza prezentului literar acest volum emoţionant, deschizător de orizont sub semnul spiritualităţii şi identităţii româneşti şi al receptării de către publicul din Turcia şi, în mod special, al prieteniei româno-turce.

 

Traversînd cartea, prin metafore şi dantelării lirice, simţi acel poetic „spirit of the age”, ce străbate din poemele fiecărui autor. Poezia îţi bate la uşă, invitînd cititorul în geografia  unui document care focalizează asupra unor nume ce merită cunoscute şi aprofundate. Antologia va păstra nealterată în timp posibilitatea unui dialog cu poezia, prin care  distinsul autor Osman Bozkurt nemureşte devenirea întru poezie a autorilor români. Truda scriitorului Osman Bozkurt nu este simplă preocupare de moment, ci o chemare la partea împărătească a unirii întru universal a poeziei. Pilduitor şi profund demersul autorului, prin care a creat vatra ce întreţine focul poeziei româneşti, prin care girează numele poeţilor români culturii turce şi nu numai! O carte frumoasă, care poate menţine în lumea noastră spectacolul oamenilor culţi, acum şi în viitor. Antologia „OSMAN BOZKURT - ŞİİR EVRENİ - UNIVERSUL POEZIEI” poate fi socotită o contribuţie la vocea poeziei contemporane, o pagină a istoriei literaturii universale, Osman Bozkurk reuşind să adauge istoriografiei literare vredniciile sale cărturăreşti.