Parohia Malovăţ
Loc. Malovăţ - Jud. Mehedinţi
România
Tel. 0724.99.80.86
E-mail: stanciulescubarda@gma
il.com
CĂRȚI
RARE
=
MARTIE – 2024 =
Vă
rugăm să ne permiteți să vă prezentăm lucrările pe care le avem
disponibile în stocul parohiei noastre. Ne exprimăm, totodată, speranța,
că ele vor găsi ecoul cuvenit în sufletul Dvs. și ne veți face comenzi, atât
pentru nevoile Dvs. spirituale, cât și ale celor dragi.
Parohia noastră pune la îndemâna tuturor
cărți ziditoare de suflet, de Religie, de literatură, de istorie, filozofie și
din alte domenii, tocmai în această perioadă, când, pe toate canalele de
informație, suntem bombardați cu tot felul de produse menite să ne
îndepărteze de Dumnezeu. Cărțile propuse de parohia noastră pot fi hrană pentru
sufletul Dvs., dar și un cadou fericit, pe care îl puteți oferi celor din jurul
Dvs. Se cheltuiesc sume enorme pentru tot felul de daruri ce se fac celor
dragi, deși multe sunt doar simbolice și de circumstanță. Noi vă punem la
dispoziție cărți, care să fie un prieten de nădejde pe drumul către Dumnezeu,
atât pentru Dvs., dar și pentru cel ce le primește ca dar din partea Dvs.
O scurtă privire asupra listei de mai jos v-ar convinge de seriozitatea ofertei
noastre. Ele sunt achiziționate de la centrele eparhiale, de la diferite
edituri, care s-au remarcat prin seriozitatea și competența publicațiilor în
domeniile menționate mai sus.
Înțelegem că această activitate de
răspândire a publicațiilor religioase creștine ortodoxe face parte din însăși
misiunea noastră de a răspândi, cu timp și fără timp, cuvântul lui Dumnezeu.
Datorită acestei lucrări, putem să desfășurăm și o serie de activități
misionar-pastorale în parohie, de ajutorare a unor familii și persoane aflate
în dificultate, donații de cărți în parohie, gratuitatea serviciilor religioase
și multe altele.
Vă mulțumim cordial celor care ați
comandat deja cărți. Vă mulțumim celor care ne-ați încurajat, celor care ne-ați
îndrumat. Vă mulțumim și celor care nu ne-ați răspuns. Din toate am înțeles că
doriți să avem lucrări cât mai bune, cât mai ziditoare de suflet și cât mai
diverse. Ne străduim să împlinim această dorință a Dvs. Sperăm că prezenta
ofertă să fie mult mai interesantă. Regretăm, însă, că stocurile sunt foarte
mici, iar stocurile de la capitolul ,,Micul anticariat” se reduc în cele mai
multe cazuri la câte un singur exemplar.
Trimitem cărți și în străinătate, dacă ne
sunt solicitate, cu precizarea că taxele poștale revin cumpărătorului. Pentru
trimiterile în țară taxele poștale sunt suportate de parohie.
Precizăm, de asemenea, că publicăm, de
două ori pe lună, ,,Scrisoare pastorală”, pe care o trimitem gratuit tuturor
familiilor din parohie, cât și la câteva sute de persoane din afara parohiei,
prin poștă sau pe e-mail. Daca va interesează, comunicați-ne și vă putem
trimite și Dvs. această publicație a noastră gratuit. Găsiți acolo multe
lucruri care v-ar putea interesa.
În cazul în care mesajul nostru nu vă
interesează sau vă deranjează, vă rugăm să ne scuzaţi, eventual să ne daţi un
semn, ca să ştergem pentru totdeauna adresa Dvs. din evidenţele noastre.
Oricum, să dea Dumnezeu ca acesta să fie singurul necaz al Dvs., altele să nu
mai aveți.
Sănătate, pace și bucurii în viața și în
casa Dvs.!
Aşadar, avem disponibile următoarele
lucrări:
A. Cărți
recent apărute:
1. Pr.
Al. Stănciulescu-Bârda, Jurnal, vol. VII(1988), Bârda, Editura
,,Cuget Românesc”, 2024, 426 pag., numeroase fotografii color, 50 lei.
Anul 1988 a fost un an al
așteptărilor și speranțelor. Evenimentele internaționale și mai ales cele din
U. R. S. S.. măreau speranța unei schimbări majore și în țara noastră. Criza
alimentară însă era insuportabilă. Manifestări fățișe de protest și rezistență
la măsurile autorităților politice și administrative avem puține, dar ele
existau în realitate. Era un fel de fierbere mocnită a populației, o stare
explozivă, care aștepta doar momentul prielnic ca să explodeze. Fiecare se
temea de celălalt, de toți ceilalți, fiindcă își dădea seama că la cea mai mică
formă de protest poate fi arestat și ,,prelucrat” până la distrugerea fizică.
Era o stare de rezistență tacită, de așteptare. Erau și forme de manifestare a
unei libertăți controlate din umbră, supravegheate și admise până la un anumit
nivel. Criza nu era numai de ordin alimentar, ci se manifesta în aproape toate
formele vieții și activității. Te simțeai controlat și supravegheat la tot
pasul, îți dispăruse încrederea în prieteni și cunoscuți, ba chiar și într-ai
casei tale. Nu-i suspectai că te-ar fi trădat cu bună știință, ci-ți era teamă
că în discuțiile pe care urmau să le poarte cu alții vor face, cu voie sau fără
voie, divulgări de informații privind cele ce aflaseră de la alți membrii ai
familiei. Ca preot, auzeai multe și de toate, dar trebuia să fii foarte
prudent, fiindcă multe puteau să fie în mod intenționat transmise, răstălmăcite
și interpretate. Ca preot, trebuia să fii naiv, ca să consideri că nu ești
permanent sub lupa autorităților, că nu ți se speculează fiecare vorbă, fiecare
gest, fiecare faptă.
2. Pr.
Prof. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda, Cristian Stănciulescu-Bârda, Bibliografia
Revistei ,,Ortodoxia”(1949-2018), Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”,
2020, 672 pag., format A5, hârtie și tipar offset, copertă policromă,
plastifiată, 50
lei;
Revista ,,Ortodoxia” a fost și este un
fel de prințesă a revistelor bisericești. Dacă ,,Biserica
Ortodoxă Română” se voia un fel de ,,buletin” al instituției, în care
să se consemneze în primul rând faptele și după aceea articolele, studiile și
recenziile, dacă ,,Studii Teologice” era revista
facultăților de teologie, având menirea să găzduiască, în primul
rând, studiilor profesorilor, masteranzilor și doctoranzilor în teologie,
revista ,,Ortodoxia” era, pe de o parte, creuzetul în care se
plămădeau ideile și pozițiile teologiei românești față de curentele
religioase care se vehiculau în lume la un moment dat, iar pe de altă
parte, tribuna de la care răsunau vocile
cele mai autorizate ale teologiei ortodoxe românești cu prilejul
contactelor pe care Biserica Ortodoxă în general și Biserica
Ortodoxă Română le avea cu bisericile surori și cu cultele creștine sau
religiile lumii. Ea a fost ,,vârful de lance” al Bisericii noastre în
confruntările ecumenice și teologice internaționale. Nivelul acestei reviste a
fost întotdeauna superior celorlalte reviste centrale bisericești. Am putea
spune, că materialele cele mai bune au fost publicate aici, ca
o carte de vizită a teologiei românești. Cele mai bine
realizate studii ale profesorilor noștri de teologie și al celorlalți
colaboratori au găsit găzduire în paginile acestei reviste. Chiar
tezele de doctorat au fost selectate și au fost publicate aici doar
cele care aveau deschidere spre universal, spre domeniul ecumenic. Poate pentru
cititorii de rând și pentru unii preoți a
fost mai greoaie prin limbajul utilizat, dar trebuie înțeles acest
lucru ca pe ceva firesc în contextul misiunii pe care îl avea revista.
3. Pr.
Al. Stănciulescu-Bârda, Cristian Stănciulescu-Bârda, Bibliografia Revistei
,,Biserica Ortodoxă Română”(1874-2014), vol. I, Bârda, Editura ,,Cuget
Românesc”, 2021, 636 pag., format A5, hârtie offset, tipar offset, copertă
policromă, 50 lei.
Volumul I al lucrării urmărește să
prezinte bazele creștinismului (Secţiunea Biblică), strădaniile Sfinților
Părinți și teologi de a aprofunda învățătura creștină (Secţiunea
Sistematică: Dogmatica, Morala, Filozofia creştină), cât și mijloacele și
strategiile prin care creștinismul s-a putut răspândi în lume(Secţiunea
Practică: Dreptul bisericesc, Liturgica, Omiletica şi Catehetica, Pastorala,
Muzica, Pedagogia şi Îndrumările misionare sau Sectologia).
4. Pr.
Al. Stănciulescu-Bârda, Cristian Stănciulescu-Bârda, Bibliografia Revistei
,,Biserica Ortodoxă Română”(1874-2014), Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”,
vol. II, 2021, hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, plastifiată,
format A5, 692 pagini, 50 lei;
Cartea cuprinde capitolele:
Istoria Bisericii Universale, Ecumenism, Bizantinologie, Patrologie, Istoria
Religiilor, Etnografie și Folclor. Volumul conține acele materiale care privesc
răspândirea creștinismului în lume timp de 2000 de ani, relațiile dintre
Biserici, relațiile creștinismului cu necreștinii, evoluția sentimentului
religios la diferite popoare, tradiții, obiceiuri și datini românești și nu
numai. Cele mai importante din cele peste 7.000 de materiale bibliografiate
beneficiază de un rezumat telegrafic. Al doilea volum își propune să prezinte
creștinismul în special și religia în general ca fenomen istoric, ce s-a
dezvoltat de-a lungul veacurilor în contextul unor realități culturale,
sociale, politice și religioase specifice
5. Pr.
Al. Stănciulescu-Bârda, Dicționarul proverbelor religioase românești, vol.
I, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2016, 630 pag., hârtie offset, tipar
offset, copertă policromă, plastifiată, 45 lei;
Ideea realizării unei asemenea lucrări o
port de mulți ani în suflet, ca pe o povară scumpă. După 1989, am început
publicarea unui serial de articole menite să explice și să comenteze proverbe
și expresii românești cu conținut religios. Articolele s-au bucurat de un ecou
foarte favorabil din partea presei și a publicului cititor. Asta m-a încurajat
și am continuat cercetările în această direcție, ceea ce a făcut ca să public
asemenea materiale și în niște volume speciale. Descopeream în acele crâmpeie de
gândire profunzimi nebănuite, care dovedeau nu numai cunoașterea învățăturii
creștine, ci și puterea de creație, de sinteză și de exprimare a autorului
anonim. Două mii de ani de creștinism pe pământul își spuneau cuvântul cu
prisosință și în această specie folclorică: proverbul. Alături de alte specii
folclorice, precum colindele și legendele, alături de complexul de tradiții și
obiceiuri religioase, care încununează curgerea anului sau a vieții omenești,
proverbele religioase formează o bază documentară solidă pentru alcătuirea unei
etnoteologii românești. Câteva studii pertinente în acest sens s-au realizat,
dar e prea puțin față de volumul imens de material existent.
La realizarea volumelor de față, am avut
în vedere câteva teme mari, pe care le-am ilustrat cât am putut mai bine cu
material corespunzător, astfel: I. Proverbe și expresii cu caracter dogmatic:
cele privitoare la Dumnezeu(creator, conducător, mântuitor și judecător),
creația lumii, om(trup, suflet, mântuire), Maica Domnului, biserică, cruce,
sfinți, icoane, Sfintele Taine, viață, moarte, judecată, rai, iad, diavol etc.;
II. Proverbe și expresii cu caracter moral: cele privitoare la
virtuți(credință, nădejde, dragoste, curaj, dreptate, cumpătare, înțelepciune
etc.), păcate și vicii (alcoolism, hoție, crimă, corupție, mită, desfrâu,
dușmănie, invidie etc.); III. Proverbe și expresii cu caracter canonic: cele
privitoare la comportamentul episcopului, preotului, călugărului, la Sfintele
Taine(în special căsătoria, familia) etc.; IV. Proverbe și expresii religioase
cu caracter liturgic: cele privitoare la sărbători, slujbe, materiale și
obiecte liturgice, la comportamentul credinciosului în biserică, la
Sfintele Taine etc.; V. Proverbe și expresii religioase necreștine: cele
privitoare la soartă, superstiții de tot felul, farmece, descântece, personaje
mitologice ș.a., socotind că acestea, în mare parte, sunt
reminiscențe ale unor vechi religii precreștine din spațiul românesc sau ale
unor religii ale altor popoare cu care românii au intrat în contact de-a lungul
timpului. Am însoțit o bună parte din aceste proverbe de note de
subsol, în care am făcut comentariile și precizările ce le-am socotit necesare
pentru înțelegerea mai bună a unităților paremiologice citate. Sperăm că
într-un timp foarte scurt vor vedea lumina tiparului și celelalte volume.
Realizarea acestor volume constituie un pas important spre realizarea unor
studii mai profunde de etnoteologie românească, bazată și pe proverbe. Aceasta
este o necesitate, fiindcă teologii, în special, când au abordat teme de acest
gen s-au bazat mai ales pe genul liric, respectiv pe colinde.
Lucrarea
noastră era necesară în peisajul cultural românesc actual, pentru a dovedi,
încă o dată, dacă mai era cazul, câteva adevăruri fundamentale: 1. Poporul
român are o vechime milenară în spațiul carpato-danubian; 2. Poporul român are
o continuitate neîntreruptă pe acest teritoriu, elemente din vechile religii
precreștine regăsindu-se atât în proverbe, cât și în alte genuri folclorice; 3.
Poporul român s-a născut creștin, ceea ce a făcut ca să-și însușească deplin
învățătura creștină nealterată, s-o păstreze cu sfințenie ca pe un dascăl de
cuget și simțire, ca pe o călăuză sfântă a vieții, ca pe o pavăză și
un reazim la vremuri de nevoie; 4. Poporul român a avut capacitatea să
recepteze învățătura creștină în nuanțele ei cele mai subtile încă înainte de
apariția culturii scrise. Am putea spune, fără teama de a greși, că poporul
român a fost cel mai mare teolog al românilor dintotdeauna; 5. Limba română s-a
dovedit a fi capabilă la 1688 să recepteze și să redea cu fidelitate Biblia,
fiindcă ideile și terminologia specifică se plămădiseră îndelung în
creuzetul gândirii și vorbirii populare, proverbele și colindele fiind dovezi
incontestabile în acest sens. Sperăm că lucrarea noastră să fie de un real
folos cercetătorilor și cititorilor.
6. Dicționarul
proverbelor religioase românești, vol. III, Bârda, Editura ,,Cuget
Românesc”, 2019, 642 pag., hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, 60
lei.
Fericitul Augustin se hotărâse să scrie o
carte despre Dumnezeu. Se plimba pe plaja mării și se gândea cum să înceapă
cartea, cum s–o împartă în capitole. La un moment dat a văzut un
copilaș, care săpa cu mânuțele o gropiță în nisip și l-a întrebat: ,,- Ce faci
tu aici?” ,,- Sap o groapă, în care să torn toată apa mării!” A
zâmbit îngăduitor Fericitul Augustin și a zis în sine: ,,Ce
naivitate! Cum să torni toată apa mării într-o asemenea gropiță?” După câțiva
pași, reflectând, a constatat că, de fapt, și el seamănă cu copilul: ,,Nu cumva
și eu vreau să cuprind imensitatea tainei lui Dumnezeu în biata mea
minte?” Așa vor zice, poate, cunoscătorii într-ale
religiei, care vor întâlni pe cineva căutând pe Dumnezeu și învățătura Sa în cuvintele
simple ale țăranilor români. Și, totuși, dacă vor citi sau vor reciti
nenumăratele nestemate de gândire și simțire românească și creștinească adunate
pe filele acestor cărți, vor privi cu alți ochi pe anonimul trăitor al
învățăturii creștine din spațiul românesc, vor iubi mai mult sufletul lui și
limba românească.
7. Viața
Sfântului Ștefan cel Mare, Malovăț, Editura Parohiei Malovăț, 2023, 200
pag., 30 lei;
Lucrarea de faţă se compune din legende,
file de cronică şi amintiri păstrate din generaţie în generaţie despre Ştefan
cel Mare şi Sfânt. Reînvie astfel o epocă, oameni, fapte şi întâmplări. Dintre
toţi eroii bucăţilor de lectură, Ştefan este cel mai bine conturat. Poporul i-a
încununat chipul în viaţă, dar mai ales după moarte, cu aură de sfânt datorită
strădaniei sale neobosite de a apăra valorile spirituale creştine şi umane,
datorită respectului şi dragostei dintotdeauna faţă de Dumnezeu şi de cele sfinte.
Actul de canonisire ca sfânt a domnitorului român oficiat de către Sfântul
Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a venit ca o recunoaştere oficială a unei
stări de fapt, a unei recunoaşteri a ceea ce poporul român îşi însuşise demult. Culegerea
de faţă aparţine lui Simion T. Kirileanu şi reprezintă de fapt a șasea ediţie.
8. Pr.
D. Bălașa, De la Zalmoxe la Iisus Hristos, Bârda,
Editura ,,Cuget Românesc”, ediția a III-a, 2022, hârtie offset, tipar offset,
copertă policromă, 94 pag., 15 lei;
Părintele Dumitru Bălașa este cunoscut în
țară și în străinătate pentru cercetările sale de istorie, concretizate în mai
multe cărți și o puzderie de articole și studii . Lucrarea de
față este un scurt rezumat dintr-un volum impresionant, în care au fost adunate
roadele unor îndelungate cercetări din cele mai diverse domenii de activitate:
istorie, mitologie, religie, parapsihologie etc. Ideea centrală ce ne-o
transmite în mod convingător lectura acestor pagini este aceea că poporul român
are nu numai o vechime și o permanență multimilenară pe aceste locuri, ci și o
cultură populară cu adânci rădăcini în timp și ramificații în spațiu. Părintele
Dumitru Bălașa susține, pe baza documentelor de care dispune, că strămoșii
noștri au creat valori spirituale, care au constituit baza medicinii, dreptului
și filozofiei europene. Din punct de vedere religios, supune atenției noastre
ipoteze surprinzătoare privind demonologia populară, moroii, strigoii,
farmecele și vrăjitoriile, zodiile și incinerările, vindecările prin bioenergie
etc. Până la publicarea integrală a operei, paginile difuzate prin editura
noastră stârnesc curiozitatea și interesul cititorilor, îmbogățindu-le
universul spiritual și întărindu-le credința în adevăratul Dumnezeu.
9. Pr.
Dr. Al. Stănciulescu-Bârda, Justiția și proverbul românesc, Bârda,
Editura ,,Cuget Românesc”, 2022, 72 pag,.format A5, hârtie offset, tipar
offset, copertă policromă, 10 lei.
Am încercat în lucrarea de față să facem o
sinteză interdisciplinară, prima pe această temă din bibliografia de
specialitate, din câte cunoaştem. Am descoperit elemente interesante privind
dreptul cutumiar cu toate aspectele sale. Am înţeles cât de bogată spiritual a
fost lumea vechiului sat românesc, care-şi avea instituţii bine structurate,
sisteme de conduită morală şi juridică. Dreptul cutumiar ce se aplica la noi
îşi avea rădăcini în vechile sisteme juridice romane şi geto-dace, dar avea
similitudini şi cu sistemele juridice cutumiare ale altor popoare europene.
Dreptul ca şi morala erau foarte apropiate ca sisteme ideologice şi de conduită
practică. Proverbele sunt printre puţinele relicve spirituale, care
ne ajută să reconstituim vechiul sistem juridic românesc, Jus Valachicum,
cum se mai numea, care a coordonat activitatea şi relaţiile strămoşilor noştri
cu rezultate dintre cele mai notabile. Sperăm că lucrarea de faţă va
reuşi să întărească respectul faţă de spiritul de justiţie al poporului român,
faţă de valorile sale spirituale tradiţionale, în cazul de faţă proverbele,
faţă de obştea sătească tradiţională.
10. Iisus
Hristos. Documente secrete, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, ediția a III-a,
2018, 130 pag., 10 lei.
Cartea aduce în atenție o serie de
documente din vremea activității pământești a Mântuitorului, documente aflate
în arhivele Vaticanului, de o importanță deosebită pentru învățătura creștină
ortodoxă. Documentele ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos a fost într-adevăr
persoană istorică, ci nu invenția Sfinților Evangheliști, că autoritățile
romane Îl urmăreau pas cu pas, așa încât fiecare cuvânt și faptă a Lui erau
raportate de iscoade. Periodic, guvernatorul roman sintetiza notele informative
culese din teren și transmitea un raport detaliat împăratului la Roma. Aflăm de
aici că însuși împăratul era interesat de Mântuitorul și, dacă nu s-ar fi
întâmplat condamnarea Lui, Domnul Iisus ar fi fost în scurt timp prins și
trimis la Roma, la împărat. Cele relatate în documentele în discuție sunt
atestări auxiliare ale minunilor săvârșite de Mântuitorului, ceea ce constituie
încă o dovadă că acele minuni s-au săvârșit cu adevărat. Din lectura cărții
înțelegem mai bine mecanismul procesului lui Iisus, contribuția pe care
personajele care apar în Sfintele Evanghelii mai puțin conturate și-au adus-o
la judecarea și condamnarea Lui. Lectura cărții ne ajută să ne întărim în
credință și să înțelegem mai bine realitățile istorice în care a activat
Mântuitorul Iisus Hristos.
11. Gh. Duncea,
TUDOR VLADIMIRESCU, KAKVOG SAM GA
POZNAVAO, Drugo izdanje i predgovor Pr. Al. Stănciulescu –
Bârda, Trad. Prof. Milena Bibeskovic, Bârda,
Izdavačka kuća „Cuget românesc”, 2023, 60 pag., 10 lei.
„Ðorđe Dunča je jedan od
najbliskijih prijatelja Tudora Vladimirescu . Bili su zajedno od Tudorove 5
godine. Bili su školski drugovi, ortaci u poslovima, drugovi u vojsci, u
bitkama. Ovaj rad sadrži zapise autora, koje je on napisao nekoliko dana posle
Tudorove smrti, kad je i on sam čekao da bude uhvaćen i ubijen. Ovaj je tekst
napisan i ostavljen kao amanet budućim
generacijama da bi se saznali nepoznati
detalji iz biografije velikog heroja. Objavu ovog
rukopisa smatramo kao dužnost naše savesti i nadamo se
da će ući u naučni krug i da
će privući pažnju istoričara.”
12. România
în flăcări, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2023, 362 pag., 40 lei.
Cartea de față este un florilegiu de
articole din presa germană privitoare la desfășurarea luptelor de pe frontul
românesc din Primul Război Mondial. Ele au fost selectate și traduse de Prof.
Constantin C. Popian din Bistrița Vâlcei, aflat la acea vreme prizonier în
Germania. Reporterii de front ne redau filmul evenimentelor în cuvinte, cu mare
minuțiozitate. Totul e zugrăvit pe zile și pe locații cu exactitate nemțească,
ceea ce face din acest volum o sursă importantă sub aspect istoric și militar.
Nu trebuie să ne surprindă tonul și afirmațiile megalomane ale autorilor,
fiindcă scenele descrise de ei privesc prima parte a războiului, când se părea
că trupele Puterilor Centrale sunt invincibile, iar România este definitiv
învinsă. Totul ia sfârșit însă, când pe harta operațiunilor militare apar
localități și evenimente precum Mărășești, Mărăști și Oituz, care au
schimbat definitiv soarta frontului românesc, constituind în același timp
preludiul realizării României Mari. Nepotul traducătorului, Părintele Pr. Dr.
Ioan –Cătălin Dragu de la Roma, a zăbovit multe ceasuri în arhivele
Vaticanului, selectând acele materiale primite la cancelaria papală, care
priveau contextul în care se desfășurau evenimentele politice din România și
din Europa.
13. Pr.
Al. Stănciulescu-Bârda, Jurnal, vol.
VI(1987), Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2023, hârtie
offset, imagini color, tipar offset, copertă policromă, 628 pag., 60 lei.
După patruzeci de ani să revezi filmul
evenimentelor pe care le-ai trăit, să reînvii oameni, fapte, întâmplări, să
retrăiești bucurii, necazuri, șicane de tot felul, discuții, idei, să simți din
nou gustul amar al umilinței și nedreptății la care erai supus tu sau semenii
tăi, să te izbești de lipsurile de tot felul, de o propagandă fără noimă, să
fii scârbit de micimea unor oameni și impresionat de răbdarea și speranța
altora nu este puțin lucru. Prezentul volum, alături de celelalte, tocmai
aceasta face, constituindu-se prin vreme ca un document memorialistic
incontestabil, ca o frescă de epocă zugrăvită în cuvinte. Nu este un capriciu,
nu este o răzbunare față de cineva sau ceva, ci e o datorie firească de a
consemna cele ce ai trăit și ai văzut pe drumul pe care, vrând-nevrând, a
trebuit să-l parcurgi în viață.
14. Pr.
Prof. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda, Cristian
Stănciulescu-Bârda, Bibliografia Revistei ,,Studii
Teologice”(1929-2018), Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2022, 950
pag., tipar și hârtie offset, copertă policromă, plastifiată, 60 lei.
Lucrarea este o adevărată cheie, cu care
se deschide cu ușurință un tezaur de cultură teologică, respectiv colecția
revistei ,,Studii Teologice” pe o perioadă de 90 ani. Cele aproape 6000
articole, studii, recenzii, reportaje publicate în revistă sunt organizate în
funcție de marile direcții ale învățământului teologic(Biblică, Sistematică,
Istorică și Practică), la care se adaugă alte capitole noi, precum Istoria
României, Limbă și literatură, Etnografie și Folclor. În cadrul fiecărei
secțiuni, materialul este organizat pe obiecte de studiu, urmărindu-se, pe cât
a fost cu putință, tematica abordată de programa de învățământ teologic
universitar. În fiecare capitol materialul a fost dispus în ordinea alfabetică
a autorilor. Un indice alfabetic de autori încheie cartea. Ea se adresează
ierarhilor, preoților, elevilor seminariști, studenților teologi, masteranzilor
și doctoranzilor, tuturor cercetătorilor și oamenilor de
cultură. Normele de alcătuire a unor astfel de lucrări
promovate de Academia Română au constituit un ghid inestimabil
pentru autori.
15. Pr.
D. Bălașa, Marele atentat al Apusului papal împotriva poporului român,
Bârda, Editura ,,Cuget Romanesc”, 150 pag., format A5, hartie offset, tipar
offset, coperta policroma, plastifiata, 20 lei.
Editura
noastră a publicat cartea regretatului părinte Dumitru Bălaşa, Marele atentat
al Apusului papal împotriva poporului român. Ea reprezintă o noutate în
domeniu, în sensul că urmăreşte contactele pe care le-a avut poporul român pe o
perioadă de cea. două milenii cu Occidentul, cât şi implicaţiile pe care le-a
avut scaunul papal, mai precis papa, cu aceste contacte româno-occidentale. În
spatele unor evenimente cruciale din istoria românească s-au vehiculat interese
ale papalităţii de expansiune şi prozelitism în spaţiul românesc. Părintele
Dumitru Bălaşa apelează pentru justificarea susţinerilor sale la o bibliografie
impresionantă şi la reinterpretarea unor documente şi cronici de epocă mai mult
sau mai puţin cunoscute în lumea ştiinţifică românească. Autorul este conştient
de importanţa filonului dacic în spiritualitatea românească şi tocmai de aceea
tratează poporul român drept popor „daco-român”. Conştiinţa descendenţei
româneşti din trunchiul traco-dacic îl aveau şi popoarele occidentale cu care
românii au intrat în contact de-a lungul vremii şi acest lucru le-a făcut să
aibă o politică în mare parte ostilă, menită să împiedice realizarea idealului
românesc de „Dacia Mare”. Părintele Dumitru Bălaşa socoteşte că realizarea
acestui ideal a constituit un adevărat fir roşu al întregii istorii româneşti
bimilenare şi în sprijinul acestei teze aduce argumente documentare mai mult
decât convingătoare. Părintele Dumitru Bălaşa se dovedeşte a fi, – şi în cazul
de faţă –, ca preot şi istoric, un adevărat bătrân al naţiei sale. Repune în
discuţie fapte şi evenimente istorice, documentează fiecare afirmaţie, ne
prezintă lucruri, pe care le credeam arhicunoscute, ori altele mai puţin
cunoscute şi ne face să cădem pe gânduri. Ne dă sfaturi cu discreţie, dar mai degrabă
ne ajută să ajungem la concluzii. Nu îndeamnă la ură, la şovinism, ci doar la
cumpătare, prudenţă şi obiectivitate. Papalitatea pentru el este elementul
cheie, care a condus din umbră multe dintre evenimentele ce au adus atâta
suferinţă strămoşilor şi moşilor noştri, care au provocat ură şi războaie între
popoare. Neamurile au fost adevăraţi pioni de şah, pe care papa i-a folosit ca
să-şi atingă scopurile, să-şi întindă stăpânirea. Dacă astăzi atâţia consideră
legăturile ce se ţes vizibil între lumea ortodoxă şi cea catolică drept o
binecuvântare, un dar al papalităţii, părintele Bălaşa ne îndeamnă la prudenţă
şi la multă, multă atenţie. Calul troian prezintă multe surprize şi de aceea e
bine să fim suficient de maturi în abordarea evenimentelor. Istoria stă
mărturie în acest sens. Cine are urechi de auzit să audă! Aceştia ar trebui să
fie cititorii de toate categoriile, diplomaţii, dar mai ales cei ce-şi iubesc
cu adevărat ţara. Cartea părintelui Bălaşa este un act de autentic
patriotism într-o vreme în care globalizarea şi înstrăinarea devine crezul unor
întregi generaţii. După ce o citeşti, nu poţi decât să exclami: „într-adevăr,
cine n-are bătrâni să-şi cumpere!”
16. D.
Bălaşa, Dacii de-a lungul mileniilor, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”,
286 pa format A5, hârtie offset, copertă policromă, 30 lei.
Parcurgând cărţile Părintelui Dumitru
Bălaşa dedicate istoriei dacilor, sesizezi cu uşurinţă că sunt scrise de un
mare patriot şi deţin ele însele o mare doză de patriotism, care te copleşeşte.
Datorită cărţilor Părintelui Dumitru Bălaşa, dacii îşi regăsesc vadul în
istorie, în ciuda celor ce-au făcut tot ce le-a stat în putinţă să-i facă să
dispară de pe scena ei. Părintele Dumitru Bălaşa este un învingător, fiindcă a
plecat dintre noi cu convingerea că a făcut ceea ce trebuia să facă
în calitate de român, de creştin şi de preot. Chiar dacă unele dintre tezele şi
ipotezele pe care le propune vor fi contestate, poate infirmate, despre autor
se va vorbi mult de aici înainte, cărţile sale vor fi tipărite şi retipărite,
cititorii vor găsi în ele mereu prospeţimea informaţiilor documentate, iar
dacii vor reveni mereu în conştiinţa acestora şi datorită istoricului Dumitru
Bălaşa.
17. Gheorghe
Duncea, Tudor Vladimirescu, aşa cum l-am cunoscut, ediția a
II-a, Bârda, 2021, 150 pag., 10 lei;
Gheorghe Duncea a fost căpitan al lui
Tudor Vladimirescu. Este unul dintre prietenii cei mai apropiați ai lui Tudor
Vladimirescu. Au fost împreună de la vârsta de cinci ani. Au fost colegi de
școală, tovarăși în afaceri, în armată, în lupte. Lucrarea de față cuprinde
însemnările scrise de autor la câteva zile după asasinarea lui Tudor, când
Duncea însuși se aștepta să fie prins și executat. Este un text scris ,,cu
limbă de moarte”, pentru a se ști de către urmași lucruri necunoscute din
biografia marelui erou. Însemnările lui s-au păstrat ,,la căpriorul unei case”
din Prejna, au fost transcrise de un urmaș al său, au fost publicate în reviste
din perioada interbelică sub formă de serial și văd acum pentru prima
dată lumina tiparului sub formă de carte. Lucrarea este însoțită de un studiu
introductiv semnat de Pr. Stănciulescu-Bârda. Ne facem o
datorie de conștiință din publicarea acestui manuscris și sperăm că el va intra
în circuitul științific și-n atenția istoricilor și a marelui
public.
18. Psaltire, Malovăț,
Editura Parohiei Malovăț, 2023, 238 pag., 30 lei.
Avem bucuria de a
pune în mâna cititorilor noștri una dintre cele mai răspândite cărți, din care
au citit generații și generații la bucurie și la durere, la necaz și la vreme
de încercare, în momente legate de viață și de moarte. Este una dintre marile
capodopere ale literaturii universale, dar și cea mai citită carte a Vechiului
Testament. În ea găsim rugăciuni profunde și răscolitoare, în care se regăsește
fiecare muritor, fiecare dintre cei ce cred în Dumnezeu și-I caută ajutorul.
19. Ioan
Neacșu, Martirii Ardealului: Horea, Cloșca și Crișan, Bârda,
Editura ,,Cuget Românesc”, 2022, 104 pag., 15 lei;
Când am lecturat prima carte a lui Ioan
Neacșu, Oastea pandurilor, mi-am zis: ,,Păcat că omul acesta nu s-a ocupat mai
mult de istorie!” Avea ce spune și știa să spună adevărul istoric. Citind a
doua carte a sa, Martirii Ardealului, nu m-am putut abține să nu exclam:
,,Păcat că omul acesta nu a scris literatură!” Martirii Ardealului
este creația unui profesionist, nu a unui amator. Ioan Neacșu reînvie personaje
istorice, creează personaje noi, fictive, intră în pielea lor, le
înțelege mentalitățile, frământările, aspirațiile; creează viață autentică; îl
captează pe cititor, îi pune imaginația la lucru. Martirii Ardealului este un
omagiu sincer și curat, pe care autorul îl aduce marilor eroi ai neamului
românesc. Este o dovadă concretă, adevărată, incontestabilă, de patriotism,
exprimată de un intelectual veritabil din prima jumătate a veacului trecut.
20. D.
Bălașa, Țara Soarelui sau Istoria Dacoromâniei, Bârda, Editura ,,Cuget
Românesc”, 342 pag., format A5, hartie offset, tipar offset, coperta policroma,
plastifiata, 40 lei.
Părintele
Bălașa scrie cu convingerea că dacii n-au pierit, ci, dimpotrivă, s-au
dezvoltat de-a lungul istoriei ca un popor măreț, cu notabile realizări
în toate domeniile de activitate. Își susține tezele cu nenumărate dovezi
documentare, arheologice, lingvistice, etnologice. Poate unele dintre ideile
sale vor fi contestate de anumiți cercetători, dar, cu siguranță, de multe va
trebui să se țină seamă în istoriografia românească viitoare. Bătrânul istoric
nu se sfiește să răstoarne statui, să atace teze care păreau de neclintit până
de curând și să ne dea un exemplu grăitor de ceea ce înseamnă a fi istoric și
patriot.
Când citești cărțile Părintelui Bălașa, -
tu însuți fiind român -, te simți mai puternic, mai mândru, mai optimist, mai
încrezător în viitorul nației tale, cu mai multă speranță în propriul tău
viitor. Bătrânul istoric se dovedește a fi, cu prisosință, un bătrân al nației
sale, un învățător, un dascăl. Scoate la lumină acele momente înălțătoare ale
trecutului, care ne pun la loc de cinste în rândul marilor popoare ale Europei,
ce-au reușit să-și cucerească demn drumul prin veacuri, convingându-ne că avem
toate șansele să redevenim noi înșine; aduce în discuție situațiile critice ale
istoriei noastre, poticnirile și insuccesele, felul cum am știut și am reușit
să le depășim, convingându-ne că vom găsi întotdeauna resursele necesare să
revenim pe linia de plutire, ne convinge, vorba poetului, că ,,românul are
șapte vieți în pieptu-i de aramă”. Nu mai este posibilă realizarea Daciei
Mari ca entitate juridică, element de drept internațional, fiindcă contextul
politic nu mai permite un asemenea fapt istoric. Totuși, în contextul
europenizării și globalizării, daco-românii au datoria sfântă să întărească
legăturile lor cu frații de aceeași origine de dincolo de fruntariile politice,
să-i ajute să-și păstreze limba, credința, muzica, dansul și tradițiile,
într-un cuvânt, să-i ajute să-și păstreze specificitatea etnică, lingvistică și
spirituală. În sensul acesta, istoricul ne asigură că putem realiza Dacia Mare.
O Dacia Mare în conștiințele noastre, în concertul spiritual de valori al
lumii. Cărțile Părintelui Dumitru Bălașa nu se adresează numai istoricilor,
cercetătorilor, specialiștilor, ci sunt scrise într-o limbă ușor accesibilă
tuturor iubitorilor de istorie românească, de limbă și de țară românească.
Astăzi, în contextul unei perioade critice, în care românii sunt atât de
încercați pe plan intern sub toate aspectele și atât de discreditați pe plan
extern, când sunt tratați de multe ori ca niște rude sărace și înapoiate ale
europenilor, Părintele Bălașa ne aduce destule argumente, care ne fac să
înțelegem că acestea sunt încercări și crize de moment și că valorile adevărate
de care dispune poporul român sunt perene și nu vor fi distruse, așa cum
speră vrăjmașii lui. Părintele Dumitru Bălașa este un învingător, fiindcă a
plecat dintre noi cu convingerea că a făcut ceea ce trebuia să facă în calitate
de român, de creștin, de preot. Chiar dacă unele dintre tezele și ipotezele pe
care le propune vor fi contestate, poate infirmate, despre autor se va vorbi
mult de aici înainte, cărțile sale vor fi tipărite și retipărite, cititorii vor
găsi în ele mereu prospețimea informațiilor documentate, iar dacii vor reveni
mereu în conștiința acestora și datorită cărților Părintelui Bălașa. Cărțile
Părintelui Bălaşa sunt un act de autentic patriotism într-o vreme în care
globaliza rea şi înstrăinarea devine crezul unor întregi
generaţii. După ce le citeşti, nu poţi decât să exclami: ,,Într-adevăr, cine
n-are bătrâni să-şi cumpere!"
21. Pr.
Al. Stănciulescu – Bârda, Viața Cuvioasei Teofana Basarab, Bârda, Editura
,,Cuget Românesc”, ediția a IV-a, 2022, 280 pag., format A5, hârtie offset,
tipar offset, copertă policromă plastifiată, 40 lei(ediție color);
Fiica Voievodului Basarab I, întemeietorul
Țării Românești, ajunsă țarină a Bulgariei, trăiește o viață de jertfă și
sacrificii personale, dar desfășoară o activitate culturală fără precedent în
cultura bulgară. Se știe foarte puțin despre ea în istoriografia românească,
dar ea devine primul monah român cunoscut până în prezent, anterior lui Nicodim
cel sfințit de la Tismana. Pe domniţa Teodora Basarab, devenită mai apoi maica
Teofana, o vedem ca pe o altă Ana lui Manole, pe care nu soţul, ci tatăl ei, o
zideşte la temelia statului român. Nu putem înţelege altfel o căsătorie
încheiată din raţiuni politice. Nu putem înţelege altfel o femeie umilită,
persecutată de propriul soţ, cu un copil otrăvit de a doua soție
a soţului ei, alungată de la curte şi obligată să se călugărească,
ea, împărăteasa ţării. Nu putem înţelege altfel tăcerea şi supunerea ei, decât
ca pe o autojertfire în folosul păcii, echilibrului politic, în folosul
neamului său. Drama personală şi eşecul în căsătorie al Doamnei Teodora ar fi
putut declanşa conflicte armate între români şi bulgari, ar fi slăbit puterea
românilor în faţa expansiunii tătare şi turceşti. Răbdarea ei şi înţelegerea
situaţiei ca pe o rânduială de la Dumnezeu, bunătatea şi înţelepciunea, grija
pentru operele de cultură, au făcut pe bulgari să îi atribuie maicii Teofana
aură de sfântă şi să o cinstească în consecinţă, ca pe o
personalitate de frunte a vieţii lor politice şi religioase din
epoca medievală. Cartea aceasta a făcut parte din dosarul de canonizare al
Cuvioasei Teofana Basarab. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat
canonizarea în ședința din 14 febr. 2022, iar la 21 mai 2022 a fost oficiată
slujba canonizării propriu-zise la Patriarhia Română.
Va fi sărbătorită pe 28 oct. în
fiecare an.
22. Pr. Al.
Stănciulescu-Bârda, Aleea cu statui, Bârda, Editura ,,Cuget
Românesc”, 2023, vol. I, 336 pag., hârtie și tipar offset, copertă policromă,
plastifiată, 40 lei;
Materialele cuprinse în aceste volume sunt
scrise de-a lungul anilor și, în majoritate, publicate în diferite volume și
periodice. Am socotit că e păcat să rămână risipită atâta muncă,
mai ales că ea poate fi de mai mult folos sub această formă cititorului
de azi și dintotdeauna. Fiecare capitol din seria acestor volume cuprinde un
medalion, prin care încercăm să conturăm chipul/personalitatea unui om, fie că
l-am cunoscut personal, fie că am studiat viața și faptele aceluia. Cele mai
multe portrete sunt ale unor oameni pe care i-am cunoscut direct: patriarhi,
mitropoliți, episcopi, preoți, profesori universitari, simpli profesori și
învățători, sfinți și păcătoși, poeți și scriitori, funcționari, prieteni,
oameni de rând. Ideea realizării acestor volume mi-a dat-o Nicolae Iorga prin
lucrarea sa Lumea prin care am trecut. I-am dat denumirea de Aleea
cu statui, socotind că viața însăși este un drum pentru fiecare dintre noi și
de-a lungul acestui drum, vrând-nevrând, relaționezi cu oameni de tot felul,
buni și răi, virtuoși ori păcătoși, vrednici sau delăsători. Unii m-au învățat
ce trebuie să fac și cum să-mi organizez viața, timpul și activitatea ca să
realizez ceva folositor societății, alții m-au învățat ce nu trebuie să fac în
viață. Am urmărit mai mult faptele lor decât vorbele și teoria despre viață.
În volumul I se regăsesc medalioane și
prezentări dedicate unor personalități precum: Pr. Dr. Nicolae ACHIMESCU,
Ioan ALEXANDRU, Mitrop. Bartolomeu ANANIA, Patriarhul TEOCTIST, Tudor ARGHEZI,
Dr. C. ARSENI, Teofana BASARAB, Pr. D. BĂLAȘA, Prot. Petru BUBURUZ, Prof. Dr.
Gh. BULGĂR, Costel BUSUIOC, D. CANTEMIR, Prof. Dr. I. C. CHIȚIMIA, Șerban
CIOCULESCU, Prof. Dr. Emilia COMIȘEL, Mitrop. Nicolae CORNEANU, J. Y. COUSTEAU,
Mitrop. Nifon CRIVEANU, Al. I. CUZA, DIANA, Pr. Gh. DUMITRESCU-BISTRIȚA, Pr. I.
DURĂ, Prof. Al. ELIAN, Mihai EMINESCU, Dumitru FĂRCAȘU, Pr. Prof. C.
GALERIU, Ilarie HINOVEANU, Nicolae IORGA și mulți, mulți alții.
23. Pr. Al.
Stănciulescu-Bârda, Studii și documente privind Istoria României.
Banatul, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, vol. I, 170 lei, 10 lei; vol.
II, 2010, 460 pag., 40 lei; vol. III, 2013, 614 pag., 60 lei.
La origine această lucrare a fost teză de
doctorat a autorului. Ea se bazează pe cca. 1100 documente inedite din perioada
1780-1886 provenite din Vârșeț, Karloviț, Viena, Buda, Pesta, Sibiu și
Timișoara privitoare la Banat. Aceste documente se regăsesc în vol. III.
Volumul I analizează documentele menționate și scoate în evidență aspectele
istorice. Găsim aici mențiuni inedite referitoare la Răscoala lui Horea, Cloșca
și Crișan, la Revoluția Franceză, la Revoluția lui Tudor Vladimirescu, la
Revoluția de la 1848, la războaie austro-turcești, austro-franceze și nu numai,
la înființarea Episcopiei Caransebeșului, la epidemii și multe-multe alte
evenimente bănățene și europene. Nu lipsesc elementele de viață socială,
culturală și bisericească. Volumul al II-lea analizează aspectele juridice și
canonice care se desprind din aceste documente. Cele trei volume introduc
cititorul într-o lume fascinantă, plină de viață și de trăiri mai
mult sau mai puțin înțelese de omul de astăzi.
24. Pr. Al.
Stănciulescu-Bârda, Aleea cu statui, Bârda, Editura ,,Cuget
Românesc”, 2023, vol. II, 354 pag., hârtie și tipar offset, copertă policromă,
plastifiată, 40 lei;
Un vechi proverb românesc spune: ,,Dacă
vrei să-l cunoști pe cineva, pune-l într-o funcție mai înaltă și privește-l de
jos în sus!” Rânduiala a fost ca de cele mai multe ori eu să fiu cel mai de jos
și să privesc în sus la cei zugrăviți în paginile volumelor de față, așa încât
am avut prilejul să observ aspecte deosebite, unele relatate aici pentru prima
dată, care au pus într-o altă lumină, de cele mai multe ori mult mai obiectivă,
oamenii și faptele lor. Nu am avut în obiectiv să critic pe cineva, să hulesc
sau să laud fără rost; am descris doar felul cum s-au purtat cu mine, cum mi-au
vorbit, cum s-au manifestat, cum i-am înțeles. Se poate întâmpla ca în unele
cazuri aspectele pe care le scot la lumină din psihologia și mentalitatea, din
comportamentul unor oameni să-i coboare de pe niște statui oficiale pe care
fuseseră așezați. Am spus adevărul și nimic mai mult. Sunt multe dezvăluiri din
viața unor oameni, pozitive sau negative, care-i fac pe unii să urce pe socluri
binemeritate, iar pe alții să-i doboare. Portretele zugrăvite în paginile de
față ajută cititorul să înțeleagă că nu toți cei de pe socluri sunt statui de
bronz sau de piatră, ci unii sunt scânduri vopsite sau, de ce nu, vălătuce de
paie. Asta-i viața! În paginile acestei cărți întâlnim oameni de seamă ai
culturii românești, precum Nicolae LUNGU, Mitrop. FIRMILIAN, Patr. JUSTINIAN,
Prof. Dr. Pătru MEILĂ, Prof Dr. Wolfgang MIEDER, Patr. JUSTIN, Prof. C.
NEGREANU, C. S. NICOLĂESCU-PLOPȘOR, Pr. Gh. PASCHIA, Acad. Șt. PASCU, Adrian
PĂUNESCU, Arhim. Teofil PÂRÂIANU, Mitrop. Antonie PLĂMĂDEALĂ, Prof. Mihai
RĂDULESCU, Prof. C. RĂDULESCU-MOTRU, Prof. I. I. RUSSU, Hakim Mohammed SAID,
Arhim. Iuliu SCRIBAN, Dr. Artur SILVESTRI, Prof. Norman SIMMS, Nichita
STĂNESCU, Pamfil ȘEICARU, Pr. Prof. N. ȘERBĂNESCU, ȘTEFAN CEL MARE, Maria
TĂNASE, Cristina ȚOPESCU, Vasile VETIȘANU, Ion VIDU, Grigore VIERU,
Tudor VLADIMIRESCU, Mitrop. Nestor VORNICESCU, Arhiep. Pimen ZAINEA,
Gh. ZAMFIR, și mulți alții. Unii dintre ei se destăinuiesc, scoțând la lumină pagini
biografice unice. Materialul inclus în volumele de față zugrăvește nu numai
personalități, oameni, ci și epoci mai apropiate sau mai îndepărtate. Sunt
multe amănunte inedite de acest gen, care se pot constitui într-un document
memorialistic inestimabil.
25. Pr.
Al. Stănciulescu-Bârda, Cristian Stănciulescu-Bârda, Bibliografia Revistei
,,Biserica Ortodoxă Română”(1874-2014), Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2021,
vol. III, hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, plastifiată, format
A5, 1.000 pagini, 60 lei;
Al treilea volum, – și cel mai
dezvoltat -, cuprinde Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Istoria României,
Literatură, Folclor, Redacţionale, urmărind să prezinte apariția, răspândirea
și dezvoltarea creștinismului la poporul român din epoca apostolică până în
vremea noastră. O mare parte din materiale sunt însoțite de scurte rezumate,
care ajută cititorul să știe mai bine despre ce este vorba în materialul
respectiv. Mii de documente, manuscrise, recenzii, articole și studii sunt
dedicate istoriei României și Bisericii Ortodoxe Române, iar revista noastră
le-a găzduit cu generozitate de-a lungul celor 140 de ani de existență,
devenind prin vreme ea însăși nu numai un depozitar, ci și un document istoric
propriu-zis. Al doilea volum își propune să prezinte creștinismul în special și
religia în general ca fenomen istoric, ce s-a dezvoltat de-a lungul veacurilor
în contextul unor realități culturale, sociale, politice și religioase
specifice (Secțiunea Istorică: Istoria Bisericii Universale, Bizantinologia şi Istoria
literaturii creştine sau Patrologia, Istoria Religiilor). Creștinismul se
remarcă drept o religie superioară, cu origine divină, capabilă să-și croiască
drum în lume în ciuda tuturor vicisitudinilor celor două milenii ale sale,
capabil să devină una din cele mai puternice religii ale lumii, în permanentă
expansiune în plan spiritual.
26. Pr.
Al. Stănciulescu-Bârda, Scrisoare pastorală, Bârda, Editura ,,Cuget
Românesc”, vol. XII, 2022, 676 pag.(11 color), , hârtie offset, tipar offset,
copertă policromă, 60 lei.
27. Pr.
Al. Stănciulescu-Bârda, Folclor din Mehedinți, ediția a II-a
revăzută și adăugită, Bârda, Editura Cuget Românesc 2022, 282 pag., 30 lei,
hârtie offset, tipar offset, copertă policromă.
Am adunat, de la tinerețe până azi, ori de
câte ori am avut prilejul, aceste nestemate ale sufletului românesc. În ele am
găsit bucurie, durere, dragoste, mângâiere și speranță. Am cules folclor de la
oameni școliți, dar și de la neștiutori de carte. Piesele cele mai pline de
sens și frumusețe au fost cele culese de la oamenii simpli, neinfluențați de
lecturi, dar și de la oamenii greu încercați în viață. Cântecul le-a fost
acestora ca un înger păzitor, însoțitor cotidian la bine și la rău. Cu cântecul
în suflet și pe buze, greul n-a mai fost atât de greu, durerea n-a mai fost
atât de mare, bucuria a fost trăită cu mai multă intensitate. Cântecul a făcut
legătura între oameni și între generații, a vorbit despre vremuri de vitejie și
de mărire ale neamului, a proslăvit eroi, a descris în limbajul său dragostea,
dorul, jalea, nădejdea de mai bine. Dacă Dumnezeu n-ar fi dat oamenilor
și muzica alături de hrană, de apă și de aer, de dragoste, de credință și
speranță, lumea ar fi fost mult mai săracă, mai puțină, mai tristă, mai
îndobitocită.
28. Pr.
Al. Stănciulescu-Bârda, Jurnal, vol. V(1986), Bârda, Editura
,,Cuget Românesc”, 2022, hârtie offset, imagini color, tipar offset, copertă
policromă, 464 pag., 50 lei.
Volumul al V-lea
din Jurnal privește anul 1986. Este un an destul de încărcat de
evenimente politice și sociale, atât pe plan intern, cât și pe plan extern.
Este un an în care
se continuă procesul de intensificare a
unei stări de revoltă mocnită în statele Pactului de la Varșovia, un an în care
starea conflictuală izbucnită în Polonia în anii precedenți capătă noi forme,
noi manifestări, dar și noi victime. Este un an de pregătire pentru marile
schimbări din anii 1989-1990. Jurnalul ne oferă filmul
evenimentelor interne și internaționale din anul respectiv, ajutând cititorul
să perceapă pulsul lucrurilor și stărilor de spirit.
Cum era și
firesc, Jurnalul pare, la prima vedere, să inventarieze evenimentele,
faptele, gândurile, zbaterile din viața unui sau unor eroi principali, dar
tocmai în felul acesta se conturează mai bine contextul politico-social în care
acestea se desfășurau. Un concurs de crize multiple, precum cea politică,
economică, socială, ideologică, determină o
înrăutățire vizibilă, de la o zi la alta a vieții, a
existenței individului. Lipsuri de tot felul ale celor mai elementare bunuri de
consum, încălcări grosolane ale drepturilor și libertăților care caracterizează
o lume civilizată, temeri de tot felul, lipsa de încredere dintre oameni, fac
viața aproape imposibilă.
La acestea toate se adaugă, ca un corolar
al batjocurii și umilinței, o propagandă oficială aproape demențială, menită să
contrazică realitatea concretă și să creeze o realitate fictivă, iluzorie.
29. Pr.
Al. Stănciulescu-Bârda, Inima mamei, Bârda, Editura ,,Cuget
Românesc”, ediția a III-a, 2022, hârtie offset, tipar offset, copertă
policromă, 237 pag., 30 lei;
Am adunat în prezenta lucrare un buchet de
povestiri, amintiri, texte diverse, care au o temă comună: femeia în cele mai
diverse ipostaze ale existenței sale: tânără, adultă, bătrână, mamă, soție,
fiică, soră, iubită. Am evitat teoretizarea propriu-zisă despre femeie, ci am
cules din viață, din cele ce am cunoscut în trecerea mea prin lume, acele fapte
și întâmplări, care ajută la zugrăvirea unor personaje, caractere, obiceiuri și
năravuri din psihologia feminină, din ,,eternul” feminin.
Ediția a II-a a acestei lucrări, apărută
cu 20 de ani în urmă, a primit premiul revistei de cultură ,,Iosif Vulcan” din
Australia. De atunci s-au mai adăugat multe, s-au mai scris multe, așa încât și
cunoașterea s-a mai aprofundat.
Lucrarea este, la urma-urmei, un omagiu
adus femeii, tovarășa noastră de viață.
30. Pr.
Al. Stănciulescu-Bârda, Jurnal, Bârda, Editura ,,Cuget
Românesc”, 2022, vol. IV(1985), 406 p., format A5, hârtie offset,
copertă policromă, numeroase imagini color în
interior, 30 lei.
Volumul al IV-lea din Jurnal privește anul
1985. Este un an destul de încărcat de evenimente politice și sociale, atât pe
plan intern, cât și pe plan extern. Este un an în care se continuă procesul de
intensificare a unei stări de revoltă mocnită în statele Pactului de la
Varșovia, un an în care starea conflictuală izbucnită în Polonia în anii
precedenți capătă noi forme, noi manifestări, dar și noi victime. Este un an de
pregătire pentru marile schimbări din anii 1989-1990. Jurnalul ne
oferă filmul evenimentelor interne și internaționale din anul respectiv,
ajutând cititorul să perceapă pulsul lucrurilor și stărilor de spirit. Cum era
și firesc, Jurnalul pare, la prima vedere, să inventarieze evenimentele,
faptele, gândurile, zbaterile din viața unui sau unor eroi principali, dar
tocmai în felul acesta se conturează mai bine contextul politico-social în care
acestea se desfășurau. Un concurs de crize multiple, precum cea politică,
economică, socială, ideologică, determină o înrăutățire vizibilă, de la o zi la
alta a vieții, a existenței individului. Lipsuri de tot felul ale celor mai
elementare bunuri de consum, încălcări grosolane ale drepturilor și
libertăților care caracterizează o lume civilizată, temeri de tot felul, lipsa
de încredere dintre oameni, fac viața aproape imposibilă. La acestea toate se
adaugă, ca un corolar al batjocorii și umilinței, o propagandă oficială aproape
demențială, menită să contrazică realitatea concretă și să creeze o realitate
fictivă, iluzorie.
31. Carte
de rugăciuni, Malovăț, Editura Parohiei Malovăț, ediție a II-a, 2022, 452
pag., tipar și hârtie offset, copertă policromă, plastifiată, 30 lei.
Cartea, aflată la a doua ediție, vine ca o
necesitate în viața spirituală a credincioșilor. Cuprinde numeroase
rugăciuni pentru cele mai multe trebuințe ale vieții și ale
activității omenești, la care se adaugă multe noțiuni de catehism creștin
ortodox, acatiste, cântări îndeobște cunoscute și răspândite în comunitățile de
creștini. Înțelegând neputințele multor bătrâni, am folosit o literă mai mare,
pentru ca textul să fie cât mai lizibil și potrivit pentru lecturare
chiar și pentru ochii obosiți.
32. Pr.
Dr. Al. Stănciulescu-Bârda, Dicționarul proverbelor religioase românești,
vol. II, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2017, 567 pag., hârtie offset, tipar
offset, copertă policromă, 40 lei.
Domnul
Prof. Univ. Dr. Wolfgang Mieder este considerat cel mai competent
paremiolog din lume, datorită studiilor sale și prestigioasei reviste
internaționale de paremiologie ,,Proverbium”, pe care o editează. De mai
bine de trei decenii, între noi s-a legat o adevărată prietenie, reprezentată
prin numeroase scrisori, schimburi de cărți și colaborări la ,,Proverbium”.
Domnul Prof. Univ. Dr. Wolfgang Mieder a luat act cu mult interes
de strădaniile subsemnatului de a realiza Dicționarul proverbelor
religioase românești, iar când a răsfoit primul volum, a exclamat că ,,nu
cunoaște un alt popor, care să aibă o zestre paremiologică cu profil religios
atât de bogată. Numai un popor cu existență milenară putea să creeze un
asemenea tezaur.” Iată un adevăr incontestabil. Aducem drept argument și
prezentul volum.
33. Tudor
Vladimirescu. Arc peste timp(1821-1921-2021), Bârda, Editura ,,Cuget
Românesc”, 2021, 100 pag., tipar offset, hârtie offset, ilustrații color,
copertă color, 10 lei;
Lucrarea este o
antologie de texte dedicate lui Tudor Vladimirescu apărută la 1921, cu prilejul
împlinirii a 100 de ani de la Revoluție. Sunt texte semnate de V. A.
Urechia, C. Aricescu, I. Ghica, Bucura Dumbravă și alții, poezii culte semnate
de Ș. O. Iosif, G. Coșbuc, V. Alecsandri și alții, poezii populare din
colecțiile lui Gh. Dem. Teodorescu, V. Alecsandri etc., toate dedicate lui
Tudor Vladimirescu și Revoluției de la 1821. Prezenta ediție este îngrijită, de
către Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, care adaugă o prefață și numeroase note, care
fac textele foarte inteligibile. Ediția de față este nu numai o popularizare a
evenimentului istoric fără de pereche, nu numai o imagine magistrală a
personalității lui Tudor, ci și un omagiu pe care-l aducem astfel tuturor celor
care au nutrit un mare ideal național în urmă cu 200 de ani și au luptat cu
prețul vieții lor pentru înfăptuirea lui.
34. Arhim.
Ioanichie Bălan, Călăuză ortodoxă în biserică, Editura Mănăstirii
Sihăstria, 2010, 208 pag., 10 lei;
35. Arhim.
Ioanichie Bălan, Călăuză ortodoxă în familie și societate, Editura
Mănăstirii Sihăstria, 2010, 194 pag., 10 lei;
36. Arhim.
Ilie Cleopa, Îndreptar pentru Spovedanie, Sihăstria, Editura
Mănăstirii Sihăstria, 2010, 64 pag., 5 lei;
37. Pr.
Al. Stănciulescu-Bârda, Jurnal, vol. III(1984), Bârda, Editura
,,Cuget Românesc”, 2021, 450 pag., 30 lei;
Sunt sigur că nu va îndrăzni cineva să mă
acuze că l-am plagiat pe George Orwel sau pe Alexandr
Soljenițin. În vremea când scriam acest
volum nu aveam acces la astfel de cărți. Cred însă că se pot găsi
multe similitudini. Așa, bunăoară, avem comun faptul că ne referim
la aceeași perioadă din viața unei lumi intrate într-un vădit con de umbră.
Ce-i drept, ei se referă la o lume aparent imaginară, conturată metaforic; eu
mă refer la oamenii, faptele și vremurile concrete, pe care le-am trăit eu
însumi. Poate avem comun faptul că absurdul se întâlnește destul de des în
paginile acestor lucrări, că multe dintre legile care ne guvernau atunci par
desprinse dintr-un univers definit simplu ,,noaptea minții”, că drepturile cele
mai elementare ale individului sunt asemenea unui preș de care își șterge
picioarele orice neica-nimeni cățărat pe vreo treaptă a scării sociale. Poate
mai avem comun faptul că, în ciuda tuturor privațiunilor și umilințelor de tot
felul în vederea împlinirii unui ideal social iluzoriu, artificial,
irealizabil, se zămislea pe-ncetul, în sufletul individului, dar și
în mentalul colectiv, speranța că răul trebuie să aibă un
sfârșit, că și răbdarea celor mulți are o limită peste care nu se
poate trece!
38. Norica
Ion, Evadarea din iad, Malovăț, Editura Parohiei Malovăț, 2021,
ediția a V-a, 40 pag., 5 lei.
Autoarea este o creștină modestă dintr-un
sat bănățean. În urma unei experiențe nefericite, a ajuns într-un mediu
pseudo-religios. A avut prilejul să cunoască realități
dure, care o duceau până în pragul disperării. Nu și-a pierdut nădejdea în
Dumnezeu, ci a luptat pe brânci, cu post și cu rugăciune, cu credință
puternică și a reușit să scape din mrejele acelei grupări sectare.
În paginile broșurii de față își dezvăluie povestea vieții și astfel reușește
să-i determine pe mulți să nu-și părăsească credința străbună, iar pe alții
să-i aducă pe calea cea dreaptă mântuirii. Doamna Norica Ion face
astfel o adevărată lucrare de apostolat pentru Domnul Iisus Hristos.
B.
Cărți în curs de apariție:
39. Mânăstirea
profanată;
40. Nunta
din Transilvania;
41. Religia
și proverbul românesc;
42. Războiul
Crucilor;
43. Coșulețul
flori;
44. Jurnal,
vol. VII-X
45. Scrisoare
pastorală, XIII
C.
Micul anticariat:
46. Aldani, L., Crucea de
gheață, București, Editura Fehrenheit, 1996, 254 pag., 5 lei;
47. Anderson. P., Operațiunea
Haos, București, Editura Nemira, 1995, 288 pag., 7 lei;
48. Anderson, P., Ziua reîntoarcerii
lor, București, Editura Nemira, 1993, 224 pag., 5 lei;
49. Barry, S., Calea cea
lungă, București, Editura Univers, 2007, 240 pag., 10 lei;
50. Băran, V., Ancheta, București,
Editura Cartea Românească, 1972, 180 pag., 5 lei;
51. Bicikov, V. V., Estetica
antichității târzii, București, Editura Meridiane, 1984, 420 pag., 15 lei;
52. Brăescu, M., Imperfecțiuni
provizorii, București, Editura Carpathia, 2011, 264 pag, 5 lei;
53. Burley, W. J., Wycliffe și
pânza de păianjen, București, Editura Adevărul, 1991, 136 pag., 5 lei;
54. Burr, S., Operațiunea
JEMO, București, Editura Z, 1996, 192 pag., 5 lei;
55. Calomfirescu, N., Karla,
București, Editura Viitorul Românesc, 1999, 324 pag., 7 lei;
56. Colt, S., Jungla în flăcări, București,
Editura Z, 1997, 160 pag., 5 lei;
57. Constantin, M., Personalități
teologice bizantine, Craiova, Editura Mitrop., 2020, 378 pag., 40 lei;
58. Constelația lirei, București, Editura
Cartea Românească, 1987, 380 pag., 15 lei;
59. Crichton, M., Jurasic
Parc, București, Editura Elit, 1993, 660 pag., 20 lei;
60. Crumey, A., Muzică într-o limbă
străină, București, Editura Univers, 2009, 240 pag., 5 lei;
61. Crumey, A., Pfitz, București,
Editura Univers, 2007, 174 pag., 5 lei;
62. Cuvinte duhovnicești, Craiova, Editura
Contrafort, 2006, 390 pag., 25 lei;
63. Dangor, A., Fructul
amar, București, Editura Univers, 2007, 302 pag., 10 lei;
64. Delumeau, J., Frica în
Occident(sec. XIV-XVIII), București, Editura Meridiane, 1986, vol. I, 362 pag.,
10 lei; vol. II, 462 pag., 15 lei;
65. Dexter, J., Ucigașii
străzii, București, Editura Bogdana, 2003, 156 pag., 5 lei;
66. Djebar,
A., Nerăbdătorii, Buc., Ed. Univers, 1982, 226 pag., 7 lei;
67. Drăgan I. C., Idealuri și destine,
București, Editura ,,Cartea Românească”, 1977, 340 pag., 10 lei;
68. Duhamel, G., Cronica familiei
Pasquier, București, Editura pentru Literatură Universală, 1968, vol. I,
644 pag., 30 lei; vol. II, 642 pag., 30 lei; vol. III, 566 pag., 25 lei;
69. Dumas, A., Cei trei
muschetari, București, Editura pentru literatură, 1984, vol. I, 450 pag.,
5 lei;
70. Durrell, L., Mountolive, Buc., Ed.
Cartea Românească, 1990, 384 pag., 5 lei;
71. Dvinski, E., Moscou et ses
environs. Guide, Moscou, Ed. Progres, 1981, 432 pag., 50 lei;
72. Emery,
C., Proscrișii, București, Editura Nemira, 1993, 192 pag., 5 lei;
73. Esters, R., Sabia lui
Skryling, București, Editura Nemira, 1994, 192 pag., 5 lei;
74. Evanick, M., În brațe la
tata, București, Editura Victoria, 1994, 220 pag., 5 lei;
75. Forbes, C., Operațiunea
Shockwave, București, Editura Rao, f. a., 510 pag., 5 lei;
76. Foster, A. D., Ster
Trek, București, Editura Teora, f. a., 192 pag., 5 lei;
77. Gabriel, M., Atingerea
inocenților, București, Editura Miron, f. a., 512 pag., 5 lei;
78. Go-Mo-Jo, Scrieri
alese, București, ESPLA, 1955, 412 pag., 10 lei;
79. Grigorescu,
I., Afirm!, București, Editura Albatros, 1974, 240 pag., 10 lei;
80. Heinlein, R., Infanteria
stelară, București, Editura Cristian, 1997, 270 pag., 7 lei;
81. Ibanez, V. B., Maja
Desmuda, București, Editura Univers, 2008, 270 pag., 5 lei;
82. Ivan, A., Logos Parainetikos,
Craiova, Ed. Mitrop. Olteniei, 2015, 394 pag., 20 lei;
83. Întâmplări din
Gastropolis, București, Editura Univers, 2008, 286 pag., 7 lei;
84. Jeffries, J., Întoarcerea la
viață, București, Editura Alcris, f. a., 300 pag., 5 lei;
85. Kilgore, A., Atentat la
Windsor, București, Editura Z, 1996, 144 pag., 5 lei;
86. Kilgore,
A., Măcelul, București, Editura Z, 1995, 192 pag., 5
lei;
87. Kilgore, A., Raid în
Afganistan, București, Editura Z, 1996, 160 pag., 5 lei;
88. Kilgore,
A., Ultimatum, București, Editura Z, 1996, 192 pag., 5 lei;
89. Kilgore, a., Umbra celui de-al
IV-lea Reich, București, Editura Z, 1996, 160 pag., 5 lei;
90. Leroux, G., Regele ocnașilor,
București, Editura Mondial Press, 1993, 370 pag., 7 lei;
91. Maievschi, G., Maxim Gorki, spre
adevăruri umane, Buc., Ed. Albatros, 1980, 210 pag., 7 lei;
92. Maupassant,
G., Mont-Oriol, București, Editura Porus, 1991, 208 pag., 5 lei;
93. Maurier, D., Hanul
Jamaica, București, Editura Rao, 2005, 320 pag., 5 lei;
94. Maximilian, C., Drumurile
speranței, București, Editura Albatros, 1989, 270 pag., 5 lei;
95. Mâciu, M., Interpretări. Din
istoria sociologiei românești, Iași, Ed. Junimea, 304, pag., 15 lei;
96. Meyrink,
G., Golem, București, Editura Univers, 2007, 254 pag., 5 lei;
97. Morrell, D., Rambo III. Prețul
prieteniei, București, Editura Elit, 1993, 308 pag., 5 lei;
98. Octavian, T., Motivul. Afară din
joc. Celălalt, Buc., Ed. Minerva, 1991, 350 pag., 5 lei;
99. OʼHara, J., Interesele familiei
Lockwood, București, Ed. ptr. Lit. Univ., 1969, 496 pag., 20 lei;
100. Pascalini, N., Filiera
românească, Galați, Editura Porto-Franco, 1991, 7 lei;
101. Pendleton,
D., Executorul, București, Editura Ulise, 1993, 240 pag., 5 lei;
102. Popa, G., Vademecum de urgențe
medicale, București, Editura Medicală, 1981, 330 pag., 30 lei;
103. Poe, E. A., Scrieri alese,
București, Editura pentru Literatură Universală, 1968, 646 pag., 20 lei;
104. Powys, J. C., Cercul
nebunilor, București, Editura Univers, 1982, 420 pag., 20 lei;
105. Probleme de asistență medic. în
obstetrică-ginecologie, Buc., Ed. Medic., 1981, 118 pag., 10 lei;
106. Radiguet, R., Bal la contele
dʼOrgel, București, Editura H, 1992, 104 pag., 3 lei;
107. Robert, T., RZ, București,
Editura Albatros, 1982, 260 pag., 5 lei;
108. Robinson, M., Galaad, București,
Editura Univers, 2007, 274 pag., 7 lei;
109. Rotaru, N., Lumina
zilei, Timișoara, Editura Facla, 1989, 152 pag., 5 lei;
110. Silvestri, A., Frumusețea lumii
cunoscute, București, Editura Carpathia, 2009, 5 lei;
111. Snow, C. P., Întoarcerea
acasă, București, Editura Eminescu, 1983, 336 pag., 5 lei;
112. Spinrad,
N., Solarienii, București, Editura Nemira, f. a., 206 pag., 5 lei;
113. Stan, Nicolae-Răzvan, Slujire
preoțească, Craiova, Editura Mitropoliei, 2019, 350 pag., 40 lei;
114. Stanford, D., Asediu la
Detroit, București, Editura Z, 2000, 130 pag., 5 lei;
115. Stanford, D., Bătălie la San
Francisco, București, Editura Z, 1997, 144 pag., 5 lei;
116. Stanford, D., Carnaval
însângerat, București, Editura Z, 2000, 142 pag., 5 lei;
117. Stanford, D., Cruciada
morții, București, Editura Z, 1996, 190 pag., 5 lei;
118. Stanford, D., Furtună în
Texas, București, Editura Z, 2000, 142 pag., 5 lei;
119. Stanford, D., Infern în
Hawaii, București, Editura Z, 2000, 144 pag., 5 lei;
120. Stanford, D., Moarte
Taliferilor, București, Editura Z, 2000, 112 pag., 5 lei;
121. Stanford, D., Represiune în
Caraibe, București, Editura Z, 1999, 128 pag., 5 lei;
122. Strindberg, A., Saloanele
gotice, București, Editura Marc, 1991, 240 pag. 7 lei;
123. Thackeray, W., Bâlciul
deșertăciunilor, București, Editura Eminescu, 1970, 10 lei;
124. Thackeray, W., Virginienii,
București, Editura Univers, vol. II, 1976, 540 pag., 20 lei;
125. Teodoreanu, I., La
Medeleni, București, Editura Albatros, 1970, vol. III; 390 pag., 5 lei;
126. Trollope, A., Cariera lui Phineas
Finn, București, Editura Univers, 1977, 776 pag., 20 lei;
127. Troyat, H., Viața lui
Tolstoi, București, Editura Minerva, 1973, vol. III, 326 pag., 5 lei;
128. Valdes, I., Umbre din
trecut, București, Editura Coni, 1993, 320 pag., 5 lei;
129. Vancura, V., Marketa, fiica lui
Lazar, Buc., Ed. Univers, 1984, 200 pag., 5 lei;
130. Wisdom, L., Impuls irezistibil,
București, Editura Miron, 1994, 240 pag., 5 lei;
Așteptăm
comenzile Dumneavoastră și înscrieri la viitoarele apariții.
Sănătate,
pace și bucurii în viața și în casa Dvs.!
Pr.
Al. Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu