Ioan Miclău-Gepianu - Când oamenii se vor chema între ei frați

 

Ioan Miclău-Gepianu: Mult mi-ași dori acea zi!

”Când oamenii se vor chema între ei frați, și nu ”fiare” de fabule”.

 

”...Fabula s-a putut defini simplu, drept un adevăr scos prin filieră folclorică, prin care fabulistul pune fapte omenești în cârca unor dobitoace, animale, fiare!

Deci se împricinează omului acea calitate de ”fiară”, astfel expresia capătă un sens mult mai interesant, iar morala fabulei devine neapărat o atenționare de îndreptare în conduita morală a oamenilor!

Așa spre exemplu s-a tot vorbit de ”fiarele legionare”, care pentru unii erau un ”răsărit”, pentru alții un ”apus”. Oricum, s-au dus și acestea în străfundurile istoriei. Acolo s-au dus și ”fiarele naziste” și ”fiarele comuniste”, peste ”fiarele fanariote” aduse de ”fiarele otomane”, DAR, Țara și poporul român tot acolo stau – ca stânca pe cerbicia Muntelui!

Din ”fiare” era formată și acea ”locotenență domnească” ce a detronat pe însăși înfăptuitorul Uniri, A.I.Cuza, deși cap de oameni purtau pe umeri.

Mai apoi”fiarele” hohenzolerilor, a stalinismului, a comunismului, dovedea faptul că de fabulă era încă nevoie! Altfel te păpa ”lupul”.

Când oare, o să vedem omenirea unită, iar artele să-și aibă izvorul în frumusețea vieții și a iubirii între oameni și nu ca fiind animale!

Când oare, ne vom chema între noi frați de veșnicie, și nu ”fiare”, căci un Dumnezeu avem, care iată, nu ne-a părăsit niciodată!

Mult ne-am dori acea zi, al UNIRII!

Iar cu Dumnezeu totul e posibil!

 

 

*

Artele Stăpânesc Timpul

 

În arte descifrăm un drum,

Pe-unde tiranul curgător,

Tot ia pe val ne-ntorcător,

O lume de pripas!

Cum timpu-i vis nesimțitor,

El duce-n cârcă buni și răi,

Și înțelepți și nătărăi,

Și leneș ca și truditor.

În arte, însă, stă un sfânt,

Un duh de adevăr,

Ce ia din timp, cum ia un măr

Copilu-n joc și cânt,

Din mărul cel încrengurat.

Vezi? Artele au spirit pur,

Culeg dreptatea dimprejur,

O scot din timp și-o țin curat!

 

 

*

De-ași fi

 

De-ași fi raza unei stele,

Ori a lunei când răsare,

M-ași răsfrânge țării mele,

Să-i trimit o salutare!

 

Apoi, în oglinda apei

Crișurilor, m-ași răsfrânge,

Poleind coamele salcei,

Ce-i plecată și mă plânge;

 

De-ași fi gând ar fi mai bine,

Căci de câte ori se duce,

Nu s-ar duce fără mine,

Fiind buni doi frați de Cruce!

 

 

~*~

Ioan Miclău-Gepianu

2017

Restituire - 2024