Reciclare
pe înțelesul tuturor
Mihai
Batog Bujenita
13
Martie 2024
Sunt unul dintre acei oameni care au învăţat în viaţă
să preţuiască şi să aplice principiile economisirii ca fiind ele o dovadă a
unei minime înţelepciuni, mai ales într-o societate care promovează risipa ca
formă subtilă de manifestare a bunăstării. Cine se mai gândeşte în asemenea
condiţii că de fapt bunăstarea este doar a vânzătorilor care în acest mod
reuşesc să-şi sporească veniturile şi, în vremuri când refolosirea ambalajelor
este imposibilă deoarece sunt de unică folosinţă, ideea de reciclare devine
ridicolă. Aşa se face că în câteva decenii de consumatorism am reuşit să umplem
pământul de gunoaie, albiile râurilor cu orice fel cu pet-uri şi pungi de
plastic indestructibile în timp, iar pe suprafaţa lacurilor, a mărilor sau a
oceanelor plutesc insule din recipiente de plastic. Evident, flora şi fauna
specifică au suferit modificări ale căror consecinţe nu le putem bănui. În
consecinţă, am fost foarte bucuros atunci când, după decenii de tergiversări,
şi la noi a fost promulgată o legislaţie de natură să încurajeze reciclarea
ambalajelor.
Legea părea foarte simplu de aplicat şi specifica
faptul că preţul ambalajelor creşte cu o sumă absolut decentă, iar după
folosire, eu consumatorul, duc aceste ambalaje la un centru de predare, acolo
ele sunt verificate şi eventual primite, iar în schimbul lor primesc un bon
valoric pe care îl pot folosi, de regulă, în magazinul care mi-a pus la
dispoziţie sortatorul! Apa-rent totul foarte simplu şi eficient! Aparent!
Cum sunt şi cam cârcotaş din fire am început să
analizez situaţia în întregul ei! Prin
urmare, mi se impune o mărire a costului ambalajului cel pe care şi acum îl
plătesc, deşi acest lucru nu apare nicăieri. Dar nici nu pot să cred că
producătorii de ambalaje ni le oferă gratuit, fiindcă ar fi imposibil! Deci
prima parte a reciclării este o scumpire!
Apoi, se spune în lege că eu am obligaţia (!)
cetăţenească de a strânge aceste ambalaje cu cât mai multă acurateţă, urmând să
le transport pe cheltuiala mea la una din staţiile de sortare unde mi se va
elibera vaucerul pentru ambalajele acceptate (nu toate!). După care, cu
vaucerul, la care nu se adaugă tva-ul plătit de mine pentru produse la
cumpărare, merg fericit şi îl cheltui ca şi cum ar fi un câştig aproape
nemeritat!
Nici nu trebuie să fii economist de profesiune ca
să-ţi dai seama că totul este o cheltuială în plus pentru tine, consumatorul,
numit din considerente cred cinice, final. Şi atunci îmi pun întrebarea: cât de
eficientă va fi campania de reciclare, cea care îşi doreşte, declarativ, să ne
aşeze în rândul ţărilor civilizate acolo unde reciclarea este chiar un element
al economiilor naţionale.
Cum refuz să găsesc un răspuns la această întrebare
dau peste unele bănuieli mult mai rezonabile:
- Guvernul mă consideră dobitoc şi îmi dă legi în
consecinţă! Aşa-mi trebuie!
- Cei care fac legile sunt oare ticăloşi sau mult mai
tâmpiţi decât mine? Aici nu trebuie să uit că eu i-am ales!
Aranjament grafic – I.M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu