IMENSA
CONTRIBUTIE A CRESTINISMULUI LA DEMOCRATIE SI STATUL DE DREPT
Martie
24, 2024
Imensa
contribuție a Creștinismului la democrație și statul de drept
O serie de intelectuali necreștini publică tot mai
mult privind rolul extrem de important al Creștinismului în formarea
democrației și statului de drept european. Surprinde numărul mare de autori
care susțin această teză și mai ales că ei provin din țări diferite. Putem
spune deja – cel puțin în opinia noastra, că a devenit un trend, un genre dacă
vreți, de cercetare și examinare a istoriei.
Ce îi face pe acesti intelectualui seculari să publice
privind subiectul? Unul dintre motive este, foarte probabil, transformarea
Europei în Eurabia, un continent tot mai mult influențat de Islam, o religie
care are puține în comun cu democrația și statul de drept. Autorii speră să
convingă europenii să nu arunce la lada de gunoi Creștinismul și nici
principiile lui care au transformat Europa dintr-un continent al întunericului
într-un continent al libertății și luminii.
Tocmai am dat peste o nouă apariție editorială a
intelectualului francez (secular) Emmanuel Todd, The Defeat of the West, în
care acesta explică dizolvarea rapidă a civilizației europene, tocmai datorită
anihilării influenței Creștinismului în Europa. The New York Times a făcut
recent o recenzie a cărții, cu titlul Emmanuel Todd: This Prophetic Academic
Now Foresees the West’s Defeat / Emmanuel Todd: Acest profet al lumii academice
prezice prăbușirea Occidentului. Link: https://www.nytimes.com/.../emmanuel-todd-decline-west.html
La începutul anului, Todd a acordat un interviu lui Le
Point, pe care îl puteți citi aici:
https://www.lepoint.fr/.../emmanuel-todd-on-est-a-la...
Printre altele, Todd explică demolarea din interior a
Europei: „the vaporisation of Protestantism in the United States, in England
and throughout the Protestant world has caused the dissapearance of what
constituted the strength and specificity of the West / evaporarea
protestantismului în Statele Unite, Anglia și în întreaga lume protestantă a
cauzat dispariția a ceea ce a constituit puterea și specificitatea
Occidentului”. [Link: https://unherd.com/.../emmanuel-todd-vaporisation-of.../]
Implementarea căsătoriilor unisex, afirmă Todd, este
cea mai grăitoare dovadă că Occidentul a picat din stadiul de „zombie” în
stadiul „zero”, adică al „evaporării totale”. Valorile fundamentale ale
Protestantismului care au făcut Europa o civilizație de invidiat, scrie el, au
fost „valorile pozitive ale Protestantismului;” „sistemul educațional
eficient;” „etica muncii și responsabilitatea față de muncă;” și „capacitatea
lui de a integra individul în viața comunitară”.
Adaugam însă că toate confesiunile creștine ale
Europei și-au adus contribuția, la fel de valoroasă, dar probabil în moduri
diferite, la reînvierea Europei dintr-o lume a pustiului valoric și intelectual
cauzat de prăbușirea Romei, și transformarea ei într-o lume creștină,
civilizată.
Creștinismul are aceeași menire și astăzi. Trăim
într-un continent care din punct de vedere valoric este un pustiu. În acest
context, este obligația mea și a ta să facem tot ce putem pentru a reclădi
Europa pe fundamente autentic creștine.
Și
totuși, Universul a fost creat!
Revenin asupra unui subiect pe care deja l-am
menționat de mai multe ori tocmai pentru a dovedi cu un argumnent in plus
viabilitatea crestinismului. A trecut aproape jumătate de secol de când
pământenii (NASA) au catapultat navete spațiale si telescoape dincolo de
spațiul nostru solar. Imaginile, informațiile și datele statistice care au fost
transmise pământenilor sunt de ordinul milioanelor și a devenit practic
imposibil pentru oamenii de știință să țină pasul și să analizeze toate
informațiile. Prima navetă spațială de acest gen, Voyager I, lansată în 1977,
încă ne transmite imagini și date pe Pământ! De la o distanță interstelară greu
de priceput în ani lumină ori distanțe măsurabile!
Studii peste studii care analizează aceste informații
sunt publicate. Într-un număr atât de mare, încât a devenit practic imposibil
să stăpânești subiectul. Dar, potrivit un studiu recent, majoritatea acestor
studii converg asupra unei concluzii: înțelegerea noastră, a pământenilor,
despre apariția și formarea universului pe care am învaț-o în școli și cu care
am crescut majoritatea dintre noi, nu mai este valabilă.
Titlul unui studiu tocmai publicat privind această
perspectivă vorbește de la sine: The Universe as we Understand it may be
Impossible / Universul așa cum îl înțelegem noi, pare sa fie imposibil. Link:
https://www.theatlantic.com/.../dark-energy.../567221/
Declinul
identității elgibitiste
Anual, organizații pro-elgibitiste fac sondaje de
opinie pentru a simți pulsul populației privind „minoritățile sexuale”. Ultimul
sondaj a fost făcut de Pew Research Center și a cuprins 22.000 de respondenți.
Rezultatele pot fi citite aici: https://www.nbcnews.com/.../support-sex-marriage-lgbtq...]
De mai mulți ani, de la an la an, publicul american
devine tot mai reticent și „intolerant” privind „minoritățile sexuale”,
doleanțele lor, și un număr în creștere văd stilul de viață elgibitist ca pe o
alegere imorală. Dacă în 2022 69% dintre americani agreau cu căsătoriile
unisex, în 2023 doar 67% agreau. Scăderea s-a resimțit în toate categoriile de
vârstă. Cel mai mult, însă, a fost resimțită în grupul de vârstă al tinerilor,
scăderea fiind de la 79% în 2018, la 71% în 2023.
Procentul populației care vede necesare legile care
previn discriminarea împotriva „minorităților sexuale” a scăzut de la 80% în
2022, la 76% anul trecut. O concluzie majoră este și faptul că majoritatea
americanilor cred că legiuitorii accentuează în mod excesiv drepturile
„minorităților sexuale” în detrimentul celorlalți cetățeni. În acest sens,
sondajul afirmă: „There’s been more of an emphasis on this idea that LGBTQ
rights have gone too far in America ... respondenții accentuează ideea că
drepturile acordate comunității LGBTQ sunt excesive”.
Surprinzător, această idee este mai înrădăcinată la
tinerii între 18 și 29 de ani decât la oricare altă categorie de vârstă.
Susținerea pentru „minoritățile sexuale” a scăzut la toate grupurile politice,
inclusiv între democrați, iar scăderea cea mai pronunțată se simte la
republicani.
ARTICOLUL
16 DIN DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI
Articolul 16 din Declaratia Universala a Drepturilor
Omului afirma: "Cu incepere de la implinirea virstei legale, barbatul si
femeia, fara nici o restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea sau religia,
au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie. ... Familia constituie
elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din
partea societatii si a statului". Familia romana isi cere drepturile.
Aceste drepturi le pledam, le-am pledat din 2006 incoace, si vom continua sa le
pledam. Sunt cele mai pretioase dintre drepturi dar si cele mai abuzate azi.
Pretuiti-le!
ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Tel. 0741.103.025 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu