Scrisoare
pastorală
Foaie
periodică, gratuită
a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi
Anul
XXIV(2024), nr. 512(16 –29 Februarie)
Dragii
mei enoriași!
Imnul
Dragostei. În prag de Primăvară, am alcătuit imnul de mai jos. Să vă fie de folos!
,, Dragoste, Măria
Ta!
Binecuvântată
fii, mană cerească, tu-mi adăpi sufletul din fiorul dumnezeirii. Limba și
mintea nu te pot înțelege și cânta după cuviință. Ești cale de lumină și
bucurie către Logos. Prin tine brațele
mele cuprind semenii, lumea întreagă, patria și cerul, într-o îmbrățișare
fierbinte, fără de sfârșit. Prin tine inima mea nu mai rămâne pământ uscat și
deșert fără viață, ci o oază a fericirii și jubilației.
Nesățios
mi-e sufletul de tine, Dragoste, și limanurile lui pentru mine sunt nemăsurate.
Tu ești singurul punct stabil din univers și, pe tine răzimându-mi ființa,
nimic nu mă va clătina. Se vor surpa castele de iluzii, nisipurile deșerturilor
se vor muta din loc în loc, valurile mării mă vor izbi învolburate, dar eu voi
rămâne mai presus de toate de voi ști să te păstrez.
Sunt
fericit, Dragoste, că prin tine leg cerul cu pământul; urc în zbor pe
verticalele amețitoare ca oarecând un Iacob pe scara îngerilor și a sfințeniei.
Prin tine, Dragoste, am gustat din eternitate și mi-am umplut sufletul de
bucurie negrăită de limbă omenească.
Lacrimi
de sânge de mi-ar șiroi pe obraji și nu m-aș mai putea lipsi de tine,
Dragoste. De va trebui, îți voi urca în
genunchi crucea pe golgotele lumii, iar spinii din coroană nu mă vor spăimânta.
Prin tine rațiunea lumii a dat sens; prin tine Logosul S-a crucificat în
istorie; prin tine gândul a măsurat adâncimile Duhului.
Răsară
sămânța ta, Iubire, în orice muritor. Din veac în veac să crească fărʽde hotar
de ură, de frică și război. Cuprind-a ta coroană uscat, și ape, și văzduh. Rachetele-n condeie și
tancurile-n plug pe dată să transforme; puzderii de armate în truditori cu sârg
pe brazdă și la strunguri curând să le arate. Ogive nucleare devină grădinițe
în care cântă pruncii un joc nevinovat.
Plămada
ființei tale hrăni-va dintr-o pâine flămânzii toți și lumea de astăzi și de
mâine. Alungă suferința din bietele spitale, redă-ne bucuria strămoșilor
dintâi.
Singura
boală a lumii, care să rănească sufletele și să sângereze inimile tuturor, să
fii numai tu, Dragoste.
O,
divină, cercetează, bate și alungă durerile lumii pe stelele pustii și
redă-ne-n schimb bucuria frăției și a armoniei.
Pe orice casă fii floarea ce zâmbește, în cămine fii căldura și în toate
fii măsura. Dă puterea de-a răbda bietei ființe chinuite, dă speranța de mai
bine celor fără de nădejdi. Fii busola-n rătăcire celor fără căpătâi, fii
întâia carte-a lumii, bucuria cea dintâi”.
*
Baia Focului. În
antichitate filozofii și oamenii de știință socoteau că în natură sunt patru
elemente de bază, primordiale, din care este alcătuită întreaga creație:
pământul, apa, aerul și focul.
În Sfânta Scriptură focul apare atât în Vechiul, cât și
în Noul Testament. Dumnezeu Însuși se arată lui Moise sub formă de rug arzând;
foc se punea în cădelnițe la slujbele de la templu; focul era folosit pentru
arderea animalelor aduse drept jertfă. Mântuitorul vorbește de focul iadului,
Sfinții Apostoli vorbesc de Sfânta Împărtășanie, care devine foc mistuitor
pentru cei ce o primesc cu nevrednicie. Exemplele pot continua. La
multe popoare focul a fost folosit pentru a arde trupurile celor
morți. Focul a fost folosit încă din
zorii civilizației umane la încălzirea
locuințelor, la pregătirea hranei, la diferite meserii și ocupații.
În tradiția românească
întâlnim focul în nenumărate împrejurări.
Pe lângă întrebuințările menționate mai sus, la noi focul a avut și
un rol curățitor și înnoitor. Fiindcă
suntem la începutul Postului Mare și în zona noastră – și nu numai – focul
marchează acest moment, tocmai de aceea am socotit potrivit să vorbesc despre
el.
În seara lăsatului Postului,
sătenii, tineri și bătrâni, se adună pe la răscrucile drumurilor în grupuri. În
alte localități se adună pe dealurile din apropierea satului. Acolo fac focuri
din tot felul de materiale. Unii sar peste foc pentru ,,a se curăța de păcate”.
Alții, după lăsarea întunericului, încep să strige din răsputeri:
,,Aoșmăre!” Răspund cei din alte
grupuri: ,,Ce ți-e, măre?” Urmează un șir de urări, cât mai deșucheate, de
genul ,,Găinile mele outoare, ale tale cutcurezătoare!”
De cele mai multe ori, sub
perdeaua întunericului, sub formă de strigături, se dau în vileag fapte rele,
imoralități, infracțiuni chiar, săvârșite de membrii comunității în timpul
anului. Toată lumea află acele ,,secrete”, acele ,,taine”, nimeni nu știe cine
le-a rostit. E un fel de judecată a satului. Cel vizat nu are voie să se supere, să cheme în
judecată pe cel ce-i divulgase faptele, ci suportă rușinea. Nu are încotro.
Tocmai rușinea aceasta îl eliberează. A doua zi nu se mai teme de mustrarea
oamenilor. Totul intră în normalitate. Nimeni nu-i mai reproșează nimic. Așa cum primăvara curțile și grădinile sunt
curățate și gunoaiele și resturile sunt arse, așa și păcatele sunt curățate prin foc.
Nu numai viii se curăță de
păcate prin foc, ci și morții. Bunica mea, răposata Pârvănescu Elena, îmi
spunea că în Colibași, sat al comunei Malovăț, se face ,,pârlitul mortului”.
Timp de trei zile, după înmormântare, când se duc la tămâiat, femeile pun câlți de cânepă de jur-împrejurul
mormântului și apoi le dau foc. În felul acesta socotesc că sunt arse păcatele,
pe care le-ar mai avea mortul.
Focul nu este numai
pământesc, ci și ceresc. Sfântul Ilie este considerat în gândirea populară
românească responsabil de fulgere și de trăsnete. Cu ajutorul lor, sfântul vrea
să curețe pământul de diavoli. Ce-i drept, nu întotdeauna îi nimerește pe diavoli,
alteori aceștia se ascund după oameni, după animale și astfel trăsnetul poate
cădea și asupra acestora. Așadar, și în acest caz focul are rolul de curățitor
al pământului de rău și de răutăți. Focul de pe pământ, cel folosit de oameni,
își are originea tot în focul ceresc. El a provenit din trăsnetul ce s-a abătut asupra unor copaci și astfel
oamenii l-au cunoscut și au început să-l întrebuințeze. În fiecare casă, pe
vatră, trebuia să ardă în permanență focul, sau să fie cărbuni aprinși,
acoperiți cu cenușă. Era mare rușine pentru o familie, care trebuia să meargă
la vecini să împrumute foc.
Focul avea și un rol sacru.
El se aprindea la naștere, nuntă sau
moarte. Se aprindea în ajunul marilor sărbători creștine. La colindat,
vătășelul bătea cu colinda în vatră și ura ,,Ce-i în casă să trăiască,/ Ce-i în
curte să rodească!” Mireasa când ajungea la casa ginerelui, după cununia
religioasă, era primită de soacra mare. Aceasta o lega pe mireasă de mire cu un
peșchir, închipuind astfel logodna dacică. Mergea apoi în fața casei, urca și
se învârtea pe măsuța cu trei picioare și vărsa apă cu piciorul din paharul pus
pe acea măsuță; mergea ,,în casă” și punea mâna pe zălar, adică pe lanțul care
cobora de pe hornul casei și la capătul
căruia se așeza căldarea pentru mămăligă. Zălarul era plin de funigine, dar
asta nu o împiedica pe mireasă ca să-l
ia în mână, preluând astfel, în mod simbolic, rosturile casei.
La Anul Nou se puneau
cărbuni aprinși cu tămâie pe vătrai și se ocolea casa, ca să fie ferită de
duhuri rele tot anul. La Sâmți(9 martie) se aprindea o cârpă și cu ea, dis-de-dimineață, înainte de a ieși
din casă, se trecea repede în jurul corpului, în jurul capului, fiecărui picior
și mâini,,,blindând” astfel acel om, indiferent de vârstă, de mușcăturile de șarpe din timpul
anului.
Primăvara, când se ardeau
resturile de plante din grădini, se striga: ,,Tună ger și ieși căldură/Pe la
noi pe bătătură!/ Ce-i în casă să trăiască,/Ce-i afară să rodească!”
Lumânările de la Paști erau
păstrate la loc de cinste în casă și ele se aprindeau la vreme de furtună,
cutremur, nenorociri, socotindu-se că au mare putere.
La nuntă se făceau focuri în
curtea casei, numite ,,focuri de nuntă” și nuntașii jucau în jurul lor. A rămas
amintirea lor sub forma lumânărilor de nuntă.
La înmormântări, cu prilejul
priveghiului, se făcea foc în fața casei mortului și în jurul lui jucau hora
mortului oameni îmbrăcați urât, purtând măști pe față. Ei închipuiau sufletele
moșilor și strămoșilor, care veneau special din lumea cealaltă ca să ia cu ei
sufletul noului decedat. Pe pieptul mortului se punea ,,statul”, care era o
lumânare lungă, de mărimea trupului celui decedat, încolăcită, care avea
menirea să-i asigure lumina mortului pe tot drumul, până în lumea cealaltă.
În noaptea de Joia Mare sunt
adunate vreascuri în curtea casei, se face foc mare și lângă el se așează
măsuță cu trei picioare și scăunele. Pe măsuță se pun bucate, socotindu-se că
vor veni sufletele moșilor și strămoșilor, se vor încălzi la foc, se vor ospăta
din bucate și vor pleca mulțumiți că nu au fost uitați de urmași.
În unele localități, în
noaptea de Paști se fac focuri mari în curțile bisericilor, uneori chiar pe
pragul bisericilor, simbolizând prin aceasta trecerea de la întuneric la
lumină, de la moarte la viață.
În unele localități se fac
focuri mari pe dealuri de Sfântul Petru(29 iunie) și peste ele sar tinerii care
vor să se căsătorească. Alteori se înfășoară roți de car cu paie unse cu smoală
topită, li se dă foc în vârful dealului și
sunt slobozite apoi la vale în
urale și strigăte de veselie.
Acestea toate sunt
reminiscențe ale cultului Soarelui, pe care l-au practicat strămoșii noștri
daci. Ele s-au păstrat ca o relicvă de arheologie spirituală, ce ne dovedește
descendența noastră și continuitatea neîntreruptă pe aceste meleaguri.
*
Ion Notinaru. Ion Notinaru nu este erou de roman sau de
film. Ar putea să fie! Optzeci de ani şi-a căutat fericirea între dorul de
libertate şi dorul de ţară. Dacă a găsit-o sau nu e greu de spus de noi. Numai
el şi Dumnezeu o ştie. Dacă fericirea a fost o realitate sau numai o himeră,
dragostea de copii a fost singura care i-a dat echilibrul sufletesc, puterea de
a lupta şi i-a dat convingerea că viaţa merită trăită.
S-a
născut în satul Plopi din comuna mehedinţeană Tâmna dintr-o familie de
mijlocaşi. A plecat de timpuriu în lume. S-a implicat în hăţişurile politice
ale perioadei postbelice, a petrecut câţiva ani după gratii, apoi a intrat în
marină. Fire inteligentă, a câştigat repede încrederea superiorilor prin
competenţa sa într-ale meseriei. A învăţat, după cum spune fratele său
Octavian, șapte limbi. A călătorit prin toate ţările de pe marginea mărilor şi
oceanelor.
A
avut doi copii. Din câştigul muncii sale îşi construise casă impunătoare în
Constanţa şi visa o bătrâneţe liniştită în sânul familiei, dar n-a fost să fie.
Un incident nefericit ivit între el și soție a fost decisiv pentru restul
vieții lui. Familia i s-a risipit, iar casa i-a fost mistuită de flăcări. A
luat hotărârea să plece spre alte zări. A încercat pe căi legale şi a ajuns
până la Ceauşescu. N-a reuşit. A fost taxat drept trădător de ţară şi a scăpat
ca prin urechile acului să nu fie arestat. A fost dat afară din serviciu.
Atunci a recurs la căi ilicite de a emigra. A ieşit din ţară într-un vapor care
transporta animale. El era ascuns într-un sac cu ştiuleţi. A ajuns în Austria
şi de acolo, ca azilant politic, a emigrat în Statele Unite. Cu greutăţile pe
care numai Dumnezeu le ştie, acolo, printre străini, şi-a clădit o situaţie.
Era
prin 1974. Nu putea să trăiască însă departe de copii. A început demersurile
pentru obţinerea lor. Oficial, civilizat, nu s-a putut. A recurs iarăşi la
mijloace extreme. În faţa sediului Naţiunilor Unite s-a legat cu lanţuri şi a
făcut greva foamei până a obţinut rezolvarea. Copiii i-au fost luaţi val-vârtej
de la Braşov şi, sub escorta securiştilor, apoi a unor ofiţeri de la F. B. I.,
au fost duşi la tatăl lor, pentru ca „nebunul ăla să nu mai urle la „Europa
liberă” toată noaptea şi să strice imaginea ţării”.
În
Statele Unite, Ion Notinaru a luat totul de la capăt. Nu s-a dat bătut, deşi
vârsta şi boala îl apăsau greu. A reuşit să îşi ajute copiii ca să se realizeze
profesional şi social. Sufletul lui însă era mistuit zi de zi de dorul de ţară.
Luase cu sine ca zestre sfântă pentru sufletul său limba şi doina, credinţa şi
chimirul, tricolorul şi cămaşa cusută cu borangic de maică-sa, dar nu erau
destul. Se întâlneau români pripăşiţi pe-acolo la un păhărel, la o întrunire,
de câte ori era cazul. Vorbeau despre toate, dar în primul rând despre România.
De fiecare dată când venea primăvara ar fi vrut să intre-n cârdurile de cocori
şi să se întoarcă acasă, dar numai aripile gândului nu-i erau destul. S-au
stins pe rând părinţii, multe dintre neamurile de acasă, dintre prieteni şi
consăteni. A rămas doar poarta s-o deschidă vântul şi prispa loc de odihnă
dorului.
A
venit '89, dar era târziu. Trupul se şubrezise şi nu mai rezista unei călătorii
de zece mii de kilometri. Speranţa tot nu-l părăsise. Era convins că se va face
sănătos şi va putea să-şi revadă locurile copilăriei şi pe cei dragi de-acasă.
Pe patul de suferinţă, înainte de a-şi lua sufletul zborul spre înălţimi, le-a
spus copiilor săi două dorinţe şi i-a rugat să le împlinească. Cea dintâi era
aceea de a-i incinera trupul după moarte; a doua era aceea de a-i aduce urna de
cenuşă în ţară şi a îngropa-o în cimitirul satului natal, lângă părinţii lui.
Focul dorului de ţară îi mistuise sufletul o viaţă, după moarte focul îi
mistuia trupul pentru a-l face povară suportabilă copiilor ca să-l aducă în
ţară.
La
13 aprilie 2004, Ion Notinaru s-a stins din viaţă. Copiii săi au făcut tot ce-a
fost posibil să-i ducă la împlinire ultimele dorinţe. Cea mai grea era aducerea
în ţară a urnei de cenuşă. Emoţiile şi teama nu erau uşoare. Nu fuseseră
niciodată în Oltenia. S-au destăinuit preotului lor, părintele Theodor Damian,
de la New-York. Parcă Dumnezeu le-a întins mână de ajutor, căci părintele era
colegul şi prietenul semnatarului acestor rânduri.
Am
primit cu înfiorare telefonul de peste ocean de la domnişoara Iuliana, fiica
defunctului, care mă ruga disperată s-o ajut. Nimic mai simplu şi mai uşor. Am
mers în Tâmna şi am dat de urma fraţilor lui Ion Notinaru, Octavian şi Victor.
Am luat legătura cu părintele Zmeu, parohul de acolo. Pe 27 mai, domnişoara
Iuliana Notinaru, însoţită de rude din Transilvania şi Banat au ajuns la
Severin. Totul era pus în ordine până în cele mai mici detalii. Domnişoara
Iuliana vroia ca toată rânduiala să fie împlinită, toată tradiţia noastră
creştinească şi românească să fie respectată întru totul. Şi a fost.
Am
așteptat-o în Tr. Severin. Era prezent și Domnul George Burețea, directorul
televiziunii ,,Datina” din Tr. Severin. A mers cu noi la Bărzuica și a filmat
tot evenimentul.
Slujba
cuvenită a fost oficiată în biserica din Bărzuica şi tot în acel sat, unde sunt
înmormântaţi părinţii, un frate şi multe alte rude şi consăteni, a fost
înmormântat şi Ion Notinaru. L-au petrecut fraţii şi rudele apropiate, aşa cum
şi-a dorit. Cu zecile de milioane cheltuite pentru călătoria cu avionul, i s-ar
fi putut construi un cavou de familie înstărită în New-York, dar cu siguranţă
că pământul de acolo nu avea gustul celui de acasă!
După
înmormântare, Domnișoara Iuliana Notinaru a fost invitată la sediul
televiziunii ,,Datina” și acolo Domnul Burețea i-a luat un interviu.
Într-o
vreme în care dramele familiale sunt atât de numeroase, în care atâţia bătrâni
sunt părăsiţi de copiii lor, bătuţi, duşi la azile ori persecutaţi cu
sălbăticie de propriile odrasle, fapta copiilor lui Ion Notinaru este o lecţie
de înaltă ţinută morală, creştinească şi românească. Este un exemplu grăitor de
respect faţă de părinţi. Dumnezeu nu va rămâne pasiv faţă de asemenea fapte
extraordinare făcute în numele iubirii şi va răsplăti, fără îndoială, celor doi
copii.
Mi
se pare foarte interesant şi faptul că la 27 mai s-a împlinit un ciclu. Ion
Notinaru făcuse eforturi supraomeneşti să-şi scoată copiii din ţară; în acea
primăvară a lui 2004 copiii lui Ion Notinaru au făcut eforturi demne de
admiraţie pentru a-l readuce pe tatăl lor în ţară. El e fericit aici; ei sunt
fericiţi acolo. Cu siguranţă însă că măcar o parte din gândul lor va rămâne ca
o floare nevestejită pe mormântul de la Bărzuica Mehedinţiului.
*
De ce să ne
spovedim?( Pr. Petroniu Tănase-Sf. Munte Athos):,,Prima neștiință este
credința greșită că mărturisirea se reduce numai la a spune duhovnicului cu
de-amănuntul toate păcatele făcute. Această înșirare a păcatelor este necesară
pentru ca duhovnicul să poată cunoaște starea sufletească a penitentului și să
știe ce leacuri să-i prescrie, dar ea singură nu-i îndeajuns, ci trebuie
însoțită de o întreită durere a inimii, adică să fie: lucrătoare, hotărâtă, ca
să facă pe om să nu se mai întoarcă la păcatele sale; desăvârșită zdrobire a
inimii, ca să ne facă să urâm păcatele făcute, din dragoste de Dumnezeu, pe
care L-am mâhnit cu ele; mai presus de fire, dar dumnezeiesc pentru dobândirea
bunătăților cerești. Această întreită durere face parte integrantă din Taina
spovedaniei și dacă ea lipsește, taina nu se săvârșește. Și ea se agonisește
prin ostenelile de voie: întristare, plângere, mâhnire și nevoințe trupești:
înfrânare, post, metanii și cele de nevoie: bântuielile aduse de draci,
împotriva cărora trebuie să luptăm cu hotărâre; și prin răbdarea necazurilor de
la alții: scârbe, boli trupești etc.”
*
Uleiul
tămăduitor. Aflați câteva noi
mărturii despre minunile sfinților închisorilor din Aiud, relatate de către
Părintele stareț Gavriil Vărvăruc. Acești sfinți români ai neamului românesc
sunt mari făcători de minuni, ca unii ce au dobândit mare îndrăzneală de la
Dumnezeu.
Părintele
Stareț Gavriil despre uleiul tămăduitor din Aiud
O
doamnă din Serbia avea dureri foarte mari de oase și a fost să se închine la
icoana Maicii Domnului și la Sfintele Moaște ale Sfinților Mucenici de la Aiud.
A primit untdelemn din candela sfinților martiri. După ce a ajuns acasă s-a
miruit o singură dată pe locul unde simțea cele mai mari dureri. În urma
miruirii s-a tămăduit complet de durere.
Un
domn a venit la Osuarul cu osemintele martirilor, șchiopătând. După ce s-a
rugat Maicii Domnului și Sfinților Mucenici și după ce s-a miruit pe locul
bolnav cu untdelemn din candela s-a vindecat pe loc, fiind încă în Osuar în
acel moment.
O
tânără, în urma unui incendiu, avea arsuri pe 80% din trup. A fost unsă în
semnul Sfintei Cruci cu untdelemn din candela de la Aiud mai multe zile la
rând. de asemenea a făcut multe rugăciuni către Maica Domnului. La scurt timp a
scăpat în totalitate de arsuri și e perfect sănătoasă, deși medical era
imposibil.
Vindecători de
cancer prin candela sfinților închisorilor
O
doamnă din Republica Moldova care avea o tumoare mare a venit la noi, la Osuar.
S-a închinat la icoana Maicii Domnului și la Sfintele Moaște ale Sfinților
Mucenici, unde a primit untdelemn din candela. S-a miruit mai multe zile la
rând iar tumoarea s-a tras în mod miraculos. Spre surprinderea tuturor, la
următorul control la medic, s-a constatat că se vindecase complet.
O
doamnă din Orăștie care a fost să se închine la Osuar a luat ulei cu dânsa
acasă. I-a dat untdelemn din candelă și unei doamne în vârstă, din familia ei
extinsă, care era suspectă de cancer la vezică. Când aceasta a mers la
următorul consult medical, la fel s-a constatat că era perfect sănătoasă.
Aceeași
doamnă i-a dat untdelemn din candela de la Aiud și fiicei ei care avea dureri
foarte mari la umăr. În urma miruirii repetate pe locul bolnav durerea a
încetat în totalitate.
Notă. Parohia Malovăț va organiza în lunile viitoare o
excursie la Aiud. Se înscrie cineva?
*
Semănătorul. Redăm mai jos o frumoasă poezie cu acest titlu a
prietenului nostru din Australia, Domnul Ioan Miclău. Citindu-o, parcă
simți suflul primăverii!
,,E vremea să ies
pe-afară
Și să-mi cercetez ogorul,
Își zicea, sătul de iarnă
Și de griji, Semănătorul
!
Mâna dreaptă și-o ridică
Peste ochi ca să
privească,
Mai adânc, unde lumina
Începu să se ivească!
Ce frumos se schimbă
zarea!
Raze vii îi țes covorul!
Parcă-ncepe ca să scadă -
Să se-mprăștie și norul!
Timpul e s-aleg sămânța,
Să o vântur de neghină!
,,Vino blândă Primavara!”
El zâmbește și suspină!
Grea e iarna cea geroasă,
Când îngheață apa-n cofă!
Iar poetu-n vise sfinte,
Leagă viața lui de-o
strofă!
La fel e Semănătorul,
-Simbol, arhetip,
origini!
El în mintea lui curată
Vindecă a lumii pricini!
Alegând sămânța bună:
-O să dea pâine ogorul-
Și cu multă râvnă-n
suflet,
,,Spera iar Semănătorul!”
*
Ajutoare
și donații. În această perioadă am
primit câteva ajutoare și donații, astfel: 1.200 lei un enoriaș al
parohiei noastre, care nu vrea să i se știe numele, pentru fotoliile, oalele și
cuțitele ce le-am dus la azilul de la Vânjuleț; Părintele Pr. Gheorghe
Vasilescu(Torino-Italia): 1.000 lei; Doamna Elisabeta Leferenz (Nȕrnberg-Germania):
244 lei; Domnul Popa Teodor(Tr. Severin), fiu al satului Bârda, Domnul
Bazavan Ion(Tr. Severin), fiu al satului Malovăț, Domnul Dorca Costel(Tr.
Severin) și Doamna Înv. Stroie-Vișan Ecaterina(Tălpășești-GJ): câte 100
lei; Doamna Achimescu Mariana(Tr. Severin), fiica a satului Bârda, Doamna
Michescu Violeta(București), fiică a satului Bârda și Domnul Bârdeanu
Valentin(Timișoara), fiu al satului Malovăț: câte 50 lei;
Doamna Zamfir
Cristina din
Malovăț a achitat 100 lei pentru contribuția de cult.
Dumnezeu
să le răsplătească tuturor!
*
În
luna februarie am donat pâine credincioșilor participanți la slujbe, astfel: 2
febr.(Malovăț): 50 pâini; 4 febr.(Bârda): 110 pâini; 11
febr.(Malovăț): 177 pâini; 18 febr.(Bârda): 134 pâini; 25
febr.(Malovăț): 204 pâini. În total, în luna februarie s-au donat 675
pâini. Totodată, s-a vândut pâine la prețul de achiziție de 1.30
lei/buc., astfel: 2 febr.(Malovăț): 150 pâini; 4 febr.(Bârda): 490
pâini; 11 febr.(Malovăț): 173 pâini; 18 febr.(Bârda): 566 pâini; 25
febr.(Malovăț): 96 pâini. În total, în luna februarie s-au donat 1.475
pâini.
*
În
ziua de 22 februarie am făcut o vizită la Azilul de bătrâni de la
Vânjuleț. Le-am dus din partea parohiei noastre: 25 porții de mâncare(ciorbă
de perișoare, sarmale cu mămăligă, ceafă la grătar cu pilaf, cozonac,
prăjituri); 42 litri suc(Cappy piersică, Tymbark portocale și Tymbark
mere), 10 kg. orez, 6 kg. fidea, 2 fotolii ,,Tudor” de
câte două locuri; 2 oale inox și 4 cuțite de bucătărie. O enoriaș
al parohiei noastre, care nu vrea să i se știe numele, a suportat costul
fotoliilor, oalelor și cuțitelor. În
această acțiune, preotul a fost însoțit de Domnul Dima Vasile, epitropul
parohiei.
*
Plăți. În luna februarie am
efectuat câteva plăți mai mari, astfel: 2.795 lei brutăriei pentru cele 2.150
pâini donate și vândute în luna februarie; 2.667 lei tipografiei
pentru cărți; 1.214 lei fotoliile, oalele și cuțitele pentru Azilul
Vânjuleț; 975 lei impozit; 625
lei mâncarea pentru Azilul de la Vânjuleț; 357 lei pentru
suc, orez și fidea pentru azil; 300 lei poștei pentru timbre; 224 lei
poștei pentru colete; 104 lei protoieriei pentru cărți; 102 lei curentul
electric; 102 lei internetul; 50 lei toner pentru
imprimantă; 50 lei comisioane la
bancă și altele mai mici.
*
Publicații. În această perioadă, preotul Dvs. a mai
publicat câteva materiale, astfel: S-aude iarna prin munte trosnind, în
,,Națiunea”, București, 30 nov. 2023, ediție și on-line(https://ziarulnatiunea.ro);
Adevăr și minciună, în ,,Obiectiv mehedințean”, an. XXVI(2024),
nr. 1218(29 febr.), p. 12; nr. 1219(7 mart.), p. 12; ,,Scrisoare pastorală”
– 511, în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 3 mart. 2024,
ediție și on-line(https://
ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/category/biserica); în ,,Armonii
culturale”, Adjud, 5 mart. 2024, ediție și on-line(https://armoniiculturale.ro);
Memoria timpului, în ,,Națiunea”, București, 10 mart. 2024,
ediție și on-line(https://ziarulnatiunea.ro); Scrisoare
către Eminescu (XI), în ,,Obiectiv
mehedințean”, an. XXVI(2024), nr. 1220(14 mart.), p. 12;
*
Parohia
noastră a publicat volumul al VII-lea din cartea preotului Dvs. Jurnal(1988)(424
pag.).
Anul 1988 a fost
un an al așteptărilor și speranțelor. Evenimentele internaționale și mai ales
cele din U. R. S. S.. măreau speranța unei schimbări majore și în țara noastră.
Criza alimentară însă era insuportabilă. Manifestări fățișe de protest și rezistență
la măsurile autorităților politice și administrative avem puține, dar ele
existau în realitate. Era un fel de fierbere mocnită a populației, o stare
explozivă, care aștepta doar momentul prielnic ca să explodeze. Fiecare se
temea de celălalt, de toți ceilalți, fiindcă își dădea seama că la cea mai mică
formă de protest poate fi arestat și ,,prelucrat” până la distrugerea fizică.
Era o stare de rezistență tacită, de așteptare. Erau și forme de manifestare a
unei libertăți controlate din umbră, supravegheate și admise până la un anumit
nivel. Criza nu era numai de ordin alimentar, ci se manifesta în aproape toate
formele vieții și activității. Te simțeai controlat și supravegheat la tot
pasul, îți dispăruse încrederea în prieteni și cunoscuți, ba chiar și într-ai
casei tale. Nu-i suspectai că te-ar fi trădat cu bună știință, ci-ți era teamă
că în discuțiile pe care urmau să le poarte cu alții vor face, cu voie sau fără
voie, divulgări de informații privind cele ce aflaseră de la alți membrii ai
familiei. Ca preot, auzeai multe și de toate, dar trebuia să fii foarte
prudent, fiindcă multe puteau să fie în mod intenționat transmise, răstălmăcite
și interpretate. Ca preot, trebuia să fii naiv, ca să consideri că nu ești
permanent sub lupa autorităților, că nu ți se speculează fiecare vorbă, fiecare
gest, fiecare faptă.
*
Simpozioane. Academia Dacoromână l-a
invitat pe preotul Dvs. la ediția a VII-a a Simpozionului Național ,,Obârșia
Neamului nostru”, care se a ține la Craiova în zilele de 19-21 aprilie
2024. Vom vedea!
*
Zâmbete. ☺La o nuntă, bărbaţii
căsătoriţi au fost îndemnaţi să stea lângă persoana care le face viaţa
frumoasă. Barmanul era cât pe-aci să moară sufocat! ☺Dacă vreţi să aflaţi
diferenţa între bărbat şi femeie, gândiţi-va la şah…Regele se mută doar un
pătrăţel, dar regina face ce vrea ea!
☺Test de iubire: închide soţia şi căţelul într-o debara şi când deschizi
debaraua, fii atent să vezi cine se bucură mai mult că te vede. ☺Cică poliţia
s-a infiltrat atât de profesionist într-un clan de interlopi, că la un moment dat
clanul a rămas format numai din poliţişti!
*
Excursii-pelerinaje.
Joi, 7 martie, vom organiza o excursie –
pelerinaj pe următorul traseu: Tr. Severin-Malovăț-Bârda-Motru-Tg.
Jiu-Mănăstirea Vișina-Mănăstirea Lainici-Petroșani-Hațeg-Mănăstirea
Prislop-Mormântul Părintelui Arsenie Boca-Densuș-Sarmisagetuza-Caransebeș
(catedrala)-Mănăstirea Teiș-Mănăstirea Piatra Scrisă-Orșova-Tr. Severin-Malovăț-Bârda.
Costul: 60 lei/persoană.
*
Joi, 11
aprilie, vom
organiza o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Tr. Severin – Malovăț –
Bârda – Florești - Apa Neagră - Tismana(mănăstirea) - Baia de Aramă(oraș,
mănăstire) - Obârșia Cloșani - Băile Herculane(oraș) - Orșova(oraș,
mănăstire) – Vodița (mănăstire) - Tr. Severin(catedrală) – Malovăț
- Bârda. Costul: 50 lei/persoană. Înscriem cu bucurie și credincioși
din afara parohiei.
*
Înmormântări. În ziua de 17 februarie
am oficiat înmormântarea lui Stănciulescu Florin-Cristian(36 ani) din
Tr. Severin, iar în ziua de 24 februarie
înmormântarea lui Munteanu Iorgu (78 ani) din Malovăț. Dumnezeu să-i
ierte!
*
Program. În cursul lunii Aprilie
avem următorul program de slujbe: 6 Apr.(Bârda-Malovăț); 7 Apr.(Malovăț);
13 Apr.(Malovăț-Bârda); 14 Apr. (Bârda); 20 Apr.(Malovăț-Bârda);
21 Apr.(Malovăț); 23 Apr.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț,
la ora 12); 27 Apr.(Bârda-Malovăț); 28 Apr.(Bârda); 29 Apr.(denie
la Malovăț); 30 Apr.(denie la Bârda). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte,
preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86,
ori pe adresa: stanciulescubarda@gmail.com. Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu