IOAN MICLAU-GEPIANU - FIRESC ȘI NEFIRESC

 

VERSURI PROVERBIALE

de Ioan Miclău-Gepianu

 

~*~

 

FIRESC ȘI NEFIRESC

Firesc e să te bucuri de viață!

Nefiresc e însă ca să ai,

Averi la care nu ai pus un fir de ață.

 

Firesc e să fim cu toții ca-ntre frați!

Nefiresc e să vă privatizați,

Cu tot ce de la Țară, necugetați furați.

 

Firesc este să ne iubim Altarul!

Nefiresc e să ne vindem Neamul,

Credința; zicând că-i dulce amarul.

 

Firesc e să iubim străbunii dragi

Și Limba ce ne-au dat-o!

Nefiresc e să uiți de câmpii cei cu fragi,

De Vatra Mioriței, să vinzi ce n-ai zidit,

Să vinzi și ogorul Țării de Ceruri dăruit!

Să uiți de Voievozii ce-n glia ta trăiesc!

 

Firesc e să te bucuri de viață!

Nefiresc e însă ca să ai,

Averi la care n-ai pus un singur fir de pai!

Să vă gândiți la Ion, la ”Ion” a lui Rebreanu!

Ca înger poate iar să vie;

Se-nvârte roata lumii, cum se învârte anu!

 

 

SECĂTURA COMUNISTĂ

 

”...Rămâi, rămâi în urma mea

Tu corb bătrân cu gura rea,

Zicea-i că-mi cânți când croncăneai;

Oh, secătură cum loveai

Cu pliscul pân la sânge.

 

Cu mult respect îmi dam silința,

Crezând că-n vorbă ai credința,

În schimb tu ponegreai cu sperjură și scrum

La altul pripășit în drum și te întreb, de ce?

 

De ce rănești un suflet bun,

Ce-abia porni pe-al vieții drum,

Eu sădeam flori, tu vorbe sterpe,

Purtarea ta e cea a unui șerpe

Când îl hrănești cu lapte.

 

Ți-e neagră inima și gândul,

Nu-ți ții de gelozii cuvântul,

Așa cum știm noi din strămoși,

În rele gânduri ți-s îngerii geloși,

O, fugi de-aici Satano.

 

Căci tu vei fi zvârlit aiurea,

Și blestemat de-apururea,

Căci cela ce strivește mâna ce-l ridică,

E veninos în inima lui mică

Și limba lui e unsă cu venin.

 

Și-i prea târziu să te mai miri,

De ale secăturii diabolice simțiri,

Când face burtă de boier, și-n dinți rupând

Frăția, prietenia și oricând

e pus pe dușmănii.

 

Întîi el lingușește cu linsul unui câine,

Apoi șoptește ca va vorbi și mâine,

Și-ar vrea o lume-ntreagă prietenă să-i fie,

Să aibă, el Satana, la cine să sfâșie,

Adevărul și-a lui frumos renume!

 

Dar unii zic că-i un nebun,

Să-l bagi în seama, la ce bun?

Atunci mă-ntreb și eu acum,

La ce la-și însoți pe drum,

Mai bine-l las pieririi

Și am plecat în lume, Biet Român!

 

SIMBIOZĂ

 

M-am înfrățit cu o rădăcină de gorun,

Trăia înfiptă-n glie,

Ămi trimitea prin frunze oxigenul,

Eu curățam de omidă frunza!

 

Puțină-i munca mea, am zis

Și am s-o ud cu rouă,

Dar pomul din afară mi-a adus un nor,

Îndesat cu apă ca fagurul de miere,

Și oxien ca să trăiesc în raiul ce nu piere,

Încât mi-am mai umplut și un bazin de-nnot.

 

Stejarul nu mi-a spus nimic,

Eu am pornit să-l tăi,

Fiecare lovitură de secure,

Izbea în picioarele mele.

 

CUVÂNT BIBLIC

 

Să nu arunci mărgăritar la râmători,

De vrei să n-ai belele și stâmtori,

Mărgăritarele sunt clipe de liniști și iubiri,

Pe când la rât atrofiat au ei a lor simțiri.

 

Ei bălăcesc cuvântu ca lătura,

Schimbând al omeniei preț cu ura;

Credinșa pentru ei e-o baltă învechită,

De unde își adapă gândirea lor sucită.

 

Tu neclintit priveștei drept în ochi,

Să-i vezi cum se înclină la dame cu-albe rochi,

Dar nicidecum să nu îți deschizi gura,

Doar cată l-al lor fapte, de-au în Hristos măsura!

 

~*~

IOAN MICLAU-GEPIANU