Venetia
lui Eminescu:
~*~
Veneţia
- Mihai Eminescu
S-a
stins viaţa falnicei Veneţii,
N-auzi
cântări, nu vezi lumini de baluri;
Pe
scări de marmură, prin vechi portaluri,
Pătrunde
luna, înălbind pereţii.
Okeanos
se plânge pe canaluri..
El
numa-n veci e-n floarea tinereţii,
Miresei
dulci i-ar da suflarea vieţii,
Izbeşte-n
ziduri vechi, sunând din valuri.
Ca-n
ţintirim tăcere e-n cetate.
Preot
rămas din a vechimii zile,
San
Marc sinistru miezul nopţii bate.
Cu
glas adânc, cu graiul de Sibile,
Rosteşte
lin în clipe cadenţate:
"Nu-nvie
morţii - e-n zadar, copile! "
Marian
Ilie:
Eminescu
la Veneția
Veneția-și
recapătă splendoarea
Laguna
însăși se alintă-n valuri
De
câte ori semețe carnavaluri
Înstăpânrsc
pământul, fluviul, marea
Atunci,
demult, Poetul singuratic
Bolnav
scormonitor printre idei
Simțind
deșertăciunea-n faima ei
O
dezlega-ntr-un rit inițiatic
În
care negustori in mari flotile
Cutraierară
mări până departe
în
căutarea tainicei sibile
Ce
să le-arate calea spre nemoarte
San
Marco însă-n zvon de campanile
Îi
dojenea: Visările-s deșarte !
~*~
MARIAN
ILIE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu