BIATA
MĂICUȚĂ...
#AnnaNoraRotaru
- autor
~*~
Ca
o lumânare, încet se stinge ziua, apusul pălește,
Răsfrângându-se
pe dealuri și-ultima de soare rază...
Negre
umbrele coboară, ceru-albastru se mânjește,
La
fereastra dezgolită, cernită stă maica și tânjește,
Cătând
somnul să n-o fure, ochi ei deschiși visează
La
copii... de-or veni, să fie trează...
Cerul,
se-nnegrește, se scurge din străfunduri ploaia,
Întunericul
se-așterne-agale peste dealuri, prin livezi...
Se
prelinge peste drumuri, pe case, înecând și-odaia,
Tremură,
se zbate-n suflete, dar și-n candelă văpaia
Și-i
simți singurătatea rece, mută, la gând te-nfiorezi,
Chiar
străin de-ei fi, totuna sângerezi...
Vezi
greu cum se ridică și cum fruntea-i se crispează,
Că
oasele tare-o mai dor și sufletu-i de dor se ofilește...
Bătrână-i
sărmana, dar cât sângele-i-ncă mai pulsează,
Tot
mai lipită de fereastră stă, cu ochii plânși și-oftează,
Neștiind
când zorii se-nfiripă, când noaptea se topește,
Ea,
tot așteaptă, mereu nădăjduiește...
Și-ntr-o
zi când mai trecui, mă umplui de negre gânduri
Că,
nu mai zăresc măicuța, de pe scaun cum se scoală...
Văd
ușa prinsă în piroane și de-a cruciș bătute scânduri,
Pe-o
bucată de hârtie, ceva doar scrise-n șterse rânduri,
C-a
pierit biata măicuță, tot aștepdând cu mâna-n poală
Cu
sufletu-i negru de amar, ca smoală...
~*~
____________________
NORA ____________________
versuri
din vol. _ „Gânduri pe malul tăcerii” _
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu