CONFUCIUS
și EMINESCU
(partea
I-a)
„Amicus Plato, sed magis amica Veritas!”
„Mi-e
prieten Platon, dar mai prieten Adevărul!”
(ARISTOTEL)
Kong-Zi a provocat mare
bucurie tatălui prin nașterea sa, întrucât pe peretele casei lui Shu Lianghe,
ofițer inferior în statul Lu, din târgul Zouyi – Câmpul unghiului, azi Qu-fu,
după 9 ani de atârnări a șervetului în dreapta ușii, semn ce anunța naștere de
fată, de data asta, a treia nevastă, frumoasa și tânăra de 20 de ani Chen Ze și septuagenarul ei soț, au
afișat în stânga ușii un arc, semn
că s-a născut un băiat. Era anul 551 î.Hr.,
în epoca Chun Qui–Primăvara și Toamna.
Statul Lu este situat lângă muntele Ni-shan, unde părinții lui s-au
rugat. Qu înseamnă deal, iar Kong-Zi
a văzut lumina în a 27 zi, a lunii a 8-a, a vechiului calendar chinez Xia-li,
sub domnia lui Xiang-gong, duce de Lu. Copilul nu și-a putut bucura
copilăria de frumusețea Muntelui, fiindcă în anul 549 î.Hr., i-a murit tatăl și
a fost înmormântat pe muntele Fang-shan.
A promis însă Cerului că v-a împrumuta din înălțimea
și frumusețea Muntelui, ceea ce s-a împlinit întocmai.
„Pe lângă-abisul prăvălatec,/ În munte, sui
pe-o cărăruie/ Către bordeiul singuratec/ Înscris în zarea albăstruie.” (Antologia
poeziei chineze clasice, sec.
XI-lea î.Hr., Du Fu, Preumblare în munți,
Biblioteca pentru Toți, 1963)
Mama Chen Ze s-a mutat cu copilul la Jueli, Qu-fu, capitala statului Lu. Sub cerul statului Lu, apăsat de
norii negrii ai deselor incursiuni militare, s-a prelins sărăcia, inundând amar
copilăria prințului Kong, coborâtor al unui suveran din statul Song, din a 11
generație.
La 4 ani Kong-Zi a învățat de la mama sa
ritualurile, protocolul de la curte, închipuind ceremonii, audiențe și depuneri
de ofrande. În prima treaptă școlară – Micul
studiu – Xiaoxue, elevul eminent s-a detașat net de colegii lui. Programa
școlară impunea prima conduită: treburile casei, regurile politeței, ale
etichetei, muzica, tragerea cu arcul, conducerea carelor.
A urmat în
capitală Marele Studiu – Daxue,
constând în formarea de conducători.
Cu un calificativ strălucitor, la 17 ani,
Kong-Zi a intrat în serviciul casei regale din Lu, îndeplinind funcțiile de ofițer mijlociu, superior, inspector.
În anul 535 î.Hr., a murit și mama lui. Doi ani mai târziu, la 19 ani Kong-Zi
s-a căsătorit cu tânăra Qikuan din
familia Jiguan, șeful său din statul Song. În anul 532 î.Hr., i s-a născut un
fiu, Li,
iar el a fost numit Wei-li, păstrător
al cerealelor.
Prestanța sa
îi era conferită de maniera de la curte, destul de politicoasă, de rezervată,
plus corectitudinea vestimentară, care se mula perfect pe ținuta sa imperială
de 2,40 m, la care adăuga perfecta
cunoaștere și întrebuințarea regulilor etichetei, dar mai ales înțelepciunea... „Sub Carul-Mare stau și nu mă/ Mai satur contemplând gorunii.../
Frunzișu-i mai frumos sub brumă/ Ca primăvara,-n floare, prunii.” (Antologia poeziei chineze, op. cit.)
I s-au
încredințat misiuni diplomatice, precum cea din anul 522 î.Hr, pe lângă Lao Zi, părintele Daoismului, care l-a înrâurit înspre cristalizarea doctrinei sale
confuciene, ce apare ca o reacție la Daoismul desprins de lumea materială, la
refugiul în nonacțiune al discipolilor „bătrânului
maestru.” La 30 de ani, prin conceptul de muncă eficientă, echitate
și omenie, zidite pe temelia iubirii de oameni – Ren se
ridica edificiul Calea fidelității – Zhongru Zhi Dao. Confucius era deja un mare Filosof, care atinsese cifra astronomică
de 3.000 de elevi și 74 de discipoli.
Tradiția
pelasgo-geto-tracă decantată în Înțelepciunea
Profetului Zamolxe revela chipul
Geniului, Profetului prin 3 imperative: să citești mult, să scrii mult, să cugeți
mult! Astfel de năzuințe străvechi și-au găsit o anumită expresie în
Doctrina lui Zong-Zi – Confucius, care a savurat capodoperele, „Belanginele”, „Iliada și Odiseea”, „Ramayana”, „Mahabharata” ș.a.
Doctrina lui
conservatoare își trăgea seva din interpretarea
originală a tradiției, care își avea izvoarele în Doctrina Profetului ZAMOLXE, renașterea
vieții prin renașterea
moral-religioasă: har, adevăr, bine, asceză, post, rugă, libertate,
cumpătare, cunoașterea naturală, cosmică, curaj, dăruire, jertfă, suferință,
meditație, stăpânire de sine, cunoașterea sinelui.
Adevărul
înainte de toate, de oriunde și oricând, iar deasupra lui întotdeauna
Dragostea! Acesta era întâiul
Apostolat al marelui Profet Zamolxe– Luminătorul Înaintemergător al lui Iisus.
„Numai cel care-și aprinde/ A științei
faclă-n suflet/ Este vrednic să trăiască/ Printre noi, pe-acest pământ.” (Țiui Iuan, Li Sao, p. 34)
Confucius
propăvăduia cu zel și autoritate renașterea morală a societății chineze și
salvarea politică prin practicarea virtuțiilor naturale, cardinale, de către
conducători, demnitari, supuși.
„Ceea ce trebuie să înfăptuiești să fie întotdeauna folositor oamenilor!”
„Prin stăpânirea de sine să renaștem
vechile rituri, ceea ce nu este altceva decât Renul - Iubirea, iar prin perfecționarea de sine și prin
dezvoltarea forțelor tale cotidiene, să
lupți până la moarte contra tiraniei violente de sus și contra violenței de jos.”
„Prințul, prin învățarea Căii, ajunge la iubirea de oameni, iar omul de rând, prin învățarea Căii, este
ușor de condus.”
„Astfel, prințul să fie prinț (să se manifeste ca atare), demnitarul să fie demnitar, tatăl să
fie tată, iar fiul să fie fiu.” „Acel care nu cunoaște
Destinul nu poate deveni stăpânitor.”
„Un bun rezultat al muncii trebuie să
satisfacă atât pe propietarii pământurilor și ai celorlalte mijloace de producție, cât și pe producători.” „Proprietatea,
ca și masa producătorilor, trebuie
exploatată și nu stoarsă, iar
oamenii, atâta vreme cât își îndeplineau
corect obligațiile ce decurgeau din poziția lor socială și își îndeplineau aptitudinile, erau
demni de respect, de grijă pentru soarta lor, chiar de iubire.” (Iohanna Șarambei – Nicolae Șarambei, 99 Personalități ale Lumii Antice, Ed.
Albatros-Buc., 1983, p. 91-92)
În Dacia – Patria lui Eminescu, a veacului al XIX-lea d.Hr.,
societatea românească era structurată pe 3 stări: boierimea conservatoare,
mare, mijlocie, mică, păstrătoare a tradiției; burghezia liberală, cosmopolită
și bancară; țărănimea săracă, plătitoare de bir, jertfă și sânge. Singura
doctrină politică era cea de subjugare a
românilor, de jefuire și de ruinare a Patriei. Românii trăiau între coșmar
și pasivitatea tâmpă (ca azi n.a.), numită contextual „democrație”.
Vorba eminentului Dacoromân Călin Georgescu, Fiul-Părinte al Pământului Strămoșesc: „Trăim
într-un haos calculat. Este o lipsă uriașă de criterii în care se trăiește,
o atitudine aculturală, manifestată în special de conducerea țării, un
exhibiționism. S-a pierdut, practic, rușinea...” (Călin Georgescu, Marea Renaștere
Adevăr*Libertate*Suveranitate*Ieșirea din Matrix, Ed. Prestige,
București-2023)
Într-o asemenea stare,
singura salvare a Națiunii creștine, când parveniții ei o vând este venirea Profetului – Tezaur de înțelepciune
al Neamului, care prin graiul
gândirii și a luptei lui cu sabia
cuvântului mângâie plângerile sufletului și vindecă rănile trupului
poporului obidit.
O PATRIE, precum națiunea Dacoromână, are hărăzire sacră de Sus:
naștere, copilărie, creștere, adolescență, bărbăție, chip, menire, dimensiune,
continuitate, dăinuire, mântuire.
DESTINUL Patriei noastre întru sine și întru celelalte națiuni privind comuniunea cu Dumnezeu se ctitorește
pe Temelia și Stâlpul de jertfă curată, sacră a Mamelor, Profeților, Artiștilor,
Poeților, Preoților, Filosofilor, Monahilor, Eroilor, Martirilor,
Conducătorilor și Sfinților.
„Mereu
viteji între viteji,/ Au meritat
oșteasca slavă./ Pe ei, eroi
ne-nduplecați,/ Nu-i poate nimeni
birui.// Se stinge trupul muritor/ Dar sufletul
trăiește veșnic.../ Și sufletul căzuților/ Rămâne suflet de erou.” (Antologia...
Țiui Iuan, Li Sao, Moartea pentru patrie,
trad., D. Botez)
Mihail Eminescu, Poetul – Filosof –
Profet s-a cuminecat permanent, dar însetând de apa înțelepciunii prelinsă din Izvorul Tradiției pelasge, al marilor
Înaintași ai spiritului precum, Zamolxis,
Orfeu, Musaios, Thamyris, Homer, Lao Zi, Confucius, Pindar, Eschil, Pitagora....
Mihail Eminescu a fost un precursor al savantului-Profet Mircea Eliade, privind Istoria Religiilor, însușidu-și și
doctrinele marilor Înțelepți chinezi precum Lao Zi ori Kong-Zi – Confucius.
Profetul Emin, apărător al Tradiției
strămoșești milenare, al Bisericii lui Hristos
și-a Maicii Sale-Maria, surprinde
trădarea Țării Românești, având conducător străin de neam, de credință, de
interesele poporului; de către burghezia liberală, roșie, inițiată în școlile și lojile francmasone din Apus, care
voiau o revoluție a înnoirii materiale, iluministe,
nu spirituale. „Înnoirea” țării prin oameni „noi”
și prin legi „noi,” – leacul ateu salvator: libertate, egalitate, fraternitate!
Glasul
Profetului se prăvălește ca un tunet de cer din vârful Muntelui peste Patria în
pericol.
„Introducând
legile cele mai perfecte și mai frumoase într-o țară, cu care nu se
potrivesc, duci societatea de râpă,
oricât de curat ți-ar fi cugetul și de bună inima. Și de ce aceasta? Pentru că
– întorcându-ne la cărarea noastră bătută – orice nu-i icoană, ci viu, e organic, și trebuie să te porți cu el ca și cu orice organism. Iar
orice e organic se naște, crește, se poate îmbolnăvi, se însănătoșează, moare
chiar...
Da-i șoseaua rea, încât se frânge caru-n
drum? Libertate, egalitate și
fraternitate, și toate vor merge bine. Dar se înmulțesc datoriile publice? Libertate, egalitate și fraternitate dă
oamenilor, și s-or plăti. Da-i școala rea, da nu știu profesorii carte, da
țăranul sărăcește, dar breslele dau înapoi, dar nu se face grâu, da-i boală de
vite?... Libertate, egalitate și fraternitate, și toate or merge bine ca
prin minune.” (M. Eminescu, Articole politice, Ed. Vicovia-Bacău, 2012,p. 6-7)
„În veacul trecut a fost în țara
franțuzească tărăboiu mare, pentru că statul încăpuse prin risipa Curții
Crăiești într-atâtea datorii, de ajunsese cuțitul la os prin mulțimea dărilor. La noi, Vodă-Știrbei pleacă din Domnie lăsând 16 milioane în Vistieria
țării și 3 milioane în cutiile
satelor. Nu se potrivește!
În Franța toate dările erau date în
antrepriză, și antreprenorii storceau tote clasele societății, pentru a hrăni
Curtea cu trântorii ei. La noi, dările se strângeau, mare parte de-a dreptul,
iar Vodă era boier cu stare, care trăia de pe moșia lui. Iar nu se potrivește!
În Franța locurile de judecători și din armată se cumpărau cu bani, și dreptatea asemenea, la noi fiecine,
după câtă carte învățase și minte avea, putea să ajungă alături cu coborâtorii
din neamurile cele mai vechi ale țării.
Iar nu se potrivește!
În Franța nemulțumirea economică era la
culme; căci fiecăruia îi trebuia mai
mult decât avea. Luxul și modele istoviau averile cele mai mari... La noi fiecare avea strânsură pentru
iarnă, și parale albe pentru zile negre; c-un cuvânt fiecare avea mai mult decât îi trebuia, căci, pe atunci, toată țara
era „conservatoare.” Iar
nu se potrivește!” (ibid., p.
7-8)
„Oare
ce făcuseră moșnegii, ca să merite urgia liberalilor? Ce să facă? Ia pe cât
îi ajunsese și pe ei capul! Biserici, mănăstiri, școli, spitale, fântâni, poduri, să li se
pomenească și lor numele, când va crește iarba de-asupra lor...Mulți dintre ei
au scos punga din buzunar și-au trimis pe băieții ce li s-au părut mai isteți, „înlăuntru-afară”, ca să învețe carte,
să se procopsească spre fericirea neamului. Și-au crescut șerpi-n sân cu alte cuvinte.
Căci acest tineret s-a fost dus într-o țară
bolnavă în privința vieții sociale... Acolo, în loc să învețe lucruri
folositoare; cum se ară, se seamănă, cum faci pe copii să priceapă mai bine
cartea, cum se lecuiește o durere de stomac, cum se țese pânza, cum se toarce
inul..., s-au pus aproape toți pe politică... Au adunat multă învățătură din Figaro, Petite republique francaise, și cu capul gol și cu punga idem,
s-au întors rânduri, rânduri în țară, ca să ne puie la cale”...
(ibid., p. 8)
„Acest tineret, ce se caracterizează prin o
rară lipsă de pietate față de nestrămutata vrednicie a lucrurilor strămoșești,
vorbind o păsărească conruptă în locul frumoasei limbi a strămoșilor, măsurând
oamenii și împrejurările cu capul lor
strâmt, și desaprobând tot ce nu încape în cele 75 dramuri de creier...
(nu vi se pare prea mare coincidența cu
vremea noastră de azi?! n.a.)
Nu înțelegea nimenea atunci la noi - și abia
acum au început să înțeleagă pe ici pe colea – că temeiul unui Stat e MUNCA și nu legile. Nu înțelegea, asemenea,
aproape nimeni că bogăția unui popor stă, nici în bani, ci iarăși în MUNCĂ!” (ibid.,
p. 9, 12)
Confucius după ce a
aprofundat domeniile învățământului filosofic, studiul moral și politic, a pus
bazele unor școli particulare pentru poporul de rând acceptând un număr mare de
ucenici. Elevii, indiferent de mediul social erau tratați în mod egal,
diferențiindu-se doar prin capacitatea meritorie a fiecăruia. În orientarea
didactică prioritar era însă cercetarea
trecutului.
„A
stăpâni vechiul pentru a cunoaște noul!” „Învățătura fără cugetarea proprie este fără noimă, iar cugetarea proprie fără învățătură este
ca lucrul născut mort!” „Guvernarea trebuie să reprezinte doar ceea ce este drept și cinstit!” „Omul – ființă morală
perfectibilă, în relațiile sale de familie și ca membru al societății,
trebuie să fie adevărata expresie a
naturii veritabile a omului, în
armonie cu celelalte legi ale lumii vizibile, transmise de înaintași, pentru a-și împlini rolul de învățător al speciei umane.” (Doctrina lui Confucius, Timpul,Lun-yu, cap.
XII, p. 17-18)
„Cunoaște-te
pe tine însuți!”, era
dezideratul înțelepciunii pelasgo-geto-trace, a Profetului Zamolxe, pe care discipolul său, Profetul Apollo l-a înscris la intrarea în Templul din Delfi.
Acest
imperativ al cunoașterii a fost axa vieții și înțelepciunii Profetului Kong-Zi – Confucius. „Putând cunoaște
în profunzime, natura celorlalți oameni,
legea ființei lor și putând să le
arate obligațiile pe care le au
pentru îndeplinirea mandatului cerului,
aceștia pot, prin aceasta, să cunoască
în profunzime natura celorlalte ființe vii și vegetale, și să le ajute să-și
împlinească legea lor de vitalitate conform propriei lor naturi.”
(ibid, Lun-yu, - Zi-xe, cap. XXIII)
Tulburările
din statul Lu, prin lovitura de palat
din 517 î.Hr., l-a adus în fruntea statului pe regent, dușman al lui Confucius,
determinându-l să plece în statul Qi,
unde a perfectat muzica. Apoi, pe la 50
de ani a răsărit Astrul politic și peste înțelept, devenind ministrul
Capitalei, șeful timpului liber, șeful dreptății, marele judecător, marele
maestru de ceremonii.
Prin deviza: „Să
înstăpâniți pe cei răi și să-i întărești pe cei buni!”, suveranul-duce,
încântat de înțelepciunea lui Confucius l-a numit regent în anul 497 î.Hr. Doctrina lui Confucius viza însă pe toți
oamenii, mici și mari, inclusiv pe ducele oricărui stat, ori pe marele Suveran.
În loc să ceară ajutorul diplomatic al lui Confucius, ducele statului Qi, i-a
trimis confratelui din Lu, 80 de femei frumoase și 120 de cai. Evident, Darul care nu echivala cu Înțelepciunea a fost acceptat.
Dezamăgit de
suveranul său, Înțeleptul a luat calea exilului, peregrinând astfel prin Song,
Wei, Chen, Cai, Qi, Chu etc., insistând pe aplicarea metodelor sale politice,
dar fără mari succese.
„Să lupți până la moarte contra tiraniei
violente de sus și contra violenței de jos!”, grăia un postulat filosofic
al Confucius, ce a atins starea de luptă
aprigă pe care justițiarul naționalist, conservatorul jurnalist Eminescu o susținea împotiva clasei patrioților – partidei roșilor. Organul
lor de presă, numit Românul, ca o
blasfemie la adresa poporului dreptmăritor creștin și a Elitei lui spirituale,
tuna în stânga și în dreapta despre marile lor realizări, în contrapodere cu
cele ale conservatorilor, când de fapt „realizările”roșilor–liberali erau a celor pe care îi blamau constant.
Radiografia
guvernării liberale în timpul vieții sale o face pertinent și constant Profetul
nostru – „Doctorul fără de arginți” al
Nației, Mihail Eminescu.
„E dovedit că bugetul cheltuielilor statului
s-a urcat în patru ani cu 30 la sută. Această urcare stă însă în vreun raport
cu înmulțirea producțiunii, cu îmbunătățirea culturei agricole, cu înmulțirea
numărului muncitorilor măcar? Nu! Producțiunea
e aceeași, sau mai mică, cultura agricolă se face azi în același chip ca acum
două sute de ani, numărul muncitorilor agricoli scade și cu tot regresul acesta
pe toate terenurile, budgetul cheltuielilor statului se urcă cu 30 la sută.
E dovedit asemenea că balanța comercială e nefavorabilă. Toată munca țării nu ajunge să
acopere exigența orașelor; se importă
mai multe valori de peste graniță,
de cum se exportă. (Azi se importă totul și se exportă
doar 0% n.a.)...Venind roșii la putere, se înmulțesc funcțiunile, se măresc lefurile patrioților,- dovadă sporul cu 30% al budgetului
cheltuielilor și sporirea analogă a oricărui budget comunal și județean.
Ori unde există budget public, fie în
comună, fie în județ, în stat, la spitaluri, resursele sunt strânse cu mâna de fier a patriotismului subliniat, toți patrioții se-nțolesc. E însă
evident că un patriot înțolit e exigent, că devine consumator de articole de
lux
(ceasuri, mașini, secretare n.a.) din străinătate.
Închipuiască-și acum cineva câte-va mii de patrioți, deveniți boeri mari (baronii
azi...) prin favorurile ce și le acordă singuri și va putea calcula aproximativ
milioanele ce cată să iasă din țară pentru a face pe patrioți să semene ca scoși
din cutie. Când vin d-ni Rosetti-Brătianu
la putere, se creiază o nouă clasă consumatoare, care cade ca lăcusta asupra
țării: clasa patrioților.
Eminescu,
numai pentru „dragostea” sa pentru roșii liberali, merită să fie iubit pururea!
Atunci din paracliseri se fac deputați, din
stâlpi de cafenele oameni mari. Precum importul și consumația se mărește în
timpul unei invazii, tot astfel, când vine invazia roșie în viața publică, când
mii de oameni noui încep a trăi din iubirea ce o au pentru budgetul patriei,
consumația de lucruri importate cată să se mărească, importul cată să urce și
să întreacă chiar exportul...
Prin venirea
roșilor la putere, clasele avute și inteligente sunt înlăturate de la
controlul afacerilor publice și de la partea ce li se cuvine în conducerea
statului și, în locul lor, se substitue o clasă
nouă, care voește să trăiască bine
și să se îmbogățească în socoteala
statului: clasa patrioților.” (M. Eminescu, Articole politice, op. cit., p. 107-108)
Dumnezeu – Dragostea absolută, săvârșind Creația Sa prin Dragostea față de Cer
și Pământ, față de aștrii și planete, față de Om și destinul său și prin
sentimentul divin față de celelalte ființe, a hărăzit fiecărei seminții,
fiecarei epoci Geniul ei, Profetul ei – Profetul Cerului.
Prin acești
binecuvântați Aleși celești, în
conlucrare cu harul divin s-a izvorât puterea creatoare a Profetului, purtător
de Destin al Nației, al Neamului, al poporului.
Orice
asemănare cu PREZENTUL nu este
întâmplătoare !
Amin!
18 Martie
2024 + Sf. Ier. Chiril, arhiepiscopul
Ierusalimului
GHEORGHE
CONSTANTIN NISTOROIU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu