CONSTANTIN Moșincat – CRUCEA din Suflet
Vlădica Nicolae de Strajă
la Granița de Vest a României Mari
„Modestia este cel mai frumos
templu pe care îl poate
avea virtutea:
să nu o duci în altă parte: ar fi o profanare.”
(PITAGORA)
GRANIȚELE unui Stat suveran sunt GARANȚIA binecuvântată de
Dumnezeu, Națiuni Sale alese!
GRANIȚELE
sunt Darul cel mai scump pe care Mântuitorul
Cosmosului – Iisus HRISTOS le-a dăruit fiecărui stat, a cărui Națiune
trebuie să rămână continuu în comuniune cu EL, cu Fecioara Maria, cu Cerul
Sfinților, Moșilor și Strămoșilor Neamului respectiv, într-o armonie
celestă!
Apărarea
Granițelor Statului suveran semnifică Apărarea Trupului și Sufletului Patriei sacre!
Apărarea
Granițelor Țării valahe-suzerane
este cea mai nobilă faptă, virtute pe care Creștinul
ortodox: Fiul și Fiica Patriei, Conducătorul Națiunii, Comandantul Armatei, Vlădica – Ostașul lui Hristos, Preotul
și Grănicerul-ostaș, trebuie să o
slujească și să o slăvească, precum Biserica ÎL slujește pe HRISTOS și pe MAICA
Sa, precum Fiul trebuie să-și slujească Părinții, precum Ucenicul trebuie să
urmeze Învățătorului, precum Discipolul trebuie să-i fie fidel Maestrului !
Apărarea
Granițelor Patriei asumă responsabilitatea celor mai demni VEGHETORI ai
Națiunii! A sta de Veghe la Poarta Patriei implică Țara, respectiv Biserica și
Statul, pe de o parte, la pregătirea și perfecționarea Armatei, din punct de
vedere tehnic și militar, iar pe de altă parte, la cunoașterea spirituală a
pantheonului cultural, trăirea religioasă și mărturisirea creștină.
HOTARUL
unei Națiuni binecuvântate de Dumnezeu, precum DACIA Mare este Altarul pe care
PATRIA săvârșește pururea Sfânta Liturghie a Neamului ei creștin ortodox și
nemuritor!
Apărarea Hotarelor Țării noastre necesită
formarea completă, trup și sufltet a STRĂJERULUI
dacoromân, a Ostașului perfect care trebuie să aibe dimensiunea și faima invincibilă
a marelui LUPTĂTOR.
Pentru
a atinge dimensiunea unui Mare Străjer, trebuie să ai înălțimea unui Mare Patriot!
Colonelul
Doctor Constantin Moșincat este un astfel de STRĂJER, este Marele Străjer-Istoric al Graniței de Vest a Dacoromâniei
noastre. Prin Divizia de
cărți-ostași pe care a/o comandă se înscrie în Elita marilor
Generali-Comandanți pe câmpul de luptă al Adevărului, ieșind permanent Învingător.
Să fii apropiat al unui astfel de Străjer, nu este un lucru ușor, dar
este o mare cinste! Fiecare carte a Domniei sale este o LEGIUNE dacică, ce se adaugă marilor biruințe ale Înaintașilor
viteji și care conferă o Aură în plus la strălucirea pururea a NEAMULUI
dacoromân!
Mărturisirea Marelui Străjer - Colonelul Doctor Constantin Moșincat
„Hotarul de Vest
a constituit o statornică și continuă preocupare a cercetărilor mele, în toate
domeniile pe care le-am putut cuprinde și documenta: istorie, viață socială, militară și cultură spirituală specifică... Un Înalt ierarh cum a fost Vlădica
dr. Nicolae Popovici merită osteneala oricui pentru a-i cunoaște, aprecia și
puncta meritele deosebite. Și nu mă voi referi la valoarea spirituală a
contribuției sale, ci numai la aceea de apărător
al hotarului de apus al românismului.” (Colonel Dr. Constantin Moșincat, Crucea
din Suflet * Vlădica Nicolae de Strajă la Granița de Vest a României Mari,
Ed. Aureo-Oradea, 2023
„Radiografia
spațiului românesc, ne relevă că o parte din efortul, material și uman, pe care
înaintașii noștri l-au făcut, pentru a-și apăra hotarele, s-a cocretizat în
fortificațiile edificate de-a lungul vremii, iar în perioada pastorației în
Eparhia Oradea a Vlădicului dr. Nicolae Popovici, au prins cel mai rezistent și
desăvârșit contur.” (op. cit.)
„Marginile
poporului român, format în acest leagăn sau Căldare a Carpaților, și-a întins sau restrâns hotarul, în diferite
timpuri istorice, după cum au izbutit să țină piept barbarilor năvălitori
veniți din toate zările, sau după cât de evidente au fost interesele celor din
jur. În orice timp, strămoșii, au
reușit să bareze doar direcții, să se retragă strategic în munți pentru
organizare și să revină, pe văi și câmpii, la vetrele lor de locuire
permanentă. Așa marginile de hotare românești in saecula seculorum s-au întins de la Nistru până la Tisa și dincolo de aceste repere fixate de Luceafărul național Mihai
Eminescu!” (ibid., p. 9)
Copiii
mulți, rămași înlăuntru Țării, crescuți sănătos și educați
moral-creștinește la Sânul Patriei ortodoxe vor devenii Fiii – Străjeri ai Neamului, nu cei puțini care plâng după mamele
ori după părinții plecați afară, din „grija”
celor ce au trădat Națiunea și-au vândut-o pe nimic. „Numărul mare al copiilor dădea tărie noilor granițe..., copii aceea
care rostesc adevărul vorbelor de demult, prin limba română vorbită, căci ei
exprimau ceea ce vedeau că se: ară, grăpează, seceră, macină grâu, secară, orz, mei...”, mărturisea
Acad. Simion Mehedinți.
România lor de azi – a celor care au
vândut-o pe degeaba, nu mai are PREZENT (despre Viitor nici pomeneală), fiindcă
nu mai are copii, nu mai are părinți, nu mai are Cultură, nu mai are Biserică, doar
Sinod cu ” prea Sus puși” și
preasupuși, nu mai are granițe, nu mai are hotare, nu mai vorbesc limba Română,
căci nu mai au Moșia lor, Ogorul lor, nu mai ară, nu mai seamănă, nu mai
seceră, nu mai culeg, nu mai strâng pentru Patrie, ci pentru Hambarul nesățios
al Europei atee, uzurpatoare de Nații, a Stăpânilor parveniți care ne-au făcut
sclavi la noi în casă .
„Limba română e
Cerul de foc care apără marginile unui neam de orice atac străin!”, grăia cu tărie același mare savant sovejanul-vrâncean Simion Mehedinți.
Limba
Română și Liturghia sfântă cimentează spre veșnicie MARGINILE unui NEAM
creștin!
„Așa și bornele tricolore din hotarul de vest, vegheate cu strășnicie
de oștenii-plugari deveniți grănicerii proprietari – sădeau
încredere și siguranță pentru copilașii ce-și
păzeau bobocii la margine de sat privind dunga orizontului cum se stinge roșu-galben-albastru din
soarele la asfințit.” (Constantin
Moșincat, op. cit., p. 10)
Vrăjmașul Frumosului, Adevărului,
Libertății, Dragostei divine, Icoanei Națiuni, Patriei alese în VATRA ROMÂNIEI
MARI, nu doarme de ciudă, de pizmă, de ticăloșie și de ură. El vine cu furtuna
revizionismului precum vipera maghiară, hidra bolșevică, hiena bulgară ori
hârciogul sârb. Revizionismul s-a urzit și s-a țesut în timpurile moderne în războiul de țesut-secret
al tratatului Ribbentrop-Molotov, călăi ai națiunilor suverane, și s-a brodat
pe rapturile teritoriale sovietice în cârdășie cu cancelariile ce nu ne-au fost
niciodată prietene.
Calea DRAMEI Națiunii noastre a fost
bătătorită de trădarea suveranului neromân Carol al II-lea, marele play-boy,
marele cartofor, marele bogat care a făcut afaceri veroase cu România la masa
de joc a istoriei. El și-a împins țara în ghearele rapturilor dușmane însetate
de sânge curat, înrolând abuziv o parte din Fiii țării care trebuiau să fie
STRĂJERI ai Patriei, în armata ucigașului Națiunii noastre, amiralul Horthy. A
fost cazul multora, dar și al lui Țolaș
Nicolae ucis în luptă, soțul Oniței, sora mamei istoricului militar
Constantin Moșincat.
„Prin rapturile
teritoriale din 1940, România a pierdut 38,5%
din resursele de aur, 87,7% din
cele de argint, 64,7% din producția
de cupru, 97,6% din cea de plumb,
rezervele de zinc. Producția industrială s-a redus de la 75,5 la 63,6 miliarde lei...,
plus pierderile umane și moralul zdruncinat al armatei... Suprafața agricolă
s-a redus de la 13.874.000 ha, cât era în 1938, la 8.809.000 ha, în septembrie
1940; aproape 7 milioane de români rămâneau sub stăpânire străină.” (ibid., p. 79-80)
Mama
Străjerului nostru – Colonel Doctor Constantin Moșincat, care a trăit cu
întreaga familie Calvarul Neamului, urcând Golgota rapturilor teritoriale,
povestește spre aducere aminte, spre neuitare. „Eu eram slugă la porcii grofului din Toagul lui Berkovics. Și tot
m-am gândit de ce Regele român nu i-a
păsat de noi când ne-a abandonat la unguri?.”
După desecretizarea tratatului samavolnic
Ribbentrop-Molotov, știm că dacă nu s-ar fi acționat planul Barbarosa, în 22
Iunie 1941, sovieticii ar fi atacat în 4 Iulie 1941. Regele Carol al II-lea
fusese avertizat din Ianuarie 1940, de intenția sovieticilor de a invada
România, dar în același timp știa că și Germania și-a exprimat ajutorul în
războiul cu muscalii bolșevizați. Mișelul Carol al II-lea a comis însă lașitatea
sa criminală: cedarea Provinciilor
românești fără luptă.
-De câte ori în
istoria Țărilor Române, Marii noștri Voievozi cu oștile lor mici au biruit?!
Dacă mobilizarea Armatei române ar fi avut loc în 27
Iunie 1940, alta ar fi fost soarta României.
„Or
dacă se lua în calcul fortificațiile întinse în sudul Nistrului, orientarea
râurilor spre Sud care trebuiau forțate și Podișul cu pădurile de la Cornești –
apreciem că situația ar fi fost favorabilă României.” (Constantin Moșincat,
Cazemata. Sistemul românesc de
fortificații (1937-1940), Ed. Tipo MC, Oradea, 2021)
... Păi, nu putea Măicuță scumpă să nu-i ofere pe ardeleni, hunilor-contemporani,
fiindcă puterea lui Carol al II-lea era LAȘITATEA, care trebuia transmisă ereditar fiului
Mihai de Hohenzoller, pentru ai
intra în sângele încețoșat-albastru spre a săvârși marea TRĂDARE din 23 August 1944,
când a întors armele ticăloșiei sale regale, împotriva Armatei însângerate de
război, împotriva Mareșalului ei, Ion
Antonescu – Comandantul Țării, împotriva poporului care în smerenia lui tâmpă îl adula, împotriva Bisericii
și-a Elitei spirituale a Neamului.
În vreme ce Mareșalul Ion Antonescu-Erou, apoi
Martir i-a replicat autoritar, de
Mare Comandant de oști, pseudo-regelui: EU PE MÂNA RUȘILOR NU DAU ȚARA!,
trădătorul suveran Mihai I, s-a grăbit la Moscova să primească „Victoria”
– Medalia SPERJURULUI său, care
oricâte privilegii de castele, moșii, râuri, munți, păduri, suvenții de stat,
custoderii și dude altoite au/ vor mai primi, nefastul rege Michail – Mișel, tot de stâlpul
INFAMIEI va atârna veșnic.
„Există
voci – care afirmă că actul (criminal de trădare națională n.a.) fostului suveran nu ar fi fost străin de sugestiile N.K.V.D., supoziție care
poate fi asociată cu misiunea generalilor Aldea și Racoviță din acel august
1944, supranumită neoficial Poarta
Iașilor, adică intrarea trupelor sovietice fără opunerea rezistenței de
către Armata Română, în contextul Operațiunii
Iași-Chișinău.”(Crucea din
Suflet...,op, cit., p.150-151)
A existat o singură Convenție de armistițiu,
cea propusă de Mareșalul Ioan Antonescu
și acceptată de Marele Conducător al
Sovietelor, Iosif Vissarionovici Stalin, dar trădătorii Camarilei regale, o
parte și generali, în frunte cu monarhul lor au substituit Armistițiul lui
Antonescu cu PREDAREA NECONDIȚIONATĂ A
ROMÂNIEI ÎN BRAȚELE SOVIETICILOR.
ALTA
ar fi fost SOARTA ROMÂNIEI dacă n-ar fi existat COMPLOTUL împotriva lui A. I.
CUZA!
ALTA ar fi fost SOARTA ROMÂNIEI Mari dacă
regele Carol al II –lea nu ar fi trădat!
ALTA ar fi fost SOARTA ROMÂNIEI Mari dacă
regele Mihai I nu ar fi trădat!
ALTA ar fi fost
SOARTA ROMÂNIEI Mari ASTĂZI dacă TRĂDAREA nu rămânea la masa acestei Națiuni și
după decembrie 1989 !
Dar cum ospățul
era îmbelșugat s-au găsit mereu alți și alți ”meseni aleși ” care se tot așează
!
Dar, poate că n-am fi avut niciodată atâția
Eroi, Martiri și Sfinți...
Dureros este
astăzi că nu mai avem ”aprobare ” nici măcar să-i pomenim și să le aprindem la
căpătâi candela recunoștinței noastre !
VLĂDICA
NICOLAE Popovici al ORADEI
Vlădica Nicolae era DOCTOR
în Teologie și în Filosofie, profesor universitar de Teologie Dogmatică și
Omiletică în cadrul Academiei Andrei Șaguna – Sibiu, episcop din 2
Iunie 1936 al Eparhiei Oradea Mare și președinte de onoare al Societății „Oastea Domnului.”
Vlădica Nicolae a făcut parte din
Cruciada misionară antibolșevică din Iunie 1941, cercetând românii răspândiți
peste Nistru și Transnistria. Cruciada misionară alcătuită din 53 de persoane
era condusă de Mitropolitul Ardealului Nicolae Bălan, alături de Vlădica
Nicolae al Oradei, Andrei al Aradului, Vasile al Timișoarei și Veniamin al
Caransebeșului. S-au oficiat slujbe la bisericile refăcute de români, cea de
pomenire a eroilor-martiri ai atentatului în Catedrala Odessei, din 21
Octombrie 1941, vizitându-se peste 31 de unități militare, 20 de spitale de
campanie, împărțindu-se peste 12.000 de cărți de rugăciuni și tot atâtea iconițe.
„Începând
cu Vinerea Mare din 1945, chiriarhul orădean s-a aflat vreme de 4 săptămâni în
mijlocul soldaților din cele două armate române dintre Pystiany, Praga, Brno,
ținând peste 44 de predici ocazionale, vizitând 7 spitale de campanie, oficiind
32 de servicii religoase publice. Slujba de Înviere a oficiat-o pe 13 Mai 1945
pe frontul încheiat, la Corpul 2 Armată.
La centenarul
nașterii poetului național a recomandat studenților: „ Să-l privim pe Eminescu așa cum este, întreg, măreț. Să ne gândim la perspectiva geografică cuprinsă
în toată măreția ei în poezia lui Eminescu. Ce măreție, ce splendoare,
ce perspectivă geografică curată!
Tineretul, să învățați poeziile lui
Eminescu ca rugăciunile, iar DOINA lui
De la Nistru pân-la Tisa ca imnurile sfintelor cântări!” (Adrian Nicolae Petcu, Episcopul Nicolae Popovici Mărturisitorul. Fericiți cei prigoniți.net)”
Vlădica Nicolae Popovici, alături de
întreaga delegație a clericilor ortodocși ardeleni a străbătut cu vibrantă,
arhierească duioșie cele peste 100 de sate, îmbrățișând frățește și cu foc pe dârzii
credincioși basarabeni, care au dăruit suferința și jertfa lor, tuturor
românilor: 17.871 morți, 63.200 răniți și 8.849 dispăruți pentru eliberarea Basarabiei.
„P.S.
Sa a pus capăt unei nobile lupte interioare prin părinteasca iubire și ruga fierbinte ca Dumnezeu să ne ajute nouă celor
sfâșiați, să ne vedem visul cu ochii, presimțind dangătul victorios de
clopot, lipindu-se de cei ce i-au fost dragi oșteni ai țării, înfăptuind cea
mai nobilă podoabă a pastorației sale prin duhovniceasca
semnătură pe hrisoavele de ctitorire a bisericilor ortodoxe dar și pe al Cazematelor
edificate la hotarul de apus al României Mari și astăzi altare de închinare,
zidite în piatră spre a fi dezmierdare și în sufletele credincioșilor români,
făcând din Bihor o casă ospitalieră pentru frații refugiați din Basarabia
anilor de patimi 1940 și 1944, ca dovadă a iubirii cu fapta.” (ibid.,
p. 139)
După Cruciada
din Basarabia a urmat cea din Munții Tatra, pornind singur pe frontul din munți.
Au
urmat apoi, alte predici pilduitoare, fulminante, electrizante, înălțătoare...
„Noi am dat și
vom da ceea ce este al cezarului, dar nu
vom lăsa să fie luate de la noi ceea ce este al lui Dumnezeu!”
„Cu toții să
aveți curaj să urmați pildele marilor înaintași a lui Ștefan cel Mare, Mihai
Viteazul, Horia, Cloșca și Crișan, Avram Iancu și alți mari luptători ai
neamului nostru. Ei să fie pentru voi izvor
de vitejie în toată viața!”
„Nu fiți
vânzători și trădători ai lui Iisus!” Așa
rostea cu autoritate Vlădica Nicolae în predica de Anul Nou-1950, provocând
autoritățile roșii, să autorizeze pe
slugile Clerului ghiftuit care a cedat
fără luptă, să purceadă la restructurările din Biserica luptătoare.
„Pentru Vlădica
Nicolae armata, poporul și biserica erau
una cu hotarul intangibil al neamului românesc. Pentru slujirea acestui
ideal n-a ezitat să suporte umilința expulzării, alături de alți 300 de
intelectuali și funcționari în bou-vagon,
până la Arad, în drum spre Beiuș”,
s-au pe cea cu domiciliu obligatoriu la Mănăstire Cheia
Prin însuflețirea unor mari Români
ortodocși, preot protoiereu Gheorghe Nemeș-Biserica Albastră, a Consiliului
Parohial, cuvioasa Maică Stareță, Savrofora Cristina Chichernea-Mănăstirea
Recea, ing. Florin Stancu-Mediaș, sculptorul Ovidiu Protopopescu-Cluj și cu
binecuvântarea P.S. dr. Sofronie Drincec – episcopul Oradei din 2007, s-a
ridicat o impunătoare statuie episcopului martir Nicolae Popovici – Marele Străjer la Hotarul de Vest.
„Vrednicul
Ierarh al Oradiei, Nicolae Popovici, rostea cu pioasă aducere aminte
chiriarhul Sofronie, este un exemplu
pentru toți, nu doar pentru ierarhi
(care ierarhi, căci restul sunt lideri politici religioși, ghiftuiți de stat cu
salarii grase și de popor cu de toate cele n.a.), ci pentru fiecare dintre noi în parte, indiferent de locul în care ne
aflăm și de poziția pe care o avem în societate, o sursă de inspirație pentru
viața de zi cu zi.Să luăm aminte la
pilda sa luminoasă!” (Rostire din cuvântul P.S. Sofronie, în 18 Iunie
2023)
-
Ce Mari Vlădici și ce Conducători Voievozi am avut întru
Înfăptuirea României Mari!
-
Și ce mulți lași și trădători
din ambele clase avem de ieri și de azi în România lor vândută!
Lucrarea
Colonelului Doctor Constantin Moșincat
se înscrie cu moștenirea trecutului întru
anotimpul de acum, dar pentru cel ce o să vină, irumpând gândul curat
desprins din văpaia scrisului, gândul că esența Adevărului întreține permanent valoarea
moral umană înspre grăirea întru adevăr, libertate, noblețe, onoare,
neatârnare, continuitate și dăinuire.
Dimensiunea
istorică a lucrării sale, pulsează spre revărsarea pilduitoare în calea
generațiilor care se vor aprinde totuși de focul Patriei-focul pământesc, de
focul strămoșilor-focul ceresc. Există
lucruri, evenimente, fenomene pe care numai El, istoricul-militar-patriot le-a simțit în adâncul lor, al
desfășurărilor românești până la identificare și numai El a fost ales să ni le spună. Scrisul istoricului militar este o
pasiune devoratoare pentru realitatea evenimentelor, realitate ca unica rațiune
ce slujește Adevărului.
Istoricul
militar, Colonelul dr. Constantin Moșincat se înfățișează în fața Adevărului, a
Patriei și a Bisericii străbune cu autoritatea scriitorului de mare prestigiu!
Întru multe alte
opere de renume!
Cu aleasă
prețuire!
GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU
CAVALER DE CLIO
30 Martie 2024 + Sf.
Cuv. Ioan Scărarul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu