marți, 25 decembrie 2012

Colindători și felicitări de sărbători


Împreună cu soția mea, Ming, am primit colindătorii de la Biserica Ortodoxă Română din Dandenong și de la Biserica Creștină Harul din Rowville. După ce ne-au colindat am împărțit copiilor bomboane de ciocolată iar adulților le-am dăruit câte un exemplar al cărții mele „În două lumi”.


























Stimate domnule Todica
Multumim de vesti si de faptul ca sunteti alaturi de noi chiar daca nu sunteti present intotdeauna.
Sincer,
…va urez ca impreuna cu toti cei care graviteaza in jurul dumneavoastra, sa « pasiti cu dreptul » in Noul An, cu sanatate, noroc si multe impliniri.

Cu multa prietenie,
Cristina Stuparu







Distinse frate Ben!
La prăznuirea venirii în lume a FIULUI OMULUI "IISUS HRISTOS" să evadăm pt. o clipă din mistuitoarea şi bezmetica obsesie diurnă a deşartelor dorinţe telurice, spre a simţi fiorul mângâierii harului celest, bucuria, lumina şi iubirea acestui gest suprem al graţiei divine, iar "Noul An" ce-adastă fremătând la poarta Timpului, să ne aducă strălucirea şi frumuseţea Stelelor, înţelepciunea şi puterea Zeilor, lumină şi căldură în suflet, tinerețe fără bătrânețe și viață fără moarte! 
"CRACIUN FERICIT şi LA MULŢI ANI!" 
Iulică ȚENEA/Perth





Sarbatori fericite si La Multi Ani!
Noul An, 2013 cu Bucurii, Sanatate si Impliniri! 
XOXO,
John, Camellia, Grace, Cosmin si Bunica





Cu lumină să primim Naşterea, cu bucurie să ne împărtăşim din Pildele Lui, cu smerenie să ne apropiem de Adevărul adus de El, cu neînfricare să mergem pe Calea Lui! Sărbători fericite şi de pace înmiresmate! La mulţi şi spornici ani!
Fam. Dan Şalapa





Primiţi colindătorii? Pregătiţi colacii!

Zăpezi celeste să vă ningă-n praguri,
Din bradul verde picure arome,
Colindători cu dalbe flori vă cânte-n geamuri
La ceas sfinţit, când heruvimii  vin fantome.
In tolba lui, un Moş pribeag aduce,
Pentru “ fetiţe şi băieţi” cuminţi,
Poveşti, noroc, un strop de fericire,
Ĩn Anul Nou, prosperitate să aveţi!
Iar eu, gând bun, sfios, vă cânt colinda,
La masa mare, plină de bucate,
Şi-n clinchet de pahare fremătânde,
Vă zic: Mulţi Ani şi Sănătate! 

Crăciun şi An Nou fericit!
Mihaela Cosovanu






Draga Vasluianule Ben Todica, Fratele meu bun,
Sper sa-TI placa acesti "Oameni ai lui Stefan cel Mare"!
Cu fratie,
Ionica din Gepiu!
















Multumesc mult pentru frumoasele urari de sarbatori! La rindul meu va doresc la amandoi un Craciun plin de bucurii si sanatate! Traditiile romanesti sa fie imbinate cu cele austarliene si....chinezesti! Anul Nou  2013, sa va gaseasca cit mai sanatosi, gata de noi calatorii si plini de entuziasm in tot ce intreprindeti! Sa fie un an si mai bun "cultural"!! La multi ani!
Mariana





Cu ocazia apropieri nasterii domnului nostru Isus Cristos, iti doresc tie si familie: sanatate, fericire, si Dumnezeu sa te binecuvinteze. Mama iti transmite si ea la fel.
Sarbatori fericite si Dumnezeu sa va binecuvinteze!
Petrica I.





Craciun Fericit!
La multi ani!
Fam. Anusca





DRAGA BEN SI FAMILIA,
CU OCAZIA SARBATORILOR NOI VA URAM SARBATORI FERICITE, LA MULTI ANI CU SANATATE, AN NOU FERICIT!!!
CU MULT DRAG VA PUPA,
ANNY , TIRI SI FAMILIA





Craciun Fericit si Sarbatori Fericite tie si intregii familii!
La Multi Ani si Numai Bine,
Cristina M.





Sfintele Sarbatori ale Craciunului sa va lumineze viata si gandurile, sa va umple sufletul de bucurii, sa va daruiasca multa sanatate, liniste sufleteasca, fericire si prosperitate!
Mariana Gurza





In ajunul Sfintelor Sarbatori ale Nasterii Domnului iti urez tie cat si familiei si celor dragi Sarbatori fericite cu liniste in suflet si pace in ganduri!
Cu prietenie,
Emilia si Dorin Dospinescu

























Bucuria colindelor noastre se împleteşte din şiragul sfintelor amintiri ale Moşilor şi Strămoşilor, din pioasele rugăciuni ale Mamelor şi Bunicilor, din splendoarea mirifică a poeziei şi a dorului mistic, din farmecul boieresc al muzicii populare, din fiorul plăcut şi lacrima fierbinte a cântării, din strălucirea princiară a costumelor populare, din datinile mişcătoare care tresaltă milenar, din gândurile duioase ce ne întorc în Dumbrava copilăriei, din sinţămintele dorinţelor sfinte ce ne fericesc, din plinătatea fiinţei noastre morale în care se revarsă încântarea, din armonia sufletească în care se desfată Adevărul şi frumuseţea Naşterii Celei de Sus şi din Slava dumnezeiască a Fecioarei Maria, care ne-a înfiat.

NAŞTEREA  DUMNEZEIASCĂ A DOMNULUI  NOSTRU IISUS HRISTOS  SĂ VĂ UMPLE INIMILE CU BALSAMUL BUCURIEI !
BUCURIA NAŞTERII DIVINE SĂ VĂ ÎNMIRESMEZE SUFLETELE CU SPLENDOAREA SERAFICĂ A COLINDELOR!
SPLENDOAREA COLINDELOR  SĂ VĂ PRINDĂ ÎN HORA MARE A IUBIRII DE NEAM!
IUBIREA DE NEAM  SĂ VĂ MÂNGÂIE FRUMUSEŢEA  ÎNTR-O SUBLIMĂ ÎNCÂNTARE!
SUBLIMA ÎNCÂNTARE SĂ VĂ ÎNMUGUREASCĂ DRAGOSTEA ÎNTRU DUMNEZEU ŞI ŢARĂ!

Frumoasele Imne-Cântări ne pregătesc inimile pentru îngereasca Bucurie:

HRISTOS SE NAŞTE, MĂRIŢI-L;
HRISTOS DIN CERURI, ÎNTÂMPINAŢI-L;
HRISTOS PE PĂMÂNT, ÎNĂLŢAŢI-VĂ.
CÂNTAŢI DOMNULUI TOT PĂMÂNTUL ŞI CU BUCURIE LĂUDAŢI-L POPOARE, CĂ S-A PREAMĂRIT.

Întru mulţi ani binecuvântaţi vă urează cu aleasă bucurie şi încântare ai dumneavoastră,
Nicoleta şi Gheorghe Constantin Nistoroiu





Spiritul sărbătorilor de iarna să patrundă in casa sufletului  tau şi al tuturor celor dragi!
Iubirea, bucuria, iertarea, întelepciunea si generozitatea să-ti  fie calauze în anul 2013!
Sărbători pline de bucurie
Cu deosebita pretuire,
Vasilica Grigoras





De câte ori un poet zămisleşte un vers
clopoţei de argint risipesc în văzduh
stele de lumină
de câte ori un om citeşte o carte
umple un cer cu stele.
Camelia Iuliana Radu





DRAGA BEN, MARE BEN PRIETENE, MULTUMIM DE URARI. SARBATORI FERICITE! MULTUMESC DIN INIMA PTR TOT CE AI FACUT IN ACEST AN PTR MINE.
CU DRAG MARE,
VERONICA B.





Sarbatori fericite, sanatate, liniste si pace sufleteasca la intampinarea Craciunului si a Anului Nou!
LA MULTI ANI!
Cu drag,
Ofelia I.





Va dorim din toata inima sanatate si sarbatori pline de lumina si binecuvantare.
Cu toata dragostea,
Valentina si Robert





Sa va fie inima plina de bucurii si sufletul cald si luminos!
la multi ani!
Neculai Viorica





Esti fantastic! Multumesc pentru frumosul montaj! Sanatate si Bucurii!
Mariana Craciun





Draga Beni si Ming,
Multumesc mult pentru urari!
De asemeni si eu va doresc: Sa petreceti Un Craciun Fericit, alaturi de toti cei dragi, Si Noul An sa va aduca Sanatete, Pace in suflet si Bucuria Iubirii!
La multi ani !
Camellia





Fabulosilor!
Fotografii oceanice!
Ani domni!
Anca G.





Dragii mei,
Vin la ferestrele sufletelor voastre cu această colindă pe care am scris-o anul trecut, în ajun de Crăciun, gândindu-mă că sunt extrem de norocoasă şi binecuvântată sa fiti prietenii mei.

Să cobarâm în iarnă
ca-ntr-o carte
şi printre rânduri, cu uimiri copilăreşti
sa recitim zăpezile din suflet
ca zurgălăii să răsune-ncet, încet
Din amintiri să picure misterul
ce-nvăluie venirea Moşului Crăciun,
şi bucuria darurilor simple
cât şi urarea unui an mai bun.

Să cobarâm în iarnă
cu sfială
şi din albumul vieţii ce s-a scurs
sa invităm bunicii şi părintii
la masa gândului şi-al dorului nespus.
Recunoştinta, curgă în pahare
sa celebrăm trecutul ce-a apus,
cenuşă în arpegii călătoare
şi dragostea fără hotare.

Să cobaram în iarnă
ca-n povestea
speranţei pentru tot ce-i bun
sa fim scânteietori şi liberi
ca pomul de Craciun.
Larg, tolba inimii deschisă
sa-mpartă din lumină daruri mii
colindele sa fie voioşie,
dezlantuit râs magic de copii.
S-avem cei dragi aici, aproape
de suflet, inimă şi de gând
şi anul care vine-n goană
sa fie generos şi blând.

Craciun fericit cu tot ce-i mai bun pe lume pe masa, in suflet si-n gand si-un an nou cu sanatate, inspiratie, energie, noroc, carti publicate si pace.
Cu mult drag,
Valentina





Dragi frati romani/crestini,
Cu ocazia Sarbatorilor Nasterii Domnului ISUS Christos, Strajerul va ureaza sincer si din toata  inima "Sarbatori Fericite, Un An Nou "2013", bun, plin de pace, fericire, lumina, satisfactii si impliniri alaturi de pruncul nascut in iesle, ISUS.
Fie ca "Pacea Lui, Harul si Mantuirea care ne-a daruit-o venind in lumea noastra sa ne umple inima, constientul si subconstientul nostru de credinta, pentru a putea face fata noilor provocari si incercari care va provoca lumea intreaga.
Doresc tuturor romanilor de pretutindeni, Un Craciun Fericit alaturi de cei iubiti si dragi, pace sufleteasca, belsug pe masa, caldura in casa, credinta in suflet, inimi curatite si un suflet curat, gratiat de pacat. Fie ca toti sa ne bucuram de sarbatorile venirii in lume a pruncului ISUS si sa beneficiem de Mantuirea care ne-a adus-o in dar. Doamne, iti multumim.
La Multi Ani Fericiti,
Petru Rusu
Melbourne – Australia






Sarbatori Fericite!
Ignat Timar



 




Sarbatori fericite si  la multi ani.
2013 cu noroc, sanatate si fericire.
Vã ureazã din toatã inima,
Friederike si Viorel Baetu





Multumim mult pentru urari, un Craciun Fericit cu multa sanatate si bucurii va dorim si noi!
Sa va vedem cu bine diseara, cind venim cu colinda!
Irina si Gabi Rusu





LA MULTI ANI SI CRACIUN FEIRICT CU ADEVARAT!
Cu drag,
Cristina M.





Fie ca taina Sfanta a Nasterii Domnului Isus Hristos sa va aduca bucuria si emotia Craciunului prin speranta unui viitor mai bun! SUCCES PE TOATE PLANURILE! Frumusetea sarbatorilor de iarna sa va gaseasca in case alaturi de cei dragi. Aceasta sarbatoare sa va aduca multa sanatate, fericire si implinirea tuturor dorintelor. Sarbatori fericite cu bucurii si impliniri alaturi de cei dragi! Sa va gaseasca Mosul cu masa bogata si sufletul curat! Fie ca aroma de brad, sarmale, carnati, tuica fiarta , portocala, cozonacul cald , colindele si mirosul de iarna sa va umple inimile de bucurie si sufletele de liniste, ORIUNDE V-ATI AFLA! Craciun Fericit! Fie ca toti clopoteii din brad sa va cante colindul magic care sa poarte cu el increderea, puterea, speranta!
La Multi Ani, FERICITI!
Cu mult drag si pretuire,
Ligya si Andrada Diaconescu





Craciun fericit si un An Nou cat mai bun!
John Gionea











Va doresc ca Lumina Domnului nostru Isus Cristos sa va calauzeasca si sa va incalzeasca sufletele,
Craciun Fericit!
si
La Multi Ani!
Cu drag,
Cristina Balaj Mihai





Craciun fericit! Cu sanatate, bucurii, impliniri si Lumina in suflete.
Vasile Bogdan





Fie ca Lumina magică a Crăciunului să vă aducă armonie, fie ca Anul Nou ce se apropie să vă aducă noi împliniri!
La mulţi ani!
Liliana Popescu





Pomul Crăciunului
de George Coșbuc

Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Pădurea iarna doarme, c-așa vrea Dumnezeu.

Și numai câte-un viscol o bate uneori,
Ea plânge atunci cu hohot, cuprinsă de fiori.
Și tace-apoi și-adoarme, când viscolele pier,
În noaptea asta însă, vin îngerii din cer.

 Și zboară-ncet de-alungul pădurilor de brad,
Și cântă-ncet și mere și flori din sân le cad.
Iar florile s-anină de ramuri până jos
Și-i cântec și lumină și-așa e de frumos!
Iar brazii se deșteaptă, se miră asta ce-i,
Se bucură și cântă ca îngerii și ei.

Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Dar uite ce-ți trimite dintr-însa Dumnezeu.
Un înger rupse-o creangă din brazii cu făclii,
Așa cum au găsit-o, cu flori și jucării.

Departe într-un staul e-n fașă-acum Iisus,
Și îngerii, o, câte și câte i-au adus.
Dar el e bun și-mparte la toți câți îl iubesc,
Tu vino, și te-nchină, zi: "Doamne-ți mulțumesc"

LA MULTI ANI!
Daniela A.





Sfintele SARBATORI ale NASTERII DOMNULUI sa va aduca momente de liniste sufleteasca,bucurie si reculegere pentru a avea sufletul deschis spre frumusetile si miracolul vietii.
Lupu Valentina





Sarbatoarea Nasterii Domnului si Anul Nou sa va aduca sanatate si bucurie!
LA MULTI ANI!
Gheorghe Magdas





ZVON DE COLIND

Muzica si versuri: Dumitru JIJIE

Colinda ma, iarna, cu neaua din nori
Asterne petale de albe ninsori
Un freamat de clopot sunt fulgii ce cad
Mantie stelara pe cetini de brad

Ma cheama racoarea in albul alai
Aud zurgalaii din goana de cai
Si urca din veacuri pe vise plutind
Chemare duioasa, eternul colind

Lerui ler,
Nesfarsit mister alintat de ger
Lerui ler

Caciuli de omat peste case in alb
Ascund ca pe o taina dorinta de cald
Si bradul osteanul cu crestet de stea
De aceea fierbinte e inima mea

Decembrie stie sa fie mai bun
Aduce in case pe Mosul Craciun
Si mangaie noaptea cu dulce alint
Copilul ce canta eternul colind

Lerui ler
Nesfarsit mister alintat de ger
Lerui ler

Sarbatori FERICITE!
Familia Nistor Petrica





Aniversarea naşterii celui mai mare civilizator al omenirii Iisus Hristos prilej de bucurie planetară.
Osana!
Moment al revărsării iubirii asupra aproapelui şi oferirea unui nou început. Un început, reluat ciclic, când cu toţii sperăm în mai bine.
LA MULŢI ANI!
Stelian si Lidia Diaconescu




Bucuria simplă a copilăriei să vă aducă spiritul Craciunului în inimă şi suflet, să vă aducă zămbetul frumos pe faţă şi să impărţiţi în jur iubire, înţelegere şi bunătate, să aveţi sărbători binecuvântate, cu mult drag şi prietenie,
Crăciun fericit, tuturor!
George Balica






Colectivul K2-TVRo vă doreşte Craciun binecuvintat, fericit, frumos si luminos, aducător de impliniri si realizări.
Vă dorim un an nou 2013 cât mai bogat în realizări.
Fie ca noul an 2013 să aducă în casele dumneavostră bucuria unor programe care să satisfacă dorinţelor dumneavoastră culturale, civice, muzicale, de noutăţi.
Fiţi alături de noi şi sprijiniţi proiectele noastre care să răspundă dorinţelor dumneavoastră.
Echipa K2-TVRo Canada








La multi ani cu sanatate si fericire.
Constantin Rostotchi





Sarbatori frumoase si binecuvantate! Un An Nou cu adevarat fericit!!!!!!!!!!
Cu drag,
Simona


















joi, 13 decembrie 2012

Philologica Jassyensia - Programul în limba româna al postului de radio 3ZZZ, Melbourne, Australia





Din afara graniţelor României:
Personalităţi, media şi evenimente culturale

Programul în limba româna al postului de radio 3ZZZ, Melbourne, Australia

Ben Todică**

Key-words: ethnic, radio, Australia, culture, diversity, experienc



1. Reflectii asupra istoricului postului de radio 3ZZZ

Înasprirea conditiilor de viata din România a produs, la mijlocul anilor ’80, un fenomen de radicalizare a atitudinii comunitatii românesti din Melbourne (Australia) împotriva regimului comunist din România si împotriva acelor organizatii si personalitati din Melbourne percepute ca având legaturi de colaborare cu regimul de la Bucuresti. Comunitatea ortodoxa româna era îndeosebi divizata în privinta opiniei asupra activitatii preotului paroh al Bisericii Ortodoxe Române, suspectat de legaturi strânse cu Consulatul României din Sidney si cu organizatia Securitatii românesti.
Comitetul Asociatiei Românilor din Victoria, care îl avea pe atunci presedinte pe Nicolae Nastase, imigrant postbelic, si ca secretar pe Ioan Gionea, a decis sa initieze formarea unei noi biserici ortodoxe în Melbourne, sub denumirea de Biserica Ortodoxa Româna Libera, care sa functioneze paralel cu biserica existenta în mod traditional. Primul preot al noii biserici a fost un imigrant român din Banatul Sârbesc.
Slujbele se desfasurau în fiecare duminica la Biserica Anglicana „St. James” din West Melbourne, cea mai veche biserica din Melbourne, construita în 1842.
În 1988, guvernul statului Victoria a decis înfiintarea postului de radio 3ZZZ.
Un enorias de origine basarabeana al Bisericii Române Ortodoxe Libere, dl Arkadie Moruzov, care activa si în comunitatea rusa din Melbourne, a avut o sugestie pentru dl Ioan Gionea: comunitatea româneasca putea sa aplice, la fel cu cea rusa, pentru participarea cu un program în limba româna la Radio 3ZZZ. Dupa consultarea mai multor membri ai comunitatii si potentiali redactori ai emisiunii, comunitatea româneasca a depus o cerere care i-a fost aprobata.
Cetatenii din cadrul comunitatii românesti care s-au înscris ca membri ai postului 3ZZZ au devenit automat si membri ai Grupului Radio Român, al carui prim presedinte a fost ales dl Ioan (John) Gionea. Gionea s-a retras din comitet si de Ben TODICA la redactie în 1991 (presedintii ulteriori au inclus pe Dan Rabinovici, George Pana, Cezar Cârstea, Adriana Radulescu, Cristina Masala si altii).


2. Data primei emisiuni

Prima mea emisiune s-a difuzat în 1993 si a fost realizata împreuna cu Cristian Craciun. De fapt, într-un fel l-am înlocuit pe Carol Kalauz, care se mutase la Radio SBS (Special Broadcasting Service). Eu veneam la grupul românesc de la grupul olandez, unde lucram de ceva timp ca realizator tehnic. Ma angajasem la ei pentru ca aveam nevoie de stagiatura dupa ce terminasem Institutul de Inginerie de Sunet SAE Melbourne. Mai târziu, George Pana, care era presedintele grupului românesc, a auzit de mine si m-a invitat sa vin „la români”. Am facut-o cu mult drag si cu entuziasm. Si de atunci am realizat emisiuni împreuna cu Dan Rabinovici, Cristian Craciun, George Pana, Cezar Cârstea, Rozalia Cucu, Ileana Stan si Eugen Ionescu, însa marea majoritate le realizez singur. În diferite ocazii de extrema urgenta, i-am ajutat la partea tehnica pe cei mai multi dintre redactori.
Am stat, ani de-a rândul, nopti întregi, ca sa-l înregistrez prin telefon pe corespondentul nostru Nae Georgescu din Bucuresti, care ne transmitea cu vocea lui de neuitat stirile la zi de acasa. Activitatea mea privind conducerea grupului a trebuit sa ramâna neconsemnata pentru ca în Australia nu ai voie sa faci parte din conducerea mai multor grupuri media, or eu aveam si programul de televiziune în limba româna unde eram deja director.


3. Colaboratori de seama

- Cristian Craciun
- George Pana
- Dan Rabinovici
- Cezar Cârstea
- Eugen Ionescu
- Ileana Stan
- Rozalia Cucu
- Nae Georgescu (din tara)
- Radu si Ela Satcau
- Sergiu Selian
- Anamaria Beligan, scriitoare de limba engleza si româna
- Irina Pana, critic literar
- Florin Burhala, jurist
- Corin John Izvernariu, religie
- John Gionea

Prima emisiune-pilot a programului românesc al Radio 3ZZZ a avut loc în noiembrie 1988. Postul 3ZZZ a început sa emita pe o baza permanenta pe lungimea de unda de 92.3 FM în luna iunie 1989. Programul românesc avea un format pe durata de 60 de minute pe saptamâna si era difuzat în fiecare sâmbata, în intervalul orar 3–4 p.m. Redactia programului românesc al postului 3ZZZ era formata din 4 Programul în limba româna al postului de radio 3ZZZ, Melbourne, Australia redactori care asigurau prin rotatie (pe baza de voluntariat) realizarea emisiunii. O mentiune speciala se cuvine pentru activitatea dlui Iris Radulescu, care a lucrat în calitate de redactor si de membru al Grupului Român Radio din Melbourne pe întreaga perioada de aproape 25 de ani de la înfiintarea acestui program.
Istoricul Cristian Craciun a fost redactor ocazional si a colaborat cu reportaje pe teme de istorie, politica româneasca si sport.


4. Rubrici ale emisiunii

O rubrica permanenta a programului era reprezentata de „Rubrica de stiri” asigurata de Cezar Cârstea si Mariana Craciun. În rest, redactorii adoptau o structura la alegere:
– politica australiana: Iris Radulescu, Dan Rabinovici;
– politica româneasca si internationala: Ioan Gionea, G. Pana;
– comentarii pe teme de economie: Ioan Gionea, Eugen Ionescu;
– literatura si viata artistica: I. Radulescu, I. Gionea, G. Pana;
– teatru la microfon: Petru Gheorghiu-Dolj, I. Gionea, Harry Iser, Nicolae Giurgiuc, Cristian Craciun si Ben Todica;
– sport: Cristian Craciun, G. Pana;
– interviuri: toti redactorii.
Partea tehnica a emisiunilor a fost asigurata de Cristinel Bogdan, Nelu Dumitru, Ion Gheorghiu, Carol Kalauz (care a facut si redactari de ore), Tiberiu Suciu, Calin Traian, Stefan Gheorghiu, Catalin Enache si Ben Todica (care a fost si redactor).
Printre colaboratorii de seama ai programului se numara:
– Anamaria Beligan, scriitoare de limba engleza si româna;
– Irina Pana, critic literar;
– Florin Burhala, jurist;
– Petru Gheorghiu-Dolj, actor;
– Harry Iser (sport);
– Silviu Iser (diverse, cultural);
– Stefan Ciochia (scrieri personale);
– J. Biterfeld (în 1994, rubrica medicala);
– Vladimir Nichita (poezie);
– Adrian Cernock;
– N. Sirius;
– I. Turcu;
– Nae Georgescu si I. Papuc (din tara) si altii.
Înfiintarea Grupului Radio Român din 1988 a avut darul sa umple un oarecare vid informational, cultural si politic din cadrul comunitatii românesti din Melbourne.
La acea vreme, comunitatea era divizata în mici grupari (multe cu caracter religios sau sportiv), care operau în izolare, nu colaborau, se subminau unele pe altele si traiau într-o atmosfera patriarhala, departe de realitatea din tara. Pe atunci, comunitatea româneasca din Melbourne suferea de o lipsa acuta de informatii din tara. Aparatele de radio cu unde scurte erau foarte rare în Melbourne, asa ca imigrantii români nu aveau acces la stirile de la „Europa Libera” sau „Vocea Americii”. De asemenea, Internetul nu se dezvoltase înca si nu existau programe românesti TV.


5. Programul din care face parte

În 1988, guvernul statului Victoria a decis înfiintarea postului de radio 3ZZZ, finantata în parte de membri cotizanti, din donatii sau contributii Radioton si din vânzare de spatiu publicitar. Programul românesc al postului SBS, finantat de guvernul australian, era sarac în privinta stirilor de calitate din tara si era ticsit cu muzica populara si usoara.
Cei doi redactori ai programului românesc de stiri de la Radio 3ZZZ depuneau un efort deosebit sa colecteze stiri proaspete de la posturi vestice cu programe despre România. Redactorii de emisiuni continuau aceasta activitate prin comentarii si analize mai ample. În perioada evenimentelor din decembrie 1989, un colectiv al programului radio românesc de la 3ZZZ (Iris Radulescu, Cristinel Bogdan si Nelu Dumitru) a asigurat informarea suplimentara a comunitatii române, în afara orelor obisnuite de program, cu emisii la miezul noptii.
Comunitatea româna resimtea si un oarecare vid cultural. În afara agapelor comunitare de sarbatori, nu exista viata culturala si artistica.


6. Subiecte abordate

Grupul Radio Român (GRR), pe lânga emisiunile saptamânale, care includeau si comentarii despre viata literara si artistica din România si Australia, a initiat doua spectacole artistice care s-au bucurat de un bun succes comunitar: „Centenarul Eminescu” si „Varietati de Primavara”.


6.1. „Centenarul Eminescu” (iunie 1989)

–Criticul literar dr. Irina Pana a prezentat aspecte despre viata si opera poetului.
–Istoricul Cristian Craciun a prezentat o perpectiva istorica a epocii în care a trait poetul.
–Au urmat recitari din opera poetului, cu acompaniamentul muzical asigurat de Florin Radulescu, fost pianist al Operei Române din Bucuresti.
–Spectacolul s-a încheiat cu melodia Mai am un singur dor, la care au participat în cor întregul ansamblu artistic si audienta din sala (textul poeziei era tiparit pe ultima pagina a programului spectacolului, atât în româna, cât si în engleza).


6.2. „Varietati de primavara” (octombrie 1989)

Spectacolul a constat într-un program variat de recitari, muzica clasica (pianistul Florin Radulescu si harpista Margareta Gheorghiu), muzica populara româneasca, o sceneta clasica interpretata de tineri din comunitate si sceneta CFR de I.L. Caragiale (cu Petru Gheorghiu, Ioan Gionea si Nicolae Giurgiuc).
Data fiind lipsa de interes a altor organizatii sau atitudinea lor ambigua fata de situatia politica din tara, GRR si-a extins activitatea si în actiuni de lobby pe lânga Programul în limba româna al postului de radio 3ZZZ, Melbourne, Australia guvernul Victorian si cel Federal, în sprijinul imigratiei române în Australia, în special al refugiatilor români din Ungaria. GRR a stabilit legaturi cu Uniunea Românilor Liberi, cu sediul la Londra, condusa de Ioan Ratiu si a sustinut o serie de actiuni de reîntregire a familiilor unor imigranti români. La începutul anilor ’90, programul românesc a continuat sa informeze asupra situatiei reale a tarii sub regimul Iliescu (inclusiv prin corespondenti ai programului de la Bucuresti), exprimând opinii critice asupra exceselor acestuia.
Odata cu extinderea relatiilor cu formatii artistice si interpreti din tara, cu liberalizarea schimbului de informatii si cu normalizarea, macar relativa, a situatiei politice din România, GRR si-a restrâns treptat activitatile, rezumându-se la o implicare specifica radioului. Au aparut noi redactori importanti: Eugen Ionescu, Ben Todica, Ileana Stan, Daniela si Florin Gheorma, Radu si Ela Satcau, Sergiu Selian, Catalin Enache, Petrica Gheorghiu, Camelia Florescu, Cristina Masala.
Redactorul Eugen Ionescu a excelat prin intervierea unor importante personalitati ale vietii politice, economice si culturale.


7. Intervievati importanti

De la viitori presedinti sau regii unor tari pâna la omul de rând. Îi amintim aici pe Majestatea sa Regele Mihai I al României, Emil Constantinescu, Dan Puric, Ilie Nastase, Nadia Comaneci, Tamara Buciuceanu, Alexandru Arsinel, Stela Popescu si multi altii. Intervievatii mei mai importanti au fost: europarlamentarul Petru Luhan, ambasadoarea Anca Visan, cosmonautul Dumitru Prunariu, reverend Tim Costelo, prof. Harry Cohn, prof. Ileana Costea (UCLA), regizorul Dan Puican, cineastul Vasile Bogdan, scriitorul american de origine româna Petru Popovici, scriitorul George Anca, jurnalista Simona Pele, poeta Veronica Balaj, interpretul de muzica populara Tiberiu Ceia si multi, multi altii.
În cadrul emisiunilor în limba româna, un loc aparte l-a avut promovarea tinerelor talente în diverse domenii: muzica, sport, arta, literatura etc. Prin profesionalismul si daruirea realizatorilor, prin diversitate si amploare, programul românesc de la 3ZZZ a atras interesul românilor, numarul de ascultatori marindu-se treptat. Acest lucru l-am constatat si prin reactiile unor ascultatori, care ne-au contactat, exprimându-si sincer opiniile si sugerându-ne anumite teme, subiecte si abordari în interesul comunitatii. Am putea spune ca publicul este un partener de încredere în demersul nostru, astfel emisiunile radioului au crescut calitativ.
Postul de radio 3ZZZ cuprinde în prezent 63 de grupuri etnice care transmit programe în 70 de limbi si este finantat prin abonamentele membrilor, donatii, sponsorizari si evenimente de colectare de fonduri, incluzând un Radioton anual.
3ZZZ primeste si unele fonduri de la guvern, dar redactorii de emisiuni lucreaza pe baza de voluntariat. Audienta saptamânala totala a postului este estimata la 400 000 de ascultatori.
Din octombrie 2000, programele 3ZZZ pot fi audiate în restul Australiei si al lumii prin intermediul Internetului: http://www.3zzz.com.au/. Mai multe informatii despre acest post de radio: http://www.3zzz.com.au/about-us/.



The Romanian Language Program of 3ZZZ Radio Station, Melbourne, Australia

Radio 3ZZZ, the largest ethnic community station in Australia, is on the air since June 1989. Located at 92.3 FM, 3ZZZ broadcasts 24 hours a day from Fitzroy, Melbourne within the Geelong metropolitan area. Providing services to 400,000 weekly listeners, the station can be heard in Australia, as well as around the world via Internet. The Romanian Radio Group, a team of enthusiasts, believes that cultural diversity means originality and integration. Australians of Romanian origin, we wish to preserve inherited traditions, beliefs, aspirations and previous experiences, as well as transmit our mother tongue and culture to new generations.
3ZZZ station is financed through subscriptions, donations, sponsorship, fundraising events, and special activities such as the annual Radioton. It also receives government funding through the Community Broadcasting Foundation. Subsidized by more than 5,000 financial members belonging to 63 Melbourne ethnic groups, the station’s nearly 400 volunteers are able to broadcast in one of the seventy ethnic languages.
Listen to us on Saturday at 3:00 pm for an hour of news, music and socio-political.


........................................
* În aceasta rubrica publicam informatii din Baza de Date a Diasporei Culturale Românesti de la Departamentul de istorie literara al Institutului de Filologie Româna „A. Philippide” – Filiala din Iasi a Academiei Române. // In this section we publish information from The Database of the Romanian Cultural Diaspora of the Department of literary history from the “A. Philippide” Institute of Romanian Phiology – the Iasi Branch of the Romanian Philology.
** Scriitor, jurnalist, membru al postului de radio 3zzz, Melbourne, Australia


„PhilologicaJassyensia”, Anul VIII, Nr. 2 (16), 2012, p. 313–318





marți, 4 decembrie 2012

Calea Luminii





La Biserica Crestina Ortodoxa „Sf. Ioan Botezatorul”, Blacktown N.S.W – Preot Ioan – Vasile Prundus

A dat Dumnezeu ca ziua de 18 noiembrie,2012 sa fie o zi frumoasa de Duminica, norii nu s-au incrancenat de data asta deasupra orasului, iar soarele aurea inca de dimineata totul imprejur. Eu si nevasta-mea Florica, traind in Cringila, o suburbie a orasului Wollongong ne bucuram de aceeasi frumoasa dimineata, asa ca ne hotararam sa mergem la Sfanta Biserica Ortodoxa romaneasca “Sf.Ioan Botezatorul” din orasul Blacktown care este mai aproape de noi, aproximativ 150km, ca doar crestini suntem. Pensionari fiind amandoi , am reusit sa ajungem la timp cu sprijinul fiicei si a ginerelui nostru care ne-a asigurat transportul!
Ne-am simtit minunat la Biserica! Comuniunea credinciosilor aduc Rugaciunilor mai multa sfintenie. Inimile devin mai larg deschise credintei si iubirii de Dumnezeu si de cei de langa tine, caci parca un Duh Sfant comun patrunde in asemenea momente. Preotul Paroh Ioan Vasile Prundus a sosit linistit cu fatza stralucind de lumina si bunavointa. A inceput slujba religioasa, o adevarata hranire spirituala! A avut o buna eficienta Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur, apoi invataturile de intelepciune din Sfanta Scriptura! Preotul ne-a vorbit despre “acel om bogat caruia i-a adus rod bun tarina”. Acest om bogat nesocotise insa ca sufletul este a lui Dumnezeu, si ca in orice moment poate fi luat inapoi! “Si atunci bogatiile tale cu care vroia-i sa te veselesti doar, sa bei si sa mananci, ce folos vor mai avea!? Deci sa ne sfintim sufletul atata timp cat il avem! Am avut o Duminica foarte placuta si parca ne-au mai lasat si reumatismele pamantului trupesc.
Am avut dragul sa aducem si noi in aceasta zi,” un dar” Bisericii noastre crestine, astfel am adus de la Biblioteca “Mihai Eminescu” – Cringila, N.S.W, un pachet de carti, cartile a carui autor sunt; cate 15-20 carti din fiecare titlu publicat, aproximativ peste 100, inclusiv carti de versuri ale unor scriitori de seama romani, clasici si contemporani. Intradevar, se cuvine sa daruiesc aceste carti Biserici Celui Atotputernic Mantuitorului Iisus Hristos, fiindca tot din marea mila a Lui Dumnezeu numai am fost si eu daruit a scrie aceste carti! Cartile au fost asezate pe o masa, in partea dreapta la intrarea in Biserica. Bunavointa Preotului si a doamnei Preotese a fost sa le facem si dumnealor o vizita acasa la dansii. Am fost foarte miscati sufleteste de invitatie. Amfitrioana, adica doamna Preoteasa Liana, daruita cu 3 copii frumosi de bunul Dumnezeu, a fost atat de primitoare incat nu o sa uitam degraba. Parintele ne-a aratat si prototipul definitivat al unei noi biserici ce spera ca in viitor , cu ajutorul lui Dumnezeu, sa o zideasca pe vatra existentei Biserici. Cu Dumnezeu totul este posibil. Un sentiment religios incercam in orice directie priveam, peste tot tabloruri si bibelouri cu simbol crestin. Am avut dorinta sa am o poza ca amintire cu parintele. Sfintia Sa a aceptat cu placere, doar ca m-a rugat sa stam mai aproape de Icoana Mantuitorului decat de televizorul langa care ma aflam eu in acel moment. Inca un semn crestin curat mi-am zis mie insumi! Asadar, la toate astea am indraznit azi sa dezvalui Parintelui si o hotarare a mea si a nevestei mele Florica, de fapt a Familiei mele, ca atunci cand inima mea, acest clopotel sfant imi va da semn de pregatire pentru lumea vesniciei, doresc sa daruiesc intregul stoc al Bibliotecii “Mihai Eminescu” Bisericii “Sf.Ioan Botezatorul” adica Parohiei Preotului Ioan Vasile Prundus.
Redau mai jos, pentru satisfactia cititorilor crestini, doar titlurile cuprinse in pachetul de carti daruit Bisericii:
Ioan Miclau

- Scrieri in proza –Vol.I 15 carti.
- Scrieri in proza-Vol.II 15 -//-
- Buna ziua bade Ioane! 15 -//-
- Frunze de toamna aurie 20 -//-
- Poezii alese Vol.II – 3 -//-
- Cuvinte de minte – 20 -//-
- TEATRU 1 -//-
- – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - -
- Catehism Crestin Ortodox – Editie ingrijita de Pr.Prof.Dr. Al.Stanciulescu Barda
- Miorita – Editie ingrijita de Radu Carneci – 1997
- POESII – Mihai Eminescu -1884, prima editie ingrijita de Titu Maiorescu
- Eminescul si Blajul – Ion Buzasi -1994
- Poezii – George Cosbuc, 1987
- Poezii – Vasile Alecsandri, 1985
- Mihai Eminescu si romanii din afara granitelor Tarii. – D.Vatamaniuc,1998
- Erminia picturii bizantine – dupa versiunea lui Dionisie din Furna, 1979
- Adevaruri Crestine – Preot Ion Carciuleanu, 2003
- N. Iorga- Conceptia istorica – Pr.Prof.Dr.Al. Stanciulescu Barda,
- Ortodoxia si religia viitorului – Ieromonah Serafim Rose
- Scrisori inedite/Lettere inedite – Vasile Parvan – Editie ingrijita de Ion Bulei, 2007
- Familia, Revista de Cultura – Nr.5, mai 2006, apare la Oradea
- Patologia alcoolica – Gavril Cornutiu, 1994
- Aromanii-ieri si azi- , Hristu Candroveanu, 1995
- Cercetari de folclor romanesc – Dumitru Pop, 1998
- Prigonitii cavaleri ai mielului – Adrian Botez, 2000
- Frumusetea lumii cunoscute – Artur Silvestri, 2009
- Intre doua lumi – Ben Todica, 2009
- Limba romana in fata Occidentului – Eugenio Coseriu, 1994

Dragi credinciosi vreau sa inchei cu o vorba veche, recent gasita, de fapt primita tot recent de la un prieten din Gibraltar: “VEI GASI INTOTDEAUNA NUMAI CEEA CE DARUIESTI”. SA NE AJUTE BUNUL DUMNEZEU SA FACEM NUMAI FAPTE BUNE SI PLACUTE! IOAN MICLAU “GEPIANUL”


19.11.2012



***



            * M.G.
                        1 Noiembrie 2006, Sfintii “ doctori fara de arginti” Cosma si Damian
“Ioan Miclau este un om admirabil si de o curatenie sufleteasca iesita din comun. Un om batran si intelept, un plugar ajuns la Antipozi fara sa isi uite tarina, plugul si vitele de acasa. L-am cunoscut fiindca mi-a vorbit despre el Preotul Alexandru Stanciulescu-Barda, din satul Malovat din Mehedinti (il gasiti si in “Cuvinte pentru Urmasi” si in ”Marturisirea de credinta literara”), care, avand singura editura importanta din “mediul rural”, de la noi (ce cheama” Cuget Romanesc” si a scos o multime de carti ziditoare, ar merita sa-l cunoasteti) i-a publicat cateva carti de poezii. Nu imi dau seama cum au ajuns sa se cunoasca dar cred ca “s-a potrivit” sa ajunga in legatura. Cel dintai volum are o prefata de Ben Todica, despre care nu stiam nimic pana atunci dar unde am vazut de indata pe scriitorul daruit. Amandoi reprezentau doua fenomene distincte si mi-a parut rau - si chiar mi-a fost ciuda - ca nu auzisem despre ei pana atunci desi fac eforturi sa aflu cat mai multe si despre cat mai multi, indiferent de unde ar fi si cu orice ”cota” ar avea. Diferentele nu acopereau insa “stratul ireductibil comun” reprezentat printr-un dor salbatic de ceva ce era inauntrul fiecaruia dar “curgea” prin fiecare: era, cred, ”raspandirea in Neamuri”.
Poezia lui Ioan Miclau, de un traditionalism ce unora le-ar parea reprobabil, este, insa, expresia unui “armonism” desavarsit; acesta nu se defineste nu atat prin versificatie ingrijita si muzicalism exterior ci mai degraba printr-o conformatie proportionala, echilibrata si sapientiala a sufletului invoit si impacat cu toate. Era, deci, semnul unei intelepciuni intrevazuta nu doar prin uimitoarea lui seninatate ci si prin “felul cum infaptuieste”: de la sine, precum natura, si intr-o stare de “fericire a darului” pe care am intalnit-o rareori si tocmai de aceea trebuind sa fie tema de mirare. Cu vremea, am inceput sa vorbim asa cum vorbesc oamenii care par ca se cunosc de o mie de ani si probabil ca asa ne si cunosteam, de demult. El imi scrie, si imi trimite, emotionante evocari ale “locului sau”, ce vor constitui, candva, o splendida culegere memorialistica, si mai adauga compozitii de o specie indefinita, pe care le-as denumi pur si simplu ”ganduri”. Acestea ies din straturi necunoscute ce se “trezesc” pentru cateva zeci de minute atunci cand ceva le clatina, atinse misterios de un cuvand auzit sau citit ori de o amintire ce ingaduie memoria sufleteasca sa lucreze din nou. Din aceste  “ganduri” ar fi trebuit scoasa o carte micuta, de fapt un “breviar de cuvinte intelepte” si tot atat de armonice ca si poezia lui.
De la Ioan Miclau nu as fi vrut sa obtin decat ceva ce nu am reusit sa-l determin sa faca, anume: sa vorbeasca despre poezia lui si despre ”armonism”, caci acest gen de literatura a seninantatii ar merita sa fie si teoretizata si ar sluji, cu vremea, si altora ca indreptar.
Ma gandesc adeseori la el, in zilele cand simt ca rautatile ma coplesesc; si ma intareste gandul ca un om de pe la noi, de aici, a reusit la capatul Pamantului, atat de departe de parca ar fi pe o alta planeta, sa cladeasca o biblioteca unde se scrie si se vorbeste romaneste. Gandul ca aceasta fapta a fost posibila ma incurajeaza tocmai cand ma simt mai incoltit.”
Cu drag,
Silvestri (Din file de corespondenta)

***

            * Ioan Miclau
                        Draga MG,
Multumesc cu Sfanta smerenie pentru deschiderea inimii si amintirilor pe care le port Omului de seama Artur Silvestri. Am iubit intotdeauna Romania cea tainica, Neamul meu si Limba mea romaneasca. Aci cred ca Domnia Voastra dati glas Duhului Daciei-Romaniei.

***

            * M.G.
                        Doamne ajuta, bădie!