joi, 11 iunie 2026

Ion Coja - Circularele Căpitanului

 



Importanța Circularelor

Ion Coja

 

Circularele au fost documente ale vieții interne de partid care au orientat activitatea legionarilor, de la Căpitan până la ultimul primit în rândurile Mișcării. Au avut greutatea unor ordine și instrucțiuni de uz intern, cu caracter obligatoriu de cele mai multe ori. Asemenea documente sunt emise de conducerea oricărui partid politic. Este interesant să faci comparația între Circularele Căpitanului și cele emanate de alte partide. Diferența este copleșitoare mai ales din punct de vedere etic, moral. Este atâta idealism în ceea ce a încercat să facă Codreanu, în ce și-a propus să obțină de la camarazii săi: un comportament ireproșabil ca ținută morală. Corectitudine, respect pentru legile firii și ale credinței ortodoxe, disponibilitate la un devotament total pentru interesele Țării împins până la sacrificiul neprecupețit al vieții, Mișcarea Legionară numărând printre membrii săi un număr impresionant de martiri, care și-au dat viața fără niciun regret, fără nici o ezitare în numele crezului lor naționalist și creștin. Spre a-i da autoritate și consfințirea supremă.

Diferența dintre un patriot și un naționalist: în principiu, orice brav cetățean este patriot și, ca recrut în armata Țării, depui jurământ că îți vei da viața dacă situația îți impune acest sacrificiu, ca combatant într-un război!

Naționalistul însă face ceva mai mult, el își dedică viața Patriei, își trăiește toată viața năzuind să fie de folos Neamului și patriei prin tot ce face. A fi naționalist este un mod de a trăi, de a-ți folosi puterile și aptitudinile în beneficiul celorlalți, al celor din Neamul tău. Naționalistul are grija de a găsi forme cât mai potrivite pentru a se pune în slujba intereselor naționale. Se preocupă ca această grijă să nu cedeze în fața intereselor personale sau de grup. Pentru naționalist suprema lex este salus reipublicae, salvarea republicii, a Țării! Nu cunoaște un comandament superior!

În Circularele sale Căpitanul ridică ștacheta demnității de legionar la cote neimaginate de niciun partid politic. Pe drept cuvînt Petre Țuțea aprecia rolul Căpitanului în destinul Neamului românec a fi fost acela de pedagog la scară națională. Iar dacă luăm în calcul faptul că „jumătate din poporul român a aderat la Mișcarea legionară” – cum aprecia în 1945 un document al Partidului Comunist din România, este un lucru extraordinar că un program atât de idealist, de exigent pentru ținuta morală a fiecărui legionar, a avut un ecou atât de outernic în rândul maselor populare, care au scornit la un moment dat pecetea supremă „corect ca un legionar”!

Nimeni nu este profet în țara lui! Această observație s-a născut din experiența trăită de marii reformatori ai omenirii, a căror valoare nu s-a bucurat de recunoașterea imediată din partea celor din mijlocul cărora s-au ridicat! Corneliu Zelea Codreanu este o excepție extrem de onorabilă pentru poporul român care s-a regăsit în viziunea Căpitanului despre ce trebuie să fie un legionar! Modelul imaginat de Codreanu, atât de exigent, a găsit ecoul cel mai puternic în milioane de suflete de români, din toate categoriile de populație. Așa ceva nu s-a mai întâmplat cu nici un mesaj politic, de partid, nici înainte, nici după Mișcarea Legionară.

Importante sunt toate documentele privitoare la doctrina legionară. Impunătoare este și personalitatea lui Corneliu Zelea Codreanu. Este impresionantă grija sa pentru dimensiunea spirituală a legionarului, pentru perfecționarea sa morală, sufletească. Dar cel mai impresionant este faptul că doctrina legionară, atât de pretențioasă, de exigentă sub aspect etic, a fost îmbrățișată de un număr atât de mare de români!

Mișcarea legionară este performanța cea mai strălucită din istoria modernă a românilor! Iar lucrul acesta nu se poate înțelege și aprecia ca lumea fără a citi aceste Circulare ale Căpitanului. Acesta „circulări”, cum le-a numit autorul, cu o pronunție conformă regulilor de profunzime ale gramaticii limbii române. Circulările sunt documentele cele mai semnificative, mai edificatoare pentru viața din interiorul Mișcării Legionare. Cine vrea să judece personalitatea Căpitanului și prestația în istorie a Mișcării Legionare trebuie să pornească de la textele intitulate Circulare. Sunt fundamentale, sunt documente cu valoare probatorie maximă! 

 









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu