Vechile
bisericuțe
~*~
Azi,
prin vechi hrisoave, ochii cată începuturi,
La
strămoșii noștri care, viețuit-au aste luturi,
Prin
aceea străvechime, când s-a pus întâia piatră
Undeva,
ce-a fost apoie, la străbunii noștri, vatră.
Și
ca orice așezare, aibă semn de biruință,
Moșii
noștri ridicară mici locașuri de credință,
Ce
să țină-n ocrotire, locul cela sub ceresc
Și
pe oamenii din dânsul, în sălaș, dumnezeiesc.
Mai
apoi, un om pictat-a, chip de îngeri și de sfinți,
Îndumnezeind
altarul și pereții scorojiți,
La
biserici unde timpul de acuma li-i uitat,
De
cât vremuri umblătoar, pe aici s-au preumblat.
Strana
au mâncat-au carii, iar altarul cu icoane
Afumat
îmi e de-acuma de cea smirnă care doarme,
În
cădelnița uitării, când spre ceruri mi se suie,
Firul
ei, în vârtegușuri, ce miroase a tămâie.
Astăzi,
ele-s monumente de credină născătoare,
De
cea rugă și iertare, ce se vrea izvăbitoare,
De
iubire și virtute ce ne ține în putere,
Care
pentru noi îmi este, mult dorita, cea avere.
*
Când
vom umple ca odată, fața sfintelor altare
De
mulțime păcătoasă doritoare de-ndreptare,
Fi-va
iarăși începutul de schimbare-a ăstei lumi,
Cu
o alta unde fi-vom, toți mai omenoși și buni.
~*~
8.06.2026
Mircea
Dorin Istrate
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu