Constantin
Brâncuși
(n.
19 februarie 1876, Hobița, România – d. 16 martie 1957, Paris, Franța)
a fost un sculptor român cu contribuții
covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura
contemporană. Constantin Brâncuși a fost ales membru postum al Academiei
Române. Francezii și americanii îl desemnează, cel mai adesea, doar prin numele
de familie, pe care îl scriu fără semne diacritice, Brancusi, pronunțându-l
după regulile de pronunțare ale limbii franceze.
Anii de început
Născut la 19 februarie 1876, la Hobița,
Gorj, Constantin era al șaselea copil al lui Radu Nicolae Brâncuși (1833-1885)
și Maria Brâncuși (1851-1919). Prima clasă primară a făcut-o la Peștișani, apoi
a continuat școala la Brădiceni. Copilăria sa a fost marcată de plecări dese de
acasă și de ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii și
birturi.
În Craiova, în timp ce lucra ca ucenic,
își face cunoscută îndemânarea la lucrul manual prin făurirea unei viori din
materiale găsite în prăvălie. Gândindu-se că ar fi de cuviință să dezvolte
aceste abilități, el s-a înscris cu bursă la Școala de Arte și Meserii din
Craiova[20].
După ce a urmat Școala de Arte și Meserii
în Craiova (1894 - 1898) vine la București unde absolvește Școala Națională de
Arte Frumoase în 1902. În timpul studenției, chiar în primul an, în 1898,
lucrarea sa Bustul lui Vitellius obține „mențiune onorabilă”, Cap al lui
Laocoon din 1900 obține medalia de bronz, iar Studiu din 1901 câștigă medalia
de argint. Timp de doi ani, între 1900 și 1902, cu ajutorul doctorului Dimitrie
Gerota, realizează Ecorșeu, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc,
lucrare căreia i se atribuie o medalie de bronz. Precizia detaliilor acestei
lucrări face ca Ecorșeul să fie folosit în școlile românești de medicină, după
ce s-au făcut câteva copii; Marcel Duchamp a inclus fotografia Ecorșeului în
expoziția organizată la sfârșitul anului 1933 la Galeria Brummer din New York
City.
Carol Davila - sculptură de Constantin
Brâncuși din 1903, expusă din 1912 în curtea Spitalului Militar Central din
București
În 1903 primește prima comandă a unui
monument public, bustul generalului medic Carol Davila[20], care a fost
instalat la Spitalul Militar din București și reprezintă singurul monument
public al lui Brâncuși din București. Acest bust a fost comandat de un consiliu
format de fostul său profesor Dimitrie Gerota, pentru a îl ajuta pe Brâncuși să
plătească drumul până la Paris. Plata pentru monument a fost împărțită în două
tranșe, prima jumătate fiind plătită înainte ca să înceapă lucrul, iar a doua
tranșă după ce Brâncuși a terminat bustul. Când a terminat lucrarea, aceasta a
fost prezentată în fața consiliului, dar recepția a fost nesatisfăcătoare,
diferite persoane din consiliu având opinii contrarii despre caracteristicile
fizice ale generalului, spre exemplu cerând micșorarea nasului, și de asemenea
păreri diferite în legătură cu poziționarea epoleților. Înfuriat de
inabilitatea consiliului de a înțelege sculptura, Brâncuși pleacă din sala de
ședințe în mirarea tuturor, fără a primi a doua jumătate a banilor necesari
plecării sale spre Franța, decizând să parcurgă drumul către Paris pe jos.[21]
Mai târziu Brâncuși a comentat acest
incident astfel:
Ar fi fost o muncă ușoară, dar ca de
prostituată, care mi-ar fi adus cei câțiva bani cât îmi trebuiau ca să-mi
plătesc un bilet de drum de fier până la Paris. Dar ceva care se înnăscuse în
mine și pe care simțeam că crește, an de an și de câțiva în rând, a izbucnit
năvalnic și nu am mai putut răbda. Am făcut stânga-mprejur, fără nici un salut
militar spre marea panică și spaimă a doctorului Gerota, de față... și dus am
fost, pomenind de mama lor.[21]
În drum spre Paris a trecut mai întâi prin
Hobița, unde și-a luat rămas bun de la mama sa. Și-a continuat drumul,
oprindu-se în Viena pentru o perioadă, timp în care a lucrat la un atelier ca
decorator de mobilier. În Viena a început să viziteze muzee cu opere de artă
inaccesibile în România. Aici a făcut cunoștință cu sculpturile egiptene, iar
acestea i-au influențat opera mai târziu în viață.[21]
Din Viena a plecat în 1904 spre München,
dar după șase luni pornește pe jos prin Bavaria și Elveția[20] și până la
Langres, în Franța. În apropiere de Lunéville, după o ploaie torențială în care
este prins, Brâncuși capătă o pneumonie infecțioasă și, în stare critică, este
primit la un spital de maici. După o perioadă de recuperare gândește că nu mai
are puterile și nici timpul necesar pentru a parcurge drumul spre Paris pe jos,
astfel că ultima bucată a drumului o parcurge cu trenul.
În 1905 reușește la concursul de admitere
la prestigioasa École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, unde lucrează în
atelierul lui Antonin Mercié până în 1906, când, atingând limita de vârstă,
părăsește școala. Refuză să lucreze ca practician în atelierul lui Auguste
Rodin, rostind cuvintele devenite celebre: „Rien ne pousse à l’ombre des grands
arbres” (La umbra marilor copaci nu crește nimic).
Opera
Poarta sărutului
Masa Tăcerii
La începutul carierei sale, sculpturile
lui Brâncuși au constat mai ales din reprezentări clasice ale formei umane.
Perioada dintre 1897 și 1907 este caracterizată de o acumulare sensibilă de
cunoștințe și îndemânare, dar și de căutarea a diferite soluții de modelare a
materialelor. După 1905, viziunea artistului a devenit mai clară și mai
puternică. Ca o consecință imediată, transformarea structurii operei sale a
suferit o evoluție rapidă, astfel încât, începând încă din 1907, reprezentările
antropomorfe încep să cedeze locul sculpturilor care îl vor prefigura pe
artistul Brâncuși de mai târziu, acela care va urma să intre în conștiința
universală.
Din această perioadă datează operele:
1897 - Craiova - Bustul lui Gheorghe Chițu
1898 - București - Bustul Vitellius
1900 - București - Capul lui Laocoon
1902 - București - Ecorșeul
1902, probabil ianuarie - București -
statuetă simbolizând muzica corală românească
1902, octombrie - Craiova - bustul lui Ion
Georgescu-Gorjan
1903 - București - Bustul generalului
Carol Davila
1905 - Paris - Orgoliu
1906 - Paris - Copil - ghips
1906 - Paris - Supliciu - piatră
1906 - Paris - Cap de copil - bronz
1906 - Paris - bustul Victoriei Vaschide
1906 - Paris - bustul doctorului Zaharia
Samfirescu
1906 - Paris - portretul pictorului
Nicolae Dărăscu
Constantin Brâncuși a expus pentru prima
dată la Société Nationale des Beaux-Arts și la Salon d'Automne din Paris în
1906. Creează în 1907 prima versiune a Sărutului, temă pe care o va relua sub
diferite forme până în 1940, culminând cu Poarta Sărutului parte a Ansamblului
Monumental din Târgu-Jiu. În 1907 închiriază un atelier în Rue de Montparnasse
și intră în contact cu avangarda artistică pariziană, împrietenindu-se cu
Guillaume Apollinaire, Fernand Léger, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp. A
început lucrul la Rugăciune, o comandă pentru un monument funerar ce va fi
expusă în „Cimitirul Dumbrava” de la Buzău[20]. În 1909 revine pentru scurt
timp în România și participă la „Expoziția oficială de pictură, sculptură și
arhitectură”. Juriul Expoziției, prezidat de Spiru Haret acordă premiul II ex
aequo lui Brâncuși, Paciurea, Steriadi, Petrașcu, Theodorescu-Sion.
Colecționarul de artă Anastase Simu îi cumpără sculptura Somnul iar bustul în
ghips al pictorului Nicolae Dărăscu este achiziționat de Ministerul Instrucțiunii
Publice.
Până în 1914, participă cu regularitate la
expoziții colective din Paris și București, inaugurând ciclurile Păsări
Măiestre, Muza adormită, Domnișoara Pogany.
În 1914, Brâncuși deschide prima expoziție
în Statele Unite ale Americii la Photo Secession Gallery din New York City,
care provoacă o enormă senzație. Colecționarul american John Quin îi cumpără
mai multe sculpturi, asigurându-i o existență materială prielnică creației
artistice. În același an, ministrul de interne al României respinge proiectul
monumentului lui Spiru Haret comandat cu un an înainte. Brâncuși va păstra
lucrarea în atelier și o va intitula Fântâna lui Narcis.
În 1915, începe să execute primele lucrări
în lemn, printre care 2 Cariatide și Fiul risipitor. La Paris, în 1919, apare
volumul „La Roumanie en images” cu cinci reproduceri după lucrări ale lui
Brâncuși. Un an mai târziu, participă la expoziția grupării „La Section d'Or”
în Franța, la expoziția grupării „Arta română” la invitația lui Camil Ressu în
România, la „Festivalul Dada”, unde semnează manifestul intitulat Contre
Cubisme, contre Dadaiseme. În revista Little Review din New York apare, în
1921, primul studiu de amploare cu 24 de reproduceri din opera lui Brâncuși,
semnat de poetul american Ezra Pound. De altfel, sculptorul avea să realizeze
ulterior un celebru portret al acestuia.
Participă la o mișcare de protest contra
lui André Breton și în apărarea lui Tristan Tzara. La 30 noiembrie 1924, expune
la Prima expoziție internațională a grupării „Contemporanul” din București. Doi
ani mai târziu, la Wildenstein Galleries, din New York, se deschide cea de-a
doua expoziție personală a sa.
Până în 1940, activitatea creatoare a lui
Brâncuși se desfășoară în toată amploarea ei. Operele sale de seamă din ciclul
Pasărea în văzduh, ciclul Ovoidului precum și sculpturile în lemn datează din
această perioadă. În același timp, Brâncuși participă la cele mai importante
expoziții colective de sculptură din Statele Unite ale Americii, Franța,
Elveția, Țările de Jos și Anglia.
În atelierul său din Impasse Ronsin, în
inima Parisului, Brâncuși și-a creat o lume a lui, cu un cadru și o atmosferă
românească. Muzeul Național de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou) are un
număr important de lucrări ale lui Brâncuși.
Din cele 214 de desene, guașe, picturi și
acuarele catalogate ca fiind ale lui Brâncuși, 64 schițe sunt conținute în
cunoscutul carnet de „SCHIȚE C. BRÂNCUȘI”, din anii 1901-1902, pe care l-a
dăruit compozitorului Ion Croitoru, înainte de plecarea sculptorului la Paris
(astăzi, în parte, deteriorat). Cele din străinătate nu se cunosc
îndeajuns.[22]
Carnetul de schițe este prima lucrare a
lui Brâncuși după terminarea studiilor, a anilor de studenție la Școala
națională de arte frumoase din București.[22] Primele zece desene dintre
„Schițe” sunt astfel de studii științifice pe care le urmărea a le reprezenta
în „Ecorșeu”: „Studiu pentru Ecorșeu”- vedere posterioară torace”, „Membru
inferior drept”, „Craniu uman (profil stâng)”, „Oasele mâinii”, „Studiu de
nud”, „Clavicule și omoplat”, „Capul metarcarpianului”, „Os iliac” ș.a.
În România, în epoca realismului
socialist, Brâncuși a fost contestat ca unul din reprezentanții formalismului
burghez cosmopolit. Totuși, în decembrie 1956, la Muzeul de Artă al Republicii
din București s-a deschis prima expoziție personală Brâncuși din Europa.[23]
Abia în 1964 Brâncuși a fost „redescoperit” în România ca un geniu național și,
în consecință, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu Coloana (recunoștinței)
fără sfârșit, Masa tăcerii și Poarta sărutului a putut fi amenajat și îngrijit,
după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac și fusese foarte aproape de a
fi fost dărâmat.
„Il y a des imbéciles qui définissent mon
œuvre comme abstraite, pourtant ce qu'ils qualifient d'abstrait est ce qu'il y
a de plus réaliste, ce qui est réel n'est pas l'apparence mais l'idée,
l'essence des choses. (Brâncuși[necesită citare])”
„Sunt imbecili cei care spun despre
lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur
realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de
ideea din spatele ei, de esența lucrurilor.”
Presupusa ofertă respinsă
Unele publicații au susținut că Constantin
Brâncuși ar fi făcut Statului român oferta de a-i lăsa moștenire 200 de lucrări
și atelierul său din Paris, Impasse Ronsin nr. 10. Este prezentat drept dovadă
procesul-verbal de la ședința prezidată de Mihail Sadoveanu, Secțiunea de
Știința Limbii, Literatură și Arte a Academiei Republicii Populare Române pe 7
martie 1951. La această ședință au participat George Călinescu, Iorgu Iordan,
Camil Petrescu, Alexandru Rosetti, Al. Toma, George Oprescu, Jean Alexandru Steriadi,
Victor Eftimiu, Geo Bogza, Alexandru Graur, Ion Jalea, Dumitru S.
Panaitescu-Perpessicius și Krikor H. Zambaccian.[24] În ședință a fost refuzată
prezentarea de opere ale lui Brâncuși la Muzeul de Artă al R.P.R,
considerându-l pe sculptor un reprezentant al burgheziei decadente[25], dar nu
se menționează nimic despre vreo donație sau moștenire.
Cercetătorul Doina Lemny a precizat că
artistul român n-a lăsat nici o notă de atelier, cu atât mai mult un testament
privind donația pe care ar fi făcut-o statului român și pe care acesta ar fi
refuzat-o.[26]
Referințe critice
Din 1963, au apărut, în mai multe țări,
peste 50 de cărți și monografii și mii de studii și articole despre Brâncuși,
stabilind în mod definitiv locul lui ca artist genial și chiar ca „unul din cei
mai mari creatori ai tuturor timpurilor” (Jean Cassou). În 1937 cunoscutul
sculptor Henry Moore scria: „Brâncuși a fost acela care a dat epocii noastre
conștiința formei pure”. Mai aproape de noi, Frank Gehry indică cu precizie
influența pe care marele sculptor român a avut-o asupra sa.
Volumul lui Radu Varia intitulat Brâncuși,
unanim considerat drept lucrarea fundamentală consacrată marelui sculptor, a
fost publicat mai întâi la New York în 1986 (Rizzoli) și a fost ales cartea
anului de bibliotecarii americani și de principalele ziare și publicații din
Statele Unite. Volumul a fost ulterior publicat la Paris în 1989 (Gallimard),
și ulterior la Tokio în 1993 (New Art Seibu).
Rolul în sculptură
Brâncuși a eliberat sculptura de
preponderența imitației mecanice a naturii, a refuzat reprezentarea figurativă
a realității, a preconizat exprimarea esenței lucrurilor, a vitalității formei,
a creat unitatea dintre sensibil și spiritual. În opera sa el a oglindit felul
de a gândi lumea al țăranului român. Prin obârșia sa țărănească și-a aflat
rădăcinile adânci ale operei sale în tradițiile, miturile și funcția magică a
artei populare românești. Brâncuși a relevat lumii occidentale dimensiunea
sacră a realității.
Figură centrală în mișcarea artistică
modernă, Brâncuși este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului
al XX-lea. Sculpturile sale se remarcă prin eleganța formei și utilizarea
sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare românești cu
rafinamentul avangardei pariziene. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea,
densitatea cât și importanța acordată luminii și spațiului sunt trăsăturile
caracteristice ale creației lui Brâncuși. Opera sa a influențat profund
conceptul modern de formă în sculptură, pictură și desen.
Decesul
În anul 1957, Brâncuși îl cheamă pe
arhiepiscopul Teofil, preot la biserica ortodoxă, se spovedește și se
împărtășește.[necesită citare]
În data de 16 martie 1957 Constantin
Brâncuși se stinge din viață la ora 2 dimineața, iar la 19 martie este
înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris.
Distincții
În 1921, Direcția generală a Artelor din
Ministerul Cultelor și Artelor, a înaintat tabele cu funcționari ai săi,
propuși spre decorare cu ocazia încoronării proiectate pentru acel an. La
poziția 31 era înscris sculptorul Constantin Brâncuși cu propunerea „ofițer al
Coroanei”.[27]
Moștenire
Filatelie
Marcă poștală românească din 2016
Serviciile poștale din Republica
Socialistă România au emis, în 1982, la comemorarea a 25 de ani de la moartea
sculptorului, o marcă poștală, cu valoarea nominală de [...] lei, care îl
reprezintă pe Constantin Brâncuși. În 1998 serviciile poștale ale Republicii
Moldova au emis o marcă poștală care reprezintă Coloana Infinitului / Coloana
fără sfârșit, de la Târgu Jiu; valoarea nominală a mărcii poștale este de 1 leu
moldovenesc. În 2016, Serviciile poștale din România au emis o marcă poștală,
cu valoarea nominală de 1 leu, în seria „Geniu al sculpturii moderne
universale”, care are reprodus portretul lui Constantin Brâncuși, din față.
Notafilie
Bancnotă cu valoarea nominală de 500 de
lei (ROL)
emisă în aprilie 1991
emisă în decembrie 1992
În aprilie 1991, Banca Națională a
României a emis o bancnotă cu valoarea nominală de 500 de lei (ROL), pe aversul
căreia era reprezentat Constantin Brâncuși, din față. Pe reversul aceleiași
bancnote artistul era reprezentat împreună cu câteva din operele sale. În zona
părții albe a bancnotei, privind în zare, privitorul poate vede imaginea din
față, a lui Constantin Brâncuși, în filigran.
În decembrie 1992, Banca Națională a
României a pus în circulație o nouă bancnotă cu valoarea nominală de 500 de lei
(ROL), care îl reprezintă pe Constantin Brâncuși privind spre stânga noastră,
împreună cu două dintre operele sale. Pe revers, sunt reprezentate alte lucrări
ale artistului. În zona părții albe a bancnotei, privind în zare, privitorul
poate vedea imaginea din față, a lui Constantin Brâncuși, în filigran. Alte
tiraje îl prezintă pe artist, în filigran, privind spre dreapta noastră.
Numismatică
La 15 martie 2001, la sărbătorirea a 125
de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, Banca Națională a României a pus
în circulație, în atenția colecționarilor, o monedă comemorativă de aur cu
titlul de 999‰, având valoarea nominală de 5.000 de lei (ROL). Moneda are
diametrul de 35 mm și greutatea de 31,103 grame. Marginea monedei este netedă
și a fost emisă de calitate proof, într-un tiraj de 500 de exemplare. Pe avers,
este reprezentată Coloana infinită. În stânga coloanei, central este
reprezentată stema României sub care este gravat milesimul emisiunii: 2001.
Denumirea țării emitente, ROMANIA este gravată urmând circular. În dreapta
coloanei, pe vertical, sunt așezate valoarea nominală a monedei 5000 și
denumirea LEI. Pe revers, este reprezentat bustul sculptorului Constantin
Brâncuși. Circular, au fost gravate inscripția CONSTANTIN BRANCUSI și datele
care marchează evenimentul emisiunii 1876-2001. În stânga portretului, este
reprezentată, în facsmil, semnătura sculptorului.[28]
Revers al monedei comemorative de argint,
cu valoarea nominală de 50 lei, emise de Banca Națională a Moldovei în 2001
La data de 5 noiembrie 2001, cu prilejul
sărbătoririi a 125 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, Banca
Națională a Moldovei a pus în circulație, în atenția colecționarilor, o monedă
comemorativă de argint cu titlul de 925‰, având valoarea nominală de 50 de lei
moldovenești. Pe reversul monedei a fost gravată efigia lui Constantin
Brâncuși, spre stânga, anii 1876 - 1957, alături de două dintre sculpturile
sale din ansamblul monumental de la Târgu Jiu, Poarta sărutului și Masa
tăcerii; circular, în partea de jos a monedei, este gravat textul: CONSTANTIN
BRÂNCUȘI. Moneda este rotundă, are diametrul de 30 mm, greutatea de 16,5 grame,
fiind emisă într-un tiraj de 1.000 de exemplare, întregul tiraj fiind de
calitate proof.[29]
În conștiința publică
Statuia lui Constantin Brâncuși de Ion
Irimescu
Cartierul și parcul Constantin Brâncuși
din București îi poartă numele.[30]
Diverse străzi din București, Chișinău,
Craiova, Râmnicu Vâlcea, Cluj, Arad, Timișoara, Oradea, Petroșani, Motru,
Șelimbăr, unități de învățământ din Satu Mare, Oradea, Cluj, Târgu Mureș,
Medgidia, Peștișani (Gorj) îi poartă numele.
Regizorul Mick Davis intenționează să
realizeze un film biografic despre Brâncuși numit „The Sculptor”[31], iar
regizorul britanic Peter Greenaway a declarat în anul 2017 că lucrează la un
film intitulat „Walking to Paris“, film ce prezintă drumul lui Brâncuși de la
București la Paris în 1903, pe când sculptorul avea 27 de ani.[32]
În Parcul Regele Mihai I al României din
București se află statuia lui Constantin Brâncuși, dăltuită de Ion Irimescu.
SURSA
https://en.wikipedia.org/wiki/Constantin_Br%C3%A2ncu%C8%99i
trimis de: GM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu