cătălin afrăsinei - rochia de mireasă

 

rochia de mireasă

elisabetei

 

 

~*~

 

în  sărbători

deveneam din nou singur

mi se părea din ce în ce mai neverosimil

să nu vii  să mă însoțești

pe drumul de țară la hârsova

prin gropi și râpi adânci

nimeni nu putea înțelege rațiunea

& felul tău de a fi pe lume

șocul europei brâzdându-ți chipul

masturbându-te la bruxelles

după ce eu m-am masturbat

și trupele nato au greșit drumul

am zis să fim simpli ca moartea

nimeni nu  poate depăși legile firii

și singurătatea morbidă

n-ai fost să mă asiști

la ora despre simbolurile franței

pe care o va citi macron la radio

& nici la cea de limba rusă

din care va conspecta putin

atât de iubit la moscova

peste ural

polul nord  polul sud

gary kasparov minte

m-am gândit la destinul romanovilor

murind dumnezeiește

și cum să-ți spun fără metafore cosmice

lumea credea că nu esti bună de nimic

de aceea nu mă  vei urma

în lumea mea îngropată   demult

în captivitate demonică

nu ne tragem din maimuță

dintre  două lumi

a mea & a ta

care lasă buruienile

să crească mai înalte

de la moșii de vară

și până in toiul verii

contemplând circul

cum se scălâmbâie

cum se scutură de floare

atât de grei salcâmii  înfloriți

ca și cum te-ar îmbrăca în mireasă

vorbele nu mai aveau înțeles

culorile deveneau plumburii

& fiecare se ascundea într-o scorbură a sinelui

de frica unui zeu smintit numit ne-lume

nu mai puteai să stai singură

nu mai puteam să exist singur

rochia de mireasă a elisabetei I

a fost adusă de shakespeare

și patru sute de ani elisabeta

a regretat că nu i-a fost consoartă

 

~*~

cătălin afrăsinei