Scrisoare pastorală
Foaie periodică,
gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi
Anul XXVI(2026), nr. 563(16 –31 Mai)
Dragii
mei enoriași!
Duhul
Libertății. De câtva timp asistăm uimiți la zvârcolirile dureroase și
sângeroase ce se derulează în Africa și în Asia. Popoare după popoare, în
general de religie musulmană, se opintesc din răsputeri să răstoarne jugurile
grele ale unor dictaturi, care păreau instaurate acolo pentru o veșnicie. Până
mai ieri abia dacă auzise omul de rând de anumite țări, azi află câte ceva de
la fiecare buletin de știri difuzat de televiziune sau radio. Aflăm, de exemplu
de milioane de oameni care ies în stradă și, cu un curaj extraordinar, înfruntă
moartea și suferința, gloanțele, grenadele, tunurile de apă, loviturile și
mijloacele de tortură ale poliției, ale puterii. Vedem tablouri de zei ai zilei
arse ori călcate în picioare, însemne ale puterii dictatoriale distruse în mod
ostentativ, pancarte în care populația cere sfârșitul unei epoci de dictatură și teroare și
instaurarea unei epoci noi, de libertate și progres. Aflăm, de asemenea, de la
fiecare buletin de știri de un număr tot mai mare de morți și de răniți. Este
aproape de necrezut ca acele popoare să se ridice cu atâta îndârjire la luptă
pe viață și pe moarte pentru câștigarea libertății și schimbarea regimurilor
politice în propriile lor țări. O populație foarte săracă, adusă în pragul
deznădejdii, caută soluții cu prețul vieții.
Privind ce
se întâmplă în unele țări nu prea depărtate, gândul ne duce cu ușurință la anul
1989, la acel decembrie sângeros și luminos din propria noastră istorie.
Desigur, că fiecare popor își are revendicările lui proprii, specifice, dar
toate au idealuri comune: răsturnarea regimurilor dictatoriale, instaurarea
unor state de drept, în care legea adevărată să troneze, ci nu legea bunului
plac, crearea unui climat de pace, de libertate, de prosperitate, descătușarea
gândului și a cuvântului. Asemenea idealuri au avut românii în 1989, asemenea
idealuri au făcut să se prăbușească imperiul sovietic, regimurile totalitare
din statele comuniste europene. Parcă o scânteie a declanșat o explozie în
lanț, care n-a mai putut fi oprită de nimeni și de nimic. Duhul Libertății
bântuia atunci în Europa, astăzi în Europa, în Africa și în Asia. Poate este
același duh, care a inflamat spiritele
în Europa în urmă cu câteva decenii. Acestea înseamnă mult pentru viața unui
om, dar nu înseamnă mare lucru în istorie, în viața unor popoare.
Privind
cele ce se întâmplă în lume de câteva decenii încoace, gândul mă duce cu mai
bine de două sute de ani în urmă. La 1789 izbucnea Revoluția Franceză la Paris.
Ea răsturna un regim, o orânduire, o lume învechită și punea bazele unui nou
mod de gândire și de simțire. Scânteia declanșată de poporul francez a bântuit
multă vreme prin Europa, ridicând popoarele la luptă unul câte unul, fie sub
formă de revoluții, fie sub formă de răscoale. Însăși Revoluția de la 1848 din
țările europene nu este decât fiica Revoluției franceze. Ce-i drept, la vremea
aceea valurile se propagau cu greutate, de-a lungul multor decenii, fiindcă
mijloacele de propagare a informației era incomparabil mai greoaie față de cele
de azi. Atunci era vremea când informația se propaga prin poștalionul cu cai,
azi se propagă cu iuțeala gândului prin radio, televiziune, telefonie,
internet. Și atunci tinerii din țările sud-est europene studiau în Apus și
acolo s-au intoxicat de ideile noi, reformatoare ale vremii; și azi tinerii musulmani
au împânzit Europa, America, la studii sau la muncă, au văzut și au înțeles că
se poate trăi și altfel decât robind orbește pe domeniul feudal. Astăzi se
ridică la luptă cu un entuziasm greu de descris și de înțeles. Tinerii noștri
strigau în decembrie 1989, sub ploaia de gloanțe: ,,Vom muri și vom fi liberi!”
Astăzi tinerii din unele țări mai de departe sau mai de aproape și, alături de
ei populația disperată de foamete și teroare a țărilor lor, strigă la fel.
Revoluțiile sunt fenomene istorice extraordinare, asemănătoare unor
avalanșe din munți, care mătură în calea lor totul, nivelând terenul pentru a
răsări o lume nouă, mai plină de speranțe, mai liberă, mai fericită, mai
descătușată. Revoluțiile se nasc greu, după o perioadă îndelungată de gestație,
se hrănesc cu mult sânge și cu multe vieți, dar marchează răscruci în istorie,
în viața popoarelor. Revoluțiile sunt adevărate operații chirurgicale, pe care
istoria le face pe trupurile popoarelor, pentru a elimina cangrenele și a reda
speranța de viață acelor națiuni.
*
Fericiți cei ce nu fac
nimic! Este o concluzie la care am ajuns după Revoluție, cunoscând mai
bine realitățile sociale, economice și,
cât de cât, politice. Câteva exemple și situații pot susține cu prisosință
această afirmație.
Au fost puși pe liber sau, altfel spus, au fost dați afară
din servicii milioane de muncitori, funcționari și militari. Cei mai mulți erau
oameni tineri, cu experiență și competență în domeniul lor de activitate. Li
s-au dat acele ,,salarii compensatorii”, pentru a se retrage din producție și a
se duce acasă, ca să nu mai facă nimic. Am pierdut astfel un tezaur uman
inestimabil. Meseriași cu înaltă
pregătire profesională au început să împingă vântul pe stradă, să încerce să
deschidă câte o mică afacere, să se reprofileze, să-și caute locul peste mări
și țări, pur și simplu, să existe și să aibă iluzia că nu ruginesc. Rezultatele
se văd azi, după mai bine de treizeci de ani. Mâna de lucru calificată este
greu de găsit. Meseriașii adevărați sunt pe cale de dispariție, ca să nu-i
numesc adevărate ,,monumente istorico-umane”. Cârpaci și meseriași de trei
parale, care se pricep la toate și la nimic, întâlnești pe toate
drumurile. Unul dintre ei îmi spunea:
,,-Știu să fac orice în lume, doar grijanie nu știu să fac!” Ca să vezi! Bine că mai avea atâta brumă de
bună – cuviință! Când i-am văzut niște lucrări, puțin a lipsit să nu o iau la
fugă.
Au fost distruse nenumărate
unități de producție, respectiv combinate, uzine, fabrici, abatoare, sere,
mine, sonde, rafinării, bănci și multe altele. S-a justificat că s-a schimbat
modul de producție, de la cel centralizat-comunist la cel capitalist, la economia
de piață. Unități de valoare europeană au fost vândute pe nimic unor oameni
puși pe căpătuială, care s-au opintit din greu să le distrugă și să le ducă la
fier vechi. Nouă nu ne mai trebuiau. Noi nu mai aveam nevoie de nimic! Azi
cumpărăm totul de la străini. Până și capse de prins foi de hârtie luăm din
Germania, iar agrafe folosite în același scop din Taiwan. Noi nu mai putem să
facem nici atâta lucru! Cândva produceam de la ace cu gămălie până la avioane,
azi nu mai facem nimic, cumpărăm totul!
Au fost distruse fermele de stat
și ceapeurile și lumea a răsuflat ușurată. S-a împărțit pământul, dar repede
ne-am dat seamă că agricultura este foarte păguboasă, că între agricultură și
contabilitate trebuie clădit un zid cât fostul zid al Berlinului, ca să nu se
vadă între ele și să se ia la bătaie. Această convingere s-au grăbit să ne-o
inoculeze și frații noștri de la cârma țării și prietenii din afară.
Subvenționarea masivă a agriculturii în alte țări a permis străinilor să aducă produse agricole și preparate
diverse la prețuri foarte mici și astfel au pus pe butuci pe orice
întreprinzător român. Astăzi mâncăm castraveți din Vietnam, mere din Italia,
struguri din Africa de Sud, roșii din Turcia, fasole din Egipt și lista ar
putea continua. Vedem bine că nu sunt bune, că au doar aspect, dar nu au gust,
nu au miros, nu au ceea ce aveau fructele și legumele noastre, carnea
păsărilor, porcilor și celorlalte animale ale noastre. De ani de zile, când se
apropie Crăciunul, la noi apare și pesta porcină. De ani de zile porcii noștri nu
mai au voie în târg. De la alții ne vin cantități imense de carne. Aceea e
bună! Astăzi se dau subvenții și la noi pentru agricultură. Culmea, că cel care
nu face nimic este subvenționat de câteva ori mai mult decât cel ce muncește pe
aceeași unitate de teren. Vreau să spun că cel care nu lucrează terenul, ci
declară că l-a lăsat pentru ,,pășune” primește de câteva ori mai mulți bani
față de cel care ară, discuiește, cumpără sămânță, seamănă, pune îngrășăminte,
întreține cultura, recoltează. Altfel spus, fericiți sunt cei ce nu fac nimic!
Au apărut ca ciupercile după
ploaie niște jocuri piramidale de tip ,,Caritas” ori ,,FNI”, care au stors
bruma de economii a multora dintre români, ori i-au lăsat fără case pe alții.
Ne amintim deviza organizatorilor acelor megaexcrocherii, deviză care trona pe
pancarte uriașe prin orașe: ,,Dormiți liniștiți! Avem noi grijă de banii
voștri!” Și au avut!
Sutele de taxe și impozite,
birocrația și abuzurile unor organe de inspecție și control au descurajat micii și marii întreprinzători, aducându-i în
pragul falimentului. Mai fericit ești dacă stai în banca ta și te mulțumești
,,cu ce este”, decât să te chinui să pui pe picioare o afacere, indiferent de
domeniu.
Am alungat din posturi de
conducere, din posturi cheie, oameni competenți și am cultivat tot într-o
veselie nepotismul, favoritismul, incompetența. Legea bunului – plac a fost
principalul criteriu de selecție al oricărui șef de instituție. A fost suficient
să intri într-o gașcă de interese, ca să fii propulsat, promovat; ai încercat
să te ridici pe brânci, pe forțe proprii, prin muncă cinstită, ai fost
marginalizat, sfidat, eliminat din viața
publică. Te crucești când vezi oameni care abia știu să citească în funcții
centrale, dispunând de viața și destinele a mii de oameni, cărora le-a cântat
cioara. Ne mirăm acum și ne dăm cu pumnii în cap, când auzim de datoriile
uriașe ale țării, datorii pe care nici nepoții noștri nu vor fi în stare să le
plătească, de greutățile asemănătoare cu cele din vreme de război prin care
trece țara, de lipsurile și neajunsurile
de zi cu zi, de teama zilei de mâine, de buimăceala copiilor noștri, de lipsa
de orizont și de viitorul tot mai neclar al fiecăruia în parte și al tuturor
laolaltă.
S-a stins entuziasmul
post-revoluționar, când societatea românească era în stare să mute și Carpații
de la locul lor. Unii s-au apucat de afaceri murdare, de trafic de droguri, de
țigări și carne vie, de mituit și de corupt pe oricine și pentru orice. Și le-a
mers! Palatele și mașinile, conturile și funcțiile învârtiților zilei i-au
făcut pe mulți să intre într-o stare de apatie, de indiferență, convinși fiind
că cei mai fericiți sunt cei ce nu fac nimic! Păi, nu?
*
Negocierea. Nu știu exact ce vârstă aveam. Oricum, nu eram
la școală. Atunci am avut ocazia să fac prima mea negociere cu cineva. Am făcut-o cu mama. De prânz am fost cu dânsa
cu vitele pe la Bucium. Tăticu era la cosit pe undeva pe la fermă. La vremea
cuvenită am venit cu vitele acasă. Pe drum am găsit un cerc și niște bucăți de
fier. Mare bucurie! Aveam cu ce să mă joc, mai ales că jucării propriu-zise nu
aveam. Mămica a muls vaca, pe Stela, o vacă albă, bună de lapte, pe care i-o
dăduseră părinții de zestre. A făcut apoi mâncare. Între timp, eu mă retrăsesem
între polată și cuptor, la rădăcina unui iagud și acolo construiam câte toate
din fiarele pe care le adunasem acolo ca o comoară de mare preț. Eram atât de absorbit de jocul meu, că puteam
foarte bine să stau până seara nemâncat. Când totul a fost gata, mămica mi-a
spus: ,,-Gelule, hai la masă, că-i gata!” ,,- Vin acu!” i-am răspuns eu, continuându-mi jocul. Mama se grăbea.
Trebuia să mă culce pe mine și apoi să ducă mâncare lui tăticu la cosit. Între
ei relațiile erau tensionate. Bunicul de pe tată avea grijă să alimenteze
această stare conflictuală. De câte ori avea prilejul, îi spunea lui tăticu:
,,- Vezi, mă, nenorocitule? Dacă ai fi luat-o pe aia, care ți-am spus eu, acu
ai fi boier! O luași pe sărăntoaca asta! Acu muncește, fire-al dracului, până
oi da cu capul sub tine!” Trei ani cât
fusese tăticu în armată, mămica șezuse cu socrii. O trimiteau noaptea cu vitele
în Bremăna, o băteau și de multe ori o alungau, să se ducă la tată-său la
Colibași, ,,-Că nu ești tu de nasul copilului meu!” O scoteau pe poartă cu
bocceaua de haine și cu Stela de funie și o ocărau, ori o zburătureau cu
pietre. Doar când Lilica lui Titu Bobaru, vecina, își lua inima în dinți și
striga în gura mare ,,- Lăsați, mă, femeia în pace, fireți ai dracului de
nenorociți!” atunci se calmau, de teamă
să nu audă satul.
Cu cât mă
striga de mai multe ori, cu atât răbdarea mamei ajungea la limită. Eu continuam
să mondănesc acolo sub iagud la ,,jucăriile” mele. Parcă niciodată nu fusesem
mai absorbit ca atunci de preocuparea mea. La un moment dat, mama s-a slobozit
spre mine. Nu mă bătuseră niciodată, dar le știam de frică. Parcă un arc m-a
propulsat, căci am țâșnit dintre fierotenii și pe-aici ți-e drumul. Am reușit
să ies pe poartă. Mama după mine! Am coborât pe uliță. Eram desculț și
bolocrac, adică numai într-o cămășuță lungă, fără pantaloni. Mi se vedeau doar
picioarele cum aleargă. Nu-mi mai era teamă de mărăcini, de cioburi de sticlă.
Tot credeam că doar mă sperie așa, puțin. Mama însă era prea supărată. Am
luat-o pe Portiță, o altă uliță ce dădea în Vârtoape. Mama după mine. Era înaltă și mare în pas, dar
nici picioarele mele nu se lăsau mai prejos. Scăpărau, nu alta! Atâta cât
ieșeau de sub cămașă, păreau o rotiță, care se învârtea la turație maximă. Am
trecut pe Vârtoape ca glonțul și am ajuns la Nuci. Aici era un șanț în locul
Licurei. Azi e ogaș. Acolo am găsit prilejul să-i arăt ce știu. Săream dintr-o
parte în alta ca un ied, o ,,fentam”, cum văzusem că făceau copiii mai mari,
când se jucau ,,de-a prinselea” pe drum. Mama obosise, transpirase. Din când în
când îmi spunea cu glas rugător: ,,- Gelule, stai numai un pic, să-ți dau o
palmă, să mă răcoresc! Nu-ți dau mai mult!”
O palmă nu ar fi fost cine știe ce, dar dacă puteam să mă feresc, de ce
să nu vrea face-o! Cu cât încercările de a mă prinde dădeau greș și oboseala
își spunea cuvântul, mama se ruga de mine tot mai insistent.
La un moment
dat a izbucnit în plâns, parcă toate necazurile ei se revărsau atunci peste
marginile paharului. ,,-Gelule, te rog frumos, stai să-ți dau o palmă, că simt
că plesnesc de supărare. Hai, că mâine mă duc la oraș și ți-aduc bomboane!” He
- hee! Mărise prețul! Și, totuși, bomboane-bomboane, dar să te lași să-ți dea o
palmă, nu era așa simplu. Nu, nu puteam accepta.
La un moment
dat, mama a renunțat să mă mai fugărească, s-a întors și a plecat plângând spre
casă. Îmi părea rău că o făcusem să plângă. O iubeam mult și n-aș fi vrut să se
ajungă acolo. Nu puteam înțelege nici eu de ce n-o ascultasem, de ce fugisem
atâta. Am luat-o pe potecă după dânsa, m-am apropiat ușor-ușor, fără să mă
simtă. Am ajuns-o și am luat-o de mână. Plângea și dânsa, plângeam și eu.
Nimeni nu putea să spună cine este învingătorul și cine este învinsul. M-a luat
în brațe și m-a sărutat. Mi-a șters lacrimile și mi-a spus: ,,-Hai, nu mai
plânge! Când mă vezi supărată, nu mai mă necăji și tu, că sunt eu destul de
otrăvită! Hai să-ți dau mâncare, că-i târziu! Mă așteaptă și amărâtul ăla, n-o
mai putea să tragă cu coasa!”
Așa s-a
terminat prima mea negociere!
*
Sfinții Părinți despre
Post(I). ,,Toți câți sunteți școlari ai filosofiei,
iubitori de cele înalte și ucenici ai cuvântului, iubiți timpul ce ne stă în
față, primiți cu bucurie Sfântul Post de patruzeci de zile ca pe un dascăl al
castității, mamă a virtuții, îngrijitor al fiilor lui Dumnezeu, pedagog al
celor fără rânduială în viață, ca pe o liniștire a sufletului, ca pe un
echilibru al vieții și ca pe o pace bine încheiată și netulburată... Postul
este tovarășul sfinților, postul este începutul oricărei fapte bune. După cum
meșterii nu pot fără unelte să-și împlinească meseria lor, tot așa și sfinții,
chiar dacă sunt ajutați de haruri duhovnicești, nu pot fără post să săvârșească
minuni și semne”(ASTERIE AL
AMASIEI); ,,Postul caută să fie
măsurat, ca nu cumva, fiind prea excesiv, să-ți slăbească prea mult organismul
și pe urmă, pentru a-l antrena, să fii nevoit a alerga la carne, care este
izvorul poftelor. O hrană potrivită folosește și trupului și sufletului”;
,,Postul ține-l cât îți îngăduie puterile, să fie însă curat, smerit și fără
superstiții”(Fericitul IERONIM); ,,Înainte de a posti, trebuie să rupeți trufia și să practicați
virtutea, mila, blândețea, iubirea aproapelui”; ,,Cel care unește postul cu
rugăciunea dispune de două aripi mai repezi ca vântul, așa că, diavolii văd în
el un adversar de temut. Nu este putere comparabilă cu aceea a omului care se
roagă, așa cum dorește Dumnezeu”; ,,Dacă nu pot nădăjdui nici o recompensă
pentru că au practicat abținerea și postul, ei nu au a se teme de pedeapsă”;
,,Vreau să vă atrag luarea aminte asupra a trei porunci, ca să le păziți în
timpul postului: 1. Să nu vorbiți de rău pe nimeni, 2. Să nu aveți nici un
dușman, 3. Să lepădați din gura voastră răul obicei de a jura”; ,,Postul nu stă
în a ne lipsi de mâncare, ci de a fugi de păcate. Așa că cei ce înțeleg prin
post numai lipsa de mâncare, îl ponegresc foarte. Postești? Atunci dovedește-mi
prin fapte! Ce fel de fapte mă întrebi. Dacă vezi un sărac, ai milă de el; dacă
vezi un dușman, împacă-te cu el; dacă vezi un prieten lăudat, nu-l pismui; dacă
vezi o femeie frumoasă, ocolește-o. Să nu postească numai gura, ci și ochiul,
și auzul, și mâna, să postească toate mădularele trupului nostru. Să postească
mâinile, rămânând neprihănire de jaf și hrăpire; să postească picioarele, împiedecându-și pașii spre priveliști
neîngăduite; să postească ochii, învățându-se să nu se repeadă niciodată la
priveliști frumoase, nici privind cu luare aminte la mândrețile lumii acesteia.
Căci privirea e hrana ochilor, dacă e nelegiuită și oprită strică postului și
clatină toată mântuirea sufletului, dacă însă e legiuită și îngăduită,
împodobește postul. Căci ar fi un lucru foarte nesăbuit , ca, în timpul
mâncării, să te ferești din pricina postului, chiar de hrana îngăduită, iar când
te slujești de ochi, să atingi chiar lucruri oprite. Nu mănânci carne? Atunci
să nu sorbi nici desfrâul cu ochii. Să postească și urechea, iar postul urechii
înseamnă să nu asculți ponegririle și bârfirile. Să nu asculți cuvântul deșert,
se zice. Să postească și gura, ferindu-se de cuvinte rușinoase și de ocări.
Căci, ce folos ar fi să postim de păsări
și pește și să mușcăm și să
mâncăm pe frații noștri? Cel ce bârfește mănâncă carne frățească, mușcă trupul
aproapelui”; ,,Postul este o silire a firii, lepădarea de pofte, stingerea
aprinderii trupești, nimicirea gândurilor celor viclene, scăparea de amintirile
spurcate, curăția rugăciunii, luminătorul sufletului, paza minții, ușa
smereniei, oprirea de vorbire multă, sănătatea trupului, pricinuitorul nepătimirii,
dezlegare de păcate, ușa raiului…”(Sf.
IOAN GURĂ DE AUR).
*
Rugă
pentru cai! Mulți dintre Dumneavoastră aveți cai. Îi creșteți și-i
îngrijiți nu numai pentru a vă fi animale de povară și unelte de muncă, ci și
pentru că îi iubiți. Ca și câinele, calul este
un prieten adevărat și sincer al omului dintotdeauna. Am găsit pe
internet o poezie foarte frumoasă a poetului Simion Popescu dedicată calului.
Iat-o:
,,Doamne, dacă-mi eşti
prieten,
Cum te lauzi la toţi sfinţii,
Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Nu-mi mai otrăvi ursita,
Şi-nainte de culcare
*
Învață de la toate! Redăm o poezie cu acest titlu. Unii zic că este creația poetului Rudyard Kipling, alții că este a lui Traian Dorz.
Indiferent cine e autorul, poezia este superbă! Iat-o:
Învaţă
de la ape să ai statornic drum,
învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum,
învaţă de la umbră să taci şi să veghezi,
învaţă
de la stâncă cum neclintit să crezi.
Învaţă
de la soare cum trebuie s-apui,
învaţă
de la piatră cât trebuie să spui,
învaţă
de la vântul ce-adie pe poteci,
cum
trebuie prin lume de liniştit să treci!
Învaţă
de la toate, căci toate-ţi sunt surori
cum
treci frumos prin viaţă,
cum
poţi frumos să mori.
Învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat,
învaţă
de la nufăr să fii mereu curat,
învaţă
de la flăcări ce-avem de ars în noi,
învaţă
de la ape să nu dai înapoi!
Învaţă
de la umbră să fii smerit ca ea,
învaţă
de la stâncă să-nduri furtuna grea,
învaţă
de la soare ca vremea să-ţi cunoşti,
învaţă
de la stele că-n cer sunt multe oşti!
Învaţă
de la greier, când singur eşti să cânţi,
învaţă
de la lună să nu te înspăimânţi,
învaţă
de la vultur când umerii ţi-s grei,
şi
du-te la furnică să vezi povara ei!
Învaţă
de la floare să fii gingaş ca ea
şi
mielul să te-nveţe să ai blândeţea sa,
învaţă
de la păsări să fii mereu în zbor,
învaţă
de la toate că totu-i trecător!
Ia
seama, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci
să-nveţi
din tot ce piere,
cum
să trăieşti în veci!
*
Ajutoare și donații.
În această perioadă am primit câteva ajutoare și donații din afara parohiei,
astfel: Domnul Olteanu Paul-Iulian din București, fiu al satului Bârda: 2.000
lei; Doamna Fulga Silvia din Timișoara, fiică a satului Bârda: 600 lei;
Domnul Dinu Gheorghe-Lucian din Piatra-Neamț: 400 lei; Domnul Vișan
Alexandru din Tr. Severin: 300 lei; Doamna Sfetcu Florentina-Glicheria din
București, fiică a satului Bârda, Domnul Jurj Cătălin-Alin din Cugir(AB)
și Domnul Sârbu Marian din Tr. Severin: câte 200 lei; Doamna Radu
Ramona din Bucovăț(TM): 100 lei;
Doamna Rolea Violeta din București, fiică a satului Bârda: 50
lei.
Dumnezeu să le răsplătească
tuturor!
*
Luni, 25 mai, am dus la Azilul de bătrâni de la Cujmir 30 cearșafuri
de pat, 30 perne și 30 fețe de pernă. Mai au nevoie de 15 icoane. Vom
rezolva și această problemă.
*
În luna mai am donat pâine participanților la slujbe astfel: 3
Mai(Malovăț): 135 pâini; 10 Mai(Bârda): 117 pâini; 17
Mai(Malovăț): 167 pâini; 21 Mai(Malovăț): 200 pâini; 24 Mai (Bârda):
140 pâini; 31 Mai(Malovăț): 200 pâini. Așadar, în luna mai s-au
donat 959 pâini. Totodată, s-a vândut pâine, la prețul de achiziție
de 1,40 lei/buc., astfel: 3 Mai(Malovăț): 265 pâini; 10
Mai(Bârda): 583 pâini; 17 Mai(Malovăț): 333 pâini; 24 Mai (Bârda):
460 pâini; 31 Mai(Malovăț): 300 pâini. Așadar, în luna mai s-au
vândut 1.941 pâini.
*
Plăți. În luna
mai s-au efectuat câteva plăți mai mari, astfel: 4.060 lei brutăriei
pentru cele 2.900 pâini donate și vândute în luna mai; 1.922 lei tipografiei
pentru cărți; 1.723 lei pentru cearșafurile, pernele și fețele de pernă
donate Azilului de la Cujmir; 392 lei impozit; 363 lei poștei
pentru colete; 173 lei pentru curentul electric consumat; 140 lei pentru
toner; 121 lei internetul și altele mai mici.
*
Publicații. În
luna mai, preotul Dvs. a reușit să mai
publice câteva materiale, astfel: Puterea rugăciunii, în ,,Națiunea”, București, 17 mai 2026, ediție și on-line(https://
ziarulnatiunea.ro/category/religiespiritualitate); ,,Scrisoare pastorală” – 562, în ,,Moara lui Gelu”, Baia Mare, 23 mai 2026, ediție și o-line
(https://moaraluigelu.blogspot.com); în ,,Armonii culturale”, Adjud,
25 mai, ediție și on-line(https://armoniiculturale.ro); în ,,Observatorul”, Toronto, 25
mai 2026, ediție și on-line(https://www.observatorul.com); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”,
Baia Mare, 25 mai 2026, ediție și on-line (https://ebibliothecaseptentrionalis.
wordpress.com); Nu mă rog numai
pentru unul, ci mă rog pentru toți conducătorii țării..., în ,,Națiunea”, București, 28 mai 2026, ediție și on-line (https:// ziarulnatiunea.ro/category/religiespiritualitate);
*
Excursii-pelerinaj. În ziua de vineri, 5 iunie, parohia noastră organizează o excursie- pelerinaj la Mănăstirea Godeanu.
Parohia suportă costul transportului. Participanții vor asista la slujba
oficiată de mai mulți ierarhi. Rugăm pe cei care vor să meargă să se înscrie
cel mai târziu până la sfârșitul lunii mai. Este nevoie să comunicăm la
episcopie numărul de participanți, deoarece după slujbă sunt invitați la masă
și trebuie să se știe pentru câți meseni se face pregătirea. Anul trecut s-au
înscris 800, iar la masă au fost 1.000. Puneți-vă în situația
organizatorilor!
*
Anunțăm pe cei
interesați, că excursia de la Izbuc, nu va mai avea loc joi, 11
iunie, din lipsă de participanți suficienți. Excursia se amână pentru joi,
2 Iulie. Ea va respecta traseul anunțat: Bârda – Malovăț - Tr. Severin – Caransebeș
– Hunedoara – Alba – Iulia -Mănăstirea Izbuc. Vom reveni cu amănunte privind obiectivele ce
vor fi vizitate pe traseu. Costul: 150
lei/persoană.
*
Zâmbete. ,,Poate că trenul pe care îl așteptăm nici nu
există. L-am născocit noi, ca să avem ce aștepta”(O. Paler); ,,Toată lumea
vrea să ajungă în rai, dar nimeni nu vrea să moară!”(Robert Kiyosaki); ,,Glumind,
putem spune orice, chiar și adevărul!”(S.
Freud); ,,Ai dușmani? Bravo!
Înseamnă că ai făcut ceva, cândva, în viața ta!”(W. Churchill); ,,Spune
adevărul și atunci nu va trebui să ții minte nimic!”(M. Twain); ,,Nu-mi dați
sfaturi! Știu să greșesc și singur!”(I.
Kant); ,,Dacă votul nostru ar
putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm”(M. Twain).
*
Botezuri. Cununii. În ziua de 23 mai am oficiat Taina Sf. Botez pentru Olteanu
Paul-Ioan, fiul Domnului Olteanu Paul-Iulian și al Doamnei
Olteanu Doina-Ruxandra din București și pentru Martin Ioana-Anastasia, fiica
Domnului Martin Petrică-Rafael și a Doamnei Crăciun Ana-Maria din
Tr. Severin. Să le trăiască! În ziua de 25 mai am oficiat Taina Sf. Cununii
pentru Domnul Goța Mihai din Cugir(AB) și Domnișoara Bazavan
Andra-Ioana din Malovăț. Dumnezeu să le ajute!
*
Program. În luna iunie avem
următorul program de slujbe: 1 Iun.(Bârda); 6 Iun. (Malovăț-Bârda); 7
Iun.(Bârda);
13 Iun.(Malovăț-Bârda); 14 Iun.(Malovăț); 20 Iun. (Malovăț-Bârda); 21
Iun. (Bârda); 24 Iun.(Malovăț); 27 Iun. (Malovăț-Bârda); 28
Iun.(Malovăț); 29 Iun.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora
12). În restul timpului, preotul poate fi contactat la biserică, acasă, la
telefonul 0724.99.80.86, ori pe
adresa de e-mail stanciulescubarda@gmail.com.
Hristos S-a înălțat! Sănătate,
pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!
Pr. Al.
Stănciulescu-Bârda0
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu