Îndestulat cu zile bune
~*~
Vine-o vreme și-i aicea, la mai mulți pe care-i știu,
Ce ar da o zi din viață, să mai mânce’ un lichiu,
Plin cu brânză, ori cu ceapă, ori cu varză chipărată,
În cuptor făcut de Buna, la un jar, pe-ncinsa vatră.
Lângă ea, c-o porodică, bine coaptă, din grădină,
Lă le mânci la umbra casei, mai acolo, la ujină,
Cu-n ulcior de apă rece din izvorul de sub dâlmă
Și sătul să fii mă frate, un sfârtai de săptămână.
Cină, mai nicicum nu-ți trebe, că-i dormi pe-un braț de iarbă,
Neîntors ca puiul mamei, tătă noaptea cea întreagă.
Numa Domnul să te țână sănătos și bun de muncă,
Până s-o găta de coasă, tătă iarba, de pe luncă.
Și apoi, încet cu-ncetul, să îți umplii iar coșerul,
Cu bucate să-ți ajungă pân s-o-mprimăvăra iar cerul,
Și la fel vre-o trii butoaie cu vin dulce, acrișor,
Și cu cada cea cu varză, cu picioci și morcovior.
Și-apoi colo către iarnă, când Crăciunul o să vină,
Când s-o-n zăpezi tăt satul și-ai
colindători la cină,
Te-ombia de-acum sarmale și cârnați și cartaboși,
Cei colaci și cozonacii dulci și rumeni și pufoși.
*
Și-apoi după toate astea, zi în gând o rugăciune,
Și-un ,, Mulțam!’’ la sfinte ceruri, de atâtea zile bune,
Și te lasă-n voia sorții, facă ea cum tre’ să hie,
Că destul ai stat pe-aicea, din prelunga cea vecie
~*~
10.06.2026
Mircea Dorin Istrate
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu